Cititor SF

As minti daca as spune ca nu asteptam cu nerabdare si publicarea ultimului volum din seria Acaciei. Si asteptarile nu mi-au fost chiar inselate pentru ca pina la urma Durham, vorba americanului, “Delivers” .

Traiesc cu impresia ca e mai simplu si mai productiv pentru cititor sa parcurga o intreaga serie deodata, pentru ca pe masura trecerii timpului mai sar din memorie o gama de amanunte legate de actiune si plotul general. Sa nu mai zic de numele personajelor si alte denumiri locale. Tocmai pentru a preintimpina acest neajuns, la debutul continuarilor Acaciei se afla cate un binevenit capitol introductiv ce ne aminteste o mare parte din evolutia intamplarilor. De altfel si cateva din capitolele urmatoare se concentreaza tot pe lamurirea multora dintre necunoscutele seriei actiunea trecand in planul secund.

Si abia dupa ce curg aceste capitole pot spune ca am reintilnit stilul propriu lui Durnham pentru care il apreciez atat de tare. Este bine ca toate aspectele pozitive ale naratiunii si personajele din Acacia: The War with the Mein si The Other Lands se regasesc si acum, surprinzator, chiar intr-un numar covarsitor de mare si la fel de bine puse la punct. Cel putin cele principale. Read more…

Sunt trei povestiri situate în universul ASOIAF, dar cu vreo sută de ani mai devreme faţă de momentul în care au loc întâmplările din roman. Sunt interesante pentru că ni-i înfăţişează pe Targaryeni încă la domnie şi îmbogăţesc cu detalii trecutul legendar la care se face referire în roman, dovadă că Martin a creat un întreg univers, dincolo de ceea ce era strict necesar pentru desfăşurarea acţiunii. Egg însuşi este de fapt Aegon Targaryen, Aegon al V-lea cel Improbabil, străbunicul lui Rhaegar cel detronat de Robert Baratheon şi fratele Maestrului Aemon. Povestirile tratează aventurile prin care trec Aegon şi Ser Duncan cel Înalt, care va deveni viitoarea Mână a Regelui. Oricum, nu ajungem până acolo; deocamdată, Dunk este un cavaler rătăcitor care nici n-a împlinit 20 de ani, iar Egg un puşti de 10 ani care îi slujeşte ca scutier. Porecla de Egg vine de la “Aegon”, dar şi de la faptul că umbla cu capul ras, pentru că părul blond argintiu l-ar fi dat de gol ca fiind un Targaryen.

Povestirea a fost adaptată ca bandă desenată, coperta aparţine BD-ului.

The Hedge Knight. Publicată în 1998 în antologia Legends: Short Novels by the Masters of Modern Fantasy, coordonată de Robert Silverberg şi republicată apoi în 2003 în Dreamsongs, A RRetrospective, care conţine cele mai bune povestiri ale lui Martin.

Aflăm, în această povestire, cum s-au cunoscut Dunk şi Egg, asistăm la un turnir, luăm contact cu nobleţea dar şi cu nebunia Targaryenilor şi suntem martori la un fratricid, într-o poveste care are toate caracteristicile scrierilor lui Martin: personaje demne de laudă şi altele demne de dispreţ, oameni care nu sunt ce par, răsturnări spectaculoase de situaţie, felul în care viaţa bate cântecele menestrelilor, atunci când nu este material de inspiraţie pentru acestea.

Dunk, orfan crescut pe străzile din King’s Landing, ajunge scutier al unui cavaler rătăcitor. O viaţă de călătorii, sărăcie, slujbe temporare la curţile diverşilor nobili – nimic demn de invidiat aşadar – care ia sfârşit când bătrânul moare pe marginea drumului, răpus de o răceală. Tânărul Duncan ia armele şi caii acestuia şi porneşte pe cont propriu, în speranţa că va intra în serviciul cuiva.

Duncan nu este eroul din cântece şi o ştie şi el. E puternic dar nu ştie să lupte prea bine, n-a participat niciodată la un turnir, nu a învăţat să citească sau să scrie. Este în schimb onest şi brav. Prinzând veste despre un turnir pe care un lord îl organizează cu prilejul zilei de naştere a fiicei sale, el decide să participe, chiar dacă nu are banii necesari pentru a se înscrie. Nu se aşteaptă să câştige, ci să facă figură frumoasă cât să fie remarcat de vreunul dintre lorzii prezenţi. Pe drum se alege cu un scutier, chit că nu-şi dorea, în persoana unui puşti zdrenţăros şi cu capul ras, care răspunde la numele de Egg. (Egg este cel de-al patrulea fiu al celui de-al patrulea fiu al regelui, de unde şi titlul de Aegon cel Improbabil sub care va ajunge cândva să domnească). Din nefericire pentru el, Dunk, care se va înscrie la turnir drept Ser Duncan cel Înalt, va atrage într-adevăr atenţia şi mai ales mânia cui nu trebuie şi se va trezi implicat într-o serie de evenimente care vor schimba cursul istoriei. Read more…

Mi-am imaginat multe despre cartea asta, inclusiv că o să fiu dezamăgită de anumite soluţii alese de autor sau că, din când în când, o să bată pasul pe loc, la fel ca precedenta, “A Feast for Crows”. Nu mi-aş fi imaginat însă că o să mă plictisesc în halul ăsta. Problema e că, după şase ani de aşteptare (mă rog, în cazul meu, trei) şi după 1000 de pagini de text, acţiunea nu progresează foarte mult faţă de AFFC şi nici nu aflăm cine ştie câte lucruri noi despre personaje.

Tot ce se petrece cu adevărat important poate fi însumat cam în 100-200 de pagini, ceea ce ne lasă cu vreo 800-900 de pagini de atmosferă – că de character building nici vorbă aici – iar această atmosferă este mohorâtă, sufocantă şi amorţită. Se simte că Martin a scris cartea mai mult împins de la spate decât de dragul de a spune povestea şi că, în bună parte din text, se bazează pe faptul că el e Martin, rezultatul fiind un soi de autopastişă. Focul a dispărut, iar ritmul impecabil din primele trei volume ale seriei nu se mai simte.

Cartea se cheamă “A Dance with Dragons” dar dragonii abia de apar. Nu ştim mai nimic în plus despre Ceilalţi, care nici măcar nu îşi fac apariţia. Sunt introduse noi şi noi personaje secundare, dar ele sunt puţin relevante – unul dintre ele apare şi moare fără să ne fi trezit vreo simpatie, făcând inutilă o intrigă promiţătoare anunţată în Feast… În plus, Martin acordă prea mult spaţiu unor personaje minore fără să le dea ocazia să devină majore. Ne sunt prezentate cu prea mult lux de amănunte locuri, peisaje şi obiceiuri care nu joacă un rol important în povestire. Sunt capitole care nu duc personajul nici cu jumătate de pas mai departe faţă de capitolul precedent. În schimb, Martin ne înfăţişează obsesiv personajele mâncând şi ne precizează de atâtea ori cum unul sau altul urinează – cu variaţiunea se trezeşte şi urinează – încât încep să mă întreb dacă autorul nu o fi având probleme cu prostata.

Relaţiile interumane par straniu de impersonale. Dacă în romanele anterioare existau iubire, ură, obsesie, dor, o întreagă gamă de sentimente care puneau personajele în mişcare şi care treceau pagina, transmiţându-se şi cititorului, aici acestea sunt prea puţin exprimate şi, atunci când sunt exprimate, destul de neconvingător.

E drept, doi jucători importanţi sunt eliminaţi, iar un altul se află, la final, într-o situaţie incertă, dar toate astea se petrec în ultimele 100 de pagini ale cărţii. Mai mult, despre moartea unuia dintre aceştia aflăm, de fapt, dintr-o scrisoare, iar altul e asasinat în epilogul romanului. De asemenea, un jucător major apare din pălărie şi ar putea să schimbe cu totul situaţia, dar Martin putea găsi felurite rezolvări doar cu personajele deja existente, fără să-l mai adauge şi pe ăsta. Nu de alta, dar personaje avem prea destule, de acţiune ducem noi lipsă.

Sunt, e adevărat, câteva întorsături de situaţie surprinzătoare, câteva momente în care chiar dai paginile cu sufletul la gură, plus o scenă absolut superbă în care un vas navighează printre ruinele unul oraş acoperit de ape şi încă una sau două de natură să te facă să-ţi redefineşti conceptul de “umilinţă” (să vă zic că am ajuns să-mi fie milă de Cersei?). Pentru mine, însă, cam puţin.

Read more…

Lume, lume…Urmeaza o veste de senzatie… Cu dedicatie pentru cei ce iubesc baliiii…baliii…vernele fentezi…Si doar pentru ei.

Dupa ani de asteptari…la propriu chiar… ani…”Mosh Martinu” face publica data lansarii volumului A Dance with Dragons:

12 iulie 2011.

Sa speram ca e si cea reala…Si acum… publicitate!

“Dying of the light” este primul roman al lui George R. R. Martin (1977). Este o poveste întunecată, melancolică, despre încăpăţânarea de a obţine ceea ce-ţi doreşti şi despre urmările acestui lucru. Despre faptul că uneori poţi descoperi, când e prea târziu, că nu asta doreai, că obiectul dorinţei tale nu mai este ceea ce credeai sau că însăşi tentativa ta de a-l obţine l-a transformat, în mod ireversibil, în altceva. Mai ales atunci când “obiectul dorinţei” este o fiinţă pe care o iubeşti. Lecţia asta o primesc nu unul, ci  mai multe personaje, deşi nu toate mai au ocazia să şi înveţe ceva din asta, căci la Martin se moare, nu glumă.

În acelaşi timp, este şi o poveste despre ce înseamnă a fi uman, despre uşurinţa sau dificultatea de a rămâne om atunci când din jurul tău dispare societatea care să îţi impună constrângerile sale şi să te judece, despre cât de uşor se dezbracă oamenii de umanitate sub pretextul că o protejează cât mai bine.

Să nu credeţi că filosofează cineva despre toate astea în carte. Nu. Astea sunt gândurile cu care închei lectura, după ce ai trăit alături de personajele romanului. Căci, Martin fiind Martin, ne oferă în primul rând o poveste aşa cum ştie el să scrie: personaje fascinante, relaţii complicate, evenimente care se petrec în ritm alert, tot felul de capcane în care cazi chiar prevenit fiind că Martin aşa scrie – şi te trezeşti în final simpatizând cu cine nici nu credeai – şi crearea, aşa, în treacăt şi numai pentru decor, a unor culturi şi civilizaţii extrem de diferite. Plus o calitate poetică a scrierii pe care în ASOIAF n-o prea arată.

DAR TRECI, FEMEIE, LA SUBIECT!

Decorul. Ei, şi acum să vă şi zic despre ce e vorba în carte. Cadrul acţiunii este planeta vagabondă Worlorn, o lume care s-a smuls atracţiei propriului sistem solar şi rătăceşte liberă prin galaxie. (Fenomenul chiar există.) La un moment dat, timp de vreo 50 de ani, planeta străbate un sistem solar şi, având parte de lumină, începe să-şi dezvolte o climă. Umanitatea, care tocmai trăieşte o perioadă de prosperitate după o epocă întunecată la nivel galactic, decide să facă paradă şi organizează un festival permanent pe Worlorn, pe perioada celor zece ani de lumină maximă. Evident, se face o risipă de resurse, civilizaţiile construiesc oraşe fiecare după tipicul său, se aduc plante şi animale de pe diverse planete etc. În momentul în care începe acţiunea romanului, însă, planeta urmează să părăsească sistemul solar văzându-şi de drumul ei, lumina se diminuează, speciile încep să moară, iar oamenii pleacă. Puţini au mai rămas încă, oameni care iubesc pustietatea şi dezolarea şi biologi care cercetează adaptarea speciilor la schimbările climatice aduse de diminuarea luminii.

Personajele. Pe această lume vine Dirk t’Larien, în căutarea iubirii sale de acum şapte ani, pe care n-a uitat-o nicio clipă. Vine la chemarea ei şi de aici surpriza de a o găsi prinsă într-un mariaj complex şi nefericit cu un cuplu de kavalari. Planeta Kavalan a rămas izolată câteva secole, pe parcursul unor războaie galactice, şi a ieşit din ele cu o societate schimbată din temelii. E organizată după un sistem de caste, cu un cod al onoarei foarte strict şi cu nişte dueluri ritualizate (dar nu rituale, duelurile din pricina onoarei sunt frecvente şi în ele se moare). Aici, legătura principală în cadrul familiei este cea dintre doi bărbaţi, care sunt teyn unul altuia; Martin menţine o voită ambiguitate, neprecizând dacă legătura implică şi o relaţie fizică sau dacă este vorba despre o prietenie foarte strânsă. Cert este că pentru un kavalar cea mai importantă persoană, afectiv vorbind, este teynul său, iar legătura este pe viaţă. Femeia în această relaţie pică pe locul doi şi oricum pe Kavalan femeile nu au niciun fel de drepturi. Străină, Gwen n-a înţeles exact ce implică un mariaj în stilul kavalar şi se trezeşte acum prinsă între Jaan High-Ironjade, capul familiei, pe care îl iubeşte şi care o iubeşte, şi Garse, teynul lui Jaan, care o detestă. (Şi da, ştiu că vă întrebaţi asta, soţia trebuie să-şi satisfacă ambii soţi – da nu vă aşteptaţi la scene erotice că nu e genul ăla de poveste). Read more…

SHOCK!!!

OFERTA ZILEI (21 martie 2010): Reducere 50% la toate cartile semnate de George R.R. Martin.

(click pe imagine pt link)

Numai ce am fost entuziasmat dupa ce am terminat de citit volumul 3 din seria fantasy Cantec de gheata si foc, volumul de fata, Iuresul sabiilor, ca Martin mi-a dat o alta lovitura. In Festinul Ciorilor se pare ca a renuntat la cateva din personajele sale si a mai introdus unele noi pentru ca, chipurile, plotul a devenit prea dens si a preferat sa se concentreze doar pe personajele de la Sudul celor Sapte regate si cele din Insulele de Fier. Recunosc ca la auzul unei asemenea informatii si dupa ce am si verificat mi s-a cam taiat elenul sa citesc volumul urmator. Am gasit lista cu personajele care sunt prezente si, din cate se pare, lipsesc unele care, din pacate si din nefericire, sunt si favoritele mele si ale multor alti cititori din cate scria si pe wiki i-as aminti aici pe: Tyrion Lannister (piticul cu un simt al umorului foarte dezvoltat, dar si imbogatit cu doze ridicate de sarcasm), Daenerys Targaryen, Jon Snow (bastardul Stark) sau Brandon Stark. Trist, trist de tot. Dintre “vechile cunostinte” ii avem prezenti pe:

Cersei Lannister (hua!), Sir Jaime Lannister caruia in Iuresul sabiiilor i s-a acordat o atentie mai sporita si prin urmare a mai crescu putin ochii mei, Arya Stark (yeee, macar e si ea prezenta), Sansa Stark (pisica visatoare dupa care nu prea ma omor, thumb down), Samwell Tarly care, de asemenea, primeste destule capitole in volumul trei, Lady Brienne, fecioara din Tarth ( iar o prezenta interesanta) plus o serie de eroi in premiera absoluta.

La momentul de fata George Martin scrie ca nimeni altul in seria Cantec de gheata si foc si este clar ca pina si carcotasii ii recunosc meritele, chiar daca volumele sale nu prea au fost recompensate cu premii numeroase. Paradoxal as spune. Ce le place fanilor nu prea prinde la critica si poate si reciproca este valabila intr-o anumita masura. Read more…

Curata nebunie ce face Nemira nu altceva!

Dupa Bookfest au aparut tot felul de cifre si socoteli.  Sa vedem ce ne intereseaza pe noi :

Editura Nemira a vandut din „Iureşul săbiilor“, de George R.R. Martin, 1.080!!!!  de exemplare conform articolului din Adevarul sau Cotidianul. Probabil editura va zice ca sunt putine oricum in 5 zile de targ e totusi o reusita..

Tot la Nemira, „Pistolarul“ de Stephen King s-a vandut in nu mai putin de 720 de exemplare.

La editura LEDA volumul „Morţi cu toţii“, de Charlaine Harris s-a dat in 300 de exemplare.

Adevarul a vandut Winnetou volumul doi in 2041 de exemplare. Eu am aproape (imi lipsesc cam primele) toata colectia aparuta in anii `90 de la editurile Pallas/Eden si tin minte ca primul volum il aveam din alta reeditarea si am preferat sa nu-l cumpar atunci de la ei. Oricum colectia de atunci cu nu mai putin de 40 de volume mi s-a parut o adevarata reusita.

***

Si de prin exterior aflam ca Alastair Reynolds a semnat un contract in valoare de 1 milion de lire in care se angajeaza sa livreze zece carti in 10 ani de zile (!!!) editorului Jo Fletcher de la imprintul Orion, Gollancz (unde mai are inca 8 romane publicate). “Chasm City” al doilea volum al scriitorului a castigat  “The British Science Fiction Association Award” in 2001, iar recenta “House of Suns“, s-a aflat pe lista nominalizarilor la premiul “Arthur C. Clarke”.

Desi un update ulterior, stirea de mai jos a furat, in mod clar, prim planul.

Pentru a pune capac surprizelor destinate cititorilor sai, si dupa ce ne-a perpelit la foc incet, Nemira a anuntat, intr-un guest post semnat de traducatorul Mircea Pricajan, ca va aparea in curind primul volum, Pistolarul (The Gunslinger), din seria Dark Tower a lui “the one and only”, Stephen King.

De pe blogul editurii Nemira aflam o veste fantastica!

La targul de carte Bookfest din Bucuresti de la sfarsitul lunii iunie, va fi lansata continuarea ciclului “Cantec de gheata si foc”  de George R.R. Martin,  si anume volumul “Iureşul săbiilor” (2000). Traducerea ii apartine doamnei Laura Bocancios, iar cartea, de aproximativ 2 400 000 de caractere, a fost impartita in 3 volume.

Mai multe informatii si pagini din carte puteti gasi pe adresa binecunoscuta a  blogului Nemira.

Later update – Iata si coperta volumul I al cartii “Caderea lui Hyperion” de Dan Simmons, disponibil in curind pe site-ul Nemira + postul dedicat aparitiei iminente a romanului :

Numarul de fata este una dintre “restantele” ramase din colectia Sci-fi Magazin a anului trecut. Acesta debuteaza cu un editorial interesant semnat de Nicolae C. Ariton in care se realizeaza o paralela intre confreriile secrete de nivel mondial si fandomul literaturii science fiction. Am gasit o serie de detalii si informatii de care eu nu aveam habar, plus o trimitere chiar catre celebrul fan sf,  Forrest Ackerman, trecut in nefiinta in luna decembrie a anului trecut.

“Putin probabil” apartine lui Will McIntosh si exploreaza influenta pe care ar putea sa o manifeste statisticile asupra cursului vietii noastre, povestirea oprindu-se la un asemenea experiment. O poveste usurica, care nu mi-a trezit prea tare interesul, dar cu avantajul ca macar a fost bine scrisa.

Laird Long, scriitor canadian, imagineaza o lume in care sufletele celor vii pot fi furata fara ca acestora sa li se intample ceva, iar fantomele celor morti, dar cu restante la Fisc, pot bantui (ne)linistite Pamantul pina la clarificarea situatiei financiare. “In cautarea sufletului pierdut” este mai atragatoare ca prima povestire, mai ales prin subiectul sau, insa nici ea nu emite prea multe pretentii. Partea finala mi s-a parut destul de brusca si cam slab gestionata.

Despre romanul in  foileton a lui Ciprian Mitoceanu am mai discutat pe blog. In numarul de fata este prezent cu varianta mai scurta a aceleiasi scrieri, “Amendamentul Dawson“.

“Corectie de zbor” a lui Ken Wharton mi-a adancit si mai tare starea de neliniste, pentru ca nici nu am reusit sa o termin. Un text ciudat in care este posibil sa apara si un lift spatial, insa unde m-am oprit eu nici vorba de asa ceva. Nu m-a prins deloc.

Si am ajuns la una dintre piesele de rezistenta ale numarului de fata, “Calea Crucii si a Dragonului“- premiul Locus in 1980 – apartinand reputatului si cunoscutului scriitor, George R.R. Martin. Tinand cont de titlu, eu imi faceam iluzii (ce s-au dovedit desarte in final) ca poate voi regasi ceva franturi din saga recenta a lui R.R. Martin. Din pacate, cum spuneam,  nu a fost cazul, insa tot raul spre bine, pentru ca am descoperit o povestire cu adevarat interesanta. Ne aflam intr-un viitor in care planetele au fost colonizate, s-au intalnit specii extraterestre, iar religia joaca un rol foarte important in organizarea sociala. Prin urmare fiecare cult incearca sa-si struneasca adeptii si sa atraga un numar mai mare de acoliti. In centru se afla aventura unu inchizitor confruntat cu o religie iesita din comun, aceea a unui Iuda Iscarioteanul ridicat la grad de sfant. Repercursiunile contactului dintre inchizitor si reprezentantii acestei religiii vor rezulta in daune colaterale de ambele parti. Un text usor ironic pe alocuri, cu un subiect atractiv (ce poate fi considerat de unii usor demodat si exploatat in exces) si o punere in scena pe masura numelui scriitorului. Mi s-a parut de departe cel mai bun text al numarului de fata.

Gene Wolfe, un alt greu al sci-fi-ului american,  in povestirea “Scuturile de pe Marte” incearca sa desluseasca ce s-ar intampla daca planeta Marte ar fi parasita de cei care o exploateaza. Pe mine, nu m-a prins cam deloc. Pina la jumatatea povestirii  inca nu intelesesem ce vrea sa transmita scriitorul, textul aparandu-mi parca prea incarcat, si cred ca in mare parte cu detalii inutile. Next.

Si iata si “vedeta” numarului 10/2008. Este vorba de nuvela castigatoare a premiului Hugo in 2006 “Intrusul” (Inside Job) apartinand lui Connie Willis. Intre noi fie vorba observand ca nuvela de fata a mai avut ca adversari lucrari ca “Burn” de James Patrick Kelly, din Best Sci-fi-ul nr. 1 (Nemira) care nu mi-a lasat o impresie grozava, nu ma mir ca a castigat “Inside Job”, insa parca “The Little Goddess” de Ian McDonald din acelasi Best Sci-fi, care  nu e geniala, dar macar are mai multe influente SF, ar fi meritat o atentie mai mare. Si sa nu mai zic ca in acelasi an au mai concurat “Identity Theft” de Robert J. Sawyer si “Magic for Beginners” de Kelly Link.

Titlul m-a dus cu gindul la ecranizarea dupa Philip K. Dick, “Impostorul“, dar de fapt nuvela se concentreaza asupra controversei iscata din posibilitatea ca o persoana cu “puteri paranormale” chiar sa fie posedata de un suflet si nu sa fie un sarlatan de cea mai joasa speta, cum intalnim in majoritatea cazurilor. Un text excesiv de lung, presarat de detalii si dialoguri inutile, si destul de tern ca si idee, fara multa spectaculozitate. L-am dus pina la capat, pentru ca totusi am fost un pic curios daca intervine ceva (mai) neobisnuit, insa cam degeaba. Locusul din `80 mi s-a parut mai reusit ca Hugo-ul din 2006.

Chiar daca procentajul celor care nu mi-au placut este in mod cert covarsitor, totusi George R.R. Martin merita abordat cu prisosinta. Si cine stie?! Poate parerile voastre nu o sa coincida cu multe din impresiile mele. Si ca sa va si conving ca nu sunt carcotas inutil, o sa aleg sa vorbesc intr-un post viitor si de unul dintre numerele care m-a impresionat foarte mult. Pina atunci continui sa depling disparitia prematura a revistei de pe piata si sper intr-un almanah Sci-fi Magazin 2010, tinand cont ca cel de pe 2009 a fost foarte reusit.

Pina atunci va reamintesc ca Almanahul Sci-Fi Magazin 2009, a carui recenzie o gasiti aici,  poate fi comandat pe adresa abonamente@sci-fi.ro, tot de acolo putandu-se achizitiona si cele doua volume in care sunt adunate cate 6 numere corespunzatoare aparitiei lunare din 2008. Mai multe detalii pe adresa web a revistei.

La editura Bastion a fost lansata saptamana trecuta cartea “Rock me adolf adolf adolf” a scriitorului si traducatorului Silviu Genescu.

Despre scriitor : debut în “Paradox” (1977), cu povestirea Transplant. Proză în “Paradox” (Viitorul, aproape de uşă, Călătoria cea mare, Lucille, Ca Sandra), “Helion” (Imagini dintr-o lume îndepărtată, Varianta Shakespeare, Uraganul), Almanahul “Anticipaţia” (Oraşul, Peisagistul, Sayonara!, Privind spre “Titanic”). Prezent în culegeri de povestiri s.f. Volum propriu: T de la sfârşit, (Marineasa, 1994) – proză scurtă s.f. Numeroase premii la convenţiile naţionale.

Uuu!…tot la adresa de mai sus aveti si niste povestiri alaturi de doua traduceri…

***

La editura Polirom avem in pregatire o serie de titluri interesante:

Nopti de praf alb – J.G. Ballard (1996 – “it deals with the idea of dystopian resort communities which maintain their seemingly perfect balance via a number of dark secrets”, wiki )

Babylon Babies – Maurice G. Dantec ( autor canadian de sf ; s-a consacrat cu un roman cyberpunk; exploreaza si este influentat de o serie de teme variate, de la decadenta societatii si apocalipsa in  ”Là où tombent les anges”, pina la influente filozofice si samanism,  Babylon Babies)

“La sirène rouge” regizata de Olivier Megaton, prima ecranizare dupa un roman de-al scriitorului a fost lansata in august 2002. Recent am avut parte si de ecranizarea la “Babylon Babies”, cea mai cyberpunk dintre romanele sale, film cunoscut sub numele de  Babylon A.D., cu Vin Diesel in rolul principal. Film intre noi fiind vorba nu subtire, foarte subtire,  si vad ca nu sunt singurul care nu ramas  impresionat.

Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului – Francis Scott Fitzgerald.Despre lupta  pe drepturile de autor nu a mai transpirat nimic asa ca in curind vom mai avea un volum si de la Polirom din ”Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului” de Francis Scott Fitzgerald. Cel mai probabil si cu alte  povestiri bonus. Din cate vad acum titlul publicat initial si de cei de la  TKJ Publishing House a fost retras de pe site, deci tragem concluzia ca au iesit cam sifonati din toata treaba asta. Eu chiar il  zarisem si prin librarii.

***

De la Nemira inca nu avem planul  pe luna abia inceputa insa am remarcat ca Stephen King – Duma Key poate fi comandat deja cu o reducere substantiala de pe site. Recent pe blogul editurii  a fost postata  si prima recenzie a traducatoarei Ana Veronica Mircea la romanul “Jocurile Foamei” (The Hunger Games) de Suzanne Collins. O carte  cu o lista impresionata de distinctii :

NEW YORK TIMES BESTSELLER, USA TODAY BESTSELLER, AN AMERICAN LIBRARY ASSOCIATION :TOP TEN BEST BOOKS FOR YOUNG ADULTS SELECTION, KIRKUS REVIEWS EDITOR’S CHOICE, 2008, A HORN BOOK FANFARE, SCHOOL LIBRARY JOURNAL BEST BOOKS Of 2008, A BOOKLIST EDITORS’ CHOICE, BARNES & NOBLE BEST BOOKS OF 2008,  AMAZON BEST BOOKS OF 2008: TOP 100 EDITORS’ PICK, TOP10 BOOKS: TEENS.

Din recenzie citam :

…un avertisment asupra lumii pe care suntem pe cale să ne-o „făurim” (teritoriu restrâns de revărsarea oceanelor îmbogăţite de gheţarii topiţi, populaţie redusă, foamete, prăpastie imensă între clasele sociale, binefacerile progresului tehnic monopolizate de „elita” societăţii, luptele sângeroase pe primul loc în topul preferinţelor „marelui public”);

Concluzia :

…recomand Jocurile Foamei cititorilor de orice vârstă, amatori de SF sau nu, indiferent dacă nu-şi doresc nimic altceva decât o lectură extrem de antrenantă sau dacă le place să pătrundă în profunzimea unei poveşti, descifrând mesajele de dincolo de cuvinte.

***

De pe blogul editorului Millennium Press, Horia- Nicola Ursu aflam ca in perioada 1-30 aprilie, toate titlurile aparute intre anii 2005-2008 sunt oferite cu o reducere de 20%. Oferta este valabila numai în limita stocului disponibil. Lista o gasiti aici.

***

De la editura Tritonic mai avem disponibil pina la 15 aprilie oferta de “Trei carti la pret de doua“. Desi, initial a fost 2 la pret de 1, au schimbat intre timp abordarea. Criza asta, bat-o vina! Socotiti,  analizati si vedeti cum iesiti mai bine.

***

Read more…

“Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009,  si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de John Joseph Adams, editor despre care am mai scris un pic pe blog la antologia “The Livind Dead“. Antologia de fata insa nu se ocupa cu oamenii morti si nici nu aduce in discutie scenarii in care extraterestii cuceresc pamantul, dupa cum si editorul spune in introducere, dorindu-se o prezentare a diverse viziuni ale unui viitor posibil al omenirii, post-apocaliptice, lumea confruntandu-se, de la o povestire la alta, fie cu un cataclism natural, un virus mortal, cu un razboi total intre natiuni, cu foamete, sau pur si simplu cu propria-i decadere.

“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

Read more…