Cititor SF

Nu o fi prea profund Scalzi in scriitura lui si asta e cam pacat, dar totusi reuseste sa-ti redea buna dispozitie si asta  e cel mai important aspect al situatiei. Restul conteaza mai putin atat timp cat stii la ce sa te astepti. Am trait cu impresia ca The Android’s Dream e un roman mai recent, dar de fapt e al 3-lea la numar din cariera lui Scalzi, publicat in 2006 de Tor Books – la mai putin de 2 ani de prima sa carte -, si considerat de unii drept dovada cea mai clara ca scriitorul a trecut cu bine peste debut, transformandu-se rapid intr-un jucator important pe piata SF-ului. Poate doar din punct de vedere al onorariului si al blogului, ca scriitura ramane la fel de cheesy ca si in restul romanelor, lipsita la prima vedere atat de aportul inovatiilor tehnologice, cat si de al celor stilistice. Nu cred ca va ajunge vreodata vreun al doilea Gene Wolfe. Dar sa fim seriosi, nici nu cred ca urmareste asta.

Pe deasupra, nici nebunatic de ingenios nu e romanul, avand o desfasurare liniara si cu putine surprize, autorul folosindu-se, cu mici, mici exceptii, de idei si detalii deja explorate si dezbatute de catre altii. Dupa cum era de asteptat, nici constructia personajelor nu este prea migaloasa, acestea fiind lipsite de profunzimea si complexitatea necesara pentru a influenta pozitiv impresia asupra intentiilor literare ale lui John Scalzi. Omagiul adus lui Dick se opreste doar la titlu, textul fiind o cu totul alta poveste.

Viitorul omenirii se afla pe marginea prapastiei. Grupuri bine organizate din interiorul guvernului UNE comploteaza pentru a porni razboiul cu puternica, dar aroganta, rasa extraterestra Nidu.  Paradoxul este ca extraterestrii stau mult mai bine cu tehnica si dotarile militare, orice amenintare asupra intereselor acestora putand rezulta intr-un dezastru pentru rasa umana. Si nu numai atat, dar si din punct de vedere politic sunt mai bine vazuti in Common Confederation, uniunea tuturor raselor din galaxie. Tocmai pentru a se evita aceasta situatie catastrofala este angajat Harry Creek, expert al unul fel de Minister al Relatiilor Externe in a aduce la cunostinta extraterestrilor vestile rele, dar si veteran de razboi si IT-ist fruntas in timpul liber. Expert despre care multi cred ca-si iroseste talentele tocmai datorita pregatirii deosebite de care a avut parte si inteligentei iesite din comun de care da dovada (ce convenabil se mai aduna la un loc calitatile si aptitudinile pozitive ale personajului principal). Read more…

Iată si titlurile noi cu care Millennium Books va aştepta (cel putin teoretic ) cititorii la standul nr.19 de la parterul complexului Romexpo, în cadrul tîrgului de carte Gaudeamus care se va desfasura între 18-22 noiembrie. Toate vor fi disponibile încă de joi după-amiază la ora 16, cind se deschide oficial tîrgul, cu excepţia revistei Galileo, care se preconizeaza ca va ajunge la Bucuresti vineri dimineaţă.

La un click pe coperta fiecarei carti o puteţi vedea la o rezoluţie mai mare sau chiar puteţi citi cite un mic fragment- introductiv- din acestea. Despre Ghost Brigades am scris si eu aici. Mai multe detalii aflati pe blogul editurii la adresa din primul paragraf.

Si locatia editurii: Read more…

Am lipsit o vreme, motivat si nemotivat (vacanta si lene). Vor urma cateva recenzii ale unor carti citite acum cateva luni, deci vor fi mai scurte pentru ca nu imi mai aduc aminte toate detaliile, ci doar lucruri generale si senzatii.

Prima pe lista, Millennium Fantasy & Science Fiction, editata de, evident, Millennium Press, si care contine 10 nuvele scrise de autorii publicati de editura.  Recunosc ca nu ma asteptam la foarte mult, pentru ca majoritatea celor din volum mi-erau ori necunoscuti, ori familiari doar ca autori de romane. Rezultatul… cu plus. Nu excelent, dar bun.

Inceputul e foarte promitator: Cerul inghetat de Jeff Carlson e o nuvela SF cu extraterestri, primul contact, chestii d-astea. Echipa de explorare si costumele inteligente nu-s nimic nou, dar rasa/rasele de amfibieni au fost ceva deosebit, cel putin pentru mine. Per total nimic inovator, dar actiunea curge cum trebuie, personajul e in regula… o lectura placuta. Tinand cont si de jumatatea de roman de Carlson pe care am citit-o, probabil o sa mai dau cu ochii de scrierile autorului, dar n-o sa le caut in mod expres.
Read more…

Romanul “The Ghost Brigades” vine sa completeze golurile ramase din lucrarea precedenta,  “Razboiul Batranilor” (Millennium Press, 2008), si in care Fortele Uniunii Coloniale, pe care le putem considera drept armata spatiala a omenirii, incearca sa fereasca umanitatea de amenintarea speciilor extraterestre ostile. Cind am vorbit despre primul volum aparut la noi la editura Millennium Press am atras atentia ca stilul practicat de Scalzi nu este unul strabatut de o concentratie literara densa, ci dimpotriva, autorul abordeaza subiectul intr-o maniera accesibila tuturor. Si nici nivelul descrierilor si detalierile peisajelor din romanele lui Scalzi nu este unul stufos, comparativ cu opera altor scriitori, ci sumar si expeditiv.

Spre surprinderea mea, care am gasit mult mai reusit volumul de fata comparativ cu “Razboiul batranilor“, cei de la Publisher Weekly au considerat ca nu s-a ridicat chiar la inaltimea asteptarilor. Si atunci ma intreb cum a ajuns ca pe Amazon si pe coperta hardcover a celor de la Tor sa urmeze dupa titlu si recomandarea “A Sci Fi Essential Book“. Poate a fost o constatare a celor de la canalul respectiv si s-a convenit sa fie trecuta si pe Amazon, oricum nu cunosc exact situatia. Cert este ca nu am vazut-o prezenta la multe dintre cartile vizualizate acolo, si de aceea mi se pare ceva iesit din comun.

Dialogurile si personajele lui Scalzi sunt foarte reusite si cred ca ele sunt cele care-ti iau ochii si te fac sa pierzi pur si simplu notiunea timpului. Cele cateva capitole din debut au o constructie usor liniara, insa pe parcurs, chiar daca se pot anticipa unele aspecte ale intrigii, am avut parte de multe surprize. Si daca as merge pe aceeasi idee si as face o paralela intre primul si al doilea roman as observa ca ambele sunt construite pe aceleasi coordonate doar ca decorul si personajele sunt (aproape) altele. La fel ca si in precedentul, avem un inceput de roman in care ne acomodam cu antrenamentul brigazilor fantoma (in primul aveam parte de o incursiune in viata armatei coloniale regulate), pentru ca apoi sa luam contact cu o serie de rase extraterestre identificate ca fiind ostile Fortelor Uniunii Coloniale (aspect de asemenea exploatat in precedenta lucrare). Dupa ce am terminat “Razboiul batranilor” eram foarte nerabdator sa aflu cat mai multe detalii despre cei din brigazile fantoma, insa imaginea pe care mi-o facusem nu prea s-a potrivit cu ce a gandit Scalzi. Poate si de aici dezamagirea unora, pentru ca eu vedeam brigazile mai mult ca niste masini, aproape perfecte de lupta – ceea ce nu inseamna ca nu s-a adeverit, insa in acelasi timp exista si un aspect al existentei acestora pe care nu l-am luat in considerare. Calitatea acestora de a nu-si fi pierdut in intregime umanitatea.

Daca in volumul trecut am fost fascinat de cei din brigazi, ei bine  si in volumul de fata am gasit o noua divizie speciala, de data aceasta construita chiar in sanul Fortelor Speciale ale Uniunii Coloniale. Numiti dupa un monstru din cultura japoneza, Gameranii, au abilitati si o infatisare cu totul speciala. Nu o sa dezvalui prea multe pentru a nu strica placerea lecturii. In ceea ce priveste aspectul intrigii, aceasta mi s-a parut mult mai lucrata si mai matura ca subiect abordat fata de romanul anterior. Nu ca subiectul transferurilor de memorie si implicit a personalitatii intr-un trup creat si imbunatatit pe cale artificiala nu ar fi fost suficient de controversat, dar Scalzi reuseste totusi sa gaseasca noi resurse si aspecte care sa adanceasca si sa complice la maxim aceasta dilema.

Un roman cu foarte putine momente de respiro, in fond suntem in mijlocul unui razboi si chiar daca tabla de sah are dimensiuni gigantice, sau poate conflictele armate lipsesc, mereu apare cite o misiune periculoasa pentru Brigazile fantoma. Jared Dirac este unul dintre noii membri ai Brigazii, insa ceea ce inca nu stie este ca mintea sa este de fapt o copie fidela a lui Charles Boutin, aproape cel mai important cercetator militar care a lucrat vreodata pentru UFC. Spun acest lucru pentru ca Boutin este cel care a inventat si dezvoltat sistemul BrainPal prin care cei din unitatile speciale pot comunica la nivelul gandurilor, lipsindu-se total de aspectul verbal al actiunii. De fapt este vorba de un gadget mult mai pretios si mai special, acesta putand, printre altele, si sa sustina si sa integreze constiintele tuturor membrilor unei grupe speciale, obtinandu-se o serie de avantaje vitale pe cimpul de lupta. De ce a fost nevoie ca Boutin sa fie clonat si de ce numele sau creaza atat valva, asta ramane sa descifreze fiecare in parte. De amintit ar mai fi si ca va veti intalni cu Zoe, viitoare eroina (probabil) din romanul Zoe`s Tale si cu o cunostinta mai veche din primul roman. Este vorba de Jane Sagan.

Dupa cum insusi Scalzi afirma la finalul romanului de fata, ca surse de inspiratie a apelat fie la o serie de idei din romanele lui Nick Sagan, in ceea ce priveste transferul constiintei (“Edenborn”), ale lui Scott Westerfeld, in cazul bataliilor stelare (“The Risen Empire” si “The Killing of Worlds“) -desi romanul nu abunda in asemenea evenimente – sau ale lui David Brin, de la care a imprumutat conceptul sau, “Uplift”, din “The Uplift War“, plus alte lucrari ca “Ender’s Game“, “The Forever War” sau celebrul “Starship Troopers“. In ciuda acestor “imprumuturi” mai mult sau mai putin evidente pe parcursul lecturii, “Ghost Brigades” a parut in multe momente cheie un roman matur si m-a convins ca merita sa citesc si continuarile.

In final am de facut un mic anunt. Voi fi plecat o perioada si dupa cum e si normal postarile vor fi sistate din partea mea. Teoretic nu voi lipsi mai mult de o saptamana. Ne auzim.

Atentie! Articol de recesiune, lung si fara poze.

Ideea acestui articol mi-a incoltit in cap dupa ce am citit maretul articol din New Scientist, articol in care autorul se intreaba  daca genul science fiction este pe moarte. Nu stiu de unde le tot vin ideile acestea unora. Da, nu este o chestie originala, nu este nici macar noua. Este o intrebare veche de aproape 50 de ani, care tot apare in perioadele cand economia merge prost.

In primul rand ipoteza lor de lucru este eronata. Se vehiculeaza idea ca SF-ul s-ar lua la intrecere cu stiinta, si ca, na!, stiinta a progresat asa de mult incat SF-ul este cam obsolete. Asta in priviinta lumilor sau viitorului imaginat. Cat despre SF ca literatura sau parte a literaturii, se pare ca este doar “semi-respectable”. Dar totusi sint si parti din SF in general, care par autorilor destul de selecte, si ne sint date ca exemple “Star Wars” si “Matrix”. Din pacate cam asta este la ce se gandesc cei ne-avizati cand aud de SF, Sci-Fi sau cum vreti sa-i spuneti, inclusiv cei de la New Scientist. Chestia e ca scriu despre o chestie despre care nu prea au habar…

Inca de la inceputul anilor ’60 a aparut ideea SF-ului muribund, pe fondul unei relative acalmii economice, perioada in care un mare numar de reviste de gen au disparut iar ritmul aparitiilor editoriale a scazut simtitor. Multi din autorii momentului s-au resimtit, inclusiv Robert Silverberg care a perceput fenomenul cam asa: ” un fel de mare imperiu prabusit, care a colapsat intr-o ciudata decadere provinciala”. Cred ca este elocvent faptul ca in 1961, premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin a fost castigat de un simpozion cu titlul “Cine a omorat SF-ul?” A murit SF-ul atunci? Pai nu prea, chiar din contra. Poate selectia s-a inasprit, dar lucrarile bune au trecut, autorii talentati nu au disparut. Philip K. Dick, Poul Anderson sau Cordwainer Smith, pentru a da cateva exemple, au avut contributii importante in acea perioada. Tot atunci exponentii noului val isi faceau debutul: Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Kate Wilhelm pentru a numi cativa.

Toata treaba s-a repetat spre sfarsitul anilor ’70, o gramada de articole simandicoase sau savante explicau de ce totul s-a sfarsit pentru SF. Unii s-au panicat, gandindu-se sa treaca la mainstream. Si, iarasi, lucrari importante au aparut in acea perioada “sterila”, nume mari precum James Tiptree, Jr., Frederik Pohl, Gene Wolfe sau John Varley au avut ceva de spus. In 1991 s-a intamplat inca odata, si inca odata in 2001 (desi valurile au fost mai mici), si pe pare ca se intampla si acum. Poate se va repeta in 2021, si tot asa… Fara doar si poate, perioadele respective au avut si “victime”, asa cum probabil o sa fie si acum. Nu vreau sa dau nume, insa unii autori probabil sa o sa fie nevoiti sa-si ia si alt job pe linga scris, debuturile vor fi mai putine, publicul o sa vada ca unele premii nu sint acordate cum erau odata, etc. Cu toate acestea, cartile bune vor fi tot bune, scriitorii talentati vor scrie in continuare, si SF-ul cel muribund va fi resuscitat si de aceasta data.

Revenind la New Scientist, desi titlul pare incisiv, articolul in sine e doar barbologie, fara focus, fara directie. Mai nasol e ca si cei sase crai ai SF-ului nord american raspund cam anemic, fara convingere, poate in afara de Gibson care are totusi ceva de spus. Restul sint doar raspunsuri politicoase care nu spun nimic. Iar Margaret Atwood o face de-a dreptul lata. In acceptiunea respectivei doamne, cei care citesc SF sint doar niste adolescenti intarziati care viseaza planete cu sau fara dragoni pe ele, nave spatiale, savanti nebuni, chestii cu ochii rosii si asa mai departe. Brrrr!

Read more…

Pai cred ca de John Scalzi si de blogul lui a auzit toata lumea. Mai cred ca si “Old Man’s War” suna cunoscut pentru foarte multi, fie ca este vorba despre serie sau despre romanul ce da, neoficial, numele “secventei”.

Probabil ca in romana cartea incepe cam asa: “Doua lucruri am facut in ziua cand am implinit 75 de ani: Am vizitat mormantul sotiei. Apoi am plecat sa fac armata.” Asta spune John Perry, personajul principal, si o face destul de convingator, la persoana intai. El traieste in epoca in care umanitatea a ajuns la stele, ba chiar a stabilit colonii pe numeroase planete, insa disputa in conflicte armate “pe fata” chestiunile imobiliare planetare cu destule rase extraterestre inteligente. Principalul “instrument” folosit de oameni in aceste dispute aprinse e ascunde sub numele “Fortele de Aparare Coloniala” (FAC), in care tocmai s-a inrolat si Perry. Cum lupta in acest razboi interminabil batranii ramoliti de 75 de ani, va trebui sa aflati singuri caci eu o sa ma opresc aici cu dezvaluirea plotului.

Volumul de fata este in primul rand un roman de aventuri, cititorul participand impreuna cu personajul principal la calatoria spre a doua maturizare. La fiecare intoarcere de pagina o sa descoperiti ceva nou, o alta surpriza, o noua motivatie care va impinge sa treceti repede, repede la urmatorul capitol. Da, este o lectura captivanta, deosebit de placuta si curgatoare. Fara inflorituri, fara filozofii grele, cu un stil “direct”. As putea spune ca avem de aface cu “Starship Troopers” (Infanteria Stelara) adus la zi, “imbunatatit”. Nu ai cum sa ocolesti comparatia sau paralela daca vreti, cu scrierea lui Heinlein. Dealtfel, Scalzi a afirmat public ca acel volum a jucat un rol important in aparitia lui “OMW”. Unii l-au comparat chiar cu “Razboiul Etern” al lui Haldeman, insa parerea mea este ca aceasta alaturare este destul de fortata, diferenta de anvergura fiind destul de mare in defavoarea lui Scalzi.

Evident, exista si reversul medaliei pentru stilul “direct” sau lectura cursiva… Personajele sint destul de stravezii, unidimensionale; dialogurile simplute, expunind de cele mai multe ori doar motivatii pentru actiunile trecute sau viitoare si spunind prea putin despre personaje. O alta problema creata de viziunea scriitorului asupra cum ar trebui sa curga “dezvaluirile” reduce Terra la o chestie FOARTE asemanatoare (99%) cu prezentul, un Pamant bine conservat in ignoranta de catre Colonii, desi motivatiile  care au condus catre aceasta stare de fapt, sint cam fortate si puerile in acelasi timp. Ar mai fi adunatura de recruti de 75 de ani, care, cu o singura exceptie (deatfel rapid “ucisa” de autor) sint foarte draguti, destepti, intelepti… unde sint senilii, acriturile, libidinosii, cacaciosii?!

Scalzi incearca si ceva satira sociala, dar cam fara impact in opinia, regasindu-se fara dificultate teme precum obtuzitatea politicienilor, complacerea americanilor in ignoranta atat timp cat au un trai bun asigurat, extremismul, violenta gratuita … etc. Dar cum spuneam, fara sa impresioneze.

La final, “OMW” este o aventura militara SF, cu cateva idei/speculatii interesante, foarte curgatoare, capitolele primei parti fiind deosebit de antrenante. INSA, romanul duce lipsa unor personaje “reale”, lipsesc ideile MARI, sau radicale daca vreti (cam prea cuminte). Partea descriptiva sufera de asemenea, bataliile si “alienii” fiind neconvingatori, iar scena aceea apropiata de final, in care soldatii FAC participa la un fel de lupta in arena cu o rasa “aliana”, este una dintre cele mai slabe.

Merita citita, parerea mea…

PS. Lansarea Sambata 11:30, la Gaudeamus, la standul Millennium Press.

John Scalzi si seria lui cu razbel… Nimic de adaugat. Click pe poza.

Pentru aceasta luna se pregatesc o gramada de lansari, intre ele cele mai interesante apartin lui John Scalzi cu “Zoe’s Tale” in universul OMW, Tobias Buckell cu “Sly Mongoose” si Karl Schroeder cu “Pirate Sun” (Book 3 of Virga). Si mai fain e ca acesti muschetari ai SF-ului isi unesc fortele pentru promovarea mai sus amintitelor volume, programandu-si cateva aparitii “in trei” pentru acest (rest de) vara.

Alte carti intersante lansate in 2008:

Bear, Elizabeth : Dust

Martin, George R. R., Gardner Dozois & Daniel Abraham : Hunter’s Run

VanderMeer, Ann, & Jeff VanderMeer, eds. : The New Weird (vine la Millenium)

Banks, Iain M. : Matter (seria Cultura)

Erikson, Steven : Reaper’s Gale (Imperiul Malazan)

Egan, Greg : Dark Integers and Other Stories

Kenyon, Kay : A World Too Near (primul volum din seria The Entire and The Rose)

Peter F Hamilton : Dreaming Void (nu stiu daca e importanta, dar e MARE)

Reynolds, Alastair : House of Suns

Doctorow, Cory : Little Brother (o gasiti free pe net)

Egan, Greg : Incandescence

Stross, Charles : Saturn’s Children

Dozois, Gardner, ed. : The Year’s Best Science Fiction: Twenty-fifth Annual Collection

Novik, Naomi : Victory of Eagles (seria Temeraire)

Abraham, Daniel : An Autumn War (Long Price Quartet)

Bear, Greg : City at the End of Time

Carlson, Jeff : Plague War (continuare la Plague Year).