În 2082, natura umană a suferit modificări profunde. Cetăţenii din spaţiul DemNet pot alege să devină nemuritori, beneficiază de tinereţe veşnică şi sănătate perfectă cu ajutorul celulelor Nanosan, de stabilitate financiară absolută prin UniTrez. Pentru ca orânduirea perfectă să fie completă, mai rămâne doar un singur pas: instaurarea obligativităţii participării la consultările electorale zilnice.
Întreaga lume civilizată aşteaptă cu încântare momentul în care va fi atinsă culmea ultimă a democraţiei. Igor Lemme şi Îngerii săi au însă alte planuri…

Autorul spune despre  roman urmatoarele :

 

DemNet este începutul unei serii în care meditaţia politică se împleteşte cu extrapolarea celor mai noi tendinţe de dezvoltare ale umanităţii. Pornind de la premisa că suntem probabil penultima generaţie de muritori, romanul propune o analiză îndrăzneaţă asupra modurilor şi a motivaţiilor dezvoltării în continuare a societăţii umane, totul pe fondul unei acţiuni intense.

Si un scurt fragment din roman :

Văzută de pe orbita circumlunară joasă pe care se înscrisese Săgeata, CBA strălucea magnific. Scutul energetic avea irizaţii verzui, semn că neutralizase de curând un micrometeorit de iridiu. Lemme scrisese de multe ori despre paradoxul reprezentat de cupola unică sub care Jose Temuro îşi construise imperiul. Era o realizare inginerească fără precedent, a cărei construcţie şi întreţinere permanentă necesitau însă atâţia bani, încât nici măcar He3, producătorul de energie, nu îşi propusese niciodată să construiască un dispozitiv asemănător. Principiul după care era construit scutul se folosea pe scară largă în Ruschindia pentru protejarea navelor care mergeau spre Marte. În principiu, era un fel de sendviş în care un strat gros de aproape un metru de plasmă rece era reţinut între două câmpuri magnetice puternice. Cel de jos era generat de un dispozitiv aflat într-un turn înalt, situat în mijlocul craterului, în timp ce cel superior se compunea cu ajutorul a patru sateliţi ce zburau în orbita joasă a Lunii. Întregul complex servea de asemenea şi pentru apărare, fiindcă nicio navă nu ar fi putut străbate puternicele câmpuri magnetice fără ca instrumentele de bord să i se defecteze iremediabil. Cei patru sateliţi serveau şi ca suport pentru baterii redutabile de tunuri ionice puternice, al căror scop declarat era acela de a fragmenta orice meteorit se plasa pe o traiectorie de coliziune cu scutul. La rândul său, stratul de plasmă oprea 99 la sută din radiaţia cosmică şi putea vaporiza roci cu diametrul de până la jumătate de metru. Sub această imensă cupolă, Temuro reuşise să creeze un habitat perfect. Beneficiind de cantităţi imense de energie, de neconceput pentru epoca de dinaintea punerii în funcţiune a exploataţiilor He3, Temuro reuşea să îşi menţină atmosfera la 23 de grade Celsius. Singurul inconvenient era ziua perpetuă, amănunt despre care Kaate îi spusese că era destul de greu de acceptat pentru cei veniţi de pe Pământ.

CBA era construită în craterul Byrd, aflat spre polul nord lunar. Marginile craterului, odinioară extrem de zdrenţuite, fuseseră refăcute pe alocuri, dar arhitecţii hotărâseră să păstreze forma iniţială, uşor alungită, a craterului. Cupola energetică perfect sferică decupa două regiuni neprotejate în est şi în vest. Platoul de est era o formaţiune bazaltică dură, extrem de netedă, care devenise destul de repede locul preferat de desfăşurare al tuturor sporturilor lunare cu motor. Campionatul solar de speedere aducea o dată pe an peste zece milioane de turişti, care se cazau în hotelurile de lux ce înfloriseră în extremitatea vestică a craterului. În partea de nord a platoului bazaltic se găsea şi spaţioportul, care părea mai plin decât de obicei.

Prima pe lista, Millennium Fantasy & Science Fiction, editata de, evident, Millennium Press, si care contine 10 nuvele scrise de autorii publicati de editura.  Recunosc ca nu ma asteptam la foarte mult, pentru ca majoritatea celor din volum mi-erau ori necunoscuti, ori familiari doar ca autori de romane. Rezultatul… cu plus. Nu excelent, dar bun.

Inceputul e foarte promitator: Cerul inghetat de Jeff Carlson e o nuvela SF cu extraterestri, primul contact, chestii d-astea. Echipa de explorare si costumele inteligente nu-s nimic nou, dar rasa/rasele de amfibieni au fost ceva deosebit, cel putin pentru mine. Per total nimic inovator, dar actiunea curge cum trebuie, personajul e in regula… o lectura placuta. Tinand cont si de jumatatea de roman de Carlson pe care am citit-o, probabil o sa mai dau cu ochii de scrierile autorului, dar n-o sa le caut in mod expres.

De la povestirea lui Marian Coman, Crama lautarilor, am primit exact ce ma asteptam: putin fantastic amestecat cu realul, personaje cu “personalitate” si care vorbesc cum ar trebui (asa de multi autori au tarani care zici ca-s absolventi de Litere…), o poveste putin vesela, putin trista. Nici o dezamagire, si chiar daca finalul poate avea si o explicatie pragmatica (soc, halucinatii), o prefer pe cea fantastica.

Epidemia lui Sebastian A. Corn e din punctul meu de vedere cea mai buna nuvela din roman (la egalitate cu Sysadminii, dar in cu totul alt registru, asa ca nu prea se pot compara). Sa creezi o lume intreaga in 35 de pagini si dupa aia sa mai reusesti si niste personaje credibile si o poveste captivanta nu e de colo. O comunitate rurala tehnologizata intr-un cu totul alt fel decat ne-am imagina noi, organisme/entitati/virusi antici, sugestii ici-colo care mie mi-au dat de inteles ca planeta ar fi tot Pamantul intr-un viitor indepartat… am o singura plangere: de ce e asa scurt textul? Eu puteam sa citesc inca mult si bine pe aceeasi tema.

DaVinci inaltandu-se de Jack Dann nu mi-a zis nimic. Da’ nimic, nimic. Ce treaba avea DaVinci cu Machiavelli (de ce nu putea sa fie un pusti la intamplare si nu cineva faimos?), de ce trebuia sa-mi pese de inventiile lui Leonardo sau tablourile lui sau relatiile cu diversi? DaVinci a fost o persoana interesanta si ar putea fi un personaj la fel, dar nu asa. 65 de pagini a fost mult prea mult, a durat cateva “sedinte” de citit ca sa ma conving sa termin nuvela in speranta unui sfarsit impresionant.. nu.

Citisem Ingeri, iesiti din morminte in volumul de autor al lui Dan Dobos (recenzia lui Jewel aici)… si, cumva, reusisem s-o uit complet. Nu stiu de ce, pentru ca e chiar reusita. O nuvela scurta si la obiect, despre imbunatatiri medicale obligatorii si despre ce inseamna de fapt o fiinta umana. Nu stiu daca as putea citi un roman intreg despre asta (vezi recenzia lui Jewel), dar ca povestire merge foarte bine.

Despre Cand sysadminii conduceau pamantul de Cory Doctorow am scris separat, in mai multe detalii si cu mai mult entuziasm. Aici o sa repet doar ca inteleg de ce multora nu le-a placut – trebuie sa intelegi despre ce vorbesc personajele si sa te poti pune in pielea lor, iar daca nu esti putin geek sau dependent de internet nu ai cum.

Gesta Kaenorum de Danut Ivanescu e… ciudata. Pentru mine, cel putin. E scrisa bine, foarte bine. “Gesta Kaenorum” propriu-zisa, marturia despre faptele poporului misterios, este captivanta. Si cu toate astea, nuvela in sine mi s-a parut prea lunga. Sau poate ca titlul nu e ales prea bine. Ma asteptam sa fie mai mult despre Kaenas si mai putin despre peregrinarile lui Petru Stratioes care, sincer, nu mi s-au parut peste masura de palpitante. Poate ca daca plecam cu alte asteptari as fi fost mai incantata.

Eu te-am iubit, Parachivo de Liviu Radu a fost la fel de distractiva cum o anunta titlul. Am locuit cativa ani langa Ghencea si cunosc microbisti, asa ca Republica Autonoma Fotbalistica Bucuresti nu mi se pare ceva atat de tras de par. Nici faptul ca galeriile celor 3 mari echipe s-au transformat in forte de mentinere a ordinii, sau ca sunt loiali mai mult clubului decat interesati de ce se intampla pe teren, sau ca moartea unui arbitru poate sa duca la o razmerinta generala. Cum arata o poveste politista cu un detectiv improvizat in peisajul asta? Merita citit.
(Offtopic, la singurul meci de fotbal la care am fost – Steaua vs. o echipa franceza, galeria nu a cantat pro-Steaua sau anti-francezi, ci anti-Dinamo si Rapid…)

Un loc mai bun de Richard Russo m-a lasat iarasi rece. Niste cyberpunk si niste policier ar putea fi o combinatie reusita, dar in forma de aici nu m-a captivat deloc. Am citit povestirea acum 2 luni si am uitat-o complet, atat de mult m-a prins.

Intrebari pentru un soldat de John Scalzi poate fi citita si individual, dar in mod evident daca ai citit Razboiul batranilor o sa intelegi ceva mai mult. Memorabila nu mi s-a parut, dar a fost o lectura placuta. Pentru un motiv pe care nu mi-l explic, prefer sa-l citesc pe Scalzi pe blog decat sa-i citesc literatura…

P.S. O recenzie mai cuprinzatoare si cu care sunt in mare parte de acord, aici.

Sunt 16 povestiri, selectate de pe parcursul a 20 de ani de scris SF şi, ca urmare, sunt inegale calitativ, cu toată rescrierea la care s-a dedat scriitorul. În consecinţă, unele mi-au plăcut foarte tare, iar altele mi-au displăcut de-a dreptul. Subiectele sunt variate: povestiri cu tematica religios-futuristică specifică “Abaţiei“, povestiri fantastice, povestiri SF.

Pletele Sfântului Augustin. Nuvela din care s-a dezvoltat “Abaţia“. Ceea ce este bine că s-a întâmplat, pentru că numărul de informaţii şi întâmplări acumulat în spaţiul unei povestiri o făceau să fie promiţătoare dar nesatisfăcătoare. Sub formă de roman este mult mai bine, cu informaţiile livrate mai cu ţârâita şi cu pauze în acţiune, astfel încât cititorul să poată savura şi asimila noutăţile (zeţii, fabrica de Mântuitori, noua religie şi principiile acesteia, conflictul Abaţiei cu Imperiul).

Franciscassino. Franciscassino este o staţie orbitală ocupată de urmaşii călugătilor franciscani. Este, în acelaşi timp, singurul loc în care se vindecă maladia numită Ciuma, care a rămas unica boală mortală pentru omenire. Vindecarea are loc în mod aleatoriu, printr-un soi de “ruletă rusească pe dos” care pare imposibil de controlat. Un reporter este de altă părere şi porneşte să-i demascheze pe călugări. Urmează o dezbatere interesantă despre relaţia dintre “a crede” şi ” a înţelege” şi un final din care n-am înţeles nimic, aşa că dacă poate cineva să mi-l explice şi mie chiar i-aş fi recunoscătoare.

A şasea cale. Mie mi se pare o poveste despre prostia savanţilor, care, căutându-l de Dumnezeu, uită de om. Sau poate că e o poveste despre faptul că tot ce e scris să se întâmple, tot se întâmplă. Depinde cum o luaţi. E cu Toma din Aquino (nu el e prostul).

Antiproverb I – A vedea. E menit să combată ideea conform căreia “calul de dar nu se caută la dinţi”. Este cu un cal de dar şi cu un scriitor. În planul subtil, ne vorbeşte despre ceea ce facem sau nu facem cu darurile noastre, paralelismul între aventurile calului şi chinurile scriitorului fiind evident.

Antiproverb II – A iubi. Penibilă. Ideea e că “buturuga mică nu răstoarnă carul mare” deşi buturuga din poveste chiar încearcă. Dacă nu reuşeşte ceea ce vrea – să răstoarne Carul Mare – se va resemna cu “un mic compromis”, la fel ca şi excursionistul care petrece o noapte în cort cu o femeie deşi se gândeşte la o alta. Treaba e că nu tuturor le e dat să amestece în mod reuşit acţiunea cu poeticul (nu toţi scriitorii sunt Bradbury sau George R.R. Martin sau Moorcock) şi atunci nu ar trebui să încerce, de dragul cititorilor. Pentru că altminteri rezultă fraze căznite, cum ar fi: “Din cort auzeam respiraţia liniştită a Marei. Împletită cu palidele indiscreţii ale muntelui, năştea un zvon de mare învolburată dar etern şi paradoxal secată, o zbatere captivă în cochilia albită de soare a unui Nautilus ce-şi sticlea moartea în deşert“. Hă?!

Antiproverb III – A crede. Minciuna nu are picioare scurte, mai ales când îţi spune ceea ce vrei să crezi neapărat.

Antiproverb IV -  A muri. Mie ăsta mi-a plăcut rău de tot. Este amuzant în unele locuri şi trist în altele şi astea două se amestecă atât de bine (pe cât nu îi reuşise la Anti-proverbul doi, pe atât de bine i-a ieşit aici) încât l-am încheiat aşa, nostalgică, precum baba din poveste, care se duce la cimitir să joace cărţi cu vecina răposată. Un cimitir săpânţian ca atmosferă, în care morţii chefuiesc, îşi fac de cap, îşi mai pierd capul (la propriu) sau câte un femur dar, în general, par să se distreze mai bine decât în viaţă. Şi în care, apare, neaşteptată, iubirea, dovadă că nu întotdeauna ochii care nu se văd se uită.

Ion cel fericit. Nefericire cu happy-end şi o povestire ghiduşă foc. Ion e un amărât de boschetar care are de gând să dea ţeapă firmei “Satisfacţie garantată”. Firma îşi propune să simuleze, pentru orice om, o existenţă fericită şi se obligă la o despăgubire substanţială în caz de eşec. Numai că Ion a detectat o hibă a acestui program şi, făcând uz de unicul lui talent, are de gând să o folosească pentru a se îmbogăţi.

Scrânciobul. Un alien observă un om, pentru a detecta semnele existenţei telepatiei la specia umană; orice specie telepată este considerată un pericol şi trebuie eradicată. Neştiutor, omul tocmai se întâlneşte cu fosta sa iubire din tinereţe. N-am să mă întreb ce soi de specie inteligentă e aia care trage concluzii despre o planetă pornind de la un singur om. Mă voi rezuma la a mă plânge de artificialitatea dialogului dintre foştii iubiţi, ca în filmele româneşti căznite de pe vremea comunismului, şi de abuzul de clişee din scenele cu îndrăgostiţii; totul e atât de stângaci încât omoară o idee drăguţă.

Iepurele. Un deliciu de poveste, un fel de Matrix cu pensionari. În funcţie de cât au plătit la asigurările sociale, bătrânii au dreptul la câteva zile de realitate pe săptămână. Restul timpuului şi-l petrec în spaţiul virtual (geriospaţiul), conectaţi la programe, pentru că “iluzia vieţii este la fel de umană şi valoroasă ca viaţa însăşi“. Cei care vor să petreacă mai mult timp afară, renunţă la facilităţile virtuale, petrecându-şi timpul în geriospaţiu în calitate de fire de iarbă pe o pajişte, cu unica satisfacţie de a încerca să scrie înjurături la adresa paznicului. Ce-i cu iepurele? Păi citiţi şi vedeţi!

Gheorghe, un om special. Gheorghe, trăitor la ţară şi aflat la a patra căsnicie, a ştiut totodeauna că e un om special (nu toţi ştim asta despre noi înşine?). Ce n-a ştiut Gheorghe este că-i atât de special încât emoţiile sale dau peste cap Galaxia. Când se gândeşte la Andela Palmerson (cin să fie? cin să fie?) sau când echipa lui preferată de fotbal este pe teren, emoţiile lui Gheorghe destabilizează găuri de vierme şi perturbă traficul extraterestru. Ca urmare, extratereştrii trimit pe cineva să rezolve problemele. Numai că fotbalul şi amorul sunt chestiuni complexe, care nu se pot rezolva aşa, luând lucrurile ad litteram, de unde rezultă tot soiul de complicaţii nostime. Plus că autorul face nişte comparaţii savuroase şi dialogul e natural şi spumos. Aici am dat peste expresia – care tare mi-a plăcut – “a tăcea în hohote” (extraterestrul, adică, era politicos şi nu râdea de Gheorghe aşa, pe faţă).

Mi se pare că Doboş a reuşit să surprindă esenţa românului, ca popor: lasă-mă să te las dar capabil de idei profunde, îl duce mintea dar nu prea şi-o foloseşte, e capabil să ia totul cu naturaleţe (inclusiv vizita unui extraterestru) dar şi când îl pocneşte disperarea…  Nici nu vreau să vă mai povestesc dar citiţi-o, că nu ştiţi ce pierdeţi!

Dona Cristina. Un ins povesteşte cum a salvat o demoazelă spaţială aflată la ananghie dar de fapt amintirile lui ascund altceva. Din punctul meu de vedere – neinteresantă, mai ales că vine şi după două povestiri foarte bune.

Cântă-mi, Hermes, cântă-mi! Surprinzătoare şi stranie, o poveste despre ceea ce se poate ascunde în legendele legate de zei şi despre adevăratele motive pentru care ar trebui să fim atenţi la mituri.

Gambitul lui Carly. Carly este profesor de caractere la Academia de Personalitate, care maturizează rapid clone ale unor personalităţi publice importante, astfel încât acestea să poată prelua locul originalelor în caz de nevoie. Profesorul de caractere, mai precis de eroism, se trezeşte în situaţia de a “maturiza” clona scriitoarei care a creat personajul său literar preferat, iar lucrurile nu merg deloc cum trebuie. Printre rânduri, o critică amară la adresa producerii şi exploatării scriitorilor “de serie”.

Să-mi ierţi furia, iubite. O altă variantă a poveştii lui Zerri din “Blestemul Abaţiei”, în care fata incapabilă de disciplina necesară pentru a lupta în rand are o cu totul altă soartă decât cea din roman, cu impact asupra iubitului ei (personaj-cheie pe planeta Kyrall). Chiar sunt curioasă cum ar fi ieşit romanul dacă ar fi fost scris aşa.

Îngeri, ieşiţi din morminte! O nuvelă care conţine germenii unui roman ce se va numi “DemNet”. Cam cyberpunk pentru gusturile mele (eu nu prea mă înţeleg bine cu genul ăsta). Într-o lume în care toţi îşi fac îmbunătăţiri artificiale ale organismului, prelungindu-şi viaţa cât mai mult, o mână de oameni luptă pentru dreptul lor de a-şi păstra trupurile nealterate, căci, “nu poţi trăi cu adevărat decât dacă sfârşeşti prin a muri“.

Imagine via blogul Quasar

Simbata, 6 iunie, in jurul orei 10.00 A.M. la Galeriile “Pod-Pogor” de la Muzeul Literaturii Române din Copou, Iasi a debutat cea de-a doua zi dedicata aniversarii celor 30 de ani de existenta ai cenaclului iesean Quasar.

Primul a luat cuvantul domnul George Lazar oferindu-ne detalii interesante despre evolutia revistei Sci-fi magazin plus ceva informatii din interior despre munca redactionala si contractarea drepturilor de autor si ajungand pina la identificarea factorilor ce au contribuit la inchiderea prematura a revistei. Am retinut ca drepturile de autor pentru povestiri nu sunt chiar imposibile, se invart in jurul sumelor de 50-100 de dolari, insa un impediment demn de luat in seama este modalitatea de plata a acestora, pentru ca fiecare posibilitate de tranzactie existenta necesita achitarea unui comision considerabil. Pina la urma s-a aflat de  Pay pal si s-a trecut la folosirea acestuia, sistem ce percepe un comision de doar 1 dolar pe tranzactie. Primul numar a fost tiparit intr-un tiraj de 10.000 de exemplare, ulterior aceasta cifra scazand pe la numarul 3 in jurul a 8.000 de exemplare. Datorita decalajului existent intre perioada de publicare si perioada in care au inceput sa vina retururile, abia cam pe la publicarea numarului 4 s-a observat ca treaba nu e tocmai in regula si a inceput sa se scada din tiraje ajungandu-se la revista numarul 12 la vanzari de 600 de numere (informatie modificata ulterior – eu scrisesem ca a existat un tiraj de 600 de copii, dar de fapt era vorba de vanzari). Per total revista a cauzat pierderi de 25.000 de euro. De remarcat ca au existat si circa 250 de abonamente. Una dintre cauzele declinului revistei a fost identificata ca fiind un sistem precar de distributie si probabil o proasta expunere a revistei la chioscurile si standurile de presa.

A continuat George Ceauşu ce ne-a impartasit parerea lui despre cartea lui Roberto Quaglia, “11 Septembrie. Mitul”. A intervenit si autorul, au fost si intrebari din public, interventii ale domnului Alexandru Mironov, insa scriitorul a fost destul de zgarcit cu detaliile invitandu-ne mai in gluma, mai in serios, sa apelam cu cea mai mare incredere la carte pentru eventualele intrebari sau supozitii personale despre evenimentele in cauza. Interesant de adaugat ca volumul de fata a fost construit exclusiv pe materiale si informatii disponibile online.

Discutia a alunecat usor spre expunerea unor opinii interesante ale lui Alexandru Mironov, parand destul de optimist in estimarea sa ca in cel mult 30 de ani industria de carte se va muta cu bagaje cu tot in formatul electronic.

Un subiect care a incins atmosfera a fost prezenta sumara a informatiilor despre scriitorii de science-fiction romani din “Istoria critica a literaturii romane” a domnului Nicolae Manolescu.  Scriitori si oameni de cultura romani ca Ion Hobana, Constantin Ciopraga sau Vladimir Colin sunt trecuti cu “brio” cu vederea. In final s-a vehiculat ca de fapt volumul de fata nu este o istorie a literaturii romanesti ci mai degraba o privire critica din perspectiva personala si se face prea mare “tam-tam” pe informatiile (lipsa) din volumul de fata.

A mai existat o perioada in care domnul Alexandru Mironov a prezentat cateva informatii si un videoclip (cu multe vizualizari/hit-uri) de pe Youtube legat de tabara de vara Atlantykron, insa nu neaparat dedicat prezentarii  ideii din spatele taberei, ci mai degraba a urmarit o serie de informatii statistice de nivel global de genul “stiati ca”…

As mai remarca discursul lui Dan Dobos, in care ne-am lovit de aceeasi problema (vesnica) a distributiei la nivel national, dezvaluindu-ne ca se afla in plin proces de creatie a unei noi serii de romane plasate in secolul 22. De remarcat ca de refuzul si implicit imposibilitatea de a fi publicat  s-a lovit si in strainatate, Barbara Bova, sotia cunoscutului Ben Bova trimitandu-i un mail in care il anunta ca in situatia de fata o publicare a unui strain ar insemna un risc pe care nimeni nu doreste sa si-l asume din moment ce ar urma sa concureze cu premianti sau nominalizati Hugo si Nebula. Din ce povestea domnia sa, Kevin J. Anderson unul dintre coautorii continuarilor Dune are o intreaga echipa de lucru in spate el intervenind doar cu ideile si o eventuala schimbare in intriga, fiind un scriitor in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca reuseste sa se intretina (si nu numai pe el) din vanzarile lucrarilor sale . Din acelasi motiv că la noi, la momentul de fata, nu exista un scriitor de sf care sa traiasca exclusiv din scrierea lui, fara a mai fi nevoit sa presteze si alte munci, Dan Doboş nu a impartasit optimismul lui Marian Coman in privinta directie ascendente din ultima perioada a science-fictionului romanesc. Idee a lui Marian Coman, cu care de altfel am fost si eu de acord, ce punea in evidenta cresterea semnificativa a anului trecut in ceea ce priveste volumele sf publicate cu autori romani si implicit acesta declarandu-se optimist in privinta evolutiei de acum incolo a science-fictionului romanesc.

Amabil, Marian Coman mi-a mai indicat prezenta unor personalitati ca Dan Popescu, Vlad Franghiu, Traian Badulescu, Nick Sava ce a si prezentat un volum fantasy autohton “În căutarea lui Harap-Alb/Un joc” ( mai multe detalii aici) plus multi altii. Eu m-am oprit cu participarea la jumatatea zilei cand s-a luat pauza si am incheiat zilele Quasar la o şueta cu Ciprian Mitoceanu.

Aveti mai jos o serie de imagini, facute de data aceasta cu un aparat foto, unele iar de o calitate relativ mai slaba datorata necunostintei mele in ceea ce priveste setarile aparatului in cauza. Setul e ceva mai mare, multe picand insa la montaj . Domnul Traian Badulescu am vazut ca dispunea de ceva performant si a tot “clipocit” din obiectiv asa ca este posibil ca in curand pe web sa apara si instantaneele dumnealui. Si din zilele trecute mai puteti gasi o serie de imagini postate “la cad” si pe blogul cenaclului Quasar.

Afisul la avizier

Coltul Bastion

De la stanga la dreapta, Nick Sava (profil), George Lazar (pe scaun), Roberto Quaglia (la masa), George Ceausu(cu spatele) + un "fragment" din Marian Coman

In plan apropiat Lucian Merisca, in plan indepartat Traian Badulescu cu aparatul

George Ceausu atentionandu-ne de tabloul lui Sabin Balaşa

Acelaşi George Ceauşu despre "11 Septembrie.Mitul"

Lucian Merişca cu o scurta interventie

Quaglia + Opriţa

Dan Doboş la sueta cu Lucian Merisca, Dan Popescu (in plan indepartat) fotografiaza de zor si linga el Ciprian Mitoceanu (camasa albastra) se intretine cu Octavian Petcu

Dan Popescu imortalizandu-i pe Marian Coman si Roberto Quaglia

Roberto Q

Poftiti autograful!

Alexandru Mironov si tehnologiile viitorului plus in plan indepartat Casian Balabasciuc (linga sotie presupun)

Marian Coman atent la tot ce "misca", George Lazar pe scaun ganditor, Vlad Frânghiu linga el, George Ceauşu in picioare

Dan Popescu nedespartit de aparat

Dilemateca SF( apartinand domnului Dan Popescu) intr-o versiune in care ne-am dat cu subsemnatu

Marian Coman despre aparitiile Tritonice (pe fundal ascensorul spatial il asteapta cuminte pe Alexandru Mironov)

George Lazar sus pe scaun, linga el Vlad Franghiu si Dan Popescu imortalizat el de aceasta data, in plan apropiat Ciprian Mitoceanu (camasa albastra), domna Dobos (cu parul blond) si linga ea domna Ceauşu

Toata lumea e atenta la Marian Coman

In primul rand, Dan Doboş(camasa alba), linga el sotia, Felicia Ceauşu, Lucian Merişca in picioare, Adrian Tărăcilă (randul al doilea), Ciprian Mitoceanu, si ultimul Octavian Petcu, Roberto Quaglia (randul al treilea), Casian Balabaşciuc si sotia

Alexandru Mironov, Traian Bădulescu, Nick Sava si sotia

Aexandru Mironov iar in fata publicului

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/06/07/zilele-quasar-iasi-2009-ep-2/feed/ 5 http://www.cititorsf.ro/2009/03/29/rezultate-finale-eurocon-2009/ http://www.cititorsf.ro/2009/03/29/rezultate-finale-eurocon-2009/#comments Sun, 29 Mar 2009 10:48:56 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=3880 De pe acelasi blog, al editorului Millennium Press, aflam si rezultatele votului de aseara. Din pacate pentru noi care speram macar la un premiu nu a fost sa fie. In schimb scriitorul Dan Dobos a devenit laureat al  Eurocon Encouragement Awards, calcand pe urmele altor scriitori romani renumiti ca : Mihail Grămescu (1990), Dănuţ Ungureanu (1991), Liviu Radu (în 2000) şi Marian Coman (în 2006). Felicitari scriitorului proaspat “incurajat” si participantilor care ne-au onorat prin prezenta.  Si iata si lista castigatorilor:

• Best author: Roberto Quaglia – Italia
• Best Promoter – Boris Sidyuk – Ucraina
• Best Translator: Flora Stagliano – Italia
• Best Magazine: Nova SF – Suedia
• Best Publisher: Metropolis Media – Ungaria
• Best Artist: Franco Brambilla – Italia
• Best Fanzine: Andromeda Nachrichten – Germania

Euroconul este conventia  de Science-Fiction dedicata profesionistilor si fanilor din Europa fiind organizat de Deep Space One, ce are la activ evenimente ca Deepcon-ul  si Italcon-ul. Desi unii din invitatii de marca se pare ca nu au mai ajuns sa onoreze invitatia, cum ar fi legenda Robert Silverberg si actrita Kate Mulgrew, cunoscuta fanilor sf  in special prin rolul din serialul de televiziune Star Trek: Voyager si a ecranizarilor dupa acesta. Totusi dintre invitati am mai aminti :

Guests of Honour
Sergey Lukyanenko
Ian Watson
Bruce Sterling
Giuseppe Lippi

Actors Guests of Honour
Marina Sirtis
Anthony Simcoe
Max Grodénchik

Guests
Geoffrey A. Landis
Mary Turzillo
Lolita Fatjo
Eric Stillwell
Larry Nemecek
Janet Nemecek

Traducatorul si coordonatorul colectiei Nautilus, Mihai Dan Pavelescu, editura Millennium Press, scriitorul iesean Dan Doboş si revistele Helion si  Sci-fi Magazin se numara printre cei nominalizati la premiile acordate de Societatea Europeană de Science Fiction (ESFS). Le tinem pumnii si suntem alaturi de ei si speram, de ce nu, si la ceva premii. Multa bafta! Si iata si listele :

Best translator:
Arpad Goncz – Ungaria
Mihai Dan Pavelescu - România
Viktor Morozov – Ucraina
Erik Simon – Germania
Piotr Cholewa – Polonia
Flora Stagliano – Italia

Best Magazine:
SFPORTAL.hu – Ungaria
Nova SF – Sweden
Sci-Fi Magazin – România
Fantascienza.com – Italia

Best Publisher:
Metropolis Media – Ungaria
Domino – Rusia
Millennium Press – România
Zeleny Pes/Dzherelo M – Ucraina
Wurdack Verlag – Germania
Delos Books – Italia

Best Artist:
Vladislav Yerko – Ucraina
Piotr Cieslinski – Poland
Franco Brambilla – Italia

Best Fanzine:
Shadowdance – Bulgaria
SFBLOGS.net – Ungaria
Helion – România
Andromeda Nachrichten – Germania
Alpha Quadrant – Italia

Best Dramatic Presentation: Theatrical Novel – Maryna & Sergey Dyachenko – Ukraina
Special Award – European Grand Master: Christopher Priest

Encouragement Awards:
‘Light Through the Shadow’ – Bulgaria
Dmitry Kolodan – Rusia
Dan Doboş – România
Olga Onoiko – Ucraina
Pawel Piskorski – Polonia

Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri,  trei in principiu, atat la nivelul vechii Terre, de acum, cat si pe planete indepartate din sistemul solar, cea imperiala si o alta mai obsucura, cu un rol important totusi in evolutia ulterioara a subiectului. Conflictul principal este dat de lupta surda dintre institutia veche a Abatiei, cea care detine monopolul pe piata fortei de munca prin exploatarea inteligenta a unui sistem de clonare si Imparatul imperiul galactic ce urmareste sa sparga acest monopol, dispunand acum si de un posibil as in mineca. Este de fapt un joc in doi de-a sorecele si pisica in care fiecare tabara incearca sa descopere si sa exploateze slabiciunile adversarului sau, tabla de sah fiind mult mai complexa si mai elaborata decat ne-am astepta. Martiriului si secretul ce se ascunde in obtinerea Lumilor Agricole, pazit cu străşinice de Abatie este principala miza ce anima ambele tabere dar te si hipnotizeaza definitiv si irevocabil silindu-te in a nu mai lasa cartea din mina. Peisajele joaca si ele un rol important. De la Campia Pannoniei de pe Terra unde domina peisajele apocaliptice ale unui pamant distrus de radiatii si poluare, suntem purtati de-a lungul Imperiul pe planete marginase pentru a asista la schimbarile ce vor modela ulterior viitorul omenirii.

Dilemele si necunoscutele te intimpina la tot pasul. Ce se poate intampla atunci cind principiile economie au ajuns sa domine intr-o masura covarsitoare religia omului? Pina cand poate fi controlata total o populatie de clone folosita doar pentru a-i imbogati pe altii? Poate religia si forta suplini orice constiinta de sine intr-atat incat omul sa se transforme in nici mai mult nici mai putin de o oaie oarba? Poate intr-adevar iubirea invinge cu adevarat simtul datoriei si conditionarea de a nu se opune imperiului? Intrebari la care putem gasi raspunsuri sau macar putem intrezari indicii in valtoarea evenimentelor. Singura certitudine este ca totul se desfasoara intr-un cerc perfect, unde nu exista un inceput evident dar nici un sfarsit concret.

Ce-as fi vrut sa fiu daca n-as fi fost quint?Probabil preot.
Dar  de ce sa vrei sa nu fi fost quint?
N`Gai Loon – Confesiuni

Dan Dobos are actiune si stie cum sa dozeze nivelul acestuia din plin si nu numai atat. El poseda si stiinta descrierii amanuntite descoperind cu usurinta in fata cititorului personajele, trairile si pasiunile acestora. Surpriza de la final are conotatiile unei revelatii absolute atat pentru multe din personajele romanului cat si pentru noi, insa nu ma pot abtine si sa nu remarc tonurile un pic comice si partial absurde ale implicatiilor exploatate de scriitor pentru a intregi un tot cu totul deosebit.

S-a spus ca Abatia are radacini in Fundatia lui Asimov sau Dune-ul lui Frank Herbert. Cert este ca asa cum melanjul din Dune este o resursa unica, gasim si aici diziliul, singurul mijloc prin care se pot realiza calatoriile superluminice, controlat strict de catre Imperiu. Ca si in Dune avem niscaiva supersoldati, quintii, pregatiti special pentru a servi interesele dinastia conducatoare. Si, din punctul meu de vedere, asemanarile se opresc aici. Cel putin in ceea ce priveste Dune. Despre trimiterile catre Fundatie nu ma pot pronunta. In esenta, eu le vad ca elemente intalnite si la alte romane de circulatie internationala, sub o forma sau alta, asa ca nu gasesc nicio problema in a le folosi si exploata.

In pofida tuturor prejudecăţilor împotriva romanului de aventuri şi împotriva siglei SF, Dan Doboş îşi propulsează personajele în dialoguri ardente, pune preţ pe analiza psihologică, nu se sfieşte să le lanseze în dispute cu subiect moral şi/sau religios .
Cătălin Badea Gheracostea, Ziarul de duminică, 21 octombrie 2005

De ce a trebuit o editie reviziuita si adaugita? Pentru ca probabil niciun scriitor nu este multumit intru totul de opera sa si isi doreste sa o finiseze pina atinge perfectiunea. Si mai trebuie sa tinem cont ca, in plus, Dan Dobos a avut la dispozitie si sursele proprii de imbogatire a continutului acesteia. Pina la urma este un castig pentru cititor care se poate bucura de opera unui scrib desavarsit, un adevarat papusar si manipulator de destine ale caror existente depasesc barierele timpului nostru, si a carui scriitura poate concura cu usurinta cu oricare autor din afara. Pentru comanda cartii  click aici.

Abatia reuseste performanta de a se adresa unui public divers, de la cititorul nepretentios, insa avid de combinatii socant, pina la rafinatul ideilor, degustator de intelepciuni paradoxale.
Mircea Oprita, Cronici de familie, Casa cartii de stiinta, 2008

Astfel aflăm ca în seriile  MILLENNIUM PRESS la târgul Gaudeamus din toamna asta, în seria Epic va fi publicat primul volum al trilogiei ABAŢIEI câştigătoare a Premiului Vladimir Colin în 2006, lucrare a ieşeanului Dan Doboş. Va fi vorba de o ediţie adăugită şi revizuită, putându-vă astfel “reîntâlni cu  civilizaţii tehnologice avansate conduse de ierarhii retrograde, trãdând implacabila perpetuare în viitor a tarelor personalitãţii umane, guvernãri sub semnul declinului sau al efemerului şi eroi ca salvatori de circumstanţe”.

Dacă veţi studia cu atenţie informaţiile cuprinse în calendar o să puteţi observa anumite noutăţi, legate de persoana mea…