Cititor SF

Şedinţa de luni a Cenaclului ProspectArt a prilejuit participanţilor întâlnirea sau, după caz, reîntâlnirea cu scriitorul Mihail Grămescu, considerat de veteranii SF-ului românesc drept unul dintre reperele anilor ’80, alături de Cristian Tudor Popescu.  A rezultat un fel de medalion Mihail Grămescu, în sensul că autorul a citit atât două texte noi, de dimensiuni reduse, cât şi, la cererea Maestrului de Ceremonii Cristian Tamaş, celebra sa povestire “Cântecul Libelungilor”, inclusă în volumul “Săritorii în gol”, publicat de editura Nemira în 1994.

Evident că lumea a fost încântată mai ales de “Cântecul Libelungilor“, inclusiv cei care citiseră povestirea. Din cenuşa radioactivă a unei lumi post-apocaliptice se nasc libelungii, creaturi umanoide înaripate. Fără să ştie de ce, doar pentru că aşa au moştenit de la înaintaşi, oamenii, atâţia câţi au mai rămas, încearcă să-i împiedice să-şi ia zborul. Dincolo de poezia unei lumi dezintegrate, dincolo de frumuseţea şi forţa frazelor lui Mihail Grămescu, se ascunde o meditaţie despre relativitatea noţiunilor de frumos sau bine, despre sensul sau lipsa de sens a zbaterilor omenirii.

“Eu am simţit întotdeauna că textul acesta este despre comunitatea SF“, a comentat ulterior Cristian Lăzărescu, făcând referire la dificultăţile scriitorilor de SF de a fi publicaţi înainte de 1989. “Despre scriitorul care încearcă să se înalţe şi despre gloata care încearcă să-l împiedice”. Cei din generaţia tânără au declarat că povestirea “i-a prins” şi că vor mai citi şi altele de Mihail Grămescu. Brânduşa Luciana Grosu, vădit captivată de lumea libelungilor, l-a întrebat pe autor dacă nu are în vedere o continuare, pentru că ea a rămas cu senzaţia că făpturile înaripate au capacitatea de a săvârşi lucruri şi mai stranii decât cele prezentate în text. “Nu cred în seriale”, a replicat Mihail Grămescu, “nu fac parte din concepţia mea estetică”. (Chestie cu care nu pot decât să fiu de acord, că sunt, pe bune, sătulă de scriitori care scriu trilogii de câte şapte romane şi am ajuns să apreciez un om care ştie unde să pună punctul final).

De mai puţin succes s-au bucurat cele două texte noi prezentate de autor, o pastilă despre rezultatele lansării de mesaje în limbile sumeriană şi chineză către extratereştri şi un text intitulat “Ipoteza neortodoxă”, care porneşte de la ideea că omenirea este practic o impostură, un rezultat al mimetismului şi nu al evoluţiei  (mă rog, ideea e mai complexă dar atâta mă pricep eu s-o redau). Aspectul de lucrare ştiinţifică al primei părţi i-a cam îndepărtat pe participanţi, deşi au admis că premisa în sine era promiţătoare.

RÂSUL ŞI SF-UL, PRIETENI SAU DUŞMANI?

Dănuţ Ungureanu a citit povestirea “Malawi, cu capitala la Zomba“. “Ăăăh, iar o povestire cu comunişti“, m-am gândit exasperată eu care le ştiu pe toate. Pe la jumătatea povestirii însă râdeam cu lacrimi, reuşind să-l molipsesc şi pe sărmanul autor, care, neinspirat, se aşezase lângă mine. Las că şi restul sălii tot cu asta se îndeletnicea, în mare. Acţiunea se petrece în 2050, într-o Românie comunistă care se învecinează cu URSS nu doar la Nord, Est, Vest şi Sud, ci şi pe înălţime, că doar ruşii au ajuns şi în spaţiu. S-a ajuns atât de departe cu mimarea democraţiei încât angajaţii sunt scoşi cu forţa nu doar la manifestări în cinstea partidului, ci şi la mitinguri de protest împotriva Guvernului, organizate temeinic şi cu conştiinţă tovărăşească. În fine, e un text care merită citit, nu povestit, în care comicul rezultat prin contrastul dintre realitate şi propagandă este irezistibil, în care personajele sunt vii şi nu doar nişte rânduri pe hârtie. Şi în care apare (oarecum) şi Big Foot ăla din titlul postării.

Discuţiile de după au ridicat problema comicului în literatura SF. Mihail Grămescu a vorbit despre “catastrofa succesului lui Dănuţ Ungureanu“, aceasta constând în faptul că autorul a avut succes cu acest gen de texte umoristice. Or umorul nu poate aborda decât o problematică minoră şi, uite aşa, scriitorul, “în loc să spună ce are de spus îşi pierde vremea pentru a stârni râsul“. Cristian Tamaş a oferit contraexemplul cuplului Ilf şi Petrov, iar Brânduşa Luciana Grosu pe cel al lui Caragiale. Mihnea Columbeanu a fost de părere că umorul este mult mai dificil şi că “de aceea în literatură sunt mai multe drame şi tragedii de succes decât comedii”.

În cele din urmă, părerile fiind împărţite, s-a lăsat decizia finală la latitudinea posterităţii, care altă treabă tot n-are. Noi în schimb am mai audiat o traducere în lectura MC-ului Tamaş după care ne-am dus care la culcare, care la o bere, care pe unde l-au purtat paşii.

Şi-am încălecat pe un scaun ergonomic de birou şi v-am spus povestea aşa!

Pentru ca amandoi voiam sa scriem despre antologie, ne-am gandit sa va scutim de doua posturi (sau de discutii in contradictoriu intre noi prin comentarii) si am scris in paralel. Asta inseamna doua lucruri: este o recenzie mult mai lunga decat cele obisnuite si cuprinde mai multe pareri. Un volum distribuit GRATIS primeste o recenzie dubla (sau la dublu) .

Silviu Genescu – Titanic

Jen: Povestirea are o idee si atat. Sau, mai exact, mai multe idei pe care autorul incearca sa le uneasca intr-un tot unitar… fara succes. Am incercat sa fac un rezumat in cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca nu am inteles ce se intampla destul de bine ca sa o pot face… asa ca o sa spun altceva: cele 2/3 povesti care nu prea se pupa una cu alta sunt scufundarea (sau nu) a Titanicului si calatoria inapoi in timp a unui barbat, care e angajat ca asistent personal in casa unei bogatase pe care o supravegheaza. Pe parcurs, din motive care mi-au scapat, multiversul o ia putin razna, iar in versiunea ‘noua’ a Titanicului din titlu nu se mai scufunda la data pe care o stim noi.

Sa zicem ca povestea e chestie de gusturi – mie nu mi-a placut. Poate daca ar fi fost taiata la jumate si ar fi disparut (macar) fragmentele inutile cu bogatasa…

Dar, pe langa asta, textul plange dupa un redactor. Nu vorbesc de virgule si detalii din astea, dar am dat peste mult prea multe lucruri deranjante:
- personajul principal e ba “PA”, ba asistent personal. N-am auzit pe nimeni din Romania folosind abrevierea PA (care oricum ar fi trebuit sa fie AP), asa ca nu inteleg ce cauta intr-un text scris in romana pentru romani.
- latitudinea si longitudinea sunt exprimate cand ca “x grade W”, cand “y grade V”. Punctul cardinal se cheama “vest” si n-are de ce sa fie notat cu W…
- (poate cea mai deranjanta chestie) Citez:
R.M.S. Carpathia catre R.M.S. Titanic:
“[...]Stiati ca sunt o multime de mesaje pentru voi de la MCC (indicativul pentru statia Cape Race)?”
Deci ori vapoarele simteau nevoia sa foloseasca paranteze cand comunicau intre ele, ori autorul nu a gasit o alta solutie mai stralucita de a explica indicativul… Hmm, oare care o fi. Serios, ce cauta paranteza aia acolo?! (si in alte comunicatii similare)

Pacat de Titanic, pacat de tentativa de realizare. Ar fi fost interesat de urmarit prin mesaje radio cum o tragedie se transforma intr-un incident minor… daca ar fi lipsit restul nuvelei.

Aspoiu: Cind ma gandesc la aceasta povestire imi vine in gand cuvintul CHIN. Si nu ma refer numai la lectura, ci si la efortul autorului. Pare ca domnul Genescu s-a chinuit rau de tot sa scrie chestia asta – evident nu am de unde sa stiu daca este asa sau nu, insa asa pare. Later edit: Textul pare chinuit din cauza abundentei de detalii inutile si  descrierilor supraincarcate, care se doresc a da credibilitate lumii imaginate. La mine au avut efect exact invers. Cu tot efortul depus, nu a iesit mare lucru. Personajele sint pe nicaieri, dialogurile ridicole, descrierile care teoretic ar fi trebuit sa sprijine primele doua fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg de ce autorul se incapatineaza sa scrie despre americani cand e clar ca nu-i iese. S-a intamplat si in alte povestiri ale dinsului, se intampla si in asta. Alt cuvint care imi vine in minte este STATIC. Pentru ca nu se intampla mai nimic. Practic pesonajul principal intra pe o usa bou, si dupa o discutie destul de lunga si fortata, iese pe aceeasi usa vaca, insa intr-un univers usor modificat. Si cam atat.

Am fost putin vexat surprins, contrariat de parerile domnului Iovanel referitoare la scriitura domnului Genescu deoarece sint in totala contradictie cu ale mele. Nu stiu ce sa va spun despre “coolness” (termen care sper ca nu se refera la bogatia obositoare de americanisme folosite in text), insa expresivitatea, controlul si valoarea literara eu unul nu prea le vad. Ba mi se pare ca autorul are mari probleme in a exprima in scris ce vrea de fapt  sa transmita. Adica CHIN STATIC. Read more…

Am citit acum ceva timp povestirea scriitorului Dănuţ Ungureanu lecturata de acesta in cadrul ultimei sedinte a cenaclului ProspectArt, si m-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre ea. Daca tot am mai vorbit si de alte texte ale scriitorilor romani care mi-au placut, m-am gandit ca v-as atrage mai usor atentia si poate v-as si convinge sa-l abordati, eventual sa va lasati si o parere, ca nu strica, mai ales avand in vedere ca exista pe piata si volumul Basme Geostationare (editura Bastion, 2008 -foto dreapta-), in care se afla culese mai multe texte ale autorului, volum pe care si eu mi-am propus sa-l parcurg pina la finele anului in curs.

Ce este evident inca din start in textele lui Dănuţ Ungureanu este ca are abilitatea de a construi un text anticipand in mare masura dorintele unui potential cititor. Si asta in ciuda faptului ca, dupa cum se poate observa si din romanul Asteptand in Ghermana, in care universul descris este unul de factura cyberpunk, autorului ii place sa valorifice si sa abordeze aspecte ale unei lumi virtuale bogate, cu elemente si un vocabular propriu, in dese cazuri, mai dificil de abordat de catre un cititor ocazional de science-fiction.

Avand o experienta literara in spate, scritorul nu mai are dificultati in a construi personaje veridice, dialoguri savuroase si naturale, un fir narativ coerent si o echilibrare bine proportionate a planurilor, reusind sa anuleze din fasa orice impresie de falsitate sau stangacie in discutiile eroilor (aspect foarte important). Totusi, la textul de fata, as putea identifica o mica inadvertenta in limba vorbita de personaje, foarte aproape de cea specifica combinatorilor si manglitorilor din cartier, limbaj ce contrasteaza puternic cu dispozitia naturala a acestora de a filozofa foarte usor pe diverse teme. Situatia poate fi observata treptat, pe masura ce inaintezi in text si personajele abordeaza in mod surprinzator o gama larga de termeni existentiali, mult peste constructia si istoricul individual sugerat. Lasand la o parte acest aspect mie mi s-a parut un text agreabil, ce se citeste nu neaparat  prea usor, dar cu placere, dispunand de o intretinere continua a curiozitatii, de situatii si evolutii ale actiunii, neasteptate.

Dar sa va zic si cate cuvinte despre actiunea povestirii. Hipercubul Paişpe este atins de boala Kron, o cunoscuta devoratoare universala de parseci si urmeaza sa fie evacuat in cateva zile de toti locuitorii sai. Intr-o lume in care MamaMatrice face legea, personajul central al povestirii, Gaepa, planuieste la sugestia unui prieten bun, Moşul Gonflabil, o mutare in Hipercubu’ Nouă. Doar ca Gaepa are un secret bine tainuit care il impiedica sa paraseasca in legalitate granitele Hipercubului Paişpe.

Care este el si cum (dar mai ales daca) va reusi el sa fenteze autoritatile, Controlul Spaţiului mai precis, aflati doar citind povestirea Ultimul mesaj e veşnicia de pe site-ul SRSFF, adica aici. Lectura placuta!

Dănuţ Ungureanu obtine in 1981 primul său premiu naţional, pentru proza fantastica, la Convenţia Naţională a Cenaclurilor de Anticipaţie, ROMCON. Publica, incepand cu 1982 si pana in zilele noastre, circa 100 de povestiri si schite in antologii, reviste si almanahuri.

Pentru acest volum, aflat in topul celor mai bine vandute cărti Nemira, in perioada publicarii, alaturi de lucrarile lui Petre Ţuţea şi Horia Patapievici, i se atribuie în 1993 Premiul de popularitate, iar in 1994 Premiul I la sectiunea de specialitate a ROMCON. Romanul poarta numarul 22 in seria veche Nautilus si dispune de o coperta nu prea reusita. Dar trecem peste.

Cele cateva cuvinte de introducere de pe coperta spate nu dezvaluie mare lucru. Asa ca nu stiam exact ce tin in mână. Citez: “Asteptandu-si mantuirea intr-o lume a viitorului, obsedata de sex si violenta, de muzica si zgomote asurzitoare, evadarea lui Yablonski este tot mai dificila. Masele sunt abrutizate si manipulate din umbra, iar Ghermana este un purgatoriu fara sfarsit.”

Daca la inceputul romanului nu-ti dai seama, pe masura ce te afunzi in lectura, observi ca esti aruncat intr-o lume cu influente apartinand pregnant curentului cyberpunk. Totusi spre deosebire de Necroville, la care inceputul a fost foarte anevoios, la Danut Ungureanu nici vorba de asa ceva. Secretul cred ca sta in temporizarea informatiilor noi, neexagerandu-se  in a asalta inca de la inceput cititorul cu o serie de termeni despre care nu ar avea suficiente detalii pentru a le putea vizualiza in profunzime. De asemenea, stilul scriitorului este unul aparte, abordand cu naturalete un limbaj mai familiar, mai deschis, mai apropiat de realitatea strazii, fara insa a epata, stiind exact cand sa se opreasca pentru a nu calca linia. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Plus ca impresiile filozofice de viata ale personajului si revelatiile sale din final nu par nici ele accentuate, ci vin sa completeze fericit portretului unui erou complex, credibil, cu un nume  menit sa atraga atentia.

Intamplarile si actiunile lui Yablonski Genetiah curg cind alene, lasand cititorul sa-si traga rasuflarea si prezentandu-i pesajului inconjurator, cind sprinţar, antrenandu-ne in focul actiunii cursive. Dupa un scurt interludiu din care aflam o serie de detalii, familiarizandu-ne cu personajele si introducandu-ne in atmosfera insolita a romanului, are loc si evenimentul ce declanseaza si da peste cap viata lui Gene Yablonski, pilot in gruparea de politie Cocoon. Prins intr-o ambuscada pierde unul dintre cele mai bune aparate de zbor ale sectiei si se vede nevoit sa traga ponoasele si sa desfaca ghemul incalcit al incidentului. Astfel, necesitatea luminarii intregii situatii il poarta prin cateva sectoare are zonei, detaliate mai in amanunt, odata cu momentul in care Gene patrunde pe teritoriul acestora.

Avem astfel Ghermana, zona ramasa in paragina, de-a lungul careia intalnim concerte ilegale la care participa cete de hardistii, “transpirand iarba prin toti porii”, distractii soldate cu sacrificii umane, populatii nomade nealterate de absorbtia tehnologica, uzine in care rugina a desfasurat adevarate regate, sau gunoaie ce se deplaseaza incet-incet, an de an, spre zonele mai populate. Sau Mauin-ul la care ajungi brazdand prin portiuni gemand de deseuri si zoaie, este totusi o zona in care “nu ai sa vezi gunoaiele Ghermanei”, “nu ai sa gasesti case parasite”, iar “sobolanii nu au sa-ti urineze pe incaltari“. Cartier ce apare sub forma unui “tampon” intre Ghermana si Crystal City. Crystal City, zona cladita pe un poligon de noua “fracturi”, rezultate in urma razboiului si la care au acces doar grangurii si cei ce detin adevarat putere, adevaratii “semizei” ai momentului. Loc, in care se ajunge doar daca posezi un autovehicul ce poate dezvolta o viteza de doi Mach pentru a putea depasi proprietatile de retinere caracteristice spatiului dimensional respectiv. Iar Maetzig-ul si-a castigat renumele ca fiind populat in proportie de nouazeci la suta de forta armata din zona, incepand cu mercenarii sau generalii de armate regulate si terminand cu buni strategi, si genii militare capabile sa destabilizeze orice obiectiv si sa creeze un adevarat haos.

Pe parcursul intregii desfasurari de forte Gene trece de la extaz la disperare, face cunostinta cu durerea, atat fizica cat si sufleteasca, insa in final este evident ca are numai de castigat pentru ca reuseste sa se descopere cu adevarat. Prezenta pe scena si a altor politii, cum ar fi Nuttmann sau cei din IULI, cea mai periculoasa agentura a momentului, vorbeste de la sine despre complexitatea firului narativ al romanului, despre densitatea si gradul sau ridicat de incalcire. Si daca mai adaug ca se mai fac trimiteri si la statii orbitale si sateliti folositi in scopuri mai mult sau mai putin nobile, va puteti face o idee despre peisajul fastuos care va asteapta daca va veti hotara sa abordati romanul “Asteptand in Ghermana“. Sigur il gasiti la anticariate.

De fapt m-am exprimat gresit. Nu “daca” este termenul cel mai potrivit. Ci, trebuie. Trebuie neaparat sa o parcurgeti, daca nu ati facut-o deja. Pentru mine cred ca acesta a fost momentul cel mai bun. Daca as fi facut-o cu multi ani in urma, nu stiu daca ar mai fi avut acelasi impact asupra mea, ca acum. Este genul de roman pe care trebuie sa-l citesti fara prea mare graba, cu ochii mari la detalii, pentru a te putea bucura la maxim de constructia aparte. Nu as exagera daca as numi-o, impreuna cu alte romane lecturate recent, ca find exact genul de lucrare ce ar avea cu adevarat sanse pe piata externa. Doar o singura observatie nevinovata as avea de facut. Poate nu ar fi stricat si desenarea unei harti pentru a se obtine o imagine mai reusita a intregii zone. In rest, este greu sa gasesti ceva de obiectat, avand in vedere ca am avut in fata unul dintre cele mai bune romane autohtone citite pina acum. Parerea mea.

Dupa interviul lui Michael Haulica cu Danut Ungureanu publicat recent in Observatorul Cultural, maine, 14 martie, anul de gratie 2009, la Radio Romania Cultural, “maestrul de ceremonii” Ştefan Ghidoveanu ii va avea ca invitati la emisiunea sa “Exploratorii lumii de mîine”, pe Sebastian A. Corn, vicepreşedinte al Societăţii Române de Science Fiction si Fantasy, şi respectiv Cristian Tamaş, unul din membrii fondatori ai asociatiei.

Ora de difuzare este  13.15 iar emisiunea poate fi ascultata si pe internet introducandu-se adresa  http://srr.ro/stream/rrc.asx in browser-ul web.

Later Update : Si s-a terminat si emisiunea. Ma  asteptam sa dureze ceva mai mult. Interesanta ideea organizatorilor emisiunii cu oferirea cartilor doar in urma unui simplu telefon, castigate de doi ascultatori, cel putin unu fidel, din Bucuresti.

Au fost aduse in discutie atat interviul recent luat de Michael Haulica, dupa cum am zis si mai sus lui Danut Ungureanu dar au fost si intrebari din partea gazdei pe baza statului pentru a se clarifica anumite idei. Per total o emisiune reusita din care am aflat si ceva noutati si puncte de vedere in prima auditie.