Cititor SF

“The Sacred Band”: Book Three of the Acacia Trilogy 

de

David Anthony Durham

Momentan este disponibila doar varianta hardback la un pret cam piperat. Pe Amazon la : List Price: $28.95 ;Price: $18.91 & eligible for FREE Super Saver Shipping on orders over $25. You Save: $10.04 (35%)

Sau Book depository la pretul de 21.43 € :

Publisher: Doubleday Books

Published: 04 October 2011

Format: Hardback 576 pages

Categories: Fantasy

Varianta paperback va aparea doar de la 31 ianuarie 2012. Si un interviu luat cu ocazia lansarii aici. (click me)

“Durham brings his sci-fi Acacia Trilogy to a satisfying close. Samuel R. Delany meets Cormac McCarthy meets J.R.R. Tolkien as the striking and subtly powerful Corinn Akaran settles into queenship over the Known World just in time to take up arms with the Other Lands…. [Durham] takes time to paint scenes in words that other writers might brush away…and [his] pages are full of thrilling action that would do Tolkien proud. A close, yes—but with wiggle room for more Acacian adventures. At any rate, on the strength of this installment, Durham’s many fans will be clamoring for more.”.—Kirkus Reviews (starred)

“Provides the best of both worlds: epic world-changing conflict and touching character-centered story. What else could you possibly want?” —Patrick Rothfuss, author of The Wise Man’s Fear, a #1 New York Times bestseller

“The conclusion of Durham’s trilogy…ties the threads of these separate stories unto a satisfying climactic world-changing battle. Strong writing, intriguing characters, and a richly detailed background—along with the possibility for future development of Durham’s scenario—make this fantasy epic a winner for those who enjoy large-scale fantasy along the lines of George R.R. Martin’s “Song of Ice and Fire” series.—Library Journal

Durham’s sprawling epic fantasy trilogy comes to an end with this final volume. … Readers who began the Acacia trilogy with the first book, when the Akaran siblings’ father was overthrown by a warlord, will find themselves immersed in this absorbing, far-reaching conclusion and the many story lines it wraps up.”—Booklist

*

*The Blade Itself (Mai 2006) – nominalizata la 2008 Campbell Award
**Before They Are Hanged (Martie 2007)
***Last Argument of Kings (Martie 2008)

Am tot spus ca Abercrombie nu m-a prins cu singurul lui text scurt de pina acum, ales de  toata lumea pentru antologii, dar in ceea ce-i priveste romanele, impresia se schimba cu 90 de grade. Bine, sa ne intelegem, nu vorbim chiar de un urmas al lui George R.R. Martin,  pentru ca nu are inca  capacitatea de a creiona personaje si intamplari cu aceeasi profunzime, dar oricum ramane un concurent in continua crestere, ce se vede ca-si ia munca in serios. Tocmai pentru ca mi-a placut asa de mult prima sa carte, The Blade Itself, nu m-am putut dezlipi si de celelalte doua, Before They Are Hanged si The Last Argument of Kings si nu m-am lasat pana nu le-am devorat pe toate.

Daca Martin a dat mai recent in patima descrierilor felurilor de mincare si a nevoilor omenesti, dupa cum au observat colegii mai jos, e bine sa stiti ca la Abercrombie nu o sa intalniti asa ceva. In romanele sale totul se rezuma la personaje si actiunile lor, la intamplarile prin care trec, si mai putin se pune accentul asupra constructie unei lumi detaliate si in amanunt, asupra sistemelor de magii sau sa se descrie  diferite zeitati alaturi de ritualurile aferente fiecaruia. Exista cate ceva din fiecare, insa doar conturat sumar,  pentru a se realiza o mai buna imagine de ansamblu pentru cititor si a mai adauga un pic de sare si piper actiunii. Read more…

The Painted Man sau, cum a fost el intitulat in State, The Warded Man, reprezinta romanul de debut al scriitorului Peter V. Brett. Ideea din spatele romanului nu este una inovatoare, insa scriitura se detaseaza net de alte debuturi recente. Lumea medievala a lui Brett nu are nimic deosebit in timpul zilei fata de modelul tipic de fantasy intalnit in majoritatea cartilor de profil. Lucrurile se schimba radical odata cu lasarea intunericului, cand demoni infometati incep sa bantuie suprafata pamantului. Si tinand cont ca omenirea este organizata intr-un fel de orase-state, aflate la departare de cateva zile unul de altul, va puteti da seama foarte usor ca situatia este destul de complexa.

Cea mai eficienta aparare, si cam singura care nu s-a pierdut in negura vremilor, o reprezinta gravarea unor incantatii (wards) in jurul locatiei fiecaruia, in urma carora se activeaza o bariera invizibila si, de cele mai multe ori, de netrecut de catre bestiile  noptii. Nu e invincibila totusi, pentru ca demonii o incearca cu stoicism  in speranta ca vor gasi o bresa pe unde sa poata patrunda in interior. Si ca lucrurile sa devina si mai interesante, demonii nu sunt toti la fel, ci au abilitati si infatisari diferite: unii scuipa foc, altii zboara, altii se gasesc doar in zona desertului sau a lacurilor, pe scurt un adevarat izvor de informatii si bucurii pentru cititor. De fapt denumirea pe care am folosit-o pentru a descrie aceste creaturi nu este tocmai cea corecta, autorul botezandu-i mai inspirat, corelings, dupa locul de unde apar la lasarea intunericului din maruntaiele pamanului, locul numit The Core. Read more…

The Painted Man de Peter V. Brett

HarperCollins Publishers
02 Aprililie 2009
Paperback 560 pages
Fantasy

Mankind has ceded the night to the corelings, demons that rise up out of the ground each day at dusk, killing and destroying at will until dawn, when the sun banishes them back to the Core. As darkness falls, the world’s few surviving humans hide behind magical wards, praying the magic can see them through another night. As years pass, the distances between each tiny village seem longer and longer. It seems nothing can harm the corelings, or bring humanity back together.

Born into these isolated hamlets are three children. A Messenger teaches young Arlen that fear, more than the demons, has crippled humanity. Leesha finds her perfect life destroyed by a simple lie, and is reduced to gathering herbs for an old woman more fearsome than the demons at night. And Rojer’s life is changed forever when a traveling minstrel comes to his town and plays his fiddle.

But these three children all have something in common. They are all stubborn, and know that there is more to the world than what they’ve been told, if only they can risk leaving their safe wards to find it.

Dupa impresia buna pe care mi-a lasat-o Retribution Falls m-am hotarat sa ma mai bucur si eu de o carte in limba nativa asa ca am precomandat si volumul urmator. Cam cu vreo doua luni inainte cred ca s-a intamplat fericitul eveniment. Exista un profesionalism desavarsit pe directia asta in afara, pentru ca sa fim seriosi cine garanteaza la noi la o carte va aparea la un interval de cateva luni? Va zic eu. Cam nimeni.

Lasand la o parte subiectul delicat a sosit si momentul mult asteptat in care postasul mi-a livrat cartea direct la adresa specificata pe site. In prima faza am avut un mic soc pentru ca aveam in maini ditamai cartoaia de 400 de pagini si un format (pe inaltime) cam de doua ori cat un paperback Nemira.  In rest coperta e coperta cu ilustratie ok si un finisaj deosebit lasand impresia unui produs finit  extrem de  bine lucrat.

Desi eu as recomanda sa fie citit si primul volum, si asta chiar daca nu exista o legatura de neratat intre cele doua, in primele pagini autorul va spune tot ce trebuie sa stiti ca sa “aterizati” cum trebuie in atmosfera romanului. Chris Wooding abordeaza o tehnica clasica, in paralel cu derularea actiunii introduce mici interludii pentru fiecare personaj important, sub diverse forme, pentru a ne familiariza mult mai usor cu dramele personale si modul de a fi al fiecaruia. Fiind o carte cu multe pagini  chiar nu se grabeste deloc si are “timp” sa detalieze fiecare gest si sa disece orice actiune in parte. Read more…

Cred ca toata lumea stie de acum cam pe despre ce e vorba in romanul lui China Mieville, The City & The City.

Actiunea se desfasoara de-a lungul a doua orase invecinate, din sud-estul Europei, Beszel si Ul Qoma. Pina acum nimic nou, insa particularitatea consta in faptul ca aceste orase sunt plasate fizic in acelasi loc, cetatenii fiecaruia ignorandu-i deliberat si semi-constient pe cei ai orasului rival. Nu v-am spus, dar intre cele doua orase relatiile nu sunt chiar asa de stranse, existand animozitati si sustinatori fanatici ai superioritatii orasului natal in fiecare tabara. In acest cadru fantastic inspectorul de politie din Beszel, Tyador Borlu, ancheteaza moartea unei tinere studente, o sustinatoare infocata a ideii cum ca un al treilea oras, Orciny, supravegheaza din umbra intreaga activitate a celor doi vecini.

Primele 40-50 de pagini din carte mi s-au parut istovitoare si daca nu era vorba de Mieville si de faptul ca majoritatea a fost entuziasmata de volum, nu prea aveam rabdare sa continui. Nu am vizualizat aproape deloc spatiile descrise de autor si nici nu am manifestat vreo tendinta spre a ma chinui prea tare. Fiecare pauza de dialog a fost ca o gura de aer rece si inviorator, silindu-ma sa savurez cu nesat fiecare cuvint in parte. Si asta nu din cauza ca Mieville e vreun maestru in arta vorbirii si a discutiilor orale, ci pentru ca eu m-am simtit dominat de aceasta stare de confuzie in ceea ce priveste harta celor doua orase si modul in care interactionau cetatenii acestora.

In plus, se aduc in discutie cam multe factiuni si organizatii secrete si altele care mai de care mai pseudo-paramilitare, ultranationaliste sau chiar naziste. Secretomania e la ordinea zilei. Read more…

Retribution Falls: Tales of the Ketty Jay, romanul lui Chris Wooding (cine mai e si nenea asta?!) a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Este o carte bine pusa la punct, construita in jurul unei idei obisnuite si des intalnite, dar imbogatita cu o serie de parametri si elemente ce-i sporesc cu mult farmecul si credibilitatea. Inainte de a-i incerca pe Brent Weeks, Jay Lake sau Cherie Priest eu v-as sfatui sa incercati sa faceti rost de Wooding si apoi mai discutam. Din punctul meu de vedere Chris Wooding a reusit sa bifeze toate capitolele pe care ceilalti colegi de breasla fie le-au neglijat, fie le-au omis, fie nu au stiut cum sa le exploateze, lipsindu-le indemanarea autorului de fata. Retribution Falls este un roman care m-a uns pe suflet si a reusit sa ma emotioneze pe de o parte, in dese momente, dar si sa ma tina conectat la actiunea propriu-zisa. Desi in prima instanta pare un roman de aventuri, cu suisurile si coborasurile de rigoare, in fapt avem parte de o adevarata radiografiere a complexitatii fiintei umane. Fiecare personaj are cate un secret bine tainuit, un motiv intemeiat si dureros, in cele mai mult cazuri,  pentru care a ajuns la bordul navei Ketty Jay.

Nava ce apartine capitanul Darian Frey, un aventurier aparent fara constiinta pentru care scopul scuza mijloacele si banul face lumea sa se invarta. Membrii echipajului sau, putini la numar, apartin unor lumi cu totul diferite si sunt personaje ce in alte conditii nu prea s-ar fi putut inghiti unul pe altul. Insa nevoia de a socializa si de a scapa de fantomele trecutului, dupa cum stim, face minuni intotdeauna. Crake provine dintr-o familie instarita si este un daemonist (demonist oare?), Jez, navigatoarea, poseda anumite insusiri ce depasesc cu mult abilitatile unei fiinte umane normale, Malvery este un doctor care si-a pierdut abilitatea de a opera si acum isi ineaca amarul in bautura, Silo, omul bun la toate, face totul fara sa cracneasca, din motive numai de el stiute, Harkins, pilotul mai in varsta, mai temperat, se simte in largul lui doar in avionul de lupta al navei, avand o adevarata fobie fata de contactul cu celelalte fiinte umane, iar Pinn, al doilea pilot de lupta, mai tanar decat Harkins, pare lipsit de la natura de o parte importanta a intelectului sau, compensand insa din plin prin eroismul si curajul de care da dovada in misiunile sale. Read more…

„There are no self proclaimed villains, only regiments of self-proclaimed saints. Victorious historians rules where good or evil lies.

We abjure labels. We fight for money and an indefinable pride. The politics, the ethics, the moralities are irrelevant”.

„The Black Company” este o companie de mercenari, ultima dintre companiile libere din Khatovar, ni se spune, nu că mercenarii înşişi ar şti ce înseamnă asta sau măcar unde este Khatovarul. În fine, compania are o istorie care se întinde pe perioada a 200 de ani, timp în care efectivele sale au variat (inevitabil), la fel şi patronii pentru care a luptat. În momentul în care începe povestea de faţă, mercenarii se pomenesc angajaţi în slujba răului, chestie care se dovedeşte cu totul altfel decât ne-am fi aşteptat.

Glen Cook creează o lume în care onoarea, cauza dreaptă, răul absolut, tabăra corectă şi alte asemenea idei măreţe se dovedesc a fi concepte teribil de relative. Pentru că, după cum va sublinia cu încăpăţânare un personaj, istoria ce ne ajunge la urechi e (re)scrisă de învingători. De fapt, ne demonstrează Cook, într-un război nu există buni şi răi, ci doar tabere diferite*, cei ce se proclamă ca luptători împotriva răului recurg la mijloace la fel de dezgustătoare ca şi duşmanii lor şi, adeseori, singura alegere pe care o poate face un soldat este între rău şi răul şi mai mare.

Nu avem eroi nobili cu puteri supranaturale şi creaturi malefice, după reţeta clasică. „The Black Company” este o adunătură de însinguraţi care nu au altă familie, rădăcini sau vreun rost pe lume, care luptă pentru bani, care nu se dau înapoi de la a jefui, da foc şi viola, ca parte obligatorie a războiului. Au un cod moral, totuşi, (şi au devenit experţi în a-i exploata lacunele pentru a se simţi totuşi relativ onorabili). Căpitanul este impenetrabil şi tăcut şi din când în când vrea să-şi dea demisia. Unul dintre magii (minori) ai companiei nu vorbeşte deloc, ceilalţi doi au obiceiul să se războiască între ei în permanenţă, recurgând, evident, la magie, şi îi apucă cheful de încăierare inclusiv în momente critice pentru Companie. Povestitorul întregii acţiuni, Croaker, este arhivarul şi medicul companiei şi nutreşte fantezii siropoase cu privire la stăpâna forţelor răului, în ciuda faptului că nu a văzut-o niciodată.

Pe de altă parte, nici cei care luptă de partea binelui nu se comportă mai nobil sau mai decent, dovedindu-se la fel de sălbatici în oraşele pe care le “eliberează”, şi nu este un lucru neobişnuit să vedem cum, din dorinţa de a ajuta cauza generală, aceştia fac diverse târguri de natură să întineze pe vecie o persoană, cu forţe cu care nu-i de joacă. Nu e nimic nobil în război şi Cook nu ne lasă să uităm niciun moment.

Cât despre „forţele răului”, ele se vor dovedi, adesea, inconfortabil de umane, iar stăpânirea lor asupra lumii neaşteptat de prozaică. Nimic de genul ucisului sau transformatului oamenilor în monştri, ci mai mult chestii legate de schimbarea conducerii şi plata taxelor.

Întrucât am o ediţie omnibus ce conţine primele trei romane din serie, o să-l prezint în continuare pe primul, iar celorlalte două o să le dedic o altă postare, ca să nu o lungesc prea mult pe asta. Read more…

Am mai spus si tin mortis sa ma mai repet. Nu sunt un fan infocat al vampirilor, ci mai degraba al zombilor (yeah, the one hungry for flesh but without any mind) si ma feresc, in general, (nu chiar ca de dracu, dar pe aproape) de orice texte in care aflu ca sunt prezenti urmasii carismatici ai lui Dracula. Despre Charlaine Harris am auzit, inevitabil, in valva mediatica ce a urmat debutului serialului True Blood (2008) la HBzero, ecranizare fidela a romanelor scriitoarei si adaptat de nimeni altul decat de Alan Ball, responsabil si de serialul Six Feet Under (castigator a 3 Golden Globes plus alte 43 de premii si 117 nominalizari) sau American Beauty. Cum, necum am reusit de cateva ori sa prind cam aceleasi episoade (cine are Hbzero stie in ce stil sunt reluarile), plasate cam in coada sezonului, si pe moment nu am fost impresionat. Ulterior am reusit sa duc la capat un episod intreg si s-a aprins scanteia. Am trecuta rapid de prima serie cap–coada. Apoi gluma s-a ingrosat si am baleiat si sezonul doi-trei, doi fiind cat de cat la acelasi nivel, insa la ultimul a trebuit sa cam constat cu tristete ca plotul s-a subtiat serios. Sau poate a fost doar impresia mea.

Si cum si cartile au fost laudate si sunt si unul dintre titlurile smash hit ale editurii Leda, chiar am fost curios in ce masura se respecta, in serialul tv, castigator recent (2009) al unui Golden Globe pentru Best Performance by an Actress in a Television Series – Drama, (Anna Paquin) si + alte 5 premii si 9 nominalizari, ideile si scriitura originala a autoarei. Si ecranizarea este atat de fidela incat dupa nici 30 de pagini din Dead until Dark ma batea un gand sa renunt la ea pentru ca deja stiam ce, si cum, urmeaza. Si totusi, nu am renuntat si o sa va spun si de ce. Pentru ca pina la urma exista mici deosebiri care te conving rapid ca nu trebuie sa te pripesti sa o dai la o parte. Read more…

Prima reactie pe care o ai cind dai cu ochii de romanului lui Daryl Gregory este sa te intrebi de la ce vine titlul acestuia, Pandemonium. Desi nu este neaparat necesar sa parcurgi romanul poti specula ca ar putea fi tradus foarte usor drept, Pandemia de demoni (Pan + demonium, easy right?). Daca am avut  pina acum parte de aviara, de porcina, pina la urma de ce sa spunem “nu” si unei infestari generale cu demoni?! Si totusi, chiar daca traducerea se potriveste foarte bine, Pandemonium-ul reprezinta cel mai important oras al Iadului, construit de ingerii decazuti la sugestia lui Mammon, “capitala Satanei si a acolitilor sai”, in poemul Paradise Lost al poetului englez din secolulul 17, John Milton.

Dupa cum v-ati dat seama este o carte in care se vorbeste foarte mult despre demoni si manifestarile acestora. Ne gasim in America, intr-o perioada in care posedarea de catre un demon a omului nu mai este considerat un eveniment iesit de comun ( s-au raportat sute de cazuri regulat de cel putin 60 de ani) si nu cred ca se mira nimeni ca pe linga gazdele intamplatoare exista si zanatici care isi doresc din tot sufletul sa gazduiasca o asemenea entitate si se pregatesc cu atentie sa corespunda tiparului fiecarui demon. Asta pentru ca acestia din urma nu poseda chiar pe oricine si astfel se ghideaza in alegerea gazdei dupa anumite caracteristici ale individului. Printre arhetipurile demonilor din roman ii putem intalni pe, The Captain, care apare cind plutonul sau corpul de armata este in pericol si salveaza situatia si nu numai,  The Painter, care induce individul sa deseneze anumite teme si motive ce se repeta obsesiv dupa cum constata ulterior personajele, Kamikaze, care e in general prezent la cei de origine japoneza, The Truth, care ii pedepseste pe cei de au savarsit fapte de o gravitate iesita din comun, Little Angel, Hellion, chiar si un alter ego (de fapt, vedeti voi exact ce este) al scriitorului Philip K. Dick, si lista continua.

Romanul este structurat interesant cuprinzand printre capitolele propriu-zise si interludii in care se prezinta caracteristicile si modul de a actiona al fiecarui demon. Read more…

A fost desemnat castigatorul 2009 al premiului fantasy, David Gemmell Legend Award. Este vorba de Andrzej SAPKOWSKI si a sa carte, “Blood of Elves”.

“The Witcher“ sau “Wiedźmin” (in poloneza) este o colectie de povestiri fantasy adunate in doua volume ( cu exceptia a alte doua texte) si cinci romane, avand in centru  figura vrajitorului Geralt of Rivia. In cartile scriitorului vrajitorii sunt vanatori cu o pregatire speciala si cu abilitati supranaturale numai bune de folosit in luptele cu diversi monstri. Romanele au fost adaptate intr-un film, intr-o serie de televiziune, un joc video (nu am jucat, dar am auzit ca este destul de scurt), o serie de banda desenata, etc. Seria romanelor mai poarta numele de “Witcher Saga“ sau “Blood of the Elves Saga“. Read more…

In numarul de Weird Tales, Sept/Oct`08, oferit de Alistair Rennie am descoperit un fragment din romanul Ekaterinei Sedia, “The Alchemy of Stone“. Acesta, alaturi de o serie de recenzii ce tratau primul sau roman, “The Secret History of Moscow“, mi-au trezit interesul pentru lucrarea de fata. Fragmentul oferit in revista Weird Tales l-am identificat ca fiind de fapt capitolul de debut al romanului “The Alchemy of Stone“. De ce mi-a atras atentia?, o sa va intrebati. Pentru ca mi-a adus aminte un pic de stilul lui China Mieville din “Perdido Street Station” sau de Jay Lake cu al sau “Trial of Flowers“. Eroina romanului este o fiinta automata in totalitate, un robot emancipat pasionat de alchimie, pe nume Mattie si creatie a mecanicului Loharri.

In acest prim capitol descoperim unul dintre firele principale de actiune ale romanului. Mattie este angajata de misteriosii gargoyli, fiinte legendare ale orasului, actualmente strajeri ai cladirii regale. Ei bine, la un anumit moment dat al vietii, acestia se transforma in stane de piatra, lucru pe care-l stiam si eu, insa se pare ca in “The alchemy of stone” aceasta transformare nu a existat dintotdeauna. Drept urmare gargoylii ii cer ajutorul lui Mattie in vederea descoperirii unui remediu pentru a impedica acest proces. Pe fundal, si uneori furand chiar prim-planul, avem o batalie de multe ori ascunsa, unerori la vedere, intre ghildele alchimistilor si ale mecanicilor, conflict ce arunca orasul intr-o stare de razboi civil. Am constatat ca evolutia actiunii aduce foarte mult cu desfasurarea de forte din “Trial of Flowers” in special, un pic si cu “Perdido Street Station”. Oriunde am cauta intalnim aceleasi clase sociale oprimate si aceleasi conflicte pornite de la neajunsurile vietii de zi cu zi.

Mattie, fiind o fiinta automata emancipata, se confrunta cu o serie de dileme si sentimente specifice oamenilor, pe care nu reuseste sa le descifreze in profunzime. Poate din acest motiv, al conectarii cititorului in totalitate la emotiile, trairile si spaimele automatului, cartea nu a fost chiar ce ma asteptam eu. Speram la ceva mai multa actiune, la intrigi nu neaparat complexe, dar mai puternice, la personaje de care sa ma indragostesc pe loc. Ei bine, nu prea a fost cazul. Cartea are un ritm usor, fara prea multe evenimente, totusi din cand in cand ni se mai ofera cate o farama de poveste pentru a se construi diferitele intrigi, in rest, textul este centrat in totalitate pe detaliile si aspectele vietii automatului. As mai remarca pasajele foarte reusite, in care se reda la persoana “I” plural punctul de vedere al gargoylilor. Au un farmec aparte si mi s-au parut bine introduse si introduse in cursul actiunii.  Nu m-a dat pe spate nici imaginea personajului intitulat pompos Soul-Smoker, ( desi chiar asta era, un fel de aspirator de suflete apartinand celor decedati sau nu ) despre care se vorbeste la inceputul cartii, si care apare schitat ca fiind un simplu batranel orb.

Aducand vorba de elementele de alchimie, as spune ca mi s-au parut prea putine. Si nici masinariile nu fac obiectul prea multor descrieri. Un rol important il joaca totusi descoperirea tainei homunculusului (denumire ce provine din latina si inseamna “micul om”), o creatura obtinuta prin amestecul singelui cu o alta materie la alegere, si care poseda puteri magice. De care eu unul sigur am mai citit pe undeva, dar nu imi amintesc exact unde.

Este o cartea atractiva mai ales prin exemplificarile si descrierile de origine steampunk, desi este lipsita de o densitate a detaliului atat de necesara, dar si de o intriga mai complexa. Nici finalul nu a reusit sa-mi alunge impresia de obisnuit si tern, caracterul sau dramatic fiind in ton cu evolutia cartii,  si lasandu-ma un pic cu buza umflata. Din ce am observat este un roman departe de a fi genial, dedicat in special iubitorilor de steampunk, putand fi privit si ca o buna introducere in lumea masinilor si a universului fantasy urban. Comparand romanul cu scrierea “Trial of Flowers“, as spune ca aceasta din urma este  mai dura si mai apropiata de realitate prin violenta faptelor si a limbajului decat “The Alchemy of Stone“, care urmareste mai ales sensibilitatea de care poate da dovada femeia automata si piedicile de care se poate lovi intr-o societate ce nu priveste cu ochi buni evolutia masinariilor.

O carte interesanta, cu un potential ridicat, dar cum spuneam si pe blogurile externe, din pacate  nevalorificat. Pentru mine, in mod cert, nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, insa nu exclud posibilitatea ca celalalt  volum al Ekaterinei Sedia, “The Secret History of Moscow“, sa fie mai reusit.

Un pribeag fără ţară, trădător al propriului neam şi ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneşte cu sufletele celor ucişi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacţie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forţele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa şi nu numai să o aibă asupra sa, ci şi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleţită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aşa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul şi cine e unealta. Read more…