The Windup Girl, Paolo Bacigalupi (Night Shade)

SECOND PLACE
Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America, Robert Charles Wilson (Tor)

THIRD PLACE
The City & the City, China Miéville (Del Rey)

* * *

THEODORE STURGEON MEMORIAL AWARD

Shambling Towards Hiroshima, James Morrow (Tachyon Publications)

The Compton Crook Award este oferit celui mai bun debut al anului, volumul putand fi atat Science Fiction, Fantasy, sau Horror. Astfel anul acesta The windup girl a fost recompensata cu acest premiu.

Cu ocazia asta am aflat ca si Naomi Novik a primit acest premiu in 2007 si debutul ei nu este atat de indepartat in timp pe cat credeam. Si in 2010 Nemira a si publicat-o. Interesant.

Later edit: Se pare ca noul presedinte al SFWA este John Scalzi. Cu el nu poate fi decit foarte bine ori foarte rau.

Mr. President - portretul oficial

• Roman Science Fiction: Anathem, Neal Stephenson (Atlantic UK, Morrow)

• Roman Fantasy : Lavinia, Ursula K. Le Guin (Harcourt)

• Debut: Singularity’s Ring, Paul Melko (Tor)

• Roman YA: The Graveyard Book, Neil Gaiman (HarperCollins, Bloomsbury)

• Nuvela: “Pretty Monsters”, Kelly Link (Pretty Monsters)

• Nuveleta: “Pump Six”, Paolo Bacigalupi (Pump Six and Other Stories)

• Povestire: “Exhalation”, Ted Chiang (Eclipse Two)

• Antologie: The Year’s Best Science Fiction: Twenty-Fifth Annual Collection, Gardner Dozois, ed. (St. Martin’s)

• Colectie: Pump Six and Other Stories, Paolo Bacigalupi (Night Shade Books)

• Non-Fictiune/Carte ilustrata: P. Craig Russell, Coraline: The Graphic Novel, Neil Gaiman, adapted and illustrated by P. Craig Russell (HarperCollins)
• Editor: Ellen Datlow
• Artist: Michael Whelan
• Revista: F&SF
• Editura: Tor

“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

In “Salvage” -1986-  Orson Scott Card se foloseste de mormoni pentru a creiona un viitor in care apa a inundat anumite orase, acestia fiind singurii supravietuitori, cadrul fiind doar un pretext pentru a aduce in discutia ce inseamna prietenia adevarata, sau cel putin modul in care este inteleasa ea de fiecare dintre noi. Si, desi am strambat din nas initial (eu zic ca e normal sa fii sceptic cind cineva vorbeste despre religia lui, despre care, normal, ca nu o sa zica de rau) totusi el a reusit sa-mi invinga temerile. Cu pasi stapaniti, povestirea te duce duce spre un final un pic mai gol in fapte si surprize, si mai plin in substraturi morale si sufletesti.

Despre “The People of Sand and Slag” -2004- de Paolo Bacigalupi, am mai vorbit si la numarul 3 din antologiile aparute la nemira , Best year sci-fi, asa ca nu o sa insist. Cu un final bine calibrat, si as spune eu, si surprinzator, strabatut de o anumita doza de sarcasm, esti imersat cu succes intr-un viitor in care pamantul este dominat de radiatii si ultraviolete si mamiferele vii sunt cu adevarat o raritate.

In “Bread and Bombs” -2003- M. Rickert porneste de la o poveste reala din razboaiele americane, in special cel din Afghanistan care soldatii au parasutat bombe invelite in ambalaje de hrana. Si totusi ,este doar un punct de pornire, povestea urmarind cu totul alte coordonate, inocenta copilariei printre altele, impresionand prin finalul tragic. Este evident ca se incearca sa se traga, dupa cum era si de asteptat, un semnal de alarma in privinta razboaielor si a efectelor nocive ale acestora asupra copiilor. Nu pot spune ca m-am dat in vant dupa subiect, insa nici nu pot inventa reprosuri, asa ca as spune ca pentru amatorii de asemenea subiecte M. Rickert poate fi o surpriza placuta.

“How We Got In Town and Out Again” -1996-  de Jonathan Lethem este o poveste cu influente puternice ale realitatii virtuale, care insa a reusit sa ma dezumfle pina la sfarsit. De ce? Pentru ca se termina brusc, dupa ce o perioada lunga de timp parca a cam lalait-o. Astfel desi au fost aduse in text mai multe elemente, nu au fost indeajuns de intense incat sa captiveze atentia cu adevarat iar finalul pica cum nu se poate mai neasteptat, si in plus, nu mi s-a parut neaparat si cel mai fericit.

Si am ajuns la “Dark, Dark Were the Tunnels” – 1973 -  de George R. R. Martin. O povestire demna de weird tales, remarcand mai ales momentul in care omul viitorului, adaptat la viata de sub pamant, capabil de atingeri telepatice cu alti semeni sau chiar si cu alte fiinte, reuseste sa se vada pe el insusi prin ochii oamenilor veniti din spatiu. Prilej folosit de autor pentru a-l descrie in amanunt dar si moment de surpriza totala pentru cititor, viziunea lui Martiin fiind in mare parte logica insa surprinzatoare. De observat ca uneori lucrurile care ne infioara pe noi, trezindu-ne teama si repulsie, altora li se par normale si le privesc su simplitate si detasare.

“Waiting for the Zephyr” -2002- de Tobias S. Buckell este suficient de scurta incat nici nu mai ai timp sa te intrebi: cum, gata? Este prezentat cadrul, personajele, motivatiile lor si ceva aspiratii. Povestea are potential si place, si in ciuda finalului brusc si neasteptat, intriga nefiind ingreunata excesiv, a fost o lectura placuta.

Nici “Never Despair” a lui  Jack McDevitt -1997-,  nu a reusit sa aduca antologia pe linia de inceput. Viitorul imaginat nu este unul inedit si poate ca textul ar fi fost salvat de actiune, daca ar fi existat asa ceva. Insa in incercarea de a introduce printre randuri anumite indemnuri, de a nu-ti pleca capul in fata nereusitelor si de a persevera mereu, povestea ramane pe plan secund si probabil de aici si impresia de inconsistenta.

Cory Doctorow a ramas unul din remarcatii mei de la povestirea “The things that make me weak and strange” publicata pe site-ul publisher-ului Tor.  De aceasta data “When Sysadmins Ruled the Earth” -2006-,  nu mi s-a mai parut in acelasi ton cu restul scrierii sale. Avem un viitor dominat de informaticieni si internet, in care o serie de atacuri inexplicable declanseaza nebunia, fortand supravietuitorii dezastrului sa ramana inchisi in locuinte si sa incerce sa-si recoinstruiasca vietile. Devotamentul personajelor pentru internet si administrarea acestuia, secondat de dorinta de a se reveni la normal, nu m-a prins deloc, si din pacate textul se intinde, se intinde. Si de aceasta data actiunea parca e si nu e, relatarea curge, dar nu in sensul in care mi l-am dorit eu.

“The Last of the O-Forms” -2002- by James Van Pelt autor a peste 90 de povestiri scurte a fost o surpriza placuta. Cred ca oricat de scurt ar fi un text, daca ideea este suficient de atragatoare si bine dozata, atunci si cititorul este multumit. Intr-o lume in care mutatiile sunt la ordinea zilei, personajul nostru incearca sa profite din plin de aceste noi realitati insa succesul nu este asigurat la nesfarsit. Avem de toate, personaje, cadrul postapocaliptic, mamifere mutante, orase aflate in destramare, ceva actiune si un final ce te binedispune.

“Still Life with Apocalypse” -2002- este scrisa de Richard Kadrey, autor al romanului considerat esential pentru curentul cyberpunk, “Metrophage”. Textul este cel mai scurt din intreaga antologie dar suficient de intens si cu o abundenta de amanunte, elemente indeajuns de impunatoare tinand cont de dimensiuni. Practic din fiecare propozitie afli ceva nou. Multe nu sunt de subliniat textul vorbind de la sine.

In “Artie’s Angels” -2001-  Catherine Wells Dimenstein recurge la tineri  pentru a sugera speranta intr-un viitor posibil, chiar daca situatia nu este prea roz pentru planeta noastra. Povestirea este strabatuta de aceeasi nota de optimism intalnita in general, in texte, si de aici razbatand increderea in perseverenta si dorinta omului de a depasi obstacolele cu orice pret. Povestea nu este nici iesita din comun insa nici nu displace. Actiunea este putin cam subtirica, personajele si modul lor de a vedea viata furandu-i din procentaj si alocare. Desi titlul duce cu gindul la o banda de motociclisti, de fapt se urmareste destinul unor personaje ce, surpriza, descopera utilitatea si eficienta folosirii bicicletelor.

“Judgment Passed” -2008-  a lui Jerry Oltion apare pentru prima oara publicata si este strabatuta de intrebarea ce am face daca am descoperi ca exista dovezi cum ca Isus a aparut pe pamant si populatia lui a disparut in intregime odata cu el. Opt astronauti agnostici sunt confruntati cu aceasta realitate stranie si dupa cum ne asteptam, intamplarile iau o turnura sinusoidala. Interesanta idee si abordare dar si concluzia este pe masura.

Despre Gene Wolfe, ce are la activ mai mult de 200 de povestiri scurte si destule romane, a fost numit de M. Swanwick “the greatest writer in the English Language alive today”, Neil Gaiman sugerandu-ne intr-un eseu sa citim a doua oara povestirile lui, pentru a observa cat sunt de bune. Din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa citesc a 2-a oara “Mute” – 2002- , nu ca sa vad cit este de buna ci sa ma prind unde bate de fapt. Am avut anumite banuieli insa pina la final mi-au fost spulberate si sincer nu am mai simtit nevoia sa reiau textul. Nu prea mi s-a parut ca ar fi ceva postapocaliptic insa daca editorul a crezut de cuviinta sa o selecteze tind sa cred ca a avut probabil, motive intemeiate.

“Inertia” -1990-  este scrisa de Nancy Kress, autoare cu peste 40 de romane sci-fi sau fantasy la activ, si in care se construieste un viitor in care o boala crunta loveste o parte din populatie ce este imediat izolata in lagare. Scriitoare a afirmat ca intreaga sa opera este dominatade  intrebarile cine suntem, de ce suntem aici si de ce suntem cine suntem, si povestirea de fata nu face exceptie. Surprinzator ca la multi ani dupa izolarea lagarelor, populatia inchisa, in ciuda neajunsurilor evidente si vietii simple, o duce mai bine decat cei de afara. Insa un medic patrunde fraudulos in incinta unui asemenea lagar si bulverseaza pentru totdeauna viata unei familii.

In “And the Deep Blue Sea” -2005- Elizabeth Bear exploreaza o varianta de viitor post nucleara in care mesageria, mai ales cea pe motoare, se afla la mare cinste. Un asemenea curier primeste un pachet si are de ales, fie a-l preda la destinatie, fi a permite ca acesta sa fie modificat de catre protectorul ei. Acesta din urma, prin prezenta si modul in care apare in text pare foarte mult o personificare a diavolului, povestea urmarind incercarile acustia de a o convinge dar si zbuciumul interior al acesteia. Nu am avut parte nici de surprize si nici de “inhabitanti”(vezi Marusek) afectati nuclear. Asa ca o trec la cele care nu m-au dat pe spate.

Cu “Speech Sounds” -1983- Octavia E. Butler a castigat in 1984 Hugo Award si este una dintre povestirile in care necunoscutul este cu adevarat valorificat la intregul sau potential. In nici un moment nu ai idee in ce directia va evolua actiunea, existand suficienta tensiune cat sa compenseze pentru cel putin alte doua povestiri slabe din antologie. Intr-o lume in care o boala ciudata a decimat oamenii, unii dintre cei ramasi au fost lasati fara posibilitatea de a citi si a vorbi, dezvoltandu-se mai ales sistemele de comunicare bazate pe semne. O asemenea femeie, intelectuala intr-o viata anterioara, neputincioasa acum in fata cartilor, trece de la speranta la agonie si apoi iar la speranta intr-un interval de numai citeva ore, in cazul nostru citeva pagini. O poveste clasica despre viata dupa viitorul apocaliptic, mustind de actiune si evenimente cu accent pe momentele si clipele ce pot schimba in cateva secunde o viata.

Carol Emshwiller are si ea la activ mai bine de 100 de povestiri scurte in 2005 fiindu-i inminat World Fantasy Award pentru Life-Time Achievement. “Killers” -2006- a aparut ca un protest la razboiul din Irak, populatia Americana fiind indoctrinate ca trebuie sa lupte contra teroristilor la ei acasa si nu in State. Carol Emshwiller a mers mai departe cu imaginatia si a prezentat un crîmpei din cum a vazut ea ca s-ar intampla, daca teroristii ar ajunge pina la urma cu razboiul in SUA. Desi acesta este cadrul in care se desfasoara actiunea, povestea este de fapt despre recunostinta pe care trebuie sa i-o porti celui care te salveaza, pina unde ar trebui sa mearga aceasta, si despre gelozia ce macina sufletul uman in anumite momente. Atmosfera este dominata de personalitatea optimista a personajului principal, nepierzindu-si niciun moment increderea ca fratele i se va intoarce, finalul fiind indeajuns de surprinzator .

“Ginny Sweethips’ Flying Circus” -1988- scrisa de Neal Barrett Jr. este o povestire finalista atata la Nebula cat si la Hugo. Autor a peste 50 de romane. Suficient de antrenanta insa parca fara nimic spectaculos cu adevarat. Avem o animatoare, un android, o garda pe nume Possum Dark ( fiind vorba de fapt de un opossum in carne si oase), caini bionici cunoscatori de mecanica si buni paznici, contrabandisti si orase in ruina. Exista toate argumentele unui text bun insa l-as incadra mai degraba la maculatura ce nu reuseste sa-ti stimuleze imaginatie pe niciun canal. Nici in ceea ce priveste actiunea, nici personajele si nici chiar firul narativ nu m-au miscat. Singurul cu ceva potential ar fi fost oposumul insa nu i se dat suficient  credit si spatiu de manifestare.

“The End of the World as We Know It“-2004- scrisa de Dale Bailey a fost finalista la Nebula si aduce mult cu ” I am legend”, si probabil, cu alte cateva povestiri existente pe piata. Un barbat se trezeste intr-o dimineata singurul supravietuitor, dupa ce ceva in aer a ucis restul populatie in timpul noptii. Accentul este pus pe drama acestuia si modul in care alege el sa faca fata situatiei. La un moment dat ma gindeam ca eu nu am dat de nicio povestire sau chiar film, in care o femeie sa fie singura care sa ramana, la un moment pe pamant, cel putin pentru ceva timp. Mereu barbatii si iar barbatii. O povestire monotona, bine scrisa, suficient de scurta dar fara mari revelatiii sau surprize.

“A Song Before Sunset” -1976- este prima povestire publicata din cariera lui David Rowland Grigg, abordand nostalgia cu care traieste un om ce a trecut prin prabusirea civilizatiei umane. Nostalgie dupa marea sa iubire, muzica. Personajul are o varsta surprinzatoare in jur de 60 de ani, insa este inca suficient de viguros cat sa poata constitui un adversar serios pentru cei ce incearca sa-i rapeasca si ultima alinare.

“Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers” – 2007- este o editie revizuita a povestirii pe care scriitorul John Langan a publicat-o la 20 de ani. Modul de expunere este mai special, lipsesc propozitiile separate de puncte, totul este intr-o continua derulare, parca expusa dintr-o suflare, cu putine pauze, folosite mai ales cind se doreste a se sublinia ceva. Trecand peste abordarea inedita textul rezerva anumite surprize, povestea avand ritm si sustinere din partea scriitorului prin introducerea unor personaje fantastice, malefice, de provenienta incerta, ce haituiesc oamenii nostri obisnuiti. Latura de necunoscut este marita pe masura ce ne afundam tot mai adinc in ghemul de evenimente pe care si l-a imaginat scriitorul. Un final cum nu se poate mai bun si o povestire antrenanta.

Finalul cuprinde si o selectie de carti post apocaliptice dintre care as aminti : Brian Aldiss, Greybeard(aparuta la Nemira), Margaret Atwood, Oryx and Crake (Leda) ; Jeff Carlson, Plague Year; Robert Kirkman & Tony Moore (artisti), The Walking Dead- benzi desenate din cunostintele mele, aparute la publisherul Image, primul numar il puteti gasi aici ; Gordon R. Dickson, Wolf and Iron(Nemira); Richard Matheson, I Am Legen(RAO); Cormac McCarthy, The Road (acusica vine si filmul, si recenzia de la aspoiu:)-parca la Humanitas in pregatire; Walter M. Miller, Jr., A Canticle for Leibowit (Rao); Stephen King, The Stand, Cell (Nemira); John Wyndham, Re-Birth (a/k/a The Chrysalis), The Day of the Triffidsetc (Leda), etc.

Tragand linie nu pot spune decat ca am fost impresionat de efortul depus de unii scriitori si de rezultatul inspiratiei lor, alinandandu-se din impresia lasata de cele cateva povestiri de care nu m-am putut lipi prea tare. De remarcat si efortul editorului ce a trecut printr-o documentare serioasa, a se vedea si anii de publicare a povestirilor, mentionati si pentru a dovedi, din punctul meu de vedere, ca literatura si povestile bune nu-si pierd farmecul niciodata.

Dialogul antologiei :

What’s in these tacos?” a customer asked Del.
“Nobody you know, mister,” Del said.

• Neal Barrett, Jr. – Ginny Sweethips’ Flying Circus-

Ps : m-am tavalit pe jos de râs.

Pat Murphy, nume, ce nu-mi spune prea multe, nu e chiar o debutanta publicand inca din anii `80, cu premiu Nebula la activ pentru romanul “The Falling Woman” si un alt Nebula luat in acelasi an de aceasta data la categoria povestiri cu “Rachel in love“. “Vorbeam din adancuri” este o povestire bine inchegata, ce accentueaza mai ales obsesia personajului principal, prin prisma experimentului la care participa, capacitatea de interactionare cu ceilalti semeni scazandu-i dramatic. Ritmul intamplarilor este alert, accentul fiind pus mai mult pe personalitatea si visurile eroinei.

Benjamin Rosenbaum desi este un nume nou mie imi parea cunoscut, intrebare ce m-a bantuit o perioada de timp. Dupa ce am citit citeva randuri din “Pornirea ceasului” mi-a adus aminte unde m-am mai lovit de el. Pe adresa de web a revistei Nautilus aveti bonus povestirea din antologie. Si, desi aveam impresia ca am citit-o, e posibil s-o fi inceput si din motive subiective am renuntat in a o parcurge. La fel s-a intamplat si acum, am luat-o la lecturat undeva tarziu in noapte si nu am reusit sa prind mai nimic, si am renuntat dupa vreo trei pagini. Cu forte noi, a doua a zi, altfel s-au miscat lucrurile. In principiu, necazul cred ca a stat la abundenta de denumiri ale unor elemente despre care nu se ofera prea multe detalii, cel putin in prima parte, trebuind sa te adancesti un pic in povestire pentru a-ti putea face o idee despre cadrul si intriga povestii. Trebuie sa recunosc ca este o abordare interesanta a viitorului mult mai plastica si mai optimista fata de multe asemenea descrieri, cu locuitori ce au suferit mici modificari voite, urmarindu-se, in fapt, impactul emotional ce afecteaza prietenii in cazul in care unul dintre ei isi doreste reintoarcerea la stilul clasic de conventuire.

David Moles un alt incepator in ale sf-ului reuseste sa schiteze in “A treia tabara” o alta lume a viitorului, in care contactele dintre civilizatii sunt conduse, si oare se mira cineva, in primul rand de interesele economice si financiare, elemente hotaratoare pentru viitorul contact interelational. Ca si precedentele povestiri nu sunt multe de reprosat, lumea este convingatoarea, cu o derulare suprinzatoare a evenimentelor.

Christopher Rowe a fost pentru mine mierea acestei prime parti a Antologiei, “Statul voluntar” este departe, ca elemente surprinse si cadru, de scrierile dark fantasy insa povestirea poate face fata cu cu success unei comparatii cu lumile reusite ale lui China Mieville, Jeff Vandermeer, Alistair Rennie, Paul DiFillipo, etc. M-a impresionat inca din start registrul imaginativ la care a apelat scriitorul conturand o lume fantastica lipsita de cliseele si fiintele des intalnite in asemenea cazuri, oferindu-ne o mostra curate si originala de inventivitate si inspiratie. De asemenea nici evolutia povestirii nu este una conventionala, pina la final nu se afla multe amanunte despre ce se urmareste, aceasta situatie contribuind la marirea suspansului si atractivitatii povestii.

Nancy Kress a fost cea care mi-a mai domolit entuziasmul cu una dintre cele mai lungi povestiri din antologie, mult prea lunga, cu termeni si elemente in care Hawking probabil ca ar fi inotat ca un peste. Eu mai putin. Nu am priceput cum niste copii, entitati artificiale, teoretic inchise intr-un computer pot avea simt tactil si pot intreprinde activitati cu specific uman. In rest spatiu cosmic din belsug. Numai pentru fani.

Paolo Bacigalupi si “Oamenii de nisip si zgura” a mai adaugat o aroma bunatatilor pe care le-am devorat de-a lungul antologiei. O lume postnucleara populata de soldati superupgradati si destul de putine fiinte ce s-au putut adapta la noile conditii, intalnirea cu o asemenea fiinta din trecut fiind cu atat mai surprinzatoare si bulversanta pentru veteranii nostri. Desi dramatic, finalul nu poate sa nu smulga un zimbet, ramanand cu idea ca uneori daca nu ai posibilitatile si aptitudinile de a te adapta la noile conditii orice incercare este sortita esecului.

“Cand Dumnezeu a batut din palme” a lui Michael F.Flynn, considerat unul dintre cei mai buni scriitori de hard sf din ultimele decenii, si care a semnat si o colaborare cu Larry Niven si Jerry Pournelle printre altele, te poarta intr-o alta lume a viitorului, intr-o alta dimensiune. Desi idea este asemanatoare cu cea din Stargate, porti dimensionale prin care se poate circula de pe o planeta pe alta, povestirea are toate atuurile necesare pentru a avea lipici la cititori. O alta planeta, o echipa de cercetare trimisa pentru a culege date, o specie extraterestra cu mult diferita de cea umana cu o prezentare exotica si detaliata, pe cat s-a putut in spatial alocat, a obiceiurilor si traditiilor poporului studiat si o incheiere fara multe inflorituri, surprinzatoare dar realistica. Povestea intareste certitudinea ca intradevar scriitorul este unul dintre cei mai buni.

John M.Harrison cred ca nu mai are nevoie de nicio prezentare. Viriconium a fost pentru mine o mica relevatie, lasand la o parte stilul imbogatit de tot felul de inflorituri, ramane o poveste fantastica intr-un cadru si mai fabulos al carui principal atu il constituie descrierile in forta si atentia deosebita pentru detaliu si profunzime. In “Turism”, am avut impresia ca sunt transportat intr-o lume paralela cu cea a fratilor Strugatki din “Picnic la marginea drumului“, insa poate a fost doar un miraj de moment. Oricum altele sunt acum perspectivele, lumea este schitata sumar insa suficient pentru a impresiona, personajele fiind cele aduse in prim plan de aceasta data. Este o experinta scurta dar profunda. Si daca ar fi numai atat.

Tery Bisson de care am aflat recent de la colegu aspoiu, ce-mi atrasese atentia asupra cartii “A canticle for Leibowitz” de Walter J. Miller tradusa la Rao in 1996 ( “‘Cantica pentru Leibowitz ”), scriitorul de fata fiind cel care a scris continuarea intr-o colaborare postuma cu Miller. Si cum nu cred in coincidente, “Cantica…” tocmai a urcat in topul lecturilor viitoare. “Pe cuvant de cercetas” de ofera o perspectiva interesanta asupra trecutului preistoric si a obiceiurilor bastinasilor din acele vremuri. Farmecul si gratia povestirii sta cum am subliniat mai sus in abordarea absolut originala a unei idei destul de uzitata, Stephen Baxter stie mai bine, a calatoriilor in timp.

James Patrick Kelly, debutant in 75, ne descrie de ce “Barbatii inseamna necaz“. Un alt nod marinaresc bine strans din aceasta antologie, si o noua revelatie pentru cititorii nefamiliarizati cu scriitorul, cum ar fi si subsemnatul. Avem de-a face cu o un detectiv particular femeie intr-o lume exclusiv feminina, rezultata in urma unei catastrofe, inmultirea facandu-se pe cale artificiala cu largul concurs al …demonilor, ce nu pot comunica direct cu ele si folosesc roboti ca translatori. Portia de mister, cazul incalcit, pe masura ce se inainteaza pe indicii, si rezolvarea adoptata de detectiva noastra aduce aminte de scrierile lui Marlowe si de atmosfera specifica investigatiilor de aceasta natura, din acele timpuri.

Kage Baker si povestirea “Mama Egipt” a fost o lectura interesanta pe de o parte dar si o dezamagire si mai mare la final. Daca la inceput am fost mirat de prezenta proverbului transilvanean totusi ar fi trebuit sa fiu pregatit pentru ceea ce a urmat. Nu, nu este o poveste cu vampiri insa actiunea se petrece intradevar in Romania, cam acum cateva secole, mamaliguta si sarmalutele fiind la mare cinste.De-a lungul povestirii se observa ca scriitoare este bine pusa la punct cu documentarea, povestea si firul actiunii nu sufera de inexactitati de niciun fel, doar ca pe parcurs se da impresia unul final mult mai consistent.Ceea ce nu prea a fost cazul. Daca pina aproape de final a fost un ritm destul de molcom presarat cu cateva fraze si situatii comice, pe neasteptate se incheie socotelile cu unul din personajele cheie, incercandu-se apoi o revenire la atmosfera initiala inainte de a se finaliza cu deznodamantul. Plus ca lungimea povestirii nu ajuta deloc.

Vernor Vinge, publicat recent de Nemira, isi face si el loc in antologie cu “Serendipitate sintetica”. O poveste interesanta despre un viitor computerizat in care lumea jocului s-a contopit cu cea reala, si lucrurile nu mai sunt cum le stim noi. Inceputul este de asemenea mai dificil insa daca aveti rabdare puteti descoperi in abordarea prezentata elemente si aplicatii de tehnologii interesante si de ce nu, probabil de viitor. Spre deosebire de romanele lui Vinge, povestirea este scurta insa de efect.

Mary Rosenblum in “Multumesc, doctore” nu impresioneaza neaparat insa se poate mandri cu o constructie reusita si o actiune mai putin sf-istica, si mai mult psihologica. Vandana Singh ne prezinta un nou Delhi, o viziune in care predomina propozitiile lungi, cel putin la inceput, cu descrieri amanuntite, pline de detalii, stranse in jurul unei povesti cu substrat, de asemenea, psihologic.

Brendan Dubois incheie fericit prima parte de antologie cu “Steaua cazatoare“, o povestire de suflet, plasata intr-un viitor sumbru al omenirii lovita de un virus mortal pentru orice mijloc electronic. Ramasa fara accesul la multe din facilitatile de care se bucura multa lume incepe sa-si piarda din umanitate. O poveste ce aduce aminte de scrierile delicioase si usurele ale lui Heinlein.

Cum spuneam si la inceput, din cele trei volume, cel de fata are ponderea cea mai mare de povestiri ce mi-au placut si in viziunea personala este o prima parte mai mult decat reusita. Cartea poate fi comandata de pe site cu 10% reducere de aici si daca va mai aruncati un ochi si pe blogul editurii si o sa vedeti ca pentru o recenzie primiti o carte gratis as spune ca moshu deja a venit de la Nemira.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În “Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. “Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în “Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la “Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. “Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi “Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. “Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

“Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în “Câinii de diamant“, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. “Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. “Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în “Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu “La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. “Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în “Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în “Audubont în Atlantida“, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. “Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu “Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.