Acestea fiind spuse…

Cybervals – Mircea Coman. Din seria “mda”. Nici calda, nici rea, oarecum plictisitoare, o mai salveaza sfarsitul gandit destul de bine incat sa nu ma prind care era faza inainte de explicatie.

Duel cu ceata si lotusi – Catalin Sandu. Daca mi-a placut mie, care nu stiu nimic despre Go, sunt convinsa cei care il inteleg vor fi si mai incantati. Catalin Sandu a nimerit la fix echilibrul intre prea multe si prea putine informatii (mie imi place sa ghicesc), iar scriiturii n-am nimic ce sa ii reprosez. As face un rezumat al subiectului daca as putea, dar mi-e greu – sa zicem un fel de joc de Go care consta in crearea de peisaje cu ajutorul mintii.

Heptozaur – Liviu Braicu. Antologia asta are parte de cateva povesti stil basm, iar Heptozaur este prima dintre ele. Ca stil nu m-a dat pe spate, dar povestea in sine e draguta si n-am mai intalnit pana acum teoria asta privind comportamentul balaurilor. “Cum sa te protejezi de balauri folosind matematica de clasa 1″, cum ar veni. Daca nu o iei prea mult in serios, nuvela e chiar misto.

Saltul pisicii – Roxana Brinceanu. O povestire cu potential, dar care s-a cam pierdut pe drum. Probabil ar fi meritat extinsa putin, pentru ca, imediat ce intelege si cititorul care era faza… totul se termina. Pacat, ca abia incepusem sa fiu interesata.

Intre cesti de cappuccino – Robert Coller. Aici recunosc ca parerea mea e mai subiectiva decat de obicei. Pe Robert l-am cunoscut pe un forum de scriitori amatori (si bagatori de seama, adica eu), iar povestirea aici de fata m-a impresionat la vremea respectiva din cauza ca era mult mai buna decat orice se mai scrisese pe acolo (poate si datorita faptului ca n-avea de-a face cu elfi, barbari si batalii…). Privita alaturi de altele, in volum, nu mai e chiar atat de “wow”, dar ramane in continuare o povestire interesanta.

Sufletele arborilor – Ioana Visan. Incepe bine. Foarte bine. Pacat de razele laser de la final… Putea sa fie o poveste fantastica reusita, dar mie finalul mi-a inspirat doar un Arnold pe motocicleta.

Valori familiale – Aron Biro. Una dintre preferatele mele din volum, desi e lunga si greu de urmarit pe alocuri. Familia din titlu e alcatuita din Primul Fiu al Domnului, Al Doilea Fiu al Domnului si – evident – Domnul insusi, iar povestirea il adauga la distributie si pe Iuda. Ce mi-a placut: bulele de zvonuri (ingerii sunt prea lenesi ca sa duca mesaje oamenilor, asa ca Domnul a lasat sa pluteasca bule care sunt sparte si care duc la raspandirea cunostinelor in subconstient), reinterpretarile Bibliei (Sarpele – un inger cu aripile atrofiate – vrea ca omul sa sparga toate bulele si sa cunoasca tot, dar Adam nu nimereste si trebuie sa sufere consecintele), faptul ca identitatea Primului si Celui de-al Doilea Fiu nu sunt atat de clare cum par… si, per total, stilul, faptul ca unele fraze chiar merita citate (de ex.: “Liberul arbitru, in viziunea lui Dumnezeu, inseamna ‘Faci ce vrei, dar stii ce faci?’, ceea ce in mintea lui Adam s-a inteles ca ‘incercarea moarte n-are’”). Probabil e singura povestire din antologie pe care vreau s-o recitesc.

Vanatoare de vulpi- Liviu Radu. O povestire scurta-scurta de tot, prea scurta ca sa poata fi SF sau fantastica. Din fericire, dimensiunea este numai buna, avand in vedere ca devine clar destul de devreme care e poanta.

Radio Live – Mircea Pricajan. Probabil ar fi fost o povestire interesanta daca as fi inteles ce se intampla. DJ-ul “malefic” ajunge condamnat de el insusi? Dependenta de o voce de la radio? Am zis eu ca imi place sa ghicesc ce se intampla, dar ceva mai multe indicii n-ar fi stricat…
(Apropo, eu nu-s adepta ideii ca autorii nu trebuie sa-si explice scrierile… asa ca astept explicatii )

Testamentul de ciocolata – Marian Coman. Am citit-o deja de doua ori, prin alte locuri, asa ca de data asta am sarit-o. Stim cu totii ca e buna, nu mai nevoie sa scriu inca o data.
Edit: O gasiti pe blogul lui Marian, aici.

Dansand pe Marte – Catalin Maxim. In afara de cuvantul “Marte”, nu vad legatura intre nuvela de fata si o antologie de texte SF. Asa cum nu vad nici ce vrea sa transmita… Doi batrani care viseaza la tinerete si filozofeaza intre timp? Macar are doar cateva pagini…

Zalm per Oxis – Bogdan-Tudor Bucheru. Povestirile lui Bogdan Bucheru imi plac de multi ani, iar cea de fata n-a facut exceptie. Conform unor istorici, Zalmoxis, zeul dacilor, chiar a fost o persoana reala, iar Bodgan Bucheru ne spune cum a facut un fost sclav (Zalm, fiul lui Oxis) ascensiunea la pozitia de zeitate. Dupa parerea mea, aici se vede ca da, se poate scrie literatura fantastica romaneasca, si inca bine. Bucheru recreaza societatea geta si reuseste sa scrie personaje interesante si credibile. Singura mea plangere? Sfarsitul pare fara legatura cu restul si e prea putin explicat.

Fara doar si poate – Ana-Veronica Mircea. Imi place tot ce e post-apocaliptic, dar in cazul asta realizarea nu m-a impresionat. Supravietuitorii sunt doi soti care s-au intamplat sa se afle intr-un buncar fix in momentul optim, incep sa se certe din cauza rolurilor celor doua sexe… dupa care apare Satana, care nu se potriveste in ideea mea de povestire – daca avem explozii nucleare, hai s-o mentinem realista pana la sfarsit.
(Da, Stephen King reuseste sa arunce fortele binelui si raului intr-o poveste realista, dar nu cred ca-s multi altii carora sa le iasa.)

Evidenta unor promenade – Andrei Gaceff. Oamenii dintr-un oras… incep sa se… miste? Sau sa nu se mai miste? Sau ceva de genul asta? Nuvela e atat de greu de citit incat nu ma trage inima sa o recitesc in speranta ca o sa inteleg ce se intampla.

Posibilitatea fiBANara – Ben Ami. Ideea e interesanta – o lume utopica in care locuitorii pot sa faca “excursii” intr-un fel de iad, in care totul e permis. Testare de limite, dezlantuire a ceea ce e mai rau in oameni (ma rog, in fibanari) pentru ca apoi viata sa poata continua in “paradis”. Nu am inteles de ce numele e scris “fiBANari” si italicele care misuna prin text m-au iritat dupa cateva pagini, dar esenta exista si nu mi-a parut rau ca am pierdut cateva zeci de minute citind.

Pulbere in vant – Dumitru Cl. Statescu. Nu am inteles ce vrea povestirea de la mine sau ce cauta intr-o antologie de SF. Isaac si Yehvah filozofeaza despre conditia omului, care de fapt exista numai in mintea lui Yehvah, care a cam imbatranit si i-e mila de saracii oameni care vor disparea cand el va muri. Nu ma pasioneaza discutiile filozofice, iar sfarsitul este un mare “fas”, asa ca singura parte pozitiva pe care am reusit sa o gasesc povestirii este (din nou) faptul ca e scurta.

Baietelul cel fierbinte si Harca Pamantului – Stefana Cristina Czeller. Inca un basm, chiar foarte reusit. Ca orice basm, are personaje schematice si o morala clara la sfarsit, dar asta nu are cum sa deranjeze, pentru ca povestirea e bine gandita si bine scrisa. Eu nu-s mare amatoare de Feti Frumosi, Vrajitoare si alte personaje cu o singura trasatura, dar in cazul de fata totul curge cum trebuie de la un capat la altul… si nu aduce nici o secunda a Ispirescu (phew).

Plimbarea de seara – Florin Pitea. Am pornit fara asteptari. Florin Pitea scrie cyberpunk, in primele randuri apare un nume japonez… o Doamne, iar trebuie sa citesc ceva a la Gibson? (Nota: nu-mi plac cyberpunkul in general si Gibson in mod particular.)

Raspunsul suprinzator… nu, nu aduce a Gibson, nu apare Yakuza, de fapt personajele puteau sa se numeasca John si Bill sau Ion si Vasile si efectul era acelasi. Pe scurt, un robot este insarcinat de un batran sa aiba grija de cainele celui din urma, dupa care batranul moare. Robotul e nevoit sa se documenteze nu numai despre nevoile animalelor de companie, ci si despre societatea umana – cu care are de-a face dupa ce batranul lasa mostenire cainelui o suma importanta de bani. Totdeauna e distractiv sa vezi oamenii din perspectiva unui robot.

Dar punctul forte al povestirii apare spre sfarsit, pentru ca batranul a uitat ca are de-a face cu un robot si deci nu a precizat ceva important… Ceva important care era absolut clar din text, asa ca ultima propozitie a textului e inutila si, dupa parerea mea, strica tot ansamblul. Daca ar fi lipsit povestirea mi s-ar fi parut chiar foarte buna.

Legenda menestrelului – Mioara Musteata. Ultima poveste si ultima cu inspiratie “populara” – un baiat extrem de talentat, o lauta fermecata, un imparat care nu ofera pe fiica sa de sotie si jumatate din imparatie, dar care taie mainile celor care nu reusesc sa treaca proba. Mi-a placut sfarsitul, pentru ca nu e tipic, dar realizarea a cam lasat de dorit pe final. Ultimul fragment pare grabit, doar ca sa ajungem la concluzia fireasca. Cred ca, daca epilogul se intindea putin mai mult, nuvela ar fi fost mult mai reusita.

Per total… e cam ce ma asteptam. Cam ca orice antologie, de fapt: cateva povestiri care nu mi-au placut deloc, mai multe decente si cateva pe care chiar mi-a facut placere sa le citesc. Nu am descoperit nici o capodopera, dar nici nu imi pare rau ca am investit cateva ore de citit.

Si inca un disclaimer in doua parti, daca mai era nevoie: acest post cuprinde pareri (deci nu se doreste a fi o recenzie profesionista) si in el este vorba despre povestiri. Nu despre autorii lor, nu despre alte antologii, nu despre alte site-uri si cu atat mai putin despre mania persecutiei de care par sa sufere unii. Dar eu imi iau floricelele, pentru orice eventualitate…

P.S. Pentru o alta parere, cititi recenzia lui Aspoiu de aici.

Silviu Genescu – Titanic

Jen: Povestirea are o idee si atat. Sau, mai exact, mai multe idei pe care autorul incearca sa le uneasca intr-un tot unitar… fara succes. Am incercat sa fac un rezumat in cateva cuvinte, dar mi-am dat seama ca nu am inteles ce se intampla destul de bine ca sa o pot face… asa ca o sa spun altceva: cele 2/3 povesti care nu prea se pupa una cu alta sunt scufundarea (sau nu) a Titanicului si calatoria inapoi in timp a unui barbat, care e angajat ca asistent personal in casa unei bogatase pe care o supravegheaza. Pe parcurs, din motive care mi-au scapat, multiversul o ia putin razna, iar in versiunea ‘noua’ a Titanicului din titlu nu se mai scufunda la data pe care o stim noi.

Sa zicem ca povestea e chestie de gusturi – mie nu mi-a placut. Poate daca ar fi fost taiata la jumate si ar fi disparut (macar) fragmentele inutile cu bogatasa…

Dar, pe langa asta, textul plange dupa un redactor. Nu vorbesc de virgule si detalii din astea, dar am dat peste mult prea multe lucruri deranjante:
- personajul principal e ba “PA”, ba asistent personal. N-am auzit pe nimeni din Romania folosind abrevierea PA (care oricum ar fi trebuit sa fie AP), asa ca nu inteleg ce cauta intr-un text scris in romana pentru romani.
- latitudinea si longitudinea sunt exprimate cand ca “x grade W”, cand “y grade V”. Punctul cardinal se cheama “vest” si n-are de ce sa fie notat cu W…
- (poate cea mai deranjanta chestie) Citez:
R.M.S. Carpathia catre R.M.S. Titanic:
“[...]Stiati ca sunt o multime de mesaje pentru voi de la MCC (indicativul pentru statia Cape Race)?”
Deci ori vapoarele simteau nevoia sa foloseasca paranteze cand comunicau intre ele, ori autorul nu a gasit o alta solutie mai stralucita de a explica indicativul… Hmm, oare care o fi. Serios, ce cauta paranteza aia acolo?! (si in alte comunicatii similare)

Pacat de Titanic, pacat de tentativa de realizare. Ar fi fost interesat de urmarit prin mesaje radio cum o tragedie se transforma intr-un incident minor… daca ar fi lipsit restul nuvelei.

Aspoiu: Cind ma gandesc la aceasta povestire imi vine in gand cuvintul CHIN. Si nu ma refer numai la lectura, ci si la efortul autorului. Pare ca domnul Genescu s-a chinuit rau de tot sa scrie chestia asta – evident nu am de unde sa stiu daca este asa sau nu, insa asa pare. Later edit: Textul pare chinuit din cauza abundentei de detalii inutile si  descrierilor supraincarcate, care se doresc a da credibilitate lumii imaginate. La mine au avut efect exact invers. Cu tot efortul depus, nu a iesit mare lucru. Personajele sint pe nicaieri, dialogurile ridicole, descrierile care teoretic ar fi trebuit sa sprijine primele doua fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg de ce autorul se incapatineaza sa scrie despre americani cand e clar ca nu-i iese. S-a intamplat si in alte povestiri ale dinsului, se intampla si in asta. Alt cuvint care imi vine in minte este STATIC. Pentru ca nu se intampla mai nimic. Practic pesonajul principal intra pe o usa bou, si dupa o discutie destul de lunga si fortata, iese pe aceeasi usa vaca, insa intr-un univers usor modificat. Si cam atat.

Am fost putin vexat surprins, contrariat de parerile domnului Iovanel referitoare la scriitura domnului Genescu deoarece sint in totala contradictie cu ale mele. Nu stiu ce sa va spun despre “coolness” (termen care sper ca nu se refera la bogatia obositoare de americanisme folosite in text), insa expresivitatea, controlul si valoarea literara eu unul nu prea le vad. Ba mi se pare ca autorul are mari probleme in a exprima in scris ce vrea de fapt  sa transmita. Adica CHIN STATIC.

Liviu Radu – Ari

Jen: Stiu ca Aspoiu o sa spuna ca e o povestire rasista, dar mie mi s-a parut foarte misto. Intr-un viitor in care modificarile genetice sunt la ordinea zilei, un cuplu decide sa faca un copil neobisnuit – cu piele alba, par blond si ochi albastri. Desi ar trebui ca respectiva modificare sa fie reversibila, se dovedeste ca nu e asa, si incet-incet ia nastere un mic grup ‘etnic’.

Nu o sa dezvalui mai mult, pentru ca povestirea merita citita fara spoilere, dar mi s-a parut o idee foarte desteapta, un soi de explicatie alternativa pentru aparitia rasei caucaziene si a unui anume mit foarte cunoscut. Intamplator, si aici e vorba despre calatorie in timp, dar artificiul e folosit cu mult mai mult succes decat in Titanic.

Aspoiu: Pai este rasista si nu numai. Practic Liviu Radu justifica in nota SF cum ca Ari-enii sint fiinte superioare, menite sa domine lumea si sa le dea la cap celorlalti (care o merita cu varf si indesat, mai ales negrii). Povestirea asta nu ar fi fost niciodata publicata intr-o limba de circulatie internationala. Daca, prin absurd, ar fi publicata, ar fi si ultima pentru Liviu Radu. Facand abstractie de faza cu arienii, scriitura curge bine insa ideea are ceva gauri de logica. Printre altele, intamplator sau nu, autorul plaseaza zorii crestinismului undeva la inceputul epocii de piatra – nu am studiat istoria crestinismului (si nici nu o sa o fac prea curind) dar parca nu pare in regula.

Desi valoarea literara pare peste media romaneasca, mie imi e cam greu sa trec peste implicatiile rasiste. Sint curios ce parere are Sorin Camner despre baietii blonzi cu ochii albastri, aka ARI.

Sebastian A. Corn – A saptea zi a vanatorului

Jen: Recunosc cu mana pe inima ca nu am inteles foarte mult din actiunea povestirii, dar detaliile fac toti banii oricum. Niste unii si niste altii se bat pentru putere intr-o lume… cu totul diferita de a noastra. O lume in care totul e organic, in care oamenii pot lua in stapanire la propriu un oras, in care inteligentele artificiale sunt doar niste programe (si totusi ceva mai mult)… Razboiul nu m-a preocupat prea tare (desi e motivul pentru care cititorul ajunge in Patru Targuri), dar lumea imaginara ar putea bate creatiile multor cyberpunkeri de pe meleagurile anglo-saxone, dovada cea mai elocventa fiind faptul ca a ajuns sa imi placa mie ceva cu iz de cyberpunk. Organo-punk?

Ah, si n-am inteles de ce dialogurile au fost intre ghilimele.
(Ma rog, banuiesc de ce – pentru ca povestirile au fost publicate asa cum le-au trimis autorii, iar Sebastian Corn nu a folosit linii de dialog… dar asta e ceva care trebuia rezolvat inainte de tipar, pentru consecventa si corectitudine.)

Aspoiu: Aici sint exact pe aceeasi lungime de unda cu Jen. Imi place foarte mult cum scrie Corn, insa nu de putine ori am dificultati in a ‘vizualiza’ lumea sau in a urmari si intelege ce se intampla. Ar fi poate mult mai bine daca lumile construite ar primi ceva claritate, niste reguli coerente sau niste linii logice. Nu zic ca nu ar exista, poate exista dar autorul le are in cap ca implicite (dupa cum a gandit el lumea) insa daca nu se vad cit de cit in text, pentru cititor nu exista. Poate din aceasta cauza povestile ‘mainstream’ semnate de catre Corn imi dau impresia de soliditate si consecventa: lumea exista deja si ii stii regulile (aproximativ). In rest un foarte bun exemplu de constructie, dozare, dialoguri si idei proaspete. Mi-a placut in ciuda ‘petelor albe’.

Cristian M. Teodorescu – Moartea domnului Teodorescu

Jen: In primul rand, nu am vazut filmul, asa ca, daca exista vreo paralela mai subtila intre el si nuvela, mi-a scapat cu desavarsire. Despre text nu e mare lucru de spus: o povestire scurta, cu o idee interesanta, dar nimic memorabil. Nu sunt sigura ce reactie a dorit autorul sa trezeasca in cititor, dar daca tinta era dezgustul sau oripilarea… la mine a avut efectul opus. Mi se pare ca recoltarea de organe e o idee foarte buna – daca oricum esti mort, de ce nu ai mai face o fapta buna de dincolo de mormant? Detasarea personajelor e suspecta, dar procedeul in sine (domnul Teodorescu ajunge “util” pana la ultima picatura de sange) e laudabil. Cati oameni ar putea salva corpul meu oare?

Aspoiu: O povestire agreabila, asta este parerea mea. Reciclarea dusa la extrem, in nota romaneasca. Probabil ca reciclarea hartiei prin ardere este tot o metoda romaneasca (sau autorul a vrut sa ne spuna ca din acel domn Teodorescu nu a mai ramas chiar nimic). Totusi, asa cum a spus Jen, nu o chestie memorabila.

Cristian M. Teodorescu – Big Bing, Larissa

Jen: Singura povestire care nu a fost “la prima vedere”, pentru ca o auzisem deja la cenaclu. Avand in vedere ca subiectul contabilitatii si finantelor ma depaseste, nu pot sa spun decat ca ideea e interesanta – Monetaria este o tara unde toate femeile se ocupa de (evident) bani, care au capatat valente mistice si au chiar si un soi de religie proprie… cu contabilele ca mari preotese, sa zicem. Modul de prezentare (un articol scris de o mama pe baza explicatiilor pe care i le da fiicei sale) nu m-a dat pe spate, iar peste detalii am trecut, pentru ca imi aminteau de cursurile de la facultate in care incercam din greu sa raman treaza. Probabil ca povestea e mult mai interesanta pentru cineva care poate intelege ca lumea despre ce e vorba in ea.

Aspoiu: Un alt exercitiu satiric, mai interesant decat primul. Probabil ca este implicata si o doza serioasa a chestiei ce o numim ‘deformatie profesionala’ in aprecierea mea. Povestirea reuseste sa smulga un zambet celor carora contabilitatea nu le repugna cu totul. Si cam atat. Poate ca pentru autor a sosit momentul sa-si exerseze extrapolarile (destul de indraznete si reusite) spre zone mai putin satirice.

George Lazar – Switch

Jen: Switch a fost o surpriza placuta – a idee interesanta tratata bine, cu o mica-mica exceptie. Probabil orice pusti de liceu si-ar dori sa dea peste un magazin care vinde puteri de supereroi, mai ales cand cauta un mod de a o cuceri pe cea mai frumoasa fata din clasa. Spre deosebire de sutele de mii de adolescenti din realitate, Toma are bafta asta… si profita de ea cum trebuie.

Restul, cum a ajuns vanzatorul de puteri aici, de ce exista ele de fapt… mai putin important. Toma e destul de simpatic incat sa te tina cu ochii in carte, si eu chiar i-am tinut pumnii ca sa scape de nesuferitul de Neo si s-o cucereasca pe Roua. Care e mica problema? Cliseul vesnic: fata isi da seama ca baiatul e de fapt incantator si fara superputeri si se indragosteste de el. Hmmm.

Ce n-am inteles: de ce SuperToys for Super People devine mai intai SuperToys for SuperPeople si, mai apoi, SuperToy’s for Super People. Brrrr. Chiar n-a vazut nimeni apostroful ala ingrozitor, care se repeta de cateva ori chiar? “Ale SuperJucariilor pentru Super Oameni”?!

Aspoiu: Pentru mine nu a fost o surpriza, ci doar confirmarea ca domnul Lazar vrea sa scrie comercial, in acest caz comercial fiind egal cu ‘subtire’ straveziu. Dupa parerea mea povestea asta poate fi incadrata la cel mult YA, cu tenta ‘emo’ clara. Ideea este destul de previzibila, abunda de chestii pe care autorul le crede specifice liceenilor, dar are grija sa le prezinte numai pe cele care ‘dau bine’ cu SF-ul. De exemplu nu am auzit nimic despre manelele cintate duios din smartphoane in liceele patriei. Mai nasol e ca si cu chestiile ce tin de adolescentii un pic mai desteptii (‘tocilari’ adica) Lazar da cu mucii in fasole (Nvidea Gforce!!!). Adica daca  nu le stii prea bine e de preferat sa vorbesti la general decat sa te bagi in chestii specifice numai ca sa te faci de ras. Mai ales ca acele ‘specificitati’ nu adauga nici un pic de valoare textului.

Asa cum a spus Jen mai sus se merge pe clisee usurele. Ma intreb daca autorul si-a pus problema cum ar fi evoluat toata treaba daca toata lumea avea acces la superputerile alea…  Per total, un text care mie nu mi-a spus nimic, in orice caz nimic bun.

Balin Feri – Restrictia

Aspoiu: Cred ca prezenta celor doua texte, “ARI” si “Restrictia”, in aceeasi antologie este o greseala pentru ca ambele marseaza pe aproximativ aceeasi idee de baza. Nu stiu daca si cine a facut selectia textelor, insa din punctul de vedere al cititorului este evident acest lucru.

Parerea mea este ca prietenul nostru BF face cateva greseli de incepator. In primul rind vrea sa spuna prea mult: cum arata societatea si Pamintul in viitor, de ce era asa de destept Einstein, cum au aparut oamenii pe Pamint, cine sint de fapt Adam si Eva, cum ne vad alienii si cum ne dau ei la cap. Cand vrei sa spui prea mult sfarsesti prin a dilua ideea de baza, asta se aplica in mod special prozei scurte. Din cauza asta BF nu prea reuseste in mai nimic din ce si-a propus. In al doilea rind avem parte de o introducere cam lunguta, care putea sa lipseasca cu totul pina la momentul cand personajul principal ajunge la bulau (niste fashback-ri rezolvau repede si eficient toata nevoia de background). In al treilea rind Personajul Einstein e in plus, ridicol si degeaba – nu face dacat sa traga povestea in jos. In al patrulea rind, fiind ocupat cu toate astea, BF nu prea mai are timp sa ne spuna prea multe chestii convingatoare despre viitor – doar ca e nashpa si totul e controlat de catre o organizatie gen politia militara globala. In al cincilea rind partea ‘stiintifica’ legata de calatoria in timp este foarte neinteresanta, plictisitoare, spusa ca un ‘dialog’ intre savant si tipul mai putin savant; ca si in alte cazuri valoare adaugata zero – mai bine lipsea (cu tot cu cel care o explica). In al saselea rind apar niste alieni-voci din pamint si iarba verde, care il plaseaza pe nea Adam undeva in afara timpului, unde insa timpul tot curge in mod normal dovada fiind conversatia in timp real acestora care, culmea, este auzita si INTELEASA de catre personajul mentionat. Cam din aceeasi iarba verde apare si personajul Eva, undeva aproape de final, numai buna sa inchida cercul.

Asa cum am spus, mult prea mult scris. Imi este clar ca sperante sint, insa BF are de invatat cum sa scrie mai putin, fara chestii inutile, sa se concentreze pe chestii relevante pentru cititor si cum sa creeze personaje credibile. Parerea mea sincera e ca BF are nevoie de focus si forta pe intindere mai scurta (jumatate?). Strict legat de prezenta povestire poate ar prinde bine revederea “Hawksbill Station” si “Timescape” (si nu numai).

Jen: Povestirea asta nu avea ce cauta in acelasi volum cu a lui Liviu Radu. Din pacate, comparatia intre cele doua idei identice ii da castig de cauza lui Liviu Radu… mai ales ca sfarsitul nuvelei lui Balin Feri e previzibil cam de cand apare personajul Eva. Din fericire, scriitura e placuta, si in ciuda subiectului cam rasuflat mi-a facut placere sa citesc pana la capat.

Redactarea lasa din nou de dorit totusi, ghilimele romanesti alterneaza cu cele in stil francez… din motive pe care nu le inteleg, dar as da vina pe setarile Wordului

Ah, da: daca m-as fi prins ca Albert era Einstein, mi-ar fi placut mai mult

Marian Truta – A doua venire

Aspoiu: Pentru mine aceasta este cea mai buna povestire a antologiei de fata. Mi-a adus cumva aminte de Ted Chiang. Personaje romanesti foarte fain construite, un set-up romanesc intr-o istorie alternativa, presarata din belsug cu elemente ‘alchemy-punk’, daca imi este permisa folosirea acestui termen. Dupa lectura o sa va fie foarte clara sursa inspiratiei domnului Truta (da, fapte reale din vara-toamna lui 2008, foarte frumos integrate in universul alternativ) insa forta acestei scrieri nu sta in idee ci in cum este ea prezentata. Desi se desfasoara pe 43 de pagini, nu am simtit intinderea. Partea cu amintirile cetoase din timpul unei stari de ebrietate avansata (da, ati citit bine!) a fost pentru mine cireasa de pe tort din punct de vedere literar.

Din punctul meu de vedere aceasta povestire poate oricind sa stea in topul prozei scurte de gen. Si vorbesc despre despre topul international. As fi curios cat timp a fost in lucru si cite drafturi a avut acest text – presupun ca prima scinteie dateaza din toamna lui 2008. Nu de alta dar se vede ca este lucrat, nu am gasit nici o fisura, nici de exprimare, nici de logica, nici de altfel. Ce incerc sa spun este ca pe linga idee, vointa si o doza de talent, povestirile scriitorilor aspiranti au nevoie de metoda si de munca (merci ‘V’). Spun asta deoarece in cazul majoritatii celorlalte lucrari nu se simte ca au fost revazute si finisate corespunzator. Exemplul cel mai evident este “Restrictia” (sper sa ma ierti draga BF ca te folosesc drept exemplu negativ, dar esti cel mai la indemana).

Mai spun doar ca daca vreodata in RO se va lansa o scoala de scris SF&F, Marian Truta ar trebui sa fie printre profesori.

Jen: Marian Truta este printre primii romani autori de SF&F pe care i-am citit, candva, cand exista un site pe nume Top 10 SF, si printre cei care m-au impresionat cel mai tare atunci. Textul de fata e, dupa cum a spus si Aspoiu, foarte bine scris, dar pe mine actiunea nu m-a dat pe spate. Sau, mai exact, partea ei SF. Relatia dintre Iovan si Ilinca este foarte actuala – baietasul de cartier care incearca sa para mai bogat, suna cunoscut? -, dar restul… Cele doua planuri are actiunii nu mi s-au parut conectate destul de bine (desi fiecare este interesant, luat separat), iar justificarea finala chiar nu am inteles-o: cate un agent pentru fiecare inginer? Mai ales ca al nostru nu mi s-a parut ca merita atentia…

In schimb nota 10 (hai 9.50) pentru Masina si pentru chestia din final. Aproape toate pacatele au fost spalate in ultima pagina.

Danut Ungureanu – Ultimul mesaj e vesnicia

Aspoiu: Trebuie sa va spun ca nu prea ma omor cu cyberpunku’. Putine scrieri incadrabile in acest subgen mi-au fost pe plac, majoritatea scrise insa de autorii a caror opera atinge doar tangential subgenul mai sus mentionat. In  general cyberpunku’ ma oboseste prin viteza cu care autorii arunca in cititor cu tot felul de termeni tehnici reali sau inventati specifici IT-ului, de multe ori granita dintre fizic si virtual fiind in mod intentionat neclara. Nu de putine ori am avut senzatia ca aceasta zapacire a cititorului este practicata in mod intentionat pentru a masca alte ‘deficiente’ ce tin de partea literara – world building, personaje, constructie si dozare a textului.

V-am spus toate astea pentru a intelege ca parerea mea nu are relevanta nici macar pentru mine in cazul acestui text (se aplica si la textul semnat de Corn). In aceasta povestire dedicata lui Alexandru Ungureanu (Big Al), Danut Ungureanu nu incearca sa ascunda nici un fel de deficiente – pentru ca nu exista. Scriitura curge foarte bine, personajele sint “reale”, dialogurile au susbstanta. Doar ca pe mine nu prea m-a prins din cauza motivelor expuse mai sus. Precizez doar ca am citit alte texte semnate de Danut Ungureanu in care doza de cyberpunk era de la moderata spre foarte redusa, texte care mi-au placut foarte mult. Si ma opresc aici.

Jen: Si eu cu cyberpunkul… la fel. Nu ma atrage genul si sunt rare textele care reusesc sa ma prinda intr-atat incat sa ignor problemele care vin o data cu tona de tehnologie pe care ne-o varsa autorii in cap. In concluzie, tot ce pot spune despre nuvela lui Danut Ungureanu e ca e scrisa bine. N-am prea inteles ce se intampla, dar nici nu m-a tras inima sa o recitesc ca sa ma prind.

Din nou, ghilimele in loc de linii de dialog.

Despre carte in general

Aspoiu: Sint sigur ca Jen o sa aiba mult mai multe de spus, eu o sa ma rezum la probleme evidente.

• Cuprinsul care ‘cuprinde’ doar autorii, fara titlurile textelor; desi domnul Teodorescu este prezent cu doua texte, este ‘cuprins’ doar o singura data.
• Folosirea la gramada a liniutelor de dialog, ghilimelelor, ba am vazut si chestia asta “<< >>” la un moment dat.
• Si cam atat. Despre partea ‘politica’ o sa va spun cu alta ocazie.

Jen: Nu am mult mai multe de spus Cam toate problemele au fost punctate deja in recenzie, si cred ca motivul este unul extrem de simplu: ori redactorul a lipsit cu desavarsire, ori nu si-a facut treaba. Per total a fost mai bine decat ma asteptam totusi, iar eu sunt sensibila la amanunte de genul asta. (Deformatia profesionala si nu prea, am remarcat aproape dintotdeauna inconsistentele de stil…)

Coperta despre care s-a tot discutat mi se pare… inca nu stiu cum. Imaginea in sine nu arata rau, dar nu imi place cum a iesit pe carte. Parca e un jpg marit mai mult decat era cazul…

Later edit (Aspoiu): In cadrul pragrafului referitor la “Titanic”, s-au strecurat citeva exprimari nu tocmai fericite pe care mi le asum. Drept umare am operat unele corectii si adresez scuze publice domnului Genescu pentru situatia creata.

Si a inceput dansul… Chestia aia cu “Nu-i ca-n filme!” s-a adeverit cu varf si indesat, insa exact in directia opusa fata de ce am sperat eu. Dupa tiparul consacrat…

The Good

Pentru ca e primul lucru care il vezi la o carte, o sa mai spun inca odata ca ilustratia este superba, cum mai rar vezi pe cartile romanesti. Mi-a adus aminte de seria lui Mieville…

Multe nume, multi autori – astfel poti sa-ti faci o imagine cat de cat de ansamblu asupra a ce se mai scrie in fictiunea fantastica romaneasca. Un mix interesant de nume consacrate, autori mai putin prolifici si cateva debuturi pe hartie.

Se remarca povestirile “Testamentul de ciocolata” si “Plimbarea de seara”. Sa detaliem un pic:

-                          “Testamentul…” este probabil cea mai buna povestire romaneasca scrisa in ultimii ani. Are tot ce-i trebuie si mixeaza foarte inspirat doze de mister si indicii echilibrate si bine asezate, personaje foarte misto si detalii care fac diferenta, toate acestea contribuind la constructia unei atmosfere de exceptie. Desi din prisma ideei poate fi considerata “doar o alta poveste cu fantome”, mestesugul lui Marian Coman o transforma in “altceva”.

-                          In “Plimbarea…” Florin Pitea incearca sa prezinte in mod plastic o idee care parea uzata, …am impresia ca dinsul o duce un pic mai departe. La baza este prezumtia ca viitoarele inteligente artificiale nu vor reusi sa asimileze notiuni ce tin exclusiv de lumea organica cum ar fi nasterea, moartea, sentimentele sau dorintele. In cazul de fata este vorba despre o astfel de inteligenta care isi indeplineste sarcinile la infinit, desi scopul, obiectivul urmarit prin indeplinirea acestor sarcini a disparut demult datorita ciclului natural al vietii organice… Cel putin asa am interpretat eu. Se vede ca autorul e in bransa – scriitura e frumos construita si curgatoare. Toate merg bine pina la un punct cand…

The Ugly Truth

Adevarul cel verde si nasol e ca am fost crunt dezamagit de aceasta antologie. Poate sint eu un ciudat si cer prea mult, poate am asteptari prea mari asa… in general, poate m-a pacalit coperta (care, o spun pentru a treia oara, imi place foarte mult!)… Am cerut si parerea unor colegi si prieteni, insa, din pacate pentru autorii de fata, opiniile exprimate tind spre aceeasi concluzie. Sa detaliem iar…

-                          Povestirile cele mai nasoale: “Heptozaur” – un fel de fantasy inept cu poanta la final, nici o miza, nici o motivatie, plin de contraziceri si goluri (par eczampl “Doar că nu degeaba Munţii de Miazănoapte erau socotiţi hotarul lumii, hotar de netrecut, neprietenos, unde oamenii nu aveau ce căuta…”, dupa jumatate de pagina “Munţii nu erau de netrecut, doar că ar fi fost mult mai uşoară o călătorie de o săptămină, ocolitoare…”), un motiv perfect pentru cei care refuza sa citeasca SFF romanesc; “Valori familiale” – o povestoaie despre chestii biblice in nota moderna, dorit non-conformista, a iesit un mare ghiveci neplanificat, plin de mistouri rasuflate, scene si detalii inutile, plicticoasa si luuuuuuungaaaa rau; “Probabilitatea fiBANara” – de fapt nu este o povestire ci o mare strofocareala pretentioasa in care autorul doreste sa ne prezinte un oarece sistem socio-filozofic nascut din oarece frustrari legate de nu stiu ce ban-are suferita de dansul… Asa, SI?!

-                          Povestirile banale: sint cele ne-nominalizate nici la bune, nici la proaste. Dar cand zic banale, sa stiti ca sint dureros de banale. Desi unii autori arata ca stiu sa scrie fraze frumos intoarse, paragrafe plastice, ba chiar constructii non-liniare destul de complicate dar convergente (Roxana Brinceanu), le lipseste ambitia de a scrie ceva cu adevarat atragator. Povestile nu au miza, nu au motivatie, in general dau senzatia ca au fost scrise doar sa ca umple niste pagini. Le lipseste feeling-ul, nu te transporta nicaieri, nu-ti transmit nimic. Unii autori vor neaparat sa scrie cu poanta la final (un fel de sense of wonder de rahat), altii baga epicisme lungi, excesive care te fac la final se te intrebi “Cum?! Am citit atatea detalii pentru finalul asta?” (Bucheru), altii tot baga chestii religioase care nu duc nicaieri, Liviu Radu vrea sa scrie bancuri seci (asta cu vulpea nici macar sec nu a fost), altii o dau in basme moraliste… etc. Din aceste motive eu personal nu m-am putut opri din verificat din 5 in 5 minute  cate pagini mai am pina la sfarsit, sperand ca urmatoarea povestire sa-mi trezeasca interesul… si tot asa… La modul sincer, fiind atat atat de BANALE (sic!) nici nu prea am ce scrie despre ele. Genul de scriituri pe care le uiti complet in doua saptamani.

-                          Povestirile bune si bunicele (alea doua care e) au si ele niste aspecte negative: “Testamentul…” este foarte bun (la fel, in opinia mea) insa este la a cata publicare? Ba s-a trasformat si intr-un roman mic-mititel (nu stiu diminutivul petru roman, dar daca vreti sa-i ziceti roman nu aveti decat – in alte parti ar fi considerat cel mult nuvela); sa intelegem de aici ca autorul a cam lasat-o moarta? Sau ca asta e tot ce a putut in cativa ani de zile? Cam putintel pentru un asa mare suporter al renasterii literaturii romane contemporane…

-                          Cred ca domnul Pitea are o mare dorinta nemarturisita: cred ca dansul ar fi vrut foarte mult sa se fi nascut in America… sau Japonia… Si ar fi vrut sa fie botezat Sterling, sau chiar Gibson… Nimic rau in a vrea sa-ti plasezi povestile prin alte parti dar daca nu stapinesti substratul de baza al respectivei culturi, o sa sfarsesti cu niste chestii fara personalitate, pe nicaieri si oriunde, sau mai rau, sa cazi in ridicol. In afara de ati boteza personaje cu nume care rimeaza cu Toyota, Mitsubishi sau Kawasaki… Revenind strict la “Plimbarea…” de fata, desi ideea parea faina (considerand ca e aia pe care am identificat-o eu), executia da prin sant, ba chiar o ia la sanatoasa prin porumb in unele momente. Robotul Murakami (sorry, nu ma pot abtine) nu prea stie el cum e cu chestiile ce definesc natura umana (canina?! Hai sa zicem organica si gata!) dar stie diferenta intre vorbe urate si vorbe frumoase, asta determinindu-l sa devina mare expert in probleme legale (chestia asta nu cred ca se va intampla any time soon, nu fara decodificarea completa a comportamentului uman), download-eaza in draci informatii (io as fi bagat si niste pr0n) si se auto-instruieste. DAR, in final o da in bara cand trebuie sa deduca ca fiinta aflata in grija sa a dat ortu’ popii, ba chiar face o ciorba din respectiva fiinta desi era super-programat cum sa aiba grija de o fiinta VIE. Chestia asta cu fiertul face praf orice urma de logica si creeaza un fel de dilema a prostului facind finalul varza (adica daca nu a inteles ca a murit, de ce il fierbe?; daca a inteles ca a murit, de ce il fierbe? DE CE L-A FIERT!?) Si tot la chestii de neinteles este de ce e pus robotul sub urmarire, ce-i cu cimentul si cu aia care arunca cu gunoaie? Idee buna, executie buna in prima parte, din pacate sleampata la final.

Circumstante atenuante si nu prea

Am zis ca autorii par lipsiti de motivatie si ambitie. Eu greu sa-i condamni pentru asta cand stai sa te gandesti ca o fac doar din pasiune, in timpul lor liber, in cele mai multe cazuri fara sa primeasca un sfant pentru munca lor chiar si atunci cand sint publicati. Pe de alta parte, tocmai pentru ca e o chestie ce tine de palmares, si nu de volum si bani, de ce iti pierzi timpul si iti tocesti nervii pentru a iesi in lume cu o productie sub-mediocra? Unde e mandria voastra? Asta e intrebarea mea…

Despre carte in general

• mie mi-ar fi placut cuprinsul trebuia sa stea in fata, nu spate
• era frumos si practic sa avem prezentarea autorilor inaintea povestirilor respective
• cu alte cuvinte, ar fi ‘nais’ daca dom’ editor ar trebui sa aplica ce citeste el prin cartile alea in limbi strachineze
• am observat cateva dumitze, dar cum nu am citit varianta finala nu ma pot pronunta asupra redactarii.

Concluzia

Vezi titlul postului. In alta ordine de idei, publicarea acestei antologii este o initiativa laudabila si un indubitabil act de curaj. Nimic de reprosat editurii sau antologarului, dimpotriva. Din pacate asta a fost materialu’…Poate se vor trezi ceva ambitii sau altii care au ceva de spus.

Parerea mea, ca de obicei, ultra-subiectiva.

PS. DA, nea Maicule! Este mare nevoie de cursurile alea…mamaliga ei de tastatura!

Ages of Wonde

Din introducere aflam ca antologia s-a nascut din dorinta si ideile celor doi editori, respectiv Julie E. Czerneda si Rob St. Martin, de a exploata elementele specifice diferitelor culturi istorice. Un decor numai excelent pentru a putea fi adaptat unui cadru cu radacini fantasy. Da, exact, antologia de fata abunda in texte fantasy si/sau fantastice. Se pare ca cei doi antologatori au avut un sablon de selectare foarte riguros asadar reusita lui Costi Gurgu de a se strecura printre scriitorii selectati este cu atat mai meritorie.

“Age of antiquity” debuteaza cu un text al Ninei Kiriki Hoffman ce ne introduce intr-o frintura de lume romana uimind prin acuratetea detaliilor. Zei si vrajitoare, negustori si scalvi, blesteme si binecuvantari toate se impletesc in acest text. “To play the game of men” de Caitlin Sweet este o povestire fantastica cu mai multe subtilitati decat lasa prima impresie insa la care te-ar putea duce gandul daca ai urmari cu atentie indiiciile oferite. “Mist Wraith” de Urunaia Fung ne poarta si pe continentul asiatic cu o poveste parca desprinsa din angoasa si filmele pline de fantasme din industria cinematografica a zonei. Ce iti ramane de facut cind te numeri printre ultimii supravietuitori ai rasei tale?Cum iti mai poti proteja acum copilul nenascut? Cum se poate totusi scrie in fum? La toate aceste intrebari si nu numai veti afla raspuns in deliciosul text “Written in Smoke” de Karina Sumner-Smith.

“Age of sail” este o perioada ce nu putea sa lipseasca dintr-o asemenea initiativa si cred ca toata lumea este de acord. “Cloud above water” de Natalie Millman, “Crossing the Waters” de Ika Vanderkoeck, “Here there be monsters” de Brad Carson si a “Swift changing course” de Jana Paniccia ne familiarizeaza cu personaje intalnite doar in largul marii cum ar fi: sirenele, spiritele elementale (elementals in engleza), piratii, negustorii de sclavi, ailliachi sau krakeni uriasi – despre care se spune ca sunt urmasii decazuti ai unei anumite specii fantastice. Si povestirile din aceasta zona mi s-au parut echilibrate si unele chiar transmit si mesaje. Interesul poarta caciula in “Crossing the waters” si resursele nebanuite ce stau ascunse in interiorul fiecaruia ne pot salva deseori din situatii limita dupa cum putem observa in “A swift changing course”.

“The colonial Age” este o epoca in care miturile au cunoscut o raspandire mai mare, existand ce-i drept si o mai larga arie de acoperire si un contact mai pronuntat cu civilizatii necunoscute pina atunci. Avem parte de idei de povestiri novatoare ce exploateaza necunoscutele si farmecul “Lumii noi” americane dupa cum am observat in  “Blood and soil” de Ceri Young; drame de iubire aparute ca urmare a razboaielor dintre diversele natiuni expansioniste in “Fletcher`s ghost” de Liz Holliday; goblini (cred ca s-ar traduce ca un fel de spiridusi, si in general din ce stiu eu sunt vazuti  mai ales ca niste fiinte “rautacioase” si agresive) fascinati de mecanisme si tehnologia (incipienta) a aburilor, gelosi in acelasi timp pe iubita stapanului, in “Immigrant” de Sandra Tayler. Textul de fata mi s-a parut si cel mai apetisant din aceasta perioada. Goblinul  este foarte haios si bine creionat in incercarea sa de a-si apara “teritorul” atat in fata “dusmanilor” inchipuiti ce afecteaza programul de munca al stapanului sau, dar si a celor supranaturali ce il saboteaza cu adevarat.

“The Age of pioneers” se deschide cu povestirea, “A small Sacrifice” de Kristen Bonn, in care primeaza nevoia de a mentine tribul departe de pervertirea noii orinduieli, una dintre solutiile la care se recurge in final fiind si sacrificiul uman. Atmosfera vestului salbatic ne inconjoara in textul “Pony up”, de Linda A.B. Davis, text cu un titlu foarte sugestiv, decorul fiind populat si cu niscaiva ponei Pegasus. Urmeaza “Gold at the end of the railroad” de Elizabeth Ann Scarborough, singurul text al antologiei care nu a reusit sa ma prinda si in consecinta l-am abandonat destul de timpuriu.

“The Pre-modern Age” este vazuta ca o epoca in care omul a alergat continuu sa-si impuna dominatia asupra naturii dar si un moment prielnic pentru miracolele stiintei si boom-ul tehnologic. Insa se intreaba antologatorii, si pe buna dreptate,  mai pot acum emite sperante fortele mistice, mitologia, supranaturalul si magicul in concurenta directa cu aceste inovatii.

“The stone orrery” de Jennifer Crow pare a fi un episod desprins din deja mitul legendarei “time machine”. Destinul unei printese slave se impleteste cu cel al unui cercetator avid de afirmare si al unei femei aflate intr-o situatie delicata. Un text bine construit dar nu neaparat extraordinar. Tony Pi, nominalizat la “The John W. Campbell Award” pentru cel mai bun scriitor debutant, a reusit sa ma prinda si pe mine cu textul sau, “Sphinx!”. Intr-o epoca in care Sfinxul si alte hibride fantastice au disparut de secole soarta le pregateste totusi o surpriza majora eroilor textului nostru. Mi s-a parut interesanta asocierea Sfinxului egiptean cu magia ghicitorilor. Un asemenea text cifrat sta la baza controlului ce poate fi exercitat asupra acestora oferind detinatorului putere nelimitata asupra destinului fiarei subjugate. “A bird in the hand”, de Queenie Tirone, se detaseaza ca o alta incursiune in lumea fapturilor de basm, pasari pheonix, zane, magicieni detectivi  si vraji puternice, sabii Excalibur si mafia chinezeasca, toate acestea populeaza lumea imaginata de scriitoare.

“The Age ahead” cuprinde doar doua istorisiri insa printre autorii lor se gaseste si scriitorul roman Costi Gurgu. “Mars Bound”, povestirea lui K.J. Gould urmareste o idee neconventionala si iesita din comun. Ea exploateaza credibil un viitor in care elfii traiesc alaturi de oameni si reusesc sa ajunga datorita ambitiei unuia dintre ei, “acolo unde nici un picior de elf nu a mai calcat vreodata”. Pe Marte. Prilej pentru autoare de a analiza radacinile  provenientei magiei pe care elfii o poseda si o folosesc cu atata naturalete si gratie. O lucrare ce dovedeste ca imaginatia bate subiectele stereotipe si inca mai exista scriitori ce pot imagina abordari elfesti fara cusur. Dar nu pe la noi.

In “Angels and Moths”, Costi Gurgu trateaza debutul unui contact extraterestru ratat in prima instanta. Este un text cu substanta si vigoare literara ce aduce in discutie  subiecte contoversate. Credinta in Divinitate, ispitirea constanta a sufletului, soarta implacabila, slabiciunea spiritului si a constiintei umane  fiind doar cateva dintre ele. Recent am lecturat si unele dintre povestirile mai vechi ale scriitorului Costi Gurgu prin bunavointa celor doi entuziasti, Bebe si Voicu, ce au avut placerea de a-mi dona cateva numere din vechea revista “String”. Plecaciuni si multumirile mele domnii mei. Si, revenind la text, impresia mea este ca povestirea de fata se inscrie pe aceeasi linie cel putin, desi nu neaparat ca directie si complexitate, cu un alt text mai vechi al autorului, “Relatii Culturale”. Si acolo aveam prezenta o rasa de extraterestri inediti si bine “imbracati” literar, hipnotica prin unicitate si abordarea numerica, coordonate pe care de altfel le putem observa, in mare, si in textul de fata. Finalul te pune un pic pe ganduri si indeamna la o re-lecturare a ultimelor evenimente pentru o mai buna decifrare, ceea ce denota atentia pentru constructia subtila si migaloasa a textului.  Departe de mine dorinta de a lauda aiurea, insa scrierea mi s-a parut o prezenta solida si bine construita ce contribuie impreuna cu restul textelor reusite, la inradacinarea unei imagini generale de antologie reusita. Un punct de vedere extraterestru asupra ateismului personajului central mi-a oferit si paragraful preferat al intregii antologii :

You have decided not to believe not because  you`re convinced  that there is nothing divine, but because  you don`t need the divine presence in your life. You can live without it.

Ma gindeam ca spre deosebire de Best Sci-fi-urile lecturate recent, antologia “Ages of Wonder” frapeaza prin dimensiunile reduse si subtirime, textele prezente avand, marea majoritate, o intindere moderata cu o limita de cam maxim 20 de pagini in principiu. Insa ea nu trebuie subestimata, ci dimpotriva, un cititor pretentios si iubitor de fantastic va putea descoperi mai mult de o mana de texte pe gusturile sale, in primul rand si datorita varietatii si constructiei riguroase a subiectelor abordate. Eu unul am fost impresionat, si pe viitor o sa fiu sensibil mai atent la unele dintre numele prezente in paginile culegerii de texte, dar de ce nu, si la cel al antologatorilor.

Second Take (Aspoiu) – Asa cum am spus,  nu am citit decat povestirea lui Costi din prezenta antologie, celelalte fiind amanate pentru vremuri mai ‘relaxate’.  As vrea insa sa punctez cateva aspecte independente de restul volumului. Ce te frapeaza in primul rand la “Angels and Moths” este bogatia ideilor comprimate intr-o povestire relativ scurta. Costi are aici idei nu pentru un roman, ci o serie in toata regula. Intr-un vartej de 15 pagini avem un prim contact, mitologie populara, divinitate sclerozata, credinta pierduta, un pic de ‘love’ amar, magie extraterestra etc. Daca as fi citit cu creionul in mana luand notite sigur mai ‘prindeam’ inca pe atat. Al doilea punct forte este exprimarea: plastica, poetica aproape, cu frumoase intorsaturi stilistice – dar nu va ganditi la chestii greoaie, care pun lectura in genunuchi – scriitura este ‘impachetata’ natural iar discursul este foarte fluid. In loc de concluzie, trebuie sa va spun ca din povestirea asta tot lipseste ceva – lipseste acea ‘atingere’ specifica SF-ului romanesc caracterizata fie prin idee bunicica insa cu executie slaba (autor indragostit de idee), fie prin expunere potential buna insa fara viziune si continut (autor indragostit de vorbe). “Angels and Moths” in trei cuvinte: bogata, consistenta, atractiva.

PS. Asteptam ROMANUL.

]]> http://www.cititorsf.ro/2009/03/26/ages-of-wonder-julie-e-czerneda-rob-st-martin-ed/feed/ 22 http://www.cititorsf.ro/2009/03/26/teaser/ http://www.cititorsf.ro/2009/03/26/teaser/#comments Thu, 26 Mar 2009 08:03:23 +0000 kyodnb http://cititorsf.wordpress.com/?p=3786

De maiine 27 martie si pina duminica 29 martie in Toronto, Canada, are loc Conventia Ad Astra de literatura SF&F. Invitatii de anul acesta sunt: Melyssa Ade, Nigel Bennet, Kent Burles, David Drake, Joanne Ellen Hansen, Tamora Pierce si Timothy Zahn. Dar in afara acestora vizitatorii vor avea placerea sa se intalneasca si cu alte personalitati din lumea literaturii SF&F, cum ar fi : Robert J. Sawyer, Guy Gavriel Kay, R. Scott Bakker, Julie Czerneda, Nick DiChario, James Alan Gardner, Phyllis Gotlieb, Ed Greenwood, Karl Schroeder si lista continua.

Cu ocazia conventiei va avea loc si prima lansare oficiala a antologiei “Ages of Wonder” editata de Julie Czerneda si Robert St. Martin in care a aparut si povestirea scriitorului Costi Gurgu, “Angels and Moths”. Cu ocazia asta ne-am gandit sa marcam si noi evenimentul printr-o serie de initiative speciale, recenzia ce va fi postata “later in the day”, fiind doar una dintre ele.

Second late update : In urma articolului de ieri Ellen Datlow a publicat un raspuns pe blogul dumneai afirmand ca publisher-ul Night Shade i-a oferit un contract pentru doua antologii Horror Best of the Year…una pentru anul in curs si anul care va veni…

***

S-au anuntat si nominalizatii la premiul  Philip K. Dick  pentru 2009. Acestia sunt:

Emissaries from the Dead, Adam-Troy Castro (Eos Books)
Endgame, Kristine Smith (Eos Books) late update : se pare ca romanul a fost inlocuit de Plague War, Jeff Carlson ( Ace)
Fast Forward 2, Lou Anders (ed.) (Pyr)
Judge, Karen Traviss (Eos Books)
Terminal Mind, David Walton (Meadowhawk Press)
Time Machines Repaired While-U-Wait, K. A. Bedford (EDGE Science Fiction and Fantasy Publishing)

Castigatorul va fi anuntat vineri, 10 aprilie 2009 la  Norwescon, Washington. Membrii juriului anul acesta sunt Tobias Buckell,  M. M. Buckner, Walter Hunt, Rosemary Kirstein, si William Senior.

***

A fost desemnat si castigatorul premiului Crawford in 2009, acordat pentru cea mai buna carte fantasy apartinand unui scriitor tanar, fiind vorba de Daryl Gregory, si a sa Pandemonium (Del Rey). Ceilalti nominalizati au fost :
Doug Dorst, Alive in Necropolis (Riverhead);
David Schwartz, Superpowers (Three Rivers);
Felix Gilman, Thunderer (Bantam Spectra); and
J.M. McDermott, Last Dragon (Wizards of the Coast)

Premiul este sponsorizat de Asociatia Internationala pentru Fantastic in Arta aflandu-se la cea 25-a editie. Din jurul au facut parte:  Graham Sleight, Paul Witcover, Farah Mendlesohn, Niall Harrison, Cheryl Morgan, si Kelly Link. Acesta va fi oferit la Conferinta Internationala a asociatiei ce va avea loc intre 18 -22 martie in  Orlando, Florida.

“The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

In “Salvage” -1986-  Orson Scott Card se foloseste de mormoni pentru a creiona un viitor in care apa a inundat anumite orase, acestia fiind singurii supravietuitori, cadrul fiind doar un pretext pentru a aduce in discutia ce inseamna prietenia adevarata, sau cel putin modul in care este inteleasa ea de fiecare dintre noi. Si, desi am strambat din nas initial (eu zic ca e normal sa fii sceptic cind cineva vorbeste despre religia lui, despre care, normal, ca nu o sa zica de rau) totusi el a reusit sa-mi invinga temerile. Cu pasi stapaniti, povestirea te duce duce spre un final un pic mai gol in fapte si surprize, si mai plin in substraturi morale si sufletesti.

Despre “The People of Sand and Slag” -2004- de Paolo Bacigalupi, am mai vorbit si la numarul 3 din antologiile aparute la nemira , Best year sci-fi, asa ca nu o sa insist. Cu un final bine calibrat, si as spune eu, si surprinzator, strabatut de o anumita doza de sarcasm, esti imersat cu succes intr-un viitor in care pamantul este dominat de radiatii si ultraviolete si mamiferele vii sunt cu adevarat o raritate.

In “Bread and Bombs” -2003- M. Rickert porneste de la o poveste reala din razboaiele americane, in special cel din Afghanistan care soldatii au parasutat bombe invelite in ambalaje de hrana. Si totusi ,este doar un punct de pornire, povestea urmarind cu totul alte coordonate, inocenta copilariei printre altele, impresionand prin finalul tragic. Este evident ca se incearca sa se traga, dupa cum era si de asteptat, un semnal de alarma in privinta razboaielor si a efectelor nocive ale acestora asupra copiilor. Nu pot spune ca m-am dat in vant dupa subiect, insa nici nu pot inventa reprosuri, asa ca as spune ca pentru amatorii de asemenea subiecte M. Rickert poate fi o surpriza placuta.

“How We Got In Town and Out Again” -1996-  de Jonathan Lethem este o poveste cu influente puternice ale realitatii virtuale, care insa a reusit sa ma dezumfle pina la sfarsit. De ce? Pentru ca se termina brusc, dupa ce o perioada lunga de timp parca a cam lalait-o. Astfel desi au fost aduse in text mai multe elemente, nu au fost indeajuns de intense incat sa captiveze atentia cu adevarat iar finalul pica cum nu se poate mai neasteptat, si in plus, nu mi s-a parut neaparat si cel mai fericit.

Si am ajuns la “Dark, Dark Were the Tunnels” – 1973 -  de George R. R. Martin. O povestire demna de weird tales, remarcand mai ales momentul in care omul viitorului, adaptat la viata de sub pamant, capabil de atingeri telepatice cu alti semeni sau chiar si cu alte fiinte, reuseste sa se vada pe el insusi prin ochii oamenilor veniti din spatiu. Prilej folosit de autor pentru a-l descrie in amanunt dar si moment de surpriza totala pentru cititor, viziunea lui Martiin fiind in mare parte logica insa surprinzatoare. De observat ca uneori lucrurile care ne infioara pe noi, trezindu-ne teama si repulsie, altora li se par normale si le privesc su simplitate si detasare.

“Waiting for the Zephyr” -2002- de Tobias S. Buckell este suficient de scurta incat nici nu mai ai timp sa te intrebi: cum, gata? Este prezentat cadrul, personajele, motivatiile lor si ceva aspiratii. Povestea are potential si place, si in ciuda finalului brusc si neasteptat, intriga nefiind ingreunata excesiv, a fost o lectura placuta.

Nici “Never Despair” a lui  Jack McDevitt -1997-,  nu a reusit sa aduca antologia pe linia de inceput. Viitorul imaginat nu este unul inedit si poate ca textul ar fi fost salvat de actiune, daca ar fi existat asa ceva. Insa in incercarea de a introduce printre randuri anumite indemnuri, de a nu-ti pleca capul in fata nereusitelor si de a persevera mereu, povestea ramane pe plan secund si probabil de aici si impresia de inconsistenta.

Cory Doctorow a ramas unul din remarcatii mei de la povestirea “The things that make me weak and strange” publicata pe site-ul publisher-ului Tor.  De aceasta data “When Sysadmins Ruled the Earth” -2006-,  nu mi s-a mai parut in acelasi ton cu restul scrierii sale. Avem un viitor dominat de informaticieni si internet, in care o serie de atacuri inexplicable declanseaza nebunia, fortand supravietuitorii dezastrului sa ramana inchisi in locuinte si sa incerce sa-si recoinstruiasca vietile. Devotamentul personajelor pentru internet si administrarea acestuia, secondat de dorinta de a se reveni la normal, nu m-a prins deloc, si din pacate textul se intinde, se intinde. Si de aceasta data actiunea parca e si nu e, relatarea curge, dar nu in sensul in care mi l-am dorit eu.

“The Last of the O-Forms” -2002- by James Van Pelt autor a peste 90 de povestiri scurte a fost o surpriza placuta. Cred ca oricat de scurt ar fi un text, daca ideea este suficient de atragatoare si bine dozata, atunci si cititorul este multumit. Intr-o lume in care mutatiile sunt la ordinea zilei, personajul nostru incearca sa profite din plin de aceste noi realitati insa succesul nu este asigurat la nesfarsit. Avem de toate, personaje, cadrul postapocaliptic, mamifere mutante, orase aflate in destramare, ceva actiune si un final ce te binedispune.

“Still Life with Apocalypse” -2002- este scrisa de Richard Kadrey, autor al romanului considerat esential pentru curentul cyberpunk, “Metrophage”. Textul este cel mai scurt din intreaga antologie dar suficient de intens si cu o abundenta de amanunte, elemente indeajuns de impunatoare tinand cont de dimensiuni. Practic din fiecare propozitie afli ceva nou. Multe nu sunt de subliniat textul vorbind de la sine.

In “Artie’s Angels” -2001-  Catherine Wells Dimenstein recurge la tineri  pentru a sugera speranta intr-un viitor posibil, chiar daca situatia nu este prea roz pentru planeta noastra. Povestirea este strabatuta de aceeasi nota de optimism intalnita in general, in texte, si de aici razbatand increderea in perseverenta si dorinta omului de a depasi obstacolele cu orice pret. Povestea nu este nici iesita din comun insa nici nu displace. Actiunea este putin cam subtirica, personajele si modul lor de a vedea viata furandu-i din procentaj si alocare. Desi titlul duce cu gindul la o banda de motociclisti, de fapt se urmareste destinul unor personaje ce, surpriza, descopera utilitatea si eficienta folosirii bicicletelor.

“Judgment Passed” -2008-  a lui Jerry Oltion apare pentru prima oara publicata si este strabatuta de intrebarea ce am face daca am descoperi ca exista dovezi cum ca Isus a aparut pe pamant si populatia lui a disparut in intregime odata cu el. Opt astronauti agnostici sunt confruntati cu aceasta realitate stranie si dupa cum ne asteptam, intamplarile iau o turnura sinusoidala. Interesanta idee si abordare dar si concluzia este pe masura.

Despre Gene Wolfe, ce are la activ mai mult de 200 de povestiri scurte si destule romane, a fost numit de M. Swanwick “the greatest writer in the English Language alive today”, Neil Gaiman sugerandu-ne intr-un eseu sa citim a doua oara povestirile lui, pentru a observa cat sunt de bune. Din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa citesc a 2-a oara “Mute” – 2002- , nu ca sa vad cit este de buna ci sa ma prind unde bate de fapt. Am avut anumite banuieli insa pina la final mi-au fost spulberate si sincer nu am mai simtit nevoia sa reiau textul. Nu prea mi s-a parut ca ar fi ceva postapocaliptic insa daca editorul a crezut de cuviinta sa o selecteze tind sa cred ca a avut probabil, motive intemeiate.

“Inertia” -1990-  este scrisa de Nancy Kress, autoare cu peste 40 de romane sci-fi sau fantasy la activ, si in care se construieste un viitor in care o boala crunta loveste o parte din populatie ce este imediat izolata in lagare. Scriitoare a afirmat ca intreaga sa opera este dominatade  intrebarile cine suntem, de ce suntem aici si de ce suntem cine suntem, si povestirea de fata nu face exceptie. Surprinzator ca la multi ani dupa izolarea lagarelor, populatia inchisa, in ciuda neajunsurilor evidente si vietii simple, o duce mai bine decat cei de afara. Insa un medic patrunde fraudulos in incinta unui asemenea lagar si bulverseaza pentru totdeauna viata unei familii.

In “And the Deep Blue Sea” -2005- Elizabeth Bear exploreaza o varianta de viitor post nucleara in care mesageria, mai ales cea pe motoare, se afla la mare cinste. Un asemenea curier primeste un pachet si are de ales, fie a-l preda la destinatie, fi a permite ca acesta sa fie modificat de catre protectorul ei. Acesta din urma, prin prezenta si modul in care apare in text pare foarte mult o personificare a diavolului, povestea urmarind incercarile acustia de a o convinge dar si zbuciumul interior al acesteia. Nu am avut parte nici de surprize si nici de “inhabitanti”(vezi Marusek) afectati nuclear. Asa ca o trec la cele care nu m-au dat pe spate.

Cu “Speech Sounds” -1983- Octavia E. Butler a castigat in 1984 Hugo Award si este una dintre povestirile in care necunoscutul este cu adevarat valorificat la intregul sau potential. In nici un moment nu ai idee in ce directia va evolua actiunea, existand suficienta tensiune cat sa compenseze pentru cel putin alte doua povestiri slabe din antologie. Intr-o lume in care o boala ciudata a decimat oamenii, unii dintre cei ramasi au fost lasati fara posibilitatea de a citi si a vorbi, dezvoltandu-se mai ales sistemele de comunicare bazate pe semne. O asemenea femeie, intelectuala intr-o viata anterioara, neputincioasa acum in fata cartilor, trece de la speranta la agonie si apoi iar la speranta intr-un interval de numai citeva ore, in cazul nostru citeva pagini. O poveste clasica despre viata dupa viitorul apocaliptic, mustind de actiune si evenimente cu accent pe momentele si clipele ce pot schimba in cateva secunde o viata.

Carol Emshwiller are si ea la activ mai bine de 100 de povestiri scurte in 2005 fiindu-i inminat World Fantasy Award pentru Life-Time Achievement. “Killers” -2006- a aparut ca un protest la razboiul din Irak, populatia Americana fiind indoctrinate ca trebuie sa lupte contra teroristilor la ei acasa si nu in State. Carol Emshwiller a mers mai departe cu imaginatia si a prezentat un crîmpei din cum a vazut ea ca s-ar intampla, daca teroristii ar ajunge pina la urma cu razboiul in SUA. Desi acesta este cadrul in care se desfasoara actiunea, povestea este de fapt despre recunostinta pe care trebuie sa i-o porti celui care te salveaza, pina unde ar trebui sa mearga aceasta, si despre gelozia ce macina sufletul uman in anumite momente. Atmosfera este dominata de personalitatea optimista a personajului principal, nepierzindu-si niciun moment increderea ca fratele i se va intoarce, finalul fiind indeajuns de surprinzator .

“Ginny Sweethips’ Flying Circus” -1988- scrisa de Neal Barrett Jr. este o povestire finalista atata la Nebula cat si la Hugo. Autor a peste 50 de romane. Suficient de antrenanta insa parca fara nimic spectaculos cu adevarat. Avem o animatoare, un android, o garda pe nume Possum Dark ( fiind vorba de fapt de un opossum in carne si oase), caini bionici cunoscatori de mecanica si buni paznici, contrabandisti si orase in ruina. Exista toate argumentele unui text bun insa l-as incadra mai degraba la maculatura ce nu reuseste sa-ti stimuleze imaginatie pe niciun canal. Nici in ceea ce priveste actiunea, nici personajele si nici chiar firul narativ nu m-au miscat. Singurul cu ceva potential ar fi fost oposumul insa nu i se dat suficient  credit si spatiu de manifestare.

“The End of the World as We Know It“-2004- scrisa de Dale Bailey a fost finalista la Nebula si aduce mult cu ” I am legend”, si probabil, cu alte cateva povestiri existente pe piata. Un barbat se trezeste intr-o dimineata singurul supravietuitor, dupa ce ceva in aer a ucis restul populatie in timpul noptii. Accentul este pus pe drama acestuia si modul in care alege el sa faca fata situatiei. La un moment dat ma gindeam ca eu nu am dat de nicio povestire sau chiar film, in care o femeie sa fie singura care sa ramana, la un moment pe pamant, cel putin pentru ceva timp. Mereu barbatii si iar barbatii. O povestire monotona, bine scrisa, suficient de scurta dar fara mari revelatiii sau surprize.

“A Song Before Sunset” -1976- este prima povestire publicata din cariera lui David Rowland Grigg, abordand nostalgia cu care traieste un om ce a trecut prin prabusirea civilizatiei umane. Nostalgie dupa marea sa iubire, muzica. Personajul are o varsta surprinzatoare in jur de 60 de ani, insa este inca suficient de viguros cat sa poata constitui un adversar serios pentru cei ce incearca sa-i rapeasca si ultima alinare.

“Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers” – 2007- este o editie revizuita a povestirii pe care scriitorul John Langan a publicat-o la 20 de ani. Modul de expunere este mai special, lipsesc propozitiile separate de puncte, totul este intr-o continua derulare, parca expusa dintr-o suflare, cu putine pauze, folosite mai ales cind se doreste a se sublinia ceva. Trecand peste abordarea inedita textul rezerva anumite surprize, povestea avand ritm si sustinere din partea scriitorului prin introducerea unor personaje fantastice, malefice, de provenienta incerta, ce haituiesc oamenii nostri obisnuiti. Latura de necunoscut este marita pe masura ce ne afundam tot mai adinc in ghemul de evenimente pe care si l-a imaginat scriitorul. Un final cum nu se poate mai bun si o povestire antrenanta.

Finalul cuprinde si o selectie de carti post apocaliptice dintre care as aminti : Brian Aldiss, Greybeard(aparuta la Nemira), Margaret Atwood, Oryx and Crake (Leda) ; Jeff Carlson, Plague Year; Robert Kirkman & Tony Moore (artisti), The Walking Dead- benzi desenate din cunostintele mele, aparute la publisherul Image, primul numar il puteti gasi aici ; Gordon R. Dickson, Wolf and Iron(Nemira); Richard Matheson, I Am Legen(RAO); Cormac McCarthy, The Road (acusica vine si filmul, si recenzia de la aspoiu:)-parca la Humanitas in pregatire; Walter M. Miller, Jr., A Canticle for Leibowit (Rao); Stephen King, The Stand, Cell (Nemira); John Wyndham, Re-Birth (a/k/a The Chrysalis), The Day of the Triffidsetc (Leda), etc.

Tragand linie nu pot spune decat ca am fost impresionat de efortul depus de unii scriitori si de rezultatul inspiratiei lor, alinandandu-se din impresia lasata de cele cateva povestiri de care nu m-am putut lipi prea tare. De remarcat si efortul editorului ce a trecut printr-o documentare serioasa, a se vedea si anii de publicare a povestirilor, mentionati si pentru a dovedi, din punctul meu de vedere, ca literatura si povestile bune nu-si pierd farmecul niciodata.

Dialogul antologiei :

What’s in these tacos?” a customer asked Del.
“Nobody you know, mister,” Del said.

• Neal Barrett, Jr. – Ginny Sweethips’ Flying Circus-

Ps : m-am tavalit pe jos de râs.

Am tinut sa precizez cu ce se ocupa pentru ca este relevant pentru mare parte dintre povestirile antologiei, asupra acestora observandu-se o puternica amprenta stiintifica, cum era si de asteptat, predominand in mod constant fizica dar si cibernetica. Din punctul meu de vedere domeniul in care activeaza l-a si ajutat sa detalieze cu succes fiecare idee cuprinsa in povestiri, multe dintre ele constituind abordari originale ale unor subiecte neobisnuite sau cu o tenta usor autobiografica si aici as puncta si impresia de originalitate pe care mi-a lasat-o textul. Tinand cont ca nu am fost un cititor frecvent al revistelor scifi din acele vremuri, nu cunosc textele tuturor scriitorilor asa ca eu m-am raportat doar la ce am citit recent.

Avem 11 povestiri dintre care se remarca intr-adevar “Dosar 74“, o scriere de o adincime si noutate frapanta pentru vremea la care a fost conceputa, cu priza la cititor chiar si in zilele noastre. Din ce am observat a parut un pic cizelata si cel putin in final realizezi ca este posibil sa mai fi fost actualizata din loc in loc pentru a face fata rigorilor vremii. Si “Kandru” este de luat in seama intradevar, cuprinzand descrieri ale unor fiinte imaginare speciale, jucandu-se cu anumite idei preconcepute, si aducand in discutie idea unui viitor in care uratul si hidosenia sunt considerate a fi constante ale normalitatii. Inhabitantii (cu trimitere la alte synopsis-uri, si fara nicio aluzie la textul de fata) lumii fantastice minati de aceste principii isi refuleaza neintelegerea si indoiala prin actiuni mai putin ortodoxe fata de specia mai delicata. Totusi finalul aduce in discutie anumite coordonate despre care nu se stia, luminand intregul subiect si schimband in totalitate punctul de vedere ce pune stapanire pe cititor de-a lungul povestirii.

In general, in putine cuvinte insa folosindu-se de imagini reusite scriitorul reuseste sa contureze rind pe rind societati viitoare credibile, dominate fie de foamete sau saracie in care raspunsul il constituie de acum energiile alternative, vezi “Pedalati si fiti fericiti”, de persoane obsedate de locul de munca incat nu mai e decat un pas pina la autodistrugere, “W.K. in Butonia“, in care computerele si sistemele cibernetice se raspindesc oriunde in lume, punandu-si amprenta asupra evolutiei personajelor dar si cu repercursiuni la nivelul intregii societati, in “Tina dansatoarea“, “Dosar 74“, “Calculator de viitor” etc. Mi s-a parut o antologie de povesti bogata in idei si abordari literare interesante, gen “Bio-interfete pentru memorie extensibila“, cu elemente autobiografice strecurate din loc in loc, vezi aceeasi povestire sau “Caramizile si profesorul“, “Coeficient 128“, dar si cu trimiteri catre realitatea noastra romaneasca cea de toate zilele pregnante in “Cutia de tabla“, “Caramizile si profesorul“, si chiar “Des-prinderea“, multe dintre ele strabatute de frinturi excelente de umor autohton. “Coeficient 128“, o alta varianta de viitor probabil si una dintre cele mai lungi povestiri ale antologiei, in ciuda subiectului interesant, pacatuieste prin tocmai aceasta alegere a abordareii mai intinse a subiectului, o finalizare mai rapida asigurand poate un impact mai puternic.

De reprosat, insa nu scriitorului de aceasta data, ar mai fi coperta, hidoasa de-a dreptul, si trebuie sa recunoastem fara niciun pic de legatura cu ce e in carte, concurind cu succes alaturi de “Shannara” lui Terry Brooks, aparuta la Minerva, la categoria best horror cover. Pentru un posibil comparator probabil ca impactul vizual da cu minus, iar daca ati cumparat-o va sugerez sa nu o studiati prea mult ca va deprimati in mod sigur si aveti sansa sa va mai si nevrozati. O explicatia ar fi ca s-a dorit o carte pentru colectionari si astfel sa se taie avantul oricarei persoane potential interesate de continut (s-ar potrivi din plin cred). Din cunostintele mele si coperta este un element, printre altele, ce isi are rolul ei bine definit pe aceasta piata a vanzarii de carte, asigurarand si ea succesului si nivelului vanzarilor. In acest caz ma refer strict la desen, pentru ca in rest, modelul folosit pentru colectie este suficient de bine gindit, insa nu stiu cat este de ajutor pentru volumul de fata.

Revenind la antologie, Cristian-Mihail Teodorescu mi-a lasat o impresie buna reusind sa ma captiveze in totalitate cu lumile imaginate in povestirile sale, multe dintre ele mai profunde decat la prima vedere si cu trimiteri catre diferite situatii din viata de zi cu zi. Cu antologiile Gardner Dozois recent citite si proaspete in minte, as spune ca multe din povestirile din “SF Unu” nu sunt cu nimic mai prejos si iti merg mai usor la inima decat multe dintre textele scriitorilor prezenti in culegerile americane respective.

Si sa nu uit “SF Unu” a urcat pe podium, mai precis pe al treilea loc, la categoria “Volum de povestiri romanesti SF” pe blogul prietenilor de la “Culturalsflearnings” . Si, prin urmare celelalte carti de pe podium  se anunta de acum a fi lecturi mai mult decat interesante. Cartea o puteti gasi fie pe site-ul editurii Bastion, fie daca scormoniti dupa ea, cu atentie si stati bine cu inima, prin librarii.

“The Exquisite Corpuscle”

Frank Wu impreuna cu Jay Lake si-au unit fortele si au editat de-a lungul a 3 ani de zile o antologie intitulata “The Exquisite Corpuscle“, publicata la Fairwood Press. Din ceea ce au afirmat editorii povestirile cuprinse in antologie sunt mai mult decat o insiruire fara vreun sens, ci dimpotriva, avem in fata o versiune literara a jocului “Telefonul fara fir”.

Totul a pornit de la un tablou realizat de Frank Wu si inminat lui Gary Shockley ce a scris o poveste inspirat de catre imaginea respectiva, pentru ca apoi textul (fara tablou) sa ajunga la Tim Pratt (nominalizat la Hugo printre altele) ce a trebuit sa construiasca un poem. Si experimentul a mers mai departe pe acelasi principiu, fiecare scriitor lucrand intr-un mediu cu totul nou fata de persoana dinainte.

Astfel s-a stabilit un lant pe trei ramuri de catre 7 oameni fiecare, la care s-a adaugat apoi Jay Lake ce a scris o poveste pentru a uni toate cele trei ramuri la un loc. O ultima imagine incheie apoi antologia. Cele 22 de persoane prezente sunt : Kenneth Brady, Alan DeNiro, Richard Doyle, Michaela Eaves, M.C.A. Hogarth , Michael J. Jasper, Jay Lake, Aurora Lemieux, Kristin Livdahl, Mary Anne Mohanraj, Tim Pratt, Bruce Holland Rogers, Benjamin Rosenbaum, Nigel Sade, Maia Sanders, Heather Shaw, Diana Sherman, Gary W. Shockley, Christina Sng, Matt Taggart, Greg van Eekhout, Frank Wu.

Mai multe detalii gasiti si aici.

“Fast Ships and Black Sails”

“Fast Ships and Black Sails” editata de Jeff si Ann VanderMeer, despre care am avut ocazia sa citesc si in numarul free din Locus, a fost lansata de curind la publisher-ul Night Shade Books. Tema antologiei este pirateria asa ca iubitorii de aventuri pe mare, de vanatori de comori, intrigi, umor de buna calitate, pericole ce insotesc personajele la tot pasul, prazi din cele mai exotice si mai variate se vor delecta in mod sigur cu povestile alese de cei doi editori.

Jeff si Ann VanderMeer promit ca cei ce vor parcurge cartea de fata, dupa ce vor naviga inainte si inapoi in timp alaturi de eroi si vor fi martori la intamplarile lor originale, vor reusi sa mearga si sa vorbeasca (probabil este inclus si cursing-ul specific) intocmai ca un pirat autentic.

Dintre autorii antologiei ii putem numi pe Naomi Novik, Garth Nix, Carrie Vaughn, Dave Freer, Michael Moorcock, Eric Flint, Kage Baker, Sarah Monette, Elizabeth Bear, Steve Aylett, Conrad Williams, si lista nu se sfarseste aici.

Tinand cont ca majoritatea review-urile au fost pozitive, chiar daca nu neaparat in privinta scriitorilor mai renumiti, in mod cert avem in fata o antologie solida si bine construita asa cum ne-a invatat pana acum familia VanderMeer.

“Fast Forward 2″

Antologia “Fast Forward 2” este editata de Lou Anders, cuprinzand povestiri ale scriitorilor Paul Cornell, Kay Kenyon, Chris Nakashima-Brown, Nancy Kress, Jack Skillingstead, Cory Doctorow si Benjamin Rosenbaum, Jack McDevitt, Paul McAuley, Mike Resnick si Pat Cadigan, Ian McDonald, Kristine Kathryn Rusch, Karl Schroeder si Tobias S. Buckell, Jeff Carlson. Textele scriitorilor nu au putut fi clasificate intr-o tema anume astfel incat au fost adunate in  antologia de fata,  iesita de sub tipar la publisher-ul Pyr.

Nuvela lui Cory Doctorow si a lui Paolo Bacigalupi, in care se incearca sa se imagineze cum ar arata razboale intre civilizatiile bazate pe nano-masinarii ce se inmultesc prin replicatie proprie, aflate la ani lumina distanta unele de altele, atunci cand diferiti naniti lupta pentru a vedea care vor reusi sa converteasca primii universul intr-un urias computronium, tocmai a fost lansata sub format de drepturi Creative Commons. Iar fragmente din textele “Catherine Drewe” de Paul Cornell, cel care l-a readus pe Doctor Who in lumina reflectoarelor din nou prin textele sale, si “The Gambler” a lui Paolo Bacigalupi.

Tobias Buckell si Karl Schroeder au colaborat la “Mitigation”, un thriller sci-fi militar ce urmareste problemele geopolitiic globale si a bancilor de date genomice. “Eligible Boy“, a lui Ian McDonald, ce se reintoarce in viitorul fracturat al Indiei, despre care a vorbit in romanul nominalizat la Hugo, River of Gods, exploreaza teme ca genocidul de sexe intr-o era cu probleme demografice.

Mai multe detalii despre scriitorii prezenti si cine si de ce au apreciat antologia, aici.

So, din cate imi aduc eu aminte, Costi a fost invitat de catre Julie Czerneda sa scrie o povestire pentru respectiva antologie, evident, fara sa existe garantii ca va trece de “barajul” cu celelalte povestiri ale scriitorilor debutanti. Adica nu a facut parte niciodata din “grămada de sute de texte nesolicitate care sînt trimise editorilor de aspiranţii la gloria literară transoceanică”. Textul chiar a fost SOLICITAT, dar fara garantia publicarii.

Acum mi-a ramas doar sa astept luna Martie, si cu putin noroc, voi participa la eventuala lansare din Toronto, unde voi obtine si un autograf personalizat :p . Sint convins ca, dupa ce antologia va fi “digerata” de catre diversi editori, Costi va fi abordat pentru noi texte. La mai multe!

PS. Daca titlul va nedumereste, puteti sa va lamuriti aici, iar dumele originale inca le puteti gasi aici, si asta dupa cateva luni de cand au fost semnalate.

Recent, Studioul Living Jacket a finalizat un trailer de prezentare pentru antologia editata de John Joseph Adams, pe care il aveti mai jos in toata splendoarea lui .

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=raNWFhPxi5Q]

Si pentru a sarbatori aparitia trailer-ului editorul a dat liber la cinci!!! din povestirile antologiei inclusa de curind de Publishers Weekly pe lista de concurs, de doar 7 carti, la cea mai buna carte a anului 2008, la categoria “SF/Fantasy/Horror” .

In Beauty, Like the Night de Norman Partridge
HTML | PDF |

Malthusian’s Zombie de Jeffrey Ford
HTML | PDF |

Sparks Fly Upward de Lisa Morton
HTML | PDF |

Followed de Will McIntosh
HTML | PDF |

Passion Play de Nancy Holder
HTML | PDF |

Mai multe detalii puteti afla pe adresa web a editorului, aici.

Pat Murphy, nume, ce nu-mi spune prea multe, nu e chiar o debutanta publicand inca din anii `80, cu premiu Nebula la activ pentru romanul “The Falling Woman” si un alt Nebula luat in acelasi an de aceasta data la categoria povestiri cu “Rachel in love“. “Vorbeam din adancuri” este o povestire bine inchegata, ce accentueaza mai ales obsesia personajului principal, prin prisma experimentului la care participa, capacitatea de interactionare cu ceilalti semeni scazandu-i dramatic. Ritmul intamplarilor este alert, accentul fiind pus mai mult pe personalitatea si visurile eroinei.

Benjamin Rosenbaum desi este un nume nou mie imi parea cunoscut, intrebare ce m-a bantuit o perioada de timp. Dupa ce am citit citeva randuri din “Pornirea ceasului” mi-a adus aminte unde m-am mai lovit de el. Pe adresa de web a revistei Nautilus aveti bonus povestirea din antologie. Si, desi aveam impresia ca am citit-o, e posibil s-o fi inceput si din motive subiective am renuntat in a o parcurge. La fel s-a intamplat si acum, am luat-o la lecturat undeva tarziu in noapte si nu am reusit sa prind mai nimic, si am renuntat dupa vreo trei pagini. Cu forte noi, a doua a zi, altfel s-au miscat lucrurile. In principiu, necazul cred ca a stat la abundenta de denumiri ale unor elemente despre care nu se ofera prea multe detalii, cel putin in prima parte, trebuind sa te adancesti un pic in povestire pentru a-ti putea face o idee despre cadrul si intriga povestii. Trebuie sa recunosc ca este o abordare interesanta a viitorului mult mai plastica si mai optimista fata de multe asemenea descrieri, cu locuitori ce au suferit mici modificari voite, urmarindu-se, in fapt, impactul emotional ce afecteaza prietenii in cazul in care unul dintre ei isi doreste reintoarcerea la stilul clasic de conventuire.

David Moles un alt incepator in ale sf-ului reuseste sa schiteze in “A treia tabara” o alta lume a viitorului, in care contactele dintre civilizatii sunt conduse, si oare se mira cineva, in primul rand de interesele economice si financiare, elemente hotaratoare pentru viitorul contact interelational. Ca si precedentele povestiri nu sunt multe de reprosat, lumea este convingatoarea, cu o derulare suprinzatoare a evenimentelor.

Christopher Rowe a fost pentru mine mierea acestei prime parti a Antologiei, “Statul voluntar” este departe, ca elemente surprinse si cadru, de scrierile dark fantasy insa povestirea poate face fata cu cu success unei comparatii cu lumile reusite ale lui China Mieville, Jeff Vandermeer, Alistair Rennie, Paul DiFillipo, etc. M-a impresionat inca din start registrul imaginativ la care a apelat scriitorul conturand o lume fantastica lipsita de cliseele si fiintele des intalnite in asemenea cazuri, oferindu-ne o mostra curate si originala de inventivitate si inspiratie. De asemenea nici evolutia povestirii nu este una conventionala, pina la final nu se afla multe amanunte despre ce se urmareste, aceasta situatie contribuind la marirea suspansului si atractivitatii povestii.

Nancy Kress a fost cea care mi-a mai domolit entuziasmul cu una dintre cele mai lungi povestiri din antologie, mult prea lunga, cu termeni si elemente in care Hawking probabil ca ar fi inotat ca un peste. Eu mai putin. Nu am priceput cum niste copii, entitati artificiale, teoretic inchise intr-un computer pot avea simt tactil si pot intreprinde activitati cu specific uman. In rest spatiu cosmic din belsug. Numai pentru fani.

Paolo Bacigalupi si “Oamenii de nisip si zgura” a mai adaugat o aroma bunatatilor pe care le-am devorat de-a lungul antologiei. O lume postnucleara populata de soldati superupgradati si destul de putine fiinte ce s-au putut adapta la noile conditii, intalnirea cu o asemenea fiinta din trecut fiind cu atat mai surprinzatoare si bulversanta pentru veteranii nostri. Desi dramatic, finalul nu poate sa nu smulga un zimbet, ramanand cu idea ca uneori daca nu ai posibilitatile si aptitudinile de a te adapta la noile conditii orice incercare este sortita esecului.

“Cand Dumnezeu a batut din palme” a lui Michael F.Flynn, considerat unul dintre cei mai buni scriitori de hard sf din ultimele decenii, si care a semnat si o colaborare cu Larry Niven si Jerry Pournelle printre altele, te poarta intr-o alta lume a viitorului, intr-o alta dimensiune. Desi idea este asemanatoare cu cea din Stargate, porti dimensionale prin care se poate circula de pe o planeta pe alta, povestirea are toate atuurile necesare pentru a avea lipici la cititori. O alta planeta, o echipa de cercetare trimisa pentru a culege date, o specie extraterestra cu mult diferita de cea umana cu o prezentare exotica si detaliata, pe cat s-a putut in spatial alocat, a obiceiurilor si traditiilor poporului studiat si o incheiere fara multe inflorituri, surprinzatoare dar realistica. Povestea intareste certitudinea ca intradevar scriitorul este unul dintre cei mai buni.

John M.Harrison cred ca nu mai are nevoie de nicio prezentare. Viriconium a fost pentru mine o mica relevatie, lasand la o parte stilul imbogatit de tot felul de inflorituri, ramane o poveste fantastica intr-un cadru si mai fabulos al carui principal atu il constituie descrierile in forta si atentia deosebita pentru detaliu si profunzime. In “Turism”, am avut impresia ca sunt transportat intr-o lume paralela cu cea a fratilor Strugatki din “Picnic la marginea drumului“, insa poate a fost doar un miraj de moment. Oricum altele sunt acum perspectivele, lumea este schitata sumar insa suficient pentru a impresiona, personajele fiind cele aduse in prim plan de aceasta data. Este o experinta scurta dar profunda. Si daca ar fi numai atat.

Tery Bisson de care am aflat recent de la colegu aspoiu, ce-mi atrasese atentia asupra cartii “A canticle for Leibowitz” de Walter J. Miller tradusa la Rao in 1996 ( “‘Cantica pentru Leibowitz ”), scriitorul de fata fiind cel care a scris continuarea intr-o colaborare postuma cu Miller. Si cum nu cred in coincidente, “Cantica…” tocmai a urcat in topul lecturilor viitoare. “Pe cuvant de cercetas” de ofera o perspectiva interesanta asupra trecutului preistoric si a obiceiurilor bastinasilor din acele vremuri. Farmecul si gratia povestirii sta cum am subliniat mai sus in abordarea absolut originala a unei idei destul de uzitata, Stephen Baxter stie mai bine, a calatoriilor in timp.

James Patrick Kelly, debutant in 75, ne descrie de ce “Barbatii inseamna necaz“. Un alt nod marinaresc bine strans din aceasta antologie, si o noua revelatie pentru cititorii nefamiliarizati cu scriitorul, cum ar fi si subsemnatul. Avem de-a face cu o un detectiv particular femeie intr-o lume exclusiv feminina, rezultata in urma unei catastrofe, inmultirea facandu-se pe cale artificiala cu largul concurs al …demonilor, ce nu pot comunica direct cu ele si folosesc roboti ca translatori. Portia de mister, cazul incalcit, pe masura ce se inainteaza pe indicii, si rezolvarea adoptata de detectiva noastra aduce aminte de scrierile lui Marlowe si de atmosfera specifica investigatiilor de aceasta natura, din acele timpuri.

Kage Baker si povestirea “Mama Egipt” a fost o lectura interesanta pe de o parte dar si o dezamagire si mai mare la final. Daca la inceput am fost mirat de prezenta proverbului transilvanean totusi ar fi trebuit sa fiu pregatit pentru ceea ce a urmat. Nu, nu este o poveste cu vampiri insa actiunea se petrece intradevar in Romania, cam acum cateva secole, mamaliguta si sarmalutele fiind la mare cinste.De-a lungul povestirii se observa ca scriitoare este bine pusa la punct cu documentarea, povestea si firul actiunii nu sufera de inexactitati de niciun fel, doar ca pe parcurs se da impresia unul final mult mai consistent.Ceea ce nu prea a fost cazul. Daca pina aproape de final a fost un ritm destul de molcom presarat cu cateva fraze si situatii comice, pe neasteptate se incheie socotelile cu unul din personajele cheie, incercandu-se apoi o revenire la atmosfera initiala inainte de a se finaliza cu deznodamantul. Plus ca lungimea povestirii nu ajuta deloc.

Vernor Vinge, publicat recent de Nemira, isi face si el loc in antologie cu “Serendipitate sintetica”. O poveste interesanta despre un viitor computerizat in care lumea jocului s-a contopit cu cea reala, si lucrurile nu mai sunt cum le stim noi. Inceputul este de asemenea mai dificil insa daca aveti rabdare puteti descoperi in abordarea prezentata elemente si aplicatii de tehnologii interesante si de ce nu, probabil de viitor. Spre deosebire de romanele lui Vinge, povestirea este scurta insa de efect.

Mary Rosenblum in “Multumesc, doctore” nu impresioneaza neaparat insa se poate mandri cu o constructie reusita si o actiune mai putin sf-istica, si mai mult psihologica. Vandana Singh ne prezinta un nou Delhi, o viziune in care predomina propozitiile lungi, cel putin la inceput, cu descrieri amanuntite, pline de detalii, stranse in jurul unei povesti cu substrat, de asemenea, psihologic.

Brendan Dubois incheie fericit prima parte de antologie cu “Steaua cazatoare“, o povestire de suflet, plasata intr-un viitor sumbru al omenirii lovita de un virus mortal pentru orice mijloc electronic. Ramasa fara accesul la multe din facilitatile de care se bucura multa lume incepe sa-si piarda din umanitate. O poveste ce aduce aminte de scrierile delicioase si usurele ale lui Heinlein.

Cum spuneam si la inceput, din cele trei volume, cel de fata are ponderea cea mai mare de povestiri ce mi-au placut si in viziunea personala este o prima parte mai mult decat reusita. Cartea poate fi comandata de pe site cu 10% reducere de aici si daca va mai aruncati un ochi si pe blogul editurii si o sa vedeti ca pentru o recenzie primiti o carte gratis as spune ca moshu deja a venit de la Nemira.

Avand deja ceva vechime, treaba cu vizitarea locurilor a cazut, asa ca am mers la o cafenea, foarte misto trantita in mijlocul unei ditamai librarii. Cam toate librariile mari au si cafenele, idee ce mie imi pare bestiala. Din cate am inteles, este unul din locurile preferate de Costi.

Am stat efectiv la taclale aproape trei ore, trei ore care au trecut ca fulgerul. Explicatie e simpla: Costi este un tip super. Am vorbit de parca ne stiam de o suta de ani. Am vorbit de Romania, de Canada, despre SF-ul romanesc, depre Fantasy (da’ nu ala cu elfi, orci si vrajeli), am barfit, pe unii de bine, pe altii de rau, mi-a povestit cum e sa fii scriitor in Ro si multe altele. Cand am plecat de acasa aveam in cap si un fel de mic interviu, interviu de care am uitat complet, si asta datorita placerii de a sta pur si simplu la povesti cu Costi, in fata unei cafele. Nu mi-a parut rau deloc ca am uitat de interviu.

Aflati despre domnul Gurgu ca e bine merci. Se invarte prin lumea academica din Toronto si lucreaza ca freelancer in domeniul designului grafic. Vestea cea mare (pe care eu am ratat-o vara trecuta) este ca va debuta in America de Nord in cadrul antologiei “Ages of Wonder” la DAW Books. Editorii sint Julie Czerneda si Robert St. Martin iar povestirea se numeste “Angels and Moths“. Ar mai fi de precizat ca volumul va apare, probabil, in Martie 2009, iar Costi este singurul debutant inclus, restul fiind numai nume barosane.

Iata efectul Costi Gurgu asupra editorilor: “It’s with great pleasure that we buy your story, Angels and Moths for our anthology, AGES OF WONDER. To say you blew us away would be an understatement. It’s brilliant. Thank you!”.  Mi-a cazut falca!

Costi Gurgu - 1 noiembrie 2008

Cam atat deocamdat si astept cu nerabdare a doua reuniune, eventual ceva mai organizata, cu beri si restu’. Inca ceva, cu aceasta ocazie am primit “Retetarium” cu autograf, sic!

]]> http://www.cititorsf.ro/2008/11/07/cu-cartea-pe-masa/feed/ 10