Iată si titlurile noi cu care Millennium Books va aştepta (cel putin teoretic ) cititorii la standul nr.19 de la parterul complexului Romexpo, în cadrul tîrgului de carte Gaudeamus care se va desfasura între 18-22 noiembrie. Toate vor fi disponibile încă de joi după-amiază la ora 16, cind se deschide oficial tîrgul, cu excepţia revistei Galileo, care se preconizeaza ca va ajunge la Bucuresti vineri dimineaţă.

La un click pe coperta fiecarei carti o puteţi vedea la o rezoluţie mai mare sau chiar puteţi citi cite un mic fragment- introductiv- din acestea. Despre Ghost Brigades am scris si eu aici. Mai multe detalii aflati pe blogul editurii la adresa din primul paragraf.

Si locatia editurii:

Prima impresia e ca arata bine. Hartia e cum trebuie (nu foarte grea, din fericire, am eu o problema cu asta), coperta e tiparita frumos… dimensiunile nu-s pe placul meu, dar am mai spus-o si faptul e consumat.

Povestirile
James Patrick Kelly – O sansa din 10^16
Am impresia ca am mai citit cate ceva de Kelly, dar probabil toate au cazut in aceeasi categorie ca O sansa din 10^16: usor de uitat. In cazul de fata, un om din viitor ajunge in viata unui pusti de 12 ani care ar putea salva lumea (ma rog, adica are o sansa din 10^16 de-a reusi). Nu pot sa spun ca m-am plictisit citind-o, dar nici nu m-a impresionat.

Liviu Radu – Doi batrani, pe o banca…
Probabil ca mi-au scapat cateva subtilitati din cauza ca nu am citit Frankenstein… in orice caz, impresia pe care mi-a lasat-o a fost asemanatoare cu povestirea lui Kelly – ok, dar nimic memorabil. Introducerea mi s-a parut prea lunga, n-am inteles de ce o persoana ar veni la aceeasi banca din parc la aceeasi ora si ar intreba necunoscutii ce carti citesc… dar speculatiile au fost interesante. Nu stiu cat de mult au in comun cu evenimentele reale cunoscute, dar nici nu ma prea intereseaza; abordarea in sine a fost destul de inovatoare ca sa ma tina curioasa pana aproape de sfarsit.

Sebastian A. Corn – Vonu
Vonu mi-a placut mai putin decat alte nuvele ale lui Corn. Imaginatia e la locul ei, idem versiunea proprie de cyberpunk… dar rezultatul nu m-a dat pe spate. Ideea cu Romania pe post de buric al pamantului mi s-a parut bine justificata, dar clonele si intentiile lor si exact de ce trebuia sa-mi pese… nu. Jimi Hendrix a fost simpatic totusi.

Norman Spinrad – Jurnale din Anii Molimei
Spinrad nu e printre autorii mei favoriti, chiar deloc, asa ca nu ma asteptam la mare lucru. Cu toate astea, nuvela s-a dovedit a fi preferata mea din revista. Intr-un viitor nu foarte incredibil, o molima se raspandeste pe cale sexuala (a pornit din Africa, s-a raspandit in comunitatile de homosexuali, dar e Molima, da? nu SIDA, ca tre’ sa fie SF), cu consecinte evidente: sexul “pe viu” e periculos, masturbarea e sport national si sexul propriu-zis se face numai prin intermediul unor prezervative si diafragme high-tech. Cateva personaje se intersecteaza in aceste conditii si salveaza omenirea. (Nu e spoiler, asta ni se spune din a doua pagina.)

Ce iese bine: societatea Molimei, violenta, viata linistita a celor care nu mai au nimic de pierdut (nu foarte realist, dar mi-a placut ideea), personajele care chiar reusesc sa aiba putina personalitate.

Ce nu iese bine: ideea de jurnale (serios, un bolnav de Molima care isi petrece viata omorand si violand scrie un jurnal?!), cliseele (crestinul fanatic, militarul nebun, doctorul care vrea sa salveze lumea, corporatiile medicale malefice), scriitura asa-si-asa. O sa imi spun ca Spinrad nu a vrut sa se ia prea mult in serios… altminteri nu-mi explic procedeele de telenovela gen “cine putea fi atat de nebun incat sa o faca…” // se termina capitolul // urmatorul capitol este cu, ghici cine, mercenarul John care e in cacat pana la gat. No shit.

Cu toate defectele, nuvela m-a prins. Spinrad in continuare nu-mi place, dar sa spunem ca mi-e putin mai simpatic acum.

Joe Haldeman – Graves
Initial, am reusit sa o ratez complet. Poate e de vina revista, poate lipsa mea de atentie, dar m-am intrerupt din citit dupa interviu si, cand am revenit, am reusit sa sar peste povestire fara sa-mi dau seama. In plus, butonandu-mi iPodul in drum spre serviciu, am descoperit si ca aveam nuvela pe el de luni intregi… (A fost citita in podcastul StarShipSofa – mp3-ul e aici). La nici 10 pagini, e usor sa sari peste Mortuare, dar ar fi pacat. Inca o povestire cu razboiul din Vietnam (care inseamna mai mult pentru un american decat pentru noi), dar e scurta si la obiect, iar Haldeman stie sa scrie, asa ca poanta finala, desi are doar putin peste o pagina, are efectul scontat. Nu, nu va spun care e, e mai misto asa.

P.S. Mircea Pricajan explica aici traducerea titlului: “graves registration este un serviciu militar care se ocupă cu recuperarea cadavrelor de pe front, identificare lor şi transportarea spre locul de îngropăciune. din 1991 încoace, acest serviciu şi-a schimbat numele în mortuary affairs.”

Articole

Cory Doctorow – Adolescentii si sexul
Ce m-a surprins nu a fost articolul (stiam deja ca apreciez ce scrie Doctorow), ci premiza lui. Niste oameni chiar au fost indignati ca niste copii de 17 ani dintr-o carte fac sex? Fac sex off-screen? Intr-o carte care atinge subiecte mult mai serioase? Destul de multi oameni au fost indignati incat sa fie scris acest articol? Avem o problema…

Peter Watts – Ce-ar fi sa decolam si sa-i facem praf de pe orbita?
Cred ca am mai citit articolul si pe blogul autorului, dar mi-a facut placere sa-l recitesc. Niste idei interesante, cateva chestii care nu-mi trecusera prin cap, iar titlul e ales numai bine. Per total, de acord cu Watts, inclusiv cu sfarsitul: nu am mers la Avatar pentru povestea adanca, sa fim seriosi.

Paul Di Filippo – Cyberpunk: Dupa 25 de ani
Cred ca lipsa mea de afectiune pentru cyberpunk e cunoscuta deja, asa ca nu va fi o surpriza faptul ca nici n-am citit articolul pana la capat.

Mircea Oprita – Elogiul unei cariere, Graham Sleight – Ray Bradbury
Doi autori care nu ma intereseaza in mod deosebit, deci nici biografiile lor nu m-au interesat. Pentru fani…

Interviu

Joe Haldeman in dialog cu Horia Nicola Ursu
Inca un scriitor pe care nu l-am citit in mod extins, asa ca am luat interviul ca pe o chestie informativa, sa vad ce are de zis un scriitor faimos. Nu mare lucru, s-a dovedit; din pacate raspunsurile la interviu par standard, fara multe detalii si fara sa dezvaluie mare lucru din personalitatea autorului.

Cateva observatii de final:
- Dupa cum au remarcat si Stefana Czeller si Adina, biografiile autorilor ar sta mai bine inainte de povestiri. Vreau sa stiu cine e autorul inainte sa ma apuc de citit textul lui, nu dupa.

- Mici greseli de corectura, din fericire nimic major; traducerile au sunat bine toate.

- FYI pentru editii viitoare – Mindbridge a lui Haldeman a fost tradusa la Teora drept Conexiunea PSI (traducerea nu e notata in paranteza in biografia respectiva).

Daca ar fi dupa mine, Galileo ar avea mai putine articole semi-biografice (lista de autori despre viata/opera carora as vrea sa citesc e foarte, foarte mica), mai multe articole despre alte teme (preferabil mici si scurte, pentru diversitate), iar partea de literatura ar ramane la fel. In continuare mi-as dori-o in format de revista glossy, dar asta e

Despre Galileo a mai scris si Eddie, aici.

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

“O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ?

Curat scris, cu un filon poetic care iti place sau nu; o dovada ca nu e nevoie de o idee de geniu ca sa scrii un text SF eficace. Sunt complet subiectiv, dar pentru mine e un 10/10

***

“Doi batrani, pe o banca…” e inca una din povestile despre povesti, atat de dragi lui Liviu Radu. De data asta, autorul examineaza geneza unui roman clasic (“Frankenstein”, de Mary Shelley) si da o explicatie fantastica unui sir de coincidente care leaga mortile celor trei barbati faimosi (Lord Byron, Percy Bysshe Shelley si John William Polidori) implicati in brainstorming-ul care avea sa duca la aparitia ideii din Frankenstein.

Argumentatia intortocheata si stilul molcom nu usureaza lectura unui text care e, pana la urma, o povestire cu poanta. 6/10

***

Sebastian Corn e exact asa cum il stim si in “Vonu” – o extrapolare ironica a Romaniei contemporane, in care un grup de teroristi din Punjab cauta Castelul Peles intr-o Vale a Prahovei in care conceptul de augmented reality e dus la extrem.

Ce inseamna “asa cum il stim” ? Ei bine, textul abunda, ca toate povestirile lui Corn, in termeni inventati si neexplicati, in iluzii frumoase si confuze, in personaje care apar si dispar. Cititorul e lasat sa lege toate itele actiunii si sa reconstituie o imagine din sute de cioburi razlete; dar aici, spre deosebire de Adrenergic!, efortul pretins nu e recompensat pe masura. 5/10

***

“Jurnale din anii molimei” e cel mai lung text din revista, si cel mai bine scris. Cu un ritm alert si bine sustinut, Norman Spinrad construieste portretul inspaimantator al unei Americi divizate intre cei care au Luat-O si cei care nu. Ea e, bineinteles, Molima – o porecla in spatele careia se ascunde, usor de ghicit, cea mai inspaimantatoare maladie a secolului douazeci.

Personaje bine construite, actiune, sex, imagini inspaimantatoare si greu de uitat, dar si o senzatie persistenta de “prea se rezolva lucrurile ca pocnind din degete”. In nuvela asta, Spinrad e mai american decat il banuiam. 9/10

***

O traducere noua a unei povestiri vechi – “Mortuare” i-a adus lui Joe Haldeman premiul Nebula in 1993.  In timpul razboiului din Vietnam (da, tema recurenta la Haldeman…) un recuperator de cadavre descopera un trup mutilat. De cine si cum ramane sa descoperiti citind. Minusuri: traducerea bizara a titlului (in original “Graves”) si faptul ca e genul de poveste care polarizeaza opiniile – mie mi-a placut foarte tare, altora deloc. 9/10

***

Despre articole: intr-un interviu exclusiv, Joe Haldeman recunoaste  ca nu citeste SF, Graham Sleight semneaza un dosar Ray Bradbury, Mircea Oprita scrie despre Ion Hobana (a carui carte, Timp pentru dragoste, am (re)citit-o saptamana trecuta), Cory Doctorow apara dreptul la sex al personajelor-adolescenti, iar Peter Watts admite ca ar mai vedea Avatar inca odata, desi povestea e de doi lei.

Concluzia e una singura: Galileo e o revista grozava.

Sper ca urmatorul numar (vara 2010) sa apara totusi in prima luna a verii, nu in ultima…

Editorial

Michael Haulica – Despre reviste

Proza

Ladislau Daradici – Înaripatele din vis

Mircea Coman – Dad

Frank Roger – Colecţionarul

Recenzii

Liviu Radu – Evoluţie sau involuţie?

Liviu Radu -Între două tărîmuri

Liviu Radu – O antologie despre politicieni

Liviu Radu – O carte imorală, în esenţa sa

Abonament

Eduard Pandele - Fantasy & Science Fiction, martie-aprilie 2010

Film

Aron Biro – Suprarealismul SF – Charlie Kaufman şi amicii săi

Banda Desenata

Eduard Pandele – Cui i-e frică de PEUR ?

Dodo Nita – Federico Fellini – cineast sau bedeist?

Viitorul asa cum a fost

Stefan Ghidoveanu – 11. DE LA ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC LA SCIENCE FICTION (II)

Calendar SF

Michael Haulica – Mai 2008

Istoria Ilustrata

Dorin Davideanu – Cenaclul H.G. Wells, 20 martie 2010

Dorin Davideanu – Cenaclul H.G. Wells, 10 aprilie 2010

Editorial

Michael Haulica - Început de an

Interviu

Michael Haulica – Îi rămîn dator lui Gaiman (Interviu cu Liviu Radu)

Proza

Mircea Coman - Ultimele clipe sînt extrem de scumpe

Marcel Luca – Lacul păsării Wandoo

Bogdan-Tudor Bucheru – Între Lacuri

Aurel Cărăşel – Mitologii creştine. Anatema

Recenzii

Liviu Radu – O carte pentru copii

Liviu Radu – Pătrat alb pe fond alb

Liviu Radu – Oare de ce asasinii trebuie să fie buni?

Liviu Radu – Înainte de pauză…

Abonament

Eduard Pandele – Asimov’s Science Fiction, ianuarie 2010

Film

Aron Biro – The Box

Banda Desenata

Dodo Nita - Portret de bedefil: SUPER NICOLAS CAGE

Outsider

Horia Nicola Ursu – Etica scrisului (I)

Fandom

Michael Haulica – SRSFF + ASB = LOVE

Calendar SF

Michael Haulica – Februarie

Istoria Ilustrata

Michael Haulica - Colocviul “Alte tarmuri, aceeasi lume”, Bucuresti, 30 ianuarie 2010

Michael Haulica - Zilele “Dan Merisca”, Iasi, noiembrie 2001

Dictionar SF

Aurel Cărăşel – CEAUŞU, George (n. 1954)

Silviu Genescu – Titanic

Jen: Povestirea are o idee si atat. Sau, mai exact, mai multe idei pe care autorul incearca sa le uneasca intr-un tot unitar… fara succes. Am incercat sa fac un rezumat in cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca nu am inteles ce se intampla destul de bine ca sa o pot face… asa ca o sa spun altceva: cele 2/3 povesti care nu prea se pupa una cu alta sunt scufundarea (sau nu) a Titanicului si calatoria inapoi in timp a unui barbat, care e angajat ca asistent personal in casa unei bogatase pe care o supravegheaza. Pe parcurs, din motive care mi-au scapat, multiversul o ia putin razna, iar in versiunea ‘noua’ a Titanicului din titlu nu se mai scufunda la data pe care o stim noi.

Sa zicem ca povestea e chestie de gusturi – mie nu mi-a placut. Poate daca ar fi fost taiata la jumate si ar fi disparut (macar) fragmentele inutile cu bogatasa…

Dar, pe langa asta, textul plange dupa un redactor. Nu vorbesc de virgule si detalii din astea, dar am dat peste mult prea multe lucruri deranjante:
- personajul principal e ba “PA”, ba asistent personal. N-am auzit pe nimeni din Romania folosind abrevierea PA (care oricum ar fi trebuit sa fie AP), asa ca nu inteleg ce cauta intr-un text scris in romana pentru romani.
- latitudinea si longitudinea sunt exprimate cand ca “x grade W”, cand “y grade V”. Punctul cardinal se cheama “vest” si n-are de ce sa fie notat cu W…
- (poate cea mai deranjanta chestie) Citez:
R.M.S. Carpathia catre R.M.S. Titanic:
“[...]Stiati ca sunt o multime de mesaje pentru voi de la MCC (indicativul pentru statia Cape Race)?”
Deci ori vapoarele simteau nevoia sa foloseasca paranteze cand comunicau intre ele, ori autorul nu a gasit o alta solutie mai stralucita de a explica indicativul… Hmm, oare care o fi. Serios, ce cauta paranteza aia acolo?! (si in alte comunicatii similare)

Pacat de Titanic, pacat de tentativa de realizare. Ar fi fost interesat de urmarit prin mesaje radio cum o tragedie se transforma intr-un incident minor… daca ar fi lipsit restul nuvelei.

Aspoiu: Cind ma gandesc la aceasta povestire imi vine in gand cuvintul CHIN. Si nu ma refer numai la lectura, ci si la efortul autorului. Pare ca domnul Genescu s-a chinuit rau de tot sa scrie chestia asta – evident nu am de unde sa stiu daca este asa sau nu, insa asa pare. Later edit: Textul pare chinuit din cauza abundentei de detalii inutile si  descrierilor supraincarcate, care se doresc a da credibilitate lumii imaginate. La mine au avut efect exact invers. Cu tot efortul depus, nu a iesit mare lucru. Personajele sint pe nicaieri, dialogurile ridicole, descrierile care teoretic ar fi trebuit sa sprijine primele doua fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg de ce autorul se incapatineaza sa scrie despre americani cand e clar ca nu-i iese. S-a intamplat si in alte povestiri ale dinsului, se intampla si in asta. Alt cuvint care imi vine in minte este STATIC. Pentru ca nu se intampla mai nimic. Practic pesonajul principal intra pe o usa bou, si dupa o discutie destul de lunga si fortata, iese pe aceeasi usa vaca, insa intr-un univers usor modificat. Si cam atat.

Am fost putin vexat surprins, contrariat de parerile domnului Iovanel referitoare la scriitura domnului Genescu deoarece sint in totala contradictie cu ale mele. Nu stiu ce sa va spun despre “coolness” (termen care sper ca nu se refera la bogatia obositoare de americanisme folosite in text), insa expresivitatea, controlul si valoarea literara eu unul nu prea le vad. Ba mi se pare ca autorul are mari probleme in a exprima in scris ce vrea de fapt  sa transmita. Adica CHIN STATIC.

Liviu Radu – Ari

Jen: Stiu ca Aspoiu o sa spuna ca e o povestire rasista, dar mie mi s-a parut foarte misto. Intr-un viitor in care modificarile genetice sunt la ordinea zilei, un cuplu decide sa faca un copil neobisnuit – cu piele alba, par blond si ochi albastri. Desi ar trebui ca respectiva modificare sa fie reversibila, se dovedeste ca nu e asa, si incet-incet ia nastere un mic grup ‘etnic’.

Nu o sa dezvalui mai mult, pentru ca povestirea merita citita fara spoilere, dar mi s-a parut o idee foarte desteapta, un soi de explicatie alternativa pentru aparitia rasei caucaziene si a unui anume mit foarte cunoscut. Intamplator, si aici e vorba despre calatorie in timp, dar artificiul e folosit cu mult mai mult succes decat in Titanic.

Aspoiu: Pai este rasista si nu numai. Practic Liviu Radu justifica in nota SF cum ca Ari-enii sint fiinte superioare, menite sa domine lumea si sa le dea la cap celorlalti (care o merita cu varf si indesat, mai ales negrii). Povestirea asta nu ar fi fost niciodata publicata intr-o limba de circulatie internationala. Daca, prin absurd, ar fi publicata, ar fi si ultima pentru Liviu Radu. Facand abstractie de faza cu arienii, scriitura curge bine insa ideea are ceva gauri de logica. Printre altele, intamplator sau nu, autorul plaseaza zorii crestinismului undeva la inceputul epocii de piatra – nu am studiat istoria crestinismului (si nici nu o sa o fac prea curind) dar parca nu pare in regula.

Desi valoarea literara pare peste media romaneasca, mie imi e cam greu sa trec peste implicatiile rasiste. Sint curios ce parere are Sorin Camner despre baietii blonzi cu ochii albastri, aka ARI.

Sebastian A. Corn – A saptea zi a vanatorului

Jen: Recunosc cu mana pe inima ca nu am inteles foarte mult din actiunea povestirii, dar detaliile fac toti banii oricum. Niste unii si niste altii se bat pentru putere intr-o lume… cu totul diferita de a noastra. O lume in care totul e organic, in care oamenii pot lua in stapanire la propriu un oras, in care inteligentele artificiale sunt doar niste programe (si totusi ceva mai mult)… Razboiul nu m-a preocupat prea tare (desi e motivul pentru care cititorul ajunge in Patru Targuri), dar lumea imaginara ar putea bate creatiile multor cyberpunkeri de pe meleagurile anglo-saxone, dovada cea mai elocventa fiind faptul ca a ajuns sa imi placa mie ceva cu iz de cyberpunk. Organo-punk?

Ah, si n-am inteles de ce dialogurile au fost intre ghilimele.
(Ma rog, banuiesc de ce – pentru ca povestirile au fost publicate asa cum le-au trimis autorii, iar Sebastian Corn nu a folosit linii de dialog… dar asta e ceva care trebuia rezolvat inainte de tipar, pentru consecventa si corectitudine.)

Aspoiu: Aici sint exact pe aceeasi lungime de unda cu Jen. Imi place foarte mult cum scrie Corn, insa nu de putine ori am dificultati in a ‘vizualiza’ lumea sau in a urmari si intelege ce se intampla. Ar fi poate mult mai bine daca lumile construite ar primi ceva claritate, niste reguli coerente sau niste linii logice. Nu zic ca nu ar exista, poate exista dar autorul le are in cap ca implicite (dupa cum a gandit el lumea) insa daca nu se vad cit de cit in text, pentru cititor nu exista. Poate din aceasta cauza povestile ‘mainstream’ semnate de catre Corn imi dau impresia de soliditate si consecventa: lumea exista deja si ii stii regulile (aproximativ). In rest un foarte bun exemplu de constructie, dozare, dialoguri si idei proaspete. Mi-a placut in ciuda ‘petelor albe’.

Cristian M. Teodorescu – Moartea domnului Teodorescu

Jen: In primul rand, nu am vazut filmul, asa ca, daca exista vreo paralela mai subtila intre el si nuvela, mi-a scapat cu desavarsire. Despre text nu e mare lucru de spus: o povestire scurta, cu o idee interesanta, dar nimic memorabil. Nu sunt sigura ce reactie a dorit autorul sa trezeasca in cititor, dar daca tinta era dezgustul sau oripilarea… la mine a avut efectul opus. Mi se pare ca recoltarea de organe e o idee foarte buna – daca oricum esti mort, de ce nu ai mai face o fapta buna de dincolo de mormant? Detasarea personajelor e suspecta, dar procedeul in sine (domnul Teodorescu ajunge “util” pana la ultima picatura de sange) e laudabil. Cati oameni ar putea salva corpul meu oare?

Aspoiu: O povestire agreabila, asta este parerea mea. Reciclarea dusa la extrem, in nota romaneasca. Probabil ca reciclarea hartiei prin ardere este tot o metoda romaneasca (sau autorul a vrut sa ne spuna ca din acel domn Teodorescu nu a mai ramas chiar nimic). Totusi, asa cum a spus Jen, nu o chestie memorabila.

Cristian M. Teodorescu – Big Bing, Larissa

Jen: Singura povestire care nu a fost “la prima vedere”, pentru ca o auzisem deja la cenaclu. Avand in vedere ca subiectul contabilitatii si finantelor ma depaseste, nu pot sa spun decat ca ideea e interesanta – Monetaria este o tara unde toate femeile se ocupa de (evident) bani, care au capatat valente mistice si au chiar si un soi de religie proprie… cu contabilele ca mari preotese, sa zicem. Modul de prezentare (un articol scris de o mama pe baza explicatiilor pe care i le da fiicei sale) nu m-a dat pe spate, iar peste detalii am trecut, pentru ca imi aminteau de cursurile de la facultate in care incercam din greu sa raman treaza. Probabil ca povestea e mult mai interesanta pentru cineva care poate intelege ca lumea despre ce e vorba in ea.

Aspoiu: Un alt exercitiu satiric, mai interesant decat primul. Probabil ca este implicata si o doza serioasa a chestiei ce o numim ‘deformatie profesionala’ in aprecierea mea. Povestirea reuseste sa smulga un zambet celor carora contabilitatea nu le repugna cu totul. Si cam atat. Poate ca pentru autor a sosit momentul sa-si exerseze extrapolarile (destul de indraznete si reusite) spre zone mai putin satirice.

George Lazar – Switch

Jen: Switch a fost o surpriza placuta – a idee interesanta tratata bine, cu o mica-mica exceptie. Probabil orice pusti de liceu si-ar dori sa dea peste un magazin care vinde puteri de supereroi, mai ales cand cauta un mod de a o cuceri pe cea mai frumoasa fata din clasa. Spre deosebire de sutele de mii de adolescenti din realitate, Toma are bafta asta… si profita de ea cum trebuie.

Restul, cum a ajuns vanzatorul de puteri aici, de ce exista ele de fapt… mai putin important. Toma e destul de simpatic incat sa te tina cu ochii in carte, si eu chiar i-am tinut pumnii ca sa scape de nesuferitul de Neo si s-o cucereasca pe Roua. Care e mica problema? Cliseul vesnic: fata isi da seama ca baiatul e de fapt incantator si fara superputeri si se indragosteste de el. Hmmm.

Ce n-am inteles: de ce SuperToys for Super People devine mai intai SuperToys for SuperPeople si, mai apoi, SuperToy’s for Super People. Brrrr. Chiar n-a vazut nimeni apostroful ala ingrozitor, care se repeta de cateva ori chiar? “Ale SuperJucariilor pentru Super Oameni”?!

Aspoiu: Pentru mine nu a fost o surpriza, ci doar confirmarea ca domnul Lazar vrea sa scrie comercial, in acest caz comercial fiind egal cu ‘subtire’ straveziu. Dupa parerea mea povestea asta poate fi incadrata la cel mult YA, cu tenta ‘emo’ clara. Ideea este destul de previzibila, abunda de chestii pe care autorul le crede specifice liceenilor, dar are grija sa le prezinte numai pe cele care ‘dau bine’ cu SF-ul. De exemplu nu am auzit nimic despre manelele cintate duios din smartphoane in liceele patriei. Mai nasol e ca si cu chestiile ce tin de adolescentii un pic mai desteptii (‘tocilari’ adica) Lazar da cu mucii in fasole (Nvidea Gforce!!!). Adica daca  nu le stii prea bine e de preferat sa vorbesti la general decat sa te bagi in chestii specifice numai ca sa te faci de ras. Mai ales ca acele ‘specificitati’ nu adauga nici un pic de valoare textului.

Asa cum a spus Jen mai sus se merge pe clisee usurele. Ma intreb daca autorul si-a pus problema cum ar fi evoluat toata treaba daca toata lumea avea acces la superputerile alea…  Per total, un text care mie nu mi-a spus nimic, in orice caz nimic bun.

Balin Feri – Restrictia

Aspoiu: Cred ca prezenta celor doua texte, “ARI” si “Restrictia”, in aceeasi antologie este o greseala pentru ca ambele marseaza pe aproximativ aceeasi idee de baza. Nu stiu daca si cine a facut selectia textelor, insa din punctul de vedere al cititorului este evident acest lucru.

Parerea mea este ca prietenul nostru BF face cateva greseli de incepator. In primul rind vrea sa spuna prea mult: cum arata societatea si Pamintul in viitor, de ce era asa de destept Einstein, cum au aparut oamenii pe Pamint, cine sint de fapt Adam si Eva, cum ne vad alienii si cum ne dau ei la cap. Cand vrei sa spui prea mult sfarsesti prin a dilua ideea de baza, asta se aplica in mod special prozei scurte. Din cauza asta BF nu prea reuseste in mai nimic din ce si-a propus. In al doilea rind avem parte de o introducere cam lunguta, care putea sa lipseasca cu totul pina la momentul cand personajul principal ajunge la bulau (niste fashback-ri rezolvau repede si eficient toata nevoia de background). In al treilea rind Personajul Einstein e in plus, ridicol si degeaba – nu face dacat sa traga povestea in jos. In al patrulea rind, fiind ocupat cu toate astea, BF nu prea mai are timp sa ne spuna prea multe chestii convingatoare despre viitor – doar ca e nashpa si totul e controlat de catre o organizatie gen politia militara globala. In al cincilea rind partea ‘stiintifica’ legata de calatoria in timp este foarte neinteresanta, plictisitoare, spusa ca un ‘dialog’ intre savant si tipul mai putin savant; ca si in alte cazuri valoare adaugata zero – mai bine lipsea (cu tot cu cel care o explica). In al saselea rind apar niste alieni-voci din pamint si iarba verde, care il plaseaza pe nea Adam undeva in afara timpului, unde insa timpul tot curge in mod normal dovada fiind conversatia in timp real acestora care, culmea, este auzita si INTELEASA de catre personajul mentionat. Cam din aceeasi iarba verde apare si personajul Eva, undeva aproape de final, numai buna sa inchida cercul.

Asa cum am spus, mult prea mult scris. Imi este clar ca sperante sint, insa BF are de invatat cum sa scrie mai putin, fara chestii inutile, sa se concentreze pe chestii relevante pentru cititor si cum sa creeze personaje credibile. Parerea mea sincera e ca BF are nevoie de focus si forta pe intindere mai scurta (jumatate?). Strict legat de prezenta povestire poate ar prinde bine revederea “Hawksbill Station” si “Timescape” (si nu numai).

Jen: Povestirea asta nu avea ce cauta in acelasi volum cu a lui Liviu Radu. Din pacate, comparatia intre cele doua idei identice ii da castig de cauza lui Liviu Radu… mai ales ca sfarsitul nuvelei lui Balin Feri e previzibil cam de cand apare personajul Eva. Din fericire, scriitura e placuta, si in ciuda subiectului cam rasuflat mi-a facut placere sa citesc pana la capat.

Redactarea lasa din nou de dorit totusi, ghilimele romanesti alterneaza cu cele in stil francez… din motive pe care nu le inteleg, dar as da vina pe setarile Wordului

Ah, da: daca m-as fi prins ca Albert era Einstein, mi-ar fi placut mai mult

Marian Truta – A doua venire

Aspoiu: Pentru mine aceasta este cea mai buna povestire a antologiei de fata. Mi-a adus cumva aminte de Ted Chiang. Personaje romanesti foarte fain construite, un set-up romanesc intr-o istorie alternativa, presarata din belsug cu elemente ‘alchemy-punk’, daca imi este permisa folosirea acestui termen. Dupa lectura o sa va fie foarte clara sursa inspiratiei domnului Truta (da, fapte reale din vara-toamna lui 2008, foarte frumos integrate in universul alternativ) insa forta acestei scrieri nu sta in idee ci in cum este ea prezentata. Desi se desfasoara pe 43 de pagini, nu am simtit intinderea. Partea cu amintirile cetoase din timpul unei stari de ebrietate avansata (da, ati citit bine!) a fost pentru mine cireasa de pe tort din punct de vedere literar.

Din punctul meu de vedere aceasta povestire poate oricind sa stea in topul prozei scurte de gen. Si vorbesc despre despre topul international. As fi curios cat timp a fost in lucru si cite drafturi a avut acest text – presupun ca prima scinteie dateaza din toamna lui 2008. Nu de alta dar se vede ca este lucrat, nu am gasit nici o fisura, nici de exprimare, nici de logica, nici de altfel. Ce incerc sa spun este ca pe linga idee, vointa si o doza de talent, povestirile scriitorilor aspiranti au nevoie de metoda si de munca (merci ‘V’). Spun asta deoarece in cazul majoritatii celorlalte lucrari nu se simte ca au fost revazute si finisate corespunzator. Exemplul cel mai evident este “Restrictia” (sper sa ma ierti draga BF ca te folosesc drept exemplu negativ, dar esti cel mai la indemana).

Mai spun doar ca daca vreodata in RO se va lansa o scoala de scris SF&F, Marian Truta ar trebui sa fie printre profesori.

Jen: Marian Truta este printre primii romani autori de SF&F pe care i-am citit, candva, cand exista un site pe nume Top 10 SF, si printre cei care m-au impresionat cel mai tare atunci. Textul de fata e, dupa cum a spus si Aspoiu, foarte bine scris, dar pe mine actiunea nu m-a dat pe spate. Sau, mai exact, partea ei SF. Relatia dintre Iovan si Ilinca este foarte actuala – baietasul de cartier care incearca sa para mai bogat, suna cunoscut? -, dar restul… Cele doua planuri are actiunii nu mi s-au parut conectate destul de bine (desi fiecare este interesant, luat separat), iar justificarea finala chiar nu am inteles-o: cate un agent pentru fiecare inginer? Mai ales ca al nostru nu mi s-a parut ca merita atentia…

In schimb nota 10 (hai 9.50) pentru Masina si pentru chestia din final. Aproape toate pacatele au fost spalate in ultima pagina.

Danut Ungureanu – Ultimul mesaj e vesnicia

Aspoiu: Trebuie sa va spun ca nu prea ma omor cu cyberpunku’. Putine scrieri incadrabile in acest subgen mi-au fost pe plac, majoritatea scrise insa de autorii a caror opera atinge doar tangential subgenul mai sus mentionat. In  general cyberpunku’ ma oboseste prin viteza cu care autorii arunca in cititor cu tot felul de termeni tehnici reali sau inventati specifici IT-ului, de multe ori granita dintre fizic si virtual fiind in mod intentionat neclara. Nu de putine ori am avut senzatia ca aceasta zapacire a cititorului este practicata in mod intentionat pentru a masca alte ‘deficiente’ ce tin de partea literara – world building, personaje, constructie si dozare a textului.

V-am spus toate astea pentru a intelege ca parerea mea nu are relevanta nici macar pentru mine in cazul acestui text (se aplica si la textul semnat de Corn). In aceasta povestire dedicata lui Alexandru Ungureanu (Big Al), Danut Ungureanu nu incearca sa ascunda nici un fel de deficiente – pentru ca nu exista. Scriitura curge foarte bine, personajele sint “reale”, dialogurile au susbstanta. Doar ca pe mine nu prea m-a prins din cauza motivelor expuse mai sus. Precizez doar ca am citit alte texte semnate de Danut Ungureanu in care doza de cyberpunk era de la moderata spre foarte redusa, texte care mi-au placut foarte mult. Si ma opresc aici.

Jen: Si eu cu cyberpunkul… la fel. Nu ma atrage genul si sunt rare textele care reusesc sa ma prinda intr-atat incat sa ignor problemele care vin o data cu tona de tehnologie pe care ne-o varsa autorii in cap. In concluzie, tot ce pot spune despre nuvela lui Danut Ungureanu e ca e scrisa bine. N-am prea inteles ce se intampla, dar nici nu m-a tras inima sa o recitesc ca sa ma prind.

Din nou, ghilimele in loc de linii de dialog.

Despre carte in general

Aspoiu: Sint sigur ca Jen o sa aiba mult mai multe de spus, eu o sa ma rezum la probleme evidente.

• Cuprinsul care ‘cuprinde’ doar autorii, fara titlurile textelor; desi domnul Teodorescu este prezent cu doua texte, este ‘cuprins’ doar o singura data.
• Folosirea la gramada a liniutelor de dialog, ghilimelelor, ba am vazut si chestia asta “<< >>” la un moment dat.
• Si cam atat. Despre partea ‘politica’ o sa va spun cu alta ocazie.

Jen: Nu am mult mai multe de spus Cam toate problemele au fost punctate deja in recenzie, si cred ca motivul este unul extrem de simplu: ori redactorul a lipsit cu desavarsire, ori nu si-a facut treaba. Per total a fost mai bine decat ma asteptam totusi, iar eu sunt sensibila la amanunte de genul asta. (Deformatia profesionala si nu prea, am remarcat aproape dintotdeauna inconsistentele de stil…)

Coperta despre care s-a tot discutat mi se pare… inca nu stiu cum. Imaginea in sine nu arata rau, dar nu imi place cum a iesit pe carte. Parca e un jpg marit mai mult decat era cazul…

Later edit (Aspoiu): In cadrul pragrafului referitor la “Titanic”, s-au strecurat citeva exprimari nu tocmai fericite pe care mi le asum. Drept umare am operat unele corectii si adresez scuze publice domnului Genescu pentru situatia creata.

Luni 14 decembrie 2009, la ora 18.oo, la Observatorul Astronomic Popular “Amiral Urseanu” din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21 (fost Ana Ipătescu),  are loc o noua intrunire a cenaclului literar ProspectArt.

Vor citi :

• Liviu Radu – “Mahmureala, maniere si molii” (povestire)
• Mirel Palada va vorbi despre  opera lui Robert Holdstock si va citi traducerea proprie a povestirii “Maracinele” de acelasi autor.
• Cristian Mihail Teodorescu – “Electronii sint mai destepti decit noi” (povestire)
• Lorena Lupu, un fragment din volumul sau “Hyde Park” publicat de editura Millenium Press, 2009.

Sunt asteptati cu bratele deschise toti iubitorii de science fiction si fantasy, fie ca sunt scriitori sau doar simpli fani.

Prima pe lista, Millennium Fantasy & Science Fiction, editata de, evident, Millennium Press, si care contine 10 nuvele scrise de autorii publicati de editura.  Recunosc ca nu ma asteptam la foarte mult, pentru ca majoritatea celor din volum mi-erau ori necunoscuti, ori familiari doar ca autori de romane. Rezultatul… cu plus. Nu excelent, dar bun.

Inceputul e foarte promitator: Cerul inghetat de Jeff Carlson e o nuvela SF cu extraterestri, primul contact, chestii d-astea. Echipa de explorare si costumele inteligente nu-s nimic nou, dar rasa/rasele de amfibieni au fost ceva deosebit, cel putin pentru mine. Per total nimic inovator, dar actiunea curge cum trebuie, personajul e in regula… o lectura placuta. Tinand cont si de jumatatea de roman de Carlson pe care am citit-o, probabil o sa mai dau cu ochii de scrierile autorului, dar n-o sa le caut in mod expres.

De la povestirea lui Marian Coman, Crama lautarilor, am primit exact ce ma asteptam: putin fantastic amestecat cu realul, personaje cu “personalitate” si care vorbesc cum ar trebui (asa de multi autori au tarani care zici ca-s absolventi de Litere…), o poveste putin vesela, putin trista. Nici o dezamagire, si chiar daca finalul poate avea si o explicatie pragmatica (soc, halucinatii), o prefer pe cea fantastica.

Epidemia lui Sebastian A. Corn e din punctul meu de vedere cea mai buna nuvela din roman (la egalitate cu Sysadminii, dar in cu totul alt registru, asa ca nu prea se pot compara). Sa creezi o lume intreaga in 35 de pagini si dupa aia sa mai reusesti si niste personaje credibile si o poveste captivanta nu e de colo. O comunitate rurala tehnologizata intr-un cu totul alt fel decat ne-am imagina noi, organisme/entitati/virusi antici, sugestii ici-colo care mie mi-au dat de inteles ca planeta ar fi tot Pamantul intr-un viitor indepartat… am o singura plangere: de ce e asa scurt textul? Eu puteam sa citesc inca mult si bine pe aceeasi tema.

DaVinci inaltandu-se de Jack Dann nu mi-a zis nimic. Da’ nimic, nimic. Ce treaba avea DaVinci cu Machiavelli (de ce nu putea sa fie un pusti la intamplare si nu cineva faimos?), de ce trebuia sa-mi pese de inventiile lui Leonardo sau tablourile lui sau relatiile cu diversi? DaVinci a fost o persoana interesanta si ar putea fi un personaj la fel, dar nu asa. 65 de pagini a fost mult prea mult, a durat cateva “sedinte” de citit ca sa ma conving sa termin nuvela in speranta unui sfarsit impresionant.. nu.

Citisem Ingeri, iesiti din morminte in volumul de autor al lui Dan Dobos (recenzia lui Jewel aici)… si, cumva, reusisem s-o uit complet. Nu stiu de ce, pentru ca e chiar reusita. O nuvela scurta si la obiect, despre imbunatatiri medicale obligatorii si despre ce inseamna de fapt o fiinta umana. Nu stiu daca as putea citi un roman intreg despre asta (vezi recenzia lui Jewel), dar ca povestire merge foarte bine.

Despre Cand sysadminii conduceau pamantul de Cory Doctorow am scris separat, in mai multe detalii si cu mai mult entuziasm. Aici o sa repet doar ca inteleg de ce multora nu le-a placut – trebuie sa intelegi despre ce vorbesc personajele si sa te poti pune in pielea lor, iar daca nu esti putin geek sau dependent de internet nu ai cum.

Gesta Kaenorum de Danut Ivanescu e… ciudata. Pentru mine, cel putin. E scrisa bine, foarte bine. “Gesta Kaenorum” propriu-zisa, marturia despre faptele poporului misterios, este captivanta. Si cu toate astea, nuvela in sine mi s-a parut prea lunga. Sau poate ca titlul nu e ales prea bine. Ma asteptam sa fie mai mult despre Kaenas si mai putin despre peregrinarile lui Petru Stratioes care, sincer, nu mi s-au parut peste masura de palpitante. Poate ca daca plecam cu alte asteptari as fi fost mai incantata.

Eu te-am iubit, Parachivo de Liviu Radu a fost la fel de distractiva cum o anunta titlul. Am locuit cativa ani langa Ghencea si cunosc microbisti, asa ca Republica Autonoma Fotbalistica Bucuresti nu mi se pare ceva atat de tras de par. Nici faptul ca galeriile celor 3 mari echipe s-au transformat in forte de mentinere a ordinii, sau ca sunt loiali mai mult clubului decat interesati de ce se intampla pe teren, sau ca moartea unui arbitru poate sa duca la o razmerinta generala. Cum arata o poveste politista cu un detectiv improvizat in peisajul asta? Merita citit.
(Offtopic, la singurul meci de fotbal la care am fost – Steaua vs. o echipa franceza, galeria nu a cantat pro-Steaua sau anti-francezi, ci anti-Dinamo si Rapid…)

Un loc mai bun de Richard Russo m-a lasat iarasi rece. Niste cyberpunk si niste policier ar putea fi o combinatie reusita, dar in forma de aici nu m-a captivat deloc. Am citit povestirea acum 2 luni si am uitat-o complet, atat de mult m-a prins.

Intrebari pentru un soldat de John Scalzi poate fi citita si individual, dar in mod evident daca ai citit Razboiul batranilor o sa intelegi ceva mai mult. Memorabila nu mi s-a parut, dar a fost o lectura placuta. Pentru un motiv pe care nu mi-l explic, prefer sa-l citesc pe Scalzi pe blog decat sa-i citesc literatura…

P.S. O recenzie mai cuprinzatoare si cu care sunt in mare parte de acord, aici.

Si bonusurile :

Liviu Radu pe Blocul Câş

Mircea Pricăjan pe primul volum al seriei Dark Tower, Pistolarul

(sunt printre rarele autografe pe care le posed; trebuie sa recunosc ca nici nu alerg neaparat dupa ele, insa ma bucur intotdeauna cind mi se ofera unul)

Ps: Transmitem pe aceasta cale felicitari domnului Liviu Radu pentru validarea ca membru al Uniunii Scriitorilor. Restul numelor scriitorilor sf acceptati le gasiti pe site-ul revistei Nautilus.

Si iata si o minunatie de biblioteca sf:

Eu am ramas fara cuvinte cind am descoperit-o pentru prima data. Si in unele locuri cartile sunt si pe doua randuri. Si ca sa nu va faceti iluzii ca asta e tot va anunt ca nu am reusit sa cuprind toata colectia in imagini. Plus ca printre bunatati se gasesc si unele raritati de acum 70-80 de ani

Si daca nu v-ati prins va spun eu ca sanctuarul ii apartine lui …Bebe…

Scriitorul Liviu Radu va fi prezent la targul de carte Bookfest 2009 cu romanul “Waldemar“, Tritonic-2007, continuarea sa “Blocul Câş“, Tritonic-2008 si “Povestiri Fantastice“, Millennium Press -2008-

Din ce studiasem in programul Bookfest stiam ca va fi lansata vineri la ora 15:30 la standul B9 apartinand editurii Paralela 45 reeditarea la ” Scarabeul în muşuroi” de fratii Strugatki. Insa nu stiam ca despre ea va vorbi chiar Liviu Radu dupa cum am aflat de pe revista online Nautilus.

Ne vedem acolo ! 

——————————————————————————————————————————-

Nume si prenume* : Liviu Radu

Data si locul nasterii : 20 noiembrie 1948, Bucureşti

Debut : Povestirea „Faţa reală a planetei Marte“ în revista Quasar nr.5/1992.

Ocupatii : A publicat proză scurtă, romane, recenzii, eseuri. A tradus peste 40 de cărţi.

Prezent în volumele colective :

Nemira ’96;  Plaja nudistilor (1999);  Don Quijote, prostituata şi alte personaje (2000);  Timpul eroilor (Ed. Media-tech, 2001);  România SF 2001 (Ed. ProLogos, 2001);  Alte lumi, alte legende (Ed. Media-tech, 2002);  AtelierKult: povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2005).

Romane publicate:

Trip-Tic (Ed. Dacia, 1999);
Spre Ierusalim (Ed. Allfa, 2000);  Constanţa 1919 (Ed. ProLogos, 2000);
Opţiunea (Pygmalion, 2004); Spaime (Pygmalion, 2004); Babl (Ed. Diasfera, 2004);
Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Ed. Diasfera, 2006).
Waldemar (Tritonic, 2007).
Blocul câş (Tritonic, 2008) ; Povestiri fantastice (Millennium Press, 2008)

Premii:
Numeroase. Ramane memorabil Premiul Convenţiei Europene de SF din 2000 (Gdansk, Polonia).

——————————————————————————————————————————-

1.Romane memorabile citite recent:

“Ilion” de Dan Simmons

2.Ati recomanda autorii romani de sf & f si urmatoarele lor romane :

Vladimir Colin – “Babel“, Dan Dobos – “Abatia“, Ona Frantz – “Sfasierea“, Costi Gurgu – “Retetarium”

3.Sperati sa apara publicat in Romania intr-un viitor apropiat:

Mi-am dorit foarte mult sa apara ciclul “Hyperion“, de Dan Simmons, primul volum a aparut deja … (intre timp a iesit pe piata si al doilea**)

4.Reeditari sf & f pe care le considerati necesare:

S. Farcasan – “Va cauta un taur“, un volum cu cele mai bune texte ale lui Colin, unul cu cele mai bune texte ale lui A. Rogoz

5.Proiecte de viitor:

Al treilea romant cu Waldemar

——————————————————————————————————————————-

*Conform Wiki Sf

**completare kyodnb

Vor citi Sebastian A.Corn (“Scrisoare” ), Liviu Radu (un fragment din nuvela “Lumina trebuie sa vina de la rasarit”) si Balin Feri (”Extrem”). Primele doua texte au fost postate pe site-ul asociatiei SRSFF .

După lecturi vor urma discuţii pe marginea textelor prezentate. Si tot  la intalnirea de joi, va fi anuntata si structura de organizare a Cenaclului ProspectArt.

Sunt asteptati toti pasionatii de science fiction si fantasy.

Si iata si afisul, o prelucrare reusita dupa o lucrare a artistului roman, ajuns in Canada, Daniel Dociu.

Prefaţa: Sebastian A. Corn Selecţie: Michael Haulică

“Povestiri Fantastice” cuprinde o serie de texte selectate din lucrarile publicate de catre scriitor dupa anul 2000. Astfel din volumul “Spre Ierusalim” (2000) sunt prezente textele “Spre Ierusalim”, “El Dorado” si “In metrou”   plasate acum in deschiderea voulumului de povestiri fantastice. O serie de texte ce au calitatea de a te introduce in lumea povestirilor scriitorului Liviu Radu si de a demonstra paleta foarte larga de subiecte abordate. Prima povestire surprinde atmosfera si inaltarea religioasa caracteristica cavalierilor cruciati porniti sa elibereze pamantul sfant de necredinciosi. Un text incarcat din plin de credinta si semnificatii mistice. In “El Dorado”, dupa cum ii spune si numele avem parte de mirajul bogatiilor si al aurului ce-i bantuia pe conchistadorii aflati in cautarea acestui ideal pe un continent nou. Si ultima povestire ce incheie acest ciclu introductiv ne transporta intr-o lume a viitorului in care existenta pentru cei normali este destul de dificila, criteriile de selectie fiind acum modificate. In general dupa aceasta incursiune in lumea imaginata de scriitorul Liviu Radu nu te poti abtine sa nu constati ca atmosfera este cea care-l recomanda pe scriitor, personajele si actiunea parand ca se muleaza dupa cadru. Si cred ca acesta ar fi atuul principal al scriitorului in multe dintre textele sale, aceasta atmosfera credibila si bine pusa la punct in detrimentul unei actiuni febrile, fenomen ce poate starni reactii contradictorii cititorilor.

In continuare din volumul “Constanta 1919” ( 2000) avem selectate inca trei povestiri si anume : “Tratative la Konsstanza”, “Konstantia si Hamlet” si “Fuga din Küstangé”. Aceste texte au un pronuntat caracter istoric oferind o farama dintr-un trecut alternativ, o particica de evenimente a caror evolutie ne-au macinat tara si au silit romanii sa se ridice la lupta. Anul 1919 este elementul comun acestor trei povestiri, in schimb personajele principale se modifica de la una la alta, perindandu-se prin fata ochilor generali vestiti ai armatei romane, militari francezi care ne-au vizitat si care s-au indragostit de Romania, personalitati de vita nobila si os regesc, spirite revolutionare de dreapta sau de stanga, mari patrioti romani plus o multitudine de etnii si persoane cu interese care mai de care mai obscure sau dimpotriva mai drepte. Printre acestia a avut loc sa se strecoare si un neadaptat, mereu urmarit de esec, cel putin pina la momentul de fata, caporal in armata germana, cunoscut printre prieteni si ca Dolfie. Nu zic mai mult si  las pe cine e curios sa descopere despre cine e vorba. Multi probabil stiu deja. Avem in fata un demers bine inchegat si inţesat de detalii, cititorul avand bucuria de a descoperi oameni istorici dragi sau dimpotriva detestati in ipostaze inedite, acestia fiind nevoiti a da piept cu o avalansa usor modificata a evenimentelor.

In volumul “Babl” (2004) avem exploatate numeroase mituri, de la cele biblice pina la misterele ce au invaluit anumite crime din trecutul tenebros al Londrei, respectandu-se cat de cat intamplarile originale. Mare parte din intamplarile despre care se vorbeste in Biblie pot fi identificate in textul “Babl” in care avem trimiteri catre arca lui Noe, mitul turnului Babilonului, sau Ionas (Iona) pescarul. Urmatoarea povestire, “Descendenti” este si preferata mea din intreaga antologie, atmosfera intunecata si obscura ce se propaga si asupra eroului central, impreuna cu exploatarea reusita a mitului Sodomei si Gomorei si introducerea si altor idei si personaje originale, reusind sa ma impresioneze cu adevarat. Da, exact asta am asteptat!
“Blestem de seara cu durata nelimitata” este o alta abordare originala, in aces caz, a unei povestiri cunoscute, basmul fluierarului si a copiilor din oraselul Hameln, dar cu un final care m-a pus pe ganduri pentru ca nu i-am prins subtilitatile.
“Perle de fum insirate pe-o raza de soare” are o constructie interesanta insa nu a reusit sa ma mentina atent pina la final poate si datorita faptului ca mi s-a parut nesfarsita. Impresie data poate de pendularea permanenta intre realitate si fictiune combinata cu expunerea destinului unui singur personaj aflat intr-o neliniste si cautare permanenta.

Patru povestiri din volumul “Cifrele sunt reci, numerele`s calde” (2006) incheie antologia de scriitor, revenind la o mai veche dragoste, istoria. Ei bine, “Sub semnul lui unsprezece” ofera o frantura din viata lui Mihai Viteazul si o posibila explicatie, partial mistica, pentru moartea sa. Povestire ce mi-a adus aminte in mod inevitabil, mai ales in momentul in care banul Craiovei este prins si adus la Curtea Domneasca, de volumele de Povestiri Istorice ( si am impresia ca era si o imagine in care se reda prinderea lui) pe care le rasfoiam cu ardoare copil fiind. “Barfe inainte de lupta” ne introduce in lumea revolutiei franceze in momentele in care avocatul Robespierre si ghilotina faceau un adevarat prapad printre nobilime si cei considerati tradatori, aceste condamnari avand radacini si motive mult mai subtile in viziunea scriitorului. “Cifrele sunt reci numerele-s calde” pare un omagiu adus operei lui Lovecraft, Necronomiconul lui Abdul Alhazred canalizand atentia personajelor si dictand actiunile singeroase ale acestora. “Ziua referendumului” abordeaza pe un ton usor ironic si usor amuzant pregatirile ce preced o zi de votare, cu accent pe aspiratiile si nazuintele fiecarei clase sociale. Avem prezentate toate punctele de vedere, de la somerul permanent, imigrantul venit sa munceasca, legal sau nu, si pina la reprezentantii clasei instarite, fiecare visand la o cu totul alta schimbare. Un text antrenant la care probabil multa lume nu va ramane rece.

Nu am mentionat la inceput dar cartea este deschisa de o introducere a renumitului scriitor Sebastian A. Corn, ce mai ofera o mostra din viata si mediul in care se perinda scriitorii romani de fantastic. Totodata mai avem o serie de citate ale unor alte personalitati celebre in spatiu fantastic mioritic, Liviu Radu fiind vazut ca un scriitor al carui talent imbina in mod remarcabil grotescul spectaculos al suprafetelor cu un plan al ideilor de calitate (Mircea Oprita, Anticipatia Romaneasca) sau cea mai mare calitate a lui Liviu Radu este, fara indoiala, stiinta de a inventa povesti si de a le spune (Michael Haulica – Observator cultural ) cu care nu pot decat sa fiu de acord. Mai recomanda opera lui Liviu Radu, Dan Silviu Boerescu, Costi Gurgu, Györfi-Déak György, Radu Pavel Gheo sau Catalin Badea-Gheracostea. Marturisesc ca pina acum nu am mai avut contact cu opera scriitorului Liviu Radu din motive obiective, insa cred ca momentul de fata a fost unul prielnic, dupa ce am reusit sa strabat antologii si povestiri straine, avand acum si o punte de legatura si de comparatie mult mai clara. Lucru inevitabil nu-i asa? Per total, in opinia mea, avem parte de multe idei bune, nu neaparat impresionante, dar cu o constructie reusita. Dupa recenzia de pe blogul “teroristei” LuciaT ma asteptam la o lectura un pic mai cenusie ca si expunere si mai plictisitoare, insa trebuie sa recunosc ca povestirile au un anumit timbru local, cu stimuli foarte diferiti pentru fiecare persoana in parte. Chiar sunt curios ce impresie a lasat sau va lasa celor mai tineri, pentru ca din cate se observa scriitorii, criticii literari, editorii romani si cei cu cateva primaveri in plus fata de noi au numai cuvinte de lauda pentru scrierile lui Liviu Radu.

Cateva date despre scriitor preluate din fisa de la finalul antologiei.
Nascut la 20 noiembrie 1848 in Bucuresti. A debutat cu povestirea “Faţa reala a planetei Marte” in revista Quasar nr.5/1992. A publicat proza scurta, romane, recenzii, eseuri. Are la activ traduceri a nu mai putin de 40 de carti(!!!). A fost recompensat cu numeroase premii, cel mai prestigios find cel al Conventiei Europene de Sf din 2000 (Gdansk, Polonia).

Volume publicate :
Trip-Tic (Ed. Dacia, 1999); Spre Ierusalim (Ed. Allfa, 2000); Constanţa 1919 (Ed. ProLogos, 2000); Opţiunea (Pygmalion, 2004); Spaime (Pygmalion, 2004); Babl (Ed. Diasfera, 2004); Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Ed. Diasfera, 2006), Waldemar (Tritonic, 2007), Blocul câş (Tritonic, 2008), Povestiri fantastice (Millennium Press, 2008). ( volume pe care le-am adaugat si pe wiki sf , proiectul celor de la Nemira)

Prezent si in volumele colective:
Nemira ’96; Plaja nudistilor (1999);
Don Quijote, prostituata şi alte personaje (2000);
Timpul eroilor (Ed. Media-tech, 2001);
România SF 2001 (Ed. ProLogos, 2001);
Alte lumi, alte legende (Ed. Media-tech, 2002);
AtelierKult: povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2005).

Cartea începe cu un mic interludiu, în care eroul nostru reuşeste să rezolve un caz de crimă, punându-ne în tema cu puterile pe care le posedă şi caracterul justiţiar puternic de care este stăpânit. Astfel prin capacitatea de a vedea fantomele (ce, se pare că este doar una din abilităţile sale), fără a putea însă comunica cu ele, simte ca este de datoria lui să intervină ori de câte ori crede că ar fi nevoie de ajutorul lui. Cum ziceam şi mai sus, mai mult de jumatate de carte urmăreşte momente din viata actorului principal, Odd Thomas, şi interacţiunea acestuia cu persoanele din jurul său. Pe măsură ce înaintăm în povestire întâlnim în text presărate detalii despre viaţa în oraselul deşertic Pico Mundo, despre obiceiurile locuitorilor săi şi istoria locurilor şi clădirilor din împrejurimi, şirul ideilor şi acţiunii fiind deseori întrerupt şi condimentat cu asemenea informaţii. Dacă stau bine şi mă gândesc este prima oara când la o carte de Koontz am impresia că s-a întins mai mult decât este cazul, reuşind cu greu să-mi înabuş nerăbdarea, convingerea că până la urma se va întampla ceva cu adevărat notabil fiind cea care m-a împins să merg mai departe. Până la urmă cartea este salvată de sfârşitul lucrat, inspirat totuşi din evenimentele ultimilor ani, fara prea multe implicaţii paranormale sau explicaţii complicate. De asemenea, pe parcursul cărţii personajul se întâlneşte cu o serie de elemente asupra cărora se lasă cortina, fară a mai fi aduse în discuţie în continuare, până la sfârşit. Aş mai remarca prezenţa bodachi-lor, fiinţe imateriale, de o formă întunecată nedefinită ce adulmecă cu nesaţ eventualele crime sau evenimente violente tragice, strângându-se numeric proporţional cu gravitatea şi numarul de victime implicate în incidentele mortale. Acestea mi-au adus în minte duhul hămesit, cam de aceeşi formă, ce se hrănea cu alte spirite, înghiţind totul în calea lui, din filmul anime premiat cu Ursul de aur în 2002, Spirited Away.

În ciuda faptului, după cum am precizat şi mai sus că sfârşitul salvează în mare parte cartea, fiind bine construit, totuşi surprizele prezente în ultimele pagini ale cărţii nu prea mi-au fost pe plac, finalul nefiind unul conventional şi probabil mulţi vor strîmba din nas, eu sigur am făcut-o. Oricum, dacă mergem pe principiul originalităţii probabil poate fi considerat un capăt de drum reuşit şi un nou punct de start în aventurile viitoare ale lui Odd Thomas. Mi-au placut notele de subsol răspândite de-a lungul întregii cărţi, explicând anumiţi termeni sau denumiri, fără a se traduce mottamo orice denumire.Un pic deranjantă a fost împărţirea cărţii, în nu mai puţin de şaizeci şi şase de capitole, câteva dintre ele mult prea scurte. De pe net cartea poate fi comandată de aici.