Cititor SF

Predator: South China Sea (sau Teroare in jungla, cum va aparea in curand la Millennium Press) este, evident, o carte cu extraterestrul ala mare si rau si invizibil care vine pe Pamant si lichideaza oameni pana il omoara Schwartzy la sfarsit. Sau aproape. Predatorul este altul si domnul guvernator de California nu apare deloc, dar ideea de baza e aceeasi: un alien vine sa vaneze oameni, just for fun.

Amintirile mele despre filme se reduc la o singura scena intr-un abator care, mi s-a spus, e din al doilea, asa ca n-am pornit cu nici o idee preconceputa. Povestile cu poc-poc ma lasa rece, asa ca daca nu era – sa-i zicem asa – interesul profesional, probabil nici nu ma apropiam de ea. Desi faptul ca era scrisa de Jeff VanderMeer ma facuse cel putin curioasa, pentru ca pana acum n-am citit nimic de-al lui care sa nu fie macar interesant (iar romanele – mai ales cele din Ambergris – sunt geniale).

Revenind la Predator, avem asa:
- una bucata insula din Marea Chinei de Sud pe care se organizeaza vanatori ilegale
- una bucata organizator plus soldatii lui (vreo 180, asa)
- cateva bucati clienti care au venit – cel putin in teorie – sa impuste ceva animale exotice
- una bucata capitan de pirati plus o parte de echipaj
- una bucata Predator care se pregateste de distractie.

Ca de obicei, nu toata lumea e ce pare.
*Spoilere minore*
Unul dintre oaspeti are o problema personala cu Predatorul, de cand un verisor de-al lui i-a omorat sotia si fiul. Alti doi vor sa afle ce stie primul despre extraterestri. Altul a fost prins intr-o ipostaza delicata cu bona copilului si-a trebuit sa dispara putin din ochii presei. Avem si incompetentii de rigoare, si fostul Khmer Rosu, si un capitan de pirati de gen feminin care vrea sa razbune moartea surorii ei (survenita chiar din vina Predatorului “aici” de fata).

Si de aici incepe sa se complice… O insula izolata si departe de ochii autoritatilor nu e tocmai locul ideal in care sa vrei sa infrunti un extraterestru de doi metri care are un arsenal variat si mortal plus o armura aproape impenetrabila.

Ok, si totusi cum e cartea? Pentru o persoana pasionata de filme de actiune, foarte misto. Capitole scurte care te fac sa tot dai pagina ca sa vezi ce se mai intampla cu X sau Y, rasturnari de situatie chiar neasteptate si cateva personaje interesante. De ce “cateva”? Pentru ca… e o carte de actiune, deci accentul nu e pe caracterizari, asa ca doar 4-5 dintre personajele principale beneficiaza de destula atentie. Si chiar si asa, despre Marikova sau Gustat putea sa scrie muult si bine fara sa ma plictisesc, de exemplu. Pe de alta parte, chiar daca prezenta unui anume wrestler roman pe nume Horia Ursu e distractiva pentru cei care stiu cine e inspiratia, iar despartitul fictiunii de realitate e amuzant pana la un punct, la un moment dat interesul meu a disparut. Desi flashback-ul cu ursul si verisorul merita toti banii.

Pentru cineva care nu apreciaza prea mult filmele de actiune si nici nu a vazut filmele… nu, n-o sa zic “nu va bateti capul”. Nu stiu cat se explica in filme despre originile si obiceiurile Predatorilor, dar in South China Sea detaliile sunt asa cum trebuie ca sa te tina lipit de pagini – putine, rare si incitante. Mai ales ca si Predatorul beneficiaza de capitolele lui personale, asa ca putem sa aflam cum gandeste (si nu e doar “ugh, Hulk smash”). In definitiv, probabil si oamenilor le trec prin cap lucruri asemanatoare cand se duc sa impuste mistreti, nu?

Cu toate ca, per total, e doar o carte de actiune si lipseste stilul lui VanderMeer care mi-a placut atat in City of Saints and Madmen, cateva chestii mi-au ramas in minte in mod deosebit: capitolele de final ale lui Nikolai si schimbarea totala de registru (o sa vedeti ce vreau sa spun – pacat ca n-a fost dezvoltata mai mult ideea), Marikova ca personaj dur/sensibil, Maxim care mi-a depasit asteptarile (mai ales dupa o scena “complet previzibila” care s-a dovedit total pe dos) si cate o intorsatura de situatie ici-colo care m-a facut sa spun “mama, ce tare”. Plus umorul de situatie pe care nu te astepti sa-l gasesti intr-o carte in care unii se alearga cu pusti prin jungla… incepand chiar cu premisa: vanatorii care devin vanat. Ah, da, si crocodilul.

Am incercat sa iau cartea ca atare, cu publicul ei tinta (care nu sunt eu), si sa fiu cat de cat obiectiva, dar si niste impresii complet personale: detaliile despre ce model de mitraliera folosea fiecare puteau sa dispara cu desavarsire, mai ales ca duc si la probleme de traducere – nu ma intereseaza nici sub negru sub unghie ce marca de pistol foloseste fiecare personaj, iar sa urmaresti de-a lungul a mai multe capitole cum un Predator macelareste cateva sute de oameni pe banda rulanta nu e distractiv, doar plictisitor.

Probabil veti putea cumpara Predatorul la targul de carte… asa ca astept si alte opinii peste o luna

Australianul Jonathan Strahan angajat din 1997 pina in martie 1998 pentru Locus are la activ o gramada de antologii editate. Si o singura nominalizare pentru toate acestea. Recunosc ca nu m-am documentat inainte asupra trecutului antologatorului si dupa ce am rasfoit cuprinsul am constat ca Fantasy: The Very Best of 2005 publicata la The Locus Press in 2006 cuprinde o lista destul de consistenta de nume consacrate. Si totusi acest lucru nu m-a impiedicat sa ma confrunt cu niste dileme pe la jumatatea antologiei. Pina atunci povestirile mi s-au parut nu slabe, foarte slabe. Iar factorul fantastic parca aflat intr-o pana de idei. Plus ca intreaga antologie abunda de texte cu accente dramatice, optimismul sau scrierile mai luminate lipsind aproape cu desavarsire.Totusi finalul a mai salvat ce se mai putea, antologia dovedindu-mi inca odata ca cei care se lungesc prea mult nu conving.

Textul “Two Hearts” de Peter S. Beagle deschide antologia, scriitorul fiind cunoscut mai ales pentru romanul fantasy The Last Unicorn, publicat in 1968.O poveste in care un grifon, agresiv de data asta, fiinta fantastica, jumatate leu-jumatate acvila terorizeaza un sat de tarani. Nemaisuportand rapirile copiilor, o fetita isi ia inima`n dinti si purcede la drum sa ceara ajutorul regelui. Un text dramatic, in care cavalerii se sacrifica si prefera pericolul actiuni in dauna unui trai linistit.O poveste in mare parte banala si intinsa.

Antologia continua cu un text al republicatului scriitor Tritonic, Charles Stross, si anume “Snowball’s Chance”. Eram nerabdator cu aceasta intalnire insa m-am dezumflat repede. Actiunea se petrece intr-un bar iar discutiile cu accent irlandez au reusit sa ma scoata destul de repede pe tusa. Am zis pas.

Buuun. Si ajungem la “Sunbird” de Neil Gaiman. Un text in care membrii unei societati de gurmanzi, ce se lauda ca au degustat tot ce se poate pe lumea asta pornesc in cautarea unei pasari rare si fantastice. Sa o puna de o fripturica cum altfel. O alta povestire ce a monopolizat nejustificat mare parte din antologie iar umorul de limbaj folosit de ajutor nu m-a ajutat chiar deloc sa-mi mai sting amarul . Citat:

Augustus Twofeathers McCoy was shown to his room. Professor Mandalay was shown to his room. Jackie Newhouse was shown to his room. This was not a lengthy procedure; they were all in the same room, after all. There was another room in the back where Virginia would sleep…

Jane Yolen a scos sufletul din mine in “A knot of toads” un text in care moartea parintelui siliste o tanara sa se intoarca in orasul natal. Aici ea descopera ca de fapt tatal studia o congregatie de vrajitoare si este nevoita sa dea piept, intr-un final, mult asteptat de mine cu cele mai rele temeri ale sale. Deja am ajuns cu mainile in cap. De ce sa ma mai mire ca fantasy-ul este vazut de outsideri ca o opera in care danseaza exclusiv elfii, vrajitoarele si eventual si ceva orci. O idee iar mult prea intinsa cu reale valente de a trezi somnul.

Totusi de la Jeffrey Ford si “Boatman`s Holiday” putem observa un oaresce reviriment. Ni se ofera o frantura din mitul luntrasului vesnic Charon, pe care-l putem insoti in cateva zile obisnuite de lucru dar si de minivacanta. Intrigat de spusele unor “calatori” porneste in cautarea unei himere care totusi nu este pe atat de intangibila pe cat credea la inceput.

Cristopher Barzak publicat mai ales in antologii horror a fost selectat impreuna cu textul “The language of Moths”. Sunt surprinse in mare parte relatiile din sanul unei familii aflate undeva la munte, in timp ce tatal vaneaza o molie necunoscuta. In acest timp, Dawn fata autista vorbeste cu insectele si imcearca pe cat poate sa faca pe placul familiei, in timp ce Eliot fratele ei,este aproape doborat de responsabilitatea de a avea mereu grija de sora plimbareata. O povestire de maturizare si descoperire de sine, cu un puternic accent dramatic.

M. Rickert in “Anyway” vorbeste despre dramele adevarate pe care le traiesc parintii celor plecati departe de casa sa lupte in razboaie. In cazul nostru o mama are de ales in a-si sacrifica fiul si a salva lumea de razboi sau a-l proteja si a nu stavili viitorul fatidic.Ori, ori.

Urmeaza o mica bijuterie a la Paul di Filippo. “The Emperor of Gondwanaland” ne introduce in viata monotona si obositoare a unui asistent de editor de revista care descopera absolut intamplator o lume fascinanta. Este vorba de un joc online in care utilizatorul primeste un nickname si se trezeste aruncat intr-o lume medievala ce se conduce dupa propriile-i reguli. Textul se finalizeaza un pic in aer iar titlul te duce cu gindul la o posibila petrecere a unei actiuni ulterioare. Incep sa se miste treburile mai bine.

“The Pirate’s True Love” a scriitoarei Seana Graham este destul de reusita. Se radiografiaza starea de melancolie si disperarea ce o inconjoara pe iubita piratului, nevoita sa-l astepte cuminte acasa.. Stare ce evolueaza pina la urma intr-o serie de actiuni ce destabilizeaza actiunile piratilor.

Necunoscuta Ellen Klages, finalista totusi a John W. Campbell Award, in “Intelligent Design”, speculeaza intr-o mica masura asupra modului in care Dumnezeu a reusit sa creeze lumea. Un text scurt, departe de ceea ce se asteapta unii ca ar reprezenta fantasy-ul si cu un impact puternic asupra imaginatiei.

“Pip and the Fairies” de Theodora Goss rememoreaza viata unei fiice a carei mama, scriitoare de lucrari fantastice, a trecut in nefiinta. Un text mai mult ca sa fie la numar.

Un australian, Simon Brown, realizeaza un text reusit in opinia mea, strabatut de accente dramatice. Un baietel reuseste sa se salveze dintr-un avion prabusit doar pentru a constata ca a ajuns pe un “Leviathan” urias. Aflam apoi ca baiatul cu pricina sufera de o boala incurabila iar calatoria sa se transforma intr-un fara nicio sansa de izbanda. Un text incarcat de semnificatii si lectii de viata.

Si in aceast antologii m-am “lovit” de renumitul Bruce Sterling. Nu as exagera daca as spune ca textul domniei sale este unul dintre cele mai bune din intreaga antologie. “The Denial”, urmareste destinul unui cap musulman de familie confruntat cu o inundatie. In urma acestui dezastru natural are impresia ca sotia sa, plecata la un moment dat de linga el, nu mai este cea care a fost. Astfel recurge la o comunitate retrasa, invaluita de misticism al carei preot ii da o serie de sfaturi si o amuleta magica. Finalul te loveste prin rasturnarea de situatie,oferindu-ti o serie de informatii neasteptate.Un scriitor care nu m-a dezamagit.

La fel se intampla si cu Jeff VanderMeer ce a imaginat in “The Farmer’s Cat” un text de o simplitate fantasy aproape sublima. Un fermier are parte in fiecare iarna numai de necazuri atunci cand hambarul sau este vizitat anual de o banda de troli. Pisica pe care o cumpara la un moment dat si modul in care scapa de troli era intr-o evolutie fireasca a actiunii. Totusi impresioneaza modul in care este relatata si buna concentrare pe doar cateva pagini a povestirii.

“There’s a Hole in the City” de Richard Bowes, un text cu trimiteri catre evenimentele din 11 septembrie din New York, destul de lung. L-am inceput si am sarit peste in scurt timp. Fara substanta fantastica evidenta, cel putin in cele cateva pagini parcurse.

“Monster” de Kelly Link incheie in mare stil antologia best fantasy pe 2005. Sunt urmarite aventurile unor copii aflati in tabara confruntati cu posibilitatea ca mitul existentei monstrului sa fie adevarat. Un final destul de singeros, o povestire buna, care m-a convins ca in mod cert Link nu scrie pentru copii.

Desi pe la jumatatea antologiei imi retineam din greu impulsul de a ma lasa pagubas, totusi, situatia incepe sa se mai imbunatateasca pe masura ce trecem de jumatate. Si cred eu ca deseori antologatorii unor asemenea lucrarii pacatuiesc cand isi aleg nume cunoscute, cu rezonanta pe piata sf-ului, insa cu povestiri mai mult decat mediocre. Insa nu pot trece cu vederea ca in orice antologie poti gasi macar 3-4 povestiri care sa-ti fie pe plac. Raportul de forte, comparativ cu numarul total al celor prezente in antologie este intradevar foarte mic si deloc de neglijat dar, eu cel putin am cam inceput sa ma invat cu stilul asta si nu mai stramb asa tare din nas. Cred ca de acum o antologie de asemenea proportii nu poate decat sa-mi confirme talentul unor scriitori sau eventual sa pot descoperi scriitori noi, cu lucrari la fel de reusite. De exemplu am devenit foarte curios de  volumul Magie pentru incepatori de Kelly Link, aparut si la noi la Tritonic, in perioada de “aur” a editurii,  dupa lecturarea povestirii din antologia de fata si “Geanta Fărmăcată”. Povestire pe care am putut-o citi si intr-unul din primele numere Sci-fi Magazin.

As mai adauga ca in Ziarul financiar de duminica trecuta Michael Haulica a realizat o recenzie la antologia The Year’s Best Fantasy & Horror, de Ellen Datlow, Kelly Link si Gavin Grant aparuta la Nemira in 2008, in care sunt traduse si povestirile lui Bruce Sterling si Jeffrey Ford.

Am fost surprins si fericit in acelasi timp, sa aflu ca “The Transformation of Martin Lake” face parte din volumul de povestiri fantasy “City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris” a lui Jeff Vandermeer alaturi de inca alte trei titluri “Dradin, In Love“, “An Early History of Ambergris” si “The Strange Case of X” , pentru ca apoi in editia a doua sa se mai adauge si alte cateva. Povestea de fata a fost nominalizata in anul 2000 la British Fantasy Award, sectiunea Best Short Fiction, si, in acelasi an a fost recompensata cu World Fantasy, Best Novella .

Avand in vedere ca Veniss Underground mi-a placut foarte mult, asteptarile mele au fost destul de ridicate. Nu mi-au fost chiar inselate insa nu am mai simtit aceeasi forta si atractie, ce m-au tinut cu sufletul la gura pe cind citeam Veniss-ul. Lumea creionata este de asemenea deosebita, insa de aceasta data accentul se pune mai mult pe trairile si zbuciumul interior a lui Martin Lake bantuit de banalitatea operei sale si incapacitea de a se afirma pe plan artistic. Totodata apare de multe ori, insistent si obsesiv, in mintea personajului, imaginea tatalui ce-i planuia un cu totul alt drum in viata si nu a fost niciodata de acord cu alegerea acestuia. Textul este presarat cu mici intreruperi, in care diverse personaje isi expun parerile despre opera artistului Lake, evidentiindu-se, in principal, de-a lungul intregii povestiri, transformarea operei sale in una geniala si apreciata de public si critici deopotriva. Aceasta metamorfoza este declansata de confruntarea artistului cu un eveniment teribil, ce-i marcheaza existenta, si in mod evident si surprinzator, si clarviziunea fortei sale creatoare. De remarcat, ca aceeasi intimplare nefasta prin care trece artistul, contribuie si la impacarea cu demonii sai interiori, canalizandu-l spre a-si expune si a-si impartasi experientele cu lumea din Ambergris.

Nicola Griffith in “Yaguar” urmareste reactiile unei femei ajunsa in mediul luxuriant si miraculous al junglei nevoita a se confrunta cu realitati de necrezut. Dupa ce a fugit o intreaga viata de responsabilitati descopera dragostea unde nu se astepta si se alege cu un cadou nepretuit. M-a surprins si m-a pus pe ginduri, prezenta aceluiasi oras, Ambergris, enuntat la un moment dat, despre care vorbeste si Vandermeer in povestirea de mai sus. De remarcat si firmatia scriitoarei ca denumirea jaguarului vine de la cuvantul sud-american Yaguara ce desemneaza un animal salbatic ce-si ucide prada dintr-o singura lovitura. Si mai interesant, in continuare, spune ca el are cea mai puternica muscatura dintre toti pradatorii terestri (pag.99,jos). Am scormonit pe net si am gasit un studiu ce ii da dreptate intr-o anumita masura; din ce am vazut dintre pradatorii terestri leopardul patat are de asemenea un coeficient asemanator de forta in muscatura, comparativ cu greutatea sa, la egalitate cu leopardul. Interesant ar mai fi ca diavolul Tasmanian pe categoria lui de dimensiune are cea mai puternica muscatura. Aveti aici studiul daca sunteti curiosi.

Urmeaza, Marian Coman, ce, nici el nu da gres cu “Testamentul de ciocolata”, lasandu-mi iar, dupa “Nopti albe,Zile negre“, o impresie buna, prin modul in care a reusit sa inveleasca dramele si inocenta copilariei intr-un ambalaj patrunzator si usor de digerat. Si de aceasta data, la fel ca in Yaguar, nu totul este ceea ce pare, copii abuzati psihic si uneori fizic reusesc sa-si gaseasca refugiul intr-o lumea miraculoasa unde totul este posibil, si orice bariera sau impediment poate fi evitat sau deposit cu usurinta. Cuvintele isi gasesc locul in mod natural curgand cu usurinta sub penelul scriitorului Coman, ce-mi confirma cu fiecare ocazie talentul de care da dovada.

Despre “Maldoror in lumea larga “a scriitoarea K.J.Bishop, povestirea ce incheie antologia, nu as putea spune prea mult. Mi s-a parut un pic incalcita si greoaie, si, tinand cont ca nu ma numar printre fani, nu o sa insist, desi eu mi-am dat silinta.

Pina la urma este normal ca dintr-o antologie de mai multe povestiri, una -doua sa nu te prinda ca celelalte, lucru probat pe pielea mea si la alte culegeri de texte, ale caror recenzii sunt postate si aici. As avea si o recomandare de facut, cei care nu au citit, inca, nimic de Jeff Vandermeer, le-as sugera sa inceapa cu povestirea de fata si abia apoi sa continue cu Veniss Underground, si de ce nu, antologia New Weird pe care a coordonat-o, pentru a putea observa cu usurinta adevaratul progres pe care l-a facut Vandermeer in scrierile sale, si nu numai.

As incepe prin a puncta o chestiune. Din punctul meu de vedere, pe coperta din spatele cartii ar trebui sa se afle si cateva idei despre subiect si mai putine aprecieri, cartile “tritonice” suferind de aceasta “maladie” contagioasa. Tin minte ca am si vazut-o in momentul in care a aparut pe piata, insa cum din reflex am citit pe “backcover“, nu m-am lamurit prea tare si nu m-am agitat sa o cumpar si cum, daca nu as fi auzit din New Weird-ul de la Millennium Press, probabil ca nu as fi achizitionat-o never ever, doar daca as fi dat peste vreo alta recenzie ratacita pe net. Oricum ma bucur ca infuzia de VanderMeer in Romania nu a avut de suferit si am avut ocazia de a ne bucura si de antologia coordonata de el.

Cartea este structurata in doua parti distincte. pe de o parte, povestirea Veniss Underground cu trei capitole in care sunt urmarite motivatiile si actiunile personajelor principale, Nicholas, Nicola si Shadrach si o a doua parte in care sunt prezentate o alta serie de mici povestiri ce se pot citi si separat, insa continua, pe o anumita linie, si completeaza evolutia lumii si a entitatilor, legate de oras.

Veniss Underground ( cu trimitere evidenta la Venetia ) este un oras halucinant cu cartiere la suprafata dar si o lume subterana spectaculoasa, in care se impletesc tehnologii ale viitorului cu artefacte ale trecutului, totul intr-un amalgam fascinant cu proprietati magnetice, si cred ca nu exagerez cand afirm ca totul hipnotizeaza, indemnand la contemplarea lacoma a unei lumi extatice. De la Arta Vie, abilitatea de a obtine si a crea fiinte cu mutatii si diverse evolutii pina la rodul, mai mult sau mai putin al acesteia (uneori se intervine si chirurgical pentru a se desavarsi opera), suricatele folosite ca animale de casa sau ganesii cu cap de elefant, aducand foarte mult cu zeitatile indiene, inlantuite toate cu elemente specifice sci-fiului clasic, holograme sau entitati artificiale avem un peisaj viu si pulsatil.

Povestirea la persoana a doua, in care personajele ti se adreseaza ca unui vechi prieten, te poarta cu usurinta prin increngatura literara a autorului oferind o mai buna perceptie asupra actiunii si motivatiilor de ordin sufletesc a personajelor. Stilul literar prezent in povestirea principala, dar mai pregnant in nuvelele sale, ce continua cartea, imi aduce aminte foarte mult de Viriconium-ul lui M.J. Harrison, de aliajul special si greu digerabil in care-si imbraca acesta ideile, cu mentiunea ca viziunea lui Vandeermer este una mai plastica, mai la indemana noastra, a cititorilor. Iar daca ar fi sa-l compar cu un alt scriitor din punct de vedere al imaginilor si viziunii lumii create as spune ca poate fi investit ca fiind un mandru urmas a lui Clive Barker ale carui Books of the blood au readus in atentia publicului genul horror.

Am citit-o pe nerasuflate, atras de peisajele mirobolante ale unui oras puternic bioenginerizat, de povestea lui Nicholas ramas fara un scop in viata dupa ce cotcarii i-au golit apartamentul de operele de arta, de aventurile Nicolei, sora sa geamana, in incercarea de a afla mai multe despre disparitia fratelui sau, de calatoria intreprinsa de Shadrach pentru a-si confirma sie insusi ca pentru dragoste se poate sacrifica la orice ori din zi sau noapte, oricat de oarba ar fi ea. Ritmul nu este unul alert, actiunea curge usor, in parametri normali, oferinduni-se posibilitatea de a ne transforma in insotitori ai personajelor de-a lungul peregrinarilor in hatisul exotic si periculos ,deopotriva, al orasului miraculos.

Abia acum cred ca este momentul in care pot puncta ceea ce s-a observat de-a lungul recenziei, ca Jeff VanderMeer este unul din reprezentantii de seama ai noului val de scriitori ce-i place sa scrie si pentru altii, si unul din sustinatorul literaturii New Weird prin construirea antologiei cu acelasi nume la care adera si el prin talentul, valoarea si natura scrierii sale, in concluzie “e altceva” ( revista Locus ), intradevar. Eu zic ca este o carte pe placul tuturor si daca vreti sa aveti si voi in biblioteca acest “altceva” o puteti comanda aici la superoferta , ca eu sincer nu cred ca va fi cineva care sa regrete banutii cheltuiti cu ea.