Cititor SF

• Polirom

Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.00. Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă.
Prezintă: Alistair Ian Blyth, Ovidiu Şimonca, Paul Cernat, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici.

• Millennium Press

Imagini la ora unsprezece de Norman Spinrad si Dune: Batalia Corrinului de Brian Herbert & Kevin
J. Anderson.

Povestiri fantastice de Michael Haulica

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Michael Haulică. Invitaţi: Ştefan Ghidoveanu și Mircea Pricăjan .

Povestiri de duminica de Mircea Oprita

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu. Invitaţi: Mircea Opriță, Cătălin Badea-Gheracostea, Michael Haulică și Radu Pavel Gheo.

Prezentarea numarului inaugural al revistei Galileo Science — Fiction & Fantasy

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu.

• Vremea (la standul editurii Millenium Press)

  15.00–15.30 Noutati in colectia Rosu si negru
  …Si la sfârsit a mai ramas cosmarul de Oliviu Crâznic

Si cam atat despre lansari…

***

Mai e un pic pina la targul de carte Bookfest, dar nu strica sa aflam ce noutati ni s-au pregatit.

Iata una dintre ele:

Sambata, 12 iunie, ora 15 – 15,30, Oliviu Craznic lanseaza romanul ”Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”, volum bazat pe cronici medievale.

Preţ aproximativ: 29 lei
Nr. aprox. de pagini: 400
Editura Vremea
Colecţia Roşu şi Negru
Data apariţiei: 9 iunie 2010

În Castelul Ultimelor Turnuri, lucrurile merg cu adevărat Rău.

Invitat la nunta unei necunoscute într-un castel bântuit de diavol, nobilul decăzut Arthur de Seragens se trezeşte prins într-o îngrozitoare plasă a nebuniei, trădării şi crimei. În vreme ce oaspeţii mor în jurul lui unul după altul într-un mod misterios, seceraţi de un duşman inuman, Arthur întrezăreşte cu groază cum laţul se strânge în jurul singurei persoane de care i-a păsat vreodată, superba Adrianna de Valois, tânăra fiică a întunecatului şi temutului şef al Poliţiei.

Panicat şi confuz, Arthur se vede astfel nevoit să încheie o alianţă fragilă şi controversată cu cei mai puternici dintre supravieţuitori, care au început deja o anchetă în întuneric, împreună dar suspectându-se unii pe alţii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilărie al lui Arthur, versat în intrigile de salon, logician şi vânător iscusit; baronul german Von Walter Călătorul, ale cărui peregrinări prin locuri uitate de lume l-au adus de atâtea ori în faţa unor adevăruri de neîndurat; frumoasa şi imorala Giulianna Sellini, despre care se spune în şoaptă că i-a sedus deodată pe Dumnezeu şi pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al cărui drum presărat cu cadavre duce la o amantă misterioasă; ducele de Chalais, puternic şi crud stăpânitor al ţinutului, rafinat, arătos şi incapabil de a-şi stăpâni pornirile violente; şi, mai ales, bărbatul care conduce investigaţia şi de care se tem toţi, căci o singură vorbă a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

Numele lui Howard Phillips Lovecraft ( 20 august, 1890 –15 martie, 1937) se identifica total si fara echivoc cu fictiunea de natura horror si cu cea cu asa zise origini weird. Comparat frecvent cu Edgar Allan Poe, Stephen King l-a numit pe Lovecraft “the twentieth Century’s greatest practitioner of the classic horror tale.” (Cel mai mare practicant al povestirii horror clasice al secolului 20). Din opera se poate observa ca a dezvoltat o adevarat obsesie pentru Miturile sale Cthulhu, povestiri interconectate in care sunt aduse in fata entitati cu totul deosebite, si pentru Necronomicon, o carte magica ce cuprinde enuntate ritualuri magice si cunostinte interzise, scrisa de arabul Abdul Alhazred, un personaj fictiv. Volumul de fata, tradus de Silvia Colfescu, cuprinde o serie de cinci povestiri si anume : The case of Charles Dexter Ward( publicat in mai iunie 1941 in Weird Tales), Beyond the wall of sleep (publicat in 1919 in Pine Cones), The rats in the walls (1924, Weird Tales), The haunter in the dark (1936, Weird Tales), The thing on the doorstep (1937, Weird Tales).

Read more…

Simon Richard Green este un scriitor britanic de science fiction si fantasy, faimos prin serile sale, dar in special cea numita “Deathstalker“, o parodie a genului space opera caracteristic anilor `50, serie considerate a fi, printre altele, si foarte singeroasa. “Zona intunecata” a aparut sub numele de “Something from the Nightside” la publisher-ul Ace la New York, in preajma anului 2003. De atunci seria a fost continuata cu inca 7 romane, centrate pe activitatea paranormala a detectivului John Taylor, urmand ca in 2009 sa apara si urmatoarea carte. Primele trei volume au fost deja publicate de editura Vremea in colectia “Rosu si negru“. Acestea  pot  fi citite si separat, fara o anumita legatura una cu alta, decat prezenta eroului, si misiunea comuna a celor trei volume de a te imersa in lumea misterioasa a Zonei intunecate.

Povestea e simpla. Avem una bucata de personaj emigrat din asa zisa Zona, direct in viata tumultoasa a Londrei si tranformat in detectiv particular. Dupa cum era si normal cazurile nu intarzie sa apara, si mai mult au legatura cu Zona, asa ca John Taylor se vede nevoit sa se reintoarca pe meleagurile natale pentru a descalci firele incurcate ale situatiilor intalnite. Cum spuneam, in acest acest prim roman sunt prezentate in detaliu elemente caracteristice locatiei gotice, de la conducatori, la fiinte ce bintuie imprejurimile, si pina la “simpli”" oameni de pe strada, insa fiecare dintre acestia speciali in felul lor, prin calitatile si capacitatile cu care au fost inzestrati.

Impresia pe care mi-a lasat-o romanul la final a fost comparativa cu starea ce m-a cuprins dupa parcurgerea cartii “Odd Thomas” de Dean R. Koontz, scritor ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, stare dominata de o semifustrare si regret, ca o poveste cu toate premisele unei lecturi bune nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Staruie impresia ca personajele sunt creionate sumar, pina si eroul sufera din acest punct de vedere, stilul fugitiv nefacand un bine nici lumii fantastice a Zonei intunecate, lume ce avea destule sanse si idei de reusita. Acest lucru este mult prea evident, chiar si in ciuda revelatiei ce stapaneste atmosfera cartii ca Lumina si Intunericul nu mai sunt simple aforisme, in locatia sus numita, existand lucruri, persoane si fapte atat de inspaimantatoare ca nimeni nu indrazneste sa le aduca in discutie. Incet, incet, ne sunt dezvaluite cateva piese din trecutul, tinut in umbra, a lui Taylor, imagini ce probabil se vor reintregi in volumele urmatoare. Nu se emit prea multe pretentii nici in ceea ce priveste intriga, fiirul povestirii este in mare parte direct, fara prea multe rasturnari bulversante de situatie, nereusindu-se performanta de a te captiva in intregime si a te tine cu sufletul la gura.

As remarca coperta, ce din punctul meu de vedere este una dintre cele mai reusite pe anul asta si mai potrivite pentru un asemenea roman, un cover dupa un tablou a lui Hieronymus Bosch, un pictor flamand nascut probabil in anul 1453, a carei opera a fost dominata de imagini grotesti si fantastice cu directa trimitere catre pacat si decaderea atat de caracteristica omului. Imaginea de fata este de fapt un fragment dintr-un tablou cu adevarat fantastic intitulat, “Temptation of Saint Anthony” ( situate in partea stinga, inspre mijloc ), fragmente din picturile sale mai fiind folosite pentru a ilustra si alte coperti ale editurii Vremea, pe linga cele din seria Zonei Intunecate.

La final, as mentiona ca meritul lui Simon R. Green este ca nu s-a intins pe prea multe pagini, spre deosebire de Koontz, apreciindu-i din plin bunavointa, cartea constituindu-se intr-o lectura usurica, numai buna de citit in weekend, in tren sau in drum spre serviciu, cu un text curat si o coperta intradevar reusita, evident, din punctul meu de vedere. Mai multe detalii despre subiect sau cum puteti comanda cartea gasiti pe adresa web a editurii Vremea.

Cum am dat de carte. Foarte simplu. Din intamplare. Alaturi de standul Millennium Press se afla editura Vremea, ce nu-mi spunea prea multe la momentul respectiv. Ciudatenia a fost ca exact pe partea standului MP, aflat in spatele celui de la Tritonic se gasea un ditamai posterul ce prezenta exact cartea de fata, ce mi-a sarit imediat in ochi. Nu auzisem de scriitor dar apoi, cu prima ocazie, am cautat cate ceva despre el pe internet si am gasit ca este unul dintre prolificii din bransa asta. Adica a literaturii horror ( si probabil unii vor stramba din nas). Se pare ca domnul de fata scrie destul de singeros si mult prea violent pentru publisherii mari si doritori de mainstream, asa ca deseori cartile sunt publicate la edituri mai mici, stocurile epuizandu-se rapid, iar exemplarele ce mai circula pe piata ating preturi exorbitante pentru o carte.

Romanul de fata este scris in anul 2001 si din ce am vazut a fost bine primit de fanii genului. Coperta cuprinde si cuvinte de bine emise de Richard Laymon, trecut in nefiinta intre timp, si el un scriitor cunoscut de horror pe care nu am avut insa placerea de-al lectura, Koontz si King fiind cei ce i-au laudat munca, inseamnand ca-si avea si el partea lui de inspiratie.

Mi-a placut foarte tare coperta si initial am crezut ca e preluata dintr-un film, insa se pare ca apartine unui roman. Ce m-a pus pe ginduri inca dinainte de a o deschide a fost afirmatia ca a fost nominalizat la premiile Bram Stocker, ori din cate stiam eu e vorba de premiile Bram Stoker, si cam asta am gasit si pe internet chiar daca unii mai scriu si Stocker, adresa premiilor este lipsita de “c-ul” magic. Daca ma insel, corectati-ma.

Sa trecem asadar la continut. Prologul de care are parte cartea cred ca este unul dintre cele mai bune inceputuri citite in ultimul timp. Am fost de-a dreptul entuziasmat si subjugat de tabloul ce s-a conturat cu profunzime si linii atat de simple insa hotarate si pline de forta, intr-un spatiu asa de scurt si de o creativitate debordanta, cum rar mai ai ocazia sa intalnesti. Scriitorul imortalizeaza imaginea unui infern ce nu arata chiar a ceea ce stim noi, si chiar daca ma hazardez putin as spune ca e asemanator ca detalii, atmosfera si exotismul personajelor cu Noul Crobuzon din Perdido Street Station a lui China Mieville. In ciuda imaginilor grotesti, cineva invatat cu Barker sau chiar si Koontz in unele romane nu va intampina probleme de vizualizare sau de adaptare la stilul cartii, digerand cu usurinta si nesat peisajele create. Insa din pacate mai departe entuziasmul meu a mai scazut desi firul povestii curge cu naturalete nu am mai avut aceeasi impresia ca la inceput, cand m-am trezit cu rasuflarea taiata respiratia fiind parca ceva la nealocul ei. Există la un moment dat o abundenta de creaturi, institutii, vraji si alte elemente ce sunt prezentate doar fugitiv, usor de digerat nu zic nu, insa asupra carora nu se pune deloc accent, avand doar menirea de a imbogati cadrul, insa cu toate acestea nu-i scade din unicitate si din coloritul ametitor. Cert este ca avem parte de un regal de imaginatie presarat cu firisoare de cinism si ceva simburi de umor nu prea exagerat, in care violenta, sangele, victimele torturii, focurile specifice, crimele si obiceiurile ce sfideaza orice canon sunt la ele acasa, cum e si normal de altfel. Doar vorbim despre iad nu?

Nu pot sa nu remarc finalul ce mi-a placut pentru ca merge un pic mai departe decat unul conventional, lasand lucrurile mult mai libere si mai deschise decat am intalnit in marea majoritate a romanelor. Are si el o tendinta de happy end insa doar din anumite puncte de vedere. Nu pot spune ca am trait alaturi de eroii cartii la intensitate maxima sau cu sufletul la gura intamplarile prin care au trecut, fascinatia si imboldul de a continua, de a da pagina mai departe, venind mai degraba din dorinta de a contempla in intregime universul creionat cu atata pasiune si suflet de catre scriitor. Mi-a parut genul de carte in care actiunea, scopurile si aspiratiile personajelor trec pe plan secund, imaginile gotice si mai putin recomandate cardiacilor luand prim planul si fiind intradevar cireasa de pe tort.

Actiunea a parut un pic liniara, cu putine rasturnari de situatie, insa ele au existat, putandu-se trece cu usurinta peste situatiile extreme in care personajele sunt salvate de o vraja sau un element neprevazut, ce nu fusese adus in discutie pina atunci..De amintit si abundenta notelor de subsol ce apartin traducatoare si redactorei, impletind momentele in care sunt intradevar utile, vezi prezenta diverselor denumiri de monstri, zeitati malefice si chiar criminali mai mult sau mai putin renumiti din intreaga istorie universala si cele ce nu prea le-am gustat, de ex prezentarea fiecarei formatii muzicale amintite in text, probabil interesanta doar pentru fanii curentului respectiv.

Neinspirata mi s-a parut alegerea scriitorului de sili un personaj sa observe ca cineva seamana in mare masura cu actorul Bradd Pitt. Angelina mai lipsea din cadru, desi a existat un personaj asemanator ca aliura, gratie si frumusete cu vestita actrita doar ca de data asta era vorba de un succubus, un demon feminin ce se hraneste cu forta de viata a barbatului de care se agata, toata aceasta posedare si transfer de energie realizandu-se, cum altfel, decat prin subjugare sexuala. V-am trezit interesul acum?

Adresa de web a editurii o găsiti aici si blogul aici, iar in colectia din care face parte cartea de mai sus, “Rosu si negru” mai avem scriitori ca H.P.Lovecraft si Simon R Green, ce se gasesc deja in biblioteca personala, James Hadley Chase, T. J. MacGregor sau scriitoarea care l-a inventat pe Chief Inspector Barnaby din Midsomer Murders, ce ruleaza de ceva timp pe Hallmark si de care e imposibil sa nu fi auzit. Prin urmare din ce apreciez eu, prima intalnire cu o carte din editura Vremea a fost de bun augur si binevenita.