Different seasons – Stephen King
Åžtiu că ar trebui să scriu despre Glen Cook sau măcar despre George R.R. Martin dar, într-un week-end, am pus mâna pe “Different seasons” a lui Stephen King ÅŸi am zis să mă uit puÅ£in prin ea, să văd cum este. Åži m-am tot uitat prin ea preÅ£ de vreo două zile, până când am realizat că am terminat-o de citit. Ceea ce a fost frustrant, pentru că aÅŸ fi Å£inut-o tot aÅŸa.
Pentru cei care strâmbă din nas ÅŸi îl reduc pe King la “un scriitor comercial de horror, acolo“, culegerea de faţă, care cuprinde patru povestiri, este cel mai bun contraargument. Cu excepÅ£ia ultimei bucăţi, supranaturalul nu apare aproape deloc. Accentul cade pe caractere ÅŸi pe psihologie, oroarea rezultând, ca ÅŸi în “Misery”, pur ÅŸi simplu din ceea ce sunt în stare oamenii să-ÅŸi facă unii altora. Rezultatul – patru povestiri captivante, cu personaje solid construite, de soarta cărora îţi pasă, fie că îţi plac, fie că nu.
Trebuie menÅ£ionat că această culegere de povestiri a fost publicată în 1982, adică îl avem pe King la începutul carierei sale, când scria la obiect, fără să se repete ÅŸi fără să bată apa în piuă pe sute de pagini. (După ce am terminat-o de citit, dornică să mai zăbovesc în această atmosferă, am încercat cu “Just after sunset”... nu că ar fi complet nereuÅŸită dar primele câteva povestiri nu se ridică nici pân la jumătatea nivelului “Different seasons” aÅŸa că am pus-o deoparte pe moment).
Cea mai reuÅŸită mi se pare povestirea “Apt Pupil”, aÅŸa că am să încep cu ea. Un copil model dintr-o familie model dintr-un orăşel american descoperă că, recent, în oraÅŸ s-a stabilit fostul comandant al unui lagăr nazist. Bătrân ÅŸi obosit să se tot ascundă, Dussander nu vrea decât să fie lăsat în pace să-ÅŸi vadă de bătrâneÅ£e. Că acesta este începutul unei frumoase relaÅ£ii bazate pe ÅŸantaj nu e o surpriză, surpriza este în ce constă ÅŸantajul: puÅŸtiul este fascinat de atrocităţile din lagărele de exterminare, prin fascinat, aici, a se citi atras. Ca urmare, îl obligă pe Dussander să retrăiască ÅŸi să-i povestească despre experienÅ£ele făcute, despre camerele de gazare, despre relaÅ£iile cu alÅ£i ofiÅ£eri naziÅŸti faimoÅŸi. Ba, la un moment dat, îi aduce bătrânului o uniformă de carnaval, de nazist, fireÅŸte, ÅŸi-l obligă să mărşăluiască prin propria bucătărie. Problema este că nu poÅ£i să zgândăreÅŸti tigrul, fie el ÅŸi bătrân, fără să-i trezeÅŸti temperamentul de fiară ÅŸi, încet-încet, Dussander îşi regăseÅŸte vechea personalitate. Inversarea raporturilor celor doi are loc cu o gradaÅ£ie subtilă, tensionată. King reuÅŸeÅŸte să surprindă foarte bine – ÅŸi fără să fie deloc demonstrativ – amestecul de sentimente ÅŸi impulsuri, adesea de semn contrar, dintre nazist ÅŸi tânărul său torÅ£ionar ÅŸi felul în care, în cele din urmă, ajung să se încurce atât de tare în iÅ£ele pe care le-au Å£esut, încât eliberarea devine imposibilă.
O poveste cu doi protagoniÅŸti absolut dezgustători dar al cărei curs este imprevizibil ÅŸi care se citeÅŸte cu fascinaÅ£ie. Åži, în acelaÅŸi timp, o meditaÅ£ie asupra naturii răului: oare unii oameni sunt răi de la natură, chiar dacă au avut dintotdeauna cele mai bune condiÅ£ii de viaţă? sau poate că răul e ascuns în fiinÅ£a umană sub o pojghiţă atât de subÅ£ire încât oricine se poate trezi, în anumite circumstanÅ£e, alunecând dedesubt? Read more…








Recent Comments