Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.00. Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă.
Prezintă: Alistair Ian Blyth, Ovidiu Şimonca, Paul Cernat, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici.

• Millennium Press

Imagini la ora unsprezece de Norman Spinrad si Dune: Batalia Corrinului de Brian Herbert & Kevin
J. Anderson.

Povestiri fantastice de Michael Haulica

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Michael Haulică. Invitaţi: Ştefan Ghidoveanu și Mircea Pricăjan .

Povestiri de duminica de Mircea Oprita

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu. Invitaţi: Mircea Opriță, Cătălin Badea-Gheracostea, Michael Haulică și Radu Pavel Gheo.

Prezentarea numarului inaugural al revistei Galileo Science — Fiction & Fantasy

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu.

• Vremea (la standul editurii Millenium Press)

  15.00–15.30 Noutati in colectia Rosu si negru
  …Si la sfârsit a mai ramas cosmarul de Oliviu Crâznic

Si cam atat despre lansari…

COSMONAUŢII ŞI VRĂJITOAREA

Iniţial, intruziunea cosmonauţilor în lumea magică a Fairiei are un caracter pronunţat de farsă: Brave Soul, prinţul, este un soi de pachet de muşchi analfabet, înzestrat cu încăpăţânarea de a fi erou cu orice preţ (chiar când află că prinţesa pe care trebuia s-o salveze era urâtă şi cicălitoare), balaurul se vaită că nu e lăsat în pace, iar vrăjitoarei Vikya se potriveşte excelent sintagma „zâna rea, da bună” şi nu pare prea fioroasă nici măcar când îl transformă în broască ţestoasă pe unul dintre membrii echipajului. Impresia este provocată probabil şi de faptul că povestitorul nu este în stare să ia în serios ceea ce vede.

Această impresie de uşoară neseriozitate este temperată de viziunile pe care Ronnie le are din când în când, un soi de blackout-uri în care se pomeneşte într-un deşert, cu nava eşuată la kilometri în urmă şi cu tovarăşii săi prăbuşindu-se epuizaţi unul câte unul. Aspect neliniştitor: dacă de fapt aceasta este realitatea, iar lumea înverzită a Fairiei este numai un vis? Pe de altă parte, deşertul adăposteşte la rândul lui un sfinx care spune ghicitori, o corabie care navighează pe nisip, un cavaler „în oglindă” şi altele.

Odată ce avansezi cu cititul te simţi tot mai prins de aventurile cosmonauţilor care, în lipsă de altceva mai bun de făcut, pornesc alături de Brave Soul în călătorie, stânjeniţi din când în când de Vikya. Este evident că vrăjitoarea are un ţel anume dar motivaţiile ei nu sunt cele obişnuite. Lumea fantastică se desfăşoară în faţa noastră, apar pericole reale, incursiunile povestitorului în „deşert” devin din ce în ce mai sumbre iar el ajunge să se agaţe cu încăpăţânare de lumea Fairiei pentru că i se pare de preferat celeilalte posibile realităţi. Vizitatorii capătă ca nou tovarăş de drum un centaur bătrân şi foarte orgolios (personajul meu preferat înafară de vrăjitoare şi de etnologul echipajului, un tip extrem de adaptabil, acesta din urmă, şi dispus să se predea fără rezistenţă magiei Fairiei).

NAVIGATORI PRIN BASME

Şi iată-ne astfel în plin basm popular românesc: munţi care se bat cap în cap, apa vie pe care o caută prinţul, prinţesa împietrită, cele trei mări peste care navighează, pitici, creaturi cu multe capete care păzesc strâmtori. Uneori, aceste elemente de basm popular sunt parodiate, alteori sunt umplute cu un conţinut extrem de serios. Descoperim, de exemplu, că nu-i mare lucru să fii erou într-o lume plină de eroi, pentru că, printre atâţia eroi care vin şi se duc, faima este extrem de trecătoare şi e greu să faci isprăvi pe care nu le-au mai făcut şi alţii înainte. Pasajul care descrie navigarea pe Marea de Aramă este tensionat, cu accente întunecate şi ar sta foarte bine într-o carte horror, iar cel despre Marea Traversare este fantastic şi poetic.

În ciuda peripeţiilor prin care trec cosmonauţii, partea de suspans este întrucâtva umbrită de faptul că ştii bine de la început că povestitorul scapă – că de n-ar fi, nu ne-ar povesti – iar el însuşi nu reuşeşte să-ţi transmită suficientă nostalgie după lumea pierdută. În schimb, eu am ajuns să simpatizez destul personajele Fairiei încât să regret despărţirea de ele, deci cumva tot funcţionează. Nu găseşti aici mari drame – deşi de murit mai mor nişte oameni – şi nici mari filosofii, iar dialogurile sunt simpluţe dar este o lectură captivantă.

SPOILER ŞI CRITICĂ

Aş mai reproşa cărţii o lipsă de claritate exact în punctul esenţial al acţiunii. E o boală a scriitorului român de SF, care, din dorinţa de a fi subtil reuşeşte să încurce atât de tare cărările încât cititorul rămâne confuz şi cu impresia că autorul de fapt n-a prea ştiut nici el cum stau lucrurile. Din cauza asta se duce naibii nivelul mai subtil al lecturii, unde ni se vorbeşte despre salvarea unei lumi, de fapt despre salvarea, poate, a două lumi.

Această temă – care este de fapt cea importantă, căci de aceea s-au prăbuşit cosmonauţii pe Fairia – este eclipsată de aventurile echipajului în lumea de basm, lipsindu-i dramatismul necesar. Şi e păcat, fiindcă, în măsura în care oi fi înţeles-o, ideea părea frumoasă: destinul Fairiei, în care realitatea începe să se destrame, este împletit cumva cu cel al Pământului, care a devenit radioactiv. Nu am priceput – o fi scăderea mea asta – care este exact legătura: sunt, cele două, lumi gemene? este Fairia opusul Pământului, imaginea în oglindă, sunt două feţe ale aceleiaşi monede (sau ale aceluiaşi covor, căruia dosul nu-i iese la fel de bine ca faţa, cum se plânge Vikya la un moment dat); este Fairia pe ducă fiindcă omenirea, după ce şi-a distrus leagănul, a început să-i uite basmele şi să nu mai simtă deloc farmecul magiei; sunt, de fapt, aceeaşi planetă, doar că una e într-un univers ce funcţionează după legile fizicii, iar cealaltă într-unul ce funcţionează după legile fantasticului? Nu m-ar deranja nişte lămuriri suplimentare, dacă le are cineva.

Oricum, legătura e clară, odată cu vindecarea Fairiei şi Pământul începe să se vindece, nu ni se spune direct dar aflăm indirect, din discuţia-ramă, cea între bătrânul Ronnie şi android. Iar vindecarea are loc prin credinţa omului în basm – şi, implicit, în valorile promovate de acesta – prin alegerea realităţii potrivite (aceea a magiei şi frumuseţii, nu cea a deşertului steril, fiindcă realitatea “o faci să fie sau o laşi să se risipească“) şi, nu în ultimul rând, prin a fi om. “Undeva, în lumea aceasta, lipseşte un om”, îi spune Vikya lui Ronnie, înainte să-l trimită în ceea ce urmează să fie bătălia hotărâtoare, pe care acesta o câştigă nu fiind cel mai iscusit războinic, ci fiind om, în sensul frumos al cuvântului.

Miine,  20 octombrie, Ziarul de Iasi apare la 7 lei impreuna cu romanul  Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde (editura Polirom).

Traducere de Magda Teodorescu. Prefata de Mircea Mihaies.

Jocul la care scriitorul englez isi face partasi cititorii este acela de a privi in doua oglinzi diferite, ambele deformatoare, destinul unui om supus in aceeasi masura realitatii si fictiunii. Altfel spus, ni se ofera sansa de a patrunde in lumea lui Dorian Gray, „cetatean” al lumii si, in acelasi timp, al artei, om superficial si, in acelasi timp, interiorizat.

Capodopera lui Oscar Wilde devine astfel, dincolo de arta narativa, o invitatie de a medita asupra conditiei artistului care penduleaza intre cele doua lumi ale sale: cea obiectiva (societatea) si cea subiectiva (arta).

A primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul “Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane” (Editura Cartea Românească) şi Premiul pentru Proza pe 2006 al revistei „Cuvântul”.

Aş remarca că activitatea şi experienţa de scenarist a scriitorului joacă un rol foarte important şi  in volumul de faţă, romanul lasând impresia pregnantă a unui scenariu bine închegat şi construit. Din numele personajelor şi modul în care sunt prezentate ele se poate observa că scriitorul Răzvan Rădulescu plăteşte un pic de tribut formaţiei sale profesionale şi nu reuşeşte în totalitate  să se desprindă de ocupaţia care i-a adus atâta succes. Nu spun ca romanul nu este plăcut şi nu reuşeşte să te facă curios în legătura cu evenimentele ce ar urma să se petreacă, însă nici nu pot trece cu vederea lipsa detaliilor fizice şi descriptive în general ale personajelor (mai ales!) şi nici incursiunile în diverse “realităţi” (plus cateva paragrafe adresate editorului), mai mult sau mai puţin fantastice.

Majoritatea personajelor sunt adorabile, începand de la nevinovatul principe Teodosie cel Mic, şcolit de Pisicâinele Gavril, Tutorele său Plenipotenţiar, stăpâna Căpşunăriei din regat, bufniţa Kaliopi, Minotaurul Samoil ce are în grijă Ciupercăria, Fantoma Otilia, prinţul Otto din Ottoburg şi principalul aspirant la tronul regatului fantastic sau Somnul Protector, o altă piesă importantă a intrigii ce o vom descoperi în paginile romanului de faţă.

De fapt, dacă acţiunea şi în general construcţia romanului au în centru figura lui Teodosie, revendicat şi dorit de multe dintre tabere, totuşi şi celelalte personaje au farmecul lor şi fură deseori prim-planul. Şi vorbesc aici de Somnul Protector care nu se limitează la a ticlui un singur plan intrigant, ci îşi mai desfăşoară încă alte câteva pentru a fi acoperit şi a face astfel faţă oricărei  situaţii neaşteptate. Se poate observa cu uşurinţă că limbajul folosit în general de personaje şi dialogul sunt împânzite de o tonalitate şi o undă dominate de un umor uşor, de multe ori existând impresia că situaţia nu va escalada niciodată şi evenimentele nu vor lua nicicum vreo turnură violentă.

Şi totuşi finalul a fost surprinzător, atenuând din tonul idilic şi pastoral al volumului de faţă, predominant în mai mult de optzeci la sută din roman. Un pic sâcâitoare este şi schimbarea bruscă a planului şi a punctelor de vedere ale personajelor nesemnalizată prin niciun spaţiu liber sau asterisc, acţiunea continuând în mod cursiv, dar dintr-o cu totul altă perspectivă.

Cum spuneam, personajele sunt atractive şi au un exotism aparte, însă este păcat că nu s-a detaliat mai mult. Ca exemplu aş da anumite scene în care Minotaurul este înfrânt de reprezentanţii uneia dintre speciile de furnici prezente în roman, din detaliile oferite acestea părând a avea aceeasi statură cu a sa. Ori asa ceva e destul de greu de digerat, lipsa amanuntelor deteriorând imaginea mentală pe care încearcă să şi-o formeze cititorul cu efect direct asupra interacţiunii  cu personajele.

Povestea este simplă. Teodosie cel Mic este crescut de Pisicâine, urmând ca la vârsta majoratului să urce pe tronul regatului. Totuşi există mai multe tabere – prinţul Otto făce parte parte dintr-una – care urmăresc ca prin uneltiri şi viclenie să preia puterea regatului si să-i reduca la tăcere pe Teodosie şi pe susţinătorii săi.

Dacă la început suntem introduşi în atmosferă şi în zona în care se vor derula evenimentele, ulterior acţiunea se precipită foarte mult, având un ritm alert şi care poate ţine cu sufletul la gură orice cititor. Mi s-a părut interesant că au existat o serie de necunoscute foarte reuşite (persoana din anturajul Pisicâinelui înscrisă în Fraţietate –o asociaţie secretă adusă în discuţie de multe ori datorită iniţiativelor sale antiregalitate - cel puţin în prima parte a romanului) sau misterul ce planează asupra identităţii Marelui Monstruleţ (un joc de cuvinte fericit pentru ceea ce ne aşteaptă!) şi amplificat de poveştile neamului de furnici ce trăieşte în apropiere. Sunt elemente mult aşteptate, dar dezvăluite abia pe finalul romanului. Şi să nu uit, la pagina 352 avem şi o trimitere spre Almanahul Anticipaţia.

În ciuda micilor slabiciuni aduse în discuţie în debutul recenziei, dar si pe parcurs, şi a impresiei ca romanul pare mai mult un joc, unul serios până la urmă, din ce am putut observa pe final, cartea mi-a plăcut şi a fost o lectură reconfortantă şi inedită. Şi să nu mai spun că harta de pe coperta, într-o formă mai vizibilă la pagina 161, este o prezenţă binevenită şi normală având în vedere subiectul şi locurile de acţiune ale romanului, detaliind cu atenţie lumea radiografiată în roman.

Într-o anumită măsură cartea ar putea fi privită ca o mostră de fantastic românesc ce nu profită deloc de elementele autohtone, Răzvan Rădulescu apelând la propriile idei în creionarea lumii şi a personajelor sale, obţinându-se astfel o lucrare aparte în peisajul literar românesc.

Ca să vă faceţi o idee, puteţi arunca o privire aici. Câteva citate de prin alte parti, dar luate tot de la adresa online a cărţii (care va avea în curând şi o ediţie noua):

Paul CERNAT, februarie 2007, Dilemateca

Mai aproape de Lewis Carroll si Dimov decit de liricii Michael Ende si Iordan Chimet (cu atit mai putin de mitograful Tolkien), metafictiune comica si metabasm tragic, de o virtuozitate narativa diabolica, Teodosie cel Mic este (capod)opera unui maestru: combinatie de rigoare lucida si imaginatie suprarealista, tentativa a unui estet de a conjura prin puterile feeriei spaima de neant. O carte clasica si o carte drog, unul dintre cele mai bune romane aparute la noi dupa 1990.

Mihai IOVANEL, 25 noiembrie 2006, Gandul

Era mult mai plauzibil ca Razvan Radulescu sa isi stinga tigara in fata cititorului decit sa dea drumul unei astfel de carti – un hibrid fermecator intre un basm pentru copii si un basm pentru cei mari, “heroic fantasy” si literatura comica, Tolkien si Alexandre Dumas. Povestea este atit de minunat spusa si de bine construita, incit creeaza dependenta.

Bianca BURTA-CERNAT, 7 decembrie 2006, Observator cultural

Razvan Radulescu ne-a dat o carte rara, construita – cu acribie si ingeniozitate – pe o obsesie autentica. Teodosie cel Mic este de departe cea mai buna carte romaneasca de proza aparuta anul acesta si, neindoielnic, unul dintre titlurile de virf de dupa ’89. Ar putea sta foarte bine pe acelasi raft cu Orbitor. E, de asemenea, un produs de export, de valoarea caruia nu stiu daca ne dam cu adevarat seama…

In orice caz, pe lista mea de lectura erau altele mai importante, asa ca nu mi-am amintit de carte pana n-am dat de ea in oferta Polirom. Increderea mea in cartile traduse e destul de scazuta, dar deh, Polirom e un nume, si cum costa doar 10 lei… faptul a fost consumat si cartea a aparut la mine in casa.

Avand in vedere ca e scoasa intr-o colectie de mainstream, probabil ar trebui sa spun ca e o meditatie postmoderna pe tema abisului care ne asteapta pe toti cand ne incheiem existenta pamanteasca. Sau, cum scrie pe coperta, “o fantezie moderna, o epopee ironica a dragostei si a mortii”. Dar nu e. E un roman amuzant despre un tip obisnuit (poate prea obisnuit) care se trezeste Negustor al Mortii si habar n-are ce trebuie sa faca. Daca tii neaparat sa extragi semnificatii adanci, se poate… dar probabil ele vor fi despre caracterul barbatilor mai mult decat despre viata si moarte.

Actiunea in sine nu e tocmai palpitanta (unii incearca sa isi faca treaba, altii incearca sa aduca iadul pe pamant, the usual), dar secretul e in detalii. Pe langa poveste, probabil cel mai important lucru din roman e definitia Mascului Beta, care mi-a adus aminte de niste filme cu John Cusack pe care nu cred ca le-am vazut vreodata de fapt (High Fidelity?). Un Mascul Beta – Charlie Asher in cazul de fata – e un fel de fraier simpatic care e coplesit de fiecare data cand i se intampla ceva bun… si, culmea, mai si reuseste sa scape din toate belelele.

Si apoi sunt personajele secundare: angajatii lui Charlie, o pustoaica goth careia ii place sa faca misto de el si un fost politist care isi tot cauta iubite pe site-uri cu “fierbinte” in nume, sora lui Charlie, o lesbiana care insista sa ii poarte toate hainele, Minty Fresh, un alt Negustor pe care chiar il cheama asa si Sophie, o fetita de cativa ani care omoara oameni spunand “pisi”. Ah, da, si personajul negativ, Morrigan, adaptarea unei zeite triple la timpurile moderne, o entitate formata din trei aproape-femei care nu cer prea mult, doar sa stapaneasca pamantul.

In final, O treaba murdara nu e un roman care sa te marcheze, sau scris exceptional, sau cu niste personaje care o sa te bantuie ani la rand. Dar sa citesti numai carti “mari” devine obositor la un moment dat… Din cate am vazut, lui Christopher Moore ii place sa amuze lumea, iar o carte draguta atunci cand n-ai chef de viata poate sa fie o idee foarte, foarte buna. Ma mai asteapta o carte a lui Moore pe un raft, asa ca o sa am niste pareri putin mai avizate despre autor peste ceva vreme. Mai ales ca a doua carte e in engleza. De ce?

Din pacate mi-am luat teapa. Polirom, traducere-redactare impecabila etc, da? Nu. Echipa care a lucrat la carte si-a propus sa ma scoata din minti. Timpurile zburda haotic peste tot, iar probabil “concordanta” este doar un cuvant bun pentru “spanzuratoarea” pentru redactor. Eu, una, n-as recomanda nimanui varianta in romana, dar stiu ca pe unii nu-i deranjeaza “maruntisuri” de genul asta, asa ca aruncati o privire pe fragmentele de pe site-ul editurii. Daca nu va suna nimic dubios, ati scapat, puteti sa o cititi fara probleme. Fragmentele fara dialog sunt mai enervante, dar sa zicem ca se pot ignora… Cu toate astea, sunt convinsa ca romanul mi-ar fi placut mai mult daca nu eram ocupata sa urlu in minte la redactor o data la 5 pagini.

Iar daca tot suntem la fragmente, bonus: primul capitol, in engleza, pe site-ul autorului.

Bonus 2: despre Masculul Beta, ceva mai inchegat, pe blogul lui Moore: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a. Pentru barbatii care se simt si pentru femeile care s-au saturat de Alpha

Despre scriitor : debut în “Paradox” (1977), cu povestirea Transplant. Proză în “Paradox” (Viitorul, aproape de uşă, Călătoria cea mare, Lucille, Ca Sandra), “Helion” (Imagini dintr-o lume îndepărtată, Varianta Shakespeare, Uraganul), Almanahul “Anticipaţia” (Oraşul, Peisagistul, Sayonara!, Privind spre “Titanic”). Prezent în culegeri de povestiri s.f. Volum propriu: T de la sfârşit, (Marineasa, 1994) – proză scurtă s.f. Numeroase premii la convenţiile naţionale.

Uuu!…tot la adresa de mai sus aveti si niste povestiri alaturi de doua traduceri…

***

La editura Polirom avem in pregatire o serie de titluri interesante:

Nopti de praf alb – J.G. Ballard (1996 – “it deals with the idea of dystopian resort communities which maintain their seemingly perfect balance via a number of dark secrets”, wiki )

Babylon Babies – Maurice G. Dantec ( autor canadian de sf ; s-a consacrat cu un roman cyberpunk; exploreaza si este influentat de o serie de teme variate, de la decadenta societatii si apocalipsa in  ”Là où tombent les anges”, pina la influente filozofice si samanism,  Babylon Babies)

“La sirène rouge” regizata de Olivier Megaton, prima ecranizare dupa un roman de-al scriitorului a fost lansata in august 2002. Recent am avut parte si de ecranizarea la “Babylon Babies”, cea mai cyberpunk dintre romanele sale, film cunoscut sub numele de  Babylon A.D., cu Vin Diesel in rolul principal. Film intre noi fiind vorba nu subtire, foarte subtire,  si vad ca nu sunt singurul care nu ramas  impresionat.

Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului – Francis Scott Fitzgerald.Despre lupta  pe drepturile de autor nu a mai transpirat nimic asa ca in curind vom mai avea un volum si de la Polirom din ”Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului” de Francis Scott Fitzgerald. Cel mai probabil si cu alte  povestiri bonus. Din cate vad acum titlul publicat initial si de cei de la  TKJ Publishing House a fost retras de pe site, deci tragem concluzia ca au iesit cam sifonati din toata treaba asta. Eu chiar il  zarisem si prin librarii.

***

De la Nemira inca nu avem planul  pe luna abia inceputa insa am remarcat ca Stephen King – Duma Key poate fi comandat deja cu o reducere substantiala de pe site. Recent pe blogul editurii  a fost postata  si prima recenzie a traducatoarei Ana Veronica Mircea la romanul “Jocurile Foamei” (The Hunger Games) de Suzanne Collins. O carte  cu o lista impresionata de distinctii :

NEW YORK TIMES BESTSELLER, USA TODAY BESTSELLER, AN AMERICAN LIBRARY ASSOCIATION :TOP TEN BEST BOOKS FOR YOUNG ADULTS SELECTION, KIRKUS REVIEWS EDITOR’S CHOICE, 2008, A HORN BOOK FANFARE, SCHOOL LIBRARY JOURNAL BEST BOOKS Of 2008, A BOOKLIST EDITORS’ CHOICE, BARNES & NOBLE BEST BOOKS OF 2008,  AMAZON BEST BOOKS OF 2008: TOP 100 EDITORS’ PICK, TOP10 BOOKS: TEENS.

Din recenzie citam :

…un avertisment asupra lumii pe care suntem pe cale să ne-o „făurim” (teritoriu restrâns de revărsarea oceanelor îmbogăţite de gheţarii topiţi, populaţie redusă, foamete, prăpastie imensă între clasele sociale, binefacerile progresului tehnic monopolizate de „elita” societăţii, luptele sângeroase pe primul loc în topul preferinţelor „marelui public”);

Concluzia :

…recomand Jocurile Foamei cititorilor de orice vârstă, amatori de SF sau nu, indiferent dacă nu-şi doresc nimic altceva decât o lectură extrem de antrenantă sau dacă le place să pătrundă în profunzimea unei poveşti, descifrând mesajele de dincolo de cuvinte.

***

De pe blogul editorului Millennium Press, Horia- Nicola Ursu aflam ca in perioada 1-30 aprilie, toate titlurile aparute intre anii 2005-2008 sunt oferite cu o reducere de 20%. Oferta este valabila numai în limita stocului disponibil. Lista o gasiti aici.

***

De la editura Tritonic mai avem disponibil pina la 15 aprilie oferta de “Trei carti la pret de doua“. Desi, initial a fost 2 la pret de 1, au schimbat intre timp abordarea. Criza asta, bat-o vina! Socotiti,  analizati si vedeti cum iesiti mai bine.

***

Pe plan extern, MARE STIRE MARE! Editorii de la Random House au primit manuscrisul  de la “A Dance With Dragons” de George R. R. Martin. Dar se pare ca…este prea lung….!!! . No bun, si s-au gindit ei asa ca decat sa scoata din continut sau sa imparta manuscrisul in mai multe bucati de 500-800 pagini, mai bine…. 

We are going to split it up into novelettes.
Or as a serial novel.

Aplicand modelul sub care a iesit  ”The green mile” a lui Stephen King, s-ar dori in jur de  200 de pagini pe roman sau cel putin 4 capitole pe carte. Urmand ca apoi acestea sa fie reunite intr-o serie omnibus cindva in 2012 cu o lansare totala estimata  intre 4 sau 8 nuvelete (poate si mai mult).  Pentru a va exprima parerea ( in mare parte , probabil, frustrarea) va poftesc, asa cum va invita si editorii, aici.

***

A aparut si ultimul numar al revistei online  “Clarkesworld” nominalizata la Hugo 2009, la categoria “Bestsemiprozine”. Din cuprins la categoria fiction avem:

Rolling Steel: A Pre-Apocalyptic Love Story –  Jay Lake and Shannon Page

The Dying World -  Lavie Tidhar

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/04/02/nes-flashin-curs-de-aparitie/feed/ 10 http://www.cititorsf.ro/2009/04/02/amintirile-rechinului-steven-hall/ http://www.cititorsf.ro/2009/04/02/amintirile-rechinului-steven-hall/#comments Thu, 02 Apr 2009 05:03:09 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=3779 “Amintirile Rechinului” de Steven Hall este un roman fantastic construita pe franturi de imagini, si texte cu influente si trimiteri vizibile spre Casablanca, Vrajitorul din Oz, Alice in Tara minunilor, Don Quijote, Toy story, sau Hound of the Baskervilles, in acest caz inteligenta marelui detectiv Sherlock Holmes fiind cam pusa la indoiala. Mark Haddon, romancier si poet britanic a afirmat, dupa cum putem vedea pe coperta intai a romanului de fata, in mod fericit si aproape in ton cu actiunea cartii, ca lucrarea lui Steven Hall constituie o fuziune spectaculoasa intre Matrix, Falci si Codul lui Da Vinci. Intr-adevar “Amintirile Rechinului” este o lucrare ambitioasa ce debuteaza cu o intamplare a la filmul “Memento“, film cel are pe Guy Pearce in rolul principal, insa evolueaza de la paragraf la paragraf intr-o mica bijuterie a  thriller-ului si a fictiunii.

Au existat momente in care actiunea si ideile enuntate de scriitor au reusit sa ma cucereasca si sa ma faca sa privesc cu alti ochi lumea literelor, problemele lexicale si evolutia limbajului din zilele noastre, aflat intr-o continua schimbare si adaptare. Insa acestea sunt doar o mica parte din aisbergul pe care-l construieste cu migala scritorul in romanul de fata. Desi, sa fiu sincer, in unele situatii datorita complexitatii si limbajului folosit m-am simtit un pic ingreunat de avalansa de termeni si teorii abordate si dezvoltate in opera de fata.

Cum spuneam, romanul incepe cu personajul principal, Eric Sanderson, trezindu-se parca dintr-un somn indelungat si descoperind ca sufera de amnezie, fara as mai aminti nicio farama din trecut. Si, totusi, in scurt timp incepe sa primeasca o serie de scrisori si indicii de la vechea sa persoana, cu ajutorul carora incepe sa reconstruiasca pas cu pas trecutul sau misterios. Deseori actiunea se incruciseaza cu flashbackuri din viata personala, evenimente descoperite de el in scrisori sau pe care si le mai aduce aminte in diverse momente. Ca peisajul sa fie si mai colorat descoperim ca Eric este vanat insistent de o fiinta supranaturala batrana, vicleana si foarte greu de invins . Fiinta ce mi-a adus aminte, la nivel vizual,  de un alt pradator din filmul Immortel (ad vitam) din 2004, regizat tocmai de creatorul benzii desenate dupa care a si fost ecranizat, marele artist francez, Enki Bilal.

Tocmai la intrebarile ce se ridica din aceste randuri, “de ce si-a pierdut memoria”, “cine si de ce-l urmareste”, “ce a descoperit” sau “ce a dus la indeplinire in trecut” de a fost asa de zdruncinat, plus multe altele, incearca sa raspunda si eroul nostru, aflat intr-o continua cursa pentru aflarea adevarului. Astfel pe parcursul lecturii ne vom lovi de termeni ca “ne-spatiul”, “comitetul de explorare a ne-spatiului”, “structuri textuale”, “fluxuri conceptuale”, “oceanolog criptoconceptual”, “ludovician” etc. ce ne vor introduce intr-o lumea asemanatoare ca bogatie a peisajelor si imaginatie cu cea din “Vrajitorul din Oz” sau “Alice in Tara minunilor“, insa mult mai letala si mai insolita de aceasta data.

Inca de la inceputul lecturii insusi autorul ne pune in garda ca textul este ca o fiinta vie, antrenand in acelasi timp cititorul intr-o cursa nebuna de descoperire a cator mai multe detalii ascunse si bine conservate, ce invaluiesc in mister aceasta declaratie. Avem parte de conspiratii si adunari secrete ce evoleaza in decursul anilor la o organizare globala, unele urmarind sa-si impuna suprematia asupra lumii. Ce, va asteptati la altceva?! Iar in ceea ce priveste personajele acestea sunt pur si simplu adorabile si cu priza la cititor. Eric este insotit mai tot timpul de-a lungul peregrinarilor sale de motanul sau Ian, carismatic si mereu plictisit de ceea ce se intampla in jurul sau, personaj ce impreuna cu dialogul savuros  constituie o parte din sarea si piperul povestirii.

Citate preferate :

Un om traieste atat de multe perioade diferite de timp. Si fiecare are propriul sfarsit   (pag. 102)

Si continuarea de la pagina 117 :

Un om traieste atat de multe perioade diferite de timp. Un om este atat de multe perioade diferite de timp.

Din loc in loc in text ne lovim de adevarate enigme protejate de coduri  alaturi de situatii cu inteles ascuns, romanul beneficiind si de o serie de pagini intr-o constructie absolut inedita si surprinzatoare. Dupa cum va spuneam textul ascunde mai mult decat pare la o prima vedere si acest lucru mi-a fost intarit si de “Wikipedia” de unde am putut afla ca pe internet circula o serie de negative sau “un-chapters”, o alternativa la cele 36 de capitole ale cartii . Aceste sunt ascunse fie online, fie in lumea reala, fiind elaborate de catre autorul insusi. De fapt acesta a si declarat pe forumul “Raw Shark Texts” ca cel putin o patrime din capitolele ascunse sunt deja in libertate, aceasta initiativa fiind de fapt un proiect aflat inca in curs de derulare. Tot el a declarat ca negativele nu sunt scene eliminate din manuscrisul romanului, ci fac, pur si simplu, parte din el. Pentru cei mai curiosi detalii se pot afla si de pe forumul dedicat romanului.

Desi finalul te pune un pic pe ginduri, iar ultimele pagini nu mai au aceeasi nota de necunoscut si inedit ca pina atunci, totusi cred ca este o carte ce merita din plin sa fie parcursa de orice fan de fantastic, dar nu numai. Cartea in format hardcover arata perfect iar textul este aproape imaculat ca si corectitudine a limbajului gramatical. Cred ca romanul de fata a fost o adevarata provocare pentru traducatorul Mircea Pricajan, de care s-a achitat cum numai un profesionist stie sa o faca. Ar mai fi multe de spus despre carte si initiativele scriitorului insa o sa va las sa descoperiti si voi mai multe detalii. Sper ca v-am trezit macar la cativa curiozitatea si o sa profitati si voi de oferta celor de la Polirom, cartea beneficiind acum de o reducere substantiala.

Romanul a castigat “Borders Original Voices Award” ( 2007) si “Somerset Maugham Award” (2008) si a fost prezent si pe lista scurta a nominalizarilor la “Arthur C. Clarke Award” (2008).

Saptamana trecuta a aparut in Romania libera un articol despre strategiile de promovare ale editurilor noastre, strategii conventionale sau de gherila, cu impact vizibil asupra potentialilor cititori. Se pare ca vechile practici in care o carte era prezentata intai in mass media si apoi in cadrul unei lansari la care participau “binevoitorii” nu mai sunt chiar la moda, multi dintre marii jucatorii pe piata cartilor romanesti regandindu-si intregul sistem de promovare.

Articolul nu este completat chiar cu toate editurile importante, Humanitasul n-a raspuns, Paralela 45 nu apare,  iar despre cei de la Nemira nu se sufla nimic de parca nu ar exista,  asa ca autorul strange  o “mica” bila neagra de la mine. Avem pareri si strategii de la editurile, Trei, Curtea Veche, Tritonic, Polirom si chiar si Ministerul Culturii si Cultelor este prezent cu o initiativa laudabila dar probabil datatoare de migrene la costuri pentru un editor autohton.

Lansari cu formatii muzicale, nume originale de romane (vezi Letopizdet opera scriitorul Alexandru Vakulovski, nu stiu daca titlul “face toti banii” dar probabil ceva rumoare tot a creat), lipirea pulverizarea de stencils-uri prin toate locurile publice si firidele (mai lipsesc copacii) ca in cazul lansarii megahitului lui Stieg Larsson, Barbati care urasc femeile (si stati asa ca urmeaza la lansare si partea a doua), bloguri de carti (vezi cazul scriitorului Andrei Ruse), filme documentare, videoclipuri de prezentare sau campanii online complexe se inscriu in noul trend publicitatar adoptat de multi dintre editorii nostri. Nu stiu exact cat costa o campanie de promovare la o editura romaneasca cu pretentii insa cei 100 de euro cheltuiti de Polirom in campania online de sprijinire a romanului Firmin de  Sam Savage, mi s-au parut o suma parca de nivel local mai degraba decat national. Poate e de invatat aici ca nu neaparat  banii fac totul ci ideea in sine este cea care innobileaza.

Pe final apar si cei de la RAO care ne “ameninta” ca vor exploata fara mila resursele internetului in promovarea ultimei aparitii in seria scriitoarei Stephenie Meyer. Eu as spune ca inainte de amenintari ar trebui sa-si puna la punct intai adresa de web care de pe la inceputul anului e intr-o constructie vesnica si nesfarsita. Dar probabil se poate trai si fara.

***

In ziarul Ziua avem un alt articol relevant pentru situatia care s-a construit incet-incet  odata cu lansarea mult ravnitelor “ziare cu carte”.  Se pare ca acestea au luat circa 15% din piata de carte din Romania, piata estimata la 130-150 de milioane de euro, dupa declaratia lui Mihai Penescu, presedinte al Uniunii Editorilor din Romania (UER) si director al editurii All. Am ramas surprins sa vad ca Presedintele Asociatiei Editorilor din Romania (AER) si in proprietar al editurii Curtea Veche, este acelasi domn  Grigore Arsene despre care se vorbeste si aici, si nu prea de bine. Cert este ca ca ziarele cu carte, Cotidianul, Adevarul, acum si Jurnalul National, lovesc in editorii autohtoni mai mult sau mai putin, acestia din urma vorbind si de practici neloiale ale publicatiilor in cauza .

E oficial.Avem criza si la carti! Editurile reduc din personal iar vanzarile ar fi scazut cu 30% fata de aceeasi perioada din 2008. Solutia:  diminuarea sau poate renuntarea la taxele aplicate industriei de carte dupa cum precizeaza  pe finalul articolului domnul Grigore Arsene.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/03/24/news-flashtactici-de-promovare-si-criza-cartilor/feed/ 20 http://www.cititorsf.ro/2009/03/11/razboiul-fluturilor-paul-cernat-andrei-ungureanu/ http://www.cititorsf.ro/2009/03/11/razboiul-fluturilor-paul-cernat-andrei-ungureanu/#comments Wed, 11 Mar 2009 07:25:11 +0000 feeria http://cititorsf.wordpress.com/?p=3330

” [...] O lume fara fluturi – al caror rol in viata florilor este bine cunoscut – nu poate fi decat mai urata, mai rea si mai saraca decat cea populata in mod natural de aceste fiinte diafane [...] Suntem solidari cu eforturile artistilor dintodeauna de a cultiva, in pofida tuturor vicisitudinilor, imaginea pozitiva a fluturilor si marea traditie lepidopterica, adica frumusetea, elevatia spirituala si fantezia neingradita”.

Pare serios acest “manifest” al autorilor, nu? Atat cat poate fi el de serios atunci cand vorbim de imaginarea unei lumi a fluturilor, oranduita dupa structurile sociale umane, marcata atat de placerile cat si de intrigile si dramele acestora. Doua taramuri, unul al luminii, solar si plin de culoare, celalalt al noptii, la adapostul intunericului si al misterelor, guvernate de sase demiurgi povestitori, licurici, tainici ghizi si calatori prin negurile istoriei acestui neam ale carui batai de aripi pot imprastia frumusetea, expresie a sublimului si delicatetei, sau pot prevesti macelul.

Asadar, doua tabere (fieacare traind dupa filosofia, politica si sub conducerea mai mult sau mai putin inspirata (divin) a indrumatorilor lor), care niciodata nu se intalnesc, caci existenta lor depinde de o raza de lumina sau de orbul noptii, isi incalcesc destinele (sau antenele), isi ascut armele (sau poate aripile), isi strang ostenii (si aliatii, ce se pot misca in voie pe axa ce desparte zenitul de nadir) si se avanta falfaind frenetic intr-o lupta apriga, pornind de la, ce altceva?, decat o galceava nascuta din invidia unei noctambule care voia sa-si etaleze si ea frumusetea in vazul tuturor, si a unei intrigi “de palat”, care incurca itele amoroase si naste pasiuni controversate.

Sa-i cunoastem, totusi, macar putin, pe actorii principali ai acestei povesti, care si-au jucat cat de cat rolurile (pre)destinate (caci de adaugarea particulei “pre” s-au ocupat licuricii, odata ce l-au creat pe tartorul mesager, Cavalerul Oranj de Oran):

Ochi de Paun – Saturnia Pyri- filosof, eseist, poet in momenete de slabiciune, motiv pentru care i se spune uneori “Ochi de Paunescu”. Manifesta o atractie suspecta fata de Molie (aceasta din urma fiindu-i consoarta), care i-a stimulat apetitul pentru comploturi si urzeli abjecte. Respecta cu sfintenie Sabatul. Sufera de melancolie si saturnism, in urma intoxicatiei cu plumb din Minele Alchimistilor Noptii. Teoretician de geniu al Raului, adept al Razboiului Stelelor.

Cap de Mort – Acherontia Atropos – Cardinalul Curtii, Cavaler de Acheron (pentru cei care nu stiu: unul dintre raurile Infernului), mafiot, violator, criminal. Cunoaste magia alba, este initiat in magia neagra, ba chiar si in cea multicolora, care insa nu prea i-a fost de ajutor. S-a consacrat ca Magician Negru. Recitator eminent de poezie. Model pentu poezia “The Sphix” a lui Edgar Poe. Manipulator, are puterni paranormale. Nume de cod: Printul Neantului. Interventionist, adept al razboiului total.

Catocala-Electa-Parsiva – arivista, paranoica, santajista, se compara deseori cu fotomodelele din Vogue, Cosmopolitan si Elle. Ii place sa fie apelata pe numele ei mic; se stendhalizeaza cand i se spune altfel decat “Aleasa”. Limbaj abject si sublim, de femeie fatala cazuta in mizerie.

Molia – tarfa palatului, si sotia celui cu multi ochi, fosta camerista, servitoare, femela de consum, nelipsita de la toate actiunile curtii Tenebrelor. Se parfumeaza cu naftalina, si esente de tutun fermentat spre a trezi instinctele bestiale ale lui Cap de Mort care, pe cand era inca in pupa, a violat-o la betie. Agenta a disolutiei, mare prostituata, supusa tuturor greselilor, este insasi Izabel din Apocalipsa, locul de nastere: Babilon.

Admiralul- zis si Nelson- nume stiinfitic: Vanessa Atalana, pentru ca isi iubea intr-atat sotia incat, la casatorie, luase numele acesteia. Limbaj profetic, stimulat de florile de cucuta si scurtele prize (sau, mai degraba, reprize) de tutun. Se foloseste de razboi crezand, cu sinceritate, ca va reinstaura pacea eterna.

Vanessa Redgrave- fisa clasificata sub numele de Vanessa Cardui. Este regina diurnilor. Recasatorita.

Regisor – Polyomantus Icarus. Este mai mereu insotit de trambita sa cantand, oricand se iveste vreo ocazie favorabila, serenade. In acest fel a sedus o multime de femele, abandonandu-le apoi unor reverii si promisiuni inselatoare. (Pen)ultima victima- Reginita. Pe cat de inconstant pe plan afectiv, pe-atat de repede isi pierde capul in pasiuni. Ambitios, infantil, bantuit de vise si de utopii eroice, este, de fapt, un fricos inchipuit, de un albastru infinit.

Reginita- si-aicea ne oprim, facem stop-cadru, caci ea se sustrage elegant de la descrieri, ca sa nu spulbere misterul si speranta frumusetii sale neasamuite, la fel neasamuite ca si darul pe care-l poarta in suflet, acela de a implini orice dorinta. Lesne de inteles de ce ea e miza razboiului fluturesc, nu?

Cu asemenea actori, care mai de care mai problematic si cu conflicte puternice, ba complexe in toate puterea cuvantului, cu asemenea licurici povestitori, ghidusi, ironici, ascutiti la limba (imprimand si o nota de absurd satiric, absolut “delicios”) dar care stiu sa impleteasca frumos poezia cu o naratiune in forta, alerta (dand nastere unei balade istorico-fantastica) ca bataia vibranta a aripilor de fluturi, si la fel de zglobie si ludica precum acestia, cartea reuseste sa fie o delectare intelectuala, “vizuala”, fantezista.

O lectura devorata (cam asa cum fluturii de noapte devorau cu nesat aripile fragile si corpurile plapande ale fratilor de zi) cu foarte mare placere. Si, mai mult decat o lectura amuzanta, imaginativa si chiar interesanta (in care-si fac loc referinte literare, stiintifice, cadre din lumea reala, contemporana, impreuna cu viciile si virtutile ei) mi-a lasat senzatia unei scrieri pritocite, bine asezate, un text compact si coerent, desi foarte incarcat (lasandu-mi uneori impresia ca autorii au supralicitat, compensand…), care nu si-a prea tradat menirea. Si structura cartii este inedita, gandita, fiecare capitol continuand si aprofundand cate un vers din balada de inceput a povestii (ca sa nu mai spun de… bibliografia de la sfarsit).

Cu toate acestea, sunt doua aspecte care nu mi-au falfait cum trebuie pe la urechi:

* nu-s satisfacuta deloc de final- dar deloc! Cer continuare, negresit!
* flutureii nu s-au prea comportat in baza naturii lor duale (sa zicem ca Cap de Mort a fluturit in poveste dupa scenariu, imbortosind-o fara prea multe regrete pe Reginita Imaculata (de-asta vreau eu continuare! ), sau si Molia decadenta, si-a jucat si ea partea bine).

Volumul a aparut in 2005, in Colectia Ego a Editurii Polirom, iar eu, desi ma felicit acum, nu prea stiu cum am ajuns in posesia lui- marturie a comportamentelui destrabalat de cititoare curioasa, care uneori mai da si roade (neasteptate).

Primele doua capitole din carte si mai multe detalii despre scriitori le puteti citi si pe liternet.ro.

(Later update: Cartea o gasiti aici la reducere.)

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/03/11/razboiul-fluturilor-paul-cernat-andrei-ungureanu/feed/ 4 http://www.cititorsf.ro/2009/02/25/next-michael-crichton/ http://www.cititorsf.ro/2009/02/25/next-michael-crichton/#comments Wed, 25 Feb 2009 09:40:52 +0000 feeria http://cititorsf.wordpress.com/?p=2892 Doua evenimente au condus la citirea acestei carti: oferta Poliromului (deh! Practic m-a obligat sa-l cumpar) si recenzia lui kyodnb la “Sfera”. Desi ulterior am cumparat si  “Sfera“, pe langa “Frica” pe care o aveam deja si despre care intelesesem din comentarii ca este o carte foarte reusita, m-am oprit la “Next” pentru ca intotdeauna m-a fascinat domeniul geneticii. Mi-a venit in minte titlul unei alte carti, titlu care se potriveste perfect pentru a o descrie succint pe cea a lui Crichton: “Aventura Geneticii“ (de C. Maximillian, editura Albatros).

Folosindu-se de libertatea pe care i-o ofera scrierea unui roman (“Acest roman este fictiune, cu exceptia partilor reale”- m-a cucerit inca dinainte de a da pagina, si de a citi celelalte motto-uri inteligente) alert, construit ca un puzzle in care sunt introduse treptat piese (cartea nu are o singura poveste de spus, pe care se grefeaza teoriile si opiniile cu privire la genetica, ci este alcatuita din mai multe evenimente, care ajung pana la urma sa se intersecteze) menite sa contureze din ce in ce mai amplu tabloul problematicilor pe care studiul si implementarea descoperirilor genetice in viata cotidiana le aduce cu sine, Crichton reuseste sa atinga o serie de aspecte, moral-etice si  socio-politice, pe care le implica cercetarea genetica.

Parcurgand cartea, am avut senzatia ca as citi un dosar cu taieturi din diferite ziare si reviste de stiinta (senzatie deloc subiectiva deoarece ici-colo se iveau  time-outuri in derularea rapida a actiunii, pentru a face loc diferitelor teorii si opinii genetice, parte reale, parte imaginate- ba chiar exista si un mini-serial al parerilor geneticienilor cu privire la blonde si blonzi, super interesante-), completate de povestile diferitelor personajelor care au simtit in mod direct repercusiunile descoperirilor geneticienilor: un barbat, al carui organism produce celule anticanceroase intra in litigiu cu firma care a descoperit celule, deoarece aceasta dorea sa aiba controlul si dreptul exclusiv de a dispune in orice fel ar considera de acele celule, lucru ce presupunea ca trupul omului sa fie proprietatea firmei, un cimpanzeu transgenic, capabil sa vorbeasca intocmai ca o fiinta umana, este integrat in familia “tatalui” sau si dat drept fiul acestuia, un papagal (personajul meu preferat din toata cartea: da replici din filme celebre, este ironic si ciufut) vorbitor (nu simplu reproducator de cuvinte si fraze), care traieste aventura vietii sale (rapit, fugar, erou), etc.

Fara sa ne dam seama (un alt punct forte al cartii, pentru ca este genul pe care as recomanda-o liceenilor care ajung la biologie sa invete si despre genetica), Crichton reuseste sa treaca in revista toate domeniile in care genetica si-ar putea face simtit puternic prezenta, daca ea ar deveni mai mult afacere decat stiinta:

• domeniul juridic dar si psihologic (si aici se dezbate vechea teza a determinismului insusirilor caracterului uman: gena crima, gena noutatii, etc.);
• arta si filantropie (sa creezi un gandac urias pe post de animal de companie poate determina masura in care oamenii incep sa aprecieze si astfel de vietati, pe care deunazi le-ar fi zdrobit scarbiti cu piciorul);
• publicitate (folosirea mediului natural, modificat genetic, pentru a fi purtatorul mesajelor publicitare);
• religios, asa cum ne asteptam;
• etic (controversatele celule stem, fatul: fiinta, individ, pur si simplu material genetic?), si altele;

La sfarsitul cartii, autorul isi dezvaluie argumentat pozitia fata de anumite aspecte ale geneticii:

• Opriti brevetarea genelor;
• Stabilirea unor linii directoare clare pentru folosira tesuturilor umane;
• Sa aprobam legi prin care sa se stabileasca obligativitatea ca datele referitoare la testarea genetica sa fie facute publice;
• Evitarea interdictiilor impuse cercetarii, etc.

(Fiecare din aceste puncte, precum si cele anterior mentionate, ar face subiectul unor sedinte de “debate” in toata regula.)

Si de asemenea include o lista de carti si articole  (inclusiv resurse online)pe care le-a studiat in scrierea cartii, si care reprezinta un punct foarte bun in aprofundarea temei geneticii.

Pe la mijlocul cartii devenisem ceva mai interesata de scriitor decat de finalul ei, care oricum stiam ca NU are un final, fiind pur si simplu un roman-pretext, si nu un roman in sine. Asadar, am aflat ca “Next” este ultima carte scrisa de Crichton, inainte de decesul sau in 2008, din cauza unui cancer la gat. A fost scenarist, regizor de film, creator de jocuri pe calculator (uau!), absolvent al scolii de medicina de la Harvard. A obtinut foarte multe premii, a tinut conferinte, si era foarte inalt: 2.06 m.

Se pare ca treburile merg din ce in ce mai bine pe piata cartilor din tara noastra. Recent am aflat de pe blogul cultural sf despre publicarea in limba romana a povestirii din 1922 “The curious case of Benjamin Button”  de Francis Scott Fitzgerald dupa care s-a ecranizat si filmul omonim cu Brad Pitt in rolul principal, candidat la Oscarurile de anul acesta. Ceea ce nu au stiut in mod sigur cei de la culturalsf, si anume ca volumul iesit pe piata este  suspectat a fi publicat fara drepturi reale de copyright, a semnalat in comentarii domnul Michael Haulica, oferind drept dovada un articol de ieri din Cotidianul.Puteti sa trageti si singuri concluziile, noi nu putem decat sa asteptam cu interes evolutia cazului si sa va promitem ca o sa revenim cu update-uri ulterioare.

primul later update: se pare ca TKJ Publishing House este posibil sa fie un imprint al Tritonicului dupa cum bine a semnalat “v” pe blogul “cultural sf”, la adresa de mai sus. Aveti aici link-ul cu pricina.

***

Ca in fiecare saptamana, dupa cum ne-a obisnuit, editura Polirom impreuna cu Cartea Romaneasca au o noua serie de carti la pretul fabulos de 9.99 lei.

Lista :
Aris Fioretos – Adevarul despre Sascha Knisch
Jonathan Franzen – Al 27-lea oras
Norman Mailer – Castelul din padure
Jonathan Coe – Cercul inchis
Philip Roth – Complotul impotriva Americii
Will Self – Cucul si pupaza despre care aveti si aici cateva cuvinte
Sasa Stanisic – Cum repara soldatul gramofonul
M. J. Hyland – Declinul
Ha Jin – Gunoaiele razboiului
J. G. Ballard – Imperiul Soarelui
Colm Toibin – Maestrul
Gordon Russell – Marele gladiator
Paul Auster – Nebunii in Brooklyn
Christopher Moore – O treaba murdara
Marina Lewycka – Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana
Amy Tan – Sotia Zeului Bucatariei
Hunter S. Thompson – Spaime si scarbe in Las Vegas
Thomas Pynchon – V.
Sarah Waters – Veghea
Kiran Desai – Zarva in livada de guave

Campania cartilor la  4,99 lei continua. Aveti lista updatata aici.

***

O veste buna si una mai putin buna: “Spatiul Singularitatii” (link cu documentul aici, gasit absolut intamplator la o cautare google, textul sau coincide cu cel postat pe blog astazi de cei de la tritonic, pdf datand din 03.02.2009, cu titlul Spatiul singularitatii NOU 1 ) se pregateste de a doua lansare pe piata, insa traducatorul este acelasi si traducerea, chiar daca nu mai prezinta dezacorduri sau propozitii fara sens, inca sufera. Fraze precum “Era îmbracat într-un sac urât mirositor, înfasurat în jurul umerilor sai ososi ca un sac de dormit al unui soldat.” sau “La sfârsitul zilei, când mana ( manna, in engleza, si inseamna cu totul altceva) începuse sa se lase de pe orbita si visele oamenilor prindeau viata…” tradeaza o traducere executata doar cu dictionarul si nimic mai mult, fara pic de “tuning” la limba romana literara. Ba mai mult, intelesul a fraze intregi a fost deturnat, de exemplu:

Tradus: “Când a sosit, luminile de fuziune sclipeau puternic ca si cum viata insectelor se nascu subit în adâncimile sterpe din sistemul exterior.“

Original: “When it arrived, fusion pods burned bright as insectile A-life spawned furiously in the frigid depths of the outer system.“

WTF?! Si asta numai dupa o lectura foarte rapida a primelor 3 pagini. Saracu’ Stross…

***

Daca sunteti curiosi cum mai stau editurile cu vanzarile si daca sufera din pricina “crizei” sau nu, va puteti informa din articolul de ieri din ziarul  Cotidianul.

***

Recent am descoperit o animatie CGI studenteasca cu o poveste mai mult decat interesanta. Autor, Tyson Ibele, video, Hemlock. Aveti link-ul la nume, nu am reusit sa-l urc aici, poate si din cauza unei incompatibilitati intre wordpress si  animatiile flash.

***

Se pare ca pe dvd-ul  Watchmen ca bonus se va afla si un film de animatie intitulat  ”Tales of the Black Freighter”. Aveti mai jos trailerul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_zUgBK0-qbo]

In “Sfera” scriitorul jongleaza cu o serie de ipoteze uluitoare, impresionand, ca de obicei cum se intampla in cazul cartilor lui Michael Crichton, prin bagajul foarte larg de cunostinte si detalii folosite pentru a creiona o situatie posibila la ora actuala. In citeva cuvinte subiectul consta in descoperirea de catre fortelor americane, reprezentate aici de Marina militara a unui obiect neidentificat in Oceanul Pacific de Sud .

Astfel, exploatand la maxim acest eveniment neasteptat scriitorul foloseste romanul pentru a expune teorii caracteristice pe rind, psihologiei, matematicii, tehnicii, astronomiei, medicinei si chiar biologiei marine. Intalnim detalii interesante  interesul fiindu-mi captat de informatia ca echipa recomandata de psihologi pentru a intra in contact direct cu o civilizatie extraterestra trebuie sa aiba un numar maxim de cinci membri a caror ocupatii stiintifice ar urma sa cuprinda o arie cat mai larga de stiinte, pentru a creste astfel sansele de reusita ale misiunii. Si in plus, studiile au aratat ca reactiile de teama tind sa se minimizeze la un grup de dimensiuni reduse mai ales daca acestia se cunosc intre ei, daca se pot vedea si sunt izolati, cand au un scop bine definit si limitele de timp sunt fixe, cind limita grupului este mixta in ceea ce priveste varsta si sexul si cand membrii grupului au o mai mare toleranta la fobii.Urmand acest tipar ne sunt prezentati pe rind si personajele romanului, ecranizat in 1998 si avandu-i in rolurile principale pe Dustin Hoffman, Sharon Stone, Samuel L. Jackson si Liev Schreiber in rolul astrofizicianului hotarat sa recupereze timpul pierdut, Ted Fielding. Recunosc ca am vazut filmul si imi mentin ideea ca este dificil sa creionezi vizual o atmosfera in care gandurile si punctul de vedere asupra evenimentelor, in mare parte, se desfasoara pe baza reactiilor sufletesti si trairilor psihologului Norman Goodman.

Dupa introducerea cititorului in intriga actiunii, Michael Crichton ne poarta ca intr-un vartej nestapanit prin seria descoperirilor umitoare si a revelatiilor ce lumineaza datele contactului cu nava de origini necunoscute. Este un roman in care, spre surprinderea mea, apar foarte des rasturnari de situatii si de actiune, ritmul crescand brusc si neasteptat dupa ce in prealabil capitolele precedente au fost folosite pentru a prezenta si mai mult universul marin si secretele de pe fundul Oceanului Pacific. Personajele se desfasoara si evolueaza natural in mediul inchis de pe fundul Oceanului, si se folosesc in acelasi timp de toate mijloacele pe care le au la dispozitie, atat cele tehnologice cat si psihologice. Interesant mi s-a parut ca deseori acestia apeleaza la muzica pentru a-i ajuta la alungarea disconfortului si a anxietatii ce poate pune stapanire pe o persoana aflata intr-u asemenea mediu vitreg vietii.

O alta teorie vehiculata in romanul “Sfera“, nu asa de raspandita publicului larg, spune ca pe baza studiilor realizate in adancime s-a constata ca femeile sunt superioare in astfel de situatii prin consumul mai redus de aer si substante nutritive, avand aptitudini sociale mai bune si suportand mai usor spatiile stramte, plusand si cu o rezistenta fiziologica mai mare. Sunt detaliate in amanunt, printre altele, informatii privitoare la curentii de apa cu salinitate si temperaturi diferite ce se comporta in interiorul oceanului ca un rau de pe uscat, la bacteriile ce se crede ca vietuiesc la nesfasit, la posibilitatatea de a exista si alte fiinte inteligente in univers, cum se poate calatori in spatiu si timp, sau informatii ce pun baza teoriei ca gaurile negre deformeaza spatiul si timpul, provocand adevarate rupturi in textura spatio-temporala. Cu alte cuvinte, oprindu-ma asupra ultimului ultimul aspect, o gaura neagra este de fapt o stea moarta, comprimata, ajunsa asa datorita epuizarii combustibilului nuclear si imbatranirii, ce poate evolua pina la o masa extrem de densa si de mica, mai precis, la un un diametru de cam cativa kilometri. In mod cu totul surprinzator acestea sunt negre pentru ca sunt orientate spre captarea luminii, posedand o gravitatie asa de mare incat se comporta ca niste aspiratoare, ce trag totul, de la gazul stelar inconjurator pina la praful cosmic si chiar lumina.

Un alt aspect isi face loc cu usurinta printre informatiile oferite de roman si anume existenta unei asa numite teorii a congruentei ce urmareste idea conforma careia asteptarile ca un eventual contact al omenirii cu viata extraterestra sa aduca anumite beneficii nu pot fi intrevazute intotdeauna de unii filozofi sau istorici. De exemplu unii astronomi au crezut ca in cazul contactarii extraterestrilor, omenirea va fi asa de marcata si debusolata incat orice razboi pe Pamant va inceta, incepand astfel o noua era de legaturi stranse si cooperare intre tari. Si totusi istoricii vedeau acest lucru ca o absurditate facand legatura cu intamplarile din perioada descoperirii Lumii noi, cand razboaiele europenilor nu au luat sfarsit, ci dimpotriva, s-au intensificat. La fel de bine fiintele noi cu care am intra in contact ar putea comunica prin alte mijloace decat cele umane putand avea directii de dezvoltare ale stiintei cu totul diferite de cele din lumea noastra, date ce se opun viziunii astronomilor ca la momentul intalnirii omenirea ar schimba fluxuri de informatii si tehnologii Mai pe scurt supozitiile de la baza acestei teorii a congruentei enuntau ideea ca extraterestrii ar putea fi atata de diferiti de noi incat nu ar fi posibil niciun schimb de informatii intre cele doua specii.

Finalul dominat de factorul psihologic, in special de teoria lui Jung, cu privire la acea parte intunecata din personalitatea noastra care trebuie sa o cunoastem fiecare (Umbra), insa putini au curajul de a da piept cu aceste aspectele neunoscute personalitatii (dusmania, sadismul, etc.) se impleteste fericit cu actiunea oferindu-ne un deznodamant pe masura. Daca cineva ar vrea sa-i reproseze ceva romanului lui Crichton, probabil ar observa ca acest este lipsit de acel limbaj si abordare mai lirica a literei, des intalnita la romanele lui Gene Wolfe sau M. John Harrison insa in ceea ce priveste restul, totul pare a fi construit fara cusur. Si cred ca in acest caz se potriveste foarte bine unul din citatele de pe backcoverul romanului: “Nu cititi aceasta carte noaptea tarziu; nu pentru ca v-ar produce cosmaruri, ci findca nu o veti putea lasa din mina inainte de a o termina.” – Asbury Park Press)

Recomandate ( cine nu le-a cumparat pina acum):

Steven Hall – Amintirile rechinului *Editie Cartonata!(stim si cine a tradus-o:))
Michael Crichton - Next *Editie Cartonata!
Michael Crichton – Frica
Michael Crichton – Sfera *Editie Cartonata

As mai fi luat Philip Kerr dar m-am abtinut.Totusi cred ca este o lectura interesanta.
Totodata mai puteti comanda 160 de titluri la pretul de 4,99 lei (in limita stocului disponibil – ce ma interesa pe mine nu mai era ). Pentru lista cartilor si detalii legate de aceasta oferta click aici.