Gânduri de miercuri

Este inexplicabilă pentru mine întreaga tevatură declanşată de premiile Eurocon. În primul rând, nu ştiu de ce se inflamează toată comunitatea SF românească pentru aceste premii care se decernează într-un mod unic în lume şi care nu au absolut nicio însemnătate. Premiile reprezintă fie o radiografie a unui anumit peisaj literar la momentul respectiv, fie o modalitate de a pune reflectorul pe opere mai puţin cunoscute. Premiile Eurocon nu sunt nici una, nici altă.

În al doilea rând, observ cu surprindere că mare parte dintre cei care scriu despre SF încă mai cred în faptul că premiile au vreun efect asupra vânzărilor de carte. Majoritatea premiilor literare nu sporesc în nici un fel vânzările, iar cititorilor puţin le pasă de ele. Iar în science-fiction singurul premiu care a contat vreodată din punctul de vedere al vânzărilor a fost Hugo-ul, însă şi influenţa lui e mult diminuată. Majoritatea celor care citesc SFF (şi nu sunt puţini) nici nu au auzit niciodată de acest premiu. Nu confundaţi preocuparea noastră pentru tot ceea ce reprezintă SF (deci inclusiv pentru multele premii decernate), cu cea a publicului larg. Noi, cei care ştim cine a câştigat Hugo-ul în 2014, suntem o fracţiune neînsemnată din publicul unui Martin, Gaiman sau Collins.

Gândiţi-vă cum s-ar fi petrecut lucrurile cu Ancillary Justice dacă ar fi apărut acum 50 de ani. După lansare ar fi citit-o câţiva oameni, pentru că n-ar fi beneficiat de recenzii în NY Times Books Review, ca să poată ajunge la un public mai larg. Aceşti oameni în decursul următoarelor luni s-ar fi întâlnit pe la diferitele convenţii, ar fi vorbit entuziast despre carte, poate i-ar fi decernat câteva premii şi astfel ar fi ajuns la un număr puţin mai mare de cititori. La aproximativ un an de la lansare o parte importantă dintre cei care au citit Ancillary Justice s-ar fi întâlnit la Worldcon, unde prin premiul Hugo pe care i l-ar fi decernat, ar fi girat această carte pentru restul comunităţii SF (însă majoritatea cititorilor ar fi trebuit să aştepte pentru a afla despre cartea care a câştigat Hugo-ul încă o lună, atunci când ar fi apărut revista Locus). Mai există vreo legătură între ceea ce s-a întâmplat în trecut şi ceea ce se petrece acum, în era WWW? Absolut niciuna. Acum Ancillary Justice a ajuns extrem de populară încă înainte de lansare, datorită recenziilor online. Apoi această popularitate a crescut şi mai mult în săptămânile următoare lansării, popularitate care, după ce a atins un maxim, s-a pătrat în continuare constantă tot datorită celor care o citeau şi scriau despre ea. Astfel că Hugo-ul nu a reprezentat decât încununarea unei cărţi deja de mare succes şi foarte populare.

Ancillary Justice este un exemplu extrem, dar totuşi reprezentativ pentru ceea ce reprezintă viaţa unei cărţi în secolul XXI. Editorii sunt cam singurii care mai achiziţionează cărţi după ce acestea au fost nominalizate la diferitele premii (în general cărţi self-published în engleză sau traduceri). Dar şi asta, în secolul XXI, înseamnă în general faptul că editorul nu-şi face treaba cum trebuie, pentru că un editor la curent cu ceea ce se întâmplă în SFF nu ar trebui să aibă nevoie de premii.

O să închei spunând că în aceşti ani succesul unei cărţi depinde de mulţi parametri importanţi, însă premiile pe care le ia nu se află printre aceştia. În loc să aprindem internetul revoltaţi de premiile literare, nu ar fi mai bine să-i dăm foc încercând să ajungem la potenţialii cititori şi vorbind despre cărţile pe care le scriem sau le-am scris? De ce pierdem vremea cu acţiuni care mai mult resping, în loc să ne concentrăm tot efortul în acţiuni pozitive care să ducă la creşterea fandomului şi la convingerea a cât mai multor oameni să citească şi să scrie science-fiction?

14 Comments

  1. Truth there is in what you write, young padawan.

  2. ai plecat de la premiile Eurocon, ai ajuns la premiile din lumea anglo-saxonă și legătura dintre aceste premii și vînzări, iar la urmă ai ajuns la ce-ar trebui să facem în loc să vorbim despre premii.
    e cam tîrziu acum și vreau să mai lucrez ceva, poate mîine am să revin mai în amănunt.
    dar nu prea sînt de acord cu ce-ai zis.

    • Stiu articolul foarte bine, dar Hurley nu spune niciunde ca premiile la care a fost nominalizata i-au crescut vanzarile cartilor. Ea vorbeste despre “hype”, iar nominalizarile la niste premii populare ca si BSFA sau Hugo nu fac un scriitor popular, ci sunt o consecinta a faptului ca un scriitor este popular. Aceste nominalizari nu i-au crescut vanzarile, ci au demonstrat (inclusiv editorilor) ca desi este un scriitor care nu vinde decat foarte putin, e populara in fandom.

      Articolul ei sprijina ceea ce am spus la sfarsit si anume ca daca un scriitor vrea sa vand trebuie sa depuna o uriasa munca de promovare. Mirror Empire s-a vandut foarte bine in ciuda faptului ca a lipsit de pe aproape toate listele de nominalizari. Iar precedentele ei romane s-au vandut foarte prost, in ciuda faptului ca au fost mai mereu nominalizate. Diferenta dintre vanzari rezida in promovarea pe care Hurley a facut-o lui Mirror Empire. Hurley chiar spune ca probabil succesul ei la Hugo-ul din 2014 se datoreaza promovarii permanente pe care a facut-o lui Mirror Empire. Astfel ca mai degraba se poate trage concluzia ca daca un autor stie sa-si faca promovare, devine popular si vinde bine, atunci va fi nominalizat si la premii. Si nu invers.

    • Daca vrei, se poate spune ca exista o legatura (mica) intre premiile la care a fost nominalizata si faptul ca a primit contracte pentru romanele ei viitoare. Dar din nou, daca editorii au nevoie de aceste nominalizari ca sa-si dea seama ca Hurley scrie bine si fictiune si non-fictiune, si ca este extrem de populara, atunci inseamna ca nu-si fac treaba cum trebuie.

      • cu siguranta exista o legatura si o zice tot hurley foarte clar “If you want to know what magical thing happened between MIRROR EMPIRE and THE STARS ARE LEGION to finally get me to what most folks in the industry used to consider a solid mid-lister advance, it’s one word: Hugos”. aici: http://www.kameronhurley.com/what-i-get-paid-for-my-novels-or-why-im-not-quitting-my-day-job/
        ma gindesc ca un avans mai substantial se bazeaza pe niste estimari de vinzari oarecum garantate de eticheta “hugo”. cred ca departamentele de marketing abia asteapta sa puna pe coperta unei carti bulina aurie cu “winner of……..award”

        • Hurley a castigat doua premii pentru non-fictiune. S-a intamplat un lucru magic, dar acela a fost ca si editorii au aflat ceea ce fanii stiau de ceva vreme si anume faptul ca Hurley scrie fain, e populara si merita investit in ea 🙂

          Faptul ca premiile nu cresc vanzarile nu mi-a picat din cer, ci am aflat-o din multele interviuri cu scriitori si editori pe care le-am citit sau ascultat. Sigur ca nu strica sa treci pe coperta premiile castigate, dar asta nu are vreun efect semnificativ asupra vanzarilor la un an de la aparitie, cand cei care scriu despre carti si cei care le citesc trebuie sa aleaga intre sute de carti noi.

          Si repet, chiar daca noua ne pasa de premii, asta nu inseamna ca marea majoritate a cititorilor stiu de ele (de ex, toti cei din jurul meu au citit Dune, dar majoritatea habar nu au ce reprezinta premiul Hugo si sunt sigur ca daca ai intreba pe strada la fel ar fi).

  3. “editorii au aflat ceea ce fanii stiau de ceva vreme si anume faptul ca Hurley scrie fain, e populara si merita investit in ea”.
    poate că amărîții ăia de editori or fi bănuit ei ceva (măcar atît) atunci cînd s-au hotărît să bage bani în cărțile ei. în CĂRȚILE, nu în prima ei carte. iar Hugo a venit oricum, DUPĂ ce insonștienții&habarniștii îi publicaseră niște cărți, vreo 3, pentru care a luat un premiu (Kitchies) și a fost nominalizată la Locus, Nebula, Tiptree, British SF, Clarke…
    Cîtă vreme vor pune pe copertă că autorul e premiat o să am îndoieli că premiile chiar nu contează.

    • Doar primul volum al seriei Bel Dame Apocrypha a avut vanzari decente si multe nominalizari la premii. In ciuda acestui succes, celelalte doua volume nu s-au bucurat de succes nici financiar si nici din punctul de vedere al premiilor. Nu a contat deloc faptul ca pe coperte tronau o groaza de premii. Si n-as spune ca editorii Night Shade Books au fost amarati ci doar nepriceputil; entuziasti, dar total nepriceputi. Din pacate seria lui Hurley a dat practic faliment chiar inainte editurii.

  4. Andy Weir, Hugh Howey și Becky Chambers sînt doar 3 autori al căror destin arată că editorii cam știu ce se întîmplă.
    Și încă ceva: și-o fi făcut Hurley reclamă la greu, dar dacă nu era premiată și nominalizată… nu știu cine se uita în gura ei. Că mai toți își fac reclamă, dar numai pe unii îi bagă lumea în seamă.

    • Cum sa le pui pe acestea ca si exemple pozitive ale priceperii editoriale? Weir, Howey si Chambers s-au dus cu cartile lor la editori si acestia au spus pas. Asa ca le-au autopublicat. Editurile nu au achizitionat Martianul si Silozul decat dupa acestea au fost 2 dintre cele mai succes 3 carti SFF autopublicate, mult mai bine vandute decat majoritatea cartilor electronice publicate de acesti editori priceputi 🙂 Astfel de decizii editoriale pot lua si eu. Iar lui Chambers i-au oferit contrat abia dupa nominalizarea la premii. Eu am citit-o cu luni bune inainte, am scris despre ea si i-as fi si achizionat romanul daca as fi avut aceasta putere.

  5. Chiar și la noi au apărut cărți de autori români nu numai atunci cînd autorul a venit la editură cu un manuscris. S- a mai întîmplat ca editorul să urmărească ce se publică prin reviste și să invite un autor să-și adune textele în volum. S-a mai întîmplat ca editorul să vadă pe blogul autorului un fragment de roman și să-i propună publicarea. Ș.a.m.d. Vreau să spun că nici editorii noștri nu sînt chiar duși cu pluta și cam știu ce se întîmplă în jurul lor.

    • Tu ai luat-o personal, ceea ce e normal pana la urma, si eu nu am fost explicit, dar nu m-am referit la toti editorii si nici macar la majoritatea dintre ei. In articolul meu, despre editori vorbesc in doua propozitii. In mare parte din el am enuntat si sustinut faptul ca nu exista legatura intre vanzari si premii. Acest enunt, ca si toate supozitiile, asteapta inca dovezi care sa-l contrazica 🙂

  6. la Hugh Howey parca nu a contat decat popularitatea… le-a publicat singur, pe goodreads a strans ratinguri pozitive si a venit si publicarea.

    un caz mai fericit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu