Ne aflam intr-un timp in care Pamantul lupta cu ruinele si iminenta disparitie a civilizatiei umane. Vrajitorii nu au disparut cu totul, ci doar au uitat multe din vrajile descoperite de predecesorii lor, drept urmare orice descoperire si invatare a unei “noi” vraji le creste increderea in fortele proprii si aduce o speranta in plus ca vor reusi sa mai recupereze cate ceva din vechile cunostinte. Chiar si cu mai multe asemenea “farmece” cunoscute, memoria unui wizard este limitata si odata plecat intr-un quest nu poate memora decat maximum 5-6 vraji, restul ramanand notate in turn (castel, dupa caz) intr-un volum special (spellbook); dupa aplicarea efectiva a uneia, magul nu o va mai putea refolosi decat daca va apela iar la spellbook-ul din castel. Una dintre aceste vraji (care a si facut istorie printre fani) este Excelent Prismatic Spray, la care din degetele atacatorului tasnesc o serie de raze colorate, asemanatoare unei ploi multicolore cu damage radial. Mai avem o groaza de vraji de imunizare si fortifiere a organismului, de crestere a inteligentei, de manipulare a fortelor naturii, de invizibilitate si multe alte asemenea efecte care nici nu ne trec prin cap.In ciuda acestor bonusuri, nimeni nu este de neinfrant si toata lumea alearga cu limba scoasa de un cot dupa artefactele care imbunatatesc cate un set de aptitudini, in functie de profilul obiectului respectiv. In povestiri ne lovim fie de o pereche de cizme care te pot purta peste coclauri o perioada limitata de timp, insa la o viteza incredibila, fie de un inel cu ajutorul caruia poti deschide o poarta spre o alta dimensiune. Pe linga acestea, eroii mai au acces la tot felul de potiuni si licori magice ce le imbunatatesc temporar – dar decisiv, in cele mai multe dintre cazuri – calitatile. Intregul peisaj este impanzit de numeroase creaturi fantastice mai mult sau mai putin razbunatoare si insetate de singe uman.

Pentru ca personajele sa primeasca ceea ce-si doresc trebuie mereu sa indeplineasca alte servicii donatorului sau celui care le poate indeplini visul. Pe scurt, pentru a-si putea atinge telul exista mereu o conditionare la vedere, un quest de facut, pe principiul serviciu contra serviciu, un drum anevoios de strabatut pentru a ajunge in virf. Si nimeni nu spune ca vei iesi teafar din incercare. De amintit ca tehnologia se imbina armonios cu magia, crescand si mai mult appeal-ul cititorului si miza intamplarilor prin intrebarea fireasca ce nu poate sa nu fie gandita. Cine va iesi invingator in cazul in care magia intalneste tehnologia, cine va ingenunchea primul?

Va spun eu. Desi pare neplauzibil, sub anumite aspecte, cel care este mai destept si care va sti sa se foloseasca de atuurile pe care le are la dispozitie cat mai eficient si la obiect, acela va triumfa intotdeauna. Si asta si pentru ca toate elementele se imbina armonios astfel ca se traseaza o linie invizibila intre avantajele si dezavantajele atuurilor folosite de fiecare, asemenea jocului hartie, foarfeca si ciocan.

Nu o sa detaliez prea mult linia narativa a povestirilor pentru ca nu are rost de aceasta data. Este de ajuns sa urmariti reperele de mai sus si fiecare in parte isi va da seama daca aceasta carte este sau nu pentru el. Atmosfera aduce intr-o oarecare masura si cu magia pe care o dezvolta Gene Wolfe in The Book of the New Sun, acesta chiar recunoscand ca a fost influentat de povestirile lui Vance, insa limbajul este mai putin criptic si multe dintre “invataturile” autorului sunt directionate spre cititor fara a mai fi invelite in diferite straturi. Pentru cititor este bine ca textele nu sunt foarte lungi si se citesc foarte repede. Nici nu-ti dai seama cand s-a terminat si a debutat urmatoarea. Si, in plus, fiecare trateaza cate un subiect in parte, diferit de precedentul si, desi unele dintre personaje pot aparea dintr-o parte intr-alta, firul narativ va fi intotdeauna diferit.

Povestirile pe care le cuprinde volumul de fata sunt: Turjan of Miir, Mazirian the Magician, T’sais, Liane the Wayfarer, Ulan Dhor, Guyal of Sfere. Ca si curiozitate, merita mentionat ca printre prietenii cei mai apropiati ai autorului se numarau Frank Herbert sau Poul Anderson. Desi orb inca din anii 1980, Vance a continuat sa scrie cu un soft special, BigEd software, scris special pentru el de Kim Kokkonen, ajungand la un numar impresionant de romane - nu mai putin de 60 de volume.

Iar remarcabil este ca, in 2009, New York Times Magazine a scris despre Jack Vance ca este, citez:

One of American literature’s most distinctive and undervalued voices.

Si nu doar la ei, ci si la noi. Concluzia de final. Pentru mine this is what I call fantasy!