Cititor SF

Nu stiu de ce in ultima vreme constientizez tot mai acut faptul ca timpul este cea mai afurista resursa de care (nu) dispunem. Odata consumat, e dus – nu mai poti recupera nimic, nu-l poti amana, opri in loc sau depozita…

Se pare ca domnul Harry Turtledove (HT) este unul din cei care dispune de timp berechet sau nu prea ai pasa ca trece si nu se mai intoarce.  Spun asta deoarece cartile domniei sale au obiceiul (prost de altfel) de a fi lungi si groase, majoritatea facand parte din serii interminabile. Una din cartile care nu face parte dintr-o astfel de multologie este “The Man with the Iron Heart“. M-a atras aceasta carte deoarece una din perioadele istorice care pentru mine prezinta interes este 1933-1945 iar domnul autor propunea o tema foarte interesanta care ar fi putut sa fie tratata intr-un mod original.  Pe scurt, Heydrich supravietuieste atentatului din iunie 1942, atentat care aprinde ideea organizarii unei rezistente germane in eventualitatea unui sfarsit nefavorabil al razboiului. Aceste pregatiri se desfasoara sub acoperirea lui Himmler, caci Hitler ‘face urat’ numai la sugestia posibilitatii ca Germania sa o ia in bot. Dupa un (nu prea) scurt prolog, actiunea este impinsa in vara lui 1945, dupa capitularea formala.

Dupa o idee patentata de DreamingJewel, o sa-mi impart parerile in doua:

The bad:

- fiecare detaliu, fiecare idee cat de mica in economia cartii, orice  progres cat de mic in evolutia actiunii, eveniment, opinie prilejuieste scrierea unui capitol intreg pentru HT; omu’ asta simte nevoia sa explice orice, dar mai ales chestiile nerelevante.

- o multime de personaje, care tot apar si dispar, toate fiind cel mult schematice (asta in ciuda lungimii cartii); cel mai deranjant este ca presupusul personaj principal (cel cu inima de fier) apare doar sporadic si , desi cred ca alta a fost intentia lui HT, creaza impresia unui tolomac care tot timpul are nevoie de sfaturile soferului.

- ce face rezistenta germana este absolut neoriginal; practic HT ne povesteste cum nemtii descopera tehnicile teroriste folosite cativa ani mai tarziu de arabetzi. Bomberul sinucigas, masina capcana, rapirile cu mesaje filmate cu cereri urmate de executii, recrutarea adolescentilor etc. toate sint in carte, fiecare generand cateva capitole; practic este vorba despre Irak si/sau Afganistan cu nume nemtesti.

- americanii si rusii deopotriva actioneaza in cateva randuri complet impotriva bunului simt, facand greseli  incredibile numai pentru a ridica mingi la fileu nemtilor si a duce cartea mai departe.

- procentajul de clisee (mai ales verbale) este ingrozitor de mare, si in general sint din cele tembele preluate din filme de serie Z; la inceput este ridicol insa pe parcurs devine enervant.

- cartea este foarte lunga, si asta datorita bla-blaului excesiv, scris mult fara sa spuna NIMIC.

- nu am reusit sa o duc la sfarsit

The good:

- o fraza care suna aproximativ asa: Crezi ca germanilor le pare rau ca au inceput razboiul?! Nu! Le pare rau doar ca l-au pierdut!

- coperta?

- nu am dat bani pe carte

Concluzia: “The Man with the Iron Heart” ar fi putu fi o carte buna in categoria lecturilor de autobuz daca ar fi avut maxim 250 pg (in loc de 500) si daca actiunea nu ar fi semanat atat de mult cu ce vedem la stiri in fiecare zi de cativa  ani buni (chestii care genereaza o sila tot mai mare).

Opinia lu’ Aspoiu.

De pe Suvudu.com, portalul Sf/F al publisher-ului “Random House” puteti copia de acum inainte o serie de romane gratuite, evident in limba lui Shakespeare. Primele bunatati, despre care mai puteti afla ceva date de aici, sunt :

• His Majesty’s Dragon – Naomi Novik
• Assassin’s Apprentice - Robin Hobb
• Settling Accounts: Return Engagement – Harry Turtledove
• Red Mars – Kim Stanley Robinson
• Blood Engines – T.A. Pratt

***

Clarkesworld este o revista de science fiction si fantasy publicata pentru prima oara in octombrie 2006. Fiecare numar contine cel putin doua povestiri de fictiune ale unor scriitori nou veniti sau deja consacrati. La final de an toate scrierile sunt cuprinse si publicate intr-o antologie, pe numele sau Realms. M-am oprit asupra acestei reviste deoarece mi-a sarit in ochi numele Ekaterinei Sedia, care mi-a starnit curiozitatea in fragmentul free din revista Weird Tales. Si iata si cuprinsul :

Fictiune

Herding Vegetable Sheep - Ekaterina Sedia
The Loyalty of Birds – Rachel Sobel

Non-fictiune

Interviu cu Tobias Buckell de Jeremy L. C. Jones
Remake Love, Not War de Daniel M. Kimmel
2008 Reader’s Poll Results de Neil Clarke

Podcast

Herding Vegetable Sheep de Ekaterina Sedia in lectura lui Kate Baker.

*Imaginea din dreapta : “The Wish” de Harout Demirchyan

WOW!!In numerele trecute mai sunt prezenti: Mike Resnick, Cat Rambo, Robert Reed, Jeffrey Ford, Jay Lake,Tim Pratte, Caitlin R. Kiernan, Jetse De Vries, Jeff VanderMeer, Elizabeth Bear, Ian Watson & Roberto Quaglia…Iar artwork-ul este absolut superb. O sa mai adaug dimineata niste mostre.

Si cum imi place sa ma tin de cuvint iata si lista artistilor si imaginilor in ordinea in care le-am selectat (mai sunt destule!!) de sus spre dreapta :

The Truth by Natasha Nesterova
The Traveller & the Chook by David Renn
The Town of the Towers by Tomasz Pietrzyk
The Mad Key-Men by Tomasz Pietrzyk
Nomad by Pascal Blanche
Listopad by Wojtek Pater
Light by Naomi Chen
Into the Depths by Patrick Reilly
gaol by Jonas Jakobsson
Fractured Thoughts by Ray Toh
Floating Fish by Matts Minnhagen
Colorless by Patipat Asavasena
Brave Dissent by Adam Gillespie
Big Octopus by Chen Lin
Alien Cityscape by Joebert Zaide
Aeropolis by Tomasz Maronski

Si sa aveti in vedere ca la un click pe imagini  (dupa ce  ati clickuit pe ” Citeste mai departe” ) aveti parte de o varianta un pic marita. Este un pic dificil de ordonat pozele in wordpress asa ca am ales varianta cu textul sus si artworkul jos desi ar fi fost de preferat ca fiecare imagine sa aiba dedesubt artistul si numele ales.

Read more…

Volumul 2 din antologiile Gardner Dozois publicat de Nemira este de fapt partea a doua din numărul 23 publicat la americani. Dacă în primul erau prezenţi un numar mai mic de scriitori ( în jur de 13 ), de această dată avem nu mai puţin de 19 asemenea povestiri ale unor naratori, în mare măsură, deja consacraţi. Destul de interesant mi s-a părut şi articolul din finalul antologiei ce se întinde pe suficiente pagini, şi în care editoru face o radiografie a sf-ului american, luând pe rand la puricat în cele mai mici detalii revistele de profil, cărţile apărute în anul 2005, adresele de web, evoluţia antologiilor, premiile, dacă ar fi să numesc doar o parte din subiectele abordate. De menţionat că am aflat cu ocazia asta că tot în acea perioada s-au stins din viaţă şi Robert Sheckley la onorabila vârstă de 77 de ani şi John Fowles la vârsta de 79 de ani, fiind doar doi din cei numiţi de autor în această listă neagră a sci-fiului internaţional.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În “Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. “Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în “Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la “Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. “Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi “Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. “Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

“Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în “Câinii de diamant“, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. “Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. “Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în “Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu “La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. “Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în “Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în “Audubont în Atlantida“, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. “Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu “Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.