Cititor SF

Dupa cum bine au observat si altii, cu romanul Plague Year, Jeff Carlson pare la o prima vedere sa continue traditia lui Michael Crichton in ceea ce priveste tehno-thrillerele futuristice. Desi este relativ nou pe piata scriiturii, Jeff Carlson a reusit sa ma impresioneze cu acest prim roman al sau, care a creat furori si in Statele Unite atunci cind a fost lansat, ca sa nu mai vorbim de bataia pe drepturile de autor dintre editori. Cartea de fata abordeaza deja clasicul scenariu al omenirii aflate in pragul distrugerii, scriitorul recunoscand ca a fost impresionat de mic copil de Ultimul Tarm a lui Nevil Shute si de alte asemenea texte.

Un laborator clandestin de cercetari scapa de sub control un experiment nanotehnologic, rezultand in contaminarea intregii regiuni aflate sub  bariera de 3000 de metri. Singurii supravietuitori sunt norocosii care au apucat sa se refugieze la altitudini considerabile,  nevoiti acum sa se lupte din toate puterile pentru a depasi  amenintarea molimei invizibile. In ciuda acestei grele lovituri, o mica parte din populatia americana reuseste sa se organizeze si, sub atenta indrumare a unor factiuni, de acum independente, ale armatei, reuseste sa se puna pe picioare. Din pacate, nu toata lumea impartaseste idealurile si sentimentele nobile ale doctorului Ruth Ann Goldman ce se trezeste aruncata intr-o cursa contracronometru pentru obtinerea unui vaccin. Si astfel ne trezim aruncati intr-o calatorie plina de peripetii, de-a lungul careia protagonistii vor descoperi cine se face responsabil de lansarea experimentului si cine le sunt cu adevarati aliati.

Daca pina acum am avut parte de sfarsituri de lume inlesnite de genetica (Oryx si Crake), de dezastre rezultate in urma razboaielor nucleare (Ultimul tarm), de invazii de organisme necunoscute sau de actiunea unor factori externi surprinzatori (Turbion, Ziua trifidelor), de aceasta data o serie de organisme artificiale nascute din imaginatia creativa a omului distrug orice misca. Nanotehnologia este un subiect relativ nou si a fost interesant sa ma familiarizez cu abordarea si viziunea absolut originala a scriitorului asupra acestui subiect. Read more…

Recunosc ca am auzit foarte multe cuvinte de lauda despre roman, iar faptul ca actiunea se petrece intr-un viitor postapocaliptic m-a convins ca trebuie s-o citesc negresit. Norocul a facut sa dau peste ea la Bookfest, nu era chiar la reduceri, dar trecem peste.

Dupa ce am terminat romanul care a fost rasplatit cu premiul Hugo in 1961, nu pot sa constat decat ca am ramas un pic dezamagit. M-as fi asteptat la altceva din partea unei asemenea carti premiate, chiar daca subiectul central se invarte in jurul religiei si a ideii ca singurii pastratori ai cunostintelor umane adunate in carti si manuscrise au ramas doar calugarii. Adica  stiu oricum ca religia a fost, este si va fi un subiect mereu controversat ce va atrage ca un magnet discutii si va starni pasiuni banuite (sau nu), insa speram sa-mi ofere si alte satisfactii decat un discurs stufos despre credinta.

Actiunea ne plaseaza pe continentul american intr-o era in care acesta a ramas foarte putin locuit. In cea mai mare parte a sa, este slab populat de popoare ale padurilor si campiilor alcatuite din salbatici, dar si din clanuri familiale organizate din loc in loc in comunitati  rudimentare. Principala sursa de hrana o constituie vinatul, pescuitul sau agricultura primitiva, activitati capabile totusi sa mentina pe linia de plutire o populatie cu o rata a natalitatii foarte mica (fara a-i include aici si pe idiotii si monstrii foarte raspanditi mai ales datorita radiatiilor). Sunt timpuri in care vrajitoria este cea mai promitatoare “meserie”, iar razboiul iti poate spori prestigiul si poate contribui din plin la cresterea bunastarii.

In acest viitor sumbru survenit in urma razboaielor atomice singura oaza de lumina pentru cunoasterea omenirii o reprezinta Abatiile, unde se gasesc pastrate cu sfintenie volume de carti si documente apartinand secolelor si vremurilor trecute de demult. Read more…

Acum cateva luni Horia mi-a zis ca o sa publice o carte “din alea care imi plac mie” – in traducere, o carte in care mor o gramada de oameni dintr-un motiv aleator, iar supravietuitorii trebuie sa se descurce cum stiu. Ajunge doar sa aud “post-apocaliptic” si mi se intind antenutele, iar The Culled suna bine din descrierea de pe site-ul editorului american.

Fast forward cateva luni mai incolo… Dupa cum ma asteptam, cartea, botezata Supravietuitorul in romana (da, stiu, e pacat ca nu avem un cuvant bun pentru “to cull”), s-a dovedit captivanta. Da, e un cliseu, dar chiar e scrisa destept si te prinde din prima. Ce e clar: o molima rade de pe fata pamantului aproape toata populatia globului. Cei ramasi se descurca si ei cum pot intr-o lume care se duce naibii pe zi ce trece. Singura evadare a oamenilor din viata mizerabila de zi cu zi este emisiunea saptamanala a lui John-Paul Rohare Baptiste, conducatorul Biserii Apostolice a Zorilor Redescoperiti, imun la Molima gratie dorintei Domnului (cica).

Pasiunea mea postapocaliptica si-ar fi dorit mai multe detalii aici, mai mult despre modul in care oamenii isi continua existenta… dar actiunea incepe atat de rapid incat chiar n-am suferit mult, si oricum am avut parte de cateva secvente satisfacatoare (de exemplu BBC-ul e la datorie chiar si cu 90% din personal mort si ingropat – sau, ma rog, ars, putrezind pe strazi etc).

Personajul nostru principal e un baiat dur, un fost agent MI6 care reuseste sa ramana mai lucid decat majoritatea supravietuitorilor dar care isi duce viata de pe-o zi pe alta fara nici un scop… cel putin pana cand primeste un mesaj de la cineva care n-ar fi trebuit sa mai fie in viata. Atunci baiatul nostru, ca un mic Van Damme britanic ce e, se hotaraste ca are putina treaba in Statele Unite, asa ca face rost de un avion si pleaca. E pacat sa dezvalui prea mult din actiune, dar sa zicem doar ca societatea americana s-a schimbat foarte mult in cei cinci ani de la declansarea Molimei, iar trimisul Domnului de care ziceam mai sus joaca un rol important. Ce poate fi mai eficient pentru manipularea maselor decat sa amesteci biserica si armata?
Read more…

Nevil Shute Norway (17 Ianuarie 1899 – 12 ianuarie 1960) a fost un scriitor popular dar in acelasi timp si un inginer aeronautic de succes, cel mai cunoscut roman al sau find scrierea de fata, “Ultimul tarm” (”On the beach“, titlul original) publicat in 1957 dupa emigrarea sa in Australia. Foarte multa lume considera acest roman ca fiind o lucrare majora, in special printre textele cu filoane apocaliptice. Romanul a fost serializat in mai mult de 40 de ziare ale vremii si adaptat intr-un film in care au jucat Gregory Peck si Ava Gardner in 1959. Ca un fapt interesant,  ”On the Beach” a fost primul film american expus publicului in cinematografele Uniunii Sovietice.

Subiectul romanului urmareste apropierea iminenta a sfarsitului lumii ca urmare a unor razboaie nucleare intense. Nu poti sa nu zimbesti de ironia sortii accentuata de scriitor, ca cei mici, tari ca Egiptul sau Albania le-au tras-o, ca sa ma exprim mai liber, marilor puteri ale lumii, declansand o conflagratie de dimensiuni globale. Nori de radiatii rezultate in urma diverselor bombe nucleare, la care a recurs omenirea, s-au raspindit de-a lungul marii majoritati a planetei si ameninta sa loveasca in curand si tarmurile pasnice si nevinovate ale Australiei. Cam asta ar fi fondul pe care se desfasoara evenimentele din carte, axate in principal pe doua directii, nevoia de a afla daca mai sunt supravietuitorii pe restul globului si credinta cercetatorilor australieni ca nu vor mai apuca anul urmator.

Read more…

Roxana Brinceanu a debutat in revista Lumi Virtuale (varianta electronica) cu povestirea Colectionarul de ingeri. Este prezenta in antologiile Titania (Editura Altum, 2004) si AtelierKult: povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2005).

Sharia, denumire probabil preluata din religia islamica, pare a fi romanul secretelor bine ascunse si tainuite care sunt totusi luminate pina in final. Desi nu se accentueaza exact ceea ce a fost/este Sharia, din informatiile oferite pe parcurs se poate trage concluzia ca omenirea confruntata cu o serie de mutatii ale locuitorilor sai a decazut din anumite privinte tehnologice, eroziunea naturii facandu-si simtita prezenta de-a lungul intregului glob. In urma mutatiilor respective au aparut specii hibride de oameni-caini, cimpanzei sau iepuri, ce s-au amestecat si vietuiesc alaturi de fiintele umane. O carte despre cei aflati in suferinta ce accentueaza ideea ca uneori masele oprimate de sistem sau de soarta au nevoie de o posibilitate de descatusare care sa le alunge temerile si durerile, si sa le cultive aspiratiile si dorinta de a reusi. Un roman al problemelor in ceea ce priveste prejudecatile de rasa si al urii impotriva celor ce sunt diferiti dar si al celor asupriti care reusesc totusi sa gaseasca motivatii si aspecte care sa-i ajute sa se integreze si sa se adapteze cu usurinta diverselor schimbari.

Cadrul in care se desfasoara intamplarile este cel care fascineaza si aduce intr-adevar aminte de China Mieville si abordarea urban fantasy, insa daca in Perdido Street Station se impleteau fericit alchimia cu tehnologia steam-urilor, de aceasta data in Sharia avem influente cibernetice in forma lor cea mai pura. Cipuri personalizate de identificare a locuitorilor oraselor, teoretic imposibil de inlocuit, aparatura de comunicatie si bancara sofisticata, translatoare pentru mutanti, baze de date imense stocate in anumite recipiente speciale, implanturi,  si lista continua.

Intriga este suficient de credibila cat sa te indemne sa te afunzi tot mai tare in lectura si din punctul meu de vedere daca ar fi sa fac o comparatie cu debutului unui alt mai celebru scriitor american frunzarit recent, Brandon Sanderson, Roxana Brinceanu prin pastrarea decenta a dimensiunile romanului coroborata cu idea principala construita in jurul povestirii ar fi trebuit sa aiba un viitor ceva mai promitator.

Actiunea sustine suficiente rasturnari de situatii si intorsaturi, introducand o suma considerabila de personaje in scena sau aducand elemente noi si situatii surpriza despre cele deja prezente, in cantitati cit sa multumeasca multi impatimiti de literatura fantastica. Personajele isi gasesc cu usurinta locul in cadrul construit de autoare chiar daca uneori ai impresia ca s-ar fi putut acorda o atentie si mai mare creionarii psihologiei si motivatiilor acestora. Si finalul este unul bine ales insa pare lipsit de acea accelerare intalnita in majoritatea scrierilor de gen, cand actiunea o ia pur si simplu razna, desi poate chiar s-a si dorit a fi unul alert, de aceasta data avand parte de intamplari povestite parca intr-un ritm ceva mai temperat,.

Si totusi, pentru un roman de debut cred ca Roxana Brinceanu s-a achitat  pina la capat de indatoririle sale, acelea de a transporta cititorul intr-o lume fantastica numai buna de parcurs la pas domol in zilele de weekend.

Inca de la inceput as vrea sa precizez ca intr-adevar Oryx si Crake ar fi meritat sa faca parte din lista nominalizarilor din acest an, insa din varii motive, puse cap la cap, nu a reusit sa se claseze in acest top al preferintelor cititorilor. Nu o sa ma apuc sa despic firul in patru ca oricum stim cu totii ca la vorbe si discutii contradictorii suntem maestrii neintrecuti si ce e pe hartie  nu prea corespunde cu realitatea faptica de pe teren. Cert este ca in ziua de azi cititul este un lux pentru multi dintre noi, asa ca nu ar trebui sa ne mai mire si sa ne mai surprinda nimic. Lasand la o parte nepotrivirile de viziuni dupa cu ati putut observa cartea are si un site, construit probabil de fani, unde puteti gasi un eseu al doamnei Margaret Atwood, evenimentele ei din UK, un interviu, o rubrica de intrebari si raspunsuri,  plus o serie de recenzii referitoare la romanul de fata.

Margaret Eleanor Atwood s-a nascut in 1939 si este o scriitoare canadianca numarandu-se printre cei mai premiati si onorati scriitori de fictiune din istoria recenta, mandrindu-se cu un premiu Arthur C. Clarke Award in 1987 pentru “The Handmaid’s Tale”, nominalizata si la Nebula si tradusa si la noi  in 1995 la editura Univers si un Prince of Asturias Award pentru “Literatura” acordat de spanioli in 2008. A fost inclusa pe lista scurta la Booker Prize de cinci ori pina acum, cu o singura victorie, plus finalista la  Governor General’s Award unde a castigat de doua ori din sapte nominalizari.

Read more…

John Wyndham Parkes Lucas Benyon Harris (1903-1969) inainte de a se dedica exclusiv scrisului a lucrat in diverse domenii cum ar fi agricultura, dreptul, publicitate si comert. S-a consacrat cu “The Day of the Triffids” si “The Kraken Wakes” – tradus in State ca “Re-Birth” – urmand apoi, “The Chrysalids”, “The Midwich Cuckoos” ecranizat de doua ori ca Village of the Damned, “Trouble with Lichen”, “Chocky” adaptat ca serial de televiziune de catre vestitul producator britanic Thames Television, sau “Web”, un roman mai scurt care cuprinde insa toate temele sale majore.

Inceputul cartii este unul destul de dur, scriitorul nu sta prea mult pe ganduri si ne arunca cu brutalitate in valtoarea evenimentelor. Astfel ne gasim plasati alaturi de un tanar biolog ce se confrunta cu o posibila catastrofa. Este vorba de sfarsitul societatii asa cum o stim noi, insa aspectul cel mai grav al acestei nenorociri este de fapt probabilitatea, deloc de neglijat, de extinctie totala a fiintei umane. In fapt intreaga poveste este in asa fel manuita incat scriitorul gaseste momente prielnice de a-si exprima direct nemultumirile fata de oranduiala societatii omenesti, exploatand din plin discursul retoric si apeland la dialogurile purtate de personajele sale. Uneori mi  s-au parut agasante mai ales in partea de final, alte ori reusesc sa treazeasca suficient interes. Este adevarat omul confruntat cu anumite adevaruri are tendinta de a se gandi mai mult, de a medita mai intens asupra aspectelor pierdute, asupra acelor elemente care i-au inlesnit declinul sau dimpotriva, asupra masurilor de actiune ce se impun a fi intreprinse.

Read more…

“Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009,  si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de John Joseph Adams, editor despre care am mai scris un pic pe blog la antologia “The Livind Dead“. Antologia de fata insa nu se ocupa cu oamenii morti si nici nu aduce in discutie scenarii in care extraterestii cuceresc pamantul, dupa cum si editorul spune in introducere, dorindu-se o prezentare a diverse viziuni ale unui viitor posibil al omenirii, post-apocaliptice, lumea confruntandu-se, de la o povestire la alta, fie cu un cataclism natural, un virus mortal, cu un razboi total intre natiuni, cu foamete, sau pur si simplu cu propria-i decadere.

“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

Read more…