The Black Company (Chronicles of the Black Company) – Glen Cook

Aveam in plan sa fac si eu un articol cu recapitulari de pe 2016, dar timpul si faptul ca am dat peste o serie fantasy grozava, m-a convins sa zic pas acestei initiative (pentru moment, cel putin).

Si pentru ca am fost asa de entuziasmat si convins de serie am citit in aceste prime zile din an nu mai bine de trei volume.

Dupa cum ati vazut este vorba de seria Chronicles of the Black Company, ce debuteaza cu volumul The Black Company de Glen Cook, al carui debut a fost pentru prima oara, hat, in 1984. Pe cand aveam doar un an de zile!!!!

omnibus-blackSeria e impartita in mai multe carti, pot fi vazute chiar ca si Campanii, eu terminand primele volume ale seriei ce fac parte din capitolul The Books of the North sau mai nou Chronicles of the Black Company:

The Black Company: May 1984

Shadows Linger: October 1984

The White Rose: April 1985

Imi place sa subliniez anul aparitiei pentru ca e uimitor cum o carte publicata in urma cu atatia ani poate ramane proaspata si inventiva in zilele noastre.

Din punctul meu de vedere personajele au o evolutie greu de prevazut, mai ales si prin prisma ideii principale, mai rar intalnita in literatura fantasy sau sci-fi. The Black Company sunt o unitate militara vestita de mercenari ce se vad angajati intr-un razboi crancen de, asa zisa, parte malefica a baricadei.

 The Lady este o vrajitoare misterioasa reinviata de un magician cascat, dupa ce ea si sotul ei, The Dominator (si el un mag de calibru si chiar daca e sotul ei, nu e mare dragoste intre ei, unirea celor doi a fost o chestiune de conjunctura) au fost invinsi de Rebelii condusi de The White Rose si ingropati in niste cripte speciale.

Ei bine, acum aceiasi Rebeli, dar fara acel White Rose pentru ca au trecut sute de ani si mai trebuie ceva timp pina la reincarnarea unui alt asemenea Rose, incearca sa se opuna din rasputeri vrajitoarei si Consiliului ei Regal de ucenici “tunati”.

Sincer, cel putin in primul volum, Consilierii ei fura un pic prim-planul. Cu nume ca The Howler, Shapeshifter, Bonebreaker, Stormbringer, The DreamCatcher patronul de moment al The Black Company, The Limper – cel mai detestat personaj al seriei- acestia pot schimba oricind balanta unei batalii punand in joc abilitatile ce le-au si oferit numele.

Dar totusi sa nu ma ia valul ca in fapt, povestea urmareste destinele celor din The Black Company si drumul lor sinuos cu o influenta mai mare asupra destinele Imperiului decat ne-am putea astepta la inceput.

stev-e-by-gc

Ca tot veni vorba despre inceput, trebuie sa va avertizez ca aveti nevoie de putina rabdare sa treceti de primele capitole, pentru ca autorul este destul de direct si ne arunca intr-o misiune a Companiei, fara prea multe explicatii si detalii. Se ofera pe parcurs ceva informatii, insa primele capitole sunt un fel de prolog si o prezentare succinta a muncii de mercenar.

black-comp

Cele trei volume au structuri si subiecte diferite si pe masura ce trece cate unul miza creste progresiv si jucatorii implicati in lupta pentru fraiele Imperiului re rotesc intr-o evolutie continua. Spuneam ca e greu de prevazut un curs de actiune si surprizele se tin lant, mai ales pentru personajele noastre luate separate. Pentru ca firele naratiunii principale pot fi influentate de situatii, aparent nesemnificative,  de ex. o batalie castigata poate insemna si inceputul sfarsitului pentru un pion principal.

“No one will sing songs in our memory. We are the last of the Free Companies of Khatovar. Our traditions and memories live only in these Annals. We are our own mourners.

Daca primul volum e dedicat luptei dintre Rebeli si The Lady, cu influente ascunse din partea lui The Dominator, al doilea este o confruntare mai directa intre  cei doi,  si incercarea sotului de a reveni la viata fura prim-planul, pe cand in trei avem un triunghi periculos, The Lady, The White Rose (de acum stiuta si semnalata ca atare) si The Dominator. Cu mentiunea ca, tineti-va bine, apar si alti jucatori surpriza pe aceasta tabla a puterii.

Am fost placut impresionat de structura diferita a cartilor, de personajele introduse gradual sau de complexitatea morala a acestora. De fapt as sublinia ca tocmai aceastea linie nedefinita intre ceea ce e bine si rau, reprezinta unul din atu-urile acestei serii. Nu degeaba se considera ca Glen Cook este cel ce a pus, mai serios, bazele grimdark-ului, gen cam la moda in zilele noastre. Sa nu ma intelegeti gresit, eu chiar ma bucur ca traiesc in perioada asta pentru ca in ultimii ani, am fost mai atras de zona de fantasy, horror sau de sci-fi-ul old school decat de cel nou.

Am citit trei din volume si ar mai fi vreo sapte, plus niste povestiri mai recente. De obicei as ofta, insa acum chiar ma bucur ca sunt atat de multe. In limba romana s-a tradus doar primul volum si, cum si in engleza am avut ceva dificultati la inceput, nu ma pot pronunta asupra traducerii, insa seria originala merita cu prisosinta atentia oricarui fan adevarat de fantasy sau grimdark.

Ps: Duelurile magice dintre Goblin si One-Eye sunt sarea si piperul seriei…

The Fireman – Joe Hill

Joe Hill nu calca neaparat pe urmele tatalui sau, cel putin la capitolul prolificitate, intr-o perioada de mai bine de 10 ani are lansate romanele, The Fireman (2016) – Goodreads Choice Award for Horror (2016) (meeehh, am citit si mai bune), NOS4A2 (2013), Heart-Shaped Box, Horns ( 2009) si un volum de povestiri, 20th Century Ghosts (2007), castigator al Bram Stoker Award,  Locus Award for Best First Novel (2008) si  ITW Thriller Award for Best First Novel (2008). S-a mai remarcat si in lumea benzilor desenate ca scriitor al seriei Locke & Key pentru care a si luat un Eisner Award for Best Writer.

12d644-20160519-joe-hill01

De la el am citit doar The Horns si chiar mi-a placut. Apoi am vazut si filmul si nu prea am fost impresionat. Si, din anumite puncte de vedere, filmele dupa carti ar trebui sa te convinga sa citesti volumul respectiv pentru ca, in mod cert, va fi mai bun decat ecranizarea. Oricum in majoritatea cazurilor cred ca pe acolo ne aflam.

De la inceput as atrage atentia ca fiul lui Stephen King nu scrie ca tatal sau, ca e bine sau rau, ramane la latitudinea fiecaruia. Si ca o mica paranteza nici agentul sau literar nu a stiut vreme de mai bine de 10 ani ca nu-l cheama Hill, ci King. Asadar merita macar de apreciat ca omul a incercat sa razbata prin fortele proprii.

Si ca o alta paranteza, tot din comentariile de final ale scriitorului aflam ca volumul de fata a vazut lumina tiparului abia dupa ce a fost corectat si editat, atat de editura engleza cat si cea americana, cel reprezinta pe autor. Cum si in ce fel s-au pus de acord asupra versiuniii finale nu se precizeaza, insa cam astea sunt cuvintele scriitorului.

In prima instanta la Joe Hill ies in evidenta ideile interesante.

In cazul lui The Fireman avem o pandemie prin care o bacterie, nu se stie ce si cum, infecteaza corpul uman si, cel putin in debutul cartii, cauzeaza combustia gazdei sau accentueaza tendinta de suicid. Si de aici se dezvolta haosul si nebunia aferenta unei asemenea situatii iesite de comun.

Daca nu ar fi fost subiectul si curiozitatea mea parca nu as fi fost convins sa continui cu volumul asta din cauza unui debut cam… banal si fara substanta. Este adevarat ca trebuie sa se faca o introducere personajelor, insa (la capitolul asta nu e King, ce poate sa bata campii pagini intregi, dar e caracterizat de un stil magnet la cititor) si chiar cu atatea retusuri (din partea editurilor), parca nu a reusit sa-mi transmita acea flacara a entuziasmului. A fost ceva la nivelul personajelor, la nivelul emotiilor puse in joc, ce nu m-a convins in totalitate sa-mi pese prea mult de cartea asta.

Insa de dragul ideii, dezvoltata intr-adevar eficient pina la final, romanul merita dus la capat. Exista si cateva aspecte de intriga ce se elucideaza inteligent si surprinzator, asa ca va asigur ca nu veti fi dezamagiti.

Parca mi-a placut mai mult The Horns, unde actiunea e centrata mai bine in jurul personajului masculin, acolo, aici feminin si insarcinata. Nu are neaparat legatura diferentele, insa acolo i-a mers mai bine.

Eram curios cum l-a primit si comunitatea GoodReads si din lista de prieteni inca nu a fost citit, desi e pe raftul multora dintre ei. Altfel, intr-o oarecare masura, exista pareri pozitive, insa sunt si cele negative in care oamenii sunt dezamagiti de numeroase trimiteri la lucrarile tatalui sau, asa zisele easter eggs. Ei, eu nu mi-am batut capul asa tare, dar sa fim sinceri, sunt unii care vaneaza asa ceva si reusesc sa le gaseasca cu usurinta.

stephen-king-and-joe-hill

Voit sau nu, pare ca fiul nu reuseste sa se delimiteze in mod clar de greutatea numelui de familie. Oricum editurile au interes sa-l promoveze cu numele de King si nu Hill, in ciuda notorietatii create in timp de scriitor.

Daca debutul seriei mai recente a lui Brent Weeks, The Black Prism, o recomandam cu mare caldura oricarui fan infocat de fantasy, nu la fel pot face si pentru cartea de fata. Ramane la latitudinea fiecarui cititor daca odata inceput volumul va fi, sau nu, captat de continut sau.

S-a lansat HAC! numarul 28

Povestea lui Harap Alb continuă în cel mai nou număr al revistei ”HAC!”

* singura publicație profesionistă din România dedicată benzilor desenate a ajuns la numărul 28

A apărut un nou număr al revistei de benzi desenate ”HAC!”, publicație care i-a transformat pe Harap Alb și pe tovarășii săi de aventuri în supereroi ce pot rivaliza lejer cu mult mai celebrii Superman ori Spiderman.

Pe un scenariu realizat de scriitorul Marian Coman, cu desene de Andrei Moldovan și culori de Daniel Rosa Duran, ”HAC!” continuă de mai bine de patru ani să ducă mai departe povestea lui Harap Alb într-un univers fantasy de extracție românească.

hac28

Pe lângă ”Harap Alb continuă”, numărul 28 al revistei mai conține benzile desenate ”Oul Pierzaniei” de Tudor Popa precum și ”Fergonautul” și ”Înăuntrul acesteia înafara celeilalte”, ambele de Viorel Pîrligras. Și universul TFB, o reinterpretare în cheie postapocaliptică a poveștii ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, continuă în revistă cu ”Ordinul Efemeridelor”, o bandă desenată de Bogdan Chelaru pe un scenariu de Mihai Ionașcu. La rândul său, Beniamin Vasile duce mai departe ”Fluviul Șoaptelor”, o adaptare în stil manga a cărții cu același nume. În plus, un nou episod din romanul în foileton ”Haiganu. Furia Oarbă” de Marian Coman, a doua carte a Zeului Osândit.

”HAC!” este singura revistă profesionistă din România dedicată benzilor desenate. Apare în fiecare lună pe data de 15 și poate fi găsită la chioșcuri, librării și benzinării din toată țara, dar și pe www.supererou.ro, site-ul dedicat consumatorilor din comics din România.

Mai multe detalii, pe www.harapalbcontinua.ro

The Black Prism (Lightbringer #1) – Brent Weeks

Tblack-prismhe Black Prism (Lightbringer #1) de Brent Weeks  a vazut lumina tiparului in anul 2010. Interesant este ca acest prim volum marcheaza o noua serie pentru Brent Weeks, dupa cea intitulata Night Angel, la care am citit si placut, intr-o oarecare masura, doar primul volum. La cel de-al doilea nu am simtit ca trebuie sa-l mai duc la capat. Oricum nici rabdare nu mai am ca acum cativa ani. Acea carte de debut avea potential, insa, per total, ceva a lipsit sa ma determine sa vad ce se mai intampla in acel univers.

Ei bine, acel ceva lipsa l-am regasit din plin in aceasta noua (veche! – au trecut 6 ani de la publicarea primului volum!) serie.

In ultima perioada am citit mai mult horror si fantasy si pot spune, din experienta, ca in The Black Prism avem unul dintre cele mai uimitoare sisteme de magie construite vreodata. Si pe baza acestuia este construit intregul peisaj fantasy al cartii, cu regulile si caracteristicile specifice. Prefer sa nu dezvalui despre ce e vorba, e atat de simplu, insa si uimitor de complicat, doar si eu prefer sa stiu cat mai putin despre carte in sine si sa merg ori pe recomandarile Goodreads ale prietenilor sau in functie de genul volumului.

Gavin Guile is the Prism, the most powerful man in the world. He is high priest and emperor, a man whose power, wit, and charm are all that preserves a tenuous peace. But Prisms never last, and Guile knows exactly how long he has left to live: Five years to achieve five impossible goals.

Cert este ca Weeks nu exceleaza aici doar la constructia sistemului de magie, ci si in privinta celorlalte aspecte ce alcatuiesc aceasta carte. Personajele sunt bine construite si asezate cu grija, iar intriga se desfasoara pe mai multe niveluri, aducand, din cand in cand, si elementele trecutului in prezent, atat prin intamplari, dar si  cu personaje vechi, apropiate eroilor nostri (dar noi pt cititor), totul realizandu-se nu neaparat ostentativ si repetititv, ci cu pricepere si dibacie. Dialogurile sunt foarte atent realizate, exista multe situatii ce starnesc zambete, dar si destule aspecte de pur carnagiu, doar avem o stare de razboi ce escaladeaza, in scurt timp, pina la unul in toata regula.

Volumul se citeste foarte repede, Weeks demonstrand ca a progresat, poate(?!) si cu ajutorul redactorilor, nu stiu, insa toate aceste aspecte entuziasmeaza si demonstreaza ca prin munca si perseverenta se poate obtine ceva deosebit.

schwarzes-prisma

hungarian-black-prism

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deseori m-am intrebat cum reusesc scriitorii sa se concentreze, sa-si stabileasca o ordine a intamplarilor si desfasurarii evenimentelor. Probabil, dupa ceva munca si publicare, iti mai vin si de la sine, in mod natural, situatiile astea, insa imaginatia tot trebuie sa ofere aspecte inedite pentru a multumi un public din ce in ce mai exigent.

Sunt 600 de pagini ce trec foarte repede, cu destule surprize pregatite, si o evolutie buna a personajelor, chiar imi doream sa vad anumite reactii ale unora dintre acestea cu privire la o serie de secrete, bine pastrate, pina in acel moment, si autorul nu se zgarceste si le ofera inca din acest volum.

Per total, intamplarile nu au avut o evolutie previzibila asa ca si la acest capitol, pentru mine, a nimerit-o domnul scriitor.

Am inteles ca Sanderson e maestru la sisteme de magie inedite, dar nici cu Brent Weeks nu mi-e rusine si daca as avea prieteni carora sa le placa fantasy-ul nu as avea suficiente cuvinte la mine sa le recomand volumul asta.

Pe deasupra exista si o mitologie, mai mult amintita decat exploata, insa se ofera anumite indicii in volum cum ca, in cartile viitoare, Zeii vor putea juca un rol important, mai la vedere. Ramane de vazut daca se va adeveri sau nu aceasta previziune personala.

Cu patru volume planuite in serie, succesul si popularitatea au fost asa de mari, inca autorul s-a convins sa o anunte si pe a cincea. Si din ce am citit pe Goodreads, cititorii nu vor sa se opreasca aici.

Premii vad ca nu a incasat, are doar o nominalizare in finala celor mai bune volume fantasy de pe Goodreads din 2010 si o alta finala, in 2011, la David Gemmell Legend Award pentru cel mai bun roman fantasy.

Totusi, in 2013, The Blinding Knife, cel de-al doilea volum al seriei, chiar a si castigat  David Gemmell Legend Award pentru cea mai buna lucrare fantasy!

The Black Prism map finalCine vrea sa citeasca un volum fantasy scris foarte, foarte bine, din multe puncte de vedere, plus ca si seria in sine, are note aproape maximale pe Goodreads, trebuie sa incerce cat mai repede acest volum de Brent Weeks.

Sword of Destiny – Andrzej Sapkowski

swordNu stiu cum de nu i-a prins pe cititorii romani volumul  Sword of destiny (Sabia Destinului, Nemira – 79 de editii!!) pentru ca are toate ingredientele necesare sa impresioneze si sa multumeasca un public pretentios.

Sapkowski si-a modelat propria mitologie si lume fantasy din creaturi imprumutate din multele istorii si mitologii ale lumii, insa nu a uitat sa-si imbrace si personajele sale foarte bine, atata moral cat si psihologic.

Volumele cu Witcher-ul Geralt de Rivia nu sunt simple pastişe fantasy, ci ascund adevarate dileme morale, dar si nazuinte umane, imposibil de atins pentru multe din personaje. Cartile sunt foarte complexe si analizeaza de fapt, in detaliu, natura umana sub imbracamintea fantasy. Aici Witcher-ul trebuie sa-si gaseasca inlocuitor, ca asa-i este destinul, dar el refuza sa indeplineasca aceasta sarcina si astfel se lasa la mina sortii. Vrajitoarea Yennefer isi doreste cu ardoare sa ramana insarcinata, chiar daca se stie ca Magii si Vrajitoarele nu pot naste copii. Si lista cu nazuinte, perfect umane, a personajelor este foarte lunga.

Sapkowski are talent de povestitor, scrie intr-un registru accesibil cititorului, construind cu o usurinta dezarmanta o lume fantasy reusita. Cel putin asa mi se pare mie.

Este al doilea volum de povestiri al seriei ce-l citesc, insa daca primul reinterpreta mult povesti si mituri cunoscute din literatura universala, de aceasta data majoritatea textelor au o mica legatura, aceasta implacabilitate a destinului ce ne da iluzia unui liber arbitru. Pentru ca volumul construieste, construieste pina aproape de final, cand…se termina foarte frumos. Doar atat pot spune.

O bila alba pentru Nemira ce il infatiseaza pe Geralt cu parul alb pe coperta, nu ca varianta in engleza ,brunet.

andrzej-sapkowski-sabia-destinului-c1

In ultima perioada am stat deoparte de discutiile iscate pe marginea unor carti, dar si a starii sf-ului romanesc in general. Se intrebau unii de ce nu se mai cumpara volumele de sf si fantasy romanesc si cum ar trebui sa scrie autorii sa iasa din acest impas.

Din pacate lumea are impresia, gresita, ca a citit tot ce s-a scos dupa `90 pe zona de SF si generalizeaza ca toate sunt greoaie si neorientate pe cititor. Aici nu sunt de acord pentru ca exista volume bune, de care doar fanii mai vechi au auzit, si asta din cauza accesului greu la carti, a tirajului mic sau publicitatatii infime facuta acestora.

Ar mai fi de adus in discutie si implicarea reala a redactorilor in corectarea volumelor ce a contribuit si ea la cresterea acestei indiferente fata de volumele autorilor romani. Cititorii nostri asteapta ca painea calda cartile autorilor straini pentru ca le ofera un anumit tip de divertisment sigur. Pe cand, cu un scriitor roman se considera, dar nu e tot timpul si adevarat, ca ca e un lucru mai rar intalnit.

Citind volumele din seria Witcher-ului stau si ma intreb de ce nu avem si noi autori capabili sa profite de mitologia si istoria romanilor?

bnhe-square-400

Incearca acum Marian Coman, nu am citit inca Haiganu, insa cred ca e undeva pe aceasta linie. La fel si implicarea lui in colectivul redactional al revistei Harap Alb Continua si succesul ei de pina acum sugereaza ca romanii isi doresc asa ceva. De ce sa facem Capitanul RO pe stilul americanesc, de ce sa nu avem eroii nostri autohtoni cu propriile lor temeri si sperante, totul raportat la fiinta noastra nationala.

De ce sa nu avem fratii Buzesti luptandu-se cu zmei, troli, naluci, si alte lighioane de inspiratie populara romaneasca. Sa avem haiduci steampunk intr-un trecut alternativ al tarii. Sau Vlad Tepes sa se bata cu varcolaci, magi turci sau chiar balauri! Intelegeti unde bat. S-a incercat pe alocuri, insa nimeni nu a profitat la maxim de asemenea izvoare de inspiratie, sa vedem si noi patru, cinci volume bine construite. Cu cap si coada. A incercat Liviu Radu cu seria Waldemar, insa e urban fantasy cu tente autoironice sau umoristice. Si va reamintesc ca scriitorul Costi Gurgu a fost nominalizat la premiile Aurora cu o povestire de istorie alternativa romaneasca!…Dar poate multi nu stiu!

Din istorie se vede ca se prefera ca scriitorii romani sa vina tot timpul cu ceva nou, dar nu ne gandim ca o idee interesanta poate fi dezvoltata in mai multe directii si mai multe volume. Incearca Milos Dumbraci ceva in sensul asta si bine face…Sa fim realisti ca nu toti sunt China Mieville sa experimenteze in mai multe directii cu un succes discutabil.

Observ ca in ultima perioada editurile romanesti prefera sa publice volume romanesti in detrimentul unor traduceri (si-a revenit Tritonicul, Crux Publishing are foarte multi scriitori romani in portofoliu) si, intr-o oarecare masura, le ofera o rampa de lansare sigura scriitorilor autohtoni. Mai departe nu dezvolt discutia, ci ma limitez sa subliniez doar acest aspect.

Din punctul meu de vedere Sf-ul romanesc nu a dus lipsa niciodata de idei si scriitori publicati, insa la fel cum se intampla si cu volumele din mainstream (!) – vezi ca nici macar Tvr-ul nu mai considera cititul ca ceva imperativ-, cititorii sunt putini, nu se conving usor sa scoata banul din buzunar, iar editurile ce au publicat autori romani nu au avut stiinta sau forta materiala sa-si promoveze cum trebuie volumele si sa selecteze la singe ce sa publice si ce nu.

Parca s-au scos in jur de 50 de volume ale scriitorilor romani in anul curent. Pai ar veni cam 4 carti pe luna. Eu sunt un exemplu fericit, dar cati dintre cititori de astazi reusesc sa parcurga o carte pe saptamana?! Foarte putini!

Pe undeva pare un volum satisfacator pentru cititorul de SF & F-ul romanesc. Acum discutia despre calitate este alta treaba si ar trebui sa pice in sarcina editurii. Eu ma refer strict la cantitate si disponibilitatea crescuta din ultima perioada de a se publica scriitori romani de Sf&F ceea ce ar fi doar in avantajul cititorului roman.

CLIVE BARKER’S BOOKS OF BLOOD SIGNED LIMITED EDITION BOX SET (PC)

booksofbloodsubpress-600pxEditie de colectie la Cartile Insangerate de Clive Barker (!!!):

  • 500 numbered six-volume sets (these are PC sets) – nu stiu exact ce inseamna PC?! … ceva cu ..cover…?
  • First volume signed by Clive Barker
  • Housed in a custom slipcase
  • As New and still sealed
  • Shipping now
  • $500.00 $375.00 😀

    1 IN STOCK

This premium limited edition box set of Clive Barker’s The Books of Blood is signed by the author and is one of the most highly demanded Books of Blood signed limited editions.

drp_main_logo2_1427426023__84425

  • Haiganu