Cititor SF

Cu Philip K. Dick n-am cea mai buna relatie. De fiecare data cand ma conving ca nu merita sa imi pierd timpul cu el, dau peste o carte care ma surprinde placut; cum decid ca poate e ceva de capul lui, urmeaza si surpriza neplacuta.

Ultimul roman marca PKD care mi-a placut (atat cat poate sa imi placa ceva de-al lui) a fost A Scanner Darkly. Paranoia si drogati ca de obicei, dar macar sfarsitul a dat un sens intregii actiuni. Dezamagirea care a urmat se numeste Jucatorii de pe Titan si imi vreau inapoi orele pe care le-am petrecut citind-o.

Ok, omul are imaginatie, nimic de zis. Pacat ca in toate romanele pe care i le-am citit imaginatia se apropie mai mult de un trip dupa o groaza de LSD decat de o actiune coerenta cu niste personaje cu… personalitate.

De pornit, romanul porneste bine: Pamantul s-a dus naibii, majoritatea locuitorilor sunt sterili, niste extraterestri au grija de cei ramasi, iar singura ocupatie a populatiei e sa se joace. Sa se Joace, mai exact, pentru ca Jocul e ceva important – mizele sunt imensele teritorii stapanite acum de cei cativa oameni ramasi, plus sotiile aferente. Cu cat mai multe combinatii, cu atat mai multe sanse ca o femeie sa ramana insarcinata, nu? Schimbul de sotii se justifica.

Dupa ce noul rival al personajului principal moare (in mod misterios, cum altfel), incepe actiunea… sau mai bine zis haosul. De aici e cam asa: daca iti place PKD in general, probabil o sa iti placa si Jucatorii de pe Titan. Daca nu… nu. Evident, nimeni nu e ceea ce pare. Evident, halucinatiile sunt la ordinea zilei. Evident, S-ul din SF lipseste cu desavarsire. Evident, teoria conspiratiei e in floare. Ca nu mai zic si ca personajul principal se misca intre “plictisitor” si “enevant”. Mie nu imi plac ingredientele cu pricina, asa ca romanul m-a pierdut si a trebuit sa ma chinuiesc sa-l termin, desi nu e deloc lung.

Pe langa faptul ca majoritatea personajelor exista doar de decor, cred ca cel mai tare m-a iritat simplitatea Jocului. Serios, jucam soarta planetei si nu putem gandi ceva putin mai complex? Cred ca si daca era poker parea mai interesant.

Sunt convinsa ca o sa mi se explice ca nu inteleg eu geniul lui Dick; nici o problema, am mai auzit-o. Judecand dupa procentul de recenzii entuziasmate de pe Amazon, probabil destul de multi dintre cititorii blogului au apreciat romanul. Asta e, fiecare cu gusturile lui. Ale mele nu includ cartile scrise prost de drogati, din pacate. Flame on!

P.S. Poate ca domnul Gerald Mullett, comentator pe Amazon, se exprima mai bine decat mine: “In this respect, the book comes off like a very paranoid Cold War conspiracy thriller written by heavily drugged CIA and FBI operatives in the months before the Kennedy assassination.” Mie mi-au scapat aluziile politice, dar sunt evidente daca citesti cu ceva mai multa atentie. Partea cu “heavily drugged” n-ai cum sa o ratezi totusi.