Cititor SF

A meritat sa alerg de la aeroport la o ultima bere la Giotto: am prins nu numai niste discutii interesate, ci si primul numar din Galileo.

Prima impresia e ca arata bine. Hartia e cum trebuie (nu foarte grea, din fericire, am eu o problema cu asta), coperta e tiparita frumos… dimensiunile nu-s pe placul meu, dar am mai spus-o si faptul e consumat.

Povestirile
James Patrick Kelly – O sansa din 10^16
Am impresia ca am mai citit cate ceva de Kelly, dar probabil toate au cazut in aceeasi categorie ca O sansa din 10^16: usor de uitat. In cazul de fata, un om din viitor ajunge in viata unui pusti de 12 ani care ar putea salva lumea (ma rog, adica are o sansa din 10^16 de-a reusi). Nu pot sa spun ca m-am plictisit citind-o, dar nici nu m-a impresionat.

Liviu Radu – Doi batrani, pe o banca…
Probabil ca mi-au scapat cateva subtilitati din cauza ca nu am citit Frankenstein… in orice caz, impresia pe care mi-a lasat-o a fost asemanatoare cu povestirea lui Kelly – ok, dar nimic memorabil. Introducerea mi s-a parut prea lunga, n-am inteles de ce o persoana ar veni la aceeasi banca din parc la aceeasi ora si ar intreba necunoscutii ce carti citesc… dar speculatiile au fost interesante. Nu stiu cat de mult au in comun cu evenimentele reale cunoscute, dar nici nu ma prea intereseaza; abordarea in sine a fost destul de inovatoare ca sa ma tina curioasa pana aproape de sfarsit.

Sebastian A. Corn – Vonu
Vonu mi-a placut mai putin decat alte nuvele ale lui Corn. Imaginatia e la locul ei, idem versiunea proprie de cyberpunk… dar rezultatul nu m-a dat pe spate. Ideea cu Romania pe post de buric al pamantului mi s-a parut bine justificata, dar clonele si intentiile lor si exact de ce trebuia sa-mi pese… nu. Jimi Hendrix a fost simpatic totusi.

Norman Spinrad – Jurnale din Anii Molimei
Spinrad nu e printre autorii mei favoriti, chiar deloc, asa ca nu ma asteptam la mare lucru. Cu toate astea, nuvela s-a dovedit a fi preferata mea din revista. Intr-un viitor nu foarte incredibil, o molima se raspandeste pe cale sexuala (a pornit din Africa, s-a raspandit in comunitatile de homosexuali, dar e Molima, da? nu SIDA, ca tre’ sa fie SF), cu consecinte evidente: sexul “pe viu” e periculos, masturbarea e sport national si sexul propriu-zis se face numai prin intermediul unor prezervative si diafragme high-tech. Cateva personaje se intersecteaza in aceste conditii si salveaza omenirea. (Nu e spoiler, asta ni se spune din a doua pagina.)

Ce iese bine: societatea Molimei, violenta, viata linistita a celor care nu mai au nimic de pierdut (nu foarte realist, dar mi-a placut ideea), personajele care chiar reusesc sa aiba putina personalitate.

Ce nu iese bine: ideea de jurnale (serios, un bolnav de Molima care isi petrece viata omorand si violand scrie un jurnal?!), cliseele (crestinul fanatic, militarul nebun, doctorul care vrea sa salveze lumea, corporatiile medicale malefice), scriitura asa-si-asa. O sa imi spun ca Spinrad nu a vrut sa se ia prea mult in serios… altminteri nu-mi explic procedeele de telenovela gen “cine putea fi atat de nebun incat sa o faca…” // se termina capitolul // urmatorul capitol este cu, ghici cine, mercenarul John care e in cacat pana la gat. No shit.

Cu toate defectele, nuvela m-a prins. Spinrad in continuare nu-mi place, dar sa spunem ca mi-e putin mai simpatic acum.
Read more…

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

“O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ? Read more…

Volumul 2 din antologiile Gardner Dozois publicat de Nemira este de fapt partea a doua din numărul 23 publicat la americani. Dacă în primul erau prezenţi un numar mai mic de scriitori ( în jur de 13 ), de această dată avem nu mai puţin de 19 asemenea povestiri ale unor naratori, în mare măsură, deja consacraţi. Destul de interesant mi s-a părut şi articolul din finalul antologiei ce se întinde pe suficiente pagini, şi în care editoru face o radiografie a sf-ului american, luând pe rand la puricat în cele mai mici detalii revistele de profil, cărţile apărute în anul 2005, adresele de web, evoluţia antologiilor, premiile, dacă ar fi să numesc doar o parte din subiectele abordate. De menţionat că am aflat cu ocazia asta că tot în acea perioada s-au stins din viaţă şi Robert Sheckley la onorabila vârstă de 77 de ani şi John Fowles la vârsta de 79 de ani, fiind doar doi din cei numiţi de autor în această listă neagră a sci-fiului internaţional.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În “Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. “Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în “Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la “Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. “Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi “Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. “Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

“Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în “Câinii de diamant“, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. “Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. “Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în “Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu “La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. “Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în “Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în “Audubont în Atlantida“, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. “Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu “Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.

Peter Watts este un tip super haios si un pic sonat, ca mai toti canadienii sau oamenii care vin prea des in contact cu ei. Cred ca e ceva contagios… Nu numai ca e canadian, insa are si o gura mare care nu si-o prea poate tine inchisa, asa ca a avut destule meciuri  cu TOR, multe dintre ele pigmentate cu metafore ce evoca foarte plastic anumite parti anatomice, de exemplu: “Behemoth, the concluding volume of what had inadvertently become the “Rifters Trilogy”, was released by Tor Books in two volumes for industrial-policy reasons that Watts understands even though he still thinks they suck the one-eyed purple trouser eel.” Ultimul meci e legat de alegerea copertii pentru romanul “Blindsight”, volum nominalizat la Hugo, John W. Campbell, Sunburst, Locus, Aurora, si care este acum la, atentie, a patra editie hardcover! Nu mai e nevoie sa va spun ca a fost tradus in cateva limbi, inclusiv rusa, dar nu in romana .

Si pentru a mancat multe nebunele cand era mic (si intru vesnica iubire cu TOR), omu’ a dat toate romanele sale la liber, in format electronic. Link-uri mai jos.

Trilogia Rifters:

Starfish, oferit si de TOR pina in 27 Iulie

Maelstrom

Behemoth

si Blindsight.

Peter Watts rocks!