Cind ZERO inseamna mai mult, mai repede…
July 27th, 2010
No comments
Poul Anderson – Tau Zero (1970)
Semintele lui “Tau Zero” au fost sadite inca din 1967 cind aparea in Galaxy Science Fiction povestirea “To Outlive Eternity”, romanul fiind o dezvoltare a textului scurt. Volumul a fost nominalizat la Hugo in 1971 si a pierdut in fata clasicului lui Niven, “Ringworld”. Dupa 2000 a fost retiparit de Gollancz in cadrul faimoasei serii SF Masterworks si in colectia limitata “Totally Space Opera”.Este SF de ‘scoala veche’, clasica poveste a navei si a echipajului plecati sa colonizeze planete indepartate, calatorie pe parcursul careia ceva nu se intimpla conform cu planul de acasa. Daca altii se ratacesc, la capatul drumului au suprize ori naufragiaza inainte de a ajunge la destinatie, nava Leonora Christine propulsata de un generator Bussard (hranit de materia interstelara) are o alta problema: nu se poate opri. Ba chiar accelereaza tot mai mult iar echipajul colonistilor experimenteaza efecte relativistice extreme, numai bune pentru a dezvolta o Space Opera la dimensiuni colosale.
La lucruri bune as puncta scara cosmica, naucitoare si personajele relativ acceptabile, avind in vedere ca majoritatea sint savanti – au reactii interesante pentru niste oameni pentru care fiecare minut petrecut la bordul navei semnificata miliarde de ani scursi in exterior. Ideea in sine este fenomenala, devine coplesitoare la un moment dat, dupa care simti ca esti depasit complet, zdrobit de viziunea autorului.
Din pacate romanul sufera de o buboaie majora: data dump. Domnul Anderson nu a rezistat tentatiei de a ne explica precum la scoala cum sta treaba cu chestia numita Tau, ce face si cu ce se maninca ea, si mai ales cum se calculeaza. Desi un cititor cu minima educatie in ale SF-ului (sau macar cu fizica de liceu citita pe indelete) prinde ideea din zbor, dupa citeva sectiuni explicative destul de consistente autorul gaseste de cuvinta sa treaca la pasul urmator si ne loveste cu formule de astrofizica in toata regula (fie ea si un pic SeFizata). Gasesc ca astfel de chestiuni fractureaza serios din punct de vedere literar orice roman si isi gasesc locul in note sau anexe si nu in mijlocul cartii. Un punct neclar ar fi si momentul cind universul se comprima la nivel de ou cosmic iar nava zboara sprintara in jurul lui – nu sint fizician dar mi se pare faza trasa de par destul de bine mai ales dupa explicatiile ce vor sa legitimeze anumite speculatii.
Cu ocazia asta am aflat ca exista un poem SF, “Aniara” scris prin 1956 de Harry Martinson, suedez din Suedia ca sa zic asa, laureat al premiului Nobel, ce prezinta tragedia unei nave ce rateaza intilnirea cu planeta Marte in urma unui accident si este aruncata in afara sistemului solar fara a se mai putea intoarce. Interesant este ca Pamintul din cartea lui Anderson este condus de Suedia, prin intermediul unui guvern mondial. Coincidentele nu se opresc aici: in anul cind “Tau Zero” vedea lumina tiparului, Apollo 13 avea un accident in drum spre Luna – misiunea initiala este abandonata si se ia decizia de a folosi gravitatia Lunii pentru a accelera nava inapoi spre Pamint. Incercarea a fost un succes, insa orice eroare de calcul ar fi avut ca rezultat catapultarea astronautilor spre infinit.Cu exceptia data dump-ului, o lectura recomandata.
“Univers” a lui Robert A Heinlein, “taticul” Starhip Troopers-ilor, si parte integranta a tridentului ce a alcatuit multi ani de-a rindul, alaturi de Isaac Asimov si Arthur C. Clarke “The big three of science fiction” este povestea ce deschide in mod fericit almanahul 
Recent Comments