Cititor SF

A meritat sa alerg de la aeroport la o ultima bere la Giotto: am prins nu numai niste discutii interesate, ci si primul numar din Galileo.

Prima impresia e ca arata bine. Hartia e cum trebuie (nu foarte grea, din fericire, am eu o problema cu asta), coperta e tiparita frumos… dimensiunile nu-s pe placul meu, dar am mai spus-o si faptul e consumat.

Povestirile
James Patrick Kelly – O sansa din 10^16
Am impresia ca am mai citit cate ceva de Kelly, dar probabil toate au cazut in aceeasi categorie ca O sansa din 10^16: usor de uitat. In cazul de fata, un om din viitor ajunge in viata unui pusti de 12 ani care ar putea salva lumea (ma rog, adica are o sansa din 10^16 de-a reusi). Nu pot sa spun ca m-am plictisit citind-o, dar nici nu m-a impresionat.

Liviu Radu – Doi batrani, pe o banca…
Probabil ca mi-au scapat cateva subtilitati din cauza ca nu am citit Frankenstein… in orice caz, impresia pe care mi-a lasat-o a fost asemanatoare cu povestirea lui Kelly – ok, dar nimic memorabil. Introducerea mi s-a parut prea lunga, n-am inteles de ce o persoana ar veni la aceeasi banca din parc la aceeasi ora si ar intreba necunoscutii ce carti citesc… dar speculatiile au fost interesante. Nu stiu cat de mult au in comun cu evenimentele reale cunoscute, dar nici nu ma prea intereseaza; abordarea in sine a fost destul de inovatoare ca sa ma tina curioasa pana aproape de sfarsit.

Sebastian A. Corn – Vonu
Vonu mi-a placut mai putin decat alte nuvele ale lui Corn. Imaginatia e la locul ei, idem versiunea proprie de cyberpunk… dar rezultatul nu m-a dat pe spate. Ideea cu Romania pe post de buric al pamantului mi s-a parut bine justificata, dar clonele si intentiile lor si exact de ce trebuia sa-mi pese… nu. Jimi Hendrix a fost simpatic totusi.

Norman Spinrad – Jurnale din Anii Molimei
Spinrad nu e printre autorii mei favoriti, chiar deloc, asa ca nu ma asteptam la mare lucru. Cu toate astea, nuvela s-a dovedit a fi preferata mea din revista. Intr-un viitor nu foarte incredibil, o molima se raspandeste pe cale sexuala (a pornit din Africa, s-a raspandit in comunitatile de homosexuali, dar e Molima, da? nu SIDA, ca tre’ sa fie SF), cu consecinte evidente: sexul “pe viu” e periculos, masturbarea e sport national si sexul propriu-zis se face numai prin intermediul unor prezervative si diafragme high-tech. Cateva personaje se intersecteaza in aceste conditii si salveaza omenirea. (Nu e spoiler, asta ni se spune din a doua pagina.)

Ce iese bine: societatea Molimei, violenta, viata linistita a celor care nu mai au nimic de pierdut (nu foarte realist, dar mi-a placut ideea), personajele care chiar reusesc sa aiba putina personalitate.

Ce nu iese bine: ideea de jurnale (serios, un bolnav de Molima care isi petrece viata omorand si violand scrie un jurnal?!), cliseele (crestinul fanatic, militarul nebun, doctorul care vrea sa salveze lumea, corporatiile medicale malefice), scriitura asa-si-asa. O sa imi spun ca Spinrad nu a vrut sa se ia prea mult in serios… altminteri nu-mi explic procedeele de telenovela gen “cine putea fi atat de nebun incat sa o faca…” // se termina capitolul // urmatorul capitol este cu, ghici cine, mercenarul John care e in cacat pana la gat. No shit.

Cu toate defectele, nuvela m-a prins. Spinrad in continuare nu-mi place, dar sa spunem ca mi-e putin mai simpatic acum.
Read more…

Pentru ca amandoi voiam sa scriem despre antologie, ne-am gandit sa va scutim de doua posturi (sau de discutii in contradictoriu intre noi prin comentarii) si am scris in paralel. Asta inseamna doua lucruri: este o recenzie mult mai lunga decat cele obisnuite si cuprinde mai multe pareri. Un volum distribuit GRATIS primeste o recenzie dubla (sau la dublu) .

Silviu Genescu – Titanic

Jen: Povestirea are o idee si atat. Sau, mai exact, mai multe idei pe care autorul incearca sa le uneasca intr-un tot unitar… fara succes. Am incercat sa fac un rezumat in cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca nu am inteles ce se intampla destul de bine ca sa o pot face… asa ca o sa spun altceva: cele 2/3 povesti care nu prea se pupa una cu alta sunt scufundarea (sau nu) a Titanicului si calatoria inapoi in timp a unui barbat, care e angajat ca asistent personal in casa unei bogatase pe care o supravegheaza. Pe parcurs, din motive care mi-au scapat, multiversul o ia putin razna, iar in versiunea ‘noua’ a Titanicului din titlu nu se mai scufunda la data pe care o stim noi.

Sa zicem ca povestea e chestie de gusturi – mie nu mi-a placut. Poate daca ar fi fost taiata la jumate si ar fi disparut (macar) fragmentele inutile cu bogatasa…

Dar, pe langa asta, textul plange dupa un redactor. Nu vorbesc de virgule si detalii din astea, dar am dat peste mult prea multe lucruri deranjante:
- personajul principal e ba “PA”, ba asistent personal. N-am auzit pe nimeni din Romania folosind abrevierea PA (care oricum ar fi trebuit sa fie AP), asa ca nu inteleg ce cauta intr-un text scris in romana pentru romani.
- latitudinea si longitudinea sunt exprimate cand ca “x grade W”, cand “y grade V”. Punctul cardinal se cheama “vest” si n-are de ce sa fie notat cu W…
- (poate cea mai deranjanta chestie) Citez:
R.M.S. Carpathia catre R.M.S. Titanic:
“[...]Stiati ca sunt o multime de mesaje pentru voi de la MCC (indicativul pentru statia Cape Race)?”
Deci ori vapoarele simteau nevoia sa foloseasca paranteze cand comunicau intre ele, ori autorul nu a gasit o alta solutie mai stralucita de a explica indicativul… Hmm, oare care o fi. Serios, ce cauta paranteza aia acolo?! (si in alte comunicatii similare)

Pacat de Titanic, pacat de tentativa de realizare. Ar fi fost interesat de urmarit prin mesaje radio cum o tragedie se transforma intr-un incident minor… daca ar fi lipsit restul nuvelei.

Aspoiu: Cind ma gandesc la aceasta povestire imi vine in gand cuvintul CHIN. Si nu ma refer numai la lectura, ci si la efortul autorului. Pare ca domnul Genescu s-a chinuit rau de tot sa scrie chestia asta – evident nu am de unde sa stiu daca este asa sau nu, insa asa pare. Later edit: Textul pare chinuit din cauza abundentei de detalii inutile si  descrierilor supraincarcate, care se doresc a da credibilitate lumii imaginate. La mine au avut efect exact invers. Cu tot efortul depus, nu a iesit mare lucru. Personajele sint pe nicaieri, dialogurile ridicole, descrierile care teoretic ar fi trebuit sa sprijine primele doua fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg de ce autorul se incapatineaza sa scrie despre americani cand e clar ca nu-i iese. S-a intamplat si in alte povestiri ale dinsului, se intampla si in asta. Alt cuvint care imi vine in minte este STATIC. Pentru ca nu se intampla mai nimic. Practic pesonajul principal intra pe o usa bou, si dupa o discutie destul de lunga si fortata, iese pe aceeasi usa vaca, insa intr-un univers usor modificat. Si cam atat.

Am fost putin vexat surprins, contrariat de parerile domnului Iovanel referitoare la scriitura domnului Genescu deoarece sint in totala contradictie cu ale mele. Nu stiu ce sa va spun despre “coolness” (termen care sper ca nu se refera la bogatia obositoare de americanisme folosite in text), insa expresivitatea, controlul si valoarea literara eu unul nu prea le vad. Ba mi se pare ca autorul are mari probleme in a exprima in scris ce vrea de fapt  sa transmita. Adica CHIN STATIC. Read more…

Nuvela “Adrenergic!” este o scriere revolutionara pentru vremea ei si a aparut pentru prima oara in 1994 intr-un numar al “Jurnalului SF” . Este greu de digerat si acum, la ani buni dupa trecerea boom-ului curentului cyberpunk in care William Gibson, Bruce Sterling sau  Pat Cadigan au facut istorie. Fara a citi alte recenzii sau a folosi alte materiale inspirationale pot spune cu certitudine ca in “Adrenergic” scriitorul Sebastian A. Corn a reusit sa surprinda intr-o masura foarte mare si precisa o parte din subiectul filmului The Matrix, 1999. Nici Being John Malkovich, 1999, nu ar fi strain de o serie de elemente-cheie prezente in nuvela, si fac referire aici mai ales la momentele in care eroul principal, Tamerlan Banks, Directorul onorific al unei mari si puternice Companii a viitorului, United T-Skell Spaces, se insinueaza in reteaua virtuala existenta in mintile operatorilor Companiei. Adica in reticulosistem, lumea construita cu grija din turboskelli, in sinapsele si cortexul operatorilor, denumiti inspirat, spatiofori.

Nemultumit ca a fost trecut pe linie moarta – titulatura de director onorific impunea doar respect si ii recunostea meritele, insa din punct de vedere executiv nu putea lua nicio decizie – si orbit de un pic de gelozie, Tamerlan isi planuieste cu grija intoarcerea pe scena in lumina reflectoarelor. Hugh Secada, un “fost emigrant columbian, fost somer si fost spatiofor, care a renuntat la cinci ani din viata pentru a sta cite saisprezece ore pe zi cufundat” in cuvele din care te lansai in spatiul virtual al turboskellilor si noul Director al United Spaces, va incerca sa i se opuna. Astfel, intregul roman este o cursa contracronometru initiata de Companie pentru a descoperi si a dejuca planul imaginat de Tamerlan. Pe parcurs intriga se complica si mai tare prin aparitia spatioforilor mercenari ce urmaresc sa-si extina spatiul virtual la nesfarsit. “Adrenergic!” are un ritm de desfasurare foarte bun, si chiar alert in partea finala a actiunii cind ne apropiem de deznodamant. Final care, de altfel, nu mi-a adus rasturnarea de situatie mult asteptata, insa acest aspect nu scade cu nimic din farmecul nuvelei.

Cert este ca scriitorul a reusit intr-un manunchi de pagini sa creionez un univers credibil si functional si a continuat construind premizele unui al doilea spatiu virtual de care veti fi in mod cert fascinati. Si nici personajele nu sunt cu nimic mai prejos, actiunile si personalitatile electrizante care populeaza nuvela constituindu-se intr-un alt puncte forte al scrierii alaturi de elementele inovatoare de tehnologie despre care autorul vorbeste cu o naturalete iesita din comun.

De fapt ,eu unul nu am avut impresia ca ar exista vreo slabiciune evidenta, nuvela fiind proportionata exact pe masura subiectului abordat, scriitorul stiind cind sa se opreasca pentru a evita o eventuala plictisire a cititorului. Poate nu ar fi fost rau sa fi existat undeva un scurt glosar cu termenii folositi in nuvela, pentru ca cel putin la inceput te misti mai greu pina reusesti sa ai o imagine generala asupra intregului si asta si datorita abundentei – firesti de altfel – a elementelor de factura cyberpunk care populeaza “Adrenergicul”.

Combinand abilitatea unui scriitor profesionist cu o constructie reusita a personajelor cu un univers capabil sa trezeasca interes, dar si uimire, si alaturandu-le un fir narativ coerent si precis Sebastian A. Corn a reusit sa ne ofere noua, cititorilor romani, propria noastra varianta de lume cyberpunk. Este genul de lucrare pe care o citesti si, daca nu ai sti ca scriitorul este roman, ai crede ca in mod sigur este opera unui britanic sau american. Este cu adevarat o lectura speciala.

Am lipsit o vreme, motivat si nemotivat (vacanta si lene). Vor urma cateva recenzii ale unor carti citite acum cateva luni, deci vor fi mai scurte pentru ca nu imi mai aduc aminte toate detaliile, ci doar lucruri generale si senzatii.

Prima pe lista, Millennium Fantasy & Science Fiction, editata de, evident, Millennium Press, si care contine 10 nuvele scrise de autorii publicati de editura.  Recunosc ca nu ma asteptam la foarte mult, pentru ca majoritatea celor din volum mi-erau ori necunoscuti, ori familiari doar ca autori de romane. Rezultatul… cu plus. Nu excelent, dar bun.

Inceputul e foarte promitator: Cerul inghetat de Jeff Carlson e o nuvela SF cu extraterestri, primul contact, chestii d-astea. Echipa de explorare si costumele inteligente nu-s nimic nou, dar rasa/rasele de amfibieni au fost ceva deosebit, cel putin pentru mine. Per total nimic inovator, dar actiunea curge cum trebuie, personajul e in regula… o lectura placuta. Tinand cont si de jumatatea de roman de Carlson pe care am citit-o, probabil o sa mai dau cu ochii de scrierile autorului, dar n-o sa le caut in mod expres.
Read more…

Scriitorul Sebastian A.Corn va lansa la targ volumul “Adrenergic” la editura Millennium Press

Mai multe detalii aveti aici si aici pe blogul editorului.

——————————————————————————————————————————-

Nume si prenume* : Sebastian A.Corn

Data si locul nasterii** : 26.03.1960 la Bucuresti Read more…

Cenaclul SF ProspectArt (apartinand de Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy) isi va tine intrunirea joi 28 mai 2009, ora 18.00, la Observatorul Astronomic Popular “V.A.Urseanu”,  Bd.Lascar Catargiu (fost Ana Ipatescu).

Vor citi Sebastian A.Corn (“Scrisoare” ), Liviu Radu (un fragment din nuvela “Lumina trebuie sa vina de la rasarit”) si Balin Feri (”Extrem”). Primele doua texte au fost postate pe site-ul asociatiei SRSFF .

După lecturi vor urma discuţii pe marginea textelor prezentate. Si tot  la intalnirea de joi, va fi anuntata si structura de organizare a Cenaclului ProspectArt.

Sunt asteptati toti pasionatii de science fiction si fantasy.

Si iata si afisul, o prelucrare reusita dupa o lucrare a artistului roman, ajuns in Canada, Daniel Dociu.

Dupa interviul lui Michael Haulica cu Danut Ungureanu publicat recent in Observatorul Cultural, maine, 14 martie, anul de gratie 2009, la Radio Romania Cultural, “maestrul de ceremonii” Ştefan Ghidoveanu ii va avea ca invitati la emisiunea sa “Exploratorii lumii de mîine”, pe Sebastian A. Corn, vicepreşedinte al Societăţii Române de Science Fiction si Fantasy, şi respectiv Cristian Tamaş, unul din membrii fondatori ai asociatiei.

Ora de difuzare este  13.15 iar emisiunea poate fi ascultata si pe internet introducandu-se adresa  http://srr.ro/stream/rrc.asx in browser-ul web.

Later Update : Si s-a terminat si emisiunea. Ma  asteptam sa dureze ceva mai mult. Interesanta ideea organizatorilor emisiunii cu oferirea cartilor doar in urma unui simplu telefon, castigate de doi ascultatori, cel putin unu fidel, din Bucuresti.

Au fost aduse in discutie atat interviul recent luat de Michael Haulica, dupa cum am zis si mai sus lui Danut Ungureanu dar au fost si intrebari din partea gazdei pe baza statului pentru a se clarifica anumite idei. Per total o emisiune reusita din care am aflat si ceva noutati si puncte de vedere in prima auditie.

Trebuie sa recunosc ca dupa ce am dus pina la capat lectura Vindecatorului lui Sebastian A. Corn, scriitor ce publica sub pseudonim, ma stapanesc niscaiva sentimente contradictorii. Insa trebuie sa ne intelegem de la inceput. Din punct de vedere al construirii frazei si al textului in general nu i se poate reprosa autorului nicio exprimare defectuoasa si nici prezenta vreunui cuvint prin care sa reinventeze limba romana. Sebastian A .Corn a publicat primele texte in 1993 in vestita revista, Jurnal SF urmand apoi Anticipatia, Nautilus si lista continua. Dintre premii as aminti Premiul pentru Debutul European la Eurocon, Glasgow, 1995, si Marele premiu al editurii Nemira in 1997 cu romanul “Sa ma tai cu taişul bisturiului tau, scrise Josephine“, pentru  ”Imperiul Marelui Graal” decernandu-i-se premiul Vladimir Colin in 2006.

Inca de la inceputul romanului poti banui ca povestea are potential iar tavalugul intamplarilor ulterioare, dupa plecarea in calatorie a lui Krog, care se transforma dintr-un bulgare de zapada intr-o adevarata avalansa de zapada, dovedesc acest lucru. Avem o povestire in care scriitorul si-a imaginat modul in care s-a raspandit graiul omenesc, poveste presarata cu o serie de necunoscute, neelucidate insa pina la final, dimpotriva aura de mister adancindu-se. Cred ca am putea incadra romanul ca fiind unul fantasy insa nu trebuie sa ne lasam inselati de aceasta categorisire pentru ca in fapt textul ascunde mai multe trimiteri si idei decat ar parea la o rasfoire sumara. Nu stiu daca autorul si-a dorit sau nu, insa nu o data m-am trezit facand legatura intre lunga aventura a lu Krog si modul in care a influentat el soarta triburilor intalnite cu influenta (teoretica, cel putin) pe care a avut-o Iisus asupra omenirii. Poate m-am dus eu cu gindul prea departe insa impresia a existat destul de des.

De ce sentimente contradictorii? Pentru ca am sperat ca unele intrebari sa capete un raspuns mai clar, pentru ca am sperat la o carte cu o actiune mai febrila. Este adevarat, avem parte de ceva lupte pe parcurs, o batalie finala si ceva urmariri insa nu prea m-au multumit. Unde mai pui ca la un moment dat calatoria initiatica a lui Krog incepe sa devina monotona, si desi personajele se schimba continuu, planul de desfasurare a evenimentelor se pastreaza cam in aceleasi coordonate. Eroul nostru strabate de fapt intregul glob de astazi, intrand in contact cu diverse comunitati, migratoare sau nu, de la un triburi alcatuite doar din femei, adevarate amazoane ale preistoricului, pina la oameni ce traiesc in munti, in mlastini, stramosi ai pigmeilor, ai beduinilor, eschimosilor, fiecare dintre acestia cu obiceiurile, ritualurile specifice si sa nu uitam, vindecatorul propriu.

De ce Vindecatorul şi nu Ucigasul, sau toiagul Tatalui? Pentru ca insusi Krog, in ciuda celor care se spune despre el si ceea ce este considerat a fi, este de fapt, in esenta, un Vindecator special. Disipeaza, prin cuvintele pe care le creeaza in minte, orice bariera de comunicare ce ar putea aparea intre triburile preistorice, conducand la inventarea cuvintului si a limbajului. Pina la finalul romanului suntem partasi la trecerea in legenda a lui Krog, aventura sa fiind pe buzele tuturor si inflacarand mintile sustinatorilor dar si starnind controverse si ridicandu-i impotriva adversari. Nu de putine ori acesta dar si cititorul este surprins sa constate ca multe dintre triburile intalnite stiau ca urmau sa-l intalneasca si aflasera deja de faptele si intamplarile prin care a trecut, desi teoretic era imposibil. Doar daca nu ar fi fost vorba de o profetie mai veche si totul se explica, cel putin partial.

Cartea arata intr-adevar impecabil, atat ca si text dar si ca aspect, si dovedeste ca uneori dragostea pentru literatura nu trebuie sa fie eclipsata de spiritul intreprinzator si dorinta de inavutire rapida prin aruncarea pe piata a unor adevarate catastrofe, cel putin in privinta redactarii. Meteahna de care unele edituri se pare ca nu mai scapa.

Este si un roman despre prietenie si tradare, despre puterea si forta de supravietuire a fiintei umane, dupa care, in ciuda nemultumirilor evidente, te simti mic in fata puterii creatoare a scriitorului si a mesajului transmis, si te bucuri ca Sebastian A. Corn a rezistat in fata provocarilor timpului si poate fi citit cu placere si astazi, la fel de bine ca in trecut. Daca s-ar concentra si mai mult asupra dezvoltarii unei actiune axata mai mult pe rasturnari de situatii (exista dar nu neaparat suficient de tensionate) si evenimente mai putin previzibile secundate de un fir epic mai intens, mi-ar placea si mai mult. Pe internet gasiti gasi cartea la oferta  pentru saptamana in curs pe site-ul editurii Cartea Romaneasca.