Impresii postLoncon: John Clute

John Clute, unul dintre invitaţii de onoare ai ultimului WorldCon, este cu siguranţă cel mai apreciat şi mai influent critic de science-fiction din întreaga istorie a literaturii speculative. De ce spun asta? Pentru că:

  • scrie recenzii într-un stil gotic şi complex, uneori greu de înţeles şi pentru britanici, însă tocmai acest stil este cel care te face să gândeşti, să-ţi pui şi tu mintea la contribuţie, şi astfel cel care citeşte recenziile se transformă din receptor pasiv al recomandării într-un participant activ la un dialog;
  • recenziile lui din New Worlds (alături de cele ale lui M. John Harrison) au fost devorate de tineri ca Iain Banks sau Ken MacLeod, modelându-le hotărâtor modul în care au ajuns să scrie science-fiction;
  • este unul dintre creatorii şi membrii fondatori ai revistei Interzone;
  • este unul dintre creatorii şi membrii fondatori ai premiului Arthur C. Clarke;
  • este unul dintre editorii celor 3 ediţii ale Enciclopediei Science-Fiction, care a fost timp de zeci de ani şi este şi în prezent, cea mai importantă sursă de documentare pentru cei care vor să scrie despre science-fiction;
  • a editat Enciclopedia Fantasy, singura carte ce a încercat să facă puţină ordine într-o literatură atât de ramificată şi complexă;
  • a scris cea mai importantă carte despre literatura horror – The Darkening Garden: A Short Lexicon of Horror;
  • a inventat un termen – Fantastika, pentru a defini întreaga literatură ce cuprinde science-fiction, fantasy şi horror, care a fost primit cu destulă reticenţă la început, dar care este folosit de la an la an de tot mai multă lume.

Iată cum începe recenzia lui John Clute despre antologia lui Jonathan StrahanEngineering Infinity:

jcluteA few weeks ago I left London and entered the future again. I was about to fly in an oldish plane from one old airport in England to another old airport in Norway, in order to give a talk about the world city in the twenty-first century. I felt I was as entitled to talk about the world I lived in as any of the rest of us: that larger half of the world’s sum of homo sapiens who have become treeless in this century, veldtless, farmless, parkless, legless; but who have become, necessarily, just streetwise enough to know where the nearest just-in-time cloaca disgorges pellets of the fungibles we ingest like battery hens; and who breathe the poison gas of Pax Aeronautica when we travel. So I left London on the Gatwick Express and began the process of becoming “John Clute”: which is to say becoming a readable portion of the original entity indistinguishable (to all purposes) from the barcode that tracked its transit to come. And so the “John Clute” packet arrived at Oslo Airport, and began to breathe life into itself again. I felt repurposed. It crossed my mind that transiting the aeropolis worldnet was a bit like experiencing matter transmission in SF; and I had a quick flash memory of A J Budrys’s blackly proleptic Rogue Moon (1960), a book which in retrospect seemed like a description of the way we lose ourselves in travel in 2011. I walked with my fellow recovering barcodes to luggage reclaim, where the system had jammed, leaving most of our worldly gear stuck somewhere in the bowels. There was dead silence in the vast space. Two things came to mind. One: that when a zero-redundancy just-in-time system seizes up, the part of the world machine that has been affected by the dysfunction ages instantly, like an abandoned shopping mall, or some matrix-world when the electricity is turned off. Mourning becomes entropy. Two: that the emotion felt by passenger units, when their codings have been defaced by a failure of the world-machine, is shame.

L-am ascultat fascinat pe Clute în timpul Loncon-ului, şi-mi este plină mintea de ideile şi noţiunile, unele tare halucinante, pe care le-am auzit expuse. La unele vreau să mai meditez, dar despre două dintre ele aş vrea să vorbesc puţin în continuare.

Lumea acestor ani este dominată, după părerea lui John Clute, de ceea ce este fungibil (ce cuvânt tipic lui). Citez din Dex – „Fungibil = Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații.” Mai clar, fungibil este un termen din economie ce defineşte caracteristicile cuantificabile comune şi interschimbabile a două sau mai multe obiecte diferite. Clute merge mai departe, la fiinţa umană, şi spune că trăsăturile noastre fungibile, măsurabile, sunt singurele pe care marşează „stăpânii”, că ceea ce ni se oferă de către cei care domină capitalismul sunt lucruri ce se potrivesc caracteristicilor fungibile ale fiinţelor umane, iar restul de călcat în picioare şi zdrobit. Lumea în care trăim este dominată de ceea ce este fungibil şi asurzitor, iar nefungibilul, înlăturat aproape în totalitate, se mai regăseşte doar sub forma unor umbre aproape dispărute. Pentru John Clute fantastika este o formă de a rezista acestei dominaţii a fungibilului. Literatura speculativă reprezintă prin înstrăinarea pe care o produce, prin faptul că zdruncină ceea ce credem despre noi şi despre lumea înconjurătoare, o rezistenţă a ceea ce e nemăsurabil, necuantificabil din fiinţa umană şi din lumea înconjurătoare.

De aici, trecând şi prin cuvintele lui China Mieville, s-a ajuns la a doua idee despre care vreau să vorbesc, legată de diferenţele dintre literatura mainstream şi cea speculativă. Literatura realistă, în mare ei majoritate, consolidează percepţia fiecăruia asupra lumii care ne înconjoară, dar şi asupra percepţiei propriei imagini, percepţii care de fapt sunt extrem de iluzorii. Mainstream-ul, construind iluzia realităţii, spune fiecărei fiinţei umane că are dreptate, că este deţinătoarea adevărului şi a unicităţii.  Însă fantastika creează lumi în care ne simţim străini, construieşte concepte cu care nu ne întâlnim în viaţa de zi cu zi şi zdruncină atât ceea ce credem despre lumea înconjurătoare cât şi despre ceea ce reprezentăm noi ca şi fiinţe umane, contestând astfel ceea ce percepem ca fiind unicitatea fiinţei umane şi locul ei central în univers. Realismul este consolator şi consolidator, iar fantastika este înstrăinătoare şi zdruncinătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu