Cititor SF

Ian Mcdonald – Sotia Djinului

Cea mai buna nuvela din 2007 in viziunea Hugo, situata in acelasi univers ca romanul  River of Gods, m-a lasat mai mult decat rece. Daca un autor nu reuseste sa-mi trezeasca interesul dupa cel mult 2 pagini nu mai stau la discutii si renunt rapid fara a-mi face prea mari procese de constiinta. Ian Mcdonald nu s-a dovedit capabil sa sa patrunda in imaginatia mea, desi si opusul ar putea fi foarte valabil, pentru ca nu am putut vizualiza niciuna dintre imaginile textului asa ca… next one.

Michael Swanwick – Mlastina de cositor

De data asta nu mai e cazul sa fiu dezmagit. Nu este un text genial, insa suficient de antrenant si de scurt incat sa te poata prinde. Intr-un viitor incert planeta Venus este “populata” de prospectori dornici de inavutire. Textul de fata urmareste destinul a doi asemenea cautatori de metale si elemente rare intr-o perioada mai putin fasta a “carierei”.

Interesant este ca omul nu poate rezista conditiilor de pe aceasta planeta si prospectorii sunt dotati cu echipamente speciale setate din fabrica cu anumite restrictii comportamentale peste care utilizatorul nu poate trece. Este vorba de conditionari asemanatoare robotilor lui Asimov in directia pastrarii integritatii corporale a partenerului de echipa. Acestea fiind spuse, va puteti imagina cam in ce directie se evolueaza actiunea. Read more…

Pe Ian McDonald cititorul român îl ştie din „Necroville” sau „Inimi, mâini, glasuri”, editate de „Pygmalion” în 1995. „Brasyl”, unul dintre romanele sale recente (din 2007), a fost nominalizat la premiul Hugo în 2009, intrând chiar pe lista scurtă.

Avem de-a face cu  trei poveşti diferite, care, la prima vedere, nu au legătură. În zilele noastre, o realizatoare de programe la o televiziune de scandal vrea să dea de portarul Moacir Barbosa şi să-l aducă la un soi de proces televizat, prin care publicul să-l judece în direct (şi, speră ea,  să-l condamne) pentru Finala Fatală, din 1950, când selecţionata Braziliei a pierdut, la ea acasă, Cupa Mondială la fotbal, în faţa Uruguayului. Marcelina e obişnuită să calce pe cadavre de dragul ratingului şi nu-şi face mustrări de conştiinţă că îl va tulbura inutil din recluziune pe nefericitul portar, ajuns acum la 84 de ani, care şi-a încheiat practic cariera după acea înfrângere şi a trăit retras, departe de lume.

În 2032, într-o lume în care totul este supravegheat electronic, în care omenii sunt identificaţi după semnătura electronică a ochelarilor-computer pe care îi poartă – i-shades – Edson, tânăr specialist în învârteli, se îndrăgosteşte de o hackeriţă implicată în operaţiuni ilegale la nivel înalt, efectuate cu ajutorului unui cuantum-computer. (Ea şi banda ei operează dintr-un camion aflat tot timpul în mişcare prin traficul aglomerat al metropolei, pentru a nu fi depistaţi de autorităţi).

În 1732, părintele Luis Quinn este trimis de Ordinul Iezuit să investigheze un posibil caz de erezie al unuia dintre preoţii misionari trimişi să creştineze triburile din jungla Amazonului. Departe de civilizaţie, în luxuriantele păduri străine, situaţia se dovedeşte a fi mult mai gravă; preotul renegat a descoperit lucruri care mai bine rămâneau adormite şi care implică intervenţii în însăşi natura timpului. Dar nici părintele Quinn nu-i de colo, pentru că a intrat în rândurile bisericii după ce a ucis un om. N-a uitat niciodată cum să lupte cu spada, iar violenţa îi curge prin vene la fel de natural ca sângele.

Există o legătură între toate aceste poveşti, dar nu cea la care ne-am aştepta, adică un secret păgân descoperit cândva, care are reverberaţii până în viitor. Cele trei istorii nici nu se află pe acelaşi fir temporal. Ele se petrec în universuri paralele, pe fire diferite ale istoriei. McDonald recurge la teoria multiversului şi la noţiuni de fizică cuantică şi îşi construieşte povestirea pe ideea că toate lucrurile care se pot întâmpla s-au întâmplat, că toate universurile există, în paralel, că noi existăm în multiple exemplare, în universuri diferite, unde suntem tot ce am putea fi: poliţişti sau hoţi, drogaţi sau oameni de succes etc. Cum ajung atunci să se intersecteze drumurile celor trei şi ale altor personaje existente în roman? Răspunsul este teribil iar alegerea pe care o au de făcut personajele este, la rândul ei, una dificilă şi provocatoare. Read more…

Printre temele predilecte ale scriitorului Ian McDonald pot fi  amintite nanotehnologia, cadrul cyberpunk sau impactul schimbarilor sociale si tehnologice asupra societatilor vestice. Dintre premii as aminti: Locus Fantasy Award (1992) pentru “King of Morning, Queen of Day”, Philip K. Dick Award Best Collection winner (1991) : “King of Morning, Queen of Day”, British Science Fiction Award (1993) : “Hearts, Hands, and Voices” ( aparuta tot la Pygmalion si pe care am reusit dintr-un noroc s-o si gasesc ), British Science Fiction Association Award Best Novel winner (1995) pentru “Necroville” plus o lista un pic mai lunga si mai stufoasa de nominalizari. Am ales ca si coperta o varianta germana pentru ca Pygmalion-ul care il am eu e nescanabil, cunoscand in mod sigur ceva zapada si ploaie in perioada de anticariat.Plus ca pe internet nu am mai gasit o alta varianta de coperta mai buna.

Necroville (1994), sau “Terminal Cafe” cum o mai gasim tradusa, este o carte cum rar o sa mai intalniti. Pentru mine acesta a fost al doilea contact cu romanul, acum citiva ani mai avand o tentativa de lectura esuata dupa citeva pagini. Asa ca acum mi-am luat inima-n dinti serios si nu m-am lasat. Nici acum inceputul nu mi s-a parut spectaculos, si raman la impresia ca este la fel de greoi ca data trecuta. De-a lungul romanului am  ramas cu impresia ca scriitorul este atras in exces de anumite elemente. Deseori, m-am trezit cu o serie de termeni si situatii, care nu au fost detaliate anterior, si abia dupa ce inaintezi in lectura, incepi sa-ti faci o idee despre “ce” si “cum”. Apoi ar mai fi abundenta acestor situatii si termeni noi, idei originale care, mai ales la inceput, te cam pun pe ganduri si pe mine m-au silit sa recitesc anumite pasaje. Insa trecand pe aceste mici neajunsuri, intriga ce se complica pe parcurs, frumusetea faunei locale si complexitatea personajelor dezvaluie o lume de vis. Ne aflam intr-un moment in care nanotehnologia a inflorit asa de tare incat nu mai exista moarte propriu-zisa. In eventualitatea decesului se poate apela la serviciile Casei Mortii, o companie de nivel mondial, persoana in cauza urmand a fi supusa unui tratament specific pentru a fi adusa din nou printre noi. Pornind de la premiza ca omul acum nu mai poate muri si dupa cum aflam si din spusele scriitorului, de la un citat al lui Ian Watson (“…primul lucru pe care-l veti obtine prin nanotehnologie va fi nemurirea”) asistam la o inflorire ideatica si literara a subiectului, de proportii cu totul nebanuite.

In principal sunt urmarite aventurile a cinci prieteni, secondati de cate un al doilea partener, in anul de gratie 2063. Aventurile au loc pe parcursul a unei singure nopti. Noapte cu totul speciala pentru ca portile Necroville-urilor ( orasele unde se gasesc mortii) se deschid si muritorilor de rand. Daca la inceput nu stim prea multe despre eroii nostri, pe parcursul romanulu, apar din ce in ce mai multe elemente din trecutul fiecaruia. Si astfel putem pune multe detalii cap la cap, gasind raspunsul la  intrebarile care ne-au macinat. La aceste detalieri si prezentari de caractere am observat ca se urmareste aceeasi linie in general. La un moment dat, intr-un fel sau altul personajul ajunge inevitabil sa se spovedeasca cuiva. De remarcat si usurimea cu care se destanuie dar si aspectul ca e vorba de cineva pe care abia l-a cunoscut, destainuirea fiind presarata si cu ceva detalii destul de intime. In fond, avem parte de cinci personaje, fiecare cu parcursul si propria-i evolutie si e destul de greu de venit cu abordari si idei mereu noi. In ciuda acestor semnalari nu poti sa nu admiri tesatura pe care o dezvolta scriitorul Ian McDonald si nu poti sa ramai insensibil la imaginatia de care da dovada scriitorul. Ca tot e un subiect la zi, mi-a placut ideea ca justitia nu se mai face acum la nivel local ci a fost trecuta la nivel international, avocatii putand apela acum, dupa o intelegere prealabila intre cei doi, la orice judecator din lume. Si dupa cum e normal se aplica legea specifica zonei respective. Ei bine acesta este doar un aspect foarte mic al lumii vaste in care, daca mai gasiti cartea pe undeva, aveti sansa sa patrundeti

Treptat, pe masura ce patrunzi in actiune, si ti se dezvaluie tot mai mult din trecutul personajelor ajungi sa te indragostesti de mare parte dintre ele si sa-ti doresti sa treaca peste toate obstacolele. Toti cu idealuri proprii de viata, vor incerca pe diferite căi sa-si descopere menirea, sa se impace cu sine sau dimpotriva sa lupte pentru respectarea principiilor. Singura mini-poveste care nu m-a prins prea a tare a fost cea a lui Santiago, ce in acelasi timp are si rol de legatura cu toate celelalte personaje, fiind si catalizatorul principal al romanului. Vanatoarea la care participa se intinde pe o portiune consistenta a romanului si parca devine la un moment dat inutila. In general, actiunea este bogata si complicata la nivelul intrigii prin prezenta in joc a mai multor corporatii, care, alaturi de Casa Mortii, conduc destinele celor vii dar si hotarasc asupra sortii mortilor. Odata ce ai murit iti pierzi drepturile din lumea viilor si trebuie sa o iei de la capat dupa un cu totul alt set de reguli. Si pina la un razboi in toata regula, la vedere sau ascuns, nu mai e decat un pas.

Dupa cum afirma si Mihai-Dan Pavelescu in prefata, subiectul romanului a mai fost exploatat si de altii, mai cu seama de Robert Silverberg in nuvela Born with the dead publicata in 1974. Probabil eroare de tipar, pentru ca in postfata nuvela e trecuta cu anul aparitiei 1993. Ei bine as puncta eu ca aceeasi nuvela este prezenta si in Almanahul Sci-fi Magazin 2009. Ar mai fi de amintit si abundenta termenilor spanioli impreuna cu obsesia evidenta a scriitorului de a prezenta secvente din aparitii cinematografice care au facut furori printre cinefilii deceniilor trecute. Mai sunt si o serie de trimiteri catre lumea Sf-ului, de care am aflat din aceeasi prefata . Eu am reusit sa identific doar una dintre ele, cea catre Philip K. Dick cu omul din turnul inalt, de Harlan Ellison (Viziuni periculoase) si William Gibson (cu nava Marcus Gravey!) nu prea m-am prins singur.

Daca va spun ca de traducere s-a ocupat Gabriel Stoian iar consilierul colectiei celor de la Pygmalion era Stefan Ghidoveanu cred ca nu e de mirare ca au fost vremuri cand treburile in sf-ul romanesc se miscau cu o alta viteza si la un alt nivel decat la momentul de fata.

Cireasa de pe tort a constituit-o intamplatoarea aparitie a interviului cu Ian McDonald din revista Nautilus, in care se vorbeste mai in detaliu despre ultimul proiect al scriitorului, plus alte subiecte interesante. Recunosc ca am vrut sa abordez “Necroville”-ul pentru a incerca apoi sa vad despre ce e vorba in renumitul sau “Brasyl”. Insa la momentul de fata nu mai sunt asa curios pentru ca, din cate am observat, si acolo sunt mai multe destine incrucisate, lucru pe care de altfel il intalnim si in viitorul sau roman “The dervish house”. Actiunea se petrece cam la fel tot pe o perioada limitata de timp. Si in plus avem parte tot de nanotehnologie si probabil de termeni mai mult decat provocatori. In alta ordine de idei, cadrul, personajele si actiunea s-au modificat insa modul de constructie si abordarea literara a ramas neschimbata. Ian McDonald este un scriitor de lecturat, insa pentru multi  cred ca se va dovedi o adevarata provocare sa-i parcurga un roman din curentul cyberpunk, cum de altfel a fost si pentru mine. “Necroville” ramane in amintirea mea ca o lectura deosebita care m-a imbogatit, m-a impresionat si mi-a sporit, in mod cert, bagajul imaginativ.

Iata ce bunataturi am capatat in schimbul a doua beri! Unele scriituri sint ca vinul vechi: cu cat anii de aparitie sint mai indepartati de prezent, cu atat sint mai savuroase. Iar astea sint dintre cele “nobile”.

Antologia de faţă, deşi este primul număr al colecţiei după cum scrie şi pe copertă, reprezintă de fapt traducerea numarului 23 din colecţia originală, apărut în 2006, deci cât de cât recent, sub coordonarea lui Gardner Dozois fost editor intre 1984 si 2004 la revista Asimovs Science Fiction. Deşi este destul de voluminoasă, ca şi în cazul altor antologii marea majoritate a povestirilor se pot citi uşor şi rapid, depinzând şi de ritmul de lectură preferat al fiecăruia. Coperta este destul de reuşită, iar ilustratia este realizata de Stèphane Martinière. Scriitorii prezenţi, in numar de 15, cu mici excepţii, fac parte dintre marii consacraţi ai genului, adevăraţii lupi de mare ai întregului fenomen science-fiction. Am mai citit recenzii ale acestui prim volum şi într–o mare masură toate erau de acord asupra unui lucru, că se pot identifica suficiente puncte slabe şi “mâini moarte” în antologie, însă din punctul meu de vedere exista si adevaratele povestiri menite prin întregul lor să–ţi stimuleze imaginaţia cu adevărat ( am zis întreg pentru ca am mai întâlnit şi mâzgalituri ,cu idei şi inceputuri bune, ce parca se se pierd pe parcurs ) ce–şi domină copios suratele mai nereuşite.

Deşi începutul antologiei, prin povestirea “Mica Zeiţă” a lui Ian McDonald, nu este destul de promiţător, rezistând cu greu tentaţiei de a trece la povestirea urmatoare, dupa ce primele 10 pagini ce–ţi lasă impresia unei povestiri destul de anoste, mai apoi, elemente de hi-tech devin din ce în ce mai prezente şi complexe, ideile sunt mai bine încadrate în text, şi în ciuda unui sfârşit semiprevizibil de la un anumit moment dat, se mai şterge din gustul amar iniţial.

Alastair Reynolds şi Michael Swanwick nu excelează nici ei prea mult, povestirile nefiind grozave, însă suficient de bune cât să nu se şteargă prea repede din memorie. Robert Reed, în schimb, a fost o surpriză semiplăcută construind o povestire în care un fost membru al unui echipaj de pe o navă de dimensiuni uriaşe, populată cu rase extraterestre din cele mai diverse, este chemat să rezolve necunoscutele unei crime, însă, de pe la jumatatea povestii parcă se cam rupe filmul. Nu mai avem aceeaşi coerenţă literară iniţială, persistând impresia că dialogurile şi descrierile sunt prost construite, fiind posibil ca autorul să se fi plictisit ori să–şi fi pierdut inspiraţia, şi, în ciuda unei idei de final gândite, rămâi cam nesatisfăcut.

Dacă Ken MacLeod m–a lasat rece, Bruce Sterling în “Planul lui Blemmye” situată spaţial în universul atât de bătătorit, în ultimul timp, al cruciadelor, imbină într–un mod fericit şi pe alocuri violent, elementele de fantasy ideologic cu necunoscutul, simţul datoriei faţa de binefăcător cu cel al dreptăţii, şi, deşi finalul pare forţat ne pregăteşte pentru a intra cu mintea deja încălzită şi stimulată În zona de seism a necunoscului, în cazul meu, David Gerrold. Acesta abordează o idee nu neaparat originală sau nemaiîntâlnită, aceea a calatorilor în timp trimişi pentru a rezolva diverse cazuri, mai mult sau mai puţin importante, însă, spaţiul este folosit cu inteligenţă si exploatat la maximum pentru a se obţine un cadru captivant, alert, cu personaje credibile şi bine conturate, în care abunda descrierile detaliate minuţios finisate. Stephen Baxter, deşi am impresia că are un fetiş cu tema timpului în scrierile sale (vezi şi traducerile de la Nemira), de această dată se achită destul de bine de îndatoririle sale de scrib în “Copiii Timpul” (exact ce vă spuneam mai sus) pentru ca Vonda McIntyre să pună cireaşa de pe tortul acestei antologii cu povestirea “Companionii“, o frescă pătrunzătoare a unei lumi în care spaţiul nu mai prezintă secrete, lume dominată de femei pilot legate psihic de propriile nave cu alte reguli, obiceiuri şi aspiraţii, decât cele din ziua de astăzi.

Răbufniri notabile de orgoliu mai au şi Gene Wolfe în “Valul”, Neal Asher în “Blând grăia măcăreţul” si Joe Haldeman cu “Înger de lumină“, ce construiesc cu migală lumi şi evenimente fantastice, cu bun gust, contribuind la întărirea sentimentului ca avem în faţă o antologie destul de reuşită, fara a pica în patima detalierii prea amanunţite si lăbărţării unor texte goale pe multe pagini, ce evident agasează cititorul, aşa cum incheie parţial nefericit antologia, James Patrick Kelly cu povestirea “Foc“. Aceasta este şi cea mai întinsă din antologie, începând cum nu se poate mai bine, însă, cum fericirea nu durează prea mult, nevoia de pagini îl impinge pe scriitor la sacrificarea unei idei, ce altfel s–ar fi putut încadra cu mai mult succes în jumate din paginile folosite.

După cum era de aşteptat nu toate povestirile pot fi pe placul cititorului, şi, în funcţie de gusturi fiecare işi stabileşte propriul set de valori după care poate aprecia sau critica scrierile antologiei de faţă, dar şi în general, după finalizarea lecturii pot spune ca am rămas cu certitudinea că volumul de faţă, în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .

Nu am vrut sa numesc acest post “Pornografie la mana a doua” pentru ca, deh, “pornografie” si “mina”, chiar mai grav, “mana a doua”, pot da nastere unor jocuri de cuvinte periculoase. Asa ca o sa-i las lu’ Ursu placerile “perversiunilor” fotografice cu carti, mai ales ca in ultima vreme am observat o rafinare a pictorialelor, ba chiar a inceput sa-si fotografieze subiectii in diferite “pozitii”.

Pe aici sint destule Bookstore-uri care vand “Used Books” pe principiul “anticariatului” romanesc, inclusiv renumita Bakka. Am vazut intrand oameni care carau cutii impresionante pline cu carti, insa cei care ies cu 2,3 volume in mana, pina la o plasa intreaga, sint si mai multi. Cartile circula, si inca rapid. Cele bune isi gasesc rapid clientul, iar maculatura, dupa o vreme, este scoasa in strada, “la liber” pentru curiosi. Bineinteles ca m-a prins si pe mine febra asta si uite ce s-a agatat de mainile mele:

Larry Niven & Jerry Pournelle: Inferno, Lucifer’s Hammer, The Mote in God’s Eye, Footfall; toate nominalizate la premiile majore.

David Brin: Glory Season; Maureen McHugh: Mission Child; Ian McDonald: Desolation Road (asta e debutul lu’ nea asta si nici TPL-ul n-o mai are; va vine sa credeti sau nu, asta e prima editie paperback 1988, si inca intr-o stare foarte buna).

…daca as fi MDP la Nemira? Pai considerand ca o parte din autorii de la Pygmalion si Teora s-au “mutat” cu el la Nemira as face asa:

Alistair Reynolds – as continua cu Revelation Space; daca piata cere m-as gandi si la Century Rain, Galactic North si Pushing Ice

Brian Aldiss – as scoate Helliconia

CJ Cherryh – Downbelow Station si Cyteen; as mai scoate ceva ce se leaga de cele doua daca piata ar cere

Connie Willis – Doomsday Book si To Say Nothing of The Dog, in functie de raspunsul pietei m-as gandi la Passage

Dan Simmons – Ilium & Olympos deja anuntate, dar as fi inceput cu Hyperion (pacat); cele doua sint cam masive pentru introducerea autorului, parerea mea

David Brin – Uplift 1 fara discutii, Uplift 2, dupa care m-as gandi la Glory Season, reeditare la Hart of the Commet

Frederick Pohl – Heechee dar numai primele trei

Iain Banks – as continua Cultura in functie de piata

Jack McDevitt – as scoate Hutchins si Benedict cate unul pe an (Seeker este cea mai buna alegere pentru introducerea autorului pe piata / foarte importanta prima perceptie); daca piata cere as baga si cate un standalone din cand in cand

Joand D Vinge – as reedita Snow Queen si as scoate Summer Queen rapid; in functie de piata as baga un omnibus cu World’s End si Tangled…; de gandit pe viitorul indepartat la seria Cat

Joe Haldeman – reeditari rapide la Forever War si Forever Peace; … m-as gandi la Accidental…

Kate Wilhelm – as reedita Where Late…

Larry Niven & Jerry P. – am auzit ca sint la voi; nu as rata Footfall, The Mote in…, Inferno; nu stiu ce sa zic de RingWorld daca suporta reprint…

Orson Scott Card – as lasa-o mai moale… o vreme macar

Poul Anderson – Operation Chaos & Luna, The Boat of a Million Years, si inca cateva; nu ar fi rau una pe an; poate ar merita o colectie in colectie

R C Wilson – o sa devina o piesa grea dupa Spin; dupa Spin as scoate Darwinia – > Bios ->Blind Lake – > The Chronolits – > Axis; Axis poate nu chiar ultimul dar in nici un caz imediat dupa Spin

R J Sawyer - as baga viteza cu Neanderthal Parallax; din standalone as scoate toate nominalizarile (H&N) cam cate una pe an; m-as feri de Quintaglio pentru o vreme

Robert Silverberg – reintroducere cu Roma Eterna, dupa care Majipoor, Dying Inside, Books of Skulls, Born with the Dead

Ursula K LeGuin – as reedita Deposedatii si Lumii ai…

Vernor Vinge – as continua cu Rainbow’s… dupa care A Deepness…; Realtime de vazut daca piata cere

Daca as lucra la Tritonic si as avea putere:

Charles Stross – as scoate Iron Sunrise mai iute (cu niste coperte ca lumea), m-as gandi la Accelerando si la Glasshouse

Daca aveti Hyperion, l-as face sa apara in 2 saptamani; dupa care continuarile

Elizabeth Moon – Speed of Dark si atat

Greg Bear – ati inceput ca pixu’; as fi inceput cu Darwin’s Radio, Moving Mars, Eon simultan cu Eternity (reedit + relansare de serie), Darwin’s Children si Legacy; si ar mai fi cateceva

Ken Macleod – as relansa autorul cu seriile Fall Revolution si Engine City, romanii adora seriile in general

Kim Stanley Robinson –as lasa-o mai moale

Bujold – as baga viteza maxima in Vorkosigan Saga, e vaca de muls

Richard Morgan – m-as tine de seria inceputa, 13 pe termen lung; bai, voi chiar credeti ca o sa vindeti autor nou (pacat de el ca-I bun) daca nu faceti un pic de promovare?!

Autori fara editura in RO, cred. Ce as mai lua repede, pina nu ai iau altii:

John Scalzi – Seria Oldman’s War; cine al ia da lovitura, pe gustul romanilor 100%; simt ca Zoe’s Tale o sa fie Hugo

Ian McDonald – River of Gods si Brasyl

Michael Swanwick – Station of the Tide, Bones of the Earth, Schertzo…

Neal Stephenson – Cryptonomicon & Diamond Age; nu m-as risca la Baroque fara introducere si promovare adecvata

Robert A Heinlein – nu stiu la ce editura a ajuns, dar mi-as trage minicolectie (la fel cu Poul Anderson)

Vonda McIntyre – Dreamsnake si The Moon and the Sun

Wil McCharty – seria Queendom of Sol; este super faina si a fost nominalizata toata

Ce as experimenta cu promovare adecvata si timpurie:

Chris Moriartry – Spin State & Control

Elizabeth Bear - Dust si Undertow de inceput

Karl Schroeder – Seria Virga

Kathleen Ann Goonan – Nanotech Quartet

Maureen McHugh – China Mountain Zhang & Mission Child

Nick Sagan – Trilogia aia care e

Tobias Buckel – Crystal Rain & Ragamuffin… & Sly Mangoose

Pe Chabon l-as trage la Humanitas linga David Mitchell.

Asta despre SF.

Despre Fantasy doar doua nume noi : Nalo Hopkinson si Naomi Novik. Mai mult nu ma bag.

Precizare – astea ar fi planuri pe cativa ani buni, nu peste noapte…