Cititor SF

In numarul din Octombrie 2008 al revistei Nautilus, domnul Victor Martin (VM) a semnat un fel de articol critic referitor la curentul New Weird, implicit, la antologia cu acelasi titlu aparuta la Millennium Press. Desi recunoaste ca nu a citit nimic si intalnim in articol si afirmatii de genul “De autori precum M. John Harrison, Clive Barker, Michael Moorcock, China Mieville, K.J. Bishop, Jeff VanderMeer, Steph Swainston, Ian R. MacLeod, Jay Lake, Hal Duncan, Brian Evenson, Jeffrey Ford, Leena Krohn, Alistair Rennie, care voiau si mai vor sa scrie fantasy altfel decit J.R.R. Tolkien, nu s-a prea auzit.”, dansul are o parere foarte ferma despre scrierile lor, parere care intr-un cuvint se rezuma la: maculatura. Mai grav este ca domnul respectiv trage aceasta concluzie bazanduse pe niste inchipuiri, pe critica blurb-urilor de pe coperta, pe baza comunicatelor de presa, precum si pe baza recenziei semnate de Kyo (Bogdan Lascu), recenzie care nu i-a cazut bine.  Foarte rapid, autorul pierde focusul initial, totul devenind doar un pretext pentru expunerea diverselor frustrari legate de cyberpunk, Jurnalul SF, premii, anglo-saxoni, praz, peste etc. Evident, reactia a venit foarte prompt din toate directiile, in toate registrele, de la bascalie pina la indignare, iar VM a fost executat sumar. Ridicolul a devenit chiar tragic cand, din greseala, VM a incercat sa-si sustina parerea printr-un comentariu postat sub un alt pseudonim, spunind in acelasi timp ca nu a citit antologia respectiva, dar ca este o carte foarte proasta… na!

Victor Martin - Brrr!!!

Cum unul din comentariile bascalicioase mi-a apartinut, ma asteptam la o reactie “de duh” a domnului VM, reactie care a venit sub forma unui articol numit “Criticii şi comentatorii spaţiului virtual”, in revista virtuala Pro-Scris. Speram la ceva coerent, insa, sincer, nici nu stiu cum as putea combate respectiva polologhie. Caci nu e nici o afirmatie, nici o idee acolo… Se desprind cateva tehnici de “socializare” virtuala, care, in cel stilul cel mai New Weird posibil, sint aplicate (si aplicabile) chiar autorului:

1.       “Sunt mult prea multe materialele care nu au nici un comentariu, dar, deocamdată, e „trendy” să ai blog, site”, de exemplu revista de critica literara Pro-Scris.

2.       “Mulţi sunt chiar „scriitori de site sau blog”, în sensul că lansează o lucrare literară sau o idee şi tot ei vin cu comentarii, sub diverse pseudonime. În felul asta, vor să dea iluzia că spaţiul administrat de ei are mulţi vizitatori şi pot chiar „să agaţe” comentatori care există în realitate.”  de exemplu, cateva din pseudonimele domnului VM – Ioana Mogosan, Bebe (cel rau), Cristi.

3.       “Pornesc de la un text, chiar şi de o calitate îndoielnică, şi ajung cu comentariile, undeva, departe, într-un punct fără nici o legătură cu textul.” Exemplu – orice articol “critic” scris de VM

4.       “Comentatorul talentat şi cu o viziune culturală diversă, chiar dacă nu prea vastă, poate scrie un text mai valoros decât comentatorul talentat, dar cantonat într-o anumită formă de cultură, dar, pe Internet, nu vorbim despre niciunul dintre aceştia” exemplu – VM

5.       “Când comuniştii au luat puterea, nu au avut formatori de opinie. Ei s-au format singuri, după ureche. Necazul lor a fost că s-au format prin autoîndoctrinare şi au băgat „lecţii politice” şi în generaţiile următoare; era uşor de anticipat că nu vor sta veşnic la putere, iar din romanele produse „la cerere”, inclusiv science fiction, nu va rămâne mare lucru.” Wtf?! exemplu – vezi punctul 3.

6.       “Nici puzderia de târguri şi expoziţii de carte nu rezolvă problema. Acestea au început să semene cu târgurile de zarzavaturi; adunătura de VIP-uri nu mai impresionează, pentru simplul motiv că acestea, ca şi cărţile lansate cu pompă, a căpătat miros de prefabricate preambalate în salopete Armani.” Exact punctul 3.

7.       “Perspectiva îmbogăţirii din vânzarea cărţilor SF e iluzorie, chiar şi numai din cauza faptului că scriitorii pasionaţi de acest gen sunt consideraţi psihopaţi. Sunt consideraţi psihopaţi până la o masă critică la care sunt preluaţi de mainstream, ca şi cum, în literatură, se poate trece, ca la fotbal, în Liga Întâi.” … iar punctul 3, deja m-am plictisit.

8.       ” Necazul nu constă în migrarea către virtual a criticilor „realizaţi” sau faptul că ei au fost realizaţi de Securitate sau de conducerea de partid şi de stat, ci apariţia unor critici sau comentatori tineri cu reflexe formate pe tiparul psihologic al înaintaşilor lor direcţi. Ca spaţiu socializant, Internet-ul a înlocuit „munca de la om la om” cu o muncă de la o mulţime de oameni la om.” Sa mai zic ceva?! Si tot asa…

9.       Ete una directa “Cei ce nu reuşesc să se integreze în melanjul străinătăţii, se întorc cu pretenţia de a ne da lecţii; datorită obedienţei românului faţă de tot ce nu îi e specific, aceştia chiar reuşesc să impresioneze, dar nu pentru mult timp. Pleacă alţii şi se întorc cu alte mofturi.” Si ete ca nu ma recunosc. D-aia de cate ori emit ceva, spun ca e doar parerea mea. Si prefer neintegrat aici (desi nu e cazul) decat integrat la Craiova.

Cam atat cu aceasta “emanatie” despre blogeri (desi mai mult de jumatate au fost alte “cauze”).

Mai departe domnul VM ne spune despre “Neuromantul”, roman care nu i-a placut, desi am vaga impresie ca deja nu-i placea inca inainte sa citeasca prima fraza a volumului. Oarecum simpatizez cu dansul, cybepunk-ul nefiind chiar genul meu preferat, dar pina la a afirma ca “„Neuromantul” lui Gibson nu se înscrie în genul science fiction”, si apoi “Cyberpunk-ul nu e SF” e un pic de cale lunga si cam fortata. Fortata de faptul ca “Nu cunosc cyberpunk-ul decât prin prisma admiratorilor români ai subgenului din jurul defunctului „Jurnal SF”, adică un curent teribilist tip dadaismul sau paradoxismul.” si de vesnica iubire dintre VM si cei care au publicat vreodata in Jurnalul SF. In sfarsit, fiecare care cu gusturile lui, chit ca etichetarea unui subgen doar dupa lectura unui singur volum… Macar nu avem cazul New Weird (adica 0 volume cetite).

Dupa aceste critici “da duh”, urmeaza PROZA. In netarmurita sa imaginatie combinata cu fenomenalul talent al domnului de fata, dansul a produs textul cu titlul “Comentarii”. Sub titlu scrie frumos “Autor: Victor Martin”. Poate autor al modificarilor de nume, caci textul, in integralitatea lui, a fost copiat de pe site-ul revistei Nautilus (vezi postul cu nefericita incercare “Blestemul Casei Diavolului”). Singura contributie a “autorului” este “cenzurarea” numelor adevaratilor autori. Sa fie un pamflet? Sa fie un nou stil literar?, “un curent teribilist tip dadaismul sau paradoxismul”?, plagipunk?…

No, gata! Am pierdut destul timp cu acest post!

La final un ultim citat din “Bebe”: “Daca am o parere e si din cauza ca,la Revolutie, si eu am murit putin; mi-am castigat acest drept.” Asa e, aveti inclusiv dreptul elementar DE A DEBITA PROSTII, chiar daca nu e stipulat explicit in constitutie, insa va rugam sa nu ne mai abuzati cu acest drept. Exercitati-l in privat.

Adieu.

“Caverne de Otel” si “Razboiul Impotriva Rulilor” (editura Univers, vandute pe sub mana) mi-au deschis apetitul pentru SF inainte de Revolutie. Am pierdut ore in sir in Biblioteca Judeteana incercand ca localizez vreun volum SF insa in zadar. Imi amintesc ca un prieten mi-a imprumutat “Odisea Navei Space Beagle” si cateva zile am fost in extaz. Apoi am inceput sa vanez Almanahul Anticipatia. Am prins cateva romane faine cu aceasta ocazie, printre care “Flori pentru Algernon” si “Picnic la margine de drum”. Si inca imi aduc aminte de “Cassargoz”.

Si au venit anii 90’… SF-ul era in floare in RO. Nautilus facea tiraje mari, densitatea de titluri bune era relativ ridicata, aveam cateva reviste de SF care se vindeau bine, aveam chiar si un saptamanal (Jurnalul SF). Ca foarte tanar cosumator de SF am fost tentat sa-mi incerc talentul si am trimis cate ceva la Jurnalul SF si la Anticipatia. De la Jurnal nu am primit raspuns nici in ziua de azi, in schimb MDP mi-a raspuns foarte politicos si mi-a scos talentele din cap. Era si normal ca un tip la varsta majoratului sa nu produca te miri ce. MDP m-a sfatuit sa frecventez un cenaclu. Si i-am urmat sfatul. Pe vremea aia la BZ functiona Pozitronic, cica unul din cele mai tari din tara la acel moment . Am fost la intalnirile lor. Ba am ajuns si pe la emisiune radio la un moment dat. Dar dupa o vreme scurta mi-a fost clar ca se promova stilul “scrie mult fara sa spui nimic”, ba chiar se dadeau exemple scriituri fara cap si coada si se tot vehiculau numele autorilor respectivi cu adanca veneratie. Si asa am lasat balta respectiva activitate. Mi-am vazut de citit si de viata.

Dupa care SF-ul a intrat in “evul mediu” pentru o vreme…

Si a venit 2007. Lucrurile s-au urnit dar nu fara bocete si zbateri si poticneli. Eu nu am de lucru si-mi fac blog, nu de creatie (apropo creatia mea e in acelasi stadiu ca si acum 10 ani) ci de opinie. Si atunci au inceput si nervii…

Tot cautand stiri pe net incep sa realizez ca ma lovesc constant de aceleasi nume scoase la inaintare acum 10-15 ani, aceeasi experti SF care isi afisau ternele si gaunoasele creatii ca etalon in SF-ul romanesc. Mie mi-a ajuns si o sa dau in ei ca-n tabla in randurile ce urmeaza.

Daca cautati pe net o sa observati urmatorul paradox: avem foarte multa critica si foarte putina creatie. Pentru ca e muuuult mai usor sa critici, chiar si cand nu ai ce critica. S-au inventat chiar si meserii precum “critic F&SF” (Cătălin Badea-Gheracostea), sau “expert SF” (A.Mironov care ma scoatea pe mine din pepeni cu editorialele sale neo-comuniste pro-Iliescu in fiecare numar din Anticipatia). Avem si premii multe si marunte, insa unul are parte de mai multa vanzoleala. Ma refer la premiul “Vladimir Colin”. Desi se zice ca e cel mai important premiu pentru literature SF, nu exista criterii clare de intrare si departajare. Sau exista si sint secrete. Presupun totusi ca votati, onorat juriu, si nu “o dati la pace” la o bere… Acum cateva ore am mai aflat ceva foarte tare: “Premiul „Vladimir Colin“ NU este un premiu al publicului. Echilibrul în comunicare trebuie să vină din ambele direcţii. Sindromul „strugurii sînt acri“ e anacronic în secolul al XXI-lea.” Eu inteleg de aici ca de fapt nu prea ar trebui sa ne pese, chiar de loc, ca, deh, literatura nu se scrie pentru public, se scrie pentru juriu, ca numai ei stiu ce-i aia. Stati linistiti domnilor, chiar nu pe pasa. Poate sint cativa fani hardcore care au facut gura (adica v-au injurat pentru lipsa de transparenta), si “ceilalti” experti care nu sint in club (pentru ca exista un CLUB, sau mai bine zis o SLEAHTA dar o sa revin…). Noua cititorilor, clientilor chiar nu ne pasa, verificati-va vanzarile si o sa simtiti nepasarea. Pina acum doar MDP a avut curajul va v-o spuna verde in fata: “De-a lungul anilor, „Nautilus“ a încercat diverse variante de publicare a autorilor români: reeditări, antologii colective sau volume individuale. Din păcate, nici una n-a avut succes, strict comercial vorbind”. Adica puteti sa va impartiti premii intre voi si va lustruiti posterioarele, dar banu’ e la noi. Pentru ca uitati ca nu sintem doar cititori, sintem si clienti. Si din lupta cu clientii nimeni nu a iesit invingator pina acum. Inca ceva, ne spuneti ca acest premiu este doar pentru SF si ati respins niste volume pentru ca erau “prea fantastice”; dar “Retetarium” e Fantasy si totusi… poate nu e destul de “fantastica” pentru a fi respinsa…

Sa vorbim de CLUB acum. Da, dragi fete si baieti, exista un club cu granite invizibile dar foarte bine trasate, exista outsideri care se oftica si exista oameni carora nu le pasa. Cred ca personajul emblematic pentru club e Michael Haulica. Acest tip este fara dar si poate interesant, trecut prin multe edituri, a facut reviste, emisiuni (toate cu viata scurta), cunoaste pe toata lumea din club si din afara. Ca orice scriitor fara cititori, prima grija a sa a fost sa-si publice eternul si unicul roman la editurile la care a lucrat. Nice! Sa nu uitam de auto-mangaierea “Nu sint guru” – sint pe spate cu aceasta afirmatie prin negatie. A fost redactor sef la Tritonic, dirijand editura spre cateva (mai mult de 50%) alegeri neinspirate, imprimand in acelasi timp o directie preponderent Fantasy pentru colectia fiction.ro. In aceeasi perioada ai introduce in club pe Bogdan Hrib si Horia Nicola Ursu ca patroni de edituri bune sa promoveze scriiturile clubului. Acum s-a mutat la Nemira unde (vai!) tine haturile revistei Nautilus. Pentru o vreme… In acelasi timp scrie in draci si realizeaza interviuri cu “membrii” la Observatorul Cultural. Desi suna a conspiratie, nu e chiar asa, este doar bunul si batranul “o mana spala pe alta”, sprijin prietenesc, reciproc avantajos. Ce activitati avem in cadrul clubului, sa vedem: laude reciproce, interviuri reciproce, imparteala de premii, editari reciproce (sau directe!), invitatii la diverse lansari, cuvantari etc. toate prietenesti si reciproce! Ce semtiment placut si caldut ai cuprinde pe acesti domni la festivitatile organizate pentru ei insisi! Dar dincolo de club lucrurile sint gri ai au dinti ascutiti, si vanzarile sint proaste. Hai sa vedem ce membrii mai avem in afara de domnii numiti mai sus: Florin Pitea (redactor la Diasfera – ghici ce autor a aparut la aceasta editura?), Liviu Radu, Radu Pavel Gheo, George Lazar, Marian Coman si mai sint… Ce se mai barfeste pe site-ul Observatorului Cultural: cica unele edituri sint din lumea a treia, alea “neafiliate” mai ales; se face resumat la ” Arta de a muri pe timp de pace”, spoiler total, oricum nu o cumpara nimeni; ne povestim cariera de expert SF etc. Hopa, uitam de clubman-ul meu preferat Sebastian A Corn, aka “Patrick Herbert”. Acest nene cu pretentii de anti-ciumec ne-a tras-o acum vreo 9 sau 10 ani cu acea jalnica “Dune 7”. Eu am fost printre cei pacaliti, dezamagiti de o carte din care nu am reusit sa citesc mai mult de 70 de pagini. Convins fiind ca Frank Herbert a avut copii tampiti, am dus volumul la tara unde producatorii agricoli locali au gasit-o nu foarte utila pentru anumite necesitati. Si a fost mai scumpa decat Zewa.

Outsider-ii si-au tras site-ul Pro-Scris (ce joc de cuvinte au unii in ei) si mai ridica glasul cateodata. Printre ei este recent exclusul din club Voicu Bugariu care a avut, sa zicem curajul sa publice un volum de critica (iarasi critica!) in care in mod subtil credea el, fara numea, atingea anumite aspecte sensibile legate de viata fandomului (clubul se crede un fel de comitet central al fandomului, exact ca pe vremea cand mergeam la intalnirile Pozitronicului). Insa surpriza! Subtilitatea nu a fost destul de subtila ca sa zic asa, si pedeapsa s-a infaptuit cu ocazia decernarii premiului VC. Dealtfel cam toti tipii care au avut ceva de zis pe respectivul site au fost taiati de pe lista. Sic! Asa incat peste tot pe unde apare un post sau o stire despre premii, apar imediat si scancetele “celorlalti”.

Din pacate acesti domni experti au dirijat si activitatile editoriale legate de SF, ca doar sint experti ce dracu’. Pot sa inteleg nevoia de ati publica propria opera, insa nu inteleg experimentele cu autori straini cand alegerile corecte sint atat de evidente. Si aici vorbesc de aspectul comercial si nu numai. Tritonic este cel mai bun exemplu recent. Au experimentat si cand vanzarea a mers prost concluzia a fost fie ca nu exista cititori, fie ca exista dar sint niste prosti. Concluzia mea e ca prostii sint de partea cealalta, si da! pentru anumite carti chiar nu exista cititori. Nici aici, nici in alta parte. Vezi colectia Nautilus “resuscitata” de MDP, care merge foarte bine. Insa nu vreau sa-i laud prea mult pentru ca au partea lor de vina pentru coma pietei de la sfarsitul anilor 90. De fapt cea mai mare vina, dar imi place sa cred ca au primit ce au meritat si au invatat lectia.

Cam asa se vede peisajul SF romanesc prin ochii unui cititor, care nu intra in categoria fan sau activist, dar care este un mare consumator de SF. Creatia SF romaneasca nu e mai buna sau mai rea, ci la fel de slaba si viciata ca si acum 10-15 ani. Din fericire cititorii au mai multe si mai variate posibilitati de informare acum, nu mai pot fi pacaliti la fel de usor de apostila SF trantita pe orice maculatura. Si nu va imbatati cu apa rece: daca Robert J Sawyer, Vernor Vinge si altii ca ei fac acum tiraje bune in RO, asta nu inseamna ca e meritul SF-ului romanesc, sau ca semnifica “trezirea” SF-ului romanesc, o noua sansa sa ne faceti parul cret. Inseamna doar ca cititorii asteaptau astfel de carti, astfel de autori, pe care i-ar fi cumparat si acum 5,10 sau 15 ani. Doar ca nu v-a dus capul stimati “experti SF”, editori SF si alte specii. Exista exceptia numita MDP, insa cu o floare nu se face primavara…

Va urma.

PS. Cred ca mi-am distrus toate sansele a fi publicat vreodata in revista Nautilus.