Volumul 2 din antologiile Gardner Dozois publicat de Nemira este de fapt partea a doua din numărul 23 publicat la americani. Dacă în primul erau prezenţi un numar mai mic de scriitori ( în jur de 13 ), de această dată avem nu mai puţin de 19 asemenea povestiri ale unor naratori, în mare măsură, deja consacraţi. Destul de interesant mi s-a părut şi articolul din finalul antologiei ce se întinde pe suficiente pagini, şi în care editoru face o radiografie a sf-ului american, luând pe rand la puricat în cele mai mici detalii revistele de profil, cărţile apărute în anul 2005, adresele de web, evoluţia antologiilor, premiile, dacă ar fi să numesc doar o parte din subiectele abordate. De menţionat că am aflat cu ocazia asta că tot în acea perioada s-au stins din viaţă şi Robert Sheckley la onorabila vârstă de 77 de ani şi John Fowles la vârsta de 79 de ani, fiind doar doi din cei numiţi de autor în această listă neagră a sci-fiului internaţional.
Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În “Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. “Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.
Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în “Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la “Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. “Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi “Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. “Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.
“Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în “Câinii de diamant“, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. “Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. “Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în “Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu “La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. “Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.
Steven Popkes oferă în “Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în “Audubont în Atlantida“, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. “Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu “Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.
Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.
“Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009, si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de 
Volumul 3 de fata este in fapt prima jumătate a antologiei si cel cu numarul 22 in State, cuprinzand pe langa o serie de scriitori consacrati si cateva tinere sperante. Dupa ce am dat gata cam jumatate de volum eram destul de entuziasmat, povestirile imi placusera aproape in intregime. Sunt si exceptii normal, oricum cert e ca tragand linie nu ma asteptam sa ma prinda asa de tare debutantii, sau ma rog, cei de care nu am auzit pina la momentul de fata..
Recent Comments