Cititor SF

Coperta editurii Leda, ediţia din 2005

Imaginaţi-vă o lume în care oamenii trăiesc în oraşe de sticlă, în clădiri cu pereţii transparenţi, trezindu-se şi culcându-se la aceeaşi oră, plimbându-se încolonaţi la aceeaşi oră, pe muzică de marş, purtând uniforme identice, având numere în loc de nume. Singurul moment în care geamurile locuinţelor devin opace este Ora Personală, adică ora în care, odată la trei zile, locuitorii au voie să facă sex cu persoana care li s-a repartizat. În rest, totul se petrece în văzul tuturor, nu există viaţă privată, nu există sentimente (decât faţă de Statul Unic), copiii sunt crescuţi de automate, în comun, iar scrisul este interzis cu excepţia celui propagandistic. Într-o lume organizată pe principii matematice, „Mersul Trenurilor” este considerată „cea mai remarcabilă dintre operele literare vechi ce au ajuns până la noi”

Şi oamenii mărşăluiesc fericiţi. Nu există „eu”, există doar „noi”.

Aţi reuşit? Bun venit în lumea lui Evgheni Zamiatin, autorul romanului „Noi”, despre care Orwell a recunoscut că a fost sursa de inspiraţie pentru mult mai celebra lui „1984” (iar Huxley n-a recunoscut că ar fi fost sursa de inspiraţie pentru „Minunata lume nouă”).

HORROR: COSMOSUL ROŞU!

Este o lume post apocaliptică. După o criză energetică şi ecologică ce a redus drastic populaţia planetei, supravieţuitorii, sub aripa protectoare a Binefăcătorului, au ridicat o civilizaţie bazată pe principii strict matematice şi acum se pregătesc să ia cu asalt stelele. Simpla idee a unui cosmos comunist îmi dă frisoane, că asta ar însemna chiar să nu mai ai unde fugi, nici măcar în imaginaţie, dar să continuăm. D- 503, personajul principal, este constructorul Integralei, vehiculul cosmic. El începe să scrie nişte note menite să slăvească această victorie a umanităţii, pentru că aşa li se cere cetăţenilor: să scrie tratate sau ode care să preamărească etc., acestea urmând să fie încărcate în rachetă şi folosite ca material propagandistic pentru civilizaţiile extraterestre întâlnite.

Început ca un jurnal despre finalizarea Integralei şi măreţia Statului Unic, manuscrisul deviază de la subiect când D-503 o întâlneşte pe I-330, o femeie atrăgătoare, care manifestă un mare apetit pentru încălcarea normelor şi de care se îndrăgosteşte pe neaşteptate. O omisiune ici, o minciună colo, un gând nepermis dincoace, şi nenorocosul constructor se trezeşte încălcând toate regulile bătute în cuie ale societăţii.

DIFERENŢA SPECIFICĂ

Deosebirea dintre această distopie şi altele– şi chestia care o face să fie fascinantă pentru mine, cel puţin – este că, dacă de obicei eroii se luptă pentru a obţine măcar puţină libertate personală sau pentru a se sustrage unui mod opresiv de viaţă, personajul lui Zamiatin este un entuziast al regimului. El nu se situează în afara normelor din revoltă, nici din dorinţa de libertate, ci din pricina atracţiei irezistibile pe care o simte pentru rebela I-330. Şi, de fiecare dată când se mai sustrage unei reguli – şi în umbra Binefăcătorului nu există abateri nevinovate – el nu se simte liber. Dimpotrivă, se simte vinovat, se crede bolnav, încearcă să revină la ceea ce el cunoaşte drept normalitate. Este cel mai reuşit experiment literar de spălare pe creier, acela în care victima cooperează cu călăul de bună-voie şi cu entuziasm. Înspăimântător este felul în care personajul gândeşte despre sine însuşi, mai ales că e aproape convingător în acţiunea sa de autoacuzare:

„Am conştiinţa eului meu. Dar tot aşa e conştient de sine şi îşi recunoaşte individualitatea numai ochiul în care a intrat un gunoi, degetul care coace, dintele bolnav: în stare de sănătate ochiul, degetul, dintele parcă nici n-ar exista. E limpede: conştiinţa de sine este o boală”.

Read more…