Silviu Genescu – Titanic

Jen: Povestirea are o idee si atat. Sau, mai exact, mai multe idei pe care autorul incearca sa le uneasca intr-un tot unitar… fara succes. Am incercat sa fac un rezumat in cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca nu am inteles ce se intampla destul de bine ca sa o pot face… asa ca o sa spun altceva: cele 2/3 povesti care nu prea se pupa una cu alta sunt scufundarea (sau nu) a Titanicului si calatoria inapoi in timp a unui barbat, care e angajat ca asistent personal in casa unei bogatase pe care o supravegheaza. Pe parcurs, din motive care mi-au scapat, multiversul o ia putin razna, iar in versiunea ‘noua’ a Titanicului din titlu nu se mai scufunda la data pe care o stim noi.

Sa zicem ca povestea e chestie de gusturi – mie nu mi-a placut. Poate daca ar fi fost taiata la jumate si ar fi disparut (macar) fragmentele inutile cu bogatasa…

Dar, pe langa asta, textul plange dupa un redactor. Nu vorbesc de virgule si detalii din astea, dar am dat peste mult prea multe lucruri deranjante:
- personajul principal e ba “PA”, ba asistent personal. N-am auzit pe nimeni din Romania folosind abrevierea PA (care oricum ar fi trebuit sa fie AP), asa ca nu inteleg ce cauta intr-un text scris in romana pentru romani.
- latitudinea si longitudinea sunt exprimate cand ca “x grade W”, cand “y grade V”. Punctul cardinal se cheama “vest” si n-are de ce sa fie notat cu W…
- (poate cea mai deranjanta chestie) Citez:
R.M.S. Carpathia catre R.M.S. Titanic:
“[...]Stiati ca sunt o multime de mesaje pentru voi de la MCC (indicativul pentru statia Cape Race)?”
Deci ori vapoarele simteau nevoia sa foloseasca paranteze cand comunicau intre ele, ori autorul nu a gasit o alta solutie mai stralucita de a explica indicativul… Hmm, oare care o fi. Serios, ce cauta paranteza aia acolo?! (si in alte comunicatii similare)

Pacat de Titanic, pacat de tentativa de realizare. Ar fi fost interesat de urmarit prin mesaje radio cum o tragedie se transforma intr-un incident minor… daca ar fi lipsit restul nuvelei.

Aspoiu: Cind ma gandesc la aceasta povestire imi vine in gand cuvintul CHIN. Si nu ma refer numai la lectura, ci si la efortul autorului. Pare ca domnul Genescu s-a chinuit rau de tot sa scrie chestia asta – evident nu am de unde sa stiu daca este asa sau nu, insa asa pare. Later edit: Textul pare chinuit din cauza abundentei de detalii inutile si  descrierilor supraincarcate, care se doresc a da credibilitate lumii imaginate. La mine au avut efect exact invers. Cu tot efortul depus, nu a iesit mare lucru. Personajele sint pe nicaieri, dialogurile ridicole, descrierile care teoretic ar fi trebuit sa sprijine primele doua fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg de ce autorul se incapatineaza sa scrie despre americani cand e clar ca nu-i iese. S-a intamplat si in alte povestiri ale dinsului, se intampla si in asta. Alt cuvint care imi vine in minte este STATIC. Pentru ca nu se intampla mai nimic. Practic pesonajul principal intra pe o usa bou, si dupa o discutie destul de lunga si fortata, iese pe aceeasi usa vaca, insa intr-un univers usor modificat. Si cam atat.

Am fost putin vexat surprins, contrariat de parerile domnului Iovanel referitoare la scriitura domnului Genescu deoarece sint in totala contradictie cu ale mele. Nu stiu ce sa va spun despre “coolness” (termen care sper ca nu se refera la bogatia obositoare de americanisme folosite in text), insa expresivitatea, controlul si valoarea literara eu unul nu prea le vad. Ba mi se pare ca autorul are mari probleme in a exprima in scris ce vrea de fapt  sa transmita. Adica CHIN STATIC.

Liviu Radu – Ari

Jen: Stiu ca Aspoiu o sa spuna ca e o povestire rasista, dar mie mi s-a parut foarte misto. Intr-un viitor in care modificarile genetice sunt la ordinea zilei, un cuplu decide sa faca un copil neobisnuit – cu piele alba, par blond si ochi albastri. Desi ar trebui ca respectiva modificare sa fie reversibila, se dovedeste ca nu e asa, si incet-incet ia nastere un mic grup ‘etnic’.

Nu o sa dezvalui mai mult, pentru ca povestirea merita citita fara spoilere, dar mi s-a parut o idee foarte desteapta, un soi de explicatie alternativa pentru aparitia rasei caucaziene si a unui anume mit foarte cunoscut. Intamplator, si aici e vorba despre calatorie in timp, dar artificiul e folosit cu mult mai mult succes decat in Titanic.

Aspoiu: Pai este rasista si nu numai. Practic Liviu Radu justifica in nota SF cum ca Ari-enii sint fiinte superioare, menite sa domine lumea si sa le dea la cap celorlalti (care o merita cu varf si indesat, mai ales negrii). Povestirea asta nu ar fi fost niciodata publicata intr-o limba de circulatie internationala. Daca, prin absurd, ar fi publicata, ar fi si ultima pentru Liviu Radu. Facand abstractie de faza cu arienii, scriitura curge bine insa ideea are ceva gauri de logica. Printre altele, intamplator sau nu, autorul plaseaza zorii crestinismului undeva la inceputul epocii de piatra – nu am studiat istoria crestinismului (si nici nu o sa o fac prea curind) dar parca nu pare in regula.

Desi valoarea literara pare peste media romaneasca, mie imi e cam greu sa trec peste implicatiile rasiste. Sint curios ce parere are Sorin Camner despre baietii blonzi cu ochii albastri, aka ARI.

Sebastian A. Corn – A saptea zi a vanatorului

Jen: Recunosc cu mana pe inima ca nu am inteles foarte mult din actiunea povestirii, dar detaliile fac toti banii oricum. Niste unii si niste altii se bat pentru putere intr-o lume… cu totul diferita de a noastra. O lume in care totul e organic, in care oamenii pot lua in stapanire la propriu un oras, in care inteligentele artificiale sunt doar niste programe (si totusi ceva mai mult)… Razboiul nu m-a preocupat prea tare (desi e motivul pentru care cititorul ajunge in Patru Targuri), dar lumea imaginara ar putea bate creatiile multor cyberpunkeri de pe meleagurile anglo-saxone, dovada cea mai elocventa fiind faptul ca a ajuns sa imi placa mie ceva cu iz de cyberpunk. Organo-punk?

Ah, si n-am inteles de ce dialogurile au fost intre ghilimele.
(Ma rog, banuiesc de ce – pentru ca povestirile au fost publicate asa cum le-au trimis autorii, iar Sebastian Corn nu a folosit linii de dialog… dar asta e ceva care trebuia rezolvat inainte de tipar, pentru consecventa si corectitudine.)

Aspoiu: Aici sint exact pe aceeasi lungime de unda cu Jen. Imi place foarte mult cum scrie Corn, insa nu de putine ori am dificultati in a ‘vizualiza’ lumea sau in a urmari si intelege ce se intampla. Ar fi poate mult mai bine daca lumile construite ar primi ceva claritate, niste reguli coerente sau niste linii logice. Nu zic ca nu ar exista, poate exista dar autorul le are in cap ca implicite (dupa cum a gandit el lumea) insa daca nu se vad cit de cit in text, pentru cititor nu exista. Poate din aceasta cauza povestile ‘mainstream’ semnate de catre Corn imi dau impresia de soliditate si consecventa: lumea exista deja si ii stii regulile (aproximativ). In rest un foarte bun exemplu de constructie, dozare, dialoguri si idei proaspete. Mi-a placut in ciuda ‘petelor albe’.

Cristian M. Teodorescu – Moartea domnului Teodorescu

Jen: In primul rand, nu am vazut filmul, asa ca, daca exista vreo paralela mai subtila intre el si nuvela, mi-a scapat cu desavarsire. Despre text nu e mare lucru de spus: o povestire scurta, cu o idee interesanta, dar nimic memorabil. Nu sunt sigura ce reactie a dorit autorul sa trezeasca in cititor, dar daca tinta era dezgustul sau oripilarea… la mine a avut efectul opus. Mi se pare ca recoltarea de organe e o idee foarte buna – daca oricum esti mort, de ce nu ai mai face o fapta buna de dincolo de mormant? Detasarea personajelor e suspecta, dar procedeul in sine (domnul Teodorescu ajunge “util” pana la ultima picatura de sange) e laudabil. Cati oameni ar putea salva corpul meu oare?

Aspoiu: O povestire agreabila, asta este parerea mea. Reciclarea dusa la extrem, in nota romaneasca. Probabil ca reciclarea hartiei prin ardere este tot o metoda romaneasca (sau autorul a vrut sa ne spuna ca din acel domn Teodorescu nu a mai ramas chiar nimic). Totusi, asa cum a spus Jen, nu o chestie memorabila.

Cristian M. Teodorescu – Big Bing, Larissa

Jen: Singura povestire care nu a fost “la prima vedere”, pentru ca o auzisem deja la cenaclu. Avand in vedere ca subiectul contabilitatii si finantelor ma depaseste, nu pot sa spun decat ca ideea e interesanta – Monetaria este o tara unde toate femeile se ocupa de (evident) bani, care au capatat valente mistice si au chiar si un soi de religie proprie… cu contabilele ca mari preotese, sa zicem. Modul de prezentare (un articol scris de o mama pe baza explicatiilor pe care i le da fiicei sale) nu m-a dat pe spate, iar peste detalii am trecut, pentru ca imi aminteau de cursurile de la facultate in care incercam din greu sa raman treaza. Probabil ca povestea e mult mai interesanta pentru cineva care poate intelege ca lumea despre ce e vorba in ea.

Aspoiu: Un alt exercitiu satiric, mai interesant decat primul. Probabil ca este implicata si o doza serioasa a chestiei ce o numim ‘deformatie profesionala’ in aprecierea mea. Povestirea reuseste sa smulga un zambet celor carora contabilitatea nu le repugna cu totul. Si cam atat. Poate ca pentru autor a sosit momentul sa-si exerseze extrapolarile (destul de indraznete si reusite) spre zone mai putin satirice.

George Lazar – Switch

Jen: Switch a fost o surpriza placuta – a idee interesanta tratata bine, cu o mica-mica exceptie. Probabil orice pusti de liceu si-ar dori sa dea peste un magazin care vinde puteri de supereroi, mai ales cand cauta un mod de a o cuceri pe cea mai frumoasa fata din clasa. Spre deosebire de sutele de mii de adolescenti din realitate, Toma are bafta asta… si profita de ea cum trebuie.

Restul, cum a ajuns vanzatorul de puteri aici, de ce exista ele de fapt… mai putin important. Toma e destul de simpatic incat sa te tina cu ochii in carte, si eu chiar i-am tinut pumnii ca sa scape de nesuferitul de Neo si s-o cucereasca pe Roua. Care e mica problema? Cliseul vesnic: fata isi da seama ca baiatul e de fapt incantator si fara superputeri si se indragosteste de el. Hmmm.

Ce n-am inteles: de ce SuperToys for Super People devine mai intai SuperToys for SuperPeople si, mai apoi, SuperToy’s for Super People. Brrrr. Chiar n-a vazut nimeni apostroful ala ingrozitor, care se repeta de cateva ori chiar? “Ale SuperJucariilor pentru Super Oameni”?!

Aspoiu: Pentru mine nu a fost o surpriza, ci doar confirmarea ca domnul Lazar vrea sa scrie comercial, in acest caz comercial fiind egal cu ‘subtire’ straveziu. Dupa parerea mea povestea asta poate fi incadrata la cel mult YA, cu tenta ‘emo’ clara. Ideea este destul de previzibila, abunda de chestii pe care autorul le crede specifice liceenilor, dar are grija sa le prezinte numai pe cele care ‘dau bine’ cu SF-ul. De exemplu nu am auzit nimic despre manelele cintate duios din smartphoane in liceele patriei. Mai nasol e ca si cu chestiile ce tin de adolescentii un pic mai desteptii (‘tocilari’ adica) Lazar da cu mucii in fasole (Nvidea Gforce!!!). Adica daca  nu le stii prea bine e de preferat sa vorbesti la general decat sa te bagi in chestii specifice numai ca sa te faci de ras. Mai ales ca acele ‘specificitati’ nu adauga nici un pic de valoare textului.

Asa cum a spus Jen mai sus se merge pe clisee usurele. Ma intreb daca autorul si-a pus problema cum ar fi evoluat toata treaba daca toata lumea avea acces la superputerile alea…  Per total, un text care mie nu mi-a spus nimic, in orice caz nimic bun.

Balin Feri – Restrictia

Aspoiu: Cred ca prezenta celor doua texte, “ARI” si “Restrictia”, in aceeasi antologie este o greseala pentru ca ambele marseaza pe aproximativ aceeasi idee de baza. Nu stiu daca si cine a facut selectia textelor, insa din punctul de vedere al cititorului este evident acest lucru.

Parerea mea este ca prietenul nostru BF face cateva greseli de incepator. In primul rind vrea sa spuna prea mult: cum arata societatea si Pamintul in viitor, de ce era asa de destept Einstein, cum au aparut oamenii pe Pamint, cine sint de fapt Adam si Eva, cum ne vad alienii si cum ne dau ei la cap. Cand vrei sa spui prea mult sfarsesti prin a dilua ideea de baza, asta se aplica in mod special prozei scurte. Din cauza asta BF nu prea reuseste in mai nimic din ce si-a propus. In al doilea rind avem parte de o introducere cam lunguta, care putea sa lipseasca cu totul pina la momentul cand personajul principal ajunge la bulau (niste fashback-ri rezolvau repede si eficient toata nevoia de background). In al treilea rind Personajul Einstein e in plus, ridicol si degeaba – nu face dacat sa traga povestea in jos. In al patrulea rind, fiind ocupat cu toate astea, BF nu prea mai are timp sa ne spuna prea multe chestii convingatoare despre viitor – doar ca e nashpa si totul e controlat de catre o organizatie gen politia militara globala. In al cincilea rind partea ‘stiintifica’ legata de calatoria in timp este foarte neinteresanta, plictisitoare, spusa ca un ‘dialog’ intre savant si tipul mai putin savant; ca si in alte cazuri valoare adaugata zero – mai bine lipsea (cu tot cu cel care o explica). In al saselea rind apar niste alieni-voci din pamint si iarba verde, care il plaseaza pe nea Adam undeva in afara timpului, unde insa timpul tot curge in mod normal dovada fiind conversatia in timp real acestora care, culmea, este auzita si INTELEASA de catre personajul mentionat. Cam din aceeasi iarba verde apare si personajul Eva, undeva aproape de final, numai buna sa inchida cercul.

Asa cum am spus, mult prea mult scris. Imi este clar ca sperante sint, insa BF are de invatat cum sa scrie mai putin, fara chestii inutile, sa se concentreze pe chestii relevante pentru cititor si cum sa creeze personaje credibile. Parerea mea sincera e ca BF are nevoie de focus si forta pe intindere mai scurta (jumatate?). Strict legat de prezenta povestire poate ar prinde bine revederea “Hawksbill Station” si “Timescape” (si nu numai).

Jen: Povestirea asta nu avea ce cauta in acelasi volum cu a lui Liviu Radu. Din pacate, comparatia intre cele doua idei identice ii da castig de cauza lui Liviu Radu… mai ales ca sfarsitul nuvelei lui Balin Feri e previzibil cam de cand apare personajul Eva. Din fericire, scriitura e placuta, si in ciuda subiectului cam rasuflat mi-a facut placere sa citesc pana la capat.

Redactarea lasa din nou de dorit totusi, ghilimele romanesti alterneaza cu cele in stil francez… din motive pe care nu le inteleg, dar as da vina pe setarile Wordului

Ah, da: daca m-as fi prins ca Albert era Einstein, mi-ar fi placut mai mult

Marian Truta – A doua venire

Aspoiu: Pentru mine aceasta este cea mai buna povestire a antologiei de fata. Mi-a adus cumva aminte de Ted Chiang. Personaje romanesti foarte fain construite, un set-up romanesc intr-o istorie alternativa, presarata din belsug cu elemente ‘alchemy-punk’, daca imi este permisa folosirea acestui termen. Dupa lectura o sa va fie foarte clara sursa inspiratiei domnului Truta (da, fapte reale din vara-toamna lui 2008, foarte frumos integrate in universul alternativ) insa forta acestei scrieri nu sta in idee ci in cum este ea prezentata. Desi se desfasoara pe 43 de pagini, nu am simtit intinderea. Partea cu amintirile cetoase din timpul unei stari de ebrietate avansata (da, ati citit bine!) a fost pentru mine cireasa de pe tort din punct de vedere literar.

Din punctul meu de vedere aceasta povestire poate oricind sa stea in topul prozei scurte de gen. Si vorbesc despre despre topul international. As fi curios cat timp a fost in lucru si cite drafturi a avut acest text – presupun ca prima scinteie dateaza din toamna lui 2008. Nu de alta dar se vede ca este lucrat, nu am gasit nici o fisura, nici de exprimare, nici de logica, nici de altfel. Ce incerc sa spun este ca pe linga idee, vointa si o doza de talent, povestirile scriitorilor aspiranti au nevoie de metoda si de munca (merci ‘V’). Spun asta deoarece in cazul majoritatii celorlalte lucrari nu se simte ca au fost revazute si finisate corespunzator. Exemplul cel mai evident este “Restrictia” (sper sa ma ierti draga BF ca te folosesc drept exemplu negativ, dar esti cel mai la indemana).

Mai spun doar ca daca vreodata in RO se va lansa o scoala de scris SF&F, Marian Truta ar trebui sa fie printre profesori.

Jen: Marian Truta este printre primii romani autori de SF&F pe care i-am citit, candva, cand exista un site pe nume Top 10 SF, si printre cei care m-au impresionat cel mai tare atunci. Textul de fata e, dupa cum a spus si Aspoiu, foarte bine scris, dar pe mine actiunea nu m-a dat pe spate. Sau, mai exact, partea ei SF. Relatia dintre Iovan si Ilinca este foarte actuala – baietasul de cartier care incearca sa para mai bogat, suna cunoscut? -, dar restul… Cele doua planuri are actiunii nu mi s-au parut conectate destul de bine (desi fiecare este interesant, luat separat), iar justificarea finala chiar nu am inteles-o: cate un agent pentru fiecare inginer? Mai ales ca al nostru nu mi s-a parut ca merita atentia…

In schimb nota 10 (hai 9.50) pentru Masina si pentru chestia din final. Aproape toate pacatele au fost spalate in ultima pagina.

Danut Ungureanu – Ultimul mesaj e vesnicia

Aspoiu: Trebuie sa va spun ca nu prea ma omor cu cyberpunku’. Putine scrieri incadrabile in acest subgen mi-au fost pe plac, majoritatea scrise insa de autorii a caror opera atinge doar tangential subgenul mai sus mentionat. In  general cyberpunku’ ma oboseste prin viteza cu care autorii arunca in cititor cu tot felul de termeni tehnici reali sau inventati specifici IT-ului, de multe ori granita dintre fizic si virtual fiind in mod intentionat neclara. Nu de putine ori am avut senzatia ca aceasta zapacire a cititorului este practicata in mod intentionat pentru a masca alte ‘deficiente’ ce tin de partea literara – world building, personaje, constructie si dozare a textului.

V-am spus toate astea pentru a intelege ca parerea mea nu are relevanta nici macar pentru mine in cazul acestui text (se aplica si la textul semnat de Corn). In aceasta povestire dedicata lui Alexandru Ungureanu (Big Al), Danut Ungureanu nu incearca sa ascunda nici un fel de deficiente – pentru ca nu exista. Scriitura curge foarte bine, personajele sint “reale”, dialogurile au susbstanta. Doar ca pe mine nu prea m-a prins din cauza motivelor expuse mai sus. Precizez doar ca am citit alte texte semnate de Danut Ungureanu in care doza de cyberpunk era de la moderata spre foarte redusa, texte care mi-au placut foarte mult. Si ma opresc aici.

Jen: Si eu cu cyberpunkul… la fel. Nu ma atrage genul si sunt rare textele care reusesc sa ma prinda intr-atat incat sa ignor problemele care vin o data cu tona de tehnologie pe care ne-o varsa autorii in cap. In concluzie, tot ce pot spune despre nuvela lui Danut Ungureanu e ca e scrisa bine. N-am prea inteles ce se intampla, dar nici nu m-a tras inima sa o recitesc ca sa ma prind.

Din nou, ghilimele in loc de linii de dialog.

Despre carte in general

Aspoiu: Sint sigur ca Jen o sa aiba mult mai multe de spus, eu o sa ma rezum la probleme evidente.

• Cuprinsul care ‘cuprinde’ doar autorii, fara titlurile textelor; desi domnul Teodorescu este prezent cu doua texte, este ‘cuprins’ doar o singura data.
• Folosirea la gramada a liniutelor de dialog, ghilimelelor, ba am vazut si chestia asta “<< >>” la un moment dat.
• Si cam atat. Despre partea ‘politica’ o sa va spun cu alta ocazie.

Jen: Nu am mult mai multe de spus Cam toate problemele au fost punctate deja in recenzie, si cred ca motivul este unul extrem de simplu: ori redactorul a lipsit cu desavarsire, ori nu si-a facut treaba. Per total a fost mai bine decat ma asteptam totusi, iar eu sunt sensibila la amanunte de genul asta. (Deformatia profesionala si nu prea, am remarcat aproape dintotdeauna inconsistentele de stil…)

Coperta despre care s-a tot discutat mi se pare… inca nu stiu cum. Imaginea in sine nu arata rau, dar nu imi place cum a iesit pe carte. Parca e un jpg marit mai mult decat era cazul…

Later edit (Aspoiu): In cadrul pragrafului referitor la “Titanic”, s-au strecurat citeva exprimari nu tocmai fericite pe care mi le asum. Drept umare am operat unele corectii si adresez scuze publice domnului Genescu pentru situatia creata.

Luni 14 decembrie 2009, la ora 18.oo, la Observatorul Astronomic Popular “Amiral Urseanu” din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21 (fost Ana Ipătescu),  are loc o noua intrunire a cenaclului literar ProspectArt.

Vor citi :

• Liviu Radu – “Mahmureala, maniere si molii” (povestire)
• Mirel Palada va vorbi despre  opera lui Robert Holdstock si va citi traducerea proprie a povestirii “Maracinele” de acelasi autor.
• Cristian Mihail Teodorescu – “Electronii sint mai destepti decit noi” (povestire)
• Lorena Lupu, un fragment din volumul sau “Hyde Park” publicat de editura Millenium Press, 2009.

Sunt asteptati cu bratele deschise toti iubitorii de science fiction si fantasy, fie ca sunt scriitori sau doar simpli fani.

Ce este evident inca din start in textele lui Dănuţ Ungureanu este ca are abilitatea de a construi un text anticipand in mare masura dorintele unui potential cititor. Si asta in ciuda faptului ca, dupa cum se poate observa si din romanul Asteptand in Ghermana, in care universul descris este unul de factura cyberpunk, autorului ii place sa valorifice si sa abordeze aspecte ale unei lumi virtuale bogate, cu elemente si un vocabular propriu, in dese cazuri, mai dificil de abordat de catre un cititor ocazional de science-fiction.

Avand o experienta literara in spate, scritorul nu mai are dificultati in a construi personaje veridice, dialoguri savuroase si naturale, un fir narativ coerent si o echilibrare bine proportionate a planurilor, reusind sa anuleze din fasa orice impresie de falsitate sau stangacie in discutiile eroilor (aspect foarte important). Totusi, la textul de fata, as putea identifica o mica inadvertenta in limba vorbita de personaje, foarte aproape de cea specifica combinatorilor si manglitorilor din cartier, limbaj ce contrasteaza puternic cu dispozitia naturala a acestora de a filozofa foarte usor pe diverse teme. Situatia poate fi observata treptat, pe masura ce inaintezi in text si personajele abordeaza in mod surprinzator o gama larga de termeni existentiali, mult peste constructia si istoricul individual sugerat. Lasand la o parte acest aspect mie mi s-a parut un text agreabil, ce se citeste nu neaparat  prea usor, dar cu placere, dispunand de o intretinere continua a curiozitatii, de situatii si evolutii ale actiunii, neasteptate.

Dar sa va zic si cate cuvinte despre actiunea povestirii. Hipercubul Paişpe este atins de boala Kron, o cunoscuta devoratoare universala de parseci si urmeaza sa fie evacuat in cateva zile de toti locuitorii sai. Intr-o lume in care MamaMatrice face legea, personajul central al povestirii, Gaepa, planuieste la sugestia unui prieten bun, Moşul Gonflabil, o mutare in Hipercubu’ Nouă. Doar ca Gaepa are un secret bine tainuit care il impiedica sa paraseasca in legalitate granitele Hipercubului Paişpe.

Care este el si cum (dar mai ales daca) va reusi el sa fenteze autoritatile, Controlul Spaţiului mai precis, aflati doar citind povestirea Ultimul mesaj e veşnicia de pe site-ul SRSFF, adica aici. Lectura placuta!

Editorial
Michael Haulica - Editorial
Interviu
Michael Haulica – Interviu cu George Ceausu despre QUASAR 30
Proza
Stefana Cristina Czeller - Peţitorul
Monica Nicolau - Verde
Don Simon - Singuratatea regelui din Corfu
Adrian Buzdugan – Zantiacii
Lucian Merisca – Deratizare (I) (1983)
English Page
Lucian Merisca – In Amber
Recenzii
Mihai Adascalitei – O lectura captivanta
Liviu Radu – Un templu, un labirint, o preoteasa
Liviu Radu – Alte harti
Liviu Radu – Lumea, între progresori si pelerini…
Liviu Radu – Din nou despre Heechee…
Flaviu Dobrescu – Viata in cimitir
Bogdan Lascu – Si totusi pot robotii ucide oameni?
Bogdan Lascu – Si batrînii pot lupta…
Flaviu Dobrescu – Curs elementar de filosofie extraterestra
Adrian Buzdugan – În culisele industriei americane de science-fiction
Adrian Buzdugan – “Contactul” cu noi însine
Film
Aron Biro – Terminator Salvation
Banda Desenata
Dodo Nita – Star Wars: Razboiul Clonelor
Outsider
Horia Nicola Ursu – STRATEGII EDITORIALE (5)
Fandom
George Ceausu – Treizeci de ani sau semi-viata
Marian Coman – 30 de ani de Quasar sau Umbra lui Manolescu. La Iasi
Viitorul asa cum a fost
Stefan Ghidoveanu – 5. Starea de fapt (Partea a III-a)
Istoria Ilustrata
Loredana Fratila-Cristescu – Bookfest 2009
Radu Vasile Chialda – Quasar 30, 5-7 iunie 2009
Dictionar SF
Aurel Cărăşel – OPRITA, Mircea (n. 1943)

***

Recent, prietenii de la SRSFF au lansat un sondaj prin care incearca sa afle ce editură a satisfacut cel mai mult aşteptările cititorilor, in materie de science-fiction si fantasy desigur, in prima jumatate a anului 2009.  Pentru a raspunde la el trebuie sa intrati pe adresa societatii si sa bifati optiunea dorita. Sondajul este situat in partea dreapta, lateral, sub sigla societatii.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/07/02/nautilus-iulie-si-un-sondaj/feed/ 59 http://www.cititorsf.ro/2009/06/23/intalnire-prospectart/ http://www.cititorsf.ro/2009/06/23/intalnire-prospectart/#comments Tue, 23 Jun 2009 17:57:55 +0000 kyodnb http://www.cititorsf.ro/?p=5589 Joi, 25 iunie, la ora 18:oo va avea loc la Observatorul Astronomic din bd. Lascăr Catargiu 21 (fost Ana Ipătescu) o noua intalnire a cenaclului ProspectArt.

Dragos C. Butuzea va lua cuvintul incercand sa descifreze “asteptarile unui amator cititor de sf”. Vor exista si texte in prima auditie apartinand domnilor Cristian M. Teodorescu si Danuţ Ungureanu.

Tot cei interesati sunt bineveniti.

Primul articol il gasiti aici.

Si a doua impresie.

Hopa si a treia. Ii multumesc lui Vlad Stroescu pentru semnalare.

Si iata aici si impresiile lui Jewel.

Si pe final de articol, caprikon13.

Vor citi Sebastian A.Corn (“Scrisoare” ), Liviu Radu (un fragment din nuvela “Lumina trebuie sa vina de la rasarit”) si Balin Feri (”Extrem”). Primele doua texte au fost postate pe site-ul asociatiei SRSFF .

După lecturi vor urma discuţii pe marginea textelor prezentate. Si tot  la intalnirea de joi, va fi anuntata si structura de organizare a Cenaclului ProspectArt.

Sunt asteptati toti pasionatii de science fiction si fantasy.

Si iata si afisul, o prelucrare reusita dupa o lucrare a artistului roman, ajuns in Canada, Daniel Dociu.

***

Pentru cei doritori sa vada cum a iesit banda desenata dupa romanul lui Stephen King, “The stand”, tradusa la noi la Editura Nemira sub numele de “Apocalipsa” aveti aici un link dragut cu primul numar gratis. Desenatorul este  Mike Perkins nominalizat la Premiul Eisner, un fel de Oscar al industriei comics-urilor americane. Aici aveti mai multe detalii pentru cei mai curiosi din fire.

***

Cam tarziu de acum, insa as vrea sa avem in vedere ca cei ce administreaza site-ul Atelier Kult, un loc in care scriitori de fantastic isi pot masura fortele si pot primi critici cu inima deschisa au lansat primul lor concurs. Din pacate termenul limita a fost ieri, 16 martie ( ce repede parca trece si luna asta) insa se merita sa va faceti cont si sa stati cu ochii pe ei.

Cerintele pentru a intra in cursa au fost :

-maxim 10 pagini standard, 2000 caractere/pagina

-tema este la alegere in cadrul genurilor cunoscute (SF, F, H).

-fiecare participant trebuie sa comenteze si noteze celelalte texte aflate in concurs.

Premiul cel mare consta in 200 de USD pentru textul care obtinea cel mai mare punctaj si un premiu de 100 USD unui text ales de ei, administratorii atelierului. Autorii primelor trei texte trimise, pentru concurs sau in afara concursului, ar urma sa primeasca o carte la alegere.

Ce rau imi pare ca nu am fost pe faza. Oricum probabil ca asemenea concursuri vor mai fi, asa ca noi vom sta cu  ochii pe ei si va vom anunta si pe voi.

***

In Jurnalul de  weekend am avut parte de un articol imbucurator pentru fanii SF dar si pentru editori. Se pare ca pe baza datelor obtinute de la  Diverta genul sci-fi si fantasy are parte de un trend scendent  fata de anii precedenti. Din cate se vede eforturile editurilor angrenate in promovarea acestui curent literar nu au  lasat reci cititorii, astfel incat cresterea a fost de mai bine de 300% in anul 2007 spre deosebire de cel precedent.

In 2008 chiar daca lucrurile s-au miscat mai incet, deh, inceputul de criza, s-au cheltuit pe romanele de profil  nu mai putin de 700.000 de lei adunati din intreaga retea Diverta, preconizandu-se ca 2009 sa bata aceste recorduri. Acum  depinde si de ce vor face editurile si cum vor sti sa-si gestioneze fiecare avantajele.

Rao bate deja toate recordurile cu site-ul lor aflat in constructie de aproape trei luni de zile. Strategie adevarata, nu gluma!

Si desi articolul cuprinde si unele erori, vezi de exemplu fraza de la paragraful “Edituri” unde  se spune ca Dune este tiparita de cei de la Tritonic !!!cred ca au ramas muti de uimire si ei, ca nu aveau idee ce fac cei de la tipar pe la spatele lor, si dovedeste cunostintele “subtiri” in domeniu ale autorului articolului, cred ca cifrele date publicitatii sunt in final cele care conteaza.

Multumim inca odata persoanei amabile si saritoare care ne-a atras atentia asupra acestui articol.

***

Recent am prins o reclama culturala pe un anumit post de radio. In ea era vorba de aparitia recenta in cadrul Editurii Humanitas Multimedia a cd-ului cu povestire lui Edgar-Allan Poe, Prabusirea Casei Usher in lectura lui George Motoc. Mai multe detalii (vad ca intre timp au mai updatat continutul) gasiti pe adresa de web a editurii, iar un fragment din continutul audio al cd-ului puteti asculta si aici.

***

Rumoare mare zilele astea pe blogurile externe. Cei de la SciFi Channel au decis sa-si schimbe imaginea urmand a fi cunoscuti de acum incolo ca  SyFy Channel.  Din comunicatul oferit denumirea ramane practic, din punct de vedere fonetic, identica, insa noul brand nu se va mai limita doar la serialele si filmele cu trimitere directa spre sci-fi-ul clasic. Din ce se precizeaza isi doresc o marire a audientei atat prin schimbarea grilei de programe cit si a identitatii postului, pe multe dintre blogurile de afara vehiculandu-se observatia ca de fapt eticheta Sci-fi constituie un impediment in promovarea viitoare a canalului tv si in loc sa se modifice perceptia s-au hotarat sa schimbe, in mod nefericit, denumirea.

Se pare aceasta “miscare” se cam inscrie in trendul general de decadere a sf-ului american datorat consumerismului facil excesiv. Oricum, rusinica! Rusiniiiicaa!!!

Via Jeff Vandermeer

***

Si in final  avem parte de niste  discutii la “limita” intre cei implicati in noua asociatie SRSFF si bloggeri “de rind” dar nu numai. Reactiile nu au intarziat sa apara aici si aici.

Ora de difuzare este  13.15 iar emisiunea poate fi ascultata si pe internet introducandu-se adresa  http://srr.ro/stream/rrc.asx in browser-ul web.

Later Update : Si s-a terminat si emisiunea. Ma  asteptam sa dureze ceva mai mult. Interesanta ideea organizatorilor emisiunii cu oferirea cartilor doar in urma unui simplu telefon, castigate de doi ascultatori, cel putin unu fidel, din Bucuresti.

Au fost aduse in discutie atat interviul recent luat de Michael Haulica, dupa cum am zis si mai sus lui Danut Ungureanu dar au fost si intrebari din partea gazdei pe baza statului pentru a se clarifica anumite idei. Per total o emisiune reusita din care am aflat si ceva noutati si puncte de vedere in prima auditie.