“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

In “Salvage” -1986-  Orson Scott Card se foloseste de mormoni pentru a creiona un viitor in care apa a inundat anumite orase, acestia fiind singurii supravietuitori, cadrul fiind doar un pretext pentru a aduce in discutia ce inseamna prietenia adevarata, sau cel putin modul in care este inteleasa ea de fiecare dintre noi. Si, desi am strambat din nas initial (eu zic ca e normal sa fii sceptic cind cineva vorbeste despre religia lui, despre care, normal, ca nu o sa zica de rau) totusi el a reusit sa-mi invinga temerile. Cu pasi stapaniti, povestirea te duce duce spre un final un pic mai gol in fapte si surprize, si mai plin in substraturi morale si sufletesti.

Despre “The People of Sand and Slag” -2004- de Paolo Bacigalupi, am mai vorbit si la numarul 3 din antologiile aparute la nemira , Best year sci-fi, asa ca nu o sa insist. Cu un final bine calibrat, si as spune eu, si surprinzator, strabatut de o anumita doza de sarcasm, esti imersat cu succes intr-un viitor in care pamantul este dominat de radiatii si ultraviolete si mamiferele vii sunt cu adevarat o raritate.

In “Bread and Bombs” -2003- M. Rickert porneste de la o poveste reala din razboaiele americane, in special cel din Afghanistan care soldatii au parasutat bombe invelite in ambalaje de hrana. Si totusi ,este doar un punct de pornire, povestea urmarind cu totul alte coordonate, inocenta copilariei printre altele, impresionand prin finalul tragic. Este evident ca se incearca sa se traga, dupa cum era si de asteptat, un semnal de alarma in privinta razboaielor si a efectelor nocive ale acestora asupra copiilor. Nu pot spune ca m-am dat in vant dupa subiect, insa nici nu pot inventa reprosuri, asa ca as spune ca pentru amatorii de asemenea subiecte M. Rickert poate fi o surpriza placuta.

“How We Got In Town and Out Again” -1996-  de Jonathan Lethem este o poveste cu influente puternice ale realitatii virtuale, care insa a reusit sa ma dezumfle pina la sfarsit. De ce? Pentru ca se termina brusc, dupa ce o perioada lunga de timp parca a cam lalait-o. Astfel desi au fost aduse in text mai multe elemente, nu au fost indeajuns de intense incat sa captiveze atentia cu adevarat iar finalul pica cum nu se poate mai neasteptat, si in plus, nu mi s-a parut neaparat si cel mai fericit.

Si am ajuns la “Dark, Dark Were the Tunnels” – 1973 -  de George R. R. Martin. O povestire demna de weird tales, remarcand mai ales momentul in care omul viitorului, adaptat la viata de sub pamant, capabil de atingeri telepatice cu alti semeni sau chiar si cu alte fiinte, reuseste sa se vada pe el insusi prin ochii oamenilor veniti din spatiu. Prilej folosit de autor pentru a-l descrie in amanunt dar si moment de surpriza totala pentru cititor, viziunea lui Martiin fiind in mare parte logica insa surprinzatoare. De observat ca uneori lucrurile care ne infioara pe noi, trezindu-ne teama si repulsie, altora li se par normale si le privesc su simplitate si detasare.

“Waiting for the Zephyr” -2002- de Tobias S. Buckell este suficient de scurta incat nici nu mai ai timp sa te intrebi: cum, gata? Este prezentat cadrul, personajele, motivatiile lor si ceva aspiratii. Povestea are potential si place, si in ciuda finalului brusc si neasteptat, intriga nefiind ingreunata excesiv, a fost o lectura placuta.

Nici “Never Despair” a lui  Jack McDevitt -1997-,  nu a reusit sa aduca antologia pe linia de inceput. Viitorul imaginat nu este unul inedit si poate ca textul ar fi fost salvat de actiune, daca ar fi existat asa ceva. Insa in incercarea de a introduce printre randuri anumite indemnuri, de a nu-ti pleca capul in fata nereusitelor si de a persevera mereu, povestea ramane pe plan secund si probabil de aici si impresia de inconsistenta.

Cory Doctorow a ramas unul din remarcatii mei de la povestirea “The things that make me weak and strange” publicata pe site-ul publisher-ului Tor.  De aceasta data “When Sysadmins Ruled the Earth” -2006-,  nu mi s-a mai parut in acelasi ton cu restul scrierii sale. Avem un viitor dominat de informaticieni si internet, in care o serie de atacuri inexplicable declanseaza nebunia, fortand supravietuitorii dezastrului sa ramana inchisi in locuinte si sa incerce sa-si recoinstruiasca vietile. Devotamentul personajelor pentru internet si administrarea acestuia, secondat de dorinta de a se reveni la normal, nu m-a prins deloc, si din pacate textul se intinde, se intinde. Si de aceasta data actiunea parca e si nu e, relatarea curge, dar nu in sensul in care mi l-am dorit eu.

“The Last of the O-Forms” -2002- by James Van Pelt autor a peste 90 de povestiri scurte a fost o surpriza placuta. Cred ca oricat de scurt ar fi un text, daca ideea este suficient de atragatoare si bine dozata, atunci si cititorul este multumit. Intr-o lume in care mutatiile sunt la ordinea zilei, personajul nostru incearca sa profite din plin de aceste noi realitati insa succesul nu este asigurat la nesfarsit. Avem de toate, personaje, cadrul postapocaliptic, mamifere mutante, orase aflate in destramare, ceva actiune si un final ce te binedispune.

“Still Life with Apocalypse” -2002- este scrisa de Richard Kadrey, autor al romanului considerat esential pentru curentul cyberpunk, “Metrophage”. Textul este cel mai scurt din intreaga antologie dar suficient de intens si cu o abundenta de amanunte, elemente indeajuns de impunatoare tinand cont de dimensiuni. Practic din fiecare propozitie afli ceva nou. Multe nu sunt de subliniat textul vorbind de la sine.

In “Artie’s Angels” -2001-  Catherine Wells Dimenstein recurge la tineri  pentru a sugera speranta intr-un viitor posibil, chiar daca situatia nu este prea roz pentru planeta noastra. Povestirea este strabatuta de aceeasi nota de optimism intalnita in general, in texte, si de aici razbatand increderea in perseverenta si dorinta omului de a depasi obstacolele cu orice pret. Povestea nu este nici iesita din comun insa nici nu displace. Actiunea este putin cam subtirica, personajele si modul lor de a vedea viata furandu-i din procentaj si alocare. Desi titlul duce cu gindul la o banda de motociclisti, de fapt se urmareste destinul unor personaje ce, surpriza, descopera utilitatea si eficienta folosirii bicicletelor.

“Judgment Passed” -2008-  a lui Jerry Oltion apare pentru prima oara publicata si este strabatuta de intrebarea ce am face daca am descoperi ca exista dovezi cum ca Isus a aparut pe pamant si populatia lui a disparut in intregime odata cu el. Opt astronauti agnostici sunt confruntati cu aceasta realitate stranie si dupa cum ne asteptam, intamplarile iau o turnura sinusoidala. Interesanta idee si abordare dar si concluzia este pe masura.

Despre Gene Wolfe, ce are la activ mai mult de 200 de povestiri scurte si destule romane, a fost numit de M. Swanwick “the greatest writer in the English Language alive today”, Neil Gaiman sugerandu-ne intr-un eseu sa citim a doua oara povestirile lui, pentru a observa cat sunt de bune. Din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa citesc a 2-a oara “Mute” – 2002- , nu ca sa vad cit este de buna ci sa ma prind unde bate de fapt. Am avut anumite banuieli insa pina la final mi-au fost spulberate si sincer nu am mai simtit nevoia sa reiau textul. Nu prea mi s-a parut ca ar fi ceva postapocaliptic insa daca editorul a crezut de cuviinta sa o selecteze tind sa cred ca a avut probabil, motive intemeiate.

“Inertia” -1990-  este scrisa de Nancy Kress, autoare cu peste 40 de romane sci-fi sau fantasy la activ, si in care se construieste un viitor in care o boala crunta loveste o parte din populatie ce este imediat izolata in lagare. Scriitoare a afirmat ca intreaga sa opera este dominatade  intrebarile cine suntem, de ce suntem aici si de ce suntem cine suntem, si povestirea de fata nu face exceptie. Surprinzator ca la multi ani dupa izolarea lagarelor, populatia inchisa, in ciuda neajunsurilor evidente si vietii simple, o duce mai bine decat cei de afara. Insa un medic patrunde fraudulos in incinta unui asemenea lagar si bulverseaza pentru totdeauna viata unei familii.

In “And the Deep Blue Sea” -2005- Elizabeth Bear exploreaza o varianta de viitor post nucleara in care mesageria, mai ales cea pe motoare, se afla la mare cinste. Un asemenea curier primeste un pachet si are de ales, fie a-l preda la destinatie, fi a permite ca acesta sa fie modificat de catre protectorul ei. Acesta din urma, prin prezenta si modul in care apare in text pare foarte mult o personificare a diavolului, povestea urmarind incercarile acustia de a o convinge dar si zbuciumul interior al acesteia. Nu am avut parte nici de surprize si nici de “inhabitanti”(vezi Marusek) afectati nuclear. Asa ca o trec la cele care nu m-au dat pe spate.

Cu “Speech Sounds” -1983- Octavia E. Butler a castigat in 1984 Hugo Award si este una dintre povestirile in care necunoscutul este cu adevarat valorificat la intregul sau potential. In nici un moment nu ai idee in ce directia va evolua actiunea, existand suficienta tensiune cat sa compenseze pentru cel putin alte doua povestiri slabe din antologie. Intr-o lume in care o boala ciudata a decimat oamenii, unii dintre cei ramasi au fost lasati fara posibilitatea de a citi si a vorbi, dezvoltandu-se mai ales sistemele de comunicare bazate pe semne. O asemenea femeie, intelectuala intr-o viata anterioara, neputincioasa acum in fata cartilor, trece de la speranta la agonie si apoi iar la speranta intr-un interval de numai citeva ore, in cazul nostru citeva pagini. O poveste clasica despre viata dupa viitorul apocaliptic, mustind de actiune si evenimente cu accent pe momentele si clipele ce pot schimba in cateva secunde o viata.

Carol Emshwiller are si ea la activ mai bine de 100 de povestiri scurte in 2005 fiindu-i inminat World Fantasy Award pentru Life-Time Achievement. “Killers” -2006- a aparut ca un protest la razboiul din Irak, populatia Americana fiind indoctrinate ca trebuie sa lupte contra teroristilor la ei acasa si nu in State. Carol Emshwiller a mers mai departe cu imaginatia si a prezentat un crîmpei din cum a vazut ea ca s-ar intampla, daca teroristii ar ajunge pina la urma cu razboiul in SUA. Desi acesta este cadrul in care se desfasoara actiunea, povestea este de fapt despre recunostinta pe care trebuie sa i-o porti celui care te salveaza, pina unde ar trebui sa mearga aceasta, si despre gelozia ce macina sufletul uman in anumite momente. Atmosfera este dominata de personalitatea optimista a personajului principal, nepierzindu-si niciun moment increderea ca fratele i se va intoarce, finalul fiind indeajuns de surprinzator .

“Ginny Sweethips’ Flying Circus” -1988- scrisa de Neal Barrett Jr. este o povestire finalista atata la Nebula cat si la Hugo. Autor a peste 50 de romane. Suficient de antrenanta insa parca fara nimic spectaculos cu adevarat. Avem o animatoare, un android, o garda pe nume Possum Dark ( fiind vorba de fapt de un opossum in carne si oase), caini bionici cunoscatori de mecanica si buni paznici, contrabandisti si orase in ruina. Exista toate argumentele unui text bun insa l-as incadra mai degraba la maculatura ce nu reuseste sa-ti stimuleze imaginatie pe niciun canal. Nici in ceea ce priveste actiunea, nici personajele si nici chiar firul narativ nu m-au miscat. Singurul cu ceva potential ar fi fost oposumul insa nu i se dat suficient  credit si spatiu de manifestare.

“The End of the World as We Know It“-2004- scrisa de Dale Bailey a fost finalista la Nebula si aduce mult cu ” I am legend”, si probabil, cu alte cateva povestiri existente pe piata. Un barbat se trezeste intr-o dimineata singurul supravietuitor, dupa ce ceva in aer a ucis restul populatie in timpul noptii. Accentul este pus pe drama acestuia si modul in care alege el sa faca fata situatiei. La un moment dat ma gindeam ca eu nu am dat de nicio povestire sau chiar film, in care o femeie sa fie singura care sa ramana, la un moment pe pamant, cel putin pentru ceva timp. Mereu barbatii si iar barbatii. O povestire monotona, bine scrisa, suficient de scurta dar fara mari revelatiii sau surprize.

“A Song Before Sunset” -1976- este prima povestire publicata din cariera lui David Rowland Grigg, abordand nostalgia cu care traieste un om ce a trecut prin prabusirea civilizatiei umane. Nostalgie dupa marea sa iubire, muzica. Personajul are o varsta surprinzatoare in jur de 60 de ani, insa este inca suficient de viguros cat sa poata constitui un adversar serios pentru cei ce incearca sa-i rapeasca si ultima alinare.

“Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers” – 2007- este o editie revizuita a povestirii pe care scriitorul John Langan a publicat-o la 20 de ani. Modul de expunere este mai special, lipsesc propozitiile separate de puncte, totul este intr-o continua derulare, parca expusa dintr-o suflare, cu putine pauze, folosite mai ales cind se doreste a se sublinia ceva. Trecand peste abordarea inedita textul rezerva anumite surprize, povestea avand ritm si sustinere din partea scriitorului prin introducerea unor personaje fantastice, malefice, de provenienta incerta, ce haituiesc oamenii nostri obisnuiti. Latura de necunoscut este marita pe masura ce ne afundam tot mai adinc in ghemul de evenimente pe care si l-a imaginat scriitorul. Un final cum nu se poate mai bun si o povestire antrenanta.

Finalul cuprinde si o selectie de carti post apocaliptice dintre care as aminti : Brian Aldiss, Greybeard(aparuta la Nemira), Margaret Atwood, Oryx and Crake (Leda) ; Jeff Carlson, Plague Year; Robert Kirkman & Tony Moore (artisti), The Walking Dead- benzi desenate din cunostintele mele, aparute la publisherul Image, primul numar il puteti gasi aici ; Gordon R. Dickson, Wolf and Iron(Nemira); Richard Matheson, I Am Legen(RAO); Cormac McCarthy, The Road (acusica vine si filmul, si recenzia de la aspoiu:)-parca la Humanitas in pregatire; Walter M. Miller, Jr., A Canticle for Leibowit (Rao); Stephen King, The Stand, Cell (Nemira); John Wyndham, Re-Birth (a/k/a The Chrysalis), The Day of the Triffidsetc (Leda), etc.

Tragand linie nu pot spune decat ca am fost impresionat de efortul depus de unii scriitori si de rezultatul inspiratiei lor, alinandandu-se din impresia lasata de cele cateva povestiri de care nu m-am putut lipi prea tare. De remarcat si efortul editorului ce a trecut printr-o documentare serioasa, a se vedea si anii de publicare a povestirilor, mentionati si pentru a dovedi, din punctul meu de vedere, ca literatura si povestile bune nu-si pierd farmecul niciodata.

Dialogul antologiei :

What’s in these tacos?” a customer asked Del.
“Nobody you know, mister,” Del said.

• Neal Barrett, Jr. – Ginny Sweethips’ Flying Circus-

Ps : m-am tavalit pe jos de râs.

Poate multi dintre voi stiau sau nu, ca pe Scifi.com, pina mai recent, a existat o sectiune numita Scifiction unde erau publicate povestiri online,  sub indrumarea cunoscutei Ellen Datlow.

Autorii prezenti faceau parte atat din cei cunoscuti si apreciati de publicul cititor cat si din cei in curs de afirmare. Am putea exemplifica astfel cu nume ca : Robert Silverberg, Elizabeth Bear, Lucius Shepard, Alfred Bester, Jay Lake si Ruth Nestvold prezenti cu povestirea din Best Year Sci-fi vol 2 publicata la Nemira, Fredric Brown, Vonda N. McIntyre, Bruce Sterling, Gardner Dozois, Walter Jon Williams, Daniel Abraham, Samuel R. Delany, George RR Martin, Theodore Sturgeon, Gene Wolfe, Gregory Benford, Chelsea Quinn Yarbro, Roger Zelazny, John Wyndham, Robert Sheckley, Paul Di Filippo, si lista nu e nici macar la jumatate.

Desi se spunea ca postarile au fost inchise din 2005, arhivele ramanand disponibile pe site, se pare ca in Iunie 2007 NBC-ul a renuntat sa mai găzduiasca sectiunea de mai sus invocand problemele legate de drepturile de autor si urmarirea lor precum si numarul redus de vizitatori, afirmandu-se ca in luna mai a anului respectiv au fost doar 48 de vizite, fiind incluse persoanele care au citit povestirile pina la capat, incluzandu-se navigarea pina la ultima pagina din adresa.

Cert este ca si la momentul de fata povestirile pot fi gasite aici, in schimb trebuie sa va inarmati cu un dram de rabdare deoarece se incarca destul de greu, insa daca treceti de micul inconvenient o sa aveti parte de o mare surpriza.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În “Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. “Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în “Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la “Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. “Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi “Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. “Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

“Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în “Câinii de diamant“, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. “Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. “Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în “Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu “La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. “Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în “Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în “Audubont în Atlantida“, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. “Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu “Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.

…daca as fi MDP la Nemira? Pai considerand ca o parte din autorii de la Pygmalion si Teora s-au “mutat” cu el la Nemira as face asa:

Alistair Reynolds – as continua cu Revelation Space; daca piata cere m-as gandi si la Century Rain, Galactic North si Pushing Ice

Brian Aldiss – as scoate Helliconia

CJ Cherryh – Downbelow Station si Cyteen; as mai scoate ceva ce se leaga de cele doua daca piata ar cere

Connie Willis – Doomsday Book si To Say Nothing of The Dog, in functie de raspunsul pietei m-as gandi la Passage

Dan Simmons – Ilium & Olympos deja anuntate, dar as fi inceput cu Hyperion (pacat); cele doua sint cam masive pentru introducerea autorului, parerea mea

David Brin – Uplift 1 fara discutii, Uplift 2, dupa care m-as gandi la Glory Season, reeditare la Hart of the Commet

Frederick Pohl – Heechee dar numai primele trei

Iain Banks – as continua Cultura in functie de piata

Jack McDevitt – as scoate Hutchins si Benedict cate unul pe an (Seeker este cea mai buna alegere pentru introducerea autorului pe piata / foarte importanta prima perceptie); daca piata cere as baga si cate un standalone din cand in cand

Joand D Vinge – as reedita Snow Queen si as scoate Summer Queen rapid; in functie de piata as baga un omnibus cu World’s End si Tangled…; de gandit pe viitorul indepartat la seria Cat

Joe Haldeman – reeditari rapide la Forever War si Forever Peace; … m-as gandi la Accidental…

Kate Wilhelm – as reedita Where Late…

Larry Niven & Jerry P. – am auzit ca sint la voi; nu as rata Footfall, The Mote in…, Inferno; nu stiu ce sa zic de RingWorld daca suporta reprint…

Orson Scott Card – as lasa-o mai moale… o vreme macar

Poul Anderson – Operation Chaos & Luna, The Boat of a Million Years, si inca cateva; nu ar fi rau una pe an; poate ar merita o colectie in colectie

R C Wilson – o sa devina o piesa grea dupa Spin; dupa Spin as scoate Darwinia – > Bios ->Blind Lake – > The Chronolits – > Axis; Axis poate nu chiar ultimul dar in nici un caz imediat dupa Spin

R J Sawyer - as baga viteza cu Neanderthal Parallax; din standalone as scoate toate nominalizarile (H&N) cam cate una pe an; m-as feri de Quintaglio pentru o vreme

Robert Silverberg – reintroducere cu Roma Eterna, dupa care Majipoor, Dying Inside, Books of Skulls, Born with the Dead

Ursula K LeGuin – as reedita Deposedatii si Lumii ai…

Vernor Vinge – as continua cu Rainbow’s… dupa care A Deepness…; Realtime de vazut daca piata cere

Daca as lucra la Tritonic si as avea putere:

Charles Stross – as scoate Iron Sunrise mai iute (cu niste coperte ca lumea), m-as gandi la Accelerando si la Glasshouse

Daca aveti Hyperion, l-as face sa apara in 2 saptamani; dupa care continuarile

Elizabeth Moon – Speed of Dark si atat

Greg Bear – ati inceput ca pixu’; as fi inceput cu Darwin’s Radio, Moving Mars, Eon simultan cu Eternity (reedit + relansare de serie), Darwin’s Children si Legacy; si ar mai fi cateceva

Ken Macleod – as relansa autorul cu seriile Fall Revolution si Engine City, romanii adora seriile in general

Kim Stanley Robinson –as lasa-o mai moale

Bujold – as baga viteza maxima in Vorkosigan Saga, e vaca de muls

Richard Morgan – m-as tine de seria inceputa, 13 pe termen lung; bai, voi chiar credeti ca o sa vindeti autor nou (pacat de el ca-I bun) daca nu faceti un pic de promovare?!

Autori fara editura in RO, cred. Ce as mai lua repede, pina nu ai iau altii:

John Scalzi – Seria Oldman’s War; cine al ia da lovitura, pe gustul romanilor 100%; simt ca Zoe’s Tale o sa fie Hugo

Ian McDonald – River of Gods si Brasyl

Michael Swanwick – Station of the Tide, Bones of the Earth, Schertzo…

Neal Stephenson – Cryptonomicon & Diamond Age; nu m-as risca la Baroque fara introducere si promovare adecvata

Robert A Heinlein – nu stiu la ce editura a ajuns, dar mi-as trage minicolectie (la fel cu Poul Anderson)

Vonda McIntyre – Dreamsnake si The Moon and the Sun

Wil McCharty – seria Queendom of Sol; este super faina si a fost nominalizata toata

Ce as experimenta cu promovare adecvata si timpurie:

Chris Moriartry – Spin State & Control

Elizabeth Bear - Dust si Undertow de inceput

Karl Schroeder – Seria Virga

Kathleen Ann Goonan – Nanotech Quartet

Maureen McHugh – China Mountain Zhang & Mission Child

Nick Sagan – Trilogia aia care e

Tobias Buckel – Crystal Rain & Ragamuffin… & Sly Mangoose

Pe Chabon l-as trage la Humanitas linga David Mitchell.

Asta despre SF.

Despre Fantasy doar doua nume noi : Nalo Hopkinson si Naomi Novik. Mai mult nu ma bag.

Precizare – astea ar fi planuri pe cativa ani buni, nu peste noapte…

]]> http://www.cititorsf.ro/2008/07/15/daca/feed/ 7