Roman literar cu… zombi. Pe autor nu-l intereseaza de unde si de ce au aparut doamnele si domnii zombi, si nici ce vreau ei, pentru ca romanul este de fapt despre altceva. Este despre cum fiinta umana se poate adapta la aproape orice conditii. Personajul principal, Temple, este o tinara de 15, sau poate 16 ani, venita pe lume dupa zombocalipsa, prin urmare starea de fapt este “normalitatea”, singura “normalitate” pe care ea o cunoaste. Iarasi, zombi sint amenintarea ce mai mica, raul major vine tot din partea fiintelor “ginditoare”.
Desi avem parte de ceva actiune, volumul nu are o poveste, un plot. Este un roman de situatii si personaje. O carte scurta si frumoasa, total nerecomandata celor ce cauta explicatii “stiintifice” sau sense of wonder, dar buna pentru ceilalti. Read more…
Nu pricep cum vine treaba asta cu doi scriitori si, fiecare ce si cum face, dar cred ca acolo unde sunt doua minti in loc de una, ar trebui sa iasa o treaba si mai buna. Ma rog, in cazul de fata a iesit o treaba, nu neaparat grozava sau impresionanta, ci mai degraba una de vacanta. Si as mai preciza ca in scriitura se simte un pic mina lui Koontz. Poate el a venit cu ideile si Anderson a dactilografiat din greu ideile sau fiecare a contribuit cu cate un capitol, sau cu cate o jumatate de carte. Cine stie?! De Anderson nu prea am citit nimic, asa ca de asta m-am raportat doar la Koontz, un scriitor de horror in voga, dar si prolific, cu succes la public si cu carti suficient de apreciate incat sa fie considerat unul dintre cei mai populari autori, mai ales in Romania daca ar fi sa ne luam dupa numarul de carti traduse, pe domeniul lui. Si asta chiar daca nu are carca de premii dupa el.Interesant e ca in 2008 a fost declarat al 6-lea cel mai bine platit autor din lume, la egalitate cu John Grisham pentru suma de 25 de milioane anual.
Ca tot spuneam la inceput, de lectura lejera, chiar Koontz spune in prefata ca Prodigal Son ar fi trebuit sa devina serial de 60 de minute, regizat de Martin Scorsese. Insa in urma interventiei studioului prin modificarea scenariului, desi ei se intelesesera asupra altor clauze, Kontz s-a convins sa renunte la colaborare si sa publice scenariul sub forma de carte. Ghinionul lor si norocul lui Koontz si Anderson. Sau invers, mai mult norocul lui Anderson decat a lui Koontz.
Dupa cum si titlul sugereaza unul din eroii principali, ca din fericire nu e singurul, e chiar monstrul cu inima umana, Frankenstein. Au trecut cateva sute de ani de la evenimentele descrise in cartea lui Shelley, despre care se spune ca ar fi avut la baza o serie de intamplari adevarate. Pentru ca cel care l-a creat pe Frankie e bine mersi in New Orleans si isi face de cap mai ceva ca in tinerete. Evolutiile naucitoare din genetica si manipularea ADN-ului, dar si geniul intunecat al doctorului Victor, l-au condus spre obtinerea unor rezultate nemaiauzite in stiinta. Read more…
Rot & Ruin a fost o mare surpriza pentru mine. Cartea a poposit de mult timp in computerul meu si a reusit sa ramana acolo chiar daca mi-au picat doua HDD-uri intre timp. (Ca o paranteza scurta, feriti-va ca naiba de tot ce poarta marca Spire ca mie numai belele mi-a adus.) Cum, necum, a scapat intamplarii prin care tot ce aveam in materie de carti electronice s-a ras cu al doilea hdd. Dar sa trecem peste micile deziluzii ale sortii si sa va spun cateva cuvinte despre Rot & Ruin.
De Maberry eu am mai citit doua carti, care mi-au placut foarte mult de altfel, (Patient zero si Dragon Factory) asa ca am tras concluzia (pripita) ca si cea de fata se inscrie pe aceeasi linie cu precedentele. Adica actiune si mortaciuni pe linie, divertisment la cele mai inalte cote si mai putin si lucruri serioase. Cumva Maberry a trecut peste acest cliseu si a reusit sa construiasca un roman cu o atmosfera si o profunzime a personajelor peste Graveyard Book-ul lui Neil Gaiman si la egalitate cu The Shadow Year a lui Jeffrey Ford. Si, ca surpriza sa fie completa, de pe a doua pagina a cartii am observat ca volumul este incadrat la categoria Young Adult, al carei target stim cu totii care este. Nu ca nu as citi YA-uri sau ca as avea ceva impotriva lor, dar consider ca adresandu-te unei categorii de varsta mai fragede sari peste anumite aspecte si considerente ce ar mai completa imaginea de ansamblu si in plus te folosesti si de un limbaj mai pe intelesul tinerilor. Cred eu. Read more…
Song of Kali este pentru mine un alt exemplu al faptului ca, uneori, chiar daca o carte a primit un premiu nu trebuie sa-mi si placa. Bine, acum depinde si de cine e votat premiul si cum se stabilesc criteriile de departajare, in cazul de fata World Fantasy-ul fiind inminat de un juriu format din cativa scriitori in voga in perioada de premiere. Astfel, in anul 1986, atunci cind volumul a primit distinctia de World Fantasy Award pentru cel mai bun roman, din juriu au facut parte nume ca: Robert A. Collins, Ellen Datlow, Dean R. Koontz, Patricia A. McKillip, Charles de Lint si Robert Plante.
Iar drept contracandidati a avut romanele:
The Damnation Game, Clive Barker, Illywhacker, Peter Carey, The Dream Years, Lisa Goldstein, Winterking, Paul Hazel, The Vampire Lestat, Anne Rice. Singurele nume ce-mi sar in ochi sunt Anne Rice, ce de altfel nu a mai primit nicio nominalizare la aceasta categorie pina astazi, si Clive Barker, cu doar doua nominalizari fantastice (Weaveworld este una dintre ele). Read more…
The Dragon Factory este o lectura antrenanta si decenta, fara pretentii exagerate si fara prea multi neuroni consumati, mai ales daca si stii exact la ce sa te astepti cand pui mina pe carte.
Inca din primele pagini se observa ca scheletul pe care s-a construit cartea este asemanator (ca sa nu zic aproape identic) cu cel din mult mai inspiratul volum Patient zero. Adica aceleasi schimbari rapide de decoruri si de spatiu, trecandu-se rapid dintr-un colt al globului in altul, aceiasi raufacatori geniali si putred de bogati, plini de idei “constructive” despre cum sa distruga lumea, dar si nelipsita echipa de luptatori de elita, Echo Team, pusa pe picioare de The Department of Military Science si avand drept obiect principal al muncii contracararea si anihilarea tuturor tipurilor noi de terorism. Si poate ar fi fost o adevarata problema ca o mina de oameni sa reprezinte un adversar serios pentru terorismul mondial daca nu ar fi fost ajutati in stradaniilor lor de un software sofisticat, cu mult inaintea vremii sale.
Daca in plan general, comparativ cu volumul trecut, lucrurile sunt neschimbate, totusi motivatiile, viziunile si modalitatile de a actiona ale mintilor cenusii din volumul de fata au evoluat radical.
Astfel aversiunea arabilor (sau cel putin a elementelor extremiste) fata de interventia americana si fata de tot ce reprezinta acest popor este de acum un subiect depasit. Acum se “mizeaza” pe o gama de personaje desprinse de-a dreptul din elita nazista, cum altfel decat macinate de aspiratii foarte “inocente” de purificare etnica. Un pic cam neverosimila ideea, pentru ca totusi sunt ani buni de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, insa daca ar fi sa ne gandim ca genetica este o stiinta in plina ascensiune totul este posibil. De altfel, si multe dintre personajele volumului de fata sunt experte in acest domeniu si nu se multumesc doar cu acest statut ci obtin si rezultate incredibile, desprinse de-a dreptul din cartile de istorie ( avem ceva fiinte mitologice, oameni de Neanderthal, clone umane, mercenari upgradati la propriu, dar si la figurat si multe, multe alte surprize). Read more…
Hater mi s-a parut una dintre cele mai singeroase carti de la Infected-ul lui Sigler incoace si in acelasi timp un roman cu un subiect pe cat de simplu, pe atat de ravasitor pentru minte, cum doar pe la Hill am mai putut intalni (asta ca sa ma raportez tot la istoria mai recenta de lecturi personale). Coincidenta sau nu, pe pagina de pe Amazon a Hater-ului, in lista cu alte carti cumparate de cititorii lui Moody apar si Infected-ul de care am adus aminte mai sus, dar si Patient Zero-ul lui Jonathan Maberry pe care l-am parcurs imediat dupa cele doua carti ale lui David Moody sauDay by Day Armageddon: Beyond Exile (Book 2) de J. L. Bourne – autor despre care tot am mai vorbit pe aici.
Danny McCoyne este un functionaras ca oricare altul, cu o familie cam numeroasa, doi baieti si o fetita, toti sub zece ani, si un socru nu de cosmar, dar care nu prea-l inghite sub nicio forma. Viata lui, de altfel monotona si marcata de grija asigurarii unui viitor copiilor sai, se transforma radical intr-o buna zi in urma unui banal incident. O trecatoare este ucisa pe strada, in drumul sau catre serviciu, absolut fara niciun motiv. Intamplarea se dovedeste pina la urma mai mult decat o actiune izolata a unui maniac, fiind de fapt vorba despre o mutatie genetica care apare absolut aleator si care induce subiectului o stare de furie incontrolabila. Furia rezulta in acte de violenta incontrolabile vis-à-vis de – si aici devine interesant – orice persoana ce nu a suferit aceasta transformare, indiferent ca e vorba de mama, fiica, frate, sot, bunica etc. Odata instalata schimbarea, se pune punct la tot ce era familiar si sigur. Se incepe o viata cu totul noua. Astfel, in scurt timp, lumea se transforma intr-un adevarat camp de lupta, avandu-i drept combatanti pe ei sau pe noi, adica haterii si cei care nu au fost afectati de mutatia misterioasa. Read more…
Pina acum nu am pus mina pe nimic de Joe Hill, dar tocmai ce am inceput Horns si mi-am dat seama ca nu suna rau deloc ce am citit pina acum. Asa ca iata un mic videoclip in care autorul, fiul tatalui sau (mult, mult mai celebru) vorbeste despre Horns. Finalul e haios rau.
La debutul acestei lecturi, prietenul Aspoiu a fost dragut si mi-a comunicat o parte din impresiile lui nu prea dulci privitoare la cealalta capodopera a lui Seth Grahame Smith, Pride and Prejudice and Zombies. Eu deja aveam parcurse cateva pagini asa ca nu m-am dat batut si m-am afundat tot mai adanc in roman. Inceputul este usor confuz pentru ca un personaj face rost de jurnalul personal al lui Abraham Lincoln si daca nu esti prea atent nu-ti dai seama ca de fapt e vorba de insusi autorul. Personaj ce nu mai apare pina la final fiind clar ca acesta a avut nevoie de o portita pentru a ne introduce in ceea ce a scris Lincoln in jurnalul sau si a ales calea ce i s-a parut lui cea mai buna.
Cred ca Abraham Lincoln: Vampire Hunter poate fi considerat un roman foarte bun de istorie alternativa. Toti am auzit de Lincoln, insa am impresia ca putini stiu cu exactitate multe din detaliile vietii sale.Sau macar in mare. Chiar am fost curios sa vad cat adevar se ascunde in spatele intamplarilor din roman si nu am fost neaparat surprins sa descopar ca acesta s-ar cam invarti in jurul unui procentaj de 65-70% ( poate chiar mai ridicat ). Restul este intr-adevar fictiune, insa foarte bine dezvoltata in jurul intamplarilor originale astfel incat orice fan de istorie alternativa va fi satisfacut pe deplin, zic eu. Eu nu sunt neaparat un fan al genului, dar de aceasta data chiar am fost curios sa acumulez informatii despre cel care si-a pus cel mai tare amprenta asupra fenomenului de eliminare a sclaviei din statele americane, si asta chiar daca informatiile nu se trag dintr-o carte de istorie, ci dintr-una de fictiune. Radacinile intamplarilor sunt reale si este clar ca lumina zilei ca toata partea cu vampirii este inventata si serveste doar pentru a condimenta aspectele din viata lui Lincoln… nu ca ar mai fi fost mare nevoie. Read more…
Romanul de fata a fost pentru mine o surpriza placuta. Spre rusinea mea, prea multe nu stiam pina acum de Jonathan Maberry, castigator al premiului Stoker in 2007 cu romanul de debut Ghost Road Blues, primul volum al trilogiei Pine Deep, si un scriitor profesionist implicat activ si in predarea de cursuri pentru cei doritori a se scoli in arta scrierii. A mai cochetat cu benzile desenate, poezia, scenariile de videoclipuri si piese de teatru, artele martiale – despre care a si scris cateva carti – si lista de activitati in care este implicat autorul se intinde considerabil.
In Patient Zero, autorul a reusit sa combine o serie de amenintari cu substrat cat se poate de real, si tocmai acest grad de autenticitate si realism crescut poate soca, in primul rand, cititorul. Pe scurt, aflam ca o celula terorista de ideologie musulmana, pusa, cum altfel, pe distrugere si haos in numele atotputernicului si unicului Allah, reuseste sa puna mina pe o finantare ilicita. Finantarea de fapt are in spate alte interese decat cele ale fanaticilor teroristi, insa ghidandu-se dupa deviza “scopul scuza mijloacele” si scopul in cazul nostru fiind puterea, diferenta existenta la nivelul ideologic nu-i afecteaza prea mult pe cei in cauza. Pentru a dobandi aceasta putere, se planuieste cu atentie si in detaliu un atac in forta asupra natiei americane aflata inca sub urmarile socului atentatelor de la 11 septembrie. Read more…
De ce am mai adaugat si expresia “una rece”? E simplu. Pentru ca volumul doi din serie, Contagious, nu se ridica nici pe departe la nivelul predecesorului sau. Acum, privind in urma, imi dau seama ca este destul de greu sa cumperi o serie a carei volume sunt total inegale din punct de vedere al valorii. Sau cel putin al impresiei pe care o lasa asupra unui cititor, pentru ca la urma urmei nu sunt in masura sa judec cu precizie de metronom, avand la baza anumite constante studiate, adevarata valoare a volumelor. Nici pe departe. Pot doar sa-mi detaliez in amanunt impresia lasata de romane. Din pacate pentru autor, atitudinea mea fata de el, dupa cartea de fata, s-a schimbat radical.
Era limpede ca povestea din Infected se va putea continua cu usurinta, insa din cate am observat Scott Sigler a fost coplesit de miza. Poate ca nici nu si-a ales prea bine forma de expunere, cititorul primind in Infected un volum aproape exclusiv concentrat pe persoana intai, mai precis fostul jucator de fotbal american Perry Dawsey (personaj fictiv, evident). In fine, nu vreau sa mai vorbesc de prima carte ,pentru ca deja am facut-o. Si mai ales la superlativ. Asta doar pentru ca intr-adevar merita. Read more…
SPORADIC NEW REPORTS INDICATE CHAOS AND VIOLENCE SPREADING THROUGH U.S. CITIES. AN UNKNOWN EVIL IS SWEEPING THE PLANET. THE DEAD ARE RISING TO CLAIM THE EARTH AS THE NEW DOMINANT SPECIES IN THE FOOD CHAIN.
INTERCEPT COMPLETE
SURVIVOR,
In your hands is the handwritten journal depicting one man’s struggle for survival. Trapped in the midst of global disaster, he must make decisions; choices that ultimately mean life, or the eternal curse to walk as one of them.
ENTER IF YOU WILL INTO HIS WORLD. THE WORLD OF THE UNDEAD.
The Mammoth Book of Monsters Anthology este prima antologie tematica a lui Stephen Jones pe care o citesc. Acesta s-a specializat in asemenea culeri de texte mamut cu tenta horror, avand in portofoliu antologii cu teme variate, cum ar fi : The Mammoth Book of Terror (1990), The Mammoth Book of Vampires (1992),The Mammoth Book of Zombies (1993), The Mammoth Book of Frankenstein (1994), The Mammoth Book of Werewolves (1994), The Mammoth Book of Vampire Stories by Women (2001), The Mammoth Book of Best New Horror Volume Eighteen (2007), etc
Volumul cuprinde si o introducere a antologatorului in care precizeaza ca in selectia textelor a evitat sa cuprinda povestiri in care se gaseau demoni, fantome sau monstri umani (de ex. psihopatii) pentru ca acestea deja au antologii ale lor, orientandu-se spre creaturi cat mai obscure si cat mai originale. Din punctul asta de vedere cred ca s-a achitat cu brio, prin asigurarea unei diversitati sanatoase textelor cuprinse in volum. Ca nu toate povestirile au fost pe placul meu, si la unele chiar am fost dezamagit, sa nu adaug si frustrat, asta e cu totul alta problema.
In debut avem povestirea Visitation de David Schow care porneste mai greu decat de obicei si abia pe final facem cunostinta cu ceva personaje mai speciale. O poarta catre o alta dimensiune, un tanar inghitit de monstrii de dincolo, tatal sau si un specialist al demontarii fenomenelor oculte stau in centru actiunii acestei povestiri. Text considerat exuberant de antologator in introducere, insa eu l-as numi mai degraba mediocru. Da, finalul surprinde, insa mi s-au parut prea multe pagini pentru un fir narativ cam subtirel. Read more…
Diseara la National TV la ora 22:15 ruleza filmul horror, Imaginea morţii (Japonia, 2005, - Gimme Heaven, titlul japonez; Synesthesia, denumirea internationala- ).
Doi tineri, Shinsuke şi Mari, suferă de aceeaşi afecţiune rară, pe care amândoi o ascund chiar şi faţă de cele mai apropiate persoane cum pot mai bine. Numai că atunci când ies din izolarea pe care singuri şi-au impus-o şi drumurile lor se intersectează, descoperă o serie de morţi suspecte, dar şi un personaj misterios care are legătură cu acestea.
Si la 23:10, pe TVR 2 avem Impostorul (SUA, 2002, – SF -), o adaptare reusita (in opinia mea) dupa povestirea lui Philip K.Dick, “The Impostor”.
Si citeva cuvinte de pe Port.ro despre film:
Într-un viitor îndepărtat, viaţa unui om de ştiinţă este complet bulversată atunci când este acuzat că ar fi posedat de un extraterestru.
Povestea începe în anul 2079, când oraşele sunt protejate de uriaşe scuturi electromagnetice care ţin la distanţă invadatorii extratereştri.
Omul de ştiinţă Spencer Oldham (Gary Sinise) se trezeşte bine dispus, după o noapte romantică petrecută cu soţia, dr. Maya Oldham (Madeleine Stowe). Mai târziu în acea seară, cuplul are programată o întâlnire cu un diplomat de rang înalt. Lucrurile nici că puteau sta mai bine. Însă savantul se trezeşte legat de un scaun şi acuzat că ar fi un impostor extraterestru care i-a colonizat trupul adevăratului Spencer. Un individ sinistru îl anchetează cu brutalitate, încercând să afle dacă Spencer are ascunsă în inimă o bombă care îi este destinată diplomatului.
vorbeste despre Horns. Finalul e haios rau.
Recent Comments