• NOVEL: The City & The City, China Miéville (Macmillan UK/ Del Rey)
• NOVELLA: Sea-Hearts – Margo Lanagan (X6 )
• SHORT STORY: The Pelican Bar – Karen Joy Fowler (Eclipse Three)
• ANTHOLOGY: American Fantastic Tales: Terror and the Uncanny: From Poe to the Pulps/From the 1940s to Now editat de Peter Straub (Library of America)
• COLLECTION (TIE):
  • There Once Lived a Woman Who Tried To Kill Her Neighbor’s Baby: Scary Fairy Tales – Ludmilla Petrushevskaya (Penguin)
  • The Very Best of Gene Wolfe/The Best of Gene Wolfe – Gene Wolfe (PS /Tor)
• ARTIST: Charles Vess
• SPECIAL AWARD – PROFESSIONAL: Jonathan Strahan pentru editarea de antologii
• SPECIAL AWARD – NON-PROFESSIONAL: Susan Marie Groppi – Strange Horizons
• WORLD FANTASY LIFE ACHIEVEMENT AWARDS: Brian Lumley, Terry Pratchett, and Peter Straub.

Printre altele interesant este ca abia in 1961, intr-o scrisoare, Michael Moorcock a venit cu ideea botezarii curentului in epic fantasy, ironia sortii fiind ca pina la urma denumirea a fost acordata operei si directia pe care scria Tolkien si totodata celalalt revers al monedei fantasy. Ca sa va faceti o idee printre scriitorii noului val de Swords & sorcery, pentru ca in ultimii ani s-a observat o crestere semnificativa a acestora,  ar putea fi amintiti urmatorii, unii prezenti si in volumul de fata:  Steven Erikson, Joe Abercrombie, Scott Lynch, Tom Lyod, David Anthony Durham, Brian Ruckley, James Enge, Brent Weeks sau Patrick Rothfuss. Deci stati linistiti ca fanii genului au ce citi.

Goats of Glory - Steven Erikson

De Erikson pina acum doar am incercat sa incep Gardens of the moons, dar debutul romanului mi s-a parut cam greoi si eu nu prea am mai avut rabdare asa ca am lasat-o repede din mina. Probabil o meteahna generala a autorului sau o slabiciune (cine stie?!), pentru ca nici povestirea de fata nu are parte de o deschidere prea abordabila. Insa intamplarea prin care trec o mina de soldati ce fug din calea unui  personaj de temut explica isteria legata de cartile autorului. Acestia se vad nevoiti a innopta intr-un conac ruinat unde vor avea placerea de a se confrunta cu niscaiva creaturi tenebroase. Actiune si singe cat cuprinde.

Tides Elba: A Tale of the Black Company – Glen Cook

Alt scriitor apreciat de lume, dar cu un text fara sare si piper. Chiar ma asteptam la ceva mai de soi si nu la o povestire unde pe “n” pagini avem impresiile vajnicilor luptatori ai companiei legate de un joc de carti. Pina sa porneasca actiunea esti mai plictisit ca niciodata si mai ca-ti vine sa-ti iei campii nu altceva.

Bloodsport – Gene Wolfe

O povestire marca Gene Wolfe strabatuta de aceleasi constructii contradictorii si invaluite in semnificatii cu dublu sens specifice autorului. O vreme m-am descurcat, dar totul pina la un punct cind am clacat si am votat pentru pas.

The Singing Spear – James Enge

Pina acum am mai citit o povestire de Enge si mi-a placut. Nici de aceasta data nu a dat gres.  Un creator de gadget-uri magice, Morlock the Maker pe numele sau adevarat Morlock Ambrose,  se vede nevoit sa intervina atunci cind o creatie de-a sa este folosita in scopuri malefice. Doar ca adevarul din spatele intamplarii este mult mai elaborat decat pare la prima vedere. Cred ca pina la urma o sa incerc sa dau si de romanul sau de debut,  Blood of Ambrose (Pyr, 2009)  unde Morlock the Maker fura de asemenea prim-planul.

A Wizard of Wiscezan – C.J. Cherryh

Doar un singur cuvant. Not.

A Rich Full Week - K. J. Parker

De K. J. Parker si Folding Knife am cam auzit eu, dar nu am avut placerea pentru ca din ce am tras  concluzia romanul nu se afla in raza mea de interes. Si tot nu mi-am schimbat parerea dupa finalizarea textului, desi povestirea de fata e una cu adevarat speciala. Cum poti omori o creatura deja moarta? Oare preoti special antrenati pentru “jocuri” ale mintii si pentru alte incercari extreme ar trece de o asemenea incercare? Desi finalul m-a confuzionat un pic ramane unul din textele memorabile ale antologiei.

A Suitable Present for a Sorcerous Puppet – Garth Nix

Nope. Nicio scinteie. Chiar nimic.

Red Pearls: An Elric Story – Michael Moorcock

Nici cu Elric nu m-am mai intalnit pina acum asa ca am asteptat cu sufletul la gura sa-mi fac o prima impresie. Povestirea nu e nici prea prea si nici foarte foarte.  As spune ca a fost chiar sub ce ma asteptam de la Moorcock care mi s-a parut ca in unele momente bate campii.  Adica nu sunt un fan al semireveriilor si imaginilor din trecut amestecate cu cele din prezent fara a se trasa o linie clara de demarcatie intre timpuri,  ca in rest nu as avea de ce sa ma plang. Intors in locuri demult uitate Elric trebuie sa se decida daca merita sa acorde ajutorului unei femei mai speciale, mai ales prin prisma arborelui genealogic, din trecutul sau are altceva mai bun de facut . Voi ce ziceti?

The Deification of Dal Bamore – Tim Lebbon

O alta povestire care mi-a placut foarte mult. Privita dintr-un anumit unghi mi-a adus aminte mai ales de lumea intunecata din Soparla din Ooze a lui Jay Lake, text din antologia publicata si la Millennium Press, New Weird. Actiunea este plasata in  Echo City, orasul despre care autorul va vorbi mai pe larg in viitorul roman Echo City Falls si in care magia neagra se imbina armonios cu suspansul si necunoscutul. Povestirea are parte de actiune cat cuprinde, de personaje surpriza si un final neasteptat. Din pacate pina in vara lui 2011, momentul in care se preconizeaza ca va aparea romanul, mai e timp de trecut. Dal Bamore este considerat un eretic pentru ca a descoperit cum sa  se foloseasca de vraji si incantatii magice interzise de lege, sfidand astfel clericii orasului. Si cum pacatele de acest gen (considerate capitale) se platesc scump,  avem privilegiul de-al insoti in drumul  sau (plin de pericole- mai ales pentru “escorta sa”-) spre locul crucificarii sale. Magnifique monsieurs!

Dark Times at the Midnight Market – Robert Silverberg

De universul Majipoor a lui Silverberg nu am auzit pina acum si sincer nici nu am fost dat pe spate de povestirea de fata plasata pe planeta cu pricina. Desi in trecut comertul cu potiuni si obiecte magice era la cautare, acum rar mai trece cate un musteriul pragul unui asemenea magazin. Se pare ca norocul le suride unor comercianti din acest cartier cand sunt angajati pentru a pregati o potiune prin care o domnita de vita nobila sa se indragosteasca neconditionat de fiul unui marchiz. O povestire citibila.

The Undefiled - Greg Keyes

Nu, deloc. N-am inteles nimic din prima pagina asa ca nu mi-am batut capu`in continuare.

Hew the Tint Master – Michael Shea

Cum veni asa se du`…ne…parcursa.

In the Stacks – Scott Lynch

Chiar nu ma asteptam ca Lynch sa ofere una dintre cele mai grozave povestiri ale antologiei, dar asa a fost.  Pentru a absolvi in anul superior elevii unei scoli de vrajitorie trebuie sa treaca de o proba de foc. Au de inapoiat in libraria universitatii  si de asezat exact la locul lor in raft cate un manuscris magic. O mare parte din farmecul povestirii este dat de libraria care s-a dezvoltat ca o entitate de sine statatoare, cu anotimpuri proprii, creaturi specifice si elemente de clima asemeni celor din lumea de afara. Ca idee pare ceva simplu, dar nu va lasati pacaliti pentru ca e genul de povestire care are toate sansele sa te sufoce pur simplu prin abordabilitate, dar in acelasi timp intregul rezultat te lasa total perplex. A nimerit-o rau Lynch. De data asta.

Two Lions, A Witch, and the War-Robe – Tanith Lee

O povestire fantastica venita parca din cartile copilariei. Doi eroi ce seamna leit isi vad destinele intrepatrunse si sunt siliti sa recupereze un “item” cu puteri magice sechestrat intr-o locatie mortala pentru multi alti vajnici aventurieri.

The Sea Troll’s Daughter – Caitlin R Kiernan

O aventuriera ucide un troll ce teroriza un sat pescaresc, insa la sfarsitul zilei constata ca oamenii satului nu dau doi lei pe povestirea ei si nu  cred sub nicio forma ca ea ar fi fost in stare sa rapuna cu adevarat monstrul feroce.  Scrie interesant autoarea, insa parca nu si-a creionat o idee exacta pentru final. Oricum un text abordabil.

Thieves of Daring – Bill Willingham

O povestire clasica (si cam mediocra) de Dungeons & Dragons. O mina de hoti patrund pe domeniul unui vrajitor doar pentru a descoperi ca au fost atrasi intr-o cursa. Finalul e cam indecis si lasa loc la un “Loading the last checkpoint”.

The Fool Jobs - Joe Abercrombie

Nerabdator am fost si sa i-au contact cu mister Abercrombie. Din pacate povestirea sa e una ce putea sa lipseasca foarte bine din antologie si nimeni nu avea ceva de obiectat. O mina de mercenari sunt acontati sa recupereze unobiect pretiosde provenienta is natura necunoscuta dintr-un satuc uitat de lume, dar destul de bine pazit. Mare lucru nu prea am inteles din ce au dialogat personajele, pentru ca  Abercombrie  s-a hotarat sa nu abordeze o engleza prea comuna. Si una peste alta povestirea chiar nu-mi spune nimic.

Care aveti coroclei la indemana si stiti ca sunteti pe aceiasi lungime de unda ca mine va recomand calduros antologia de fata. Si zic asta pentru ca in ciuda catorva texte slabe, celelalte sunt atat de bune incat sigur va vor convinge de talentul autorilor respectivi si de necesitatea de a le cauta romanele.

James Morrow  - The Philosopher’s Apprentice, genetica, bioinginerie, clone… fara suflet, fara notiuni de bine si rau, deci complicatii, mai ales cind una din clone dispune de miliarde de dolari.

Stephen King – Under the Dome, cel mai nou ‘dictionar’, inca necitit.

William R. Forstchen – One Second After, EMP masiv care distruge orice tehnologie bazata pe energie electrica, adica cam tot.

Margaret Atwood – The Year of the Flood, sechela lui Oryx si Crake, care se pare ca va deveni trilogie pina la urma.

Gene Wolfe – An Evil Guest, SF amestecat cu Fantasy si Horror.

Nancy Kress – Steal Across the Sky, primul contact se realizeaza prin intermediul internetului, un mesaj din partea unor alieni chinuiti de remuscari.

Gwyneth Jones – Spirit, Contele de Monte Cristo in cheie SF.

Adam Roberts – Yellow Blue Tibia, invazie extraterestra camuflata intr-o conspiratie a lui Stalin.

Iain Pears – The Dream of Scipio, mainstream, greu, nu stiu cind o sa am curaj sa ma bag in ea.

CARTEA SOARELUI NOU

GHEARA CONCILIATORULUI vol. II de Gene Wolfe

In adancurile intunecate ale unui viitor fantastic, tortionarul Severian isi continua calatoria de exilat catre cetatea Thrax. Poarta cu el vechea spada Terminus Est si Gheara Conciliatorului, o superba gema inzestrata cu o putere extraterestra. Intr-o lume de frumuseti magice si amenintari cumplite, Severian se indreapta, pe un drum plin de primejdii, catre propriul sau destin.

CARTEA LUI PTATH de A.E. Van Vogt

CEL A CARUI PUTERE ESTE FARA MARGINI, CARE NU OBOSESTE, CARE NU CUNOASTE FRICA…

Acesta era Ptath, cel mai puternic dintre zeii nascociti vreodata de mintea omului. S-a intors, chiar daca impotriva vointei sale. Zeita Ineznia, rivala lui de moarte, l-a azvarlit in lumea plina de primejdii a anului 200 000 000 d.H., in trup de muritor.

Va mai reusi oare Ptath, cu puterile-i limitate de conditia umana, sa castige lupta indarjita cu Ineznia? Sau a ramas el, in taina, cea mai mare forta din toate lumile si toate timpurile?

SUB CERUL LIBER AVAND DREPT PERNA IARBA,

cartea a II-a din Legendele clanului Otori de Lian Hearn

„O minunata poveste despre razbunare, iubire, frumusete si onoare…” – Australian Financial Review

„Frumusetea, salbaticia si stranietatea povestii captivante a lui Hearn sunt sporite de proza desavarsita, cu sonoritati de cristal.” – Independent on Sunday

Nu am de gand sa insist prea mult asupra introducerii pentru ca multa lume a auzit de seriile lui Gene Wolfe mai ales ca editura Alexandria a publicat deja primele doua volume din Seria Soarelui Lung. Volume pe care nu le-am citit.  Dar sa vedem cu ce impresii am ramas dupa ce am finalizat Umbra Tortionarului.

Dupa o prima jumatate de roman eram de-a dreptul entuziasmat si coplesit de modul in care scriitorul a prezentat si a dezvoltat actiunea pina  la momentul respectiv. Si sincer nici nu m-am straduit sa o citesc prea repede, ci am zabovit indelung la anumite fraze si paragrafe pentru a savura mai pe indelete elementele lumii descrise si pentru a ma bucura de un stil aparte de a povesti. De fapt este cam imposibil ca lectura sa mearga foarte repede pentru ca cel putin odata, la o pagina sau doua, sunt cuvinte inventate de autor unde, pentru a le pricepe intelesul, trebuie sa apelezi cu incredere la glosarul de la sfarsitul romanului. Si nu sunt deloc putine.

Severian este pentru moment ucenic in Ghilda Tortionarilor in marea Citadela a Orasului Nepieritor pe planeta Urth, o lume ale carei origini se pierd in trecut. Membrii Ghildei Tortionarilor se preocupa, exact dupa cum ii spune si numele, de indeletnicirea fioroasa a torturii, activitate ridicata la rangul de arta pura. Din fericire nu se ofera prea in amanunt detalii singeroase, desi pe alocuri sunt mentionate anumite metode si instrumente folosite de tortionari in aplicarea cunostintelor invatate, fara a se exagera.

La conducerea planetei se afla un Autocrat ce domneste cu o mina de fier si care este ajutat de un fel de prim-ministru misterios cu puteri magice. Toti cei care i se opun ajung mai devreme sau mai tarziu in inchisorile subterane ale Tortionarilor de unde foarte putini mai reusesc sa scape cu viata. De asemenea, odata depus juramantul de intrare in Ghilda, respectivul membru nu-si mai poate schimba viitorul pentru a alege o alta optiune si este “condamnat” sa serveasca pe viata interesele gruparii din care face parte.

Modul de povestire a intamplarilor este destul de ingenios. Severian de undeva dintr-un viitor despre care noi nu avem prea multe detalii, aspecte care vor fi lamurite sigur in cartile urmatoare, nareaza la persoana intai cu lux de amanunte cum a trecut el prin viata. Astfel avem acces la gandurile cele mai intime ale eroului, putem intelege mult mai usor framantarile si dezamagirile cu care se confrunta, oferindu-se o perspectiva cu totul inedita asupra femeilor care i-au marcat si imbogatit experienta de viata. Iar anexa de la finalul primei parti a seriei “Cartii Soarelui Nou“, inainte de glosar, va va lamuri cu precizie ce rol joaca scriitorul in volumul de fata. Recunosc ca am crezut ca respectiva anexa este semnata de cu totul altcineva.

Vorbeam ca prima parte a volumul a fost pentru mine de-a dreptul entuziasmanta, ei bine in ceea ce priveste cealalta jumatate sunt un pic mai rezervat. Cam de cind apare isi fac aparitia si alte personaje cu un rol important in evolutia intrigii si scriitorul schimba un pic registrul pentru a introduce in joc si mai multe elemente fantastice si neelucidate (inca), m-am gasit (nu de putine ori) intr-o usoara stare de confuzie. Avem o Gradina Botanica in care nimic nu e ceea ce pare. Exista incaperi separate, fiecare cu cite un specific, si chiar daca pe exterior Gradina pare ca are un sfarsit, in interior exista anumite vraji care anuleaza multe dintre aspectele concrete ale acestora. Acum apar si multe semne de intrebare, Severian se intalneste cu personaje ce nu apartin lumii respective iar modul in care-si fac aparitia altele pune negresit pe ginduri. Si inca de acum se observa ca autorul isi pregateste terenul pentru volumul urmator oferindu-se detalii despre ce reprezinta Gheara Conciliatorului si despre Ghilda care o are in stapanire.

Reusite mi s-au parut si titlurile capitolelor cartii indeplinindu-si perfect rolul de a fi sugestive pentru actiunea din momentul respectiv, mai ales ca lucrurile nu evolueaza exact asa cum de fapt se sugereaza. Si cred ca ideea importantei  fiecaror intamplari in parte, ajuta la construirea imaginii generala a unui tot in care fiecare capitol are pozitia sa bine definita .

Un fapt mai putin credibil si partial sacaitor ar fi repeziciunea cu care se indragostesc personajele, parca mai rau ca jupanii mondeni din ziua de azi. Cupidon nu este deloc cuminte si isi baga coada, pardon, sageata de fiecare data cand vreo dama onorabila apare in peisaj oferind clipe de adevarat extaz spiritual eroului nostru.

Cert este ca Gene Wolfe are un stil literar aparte, imbogatit prin oferirea unor detalii foarte amanuntite si desi chiar mi-ar fi placut sa accentueze si mai mult descrierea orasului si a restului Ghildelor, cred ca rezultatul final este multumitor. Si in ciuda entuziasmul din debut domolit pina la final curiozitatea pentru volumul urmator ramane in picioare.

Ps: la articolul de aici gasiti un scurt fragment din care va puteti face o mica idee despre volum.

Data : Duminică, 21 iunie

Ora : 12

Locul : Standul A01, Targul de carte Bookfest, Pavilionul 15, complex Romexpo

Cine: Grupului Editorial Corint si Editura Leda

Ce: Lansarea editiei in română a volumului intai, “Umbra torţionarului” (engl.”The Shadow of the Torturer” – si castigatoare a “World Fantasy Award” in 1981 si nominalizata la Nebula in 1980), din seria “Cartea Soarelui Nou” de Gene Wolfe, in traducerea doamnei Irina Horea. La lansare vor participa, alături de reprezentantii grupului editorial, traducătoare, domnul Michael Haulică si Florin Pitea. De altfel o recenzie interesanta apartinand domnului Pitea gasiti si pe blogul domniei sale. Un fragment din roman gasiti pe blogul editurii Leda, aici.

“Umbra Torţionarului”
Primul volum din seria Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe

Pământul a îmbătrânit şi soarele e pe moarte.
În marea Citadelă a Oraşului Nepieritor, Severian, ucenic în Ghilda Torţionarilor, îşi calcă jurământul.
Exilat, Severian îşi începe odiseea fantastică prin lumea întunecată şi plină de primejdii a unui viitor îndepărtat.

„O carte magică… o capodoperă… cea mai bună scriere de science- fiction pe care am citit-o de mulţi ani încoace!… Total originală, inedită, incomparabilă: începutul unei opere măreţe.” – Ursula K. Le Guin

,,O capodoperă a genului science fantasy, comparabilă cu marile creaţii ale lui Tolkien şi C.S. Lewis.” – Publishers Weekly

Cartea va aparea probabil la targ, insa mai multe detalii (adica intrebari la care eu nu pot oferi raspunsuri  )se pot obtine de pe blogul Editurii Leda.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/06/09/umbra-tortionarului-in-curind-la-leda/feed/ 22 http://www.cititorsf.ro/2009/05/26/sci-fi-magazin-nr-10-iulie-2008/ http://www.cititorsf.ro/2009/05/26/sci-fi-magazin-nr-10-iulie-2008/#comments Tue, 26 May 2009 06:21:10 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=4843 Numarul de fata este una dintre “restantele” ramase din colectia Sci-fi Magazin a anului trecut. Acesta debuteaza cu un editorial interesant semnat de Nicolae C. Ariton in care se realizeaza o paralela intre confreriile secrete de nivel mondial si fandomul literaturii science fiction. Am gasit o serie de detalii si informatii de care eu nu aveam habar, plus o trimitere chiar catre celebrul fan sf,  Forrest Ackerman, trecut in nefiinta in luna decembrie a anului trecut.

“Putin probabil” apartine lui Will McIntosh si exploreaza influenta pe care ar putea sa o manifeste statisticile asupra cursului vietii noastre, povestirea oprindu-se la un asemenea experiment. O poveste usurica, care nu mi-a trezit prea tare interesul, dar cu avantajul ca macar a fost bine scrisa.

Laird Long, scriitor canadian, imagineaza o lume in care sufletele celor vii pot fi furata fara ca acestora sa li se intample ceva, iar fantomele celor morti, dar cu restante la Fisc, pot bantui (ne)linistite Pamantul pina la clarificarea situatiei financiare. “In cautarea sufletului pierdut” este mai atragatoare ca prima povestire, mai ales prin subiectul sau, insa nici ea nu emite prea multe pretentii. Partea finala mi s-a parut destul de brusca si cam slab gestionata.

Despre romanul in  foileton a lui Ciprian Mitoceanu am mai discutat pe blog. In numarul de fata este prezent cu varianta mai scurta a aceleiasi scrieri, “Amendamentul Dawson“.

“Corectie de zbor” a lui Ken Wharton mi-a adancit si mai tare starea de neliniste, pentru ca nici nu am reusit sa o termin. Un text ciudat in care este posibil sa apara si un lift spatial, insa unde m-am oprit eu nici vorba de asa ceva. Nu m-a prins deloc.

Si am ajuns la una dintre piesele de rezistenta ale numarului de fata, “Calea Crucii si a Dragonului“- premiul Locus in 1980 – apartinand reputatului si cunoscutului scriitor, George R.R. Martin. Tinand cont de titlu, eu imi faceam iluzii (ce s-au dovedit desarte in final) ca poate voi regasi ceva franturi din saga recenta a lui R.R. Martin. Din pacate, cum spuneam,  nu a fost cazul, insa tot raul spre bine, pentru ca am descoperit o povestire cu adevarat interesanta. Ne aflam intr-un viitor in care planetele au fost colonizate, s-au intalnit specii extraterestre, iar religia joaca un rol foarte important in organizarea sociala. Prin urmare fiecare cult incearca sa-si struneasca adeptii si sa atraga un numar mai mare de acoliti. In centru se afla aventura unu inchizitor confruntat cu o religie iesita din comun, aceea a unui Iuda Iscarioteanul ridicat la grad de sfant. Repercursiunile contactului dintre inchizitor si reprezentantii acestei religiii vor rezulta in daune colaterale de ambele parti. Un text usor ironic pe alocuri, cu un subiect atractiv (ce poate fi considerat de unii usor demodat si exploatat in exces) si o punere in scena pe masura numelui scriitorului. Mi s-a parut de departe cel mai bun text al numarului de fata.

Gene Wolfe, un alt greu al sci-fi-ului american,  in povestirea “Scuturile de pe Marte” incearca sa desluseasca ce s-ar intampla daca planeta Marte ar fi parasita de cei care o exploateaza. Pe mine, nu m-a prins cam deloc. Pina la jumatatea povestirii  inca nu intelesesem ce vrea sa transmita scriitorul, textul aparandu-mi parca prea incarcat, si cred ca in mare parte cu detalii inutile. Next.

Si iata si “vedeta” numarului 10/2008. Este vorba de nuvela castigatoare a premiului Hugo in 2006 “Intrusul” (Inside Job) apartinand lui Connie Willis. Intre noi fie vorba observand ca nuvela de fata a mai avut ca adversari lucrari ca “Burn” de James Patrick Kelly, din Best Sci-fi-ul nr. 1 (Nemira) care nu mi-a lasat o impresie grozava, nu ma mir ca a castigat “Inside Job”, insa parca “The Little Goddess” de Ian McDonald din acelasi Best Sci-fi, care  nu e geniala, dar macar are mai multe influente SF, ar fi meritat o atentie mai mare. Si sa nu mai zic ca in acelasi an au mai concurat “Identity Theft” de Robert J. Sawyer si “Magic for Beginners” de Kelly Link.

Titlul m-a dus cu gindul la ecranizarea dupa Philip K. Dick, “Impostorul“, dar de fapt nuvela se concentreaza asupra controversei iscata din posibilitatea ca o persoana cu “puteri paranormale” chiar sa fie posedata de un suflet si nu sa fie un sarlatan de cea mai joasa speta, cum intalnim in majoritatea cazurilor. Un text excesiv de lung, presarat de detalii si dialoguri inutile, si destul de tern ca si idee, fara multa spectaculozitate. L-am dus pina la capat, pentru ca totusi am fost un pic curios daca intervine ceva (mai) neobisnuit, insa cam degeaba. Locusul din `80 mi s-a parut mai reusit ca Hugo-ul din 2006.

Chiar daca procentajul celor care nu mi-au placut este in mod cert covarsitor, totusi George R.R. Martin merita abordat cu prisosinta. Si cine stie?! Poate parerile voastre nu o sa coincida cu multe din impresiile mele. Si ca sa va si conving ca nu sunt carcotas inutil, o sa aleg sa vorbesc intr-un post viitor si de unul dintre numerele care m-a impresionat foarte mult. Pina atunci continui sa depling disparitia prematura a revistei de pe piata si sper intr-un almanah Sci-fi Magazin 2010, tinand cont ca cel de pe 2009 a fost foarte reusit.

Pina atunci va reamintesc ca Almanahul Sci-Fi Magazin 2009, a carui recenzie o gasiti aici,  poate fi comandat pe adresa abonamente@sci-fi.ro, tot de acolo putandu-se achizitiona si cele doua volume in care sunt adunate cate 6 numere corespunzatoare aparitiei lunare din 2008. Mai multe detalii pe adresa web a revistei.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/05/26/sci-fi-magazin-nr-10-iulie-2008/feed/ 1 http://www.cititorsf.ro/2009/01/07/wastelands-john-joseph-adams-ed/ http://www.cititorsf.ro/2009/01/07/wastelands-john-joseph-adams-ed/#comments Wed, 07 Jan 2009 19:41:21 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=1692 “Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009,  si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de John Joseph Adams, editor despre care am mai scris un pic pe blog la antologia “The Livind Dead“. Antologia de fata insa nu se ocupa cu oamenii morti si nici nu aduce in discutie scenarii in care extraterestii cuceresc pamantul, dupa cum si editorul spune in introducere, dorindu-se o prezentare a diverse viziuni ale unui viitor posibil al omenirii, post-apocaliptice, lumea confruntandu-se, de la o povestire la alta, fie cu un cataclism natural, un virus mortal, cu un razboi total intre natiuni, cu foamete, sau pur si simplu cu propria-i decadere.

“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

In “Salvage” -1986-  Orson Scott Card se foloseste de mormoni pentru a creiona un viitor in care apa a inundat anumite orase, acestia fiind singurii supravietuitori, cadrul fiind doar un pretext pentru a aduce in discutia ce inseamna prietenia adevarata, sau cel putin modul in care este inteleasa ea de fiecare dintre noi. Si, desi am strambat din nas initial (eu zic ca e normal sa fii sceptic cind cineva vorbeste despre religia lui, despre care, normal, ca nu o sa zica de rau) totusi el a reusit sa-mi invinga temerile. Cu pasi stapaniti, povestirea te duce duce spre un final un pic mai gol in fapte si surprize, si mai plin in substraturi morale si sufletesti.

Despre “The People of Sand and Slag” -2004- de Paolo Bacigalupi, am mai vorbit si la numarul 3 din antologiile aparute la nemira , Best year sci-fi, asa ca nu o sa insist. Cu un final bine calibrat, si as spune eu, si surprinzator, strabatut de o anumita doza de sarcasm, esti imersat cu succes intr-un viitor in care pamantul este dominat de radiatii si ultraviolete si mamiferele vii sunt cu adevarat o raritate.

In “Bread and Bombs” -2003- M. Rickert porneste de la o poveste reala din razboaiele americane, in special cel din Afghanistan care soldatii au parasutat bombe invelite in ambalaje de hrana. Si totusi ,este doar un punct de pornire, povestea urmarind cu totul alte coordonate, inocenta copilariei printre altele, impresionand prin finalul tragic. Este evident ca se incearca sa se traga, dupa cum era si de asteptat, un semnal de alarma in privinta razboaielor si a efectelor nocive ale acestora asupra copiilor. Nu pot spune ca m-am dat in vant dupa subiect, insa nici nu pot inventa reprosuri, asa ca as spune ca pentru amatorii de asemenea subiecte M. Rickert poate fi o surpriza placuta.

“How We Got In Town and Out Again” -1996-  de Jonathan Lethem este o poveste cu influente puternice ale realitatii virtuale, care insa a reusit sa ma dezumfle pina la sfarsit. De ce? Pentru ca se termina brusc, dupa ce o perioada lunga de timp parca a cam lalait-o. Astfel desi au fost aduse in text mai multe elemente, nu au fost indeajuns de intense incat sa captiveze atentia cu adevarat iar finalul pica cum nu se poate mai neasteptat, si in plus, nu mi s-a parut neaparat si cel mai fericit.

Si am ajuns la “Dark, Dark Were the Tunnels” – 1973 -  de George R. R. Martin. O povestire demna de weird tales, remarcand mai ales momentul in care omul viitorului, adaptat la viata de sub pamant, capabil de atingeri telepatice cu alti semeni sau chiar si cu alte fiinte, reuseste sa se vada pe el insusi prin ochii oamenilor veniti din spatiu. Prilej folosit de autor pentru a-l descrie in amanunt dar si moment de surpriza totala pentru cititor, viziunea lui Martiin fiind in mare parte logica insa surprinzatoare. De observat ca uneori lucrurile care ne infioara pe noi, trezindu-ne teama si repulsie, altora li se par normale si le privesc su simplitate si detasare.

“Waiting for the Zephyr” -2002- de Tobias S. Buckell este suficient de scurta incat nici nu mai ai timp sa te intrebi: cum, gata? Este prezentat cadrul, personajele, motivatiile lor si ceva aspiratii. Povestea are potential si place, si in ciuda finalului brusc si neasteptat, intriga nefiind ingreunata excesiv, a fost o lectura placuta.

Nici “Never Despair” a lui  Jack McDevitt -1997-,  nu a reusit sa aduca antologia pe linia de inceput. Viitorul imaginat nu este unul inedit si poate ca textul ar fi fost salvat de actiune, daca ar fi existat asa ceva. Insa in incercarea de a introduce printre randuri anumite indemnuri, de a nu-ti pleca capul in fata nereusitelor si de a persevera mereu, povestea ramane pe plan secund si probabil de aici si impresia de inconsistenta.

Cory Doctorow a ramas unul din remarcatii mei de la povestirea “The things that make me weak and strange” publicata pe site-ul publisher-ului Tor.  De aceasta data “When Sysadmins Ruled the Earth” -2006-,  nu mi s-a mai parut in acelasi ton cu restul scrierii sale. Avem un viitor dominat de informaticieni si internet, in care o serie de atacuri inexplicable declanseaza nebunia, fortand supravietuitorii dezastrului sa ramana inchisi in locuinte si sa incerce sa-si recoinstruiasca vietile. Devotamentul personajelor pentru internet si administrarea acestuia, secondat de dorinta de a se reveni la normal, nu m-a prins deloc, si din pacate textul se intinde, se intinde. Si de aceasta data actiunea parca e si nu e, relatarea curge, dar nu in sensul in care mi l-am dorit eu.

“The Last of the O-Forms” -2002- by James Van Pelt autor a peste 90 de povestiri scurte a fost o surpriza placuta. Cred ca oricat de scurt ar fi un text, daca ideea este suficient de atragatoare si bine dozata, atunci si cititorul este multumit. Intr-o lume in care mutatiile sunt la ordinea zilei, personajul nostru incearca sa profite din plin de aceste noi realitati insa succesul nu este asigurat la nesfarsit. Avem de toate, personaje, cadrul postapocaliptic, mamifere mutante, orase aflate in destramare, ceva actiune si un final ce te binedispune.

“Still Life with Apocalypse” -2002- este scrisa de Richard Kadrey, autor al romanului considerat esential pentru curentul cyberpunk, “Metrophage”. Textul este cel mai scurt din intreaga antologie dar suficient de intens si cu o abundenta de amanunte, elemente indeajuns de impunatoare tinand cont de dimensiuni. Practic din fiecare propozitie afli ceva nou. Multe nu sunt de subliniat textul vorbind de la sine.

In “Artie’s Angels” -2001-  Catherine Wells Dimenstein recurge la tineri  pentru a sugera speranta intr-un viitor posibil, chiar daca situatia nu este prea roz pentru planeta noastra. Povestirea este strabatuta de aceeasi nota de optimism intalnita in general, in texte, si de aici razbatand increderea in perseverenta si dorinta omului de a depasi obstacolele cu orice pret. Povestea nu este nici iesita din comun insa nici nu displace. Actiunea este putin cam subtirica, personajele si modul lor de a vedea viata furandu-i din procentaj si alocare. Desi titlul duce cu gindul la o banda de motociclisti, de fapt se urmareste destinul unor personaje ce, surpriza, descopera utilitatea si eficienta folosirii bicicletelor.

“Judgment Passed” -2008-  a lui Jerry Oltion apare pentru prima oara publicata si este strabatuta de intrebarea ce am face daca am descoperi ca exista dovezi cum ca Isus a aparut pe pamant si populatia lui a disparut in intregime odata cu el. Opt astronauti agnostici sunt confruntati cu aceasta realitate stranie si dupa cum ne asteptam, intamplarile iau o turnura sinusoidala. Interesanta idee si abordare dar si concluzia este pe masura.

Despre Gene Wolfe, ce are la activ mai mult de 200 de povestiri scurte si destule romane, a fost numit de M. Swanwick “the greatest writer in the English Language alive today”, Neil Gaiman sugerandu-ne intr-un eseu sa citim a doua oara povestirile lui, pentru a observa cat sunt de bune. Din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa citesc a 2-a oara “Mute” – 2002- , nu ca sa vad cit este de buna ci sa ma prind unde bate de fapt. Am avut anumite banuieli insa pina la final mi-au fost spulberate si sincer nu am mai simtit nevoia sa reiau textul. Nu prea mi s-a parut ca ar fi ceva postapocaliptic insa daca editorul a crezut de cuviinta sa o selecteze tind sa cred ca a avut probabil, motive intemeiate.

“Inertia” -1990-  este scrisa de Nancy Kress, autoare cu peste 40 de romane sci-fi sau fantasy la activ, si in care se construieste un viitor in care o boala crunta loveste o parte din populatie ce este imediat izolata in lagare. Scriitoare a afirmat ca intreaga sa opera este dominatade  intrebarile cine suntem, de ce suntem aici si de ce suntem cine suntem, si povestirea de fata nu face exceptie. Surprinzator ca la multi ani dupa izolarea lagarelor, populatia inchisa, in ciuda neajunsurilor evidente si vietii simple, o duce mai bine decat cei de afara. Insa un medic patrunde fraudulos in incinta unui asemenea lagar si bulverseaza pentru totdeauna viata unei familii.

In “And the Deep Blue Sea” -2005- Elizabeth Bear exploreaza o varianta de viitor post nucleara in care mesageria, mai ales cea pe motoare, se afla la mare cinste. Un asemenea curier primeste un pachet si are de ales, fie a-l preda la destinatie, fi a permite ca acesta sa fie modificat de catre protectorul ei. Acesta din urma, prin prezenta si modul in care apare in text pare foarte mult o personificare a diavolului, povestea urmarind incercarile acustia de a o convinge dar si zbuciumul interior al acesteia. Nu am avut parte nici de surprize si nici de “inhabitanti”(vezi Marusek) afectati nuclear. Asa ca o trec la cele care nu m-au dat pe spate.

Cu “Speech Sounds” -1983- Octavia E. Butler a castigat in 1984 Hugo Award si este una dintre povestirile in care necunoscutul este cu adevarat valorificat la intregul sau potential. In nici un moment nu ai idee in ce directia va evolua actiunea, existand suficienta tensiune cat sa compenseze pentru cel putin alte doua povestiri slabe din antologie. Intr-o lume in care o boala ciudata a decimat oamenii, unii dintre cei ramasi au fost lasati fara posibilitatea de a citi si a vorbi, dezvoltandu-se mai ales sistemele de comunicare bazate pe semne. O asemenea femeie, intelectuala intr-o viata anterioara, neputincioasa acum in fata cartilor, trece de la speranta la agonie si apoi iar la speranta intr-un interval de numai citeva ore, in cazul nostru citeva pagini. O poveste clasica despre viata dupa viitorul apocaliptic, mustind de actiune si evenimente cu accent pe momentele si clipele ce pot schimba in cateva secunde o viata.

Carol Emshwiller are si ea la activ mai bine de 100 de povestiri scurte in 2005 fiindu-i inminat World Fantasy Award pentru Life-Time Achievement. “Killers” -2006- a aparut ca un protest la razboiul din Irak, populatia Americana fiind indoctrinate ca trebuie sa lupte contra teroristilor la ei acasa si nu in State. Carol Emshwiller a mers mai departe cu imaginatia si a prezentat un crîmpei din cum a vazut ea ca s-ar intampla, daca teroristii ar ajunge pina la urma cu razboiul in SUA. Desi acesta este cadrul in care se desfasoara actiunea, povestea este de fapt despre recunostinta pe care trebuie sa i-o porti celui care te salveaza, pina unde ar trebui sa mearga aceasta, si despre gelozia ce macina sufletul uman in anumite momente. Atmosfera este dominata de personalitatea optimista a personajului principal, nepierzindu-si niciun moment increderea ca fratele i se va intoarce, finalul fiind indeajuns de surprinzator .

“Ginny Sweethips’ Flying Circus” -1988- scrisa de Neal Barrett Jr. este o povestire finalista atata la Nebula cat si la Hugo. Autor a peste 50 de romane. Suficient de antrenanta insa parca fara nimic spectaculos cu adevarat. Avem o animatoare, un android, o garda pe nume Possum Dark ( fiind vorba de fapt de un opossum in carne si oase), caini bionici cunoscatori de mecanica si buni paznici, contrabandisti si orase in ruina. Exista toate argumentele unui text bun insa l-as incadra mai degraba la maculatura ce nu reuseste sa-ti stimuleze imaginatie pe niciun canal. Nici in ceea ce priveste actiunea, nici personajele si nici chiar firul narativ nu m-au miscat. Singurul cu ceva potential ar fi fost oposumul insa nu i se dat suficient  credit si spatiu de manifestare.

“The End of the World as We Know It“-2004- scrisa de Dale Bailey a fost finalista la Nebula si aduce mult cu ” I am legend”, si probabil, cu alte cateva povestiri existente pe piata. Un barbat se trezeste intr-o dimineata singurul supravietuitor, dupa ce ceva in aer a ucis restul populatie in timpul noptii. Accentul este pus pe drama acestuia si modul in care alege el sa faca fata situatiei. La un moment dat ma gindeam ca eu nu am dat de nicio povestire sau chiar film, in care o femeie sa fie singura care sa ramana, la un moment pe pamant, cel putin pentru ceva timp. Mereu barbatii si iar barbatii. O povestire monotona, bine scrisa, suficient de scurta dar fara mari revelatiii sau surprize.

“A Song Before Sunset” -1976- este prima povestire publicata din cariera lui David Rowland Grigg, abordand nostalgia cu care traieste un om ce a trecut prin prabusirea civilizatiei umane. Nostalgie dupa marea sa iubire, muzica. Personajul are o varsta surprinzatoare in jur de 60 de ani, insa este inca suficient de viguros cat sa poata constitui un adversar serios pentru cei ce incearca sa-i rapeasca si ultima alinare.

“Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers” – 2007- este o editie revizuita a povestirii pe care scriitorul John Langan a publicat-o la 20 de ani. Modul de expunere este mai special, lipsesc propozitiile separate de puncte, totul este intr-o continua derulare, parca expusa dintr-o suflare, cu putine pauze, folosite mai ales cind se doreste a se sublinia ceva. Trecand peste abordarea inedita textul rezerva anumite surprize, povestea avand ritm si sustinere din partea scriitorului prin introducerea unor personaje fantastice, malefice, de provenienta incerta, ce haituiesc oamenii nostri obisnuiti. Latura de necunoscut este marita pe masura ce ne afundam tot mai adinc in ghemul de evenimente pe care si l-a imaginat scriitorul. Un final cum nu se poate mai bun si o povestire antrenanta.

Finalul cuprinde si o selectie de carti post apocaliptice dintre care as aminti : Brian Aldiss, Greybeard(aparuta la Nemira), Margaret Atwood, Oryx and Crake (Leda) ; Jeff Carlson, Plague Year; Robert Kirkman & Tony Moore (artisti), The Walking Dead- benzi desenate din cunostintele mele, aparute la publisherul Image, primul numar il puteti gasi aici ; Gordon R. Dickson, Wolf and Iron(Nemira); Richard Matheson, I Am Legen(RAO); Cormac McCarthy, The Road (acusica vine si filmul, si recenzia de la aspoiu:)-parca la Humanitas in pregatire; Walter M. Miller, Jr., A Canticle for Leibowit (Rao); Stephen King, The Stand, Cell (Nemira); John Wyndham, Re-Birth (a/k/a The Chrysalis), The Day of the Triffidsetc (Leda), etc.

Tragand linie nu pot spune decat ca am fost impresionat de efortul depus de unii scriitori si de rezultatul inspiratiei lor, alinandandu-se din impresia lasata de cele cateva povestiri de care nu m-am putut lipi prea tare. De remarcat si efortul editorului ce a trecut printr-o documentare serioasa, a se vedea si anii de publicare a povestirilor, mentionati si pentru a dovedi, din punctul meu de vedere, ca literatura si povestile bune nu-si pierd farmecul niciodata.

Dialogul antologiei :

What’s in these tacos?” a customer asked Del.
“Nobody you know, mister,” Del said.

• Neal Barrett, Jr. – Ginny Sweethips’ Flying Circus-

Ps : m-am tavalit pe jos de râs.

Venerabilul Maestru

Wow!

Editura Alexandria s-a inhamat la o treaba destul de grea, dar care insa poate fi sursa unor frumoase satisfactii, atat financiare, dar mai ales, sa zicem de palmares. Si la baza acestor satisfactii este Gene Wolfe. Este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti autori nord-americani, un polivalent desavarsit, care trece din SF in Fantasy, apoi in Horror si retur, un adevarat maestru al romanului, dar al si prozei scurte. Atat criticii, cat si colegii scriitori nu se sfiesc sa-l numeasca “cel mai bun scriitor American in viata”, si asta indifferent de genul literar. Poate ati fi uimiti sa aflati ca printre “fanii” lui Wolfe se numara si Swanwick, si Gaiman. Sau poate nu. Inutil sa va mai spun ca a castigat tot ce se putea castiga in materie de premii, plus zeci si zeci de nominalizari.

Putina istorie

Cea mai cunoscuta lucrare a sa este seria “The Book of the New Sun” (4 Vol.) 1980-1983, cu actiunea plasata intr-un viitor foarte indepartat, in care soarele moare incet din cauze ne-naturale, iar pamantul (Urth) se raceste. Desi nu este o urmare directa, “The Book of the Long Sun” (4 Vol.)1993-1996, are legatura cu prima serie, legatura ce devine evidenta in “The Book of the Short Sun” (3 Vol.)1999-2001. Ati ametit? Stati ca mai este! “New Sun” are si un fel de roman concluzie numit “The Urth of the New Sun” 1987, volum deloc de neglijat.  Deci, un ciclu care se intinde pe numai putin de 12 volume!

Timeline-ul merge cam asa: Secventa Long Sun – candva in trecut (care de fapt este, cum am spus, un viitor foarte indepartat), o nava multi-generatie imensa, paraseste Pamantul (Urth), pornind intr-o calatorie de secole spre un alt sistem solar, probabil cu scopul colonizarii. Dupa cateva generatii insa, oamenii au uitat atat scopurile initiale, precum si ce este lumea  lor (Whorl); Secventa Short Sun – nava a ajuns la destinatie iar oamenii exploreaza/colonizeaza doua planete, Blue si Green, fortati  de zei sa paraseasca Whorl; unele personaje principale viziteaza, prin mijloace tehnologice “magice”, “Red Sun Whorl”, care nu este altceva decat Pamintul din Secventa New Sun.

Lumea Soarelui Lung

Toata actiunea se petrece in nava cilindrica gigantica numita Whorl (World), inspirata din proiectul Cilindrilor O’Neill, axa ei fiind ocupata de sursa de lumina si caldura, Soarele Lung, evident artificial. Din punct de vedere cronologic, nu este foarte clar cand anume dupa lansare se petrece actiunea, insa este clar ca momentul cand nava a parasit sistemul nostru solar este acum istorie antica si in mare parte uitata. Tehnologia si ingineria navei sint stiinte demult pierdute, multe din lucruri nu mai functioneaza, iar cele care functioneaza, o fac prin magie sau datorita zeilor. Iar acesti zei locuiesc in “Mainframe” si vorbesc “inhabitantilor” prin display-uri uriase, numite Ferestre Sacre. Populatia este pestrita si amestecata: turme de capre si cyborgi care uita, roboti defecti cu constiinta de sine si preoti fara biserica, animale manipulate genetic care pot vorbi, mafioti, hoti, telepati, soldati construiti, fermieri, targoveti si prostituate.

Stilul Partii Intunecate

Volumul de fata nu este deloc  o lectura usoara, mai ales prima jumatate in care Wolfe construieste incet dar temeinic lumea sa. Descrierile abunda, stilul inclina foarte puternic spre liric. Desi poate parea plictisitoare, aceasta parte are locul si scopul ei bine determinat in economia cartii, sustinand foarte puternic dezvoltarea intrigii. Cateodata pare ca Wolfe exagereaza (la un moment dat enumera pe o pagina intreaga tot ce poate fi gasit in piata din Viron), insa doar pare. Nu va asteptati la lucruri explicite, autorul va indeamna sa descoperiti singuri piesele potrivite in puzzle-ul sau imens. Dar ce satisfactie atunci cand le “potriviti” la locul lor! Acest stil este foarte apreciat de unii, urat de altii (putini). Wolfe este un maestru al constructiei si al subtilitatii, un vrajitor al vorbelor, un incitator la lectura atenta.

Personajul  principal

Acest prim volum este de fapt povestea evolutiei interioare a lui Patera Silk, augur pe timpul zilei (un fel de popa pe romaneste), haiduc pe timp de noapte. Pe fondul flexibilitatii morale, gaseste interpretari neasteptate preceptelor religiei slujite, mergand pe drumul pavat cu indoieli al dictonului “Scopul scuza mijloacele”. E drept, scopul e trasat de un zeu, “The Outsider” (sint curios ce traducere s-a gasit pentru numele asta), cel ce priveste lumea-nava din exterior. Trairile interioare, ezitarile, indoielile, teama, exaltarea sint redate foarte plastic si in detaliu, dar treptat si logic, Silk devenint in ciuda particularitatilor ciudate ale acestui viitor foarte indepartat, un personaj solid, viu si iubit.

La final

Exista si un aspect negativ, dar care este mai mult legat de posibilitatile si politica editurilor noastre.  Ei bine, primul volum se termina in coada de peste, de fapt nu se termina. Este doar preambulul, prezentarea Whorl-ului, iar actiunea, atat cat e, serveste la constructia personajelor, precum si a mentalitatii respectivului moment. Asadar, Alexandria ar trebui sa bage carbuni cu restul volumelor.

O alta optiune ciudata este inceperea publicarii acestui ciclu foarte intins cu “mijlocul”. Cred ca logic era sa se inceapa cu ce a inceput si Wolfe, mai ales ca New Sun este cea mai cunoscuta si apreciata secventa, numai buna pentru introducere pe piata romaneasca, cam virgina la categoria Wolfe.

Despre traducere nu pot sa-mi dau cu parerea. Coperta arata bine, si un punct in plus pentru alegerea formatului hardcover.

Legat strict de Cartea Soarelui Lung, merita si timpul, si banii. Tot ce imi doresc e sa vad toata seria tradusa si publicata integral, macar in cincinalu’ viitor.

Parerea mea.

]]> http://www.cititorsf.ro/2008/11/28/de-partea-intunecata-a-soarelui-lung-gene-wolfe/feed/ 28 http://www.cititorsf.ro/2008/11/07/povestiri-numai-bune-de-cules-4/ http://www.cititorsf.ro/2008/11/07/povestiri-numai-bune-de-cules-4/#comments Fri, 07 Nov 2008 17:39:12 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=839

Poate multi dintre voi stiau sau nu, ca pe Scifi.com, pina mai recent, a existat o sectiune numita Scifiction unde erau publicate povestiri online,  sub indrumarea cunoscutei Ellen Datlow.

Autorii prezenti faceau parte atat din cei cunoscuti si apreciati de publicul cititor cat si din cei in curs de afirmare. Am putea exemplifica astfel cu nume ca : Robert Silverberg, Elizabeth Bear, Lucius Shepard, Alfred Bester, Jay Lake si Ruth Nestvold prezenti cu povestirea din Best Year Sci-fi vol 2 publicata la Nemira, Fredric Brown, Vonda N. McIntyre, Bruce Sterling, Gardner Dozois, Walter Jon Williams, Daniel Abraham, Samuel R. Delany, George RR Martin, Theodore Sturgeon, Gene Wolfe, Gregory Benford, Chelsea Quinn Yarbro, Roger Zelazny, John Wyndham, Robert Sheckley, Paul Di Filippo, si lista nu e nici macar la jumatate.

Desi se spunea ca postarile au fost inchise din 2005, arhivele ramanand disponibile pe site, se pare ca in Iunie 2007 NBC-ul a renuntat sa mai găzduiasca sectiunea de mai sus invocand problemele legate de drepturile de autor si urmarirea lor precum si numarul redus de vizitatori, afirmandu-se ca in luna mai a anului respectiv au fost doar 48 de vizite, fiind incluse persoanele care au citit povestirile pina la capat, incluzandu-se navigarea pina la ultima pagina din adresa.

Cert este ca si la momentul de fata povestirile pot fi gasite aici, in schimb trebuie sa va inarmati cu un dram de rabdare deoarece se incarca destul de greu, insa daca treceti de micul inconvenient o sa aveti parte de o mare surpriza.

Deşi începutul antologiei, prin povestirea “Mica Zeiţă” a lui Ian McDonald, nu este destul de promiţător, rezistând cu greu tentaţiei de a trece la povestirea urmatoare, dupa ce primele 10 pagini ce–ţi lasă impresia unei povestiri destul de anoste, mai apoi, elemente de hi-tech devin din ce în ce mai prezente şi complexe, ideile sunt mai bine încadrate în text, şi în ciuda unui sfârşit semiprevizibil de la un anumit moment dat, se mai şterge din gustul amar iniţial.

Alastair Reynolds şi Michael Swanwick nu excelează nici ei prea mult, povestirile nefiind grozave, însă suficient de bune cât să nu se şteargă prea repede din memorie. Robert Reed, în schimb, a fost o surpriză semiplăcută construind o povestire în care un fost membru al unui echipaj de pe o navă de dimensiuni uriaşe, populată cu rase extraterestre din cele mai diverse, este chemat să rezolve necunoscutele unei crime, însă, de pe la jumatatea povestii parcă se cam rupe filmul. Nu mai avem aceeaşi coerenţă literară iniţială, persistând impresia că dialogurile şi descrierile sunt prost construite, fiind posibil ca autorul să se fi plictisit ori să–şi fi pierdut inspiraţia, şi, în ciuda unei idei de final gândite, rămâi cam nesatisfăcut.

Dacă Ken MacLeod m–a lasat rece, Bruce Sterling în “Planul lui Blemmye” situată spaţial în universul atât de bătătorit, în ultimul timp, al cruciadelor, imbină într–un mod fericit şi pe alocuri violent, elementele de fantasy ideologic cu necunoscutul, simţul datoriei faţa de binefăcător cu cel al dreptăţii, şi, deşi finalul pare forţat ne pregăteşte pentru a intra cu mintea deja încălzită şi stimulată În zona de seism a necunoscului, în cazul meu, David Gerrold. Acesta abordează o idee nu neaparat originală sau nemaiîntâlnită, aceea a calatorilor în timp trimişi pentru a rezolva diverse cazuri, mai mult sau mai puţin importante, însă, spaţiul este folosit cu inteligenţă si exploatat la maximum pentru a se obţine un cadru captivant, alert, cu personaje credibile şi bine conturate, în care abunda descrierile detaliate minuţios finisate. Stephen Baxter, deşi am impresia că are un fetiş cu tema timpului în scrierile sale (vezi şi traducerile de la Nemira), de această dată se achită destul de bine de îndatoririle sale de scrib în “Copiii Timpul” (exact ce vă spuneam mai sus) pentru ca Vonda McIntyre să pună cireaşa de pe tortul acestei antologii cu povestirea “Companionii“, o frescă pătrunzătoare a unei lumi în care spaţiul nu mai prezintă secrete, lume dominată de femei pilot legate psihic de propriile nave cu alte reguli, obiceiuri şi aspiraţii, decât cele din ziua de astăzi.

Răbufniri notabile de orgoliu mai au şi Gene Wolfe în “Valul”, Neal Asher în “Blând grăia măcăreţul” si Joe Haldeman cu “Înger de lumină“, ce construiesc cu migală lumi şi evenimente fantastice, cu bun gust, contribuind la întărirea sentimentului ca avem în faţă o antologie destul de reuşită, fara a pica în patima detalierii prea amanunţite si lăbărţării unor texte goale pe multe pagini, ce evident agasează cititorul, aşa cum incheie parţial nefericit antologia, James Patrick Kelly cu povestirea “Foc“. Aceasta este şi cea mai întinsă din antologie, începând cum nu se poate mai bine, însă, cum fericirea nu durează prea mult, nevoia de pagini îl impinge pe scriitor la sacrificarea unei idei, ce altfel s–ar fi putut încadra cu mai mult succes în jumate din paginile folosite.

După cum era de aşteptat nu toate povestirile pot fi pe placul cititorului, şi, în funcţie de gusturi fiecare işi stabileşte propriul set de valori după care poate aprecia sau critica scrierile antologiei de faţă, dar şi în general, după finalizarea lecturii pot spune ca am rămas cu certitudinea că volumul de faţă, în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .