Haha! This will be fun to watch!

“După ceartă, P0pp stă în camera lui pe întuneric şi rememorează evenimentele recente. Pe măsură ce alcoolul îi pătrunde în sânge, întreaga fiinţă îi este cuprinsă de o furie aprigă. Privind pe fereastră, vede o siluetă îndreptându-se spre E. Oricine ar fi, va ieşi din cabană şi va merge să-i ceară socoteală. Coboară scările în linişte şi iese pe uşa din spate. Face câşiva paşi în direcţia în care dispăruse silueta, dar cerul plin de stele începe să se învârtă şi capul să îi vâjâie. După alţi doi paşi împleticiţi se sprijină de câteva pietre mai mari şi proeminente, când o mână îl atinge pe umăr.

- Încotro te îndrepţi?…”

Zeii Americani a fost un deliciu la acea vreme, chiar daca usor inegala in evolutia si coerenta actiunii, si a fost indeajuns cat sa indragesc definitiv scriitorul. Sentimente care nu s-au schimbat chiar daca am trecut printr-un volum de Anansi Boys vizibil mai slab in idei ca precedenta aparitie din serie, un Good Omens citibil, dar fara nimic spectaculos, si printr-o castigatoare Hugo, prezenta The Graveyard Book.

…Care este o carte de citit, insa parca lipsita de caracteristicile pe care le vad eu necesare unui castigator Hugo. Romanul este construit pe scheletul a 8 capitole-povestiri, ce se remarca prin faptul ca pot fi abordate si separat, nu neaparat doar ca un intreg. De altfel, si autorul recunoaste ca ideea volumului l-a bantuit vreo 20 de ani, insa abia dupa ce a scris povestirea The Witch’s Stone si fiica sa a insistat sa afle mai mult despre personaj s-a urnit la masa de lucru pentru a exploata in intregime ideea.

Fiecare capitol in parte urmareste cate un eveniment deosebit din viata eroului Nobody Owens, de la varsta inocenta a copilariei si pina la dramatica adolescenta, varsta la care multe dintre miturile si imaginile opilariei se spulbera definitiv. Este interesant cum a reusit Gaiman sa ia un subiect cu tente usor macabre - in urma unei crime un copil este infiat de creaturile si fantomele ce bantuie un cimitir -, si sa-l transforme intr-o poveste incarcata de emotie si bucurie. Bod este un copil cat se poate de obisnuit, care se supune intru totul regulilor cimitirului si, prin urmare, ii vine foarte greu sa se adapteze la viata din afara lui, intampinand reale obstacole atunci cind incearca sa frecventeze cursurile unei scoli umane din apropiere. Exista o prapastie evidenta intre ceea ce crede Bod ca ar trebui sa fie lumea, ce-i este descrisa mai ales din povestirile colocatarilor, poeti mediocri,  mari personalitati ale antichitatii sau chiar simpli locuitori ai vremurilor trecute,  si ceea ce se intampla cu adevarat dupa portile cimitirului bantuit. De altfel, un alt  punct forte al romanului si probabil unul dintre motivele pentru care fost atat de apreciat, lasand la o parte candoarea copilareasca a lui Bod, este unicitatea si forta pe care o emana gama personajelor secundare ce intra in contact cu acesta de-a lungul intamplarilor. Avem parte de o diversitate sanatoasa de fiinte si entitati supranaturale cu puteri pe masura, incepand cu fantomele atat de comune cimitirelor, cu vampirii nedeclarati, dar intuiti in mare masura, si terminand cu vrajitoare, femei-lup sau ghouli de-a dreptul fiorosi. Daca ar trebui sa fim mandri sau nu, nu stiu, dar autorul a numit-o pe una dintre apropiatele lui Bod “doamna Lupescu”, evidentiindu-i originea romaneasca si prin porecla pe care i-o pune lui Bod, Nimini (desi pe wiki zice de Nimeni, eu in volum am gasit Nimini).

Este interesant ca, desi autorul nu spune  nimic despre perioada in care au loc intamplarile, din indiciile oferite este clar ca ne gasim intr-un timp al zilelor noastre.

Nu pot spune ca am fost marcat de finalul indecent de nefiresc, pentru ca in fapt cartea nu este una prea vesela, situatia lui Bod este roza pina la un punct, de unde el ar trebui sa-si ia inima in dinti si sa inceapa de la zero.  Indecent, adica este lipsit de dulcegariile comune si de incheierile clasice cu happy-end, autorul trecand cu vederea necesitatea cititorului de a simti ca totul s-a terminat cu bine si toate lucrurile sunt bune si frumoase. In viata de zi cu zi fiinta umana se confrunta cu greutati pe care trebuie sa invete cum sa le infrunte din experienta proprie  si, mai ales, cum sa treaca peste ele cu fruntea sus (si picioarele inainte, as adauga eu).

Cred ca The Graveyard Book le-ar putea oferi tinerilor si o noua perspectiva asupra mortii, din moment ce un copil a putut fi infiat de o familie decedata si actualmente existenta doar sub forma unor fantome. As remarca si usurinta prin care autorul  introduce personajele sale si fascinatia pentru acestea pe care reuseste sa o mentina treaza de-a lungul intregului volum. Probabil tocmai “zgarcenia” de a oferi prea multe detalii despre ele din primul minut si inserarea indiciilor si a intamplarilor din trecutul acestora pe parcurs sunt “vinovate” de acest efect aparte.

Daca nu spunea ca s-a inspirat din Cartea Junglei, cred ca tot ne-am fi dat seama, mai ales ca paralela intre Mowgli, orfanul crescut de animalele junglei, si Bod, copilul luat in grija de fantome, este mai mult decat evidenta. Cam ultimele doua capitole mi s-au parut usor destabilizatoare in armonia totala a volumului, mai ales ca eu am citit pe undeva despre anumite “surprize” rezervate cititorului in acea parte finala si asa mi s-a dus pe apa Sambetei toata distractia. Posibil ca tocmai din cauza acestei situatii de care  aveam cunostinta sa fi avut impresia ca in cele doua capitole romanul urmeaza o evolutie usor previzibila.

Impresia mea este ca, luate separat, povestirile au mai multa substanta si putere decat cartea analizata pe de-a-ntregul ei. Drept dovada, The Witch’s Stone a si fost premiata in 2008 pentru cea mai buna nuveleta la Premiile Locus. Oricum, este o carte memorabila, mai ales prin felul realist si fara menajamente de a privi lucrurile, subiectul neconventional, si calitatea scriiturii si abordabilitatea discursului. Dar, ca sa ma si justific acum, de la o premianta Hugo ma astept sa aiba si un crampei de inovatie, de ceva care sa te puna un pic in genunchi, adica ceva mai mult decat o reeditare a unei vechi povesti – reeditare reusita de altfel, nu am ce zice. Insa daca ne uitam la ce concurenta a avut, cred ca doar Anathem (pe care nu am citit-o) reprezenta un concurent serios, restul au cam fost sa fie la numar.

Lumea s-a cam prins pina acum ca The Graveyard Book reprezinta o alta realizare de succes a multitalentatului Gaiman, ce a mai cochetat o perioada destul de intinsa (1989-1996, cel putin pentru lucrarea urmatoare) si cu industria benzilor desenate (nu m-am putut abtine sa nu aduc aminte),  seria Sandman ridicandu-l la loc de cinste printre fani.

Un mini interviul cu traducatorul versiunii romanesti, Liviu Radu, volum in pregatire la editura Nemira gasiti aici.

Nu pot decat sa adaug ca exista si dreptate pe lumea asta.

Plus in pregatire :

Am mai vazut si un Card, dar ma cam lasa rece autorul asa ca nu mai aduc aminte.

• Roman Science Fiction: Anathem, Neal Stephenson (Atlantic UK, Morrow)

• Roman Fantasy : Lavinia, Ursula K. Le Guin (Harcourt)

• Debut: Singularity’s Ring, Paul Melko (Tor)

• Roman YA: The Graveyard Book, Neil Gaiman (HarperCollins, Bloomsbury)

• Nuvela: “Pretty Monsters”, Kelly Link (Pretty Monsters)

• Nuveleta: “Pump Six”, Paolo Bacigalupi (Pump Six and Other Stories)

• Povestire: “Exhalation”, Ted Chiang (Eclipse Two)

• Antologie: The Year’s Best Science Fiction: Twenty-Fifth Annual Collection, Gardner Dozois, ed. (St. Martin’s)

• Colectie: Pump Six and Other Stories, Paolo Bacigalupi (Night Shade Books)

• Non-Fictiune/Carte ilustrata: P. Craig Russell, Coraline: The Graphic Novel, Neil Gaiman, adapted and illustrated by P. Craig Russell (HarperCollins)
• Editor: Ellen Datlow
• Artist: Michael Whelan
• Revista: F&SF
• Editura: Tor