Cititor SF

Continuandu-mi seria de lecturi semnate P.K.D., inceput acum doua luni (despre care am vorbit aici: Clanurile de pe Alpha, Ubik si Viseaza androizii oi electrice), am ales sa parcurg cateva povestiri, fiind chiar foarte curioasa sa vad cum “se descurca” autorul si in proza scurta (recte, cat de repede poate innoda si dezlega o teorie conspirationista, si cam cat de usor schimba realitatile in mai putin de 60 pagini).

Am ales volumul de povestiri Furnica electrica, ce cuprinde noua titluri, patru dintre  ele reprezentand chiar surse de inspiratie pentru filme de succes:

• Impostorul (Impostor);
• Varietatea a doua (Screemers);
• Raport Minoritar (Minority Report);
• si Amintiri Garantate (Total Recall).

celelalte povestiri:

• Un joc de razboi;
  
• Ah, sa fii gelat!
  
• Ce spun mortii;
  
• Credinta parintilor nostri;
  
• Furnica electrica.

Am regasit aceleasi teme care m-au fascinat, spuse prin intermediul unor povesti captivante, foarte bine inchegate, care pareau sa se termine exact cand trebuia, rezolvand satisfacator intriga si lasand inca spatiu pentru reflectie. Ce mi-a placut- din nou- a fost ca desi, de exemplu, in “Impostorul” sau “Ce spun mortii”, complica firele narative si transforma totul intr-un joc de-a v-ati ascunselea sau Matrioshka, totul e scris foarte simplu si clar.

“Ce spun mortii” (“What the Dead Men Say” aka “Man with a Broken Match”), anticipeaza romanul “Ubik” (1969); este vorba tot despre starea de semi-viata, si despre complicatiile conspirationiste ce iau nastere dupa decesul unui om foarte important si foarte bogat. La un moment dat apare si fiica lui, considerata bolnava psihic si, desi am cam fost dezamagita de felul expeditiv in care a descris-o (mai sa cred ca psihoza ei este un moft si nu o stare de fapt), momentul in care ii cade masca si isi dezvaluie nebunia m-a zgribulit toata. Ca si in “Clanurile de pe Alpha“, P.K.D. reuseste sa-si faca personajele sa se comporte nebunesc, dintr-un puseu irational si necontrolat, transformandu-le in bombe cu ceas si facandu-l pe cititor sa simta fizic pericolul pe care personajul respectiv il aduce cu el, oriunde. Bineinteles ca, undeva pe fundalul povestii, P.K.D. ridica problema disimularii. Disimularii nebuniei sau a normalitatii?

Citind un “Joc de razboi” care, asemeni “Furnicii Electrice” si a povestirii “Ah, sa fii gelat...”, are un twist final “moralizator” (nu-i foarte potrivit cuvantul, dar altul n-am acuma), mi-am adus aminte de o povestire a lui Ray Bradbury (din “Omul Ilustrat“)- “Stepa”- in care un joc pentru copii scapa de sub control. In povestea lui P.K.D. intervine si o presupusa conspiratie extraterrana, insa centrala este ideea potrivit careia jocul educa si formeaza personalitatea copilului.

Restul povestirilor asteapta sa fie descoperite.

*

Cred ca pentru cei care inca nu-l cunosc pe P.K.D., sau pentru cei care ar fi curiosi sa incerce putin Sf, dar nu stiu cu ce si de unde sa inceapa, “Furnica electrica” este foarte potrivita. In plus, faptul ca destule povestiri au fost ecranizate, este un “carlig” in plus.

*

Acuma, volumul este foarte bine ingrijit si nu iese din regula cartilor bine traduse din colectia Nautilus (ba, mi-a placut asa mult furnicuta discreta, ca o surpriza neasteptata, pe care am gasit-o pe prima fila incat am scanat-o); dar e pentru prima data cand intalnesc greseli de genul “înainH>>Dd in linie spre el” sau “Tu te gandesti la doar la siguranta persoanei tale” sau “Cu sa incep?”.

***

Acum citesc una din cartile primite cadou la Bookfest, “Vincent si Karlenstein” de Lucian Merisca. Mai bine zis citesc si ma distrez (si astept sa aflu “care-i faza”), pentru ca pana acum e plina de surprize amuzante – care-mi aduce atat de mult aminte de romanele lui Vonnegut, si de alte traznai, cum ar fi desene animate de pe CN (cu o moarte ironica si prietenoasa) sau de filmul “It“.