Prima impresia e ca arata bine. Hartia e cum trebuie (nu foarte grea, din fericire, am eu o problema cu asta), coperta e tiparita frumos… dimensiunile nu-s pe placul meu, dar am mai spus-o si faptul e consumat.

Povestirile
James Patrick Kelly – O sansa din 10^16
Am impresia ca am mai citit cate ceva de Kelly, dar probabil toate au cazut in aceeasi categorie ca O sansa din 10^16: usor de uitat. In cazul de fata, un om din viitor ajunge in viata unui pusti de 12 ani care ar putea salva lumea (ma rog, adica are o sansa din 10^16 de-a reusi). Nu pot sa spun ca m-am plictisit citind-o, dar nici nu m-a impresionat.

Liviu Radu – Doi batrani, pe o banca…
Probabil ca mi-au scapat cateva subtilitati din cauza ca nu am citit Frankenstein… in orice caz, impresia pe care mi-a lasat-o a fost asemanatoare cu povestirea lui Kelly – ok, dar nimic memorabil. Introducerea mi s-a parut prea lunga, n-am inteles de ce o persoana ar veni la aceeasi banca din parc la aceeasi ora si ar intreba necunoscutii ce carti citesc… dar speculatiile au fost interesante. Nu stiu cat de mult au in comun cu evenimentele reale cunoscute, dar nici nu ma prea intereseaza; abordarea in sine a fost destul de inovatoare ca sa ma tina curioasa pana aproape de sfarsit.

Sebastian A. Corn – Vonu
Vonu mi-a placut mai putin decat alte nuvele ale lui Corn. Imaginatia e la locul ei, idem versiunea proprie de cyberpunk… dar rezultatul nu m-a dat pe spate. Ideea cu Romania pe post de buric al pamantului mi s-a parut bine justificata, dar clonele si intentiile lor si exact de ce trebuia sa-mi pese… nu. Jimi Hendrix a fost simpatic totusi.

Norman Spinrad – Jurnale din Anii Molimei
Spinrad nu e printre autorii mei favoriti, chiar deloc, asa ca nu ma asteptam la mare lucru. Cu toate astea, nuvela s-a dovedit a fi preferata mea din revista. Intr-un viitor nu foarte incredibil, o molima se raspandeste pe cale sexuala (a pornit din Africa, s-a raspandit in comunitatile de homosexuali, dar e Molima, da? nu SIDA, ca tre’ sa fie SF), cu consecinte evidente: sexul “pe viu” e periculos, masturbarea e sport national si sexul propriu-zis se face numai prin intermediul unor prezervative si diafragme high-tech. Cateva personaje se intersecteaza in aceste conditii si salveaza omenirea. (Nu e spoiler, asta ni se spune din a doua pagina.)

Ce iese bine: societatea Molimei, violenta, viata linistita a celor care nu mai au nimic de pierdut (nu foarte realist, dar mi-a placut ideea), personajele care chiar reusesc sa aiba putina personalitate.

Ce nu iese bine: ideea de jurnale (serios, un bolnav de Molima care isi petrece viata omorand si violand scrie un jurnal?!), cliseele (crestinul fanatic, militarul nebun, doctorul care vrea sa salveze lumea, corporatiile medicale malefice), scriitura asa-si-asa. O sa imi spun ca Spinrad nu a vrut sa se ia prea mult in serios… altminteri nu-mi explic procedeele de telenovela gen “cine putea fi atat de nebun incat sa o faca…” // se termina capitolul // urmatorul capitol este cu, ghici cine, mercenarul John care e in cacat pana la gat. No shit.

Cu toate defectele, nuvela m-a prins. Spinrad in continuare nu-mi place, dar sa spunem ca mi-e putin mai simpatic acum.

Joe Haldeman – Graves
Initial, am reusit sa o ratez complet. Poate e de vina revista, poate lipsa mea de atentie, dar m-am intrerupt din citit dupa interviu si, cand am revenit, am reusit sa sar peste povestire fara sa-mi dau seama. In plus, butonandu-mi iPodul in drum spre serviciu, am descoperit si ca aveam nuvela pe el de luni intregi… (A fost citita in podcastul StarShipSofa – mp3-ul e aici). La nici 10 pagini, e usor sa sari peste Mortuare, dar ar fi pacat. Inca o povestire cu razboiul din Vietnam (care inseamna mai mult pentru un american decat pentru noi), dar e scurta si la obiect, iar Haldeman stie sa scrie, asa ca poanta finala, desi are doar putin peste o pagina, are efectul scontat. Nu, nu va spun care e, e mai misto asa.

P.S. Mircea Pricajan explica aici traducerea titlului: “graves registration este un serviciu militar care se ocupă cu recuperarea cadavrelor de pe front, identificare lor şi transportarea spre locul de îngropăciune. din 1991 încoace, acest serviciu şi-a schimbat numele în mortuary affairs.”

Articole

Cory Doctorow – Adolescentii si sexul
Ce m-a surprins nu a fost articolul (stiam deja ca apreciez ce scrie Doctorow), ci premiza lui. Niste oameni chiar au fost indignati ca niste copii de 17 ani dintr-o carte fac sex? Fac sex off-screen? Intr-o carte care atinge subiecte mult mai serioase? Destul de multi oameni au fost indignati incat sa fie scris acest articol? Avem o problema…

Peter Watts – Ce-ar fi sa decolam si sa-i facem praf de pe orbita?
Cred ca am mai citit articolul si pe blogul autorului, dar mi-a facut placere sa-l recitesc. Niste idei interesante, cateva chestii care nu-mi trecusera prin cap, iar titlul e ales numai bine. Per total, de acord cu Watts, inclusiv cu sfarsitul: nu am mers la Avatar pentru povestea adanca, sa fim seriosi.

Paul Di Filippo – Cyberpunk: Dupa 25 de ani
Cred ca lipsa mea de afectiune pentru cyberpunk e cunoscuta deja, asa ca nu va fi o surpriza faptul ca nici n-am citit articolul pana la capat.

Mircea Oprita – Elogiul unei cariere, Graham Sleight – Ray Bradbury
Doi autori care nu ma intereseaza in mod deosebit, deci nici biografiile lor nu m-au interesat. Pentru fani…

Interviu

Joe Haldeman in dialog cu Horia Nicola Ursu
Inca un scriitor pe care nu l-am citit in mod extins, asa ca am luat interviul ca pe o chestie informativa, sa vad ce are de zis un scriitor faimos. Nu mare lucru, s-a dovedit; din pacate raspunsurile la interviu par standard, fara multe detalii si fara sa dezvaluie mare lucru din personalitatea autorului.

Cateva observatii de final:
- Dupa cum au remarcat si Stefana Czeller si Adina, biografiile autorilor ar sta mai bine inainte de povestiri. Vreau sa stiu cine e autorul inainte sa ma apuc de citit textul lui, nu dupa.

- Mici greseli de corectura, din fericire nimic major; traducerile au sunat bine toate.

- FYI pentru editii viitoare – Mindbridge a lui Haldeman a fost tradusa la Teora drept Conexiunea PSI (traducerea nu e notata in paranteza in biografia respectiva).

Daca ar fi dupa mine, Galileo ar avea mai putine articole semi-biografice (lista de autori despre viata/opera carora as vrea sa citesc e foarte, foarte mica), mai multe articole despre alte teme (preferabil mici si scurte, pentru diversitate), iar partea de literatura ar ramane la fel. In continuare mi-as dori-o in format de revista glossy, dar asta e

Despre Galileo a mai scris si Eddie, aici.

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

“O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ?

Curat scris, cu un filon poetic care iti place sau nu; o dovada ca nu e nevoie de o idee de geniu ca sa scrii un text SF eficace. Sunt complet subiectiv, dar pentru mine e un 10/10

***

“Doi batrani, pe o banca…” e inca una din povestile despre povesti, atat de dragi lui Liviu Radu. De data asta, autorul examineaza geneza unui roman clasic (“Frankenstein”, de Mary Shelley) si da o explicatie fantastica unui sir de coincidente care leaga mortile celor trei barbati faimosi (Lord Byron, Percy Bysshe Shelley si John William Polidori) implicati in brainstorming-ul care avea sa duca la aparitia ideii din Frankenstein.

Argumentatia intortocheata si stilul molcom nu usureaza lectura unui text care e, pana la urma, o povestire cu poanta. 6/10

***

Sebastian Corn e exact asa cum il stim si in “Vonu” – o extrapolare ironica a Romaniei contemporane, in care un grup de teroristi din Punjab cauta Castelul Peles intr-o Vale a Prahovei in care conceptul de augmented reality e dus la extrem.

Ce inseamna “asa cum il stim” ? Ei bine, textul abunda, ca toate povestirile lui Corn, in termeni inventati si neexplicati, in iluzii frumoase si confuze, in personaje care apar si dispar. Cititorul e lasat sa lege toate itele actiunii si sa reconstituie o imagine din sute de cioburi razlete; dar aici, spre deosebire de Adrenergic!, efortul pretins nu e recompensat pe masura. 5/10

***

“Jurnale din anii molimei” e cel mai lung text din revista, si cel mai bine scris. Cu un ritm alert si bine sustinut, Norman Spinrad construieste portretul inspaimantator al unei Americi divizate intre cei care au Luat-O si cei care nu. Ea e, bineinteles, Molima – o porecla in spatele careia se ascunde, usor de ghicit, cea mai inspaimantatoare maladie a secolului douazeci.

Personaje bine construite, actiune, sex, imagini inspaimantatoare si greu de uitat, dar si o senzatie persistenta de “prea se rezolva lucrurile ca pocnind din degete”. In nuvela asta, Spinrad e mai american decat il banuiam. 9/10

***

O traducere noua a unei povestiri vechi – “Mortuare” i-a adus lui Joe Haldeman premiul Nebula in 1993.  In timpul razboiului din Vietnam (da, tema recurenta la Haldeman…) un recuperator de cadavre descopera un trup mutilat. De cine si cum ramane sa descoperiti citind. Minusuri: traducerea bizara a titlului (in original “Graves”) si faptul ca e genul de poveste care polarizeaza opiniile – mie mi-a placut foarte tare, altora deloc. 9/10

***

Despre articole: intr-un interviu exclusiv, Joe Haldeman recunoaste  ca nu citeste SF, Graham Sleight semneaza un dosar Ray Bradbury, Mircea Oprita scrie despre Ion Hobana (a carui carte, Timp pentru dragoste, am (re)citit-o saptamana trecuta), Cory Doctorow apara dreptul la sex al personajelor-adolescenti, iar Peter Watts admite ca ar mai vedea Avatar inca odata, desi povestea e de doi lei.

Concluzia e una singura: Galileo e o revista grozava.

Sper ca urmatorul numar (vara 2010) sa apara totusi in prima luna a verii, nu in ultima…

Textul “Two Hearts” de Peter S. Beagle deschide antologia, scriitorul fiind cunoscut mai ales pentru romanul fantasy The Last Unicorn, publicat in 1968.O poveste in care un grifon, agresiv de data asta, fiinta fantastica, jumatate leu-jumatate acvila terorizeaza un sat de tarani. Nemaisuportand rapirile copiilor, o fetita isi ia inima`n dinti si purcede la drum sa ceara ajutorul regelui. Un text dramatic, in care cavalerii se sacrifica si prefera pericolul actiuni in dauna unui trai linistit.O poveste in mare parte banala si intinsa.

Antologia continua cu un text al republicatului scriitor Tritonic, Charles Stross, si anume “Snowball’s Chance”. Eram nerabdator cu aceasta intalnire insa m-am dezumflat repede. Actiunea se petrece intr-un bar iar discutiile cu accent irlandez au reusit sa ma scoata destul de repede pe tusa. Am zis pas.

Buuun. Si ajungem la “Sunbird” de Neil Gaiman. Un text in care membrii unei societati de gurmanzi, ce se lauda ca au degustat tot ce se poate pe lumea asta pornesc in cautarea unei pasari rare si fantastice. Sa o puna de o fripturica cum altfel. O alta povestire ce a monopolizat nejustificat mare parte din antologie iar umorul de limbaj folosit de ajutor nu m-a ajutat chiar deloc sa-mi mai sting amarul . Citat:

Augustus Twofeathers McCoy was shown to his room. Professor Mandalay was shown to his room. Jackie Newhouse was shown to his room. This was not a lengthy procedure; they were all in the same room, after all. There was another room in the back where Virginia would sleep…

Jane Yolen a scos sufletul din mine in “A knot of toads” un text in care moartea parintelui siliste o tanara sa se intoarca in orasul natal. Aici ea descopera ca de fapt tatal studia o congregatie de vrajitoare si este nevoita sa dea piept, intr-un final, mult asteptat de mine cu cele mai rele temeri ale sale. Deja am ajuns cu mainile in cap. De ce sa ma mai mire ca fantasy-ul este vazut de outsideri ca o opera in care danseaza exclusiv elfii, vrajitoarele si eventual si ceva orci. O idee iar mult prea intinsa cu reale valente de a trezi somnul.

Totusi de la Jeffrey Ford si “Boatman`s Holiday” putem observa un oaresce reviriment. Ni se ofera o frantura din mitul luntrasului vesnic Charon, pe care-l putem insoti in cateva zile obisnuite de lucru dar si de minivacanta. Intrigat de spusele unor “calatori” porneste in cautarea unei himere care totusi nu este pe atat de intangibila pe cat credea la inceput.

Cristopher Barzak publicat mai ales in antologii horror a fost selectat impreuna cu textul “The language of Moths”. Sunt surprinse in mare parte relatiile din sanul unei familii aflate undeva la munte, in timp ce tatal vaneaza o molie necunoscuta. In acest timp, Dawn fata autista vorbeste cu insectele si imcearca pe cat poate sa faca pe placul familiei, in timp ce Eliot fratele ei,este aproape doborat de responsabilitatea de a avea mereu grija de sora plimbareata. O povestire de maturizare si descoperire de sine, cu un puternic accent dramatic.

M. Rickert in “Anyway” vorbeste despre dramele adevarate pe care le traiesc parintii celor plecati departe de casa sa lupte in razboaie. In cazul nostru o mama are de ales in a-si sacrifica fiul si a salva lumea de razboi sau a-l proteja si a nu stavili viitorul fatidic.Ori, ori.

Urmeaza o mica bijuterie a la Paul di Filippo. “The Emperor of Gondwanaland” ne introduce in viata monotona si obositoare a unui asistent de editor de revista care descopera absolut intamplator o lume fascinanta. Este vorba de un joc online in care utilizatorul primeste un nickname si se trezeste aruncat intr-o lume medievala ce se conduce dupa propriile-i reguli. Textul se finalizeaza un pic in aer iar titlul te duce cu gindul la o posibila petrecere a unei actiuni ulterioare. Incep sa se miste treburile mai bine.

“The Pirate’s True Love” a scriitoarei Seana Graham este destul de reusita. Se radiografiaza starea de melancolie si disperarea ce o inconjoara pe iubita piratului, nevoita sa-l astepte cuminte acasa.. Stare ce evolueaza pina la urma intr-o serie de actiuni ce destabilizeaza actiunile piratilor.

Necunoscuta Ellen Klages, finalista totusi a John W. Campbell Award, in “Intelligent Design”, speculeaza intr-o mica masura asupra modului in care Dumnezeu a reusit sa creeze lumea. Un text scurt, departe de ceea ce se asteapta unii ca ar reprezenta fantasy-ul si cu un impact puternic asupra imaginatiei.

“Pip and the Fairies” de Theodora Goss rememoreaza viata unei fiice a carei mama, scriitoare de lucrari fantastice, a trecut in nefiinta. Un text mai mult ca sa fie la numar.

Un australian, Simon Brown, realizeaza un text reusit in opinia mea, strabatut de accente dramatice. Un baietel reuseste sa se salveze dintr-un avion prabusit doar pentru a constata ca a ajuns pe un “Leviathan” urias. Aflam apoi ca baiatul cu pricina sufera de o boala incurabila iar calatoria sa se transforma intr-un fara nicio sansa de izbanda. Un text incarcat de semnificatii si lectii de viata.

Si in aceast antologii m-am “lovit” de renumitul Bruce Sterling. Nu as exagera daca as spune ca textul domniei sale este unul dintre cele mai bune din intreaga antologie. “The Denial”, urmareste destinul unui cap musulman de familie confruntat cu o inundatie. In urma acestui dezastru natural are impresia ca sotia sa, plecata la un moment dat de linga el, nu mai este cea care a fost. Astfel recurge la o comunitate retrasa, invaluita de misticism al carei preot ii da o serie de sfaturi si o amuleta magica. Finalul te loveste prin rasturnarea de situatie,oferindu-ti o serie de informatii neasteptate.Un scriitor care nu m-a dezamagit.

La fel se intampla si cu Jeff VanderMeer ce a imaginat in “The Farmer’s Cat” un text de o simplitate fantasy aproape sublima. Un fermier are parte in fiecare iarna numai de necazuri atunci cand hambarul sau este vizitat anual de o banda de troli. Pisica pe care o cumpara la un moment dat si modul in care scapa de troli era intr-o evolutie fireasca a actiunii. Totusi impresioneaza modul in care este relatata si buna concentrare pe doar cateva pagini a povestirii.

“There’s a Hole in the City” de Richard Bowes, un text cu trimiteri catre evenimentele din 11 septembrie din New York, destul de lung. L-am inceput si am sarit peste in scurt timp. Fara substanta fantastica evidenta, cel putin in cele cateva pagini parcurse.

“Monster” de Kelly Link incheie in mare stil antologia best fantasy pe 2005. Sunt urmarite aventurile unor copii aflati in tabara confruntati cu posibilitatea ca mitul existentei monstrului sa fie adevarat. Un final destul de singeros, o povestire buna, care m-a convins ca in mod cert Link nu scrie pentru copii.

Desi pe la jumatatea antologiei imi retineam din greu impulsul de a ma lasa pagubas, totusi, situatia incepe sa se mai imbunatateasca pe masura ce trecem de jumatate. Si cred eu ca deseori antologatorii unor asemenea lucrarii pacatuiesc cand isi aleg nume cunoscute, cu rezonanta pe piata sf-ului, insa cu povestiri mai mult decat mediocre. Insa nu pot trece cu vederea ca in orice antologie poti gasi macar 3-4 povestiri care sa-ti fie pe plac. Raportul de forte, comparativ cu numarul total al celor prezente in antologie este intradevar foarte mic si deloc de neglijat dar, eu cel putin am cam inceput sa ma invat cu stilul asta si nu mai stramb asa tare din nas. Cred ca de acum o antologie de asemenea proportii nu poate decat sa-mi confirme talentul unor scriitori sau eventual sa pot descoperi scriitori noi, cu lucrari la fel de reusite. De exemplu am devenit foarte curios de  volumul Magie pentru incepatori de Kelly Link, aparut si la noi la Tritonic, in perioada de “aur” a editurii,  dupa lecturarea povestirii din antologia de fata si “Geanta Fărmăcată”. Povestire pe care am putut-o citi si intr-unul din primele numere Sci-fi Magazin.

As mai adauga ca in Ziarul financiar de duminica trecuta Michael Haulica a realizat o recenzie la antologia The Year’s Best Fantasy & Horror, de Ellen Datlow, Kelly Link si Gavin Grant aparuta la Nemira in 2008, in care sunt traduse si povestirile lui Bruce Sterling si Jeffrey Ford.

Poate multi dintre voi stiau sau nu, ca pe Scifi.com, pina mai recent, a existat o sectiune numita Scifiction unde erau publicate povestiri online,  sub indrumarea cunoscutei Ellen Datlow.

Autorii prezenti faceau parte atat din cei cunoscuti si apreciati de publicul cititor cat si din cei in curs de afirmare. Am putea exemplifica astfel cu nume ca : Robert Silverberg, Elizabeth Bear, Lucius Shepard, Alfred Bester, Jay Lake si Ruth Nestvold prezenti cu povestirea din Best Year Sci-fi vol 2 publicata la Nemira, Fredric Brown, Vonda N. McIntyre, Bruce Sterling, Gardner Dozois, Walter Jon Williams, Daniel Abraham, Samuel R. Delany, George RR Martin, Theodore Sturgeon, Gene Wolfe, Gregory Benford, Chelsea Quinn Yarbro, Roger Zelazny, John Wyndham, Robert Sheckley, Paul Di Filippo, si lista nu e nici macar la jumatate.

Desi se spunea ca postarile au fost inchise din 2005, arhivele ramanand disponibile pe site, se pare ca in Iunie 2007 NBC-ul a renuntat sa mai găzduiasca sectiunea de mai sus invocand problemele legate de drepturile de autor si urmarirea lor precum si numarul redus de vizitatori, afirmandu-se ca in luna mai a anului respectiv au fost doar 48 de vizite, fiind incluse persoanele care au citit povestirile pina la capat, incluzandu-se navigarea pina la ultima pagina din adresa.

Cert este ca si la momentul de fata povestirile pot fi gasite aici, in schimb trebuie sa va inarmati cu un dram de rabdare deoarece se incarca destul de greu, insa daca treceti de micul inconvenient o sa aveti parte de o mare surpriza.