Cititor SF

Spinrad nu e printre preferatii mei in materie de literatura, dar in Imagini la ora unsprezece a avut o idee geniala: cum ar fi sa scoti bani din potentiala ta moarte? Nu e foarte greu, ai nevoie doar de un post TV semi-falimentar si de un grup de eco-teroristi nervosi.

Cand teroristii cu pricina pun stapanire pe postul TV, ii iau ostatici pe directorul postului, pe reporterul-vedeta si pe fata de la meteo si deturneaza stirile ca sa serveasca scopului lor. Dar directorului i se invart rotitele: daca esti ostatic si oricum trebuie sa produci emisiunile pe care le doresc teroristii, de ce nu ai folosi ocazia ca sa scoti postul din rahat? Un reality show in direct cu baietii rai e exact ce doreste publicul; ratingul creste intr-o zi cat altele in sapte si toata lumea castiga: teroristii isi transmit mesajul intregii Americi, iar ostaticii pot sa viseze la bani si faima – daca scapa cu viata.

Romanul este impartit in zile, iar primele doua-trei m-au facut pe rand sa rad, sa ma minunez de cat de actuala pare situatie (desi cartea e scrisa acum mai bine de 15 ani) si sa imi dau seama ca situatia nu e nici pe departe atat de fantezista cum ar parea la prima vedere. (Ah, da, daca va inchipuiati ca e un roman SF, nu e cazul.) Dan Diaconescu arestat, cu fanii in fata tribunalului si toate televiziunile discutand cazul? Suna cunoscut? Cam asa ceva, plus niste bombe si salvarea planetei.

Din pacate, dupa primele 200 de pagini, actiunea incepe sa stagneze. Incep sa se clarifice relatiile dintre teroristi si ostatici si intre teroristi insisi, dar lucrurile care erau distractive la inceput devin obositoare. De cate ori poti sa citesti despre cum directorul postului discuta cu directoarea firmei care redistribuie transmisia? Prea multa logistica si prea putina dezvoltare a actiunii.

Sfarsitul devine previzibil destul de devreme, dar nu asta e problema romanului. Sufera de un singur lucru: lungime. Chiar daca reuseste, din loc in loc, sa aduca o scena sau o idee care sa te captiveze, nu mentine aceeasi stacheta pe tot parcursul. Daca editorul ar fi taiat vreo 200 de pagini… rezultatul ar fi fost mult mai bun, dupa parerea mea.

Eu incerc sa vad partea pozitiva: cartea incepe bine si se termina bine. Primele interactiuni ale teroristilor cu ostaticii fac toti banii, iar interviurile din final reusesc sa arate destul de bine cum personaje atat de diferite ajung sa fie unite, macar temporar, intr-un tel comun. Daca reusiti sa ignorati partile plictisitoare si nu va asteptati la mai mult decat entertainment pur, nu cred ca o sa regretati ca ati citit Imagini la ora unsprezece. Dar exista si carti mai bune…

La o luna dupa primul numar Galileo, a aparut si cealalta forma a revistei publicate de Millennium Press.

Galileo Online se doreste a fi un site independent – un fel de o revista separata -, deci nu va asteptati ca materialele din Galileo “offline” sa apara pe Galileo online. Lansarea oficiala a site-ului este pe 1 iulie, dar deja aveti ce citi, de la recenzii la stiri.

Daca aveti sugestii sau plangeri, le puteti exprima pe blogul lui Horia Nicola Ursu, aici.

A meritat sa alerg de la aeroport la o ultima bere la Giotto: am prins nu numai niste discutii interesate, ci si primul numar din Galileo.

Prima impresia e ca arata bine. Hartia e cum trebuie (nu foarte grea, din fericire, am eu o problema cu asta), coperta e tiparita frumos… dimensiunile nu-s pe placul meu, dar am mai spus-o si faptul e consumat.

Povestirile
James Patrick Kelly – O sansa din 10^16
Am impresia ca am mai citit cate ceva de Kelly, dar probabil toate au cazut in aceeasi categorie ca O sansa din 10^16: usor de uitat. In cazul de fata, un om din viitor ajunge in viata unui pusti de 12 ani care ar putea salva lumea (ma rog, adica are o sansa din 10^16 de-a reusi). Nu pot sa spun ca m-am plictisit citind-o, dar nici nu m-a impresionat.

Liviu Radu – Doi batrani, pe o banca…
Probabil ca mi-au scapat cateva subtilitati din cauza ca nu am citit Frankenstein… in orice caz, impresia pe care mi-a lasat-o a fost asemanatoare cu povestirea lui Kelly – ok, dar nimic memorabil. Introducerea mi s-a parut prea lunga, n-am inteles de ce o persoana ar veni la aceeasi banca din parc la aceeasi ora si ar intreba necunoscutii ce carti citesc… dar speculatiile au fost interesante. Nu stiu cat de mult au in comun cu evenimentele reale cunoscute, dar nici nu ma prea intereseaza; abordarea in sine a fost destul de inovatoare ca sa ma tina curioasa pana aproape de sfarsit.

Sebastian A. Corn – Vonu
Vonu mi-a placut mai putin decat alte nuvele ale lui Corn. Imaginatia e la locul ei, idem versiunea proprie de cyberpunk… dar rezultatul nu m-a dat pe spate. Ideea cu Romania pe post de buric al pamantului mi s-a parut bine justificata, dar clonele si intentiile lor si exact de ce trebuia sa-mi pese… nu. Jimi Hendrix a fost simpatic totusi.

Norman Spinrad – Jurnale din Anii Molimei
Spinrad nu e printre autorii mei favoriti, chiar deloc, asa ca nu ma asteptam la mare lucru. Cu toate astea, nuvela s-a dovedit a fi preferata mea din revista. Intr-un viitor nu foarte incredibil, o molima se raspandeste pe cale sexuala (a pornit din Africa, s-a raspandit in comunitatile de homosexuali, dar e Molima, da? nu SIDA, ca tre’ sa fie SF), cu consecinte evidente: sexul “pe viu” e periculos, masturbarea e sport national si sexul propriu-zis se face numai prin intermediul unor prezervative si diafragme high-tech. Cateva personaje se intersecteaza in aceste conditii si salveaza omenirea. (Nu e spoiler, asta ni se spune din a doua pagina.)

Ce iese bine: societatea Molimei, violenta, viata linistita a celor care nu mai au nimic de pierdut (nu foarte realist, dar mi-a placut ideea), personajele care chiar reusesc sa aiba putina personalitate.

Ce nu iese bine: ideea de jurnale (serios, un bolnav de Molima care isi petrece viata omorand si violand scrie un jurnal?!), cliseele (crestinul fanatic, militarul nebun, doctorul care vrea sa salveze lumea, corporatiile medicale malefice), scriitura asa-si-asa. O sa imi spun ca Spinrad nu a vrut sa se ia prea mult in serios… altminteri nu-mi explic procedeele de telenovela gen “cine putea fi atat de nebun incat sa o faca…” // se termina capitolul // urmatorul capitol este cu, ghici cine, mercenarul John care e in cacat pana la gat. No shit.

Cu toate defectele, nuvela m-a prins. Spinrad in continuare nu-mi place, dar sa spunem ca mi-e putin mai simpatic acum.
Read more…

• Polirom

Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.00. Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă.
Prezintă: Alistair Ian Blyth, Ovidiu Şimonca, Paul Cernat, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici.

• Millennium Press

Imagini la ora unsprezece de Norman Spinrad si Dune: Batalia Corrinului de Brian Herbert & Kevin
J. Anderson.

Povestiri fantastice de Michael Haulica

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Michael Haulică. Invitaţi: Ştefan Ghidoveanu și Mircea Pricăjan .

Povestiri de duminica de Mircea Oprita

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 13.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu. Invitaţi: Mircea Opriță, Cătălin Badea-Gheracostea, Michael Haulică și Radu Pavel Gheo.

Prezentarea numarului inaugural al revistei Galileo Science — Fiction & Fantasy

Lansare: Sîmbătă, 12 iunie, ora 14.30, standul Millennium Press. Prezintă: Horia Nicola Ursu.

• Vremea (la standul editurii Millenium Press)

  15.00–15.30 Noutati in colectia Rosu si negru
  …Si la sfârsit a mai ramas cosmarul de Oliviu Crâznic

Si cam atat despre lansari…

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

“O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ? Read more…

Mai intai a fost o serie de sondaje… apoi niste teasere, apoi anuntul. Noua creatie Millennium Press se numeste Galileo si arata cam asa:

Treptat-treptat am aflat amanuntele importante: revista va aparea trimestrial, va fi in format trade paperback mediu (adica 20,5 x 13,5 x 1,7 cm) si va arata… cam ca o carte, pentru ca sunt planuite 240 pagini pe numar.

Despre continut nu stim prea multe detalii – puteti vedea lista de autori pe coperta, iar aici Horia ne spune cate ceva despre ce va cuprinde revista.

Si partea cea mai importanta: cat o sa coste si de unde puteti s-o cumparati. Pretul suna bine pentru 240 de pagini – 15 lei per numar. Daca o sa arate la fel de bine pe cat se anunta, eu zic ca merita banii… e doar de 2 ori mai mult decat o revista glossy, in definitiv Cu distributia stim cu totii cum e (sublima, dar lipseste cu desavarsire), asa ca varianta cea mai simpla ramane abonamentul. 50 lei pe an, cu bonus cate o carte la fiecare numar pentru cei care se aboneaza inainte de 1 aprilie. Plata se face prin mandat postal, transfer bancar sau Paypal (detalii aici).

Eu m-am abonat… asa ca vor veni si niste pareri imediat ce o primesc.

Disclaimer: Da, aveti dreptate. Scopul meu in viata este sa distrug SF-ul si fantasy-ul romanesc, si in general orice fel de literatura care apare in tara noastra. Chiar si cand scriu ca ceva mi-a placut, de fapt e la misto, da? Concentrati-va pe partile negative, ca doar acolo sunt sincera. De fapt, nici nu va obositi – parerile mele trebuie ignorate, pentru ca nici nu am scris vreun roman, nici nu sunt critic literar. Ah, da, si am o problema personala cu Horia si de-aia nu recunosc ca toate povestirile sunt geniale si merita sa ia cel putin un Hugo si-un Nebula fiecare.

Acestea fiind spuse…

Cybervals – Mircea Coman. Din seria “mda”. Nici calda, nici rea, oarecum plictisitoare, o mai salveaza sfarsitul gandit destul de bine incat sa nu ma prind care era faza inainte de explicatie.

Duel cu ceata si lotusi – Catalin Sandu. Daca mi-a placut mie, care nu stiu nimic despre Go, sunt convinsa cei care il inteleg vor fi si mai incantati. Catalin Sandu a nimerit la fix echilibrul intre prea multe si prea putine informatii (mie imi place sa ghicesc), iar scriiturii n-am nimic ce sa ii reprosez. As face un rezumat al subiectului daca as putea, dar mi-e greu – sa zicem un fel de joc de Go care consta in crearea de peisaje cu ajutorul mintii.
Read more…

Pe cuvintul meu de pionier ca m-am bucurat cand Ursu si Maicu au anuntat ca lucreaza la aceasta antologie. Pe cuvint ca ma asteptam la macar doua-trei surprize placute care sa-mi dea motive sa le zic unora “Vedeti bai! Nu-i ca-n filme!”. Iar ilustratia copertei este, dupa parerea mea, una din cele mai atragatoare, unde mai pui ca-i si romaneasca… Horia a fost foarte amabil si mi-a trimis un ARC  pe care l-am “bagat in lucru” imediat. Multumesc.

Si a inceput dansul… Chestia aia cu “Nu-i ca-n filme!” s-a adeverit cu varf si indesat, insa exact in directia opusa fata de ce am sperat eu. Dupa tiparul consacrat…

The Good

Pentru ca e primul lucru care il vezi la o carte, o sa mai spun inca odata ca ilustratia este superba, cum mai rar vezi pe cartile romanesti. Mi-a adus aminte de seria lui Mieville…

Multe nume, multi autori – astfel poti sa-ti faci o imagine cat de cat de ansamblu asupra a ce se mai scrie in fictiunea fantastica romaneasca. Un mix interesant de nume consacrate, autori mai putin prolifici si cateva debuturi pe hartie.

Se remarca povestirile “Testamentul de ciocolata” si “Plimbarea de seara”. Sa detaliem un pic:

-                          “Testamentul…” este probabil cea mai buna povestire romaneasca scrisa in ultimii ani. Are tot ce-i trebuie si mixeaza foarte inspirat doze de mister si indicii echilibrate si bine asezate, personaje foarte misto si detalii care fac diferenta, toate acestea contribuind la constructia unei atmosfere de exceptie. Desi din prisma ideei poate fi considerata “doar o alta poveste cu fantome”, mestesugul lui Marian Coman o transforma in “altceva”.

-                          In “Plimbarea…” Florin Pitea incearca sa prezinte in mod plastic o idee care parea uzata, …am impresia ca dinsul o duce un pic mai departe. La baza este prezumtia ca viitoarele inteligente artificiale nu vor reusi sa asimileze notiuni ce tin exclusiv de lumea organica cum ar fi nasterea, moartea, sentimentele sau dorintele. In cazul de fata este vorba despre o astfel de inteligenta care isi indeplineste sarcinile la infinit, desi scopul, obiectivul urmarit prin indeplinirea acestor sarcini a disparut demult datorita ciclului natural al vietii organice… Cel putin asa am interpretat eu. Se vede ca autorul e in bransa – scriitura e frumos construita si curgatoare. Toate merg bine pina la un punct cand…

The Ugly Truth Read more…

Intr-un post recent va aduceam la cunostinta ca pe blogul Millennium Press au loc o serie de sondaje. Cu scopul final de a anunta aparitia (iminenta) a unei noi reviste de science-fiction. Cel putin asta se intelege din comentariile si informatiile culese de pe blogul sus numit.  Ca va fi la anul sau peste doi ani, asta nu mai stim. Cert e ca ar pluti multa dezamagire in aer ca dupa aceste sondaje sa nu se materializeze mai nimic.Vorbesc in numele meu. Insa, probabil, nu as fi singurul afectat.

Pina acuma la noul sondaj au raspuns un numar de 33 de cititori. La cel de simbata trecuta, (cu intrebare („Aţi cumpăra o revistă trimestrială de fantasy & science fiction?”) au existat conform datelor oferite pe blog, 143 de raspunsuri, din care 90 au fost afirmative, 7 negative si 46 dubitative.

Intrebarea de saptamana asta este : “Ce format ar trebui sa aiba revista de F&SF ideala?” . Si posibilitatile de raspuns ar fi :

• format mare, ca de-aia e revista
• format de carte, ca sta mai bine in biblioteca
• nu conteaza

Avand in minte aluziile (directe sau nu) de pe blog, eu nu prea vad decat un singur aspect care ar indreptati un asemenea serial de intrebari. Pentru ca daca eu as fi “patronul” si as sugera ca aparitia unei reviste este iminenta ar insemna ca deja m-am hotarat asupra tuturor aspectelor. Cel putin asa ar fi logic. Si intrebarile le-as pune pentru a-mi face ceva promovare inainte. Dar se poate foarte bine sa ma si insel. A nu se intelege de aici ca nu as sprijini sau sunt impotriva aparitiei unei asemenea reviste. Dimpotriva, tot ce exista in zona blogroll-ului reprezinta promovare fara vreo obligatie din partea celor prezentati, si zic asta ca sa nu existe niciun fel dubii.

Ramane de vazut ce va mai fi in continuare. Pina la urmatoarea intrebare eu nu pot decat sa va indemn sa va exprimati opinia si sa bifati ce credeti voi ca v-ar prinde cel mai bine.

Recent, pe 1 octombrie mai precis,  s-a incheiat si etapa 24 a concursului de povestiri organizat de cei de la Arsfan.ro. Textele premiate vor avea sansa de a fi publicate in revista Helion.

Vroiam sa atrag atentia asupra unei initiative care a luat o amploare destul de mare. Florin Leodor Dănilă, administratorul site-ului web, a oferit un exemplu de proza concentrata la extrem intr-un text de maxim 6 cuvinte.

Asemenea incercari, insa mai mari, de pina la 140 de semne, in romana, pot fi gasite pe adresa proiectului initiat de Michael Haulica.

Si din momentul in care a aparut primul exemplu al unui cititor s-a pornit tavalugul. Aveti mai jos doar o mica selectie din multele texte aparute pe adresa postului respectiv.

Knock! Knock!
-Who’s there?
-Extinction!
-Shit!

Stanislaw Read more…

Nuvela “Adrenergic!” este o scriere revolutionara pentru vremea ei si a aparut pentru prima oara in 1994 intr-un numar al “Jurnalului SF” . Este greu de digerat si acum, la ani buni dupa trecerea boom-ului curentului cyberpunk in care William Gibson, Bruce Sterling sau  Pat Cadigan au facut istorie. Fara a citi alte recenzii sau a folosi alte materiale inspirationale pot spune cu certitudine ca in “Adrenergic” scriitorul Sebastian A. Corn a reusit sa surprinda intr-o masura foarte mare si precisa o parte din subiectul filmului The Matrix, 1999. Nici Being John Malkovich, 1999, nu ar fi strain de o serie de elemente-cheie prezente in nuvela, si fac referire aici mai ales la momentele in care eroul principal, Tamerlan Banks, Directorul onorific al unei mari si puternice Companii a viitorului, United T-Skell Spaces, se insinueaza in reteaua virtuala existenta in mintile operatorilor Companiei. Adica in reticulosistem, lumea construita cu grija din turboskelli, in sinapsele si cortexul operatorilor, denumiti inspirat, spatiofori.

Nemultumit ca a fost trecut pe linie moarta – titulatura de director onorific impunea doar respect si ii recunostea meritele, insa din punct de vedere executiv nu putea lua nicio decizie – si orbit de un pic de gelozie, Tamerlan isi planuieste cu grija intoarcerea pe scena in lumina reflectoarelor. Hugh Secada, un “fost emigrant columbian, fost somer si fost spatiofor, care a renuntat la cinci ani din viata pentru a sta cite saisprezece ore pe zi cufundat” in cuvele din care te lansai in spatiul virtual al turboskellilor si noul Director al United Spaces, va incerca sa i se opuna. Astfel, intregul roman este o cursa contracronometru initiata de Companie pentru a descoperi si a dejuca planul imaginat de Tamerlan. Pe parcurs intriga se complica si mai tare prin aparitia spatioforilor mercenari ce urmaresc sa-si extina spatiul virtual la nesfarsit. “Adrenergic!” are un ritm de desfasurare foarte bun, si chiar alert in partea finala a actiunii cind ne apropiem de deznodamant. Final care, de altfel, nu mi-a adus rasturnarea de situatie mult asteptata, insa acest aspect nu scade cu nimic din farmecul nuvelei.

Cert este ca scriitorul a reusit intr-un manunchi de pagini sa creionez un univers credibil si functional si a continuat construind premizele unui al doilea spatiu virtual de care veti fi in mod cert fascinati. Si nici personajele nu sunt cu nimic mai prejos, actiunile si personalitatile electrizante care populeaza nuvela constituindu-se intr-un alt puncte forte al scrierii alaturi de elementele inovatoare de tehnologie despre care autorul vorbeste cu o naturalete iesita din comun.

De fapt ,eu unul nu am avut impresia ca ar exista vreo slabiciune evidenta, nuvela fiind proportionata exact pe masura subiectului abordat, scriitorul stiind cind sa se opreasca pentru a evita o eventuala plictisire a cititorului. Poate nu ar fi fost rau sa fi existat undeva un scurt glosar cu termenii folositi in nuvela, pentru ca cel putin la inceput te misti mai greu pina reusesti sa ai o imagine generala asupra intregului si asta si datorita abundentei – firesti de altfel – a elementelor de factura cyberpunk care populeaza “Adrenergicul”.

Combinand abilitatea unui scriitor profesionist cu o constructie reusita a personajelor cu un univers capabil sa trezeasca interes, dar si uimire, si alaturandu-le un fir narativ coerent si precis Sebastian A. Corn a reusit sa ne ofere noua, cititorilor romani, propria noastra varianta de lume cyberpunk. Este genul de lucrare pe care o citesti si, daca nu ai sti ca scriitorul este roman, ai crede ca in mod sigur este opera unui britanic sau american. Este cu adevarat o lectura speciala.

Am lipsit o vreme, motivat si nemotivat (vacanta si lene). Vor urma cateva recenzii ale unor carti citite acum cateva luni, deci vor fi mai scurte pentru ca nu imi mai aduc aminte toate detaliile, ci doar lucruri generale si senzatii.

Prima pe lista, Millennium Fantasy & Science Fiction, editata de, evident, Millennium Press, si care contine 10 nuvele scrise de autorii publicati de editura.  Recunosc ca nu ma asteptam la foarte mult, pentru ca majoritatea celor din volum mi-erau ori necunoscuti, ori familiari doar ca autori de romane. Rezultatul… cu plus. Nu excelent, dar bun.

Inceputul e foarte promitator: Cerul inghetat de Jeff Carlson e o nuvela SF cu extraterestri, primul contact, chestii d-astea. Echipa de explorare si costumele inteligente nu-s nimic nou, dar rasa/rasele de amfibieni au fost ceva deosebit, cel putin pentru mine. Per total nimic inovator, dar actiunea curge cum trebuie, personajul e in regula… o lectura placuta. Tinand cont si de jumatatea de roman de Carlson pe care am citit-o, probabil o sa mai dau cu ochii de scrierile autorului, dar n-o sa le caut in mod expres.
Read more…

Acum cateva luni Horia mi-a zis ca o sa publice o carte “din alea care imi plac mie” – in traducere, o carte in care mor o gramada de oameni dintr-un motiv aleator, iar supravietuitorii trebuie sa se descurce cum stiu. Ajunge doar sa aud “post-apocaliptic” si mi se intind antenutele, iar The Culled suna bine din descrierea de pe site-ul editorului american.

Fast forward cateva luni mai incolo… Dupa cum ma asteptam, cartea, botezata Supravietuitorul in romana (da, stiu, e pacat ca nu avem un cuvant bun pentru “to cull”), s-a dovedit captivanta. Da, e un cliseu, dar chiar e scrisa destept si te prinde din prima. Ce e clar: o molima rade de pe fata pamantului aproape toata populatia globului. Cei ramasi se descurca si ei cum pot intr-o lume care se duce naibii pe zi ce trece. Singura evadare a oamenilor din viata mizerabila de zi cu zi este emisiunea saptamanala a lui John-Paul Rohare Baptiste, conducatorul Biserii Apostolice a Zorilor Redescoperiti, imun la Molima gratie dorintei Domnului (cica).

Pasiunea mea postapocaliptica si-ar fi dorit mai multe detalii aici, mai mult despre modul in care oamenii isi continua existenta… dar actiunea incepe atat de rapid incat chiar n-am suferit mult, si oricum am avut parte de cateva secvente satisfacatoare (de exemplu BBC-ul e la datorie chiar si cu 90% din personal mort si ingropat – sau, ma rog, ars, putrezind pe strazi etc).

Personajul nostru principal e un baiat dur, un fost agent MI6 care reuseste sa ramana mai lucid decat majoritatea supravietuitorilor dar care isi duce viata de pe-o zi pe alta fara nici un scop… cel putin pana cand primeste un mesaj de la cineva care n-ar fi trebuit sa mai fie in viata. Atunci baiatul nostru, ca un mic Van Damme britanic ce e, se hotaraste ca are putina treaba in Statele Unite, asa ca face rost de un avion si pleaca. E pacat sa dezvalui prea mult din actiune, dar sa zicem doar ca societatea americana s-a schimbat foarte mult in cei cinci ani de la declansarea Molimei, iar trimisul Domnului de care ziceam mai sus joaca un rol important. Ce poate fi mai eficient pentru manipularea maselor decat sa amesteci biserica si armata?
Read more…