Nuş cum face Hamilton dar mereu creează de două ori mai multe personaje şi locuri decât i-ar fi strict necesar ca să-şi spună povestea. Ca urmare, mi s-a întâmplat de vreo două ori să mă uit la câte un personaj ivit din senin în faţa mea şi să-l întreb: „Tu cine dracu mai eşti, că te-am uitat?”
Pe de altă parte, nuş cum face acelaşi Hamilton dar de fiecare dată născoceşte câte un mister căruia eu chiar mor să-i aflu rezolvarea. Dacă în ciclul Commonwealth (“Steaua Pandorei” şi “Judas dezlănţuit“) era vorba despre a descoperi ce entitate misterioasă a acoperit o planetă cu un soi de scut izolator şi de ce, aici civilizaţia umană este confruntată cu o invazie a spiritelor celor morţi care, printr-o fisură a realităţii, se întorc şi preiau controlul asupra celor vii. Mai precis le izgonesc spiritele în dimensiunea de unde au venit ele şi le posedă trupurile.
Romanul “Disfuncţia realităţii“, publicat anul trecut la editura Nemira, este primul din trilogia “Zorii Nopţii” şi abordează momentul iniţial al invaziei. Primele cazuri de posedare apar pe planeta proaspăt colonizată Lalonde, presărată cu localităţi izolate, unde coloniştii nu dispun de tehnică sofisticată de transport şi comunicare. Ca urmare, până să se dumirească autorităţile planetei, epidemia de posedare, dac-o putem numi astfel, ajunge să ameninţe nu doar lumea respectivă, ci şi alte lumi umane. Enigma ne este servită cu pipeta, pentru că, da, sunt spirite ale unor oameni care au trăit, unii chiar cu 700 de ani în urmă, dar care spirite? Ni se sugerează că unii dintre marii Răi ai istoriei – gen Hitler – sunt şi ei de partea cealaltă, aşteptând să treacă în lumea reală: că ar fi, deci, un spaţiu al celor nelegiuiţi. Pe de altă parte, reacţia unora dintre aceste spirite pare să indice că nu toţi invadatorii sunt răi sau răuvoitori; cum şi de ce se aflau împreună este un mister.
În paralel cu invazia, cercetătorii de pe Seninătate încearcă să afle ce anume a dus la distrugerea în masă a străvechii civilizaţii a laymililor, ceea ce este greu dat fiind că rămăşiţele habitatelor extraterestre plutesc împrăştiate prin spaţiul cosmic, alcătuind aşa numitul Inel al Ruinelor.
Mai este şi un fir secundar, un conflict între partizanii biotehnologiei (edeniştii) şi cei care cred că omul nu trebuie să sufere îmbunătăţiri nenaturale (adamiştii). Cele două civilizaţii se dispreţuiesc reciproc şi caută să nu se amestece, chiar dacă nu sunt în război propriu-zis. Oricum, diferenţele dintre ele par să nu mai conteze atât de tare odată ce apare ameninţarea exterioară.
În fine, sunt tot felul de alte intrigi mari şi mici, la nivel planetar sau strict la nivel de persoane, toate date peste cap de invazie. Evident că, fiind partea întâi dintr-o trilogie, romanul se termină fără să ne descâlcească enigma spiritelor invadatoare, de fapt cu cât aflăm mai multe cu atât suntem mai nedumeriţi. Read more…
.
. Not.
Poate lumea stie insa eu in mod sigur nu eram la curent cu mica “bombita” (pentru mine) gasita intre paginile acestui 
Recent Comments