Cititor SF

Volumul de fata mi s-a parut a fi una dintre cele mai reusite carti fantasy citite vreodata. Si cind spun asta nu ma bazez neaparat pe suma inovatiilor sale, ca nu ar fi prea multe, ci mai degraba remarc unitatea de intreg reusit a cartii. Scriitorul jongleaza cu multe situatii si elemente si o scoate la capat destul de magistral. Dupa ce se termina volumul, nu ai vrea sa te opresti, mai vrei sa ramai in lumea imaginata de acesta. Eu nu m-am saturat cu una cu doua.

In momentul in care te apuci de un volum doi dintr-o serie trebuie sa fii constient ca cititorii au asteptari ridicate de la tine. Mai ales daca ai avut success cu primul. As remarca la Brett, ca niciun moment nu simti  directia spre care decurg intamplarile, dimpotriva, lasa tot timpul impresia de evolutie naturala. Cum, de exemplu, nu s-a intamplat la ultimul volum din trilogia The First Law, unde mi s-a parut ca Abercrombie a batut un pic campii si nu a mai fost chiar la inaltimea celorlalte. Sau la ultimul volum a lui China Mieville din seria Noului Crobuzon.  Ei bine, The Desert Spear se ridica si chiar isi depaseste predecesorul, The Painted Man. Si ca tot am adus aminte  de Abrecrombie, daca la el imi plac personajele si dialogurile savuroase, sau intamplarile prin care trec, la Brett nu poti sa nu remarci intrigile incurcate ce stau umar la umar cu o constructie excelenta de personaje. Si provocari nesfarsite lansate de bataliile fara numar cu demonii noptii.

Peisajul a ramas acelasi ca la volumul anterior. Umanitatea se lupta noapte de noapte cu demonii veniti tocmai din The Core-ul Pamantului pusi doar pe distrugere si prapad. Omenirea isi protejeaza casele si imprejurimile cu ajutorul unor ward-uri, insemne magice pe care le deseneaza in zona dorita a fi protejata. Astfel demonii se dovedesc incapabili de a trece aceste bariere magice. Insa de aceasta data intriga se invarte in jurul legendei celui care va fi The Deliverer si care v-a salva umanitatea de acesti demoni. Situatie complicata pentru ca sunt cam doi pretendenti la acest titlu. Unul care chiar isi doreste aceasta titulatura si Painted Man-ul, ce nu se vede niciun moment ca un salvator al umanitatii.

Daca in volumul anterior aveam in fata nasterea legendei acestuia cu prezentarea situatiilor si conjuncturii ce a dus la acest fapt, de data aceasta, situatia, dar si locatia, se schimba radical. Nu ne mai gasim in zona deluroasa, unde bantuie liberi demoni ai petrei, lemnului, focului, aerului sau ai apei, ci in partea desertica a lumii, in locul numit sugestiv The Desert Spear.

Aici exista un popor, asemanator arabilor, cel putin din punct de vedere al restrictiilor ( femeile au val, barbatii isi pot alege mai multe sotii, etc) in sanul caruia apare un conducator, Jardir (autoproclamat Shar’Dama Ka) asa cum nu a mai fost de mii de ani. In prima parte a cartii se prezinta viata acestuia si modul cum a pus mina pe putere, pentru ca apoi personajele si cadrele sa se schimbe de la capitol la capitol, pina cind destinele figurilor centrale chiar sa se si intersecteaze.

O chestie desteapta facuta de Brett, si de care mi-am dat seama mai tarziu, este ca la un moment dat povesteste niste intamplari din primul volum, insa din punctul de vedere al celei de-a doua parti. Si dificultatea cu care mi-am amintit anumite lucruri citite acum mai bine de doi ani m-a pus pe ganduri. Si cred ca de acum incolo, daca gasesc o carte ce-mi place si continuarile sale sunt aparute, nu o sa mai stau pe ganduri si o sa le parcurg pe toate deodata. Pentru ca diferenta mare de timp te sileste la un moment dat sa repeti la lectura unele volume citite, pentru ca altfel nu ai cum sa vezi bine intreaga privire de ansamblu.

Unii nu sunt atrasi de fantasy, insa Brett jongleaza, pe linga constructia personajelor si cu alte aspecte interesante. Discutasem ca lumea prezentata de el ar putea fi un viitor decadent al omenirii. Ei bine, nici acum nu suntem lamuriti si iar suntem pisati continuu de ruini nesfarsite, regate distruse si, la un moment dat, de un volum ilustrat de cum sa faci arme de distrugere in masa. Ca sunt baliste sau tancuri nu se spune. Insa magia si modalitatile de lupta impotriva demonilor se inmultesc pe masura ce ne afundam in lectura. Fie avem flautisti priceputi care-i vrajesc din cantec pe demoni, fie avem pelerine ale invizibilitati construite din combinarea acestor ward-uri, fie potiuni magice care te vindeca mai repede sau iti dau putere pentru ceva timp, carti magice ce te indruma cum sa te protejezi impotriva demonilor, artefacte construite din membrele sau coarnele demonilor cu puteri magice nebanuite si lista se intinde.

Si la capitolul demoni se pluseaza, nu ne limitam doar la cei stiuti, ci mai apar si altii in peisaj. Se tot fataie de-a lungul cartii doi printi ai intunericului, specialisti in manipularea mintii, insotiti, fiecare de cate un demon puternic, capabil sa imite orice fiinta, atata demonoida cat si umana. Cate un mimic dupa cum ii numeste scriitorul. Interesant este ca nu avem niciun personaj uman cu adevarat malefic, iar cele care ii mai streseaza pe cei mai slabi, nu e ca sunt cazuri diferite de ce gasim si in viata reala.

Ar mai fi multe de adaugat. Exista denumiri specifice pentru fiecare casta a celor din desert, insa nu am rabdare sa incep sa le insir pe toate.  Am incercat sa fiu pe cat se poate de simplu si la obiect.

Urmeaza in serie The Daylight war in care demonii isi vor scoate si mai multe atuuri din mineca si se va porni razboiul cel mare. Acela al oamenilor uniti impotriva unui singur dusman. Cel putin asta ar trebui sa sugereze titulatura volumului trei.

Un fantasy excelent de 5 stele pe Goodreads.