După părerea multora Kameron Hurley a scris nu numai cel mai bun debut al anului, ci şi cea mai bună carte science-fiction din 2011. Pentru mine însă, citirea lui God’s War a fost o experienţă atât de viscerală, încât senzaţiile tari pe care mi le-a produs au fost imposibil de dat la o parte pentru a putea judeca obiectiv calităţile şi defectele ei.
God’s War, primul volum din trilogia Bel Dame Apocrypha, este povestea lui Nyxnissa so Dasheem, Nyx pe scurt, un veteran plin de răni fizice şi psihologice, o fostă Bel Dame aparţinând unui grup de asasine finanţat de guvern, în prezent vânător de recompense. Planeta pe care se desfăşoară acţiunea este Umayma, aflată la marginea spaţiului cunoscut, colonizată de mai multe facţiuni antagoniste aparţinând religiei islamice. Pe lângă faptul că Umayma se află departe de alte planete, locuitorii ei s-au izolat pentru o mie de ani într-o carantină autoimpusă prin distrugerea oricărei nave care încerca să se apropie de ea. Izolarea aceasta a făcut ca, culturile de pe Umayma să se dezvolte fără influenţe exterioare în direcţii complet noi, pe de o parte, dar şi într-o simbioză aproape perfectă cu planeta, pe de altă parte. Acţiunea din God’s War se concentrează pe conflictul dintre două din aceste ţări, Nasheen şi Chenja, conflict ce durează de sute de ani, plin de sabotaje reciproce, atrocităţi, genocid, arme biologice şi chimice şi însoţeşte echipa de mercenari a lui Nix în încercarea acesteia de a recupera, la cererea reginei din Nasheen, un extraterestru dispărut în condiţii misterioase şi care deţine cheia încetării conflictului. Read more…
S-a anunţat câştigătorul premiului Crawford pentru debut în fantasy – Genevieve Valentine cu Mechanique: A Tale of the Circus Tresaulti, o fascinantă poveste steampunk ce se petrece în lumea circului.
Celelalte excelente nominalizări au fost: Read more…
Valva din jurul volumului m-a convins ca trebuie sa o deschid pentru a ma lamuri exact care e treaba cu acest nou volum a lui Daryl Gregory. In general evit sa adun mai multe informatii in ceea ce priveste subiectul cartii pentru ca strica mult din prima impresie si din farmecul volumului si prefer sa fiu mai degraba surprins decat sa stiu dinainte despre ce e vorba. Oricum dupa 10-15 pagini imi dau seama daca sunt interesat de subiect sau nu, si daca imi place stilul autorului sau imi pierd vremea. Cum s-a intamplat de altfel recent cu volumul lui Mark Lawrence ( Prince of Thorns – despre care iar era mare agitatie ), la care nu mi-a placut deloc cum povesteste si modul in care in care a construit autorul dialogul. Mi s-a parut ca e ceva ce nu se lipeste.
Ceea ce scoate in fata Raising Stony Mayhall (dorit a fi un volum anti-horror) de restul cartilor apocaliptice cu zombie de pe piata, este premiza destul de originala. Nu e ceva nemaintilnit pentru mine, de idee m-am lovit mai demult in jocul pentru pc, Stubbs The Zombie (who was a lot of fun), dar pentru o carte, e ceva nou. Nu ne mai aflam in postura in care eroul uman, ramas singur si izolat in fata unei infectii apocaliptice, se vede nevoit sa recurga la mijloace drastice pentru a supravietui. Nu, nici pe departe. Read more…
Pe 5 ianuarie The Guardian publică, după deschiderea arhivelor Nobel din 1961, citate din documentele membrilor juriului. Tolkien, luat în considerare pentru premiu în acel an, este criticat ca fiind posesorul unei proze de mână a doua. Mare furtuna, mare. 177 de comentarii la acel articol, fanii şi-au lustruit săbiile şi au pornit la război, criticii şi blogerii s-au împărţit în 2 tabere.
Primul meu gând a fost “chiar nu au străinii ăştia ce face decât să discute dacă Tolkien merita premiul nobel în 61”. Apoi, m-am bucurat că literatura mai poate să producă războaie intelectuale. Să curgă vorbele!
Totuşi, cred că luptele s-ar putea duce pentru cauze mult mai nobile, mai profitabile şi mai puţin expirate. Gândurile comitetului Nobel din 1961 cu privire la Tolkien?! Read more…
O întreagă furtună a fost stârnită pe bloguri de recenzia extrem de negativă făcută cărţii Theft of Swords de Michael J. Sullivan şi apărută în Strange Horizons. Unii sunt de părere că ceea ce scrie Liz Burke e aproape o dovadă de ură la adresa cărţii şi a autorului. Alţii aplaudă recenzia şi spun că avem nevoie de mai multe recenzii negative. Eu unul, nu o sa înţeleg niciodată cum poate cineva să citească o carte pe care apoi să o calce în picioare. E, ori o dovadă de masochism să termini o carte care te chinuie în halul acesta, când sunt atâtea altele pe lumea asta, ori o dovadă de sadism să vrei să o citeşti pe toată numai pentru ca apoi să o poţi distruge într-o recenzie.
Deşi câteodată, când vreau să fiu convins să nu citesc o anumită carte, caut şi eu aceste recenzii extrem de negative. Read more…
Alastair Reynolds – Blue Remembered Earth (Ianuarie)
După un an în care ne-a fost dor de un roman scris de Reynolds, acesta revine cu prima carte dintr-o nouă trilogie - Poseidon’s Children, care va descrie evoluţia umanităţii de la colonizarea Sistemului Solar până la Civilizaţia Galactică. Faptul că Africa este cea care dă tonul în viitorul lui Reynolds, nu face decât să ne intrige şi mai mult, iar trailer-ul fenomenal sigur nu strică.
Paul McAuley - In The Mouth of the Whale (Ianuarie)
In The Mouth of the Whale este a treia carte din seria începută cu The Quite War şi continuată cu Gardens of the Sun, o space opera în care Sistemul Solar pare mai mare, mai divers şi mai interesant decât multe dintre galaxiile în care se desfăşoară acţiunea altor romane. De aceasta dată povestea se petrece în primul sistem solar străin colonizat de oameni, Fomalhaut, locul în care se vor ciocni mai multe civilizaţii postumane. Read more…
Richard K. Morgan a debutat cu primul volum science fiction din seria Takeshi Kovacs in 2002, Altered Carbon, pentru editia americana fiind si rasplatit cu Philip K. Dick Award. Acum eu nu stiu exact de ce se precizeaza editia US, ca doar nu se mai adauga capitole in plus traducerilor. Joel Silver i-a oferit apoi pentru ecranizarea volumului nu mai putin de 1,000,000$ astfel ca autorul s-a putut dedica din acest moment inainte intru totul scriiturii. Si astfel a mai putut primi in 2008 pentru Black Man un Arthur C. Clarke Award, lansandu-se apoi si in industria benzilor desenate si a jocurilor video (Crysis 2 -2011-).
Ca si fapt divers nu e vorba de chiar prima carte citita pe 2012, ci doar prima despre care scriu. Si daca tot am adus asta in discutie si ma gindesc bine, debutul pe acest an l-am facut cu Breathless (2009) a lui Dean R. Koontz despre care nu merita sa spun prea multe. Poate ar trebui doar retinut ca autorul pare ca si-a diluat din ce in ce mai tare scriitura.
The Steel Remains, primul volum din seria A Land Fit for Heroes, este un fantasy neconventional, cu trasaturi realiste, dar si cu actiuni uneori duse mult spre extrem, ce depasesc cam multe bariere, si astfel il situeaza pe o ramura mai sus decat un alt fantasy obisnuit. Si nu sunt singurele aspecte ce vorbesc despre originalitatea scrierii de fata, orientarea gay a personajului principal si scenele mai mult decat explicite (si cam dese) de sex, plus limbajul bombardat de injuraturi si blesteme, fiind doar o alta felie, din intregul ce poate pune probleme unui cititor obisnuit cu fantasy-ul cuminte si traditional. Read more…
Robert McCammon este unul dintre cele mai importante nume din boom-ul literaturii horror americane de la sfarsitul anilor 1970 si debutul anilor `90, cu 3 bestseller-uri in clasamentul New York Times (The Wolf’s Hour, Stinger si Swan Song) plus castigator al Bram Stoker Award for Best Novel cu Mine in 1990, cu Boy’s Life in 1991 (ce a mai fost distinsa in 1992 si cu World Fantasy Award for Best Novel) si co-castigator in 1987 al Bram Stoker Award Best Novel cu Swan Song (1987).
Pe deasupra, Robert McCammon a mai si fost rasplatit in 2008 cu Grand Master Award la World Horror Convention desfasurata in data de 29 martie a aceluiasi an.
Prima carte a autorului pe care am citit-o a fost, total intamplator, Mine. Nu e vreun roman stralucit si neaparat memorabil (desi a mai fost si premiat pe deasupra), dar e destul de bine pus la punct cat sa te convinga sa mai deschizi si alte carti ale aceluiasi autor. E excelent pentru cei care apreciaza mai mult o carte pentru atmosfera construita si incarcatura psihologica ridicata, cu accentul mai mult pe personaje si dramele lor (elemente caracteristice romanelor din acea vreme), cu descrieri reusite si elemente usor istorice, si mai putin recomandata celor satui sa asiste la urmariri ca in filme cu un deznodamant cam previzibil. Povestea, pe scurt, urmareste incercarile unei mame de-asi recupera bebelusul din mainile unei bolnave psihic, ce dispune, pe linga factorul timp, si de un alt avantaj. Desi pregatirea militara si instictul de ucigas dobandit in urma activarii in diferite organizatii paramilitare si teroriste nu poate fi considerat chiar un lucru mic. Si urmarirea poate incepe… Read more…
As minti daca as spune ca nu asteptam cu nerabdare si publicarea ultimului volum din seria Acaciei. Si asteptarile nu mi-au fost chiar inselate pentru ca pina la urma Durham, vorba americanului, “Delivers” .
Traiesc cu impresia ca e mai simplu si mai productiv pentru cititor sa parcurga o intreaga serie deodata, pentru ca pe masura trecerii timpului mai sar din memorie o gama de amanunte legate de actiune si plotul general. Sa nu mai zic de numele personajelor si alte denumiri locale. Tocmai pentru a preintimpina acest neajuns, la debutul continuarilor Acaciei se afla cate un binevenit capitol introductiv ce ne aminteste o mare parte din evolutia intamplarilor. De altfel si cateva din capitolele urmatoare se concentreaza tot pe lamurirea multora dintre necunoscutele seriei actiunea trecand in planul secund.
Si abia dupa ce curg aceste capitole pot spune ca am reintilnit stilul propriu lui Durnham pentru care il apreciez atat de tare. Este bine ca toate aspectele pozitive ale naratiunii si personajele din Acacia: The War with the Mein si The Other Lands se regasesc si acum, surprinzator, chiar intr-un numar covarsitor de mare si la fel de bine puse la punct. Cel putin cele principale. Read more…
După părerea multora Kameron Hurley a scris nu numai cel mai bun debut al anului, ci şi cea mai bună carte science-fiction din 2011. Pentru mine însă, citirea lui God’s War a fost o experienţă atât de viscerală, încât senzaţiile tari pe care mi le-a produs au fost imposibil de dat la o parte pentru a putea judeca obiectiv calităţile şi defectele ei.
Recent Comments