Zeii Americani a fost un deliciu la acea vreme, chiar daca usor inegala in evolutia si coerenta actiunii, si a fost indeajuns cat sa indragesc definitiv scriitorul. Sentimente care nu s-au schimbat chiar daca am trecut printr-un volum de Anansi Boys vizibil mai slab in idei ca precedenta aparitie din serie, un Good Omens citibil, dar fara nimic spectaculos, si printr-o castigatoare Hugo, prezenta The Graveyard Book.

…Care este o carte de citit, insa parca lipsita de caracteristicile pe care le vad eu necesare unui castigator Hugo. Romanul este construit pe scheletul a 8 capitole-povestiri, ce se remarca prin faptul ca pot fi abordate si separat, nu neaparat doar ca un intreg. De altfel, si autorul recunoaste ca ideea volumului l-a bantuit vreo 20 de ani, insa abia dupa ce a scris povestirea The Witch’s Stone si fiica sa a insistat sa afle mai mult despre personaj s-a urnit la masa de lucru pentru a exploata in intregime ideea.

Fiecare capitol in parte urmareste cate un eveniment deosebit din viata eroului Nobody Owens, de la varsta inocenta a copilariei si pina la dramatica adolescenta, varsta la care multe dintre miturile si imaginile opilariei se spulbera definitiv. Este interesant cum a reusit Gaiman sa ia un subiect cu tente usor macabre - in urma unei crime un copil este infiat de creaturile si fantomele ce bantuie un cimitir -, si sa-l transforme intr-o poveste incarcata de emotie si bucurie. Bod este un copil cat se poate de obisnuit, care se supune intru totul regulilor cimitirului si, prin urmare, ii vine foarte greu sa se adapteze la viata din afara lui, intampinand reale obstacole atunci cind incearca sa frecventeze cursurile unei scoli umane din apropiere. Exista o prapastie evidenta intre ceea ce crede Bod ca ar trebui sa fie lumea, ce-i este descrisa mai ales din povestirile colocatarilor, poeti mediocri,  mari personalitati ale antichitatii sau chiar simpli locuitori ai vremurilor trecute,  si ceea ce se intampla cu adevarat dupa portile cimitirului bantuit. De altfel, un alt  punct forte al romanului si probabil unul dintre motivele pentru care fost atat de apreciat, lasand la o parte candoarea copilareasca a lui Bod, este unicitatea si forta pe care o emana gama personajelor secundare ce intra in contact cu acesta de-a lungul intamplarilor. Avem parte de o diversitate sanatoasa de fiinte si entitati supranaturale cu puteri pe masura, incepand cu fantomele atat de comune cimitirelor, cu vampirii nedeclarati, dar intuiti in mare masura, si terminand cu vrajitoare, femei-lup sau ghouli de-a dreptul fiorosi. Daca ar trebui sa fim mandri sau nu, nu stiu, dar autorul a numit-o pe una dintre apropiatele lui Bod “doamna Lupescu”, evidentiindu-i originea romaneasca si prin porecla pe care i-o pune lui Bod, Nimini (desi pe wiki zice de Nimeni, eu in volum am gasit Nimini).

Este interesant ca, desi autorul nu spune  nimic despre perioada in care au loc intamplarile, din indiciile oferite este clar ca ne gasim intr-un timp al zilelor noastre.

Nu pot spune ca am fost marcat de finalul indecent de nefiresc, pentru ca in fapt cartea nu este una prea vesela, situatia lui Bod este roza pina la un punct, de unde el ar trebui sa-si ia inima in dinti si sa inceapa de la zero.  Indecent, adica este lipsit de dulcegariile comune si de incheierile clasice cu happy-end, autorul trecand cu vederea necesitatea cititorului de a simti ca totul s-a terminat cu bine si toate lucrurile sunt bune si frumoase. In viata de zi cu zi fiinta umana se confrunta cu greutati pe care trebuie sa invete cum sa le infrunte din experienta proprie  si, mai ales, cum sa treaca peste ele cu fruntea sus (si picioarele inainte, as adauga eu).

Cred ca The Graveyard Book le-ar putea oferi tinerilor si o noua perspectiva asupra mortii, din moment ce un copil a putut fi infiat de o familie decedata si actualmente existenta doar sub forma unor fantome. As remarca si usurinta prin care autorul  introduce personajele sale si fascinatia pentru acestea pe care reuseste sa o mentina treaza de-a lungul intregului volum. Probabil tocmai “zgarcenia” de a oferi prea multe detalii despre ele din primul minut si inserarea indiciilor si a intamplarilor din trecutul acestora pe parcurs sunt “vinovate” de acest efect aparte.

Daca nu spunea ca s-a inspirat din Cartea Junglei, cred ca tot ne-am fi dat seama, mai ales ca paralela intre Mowgli, orfanul crescut de animalele junglei, si Bod, copilul luat in grija de fantome, este mai mult decat evidenta. Cam ultimele doua capitole mi s-au parut usor destabilizatoare in armonia totala a volumului, mai ales ca eu am citit pe undeva despre anumite “surprize” rezervate cititorului in acea parte finala si asa mi s-a dus pe apa Sambetei toata distractia. Posibil ca tocmai din cauza acestei situatii de care  aveam cunostinta sa fi avut impresia ca in cele doua capitole romanul urmeaza o evolutie usor previzibila.

Impresia mea este ca, luate separat, povestirile au mai multa substanta si putere decat cartea analizata pe de-a-ntregul ei. Drept dovada, The Witch’s Stone a si fost premiata in 2008 pentru cea mai buna nuveleta la Premiile Locus. Oricum, este o carte memorabila, mai ales prin felul realist si fara menajamente de a privi lucrurile, subiectul neconventional, si calitatea scriiturii si abordabilitatea discursului. Dar, ca sa ma si justific acum, de la o premianta Hugo ma astept sa aiba si un crampei de inovatie, de ceva care sa te puna un pic in genunchi, adica ceva mai mult decat o reeditare a unei vechi povesti – reeditare reusita de altfel, nu am ce zice. Insa daca ne uitam la ce concurenta a avut, cred ca doar Anathem (pe care nu am citit-o) reprezenta un concurent serios, restul au cam fost sa fie la numar.

Lumea s-a cam prins pina acum ca The Graveyard Book reprezinta o alta realizare de succes a multitalentatului Gaiman, ce a mai cochetat o perioada destul de intinsa (1989-1996, cel putin pentru lucrarea urmatoare) si cu industria benzilor desenate (nu m-am putut abtine sa nu aduc aminte),  seria Sandman ridicandu-l la loc de cinste printre fani.

Un mini interviul cu traducatorul versiunii romanesti, Liviu Radu, volum in pregatire la editura Nemira gasiti aici.

Nu pot decat sa adaug ca exista si dreptate pe lumea asta.

Plus in pregatire :

Am mai vazut si un Card, dar ma cam lasa rece autorul asa ca nu mai aduc aminte.

“Putin probabil” apartine lui Will McIntosh si exploreaza influenta pe care ar putea sa o manifeste statisticile asupra cursului vietii noastre, povestirea oprindu-se la un asemenea experiment. O poveste usurica, care nu mi-a trezit prea tare interesul, dar cu avantajul ca macar a fost bine scrisa.

Laird Long, scriitor canadian, imagineaza o lume in care sufletele celor vii pot fi furata fara ca acestora sa li se intample ceva, iar fantomele celor morti, dar cu restante la Fisc, pot bantui (ne)linistite Pamantul pina la clarificarea situatiei financiare. “In cautarea sufletului pierdut” este mai atragatoare ca prima povestire, mai ales prin subiectul sau, insa nici ea nu emite prea multe pretentii. Partea finala mi s-a parut destul de brusca si cam slab gestionata.

Despre romanul in  foileton a lui Ciprian Mitoceanu am mai discutat pe blog. In numarul de fata este prezent cu varianta mai scurta a aceleiasi scrieri, “Amendamentul Dawson“.

“Corectie de zbor” a lui Ken Wharton mi-a adancit si mai tare starea de neliniste, pentru ca nici nu am reusit sa o termin. Un text ciudat in care este posibil sa apara si un lift spatial, insa unde m-am oprit eu nici vorba de asa ceva. Nu m-a prins deloc.

Si am ajuns la una dintre piesele de rezistenta ale numarului de fata, “Calea Crucii si a Dragonului“- premiul Locus in 1980 – apartinand reputatului si cunoscutului scriitor, George R.R. Martin. Tinand cont de titlu, eu imi faceam iluzii (ce s-au dovedit desarte in final) ca poate voi regasi ceva franturi din saga recenta a lui R.R. Martin. Din pacate, cum spuneam,  nu a fost cazul, insa tot raul spre bine, pentru ca am descoperit o povestire cu adevarat interesanta. Ne aflam intr-un viitor in care planetele au fost colonizate, s-au intalnit specii extraterestre, iar religia joaca un rol foarte important in organizarea sociala. Prin urmare fiecare cult incearca sa-si struneasca adeptii si sa atraga un numar mai mare de acoliti. In centru se afla aventura unu inchizitor confruntat cu o religie iesita din comun, aceea a unui Iuda Iscarioteanul ridicat la grad de sfant. Repercursiunile contactului dintre inchizitor si reprezentantii acestei religiii vor rezulta in daune colaterale de ambele parti. Un text usor ironic pe alocuri, cu un subiect atractiv (ce poate fi considerat de unii usor demodat si exploatat in exces) si o punere in scena pe masura numelui scriitorului. Mi s-a parut de departe cel mai bun text al numarului de fata.

Gene Wolfe, un alt greu al sci-fi-ului american,  in povestirea “Scuturile de pe Marte” incearca sa desluseasca ce s-ar intampla daca planeta Marte ar fi parasita de cei care o exploateaza. Pe mine, nu m-a prins cam deloc. Pina la jumatatea povestirii  inca nu intelesesem ce vrea sa transmita scriitorul, textul aparandu-mi parca prea incarcat, si cred ca in mare parte cu detalii inutile. Next.

Si iata si “vedeta” numarului 10/2008. Este vorba de nuvela castigatoare a premiului Hugo in 2006 “Intrusul” (Inside Job) apartinand lui Connie Willis. Intre noi fie vorba observand ca nuvela de fata a mai avut ca adversari lucrari ca “Burn” de James Patrick Kelly, din Best Sci-fi-ul nr. 1 (Nemira) care nu mi-a lasat o impresie grozava, nu ma mir ca a castigat “Inside Job”, insa parca “The Little Goddess” de Ian McDonald din acelasi Best Sci-fi, care  nu e geniala, dar macar are mai multe influente SF, ar fi meritat o atentie mai mare. Si sa nu mai zic ca in acelasi an au mai concurat “Identity Theft” de Robert J. Sawyer si “Magic for Beginners” de Kelly Link.

Titlul m-a dus cu gindul la ecranizarea dupa Philip K. Dick, “Impostorul“, dar de fapt nuvela se concentreaza asupra controversei iscata din posibilitatea ca o persoana cu “puteri paranormale” chiar sa fie posedata de un suflet si nu sa fie un sarlatan de cea mai joasa speta, cum intalnim in majoritatea cazurilor. Un text excesiv de lung, presarat de detalii si dialoguri inutile, si destul de tern ca si idee, fara multa spectaculozitate. L-am dus pina la capat, pentru ca totusi am fost un pic curios daca intervine ceva (mai) neobisnuit, insa cam degeaba. Locusul din `80 mi s-a parut mai reusit ca Hugo-ul din 2006.

Chiar daca procentajul celor care nu mi-au placut este in mod cert covarsitor, totusi George R.R. Martin merita abordat cu prisosinta. Si cine stie?! Poate parerile voastre nu o sa coincida cu multe din impresiile mele. Si ca sa va si conving ca nu sunt carcotas inutil, o sa aleg sa vorbesc intr-un post viitor si de unul dintre numerele care m-a impresionat foarte mult. Pina atunci continui sa depling disparitia prematura a revistei de pe piata si sper intr-un almanah Sci-fi Magazin 2010, tinand cont ca cel de pe 2009 a fost foarte reusit.

Pina atunci va reamintesc ca Almanahul Sci-Fi Magazin 2009, a carui recenzie o gasiti aici,  poate fi comandat pe adresa abonamente@sci-fi.ro, tot de acolo putandu-se achizitiona si cele doua volume in care sunt adunate cate 6 numere corespunzatoare aparitiei lunare din 2008. Mai multe detalii pe adresa web a revistei.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/05/26/sci-fi-magazin-nr-10-iulie-2008/feed/ 1 http://www.cititorsf.ro/2009/03/21/news-flashnominalizari-finale-hugo/ http://www.cititorsf.ro/2009/03/21/news-flashnominalizari-finale-hugo/#comments Sat, 21 Mar 2009 06:48:47 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=3642 S-au stabilit nominalizarile oficiale la  Hugo Award. Acestea sunt :

Cel mai bun roman

Anathem – Neal Stephenson (Morrow; Atlantic UK)

The Graveyard Book – Neil Gaiman (HarperCollins; Bloomsbury)

Little Brother – Cory Doctorow (Tor)

Saturn’s Children – Charles Stross (Ace; Orbit)

Zoe’s Tale -John Scalzi (Tor)

Cea mai buna nuvela

“The Erdmann Nexus” – Nancy Kress (Asimov’s Oct/Nov 2008)

“The Political Prisoner” – Charles Coleman Finlay (F&SF Aug 2008)

“The Tear” – Ian McDonald (Galactic Empires)

“True Names” – Benjamin Rosenbaum & Cory Doctorow (Fast Forward 2)

“Truth” – Robert Reed (Asimov’s Oct/Nov 2008)

Cea mai buna nuveleta

“Alastair Baffle’s Emporium of Wonders” -Mike Resnick (Asimov’s Jan 2008)

“The Gambler” – Paolo Bacigalupi (Fast Forward 2)

“Pride and Prometheus” – John Kessel (F&SF Jan 2008)

“The Ray-Gun: A Love Story” – James Alan Gardner (Asimov’s Feb 2008)

“Shoggoths in Bloom” – Elizabeth Bear (Asimov’s Mar 2008)

Cea mai bun povestire

“26 Monkeys, Also the Abyss” – Kij Johnson (Asimov’s Jul 2008)

“Article of Faith” – Mike Resnick (Baen’s Universe Oct 2008)

“Evil Robot Monkey” – Mary Robinette Kowal (The Solaris Book of New Science Fiction, Volume Two)

“Exhalation” – Ted Chiang (Eclipse Two)

“From Babel’s Fall’n Glory We Fled” – Michael Swanwick (Asimov’s Feb 2008)

Lista integrala poate fi consultata aici.