Cititor SF

“The Hallowed Hunt” sau “Vanatoarea sfanta” este volumul trei si ultimul din seria Chalionului, romane semnate de cunoscuta Lois McMaster Bujold. Din punctul meu de vedere volumul de fata putea lipsi fara nicio problema din bibliografia autoarei. In mod sigur lumea s-a bucurat cand a aflat ca mai exista inca o carte cu actiunea plasata in lumea Chalionului, si eu m-am numarat  printre entuziasti, asta pina am inceput sa citesc cartea. Din start semnalez unul dintre minusurile volumului de fata, si anume tocmai lipsa acuta a elementelor unei povestiri bine inchegate in jurul ideii care sta la baza romanului. Pentru ca idea exista, insa este repetata la nesfarsit de-a lungul romanului fara a se mai construi si altceva mai mult.

Revenind la ideea de carte fara o poveste care nu se ridica la nivelul precedentelor, scriitoarea a incercat sa schiteze o tentativa de complot, insa s-a indragostit asa de tare de ideea pe care incerca sa o detalieze in cel mai mic amanunt (boring rau!) ca pe parcurs a uitat sa-l concentreze cum trebuie. Timp de 400 de pagini suntem invartiti in cerc in jurul acelorasi teorii. In timpuri stravechi existau ritualuri prin care ostenii regatului, in urma sacrificarii anumitor animale, le puteau prelua sufletele suferind o transformare, evidenta, la nivel psihic. Activitate pe care o intalnim si in Paladinul Sufletelor, cu precizarea ca se putea folosi sufletele oricaror animale iar spiritul acestora se putea transmite chiar de-a lungul mai multor generatii. Existau samani si triburi care se ocupau cu asemenea ritualuri si pina aici toate bune si frumoase, pina cind s-a pornit un mare razboi intre oamenii posedati de spiritele animalelor si o rasa conlocuitoare.

Read more…

“Cowl” este un roman destul de interesant. Si asta o spun din pozitia celui care chiar nu are la inima ideea de a manipula timpul si spatiul si implicit de a calatori cu ajutorul unei masinarii hai-hui prin timp. Si stiu si de unde mi se trage. De la o serie de romane apartinand lui Stephen Baxter si care au fost publicate in vechea serie Nautilus si unde, chiar daca nu mai stiu exact datele generale inca mai retin semi-frustrarea de care am avut parte pina la final.

Dar sa nu ma intind prea mult si sa vedem ce impresia mi-a lasat “Cowl“-ul lui Neal Asher. Debutul romanului mi-a lasat impresia ca ar fi unul mai greoi, prezentarea personajelor alternand cu mici interludii unde apar mentionate si alte fiinte, in mod cert nu prea umane.

Ne gasim in secolul 23, cind omenirea avansata din punct de vedere tehnologic (desi pe wikipedia se spune tocmai invers), este totusi nevoita sa iasa pe strada cu mastile de gaze, mai ales cei din cercurile inalte ale societatii, datorita transmiterii foarte usoare a virusul HIV dar nu numai. Acesta din urma este capabil sa ramana circa o ora in afara organismului si dispune de o transmitere la fel de usoara ca hepatita A, statul fiind nevoit sa apeleze in mod implicit la aplicarea unor reguli de igiena foarte stricte.

Polly, o practicanta e celei mai vechi meserii din lume, un pic cam tinerica ea asa, se vede implicata intr-un experiment ce depaseste barierele timpului. Cowl este un savant creat pe cale artificiala, in urma unui progres fortat (descrierea sa mi s-a parut unul dintre punctele forte ale romanului; totusi abia pe final se ofera mai multe detalii asa ca aveti de asteptat), si dupa cum era de asteptat este dotat cu cele mai performante gene ale timpului sau. El duce un razboi personal cu cei din Dominionul Heliotan, o rasa misterioasa si aproape la fel de inteligenta si inovatoare ca si Cowl insusi, rasa care la randul ei se afla in conflict deschis cu Umbratanii. Read more…

Descrierea de pe coperta primului volum din The Merchant Prices spune: “Blending the creativity and humor of Roger Zelazny, the adventure of H. Beam Piper and Philip Jose Farmer, and the rigor and scope of a science-fiction writer on the grandest scale, Charles Stross has set a new standard for fantasy epics.” Ca sa scapam de o grija de la inceput: The Family Trade n-are nimic in comun cu Amber in afara de existenta unui univers paralel. Umorul e aproape absent (nu ca ar fi ceva rau), iar, oricat de laudat ar fi Stross, nu se apropie de Zelazny in materie de creativitate sau talent (dar sunteti liberi sa imi ignorati parerea, pentru ca nu sunt tocmai obiectiva cand e vorba de Zelazny). Din fericire, desi am cumparat-o tocmai din cauza acestei comparatii, nici nu ma asteptam sa semene a Amber, asa ca n-am avut nici o dezamagire.

The Family Trade e o carte micuta si totusi mi-a luat mult sa ma hotarasc daca mi-a placut sau nu. De fapt, mi-a luat foarte mult – inca nu stiu. Se poate sa fie din cauza ca am citit-o cand eram bolnava, iar febra nu e tocmai propice pentru receptatul literaturii; se poate sa fie din cauza ca pur si simplu nu ofera nimic impresionant, cu toate ca bucatelele luate separat suna bine.

Miriam este jurnalista si cam la 5 pagini de la inceputul cartii e concediata pentru ca descopera o operatiune de spalare de bani in care, din pacate, e implicata si compania pentru care lucreaza. Cateva pagini mai incolo, primeste o cutie cu obiecte apartinand mamei ei naturale, care fusese gasita moarta cand Miriam era doar un bebelus, si face greseala sa se uite cu atentie la un pandantiv… dupa care se trezeste intr-o padure in care niste tipi prietenosi calare, inarmati cu mitraliere, vor s-o salute. Read more…

“The Fall of Hyperion” este continuarea romanului “Hyperion” (o recenzie aici). Eu le-am citit în engleză dar ambele romane pot fi găsite în limba română la editura Nemira.

WARNING! Vă previn de la început că este o diferenţă vizibilă între primul roman şi continuarea sa. În “The Fall of Hyperion”, Dan Simmons renunţă la simplitatea clasică din “Hyperion”, care se concentra pe poveştile pelerinilor, spuse pe rând. De această dată, acţiunea sare dintr-un loc în altul, purtându-ne de de pe planeta asediată pe Tau Ceti Center, capitala Hegemoniei şi cartierul general al armatei, pe planeta Ordinului Templier, printre roiurile de comete ale atacatorilor extratereştri, în lumea virtuală a Inteligenţelor Artificiale (IA) etc.

Tabloul general al Hegemoniei umane este mult mai clar acum, cu toate minunile pe care Simmons ştie să le inventeze: planete extrem de variate, râul Tethis, care curge prin mai multe lumi (graţie portalurilor), promenada care trece prin toate cele 200 de planete, râul care curge în sus de pe un asteroid către orbita acestuia, planeta-pădure a templierilor, cu oraşe construite în copaci imenşi, o IA care vorbeşte numai în koani zen.

Intriga se complică, sunt aruncate în joc teme noi şi, în general, romanul capătă o complexitate narativă care poate fi simţită ca o ruptură faţă de “Hyperion”. Lucrătura este atât de complicată încât, la o primă lectură, unele iţe îţi scapă şi abia la o a doua lectură observi că ele sunt acolo, ceea ce poate crea iniţial o frustrare cititorului. (Eu una aşa am păţit şi, din reacţiile citite de-a lungul timpului în legătură cu “The Fall of Hyperion”, am constatat că nu am fost singura).

Sigur, nu trebuie să ne aşteptăm să primim toate răspunsurile, pentru că Simmons şi-a lăsat loc de continuări (“Endymion” şi “The Rise of Endymion”). Read more…

Marian Coman va fi prezent cu urmatoarele volume la targ :

“Nopti albe, zile negre” – Tritonic, 2005

“Testamentul de ciocolata“- Tritonic, 2007

“Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri”- Tritonic, 2006

“Antologia Millennium” – Millennium Press, 2009 –  cu povestirea “Crama lăutarilor” -  Read more…

Probabil că v-aţi dorit, măcar odată, să puteţi citi gândurile altcuiva. David Selig, telepat din naştere, află însă că un asemenea dar nu este întotdeauna o binecuvântare şi că nu aduce numai un plus de cunoaştere sau avantaje faţă de ceilalţi, ci şi o cruntă singurătate.

“Dying inside“, romanul scris de Robert Silverberg în 1972, relatează de fapt momentul în care puterile extrasenzoriale ale lui David Selig intră într-un declin ireversibil. Este o povestire tristă, în mod egal patetică şi atunci când Selig îşi plânge de milă şi atunci când glumeşte în mod forţat pe seama sa şi a jalnicei sale vieţi. Personajul nu inspiră aproape nicio urmă de simpatie, nici când îşi reaminteşte greşelile sale, nici când suferă de telepatie ca de un păcat, nici când încearcă să îşi imagineze dacă există o viaţă după pierderea darului. Mie cel puţin mi-a fost extrem de greu să îl compătimesc pe acest om dar am fost cumva atinsă de melancolia ce se degajă din întregul roman.

La 40 de ani, Selig este un ratat, fără o ocupaţie stabilă, fără familie, fără prieteni şi fără rost în lume. Relaţia sa cu propriul talent este una extrem de complicată: Selig îşi urăşte darul, însă urăşte în mod egal pierderea acestuia, pentru că telepatia era singurul lucru care îl făcea special. Talentul său ascuns l-a izolat de oameni dar i-a oferit în acelaşi timp momente de extaz privat. L-a pus în contact cu bogăţia minţilor umane dar şi cu laturile întunecate ale acestora, laturi de care uneori nici posesorii minţilor respective nu erau conştienţi. Dovedind că ştie mai multe decât ar fi fost firesc sau neputând el însuşi să suporte ceea ce “citea” în minţile altora, reuşeşte să ruineze orice relaţie, de orice tip, cu alt semen. Read more…

” [...] O lume fara fluturi – al caror rol in viata florilor este bine cunoscut – nu poate fi decat mai urata, mai rea si mai saraca decat cea populata in mod natural de aceste fiinte diafane [...] Suntem solidari cu eforturile artistilor dintodeauna de a cultiva, in pofida tuturor vicisitudinilor, imaginea pozitiva a fluturilor si marea traditie lepidopterica, adica frumusetea, elevatia spirituala si fantezia neingradita”.

Pare serios acest “manifest” al autorilor, nu? Atat cat poate fi el de serios atunci cand vorbim de imaginarea unei lumi a fluturilor, oranduita dupa structurile sociale umane, marcata atat de placerile cat si de intrigile si dramele acestora. Doua taramuri, unul al luminii, solar si plin de culoare, celalalt al noptii, la adapostul intunericului si al misterelor, guvernate de sase demiurgi povestitori, licurici, tainici ghizi si calatori prin negurile istoriei acestui neam ale carui batai de aripi pot imprastia frumusetea, expresie a sublimului si delicatetei, sau pot prevesti macelul.

Read more…

John Wyndham Parkes Lucas Benyon Harris (1903-1969) inainte de a se dedica exclusiv scrisului a lucrat in diverse domenii cum ar fi agricultura, dreptul, publicitate si comert. S-a consacrat cu “The Day of the Triffids” si “The Kraken Wakes” – tradus in State ca “Re-Birth” – urmand apoi, “The Chrysalids”, “The Midwich Cuckoos” ecranizat de doua ori ca Village of the Damned, “Trouble with Lichen”, “Chocky” adaptat ca serial de televiziune de catre vestitul producator britanic Thames Television, sau “Web”, un roman mai scurt care cuprinde insa toate temele sale majore.

Inceputul cartii este unul destul de dur, scriitorul nu sta prea mult pe ganduri si ne arunca cu brutalitate in valtoarea evenimentelor. Astfel ne gasim plasati alaturi de un tanar biolog ce se confrunta cu o posibila catastrofa. Este vorba de sfarsitul societatii asa cum o stim noi, insa aspectul cel mai grav al acestei nenorociri este de fapt probabilitatea, deloc de neglijat, de extinctie totala a fiintei umane. In fapt intreaga poveste este in asa fel manuita incat scriitorul gaseste momente prielnice de a-si exprima direct nemultumirile fata de oranduiala societatii omenesti, exploatand din plin discursul retoric si apeland la dialogurile purtate de personajele sale. Uneori mi  s-au parut agasante mai ales in partea de final, alte ori reusesc sa treazeasca suficient interes. Este adevarat omul confruntat cu anumite adevaruri are tendinta de a se gandi mai mult, de a medita mai intens asupra aspectelor pierdute, asupra acelor elemente care i-au inlesnit declinul sau dimpotriva, asupra masurilor de actiune ce se impun a fi intreprinse.

Read more…

“Lukandu si alte povestiri” ( in original, “Lukundoo and Other Stories” – 1927 ) reprezinta antologia de texte scurte fantastice, ce l-a consacrat pe scriitorului american Edward Lucas White. Nascut in mai 1866, acesta a preferat sa aleaga moartea in dauna singuratatii, luandu-si viata in martie 1934, la sapte ani dupa moartea sotiei. Opera scriitorului, luandu-i in calcul si scrierile nepublicate, nu este una de mare intindere, insa in ciuda acestui fapt, eseul critic asupra textelor sale cuprins in cartea “The Evolution of the Weird Tale” (2004) de S. T. Joshi, il recomanda ca fiind, daca nu unul din clasicii literaturii, cel putin unul din precursorii genului fantastic de astazi.

Antologia de povestiri strabate intreaga lume, din indepartatul Orientul pina-n exotica Africa a triburilor de pigmei, din Londra anilor `20 si pina la America colonistilor dinainte de secolul XX, inspirandu-se din multe dintre miturile locale, temerile stravechi ale omenirii si nu numai. Din cate se spune multe din povestirile lui White au ca sursa de inspiratie si cosmarurile ce-l bintuiau pe acesta. Avem blesteme, pigmei si samani africani, vampiri si creaturi fantastice inspirate din folclorul unor diverse tari, spectre ale mortii, urme ale existentei vietii de dincolo, ce le regasim in cotidianul de zi cu zi, sau pur si simplu fenomene inexplicabile.

Povestile nu sunt menite sa socheze, ci mai degraba sa atraga atentia, sa te puna pe ginduri si sa-ti sadeasca in suflet indoiala ca multe dintre fenomenele expuse de scriitor se pot intampla si in realitate. Exista anumite doze de suspans insa bine gestionate, imaginile nu sunt niciodata macabre, parand a fi construite in tonuri de alb si negru, conferind mai multa substanta subiectului abordat. A fost interesant sa-mi fac o idee despre modul in care vedea o persoana de la inceputul secolului douazeci multe situatii inexplicabile atunci, dar si acum, chiar daca-n zilele noastre acestea sunt banalizate, cultivate si raspandite de televiziune si romanele de inspiratie fantastica.

Majoritatea textelor antologiei sunt de scurta intindere asigurand o lectura placuta si antrenanta. In mod cert nu este o carte pentru cei care-si doresc si cauta explicatii la toate fenomenele si situatiile ciudate, cam toate povestirile incheindu-se in note induse de tulburare si incertitudine. Sincer ma asteptam la ceva mai intunecat, mai sumbru, in stilul lui H.P.Lovecraft, insa abordarea lui E. Lucas White este mult mai temporizata, fara sperieturi prea mari, fara peisaje macabre, lipsind chiar si acea nota de anxietate specifica, des intalnita in textul lui H.P.Lovecraft.

Per total mi-au placut foarte mult textele scriitorului al carui principal merit este ca a reusit sa ma trezeasca din letargia ce ma cuprinsese zilele astea, dovedindu-mi ca fantasticul are radacini mult mai numeroase si mai indepartate in timp decat ar putea presupune cineva.

In ceea ce priveste strategia aleasa de editura nu pot decat sa constat cu tristete ca pretul ridicat al cartilor din seria propusa de Leda, nu poate fi justificat de ambalajul bine realizat, contand mult si numele scriitorului, notorietatea lui. Ma intreb cati dintre voi au auzit de el, pina acum? Si, tinand cont de vechimea scriitorilor inclusi in colectie, poate se merita un pret moderat de lansare pe piata. Nu judec pe nimeni insa de ce sa dau aproape 20 lei pe o carte, cand, daca ma chinui un pic pot gasi cartile scriitorilor de copiat legal de pe internet, cu anumite exceptii desigur. Si am gindit bine din moment ce am luat destul din colectie la pretul fantastic de 5 lei. Sunt curios daca va mai aparea ceva in viitor in colectia “Galeria fantastica“. A auzit cineva vreun zvon?

Theodore Sturgeon, plecat demult dintre noi, desi nu a impresionat in mod excesiv ramane unul dintre cei mai importanti scriitori de science fiction din istorie, cel mai apreciat roman fiind “More Than Human” din indepartatul an, 1953, considerat o opera literara, lucru cu adevarat deosebit la acea vreme.“The Dreaming Jewels” a fost publicata in 1950, constituind romanul sau de debut. Cartea nu este impartita in capitole insa scenele sunt totusi separate prin texte ce incep pe o pagina noua. Recunosc, initial, dupa ce am parcurs prima asemenea scena si am trecut la cea de-a doua, am avut impresia ca tin in mina o colectie de povestiri. De fapt nu este asa, povestea urmarind aventurile acelorlasi personaje, firul fantastic dezvoltandu-se cu precadere incepand cam cu al cincilea asemenea pseudocapitol.

Personajele sunt destul de bine conturate, avem parte in rolul principal de un baietel temator si neadaptat, cu obiceiuri ciudate, chinuit de familia adoptiva si hartuit de colegii de scoala si cei de varsta lui, povestea concentrandu-se asupra formarii si desavarsirii personalitatii sale. Pe de alta parte si cele negative sunt puternic reprezentate si creionate, de la tatal abuziv si fara nici un fel de compasiune pentru cei din jur, pana la patronul de balci, revoltat pina la obsesie impotriva societatii si a oamenilor ce-l inconjoara, incercand prin orice mijloace sa-si puna in aplicare planurile diabolice. Sunt prezentate cu atentie o serie de aspecte din viata miraculoasa a balciului ce se impletesc cu un fir epic, in care fascinatia bolnava pentru necunoscut si dorinta de a descifra tainele ascunse ale unor organisme de origini necunoscute se impletesc cu elementele de biologie moleculara si teorii destul de surprinzatoare si proaspete, pentru anul la care a fost scris romanul.

De remarcat ca exista unele scene ce se incheie fie cu cate un personaj surpriza fie cu vreun eveniment surprinzator sau rasturnare de situatie ce arunca cate o mana de praf de pulbere menita sa intretina la un nivel ridicat intreaga intriga a romanului. La un moment dat prin modul in care erau inlantuite destinele actorilor din piesa mi-am adus aminte de “Great Expectations” a lui Charles Dickens, desi poate unii vor considera deplasata comparatia, totusi la o parcurgere atenta a textului se vor putea observa similitudinile evidente. Surprinzatoare mi s-a parut constructia usor naiva si o anumita inconsistenta a scenariului pe final, deseori ivindu-se semne de intrebare in privinta comportamentului unora dintre personajele cheie, slabiciunea scenariului putand fi influentata intr-o anumita masura si de o traducere mai superficiala, insa nu am avut acces la textul in engleza sa ma dumiresc exact. In ciuda acestor slabiciuni firul narativ isi pastreaza un ritm cursiv de desfasurare, evolueaza pe masura trecerii timpului, se deschide si se pleaca din aproape in aproape in fata ideilor si elementelor fantastice.

Scriitorul este considerat si autorul a doua citate foarte apreciate, primul dintre ele mentionat pentru prima oara in povestirea “The Claustrophile” in 1956, “Nimic nu este intotdeauna adevarat cu certitudine“, iar cel de-al doilea citat, si cel mai apreciat, fiind “Nouazeci la suta din orice este o mizerie“.Cartea poate fi comandata la reducere de pe site-ul editurii Corint, Leda fiind un imprint al Corint-ului, si din cate auzisem nu vor mai publica carti in Galeria fantastica, cele pina acum fiind in marea lor majoritate opere din anii de inceput ai literaturii science fiction, lucrari binecunoscute de cei cu state mai vechi in ale sci-fiului.

Theodore Sturgeon ramane un scriitor ce trebuie abordat si studiat cu inima deschisa prin prisma apartenentei sale la epoca dominata de monstri sacri ai sci-fiului, Heinlein, Arthur C. Clarke, Asimov, sa-i amintim doar pe cativa, si datorita faptului ca a reusit sa-si creeze o reputatie in domeniu, in ciuda concurentei acerbe.

“Rîul linistit” a fost publicat pentru prima oara in anul 1995. Acesta este al doilea roman al scriitoarei, premiat in 1996 cu Nebula Award, avand printre contracandidati nume ca Neal Stephenson cu “The Diamond Age” sau Robert J. Sawyer cu “Starplex“. La noi a fost publicat de editura Millennnium Press in anul 2005, fiind, din cate am inteles, prima traducere majora a doamnei Roxana Brînceanu.

Romanul ne introduce intr-o lume a viitorului in care se acorda o atentie deosebita etapelor de purificare a apei, piata fiind dominata de companii gigant, ce invart sume uriase de bani si detin uzine de purificare a apei si lucrari pe acest domeniu in multe zone fierbinti ale globului. Actiunea are un fir principal ce urmareste prezentul si surprinde intamplarile eroinei, de-a lungul caruia alterneaza calupuri de imagini si alte evenimente din copilaria si perioada adolescentei cu necunoscutele si neimplinirile caracteristice, pentru a intregi peisajul intrigii si a oferi motivatiile si actiunile ce determina comportamentul acesteia.De fapt, in spatele imaginii schitate dominate de elementele specifice purificarii apei pe care autoarea le descrie cu lux de amanunte, trecand in revista destul de detaliat modul de curatare al pinzelor freatice, caracteristicile si lupta cu bacteriile, virusii, algele sau alti compusi organici, stau incercarile unei tinere de a scapa de statura sa sociala si de a reusi in viata prin fortele proprii dar si de a evita confruntarea directa cu demonii trecutului si povara propriului nume. Peisajele si imaginile generate de autoare sunt destul de reusite imbinand fericit elementele tehnologice de ultima generatie cu notiunile specifice bioremedierii si pastrarii calitatii apelor freatice si a celei potabile, supuse pericolului continuu de atacuri din partea diversilor agenti mutageni ce se pot forma ca urmare a reactiilor chimice intre substante, si nu numai.

Daca ar fi de reprosat ceva, as spune ca inceputul este mai greoi pina te acomodezi cu multiplele planurile puse pe tava de scriitoare iar uneori peisajele, actiunile, obiectele vii sau neinsufletite sunt descrise intr-o abundenta de detalii ce nu m-au incantat in mod deosebit, stilul aducandu-mi aminte de K.J.Bishop. Sunt un om ce-i place actiunea, si, din fericire, desi nu este un ritm frenetic, ea exista, intretinuta prin oferirea periodica a cate unei piese din puzzle-ul intrigii. Aceasta la rindul ei este bine construita, cu un final neasteptat, in ciuda presupunerilor mele pe baza evolutiei pina la momentul respectiv, reusind sa ma surprinda. Lore van de Oest, pionul principal, este dezvoltata si prezentata intr-o maniera asa de convingatoare incat de multe ori simti ca traiesti alaturi de ea si-i impartasesti durerile si necazurile ce-i bantuie existenta. Cartea este presarata cu descrieri si scene mai fierbinti, inlantuite cu bun gust si schitate, atat cat sa nu se transforme in cu totul alt tip de roman. Mi-a placut si calitatea hartiei pe care este tiparita cartea, in ciuda scrisului de font mai mic nu am intampinat mari probleme la identificare a literelor. Coperta mi se pare si ea una reusita, desi initial, am crezut ca am in fata o inlantuire de linii si nuante fara un sens anume, la o analiza mai atenta am observat contextul real al imaginii.

Din ce imi pot da seama cred ca avem in fata un roman al carui premiu Nebula este meritat din plin. Atmosfera obtinuta, imaginile prezentate, personajele ce interactioneaza, totul este creionat atent, cu rabdare, degajand un aer de un realism debordant. Desi multi au etichetat-o ca apartinand ramurii sf-ului cu nuante de lesbianism (ati citit bine!) castigand si un premiu pe acest segment, cred ca reuseste pe deplin sa-si depaseasca din toate punctele de vedere aceasta conditie si incadrarea un pic malitioasa, dandu-le peste nas tuturor carcotasilor. Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii Millennium Press, aflat momentan intr-un proces de facelifting.

“AtelierKult – Povestiri fantastice” este una din antologiile propuse fanilor avizi de imaginar romanesc de editura Millennium Press si ingrijita de Michael Haulica. AtelierKult, de fapt, este un forum online năşit, din 2003, de Bogdan –Tudor Bucheru si Catalin Sandu, prin care s-a urmarit construirea unui cadru propice scriitorilor tineri dornici de afirmare dar si un spatiu prietenos pentru cei consacrati, unde sa-si poata publica scrierile spre a fi comentate si dezbatute de restul membrilor. Pe scurt, este vorba de un cenaclu online, ce prin usurinta accesarii din orice colt de tara, depasindu-se cu success barierele geografice oferea posibilitatea afirmarii, si recunoasterii, in zona scrierilor science fiction, fantasy si chiar horror. Denumirea Kult, insa, are origini mai vechi. Ea este preluata cu acordul scriitorul Costi Gurgu reprezentand de fapt titulatura cenaclului infiintat in 1998 din care facea si acesta parte, impreuna cu Florin Pîtea, Ana-Maria Negrila, Jean-Lorin Sterian, Bogdan –Tudor Bucheru si, ulterior Horia-Nicola Ursu. Stradaniile cenaclului au fost recompensate prin publicarea unor serii de antologii de tip share-world, prima fiind “Cronicile sangelui” (Editura Prologos, 2001) urmand “Vremea demonilor” (editie speciala a revistei Fictiuni, nr.5) si antologia “Radharc” (Millennium Press, 2005).

Antologia incepe in forta cu Oana Frantz si “Eu si un caine” ce te prinde rapid, si prin usurinta comunicarii ideilor te conecteaza cu naturalete in universul semirobotizat imaginat de aceasta. In “Ispitirea calugarului Chapta“, Liviu Radu continua in acelasi ton, insa de aceasta data cu o povestire plasata intr-o lume a zilele noastre si cu un subiect, actual chiar si la momentul de fata, subiect exploziv la propriu si la figurat. “Soiurile de peste” a lui Florin Pitea nu m-au prins in mod special, mai ales datorita limbajul folosit, insa trebuie sa recunosc ca finalul este bine lucrat si gandit. Paul Tudor in “Modelul” construieste una dintre cele mai consistente lumi din antologie, cei drept a si folosit mai mult spatiu decat restul, imbinand elemente usor erotice, indeajuns cat sa nu devina suparatoare, cu o intriga destul de originala si un final pe masura. Eduard Pandele aproape nici nu-l simti cand trece pe linga tine cu “Privindu-l murind“, una dintre cele mai scurte povestiri ale antologiei, insa numai bine te pregateste pentru “Ultima versiune” a lui Silviu Genescu, ce combina cu dexteritate elementele de cibernetica cu teoriile lui Stephen Hawking despre timp, urmarind soarta si reactiile unui asemenea calator temporal confruntat cu o problema neasteptata.

Daca pina acum au predominat subiecte presarate de elemente futuristice, gen roboti, androizi, computere evoluate, creionandu-se lumi cu radacini puternice in curentul cyberpunk, registrul se schimba venind si randul povestirilor fantastice prin Catalin Sandu aflat “In cautarea zborului” si Bogdan-Tudor Bucheru cu “Iroquis“. “In cautarea zborului” accentueaza discriminarea la care sunt supuse deseori persoanele cu anumite handicapuri si destinul tragic pe care il pot avea uneori cind societatea nu le intelege nevoile si unicitatea.Iroquis introduce cititorul intr-o lume a cautatorilor de aur si comori dispusi la orice pentru a-si atinge visul de inavutire, localizata geografic in zona Montreal-ului si temporal in perioada in care povestile vracilor indienii inca mai puteau fi crezute. “Cyclone” de Bogdan Gheorghiu revine in acelasi univers cibernetic, asemanator celui construit de William Gibson, cu mesageri de date copiate pe softuri neuronale, insa modul de expunere ales, nu stiu daca este cel mai fericit, cu o predominanta a propozitiilor si ideilor de constructie foarte scurta. Dupa Ben Ami, ce schiteaza o povestire scurta in care nu avem ocazia sa ne convingem cu adevarat de talentul sau, suntem introdusi in universul “Femeii de succes” a Roxanei Brînceanu, o poveste cu cap si coada, ce analizeaza aspectele emotionale ale unei femei ce a reusit in viata prin munca neintrerupta, intr-o societate viitoare. Despre Marian Coman am mai vorbit recent, scrierea “Sevăn” e reusita si intriganta, te atrage prin necunoscutele ei, insa nu stiu cat de inspirata este prezenta sa aici, ea fiind de fapt punctul final al cartii “Nopti albe, Zile negre“, avandu-se in vedere ca poate restul cititorilor nu o vor intelege cu adevarat daca nu au citit cartea. Cartea se incheie cu “Vremea zapuselii” a lui Michael Haulica, ce apare sub forma unui tribut inchinat lui William Gibson atat prin subiectul abordat cat si prin numele personajelor.

Tragand linie, avem in fata o antologie bine construita cu texte atragatoare si elaborate cu migala, ce familiarizeaza cititorii romani cu scrierile de ordin science fiction si fantasy ale scriitorilor autohtoni. Procentajul povestirilor reusite fiind de peste 85% cred ca putem conchide cu usurinta succesul antologiei si situatia in care nimeni nu va regreta ca o are in biblioteca sa. Trebuie, de asemenea, sa mai precizez ca, daca pina acum aveam o serie de reticente fata de scriitorii romani, lecturile din ultima vreme mi-au deschis o lume complet noua, si au reusit performanta de a nu ma dezamagi pina la momentul de fata. Vom vedea in continuare ce va mai fi.

Desi la noi apare ca fiind primul volum al “Antologiei McSweeney“, de fapt si de drept dintre volumele publicate in aceasta antologie peste Ocean el este numarul zece, explicatia fiind destul de simpla, prima traducere in Romania = primul volum pentru noi. Coperta este destul de bine realizata cu imagini alb negru si color, culese de prin filme cred, ce alcatuiesc un tot unitar uniform si hipnotizant. Machiajul clovnului, nu stiu de ce, dar de fiecare data cind ma uit la el imi aduce in minte de It-ul din filmul cu acelasi nume, ecranizare dupa scriitura lui King. Ciudat, si de neinteles pentru mine, raman prezentele reclamelor americane de-a lungul povestirilor, traduse in limbajul nostru neaoş, ce devin destul de agasante la un moment dat. Nu cred ca este vorba de o obligatie contractuala, suntem in Romania, reclamele au valoare si target doar pe taram American, si alte explicatii favorabile pica din moment ce am observat ca legaturi cu povestirile nu au, sau poate sunt prea subtile si nu m-am prins eu. Ma gindesc ca a fost un zel din partea traducatoarei si astept cu nerabdare ziua in care vor fi traduse si numele autorilor, vezi Stephen Regele, Kelly Legatura sau Rick “Cel cu toane” ( Moody ), ca sa dau doar cateva exemple.

Trebuie precizat ca intradevar unele povestiri cuprinse in antologie pot fi catalogate ca facand parte din categoria celor thrillings, incredibile, altele prin cumintenia scenariului mai putin. Si, nu in ultimul rand, trebuie sa avem in vedere a nu compara antologia de fata cu cea “New Weird”, cum mi s-a intamplat mie destul de des pe parcursul lecturii, pentru ca nu s-ar inscrie chiar in aceleasi registre generice, desi ciudat, termenii de incredibil,ciudat, supranatural s-ar putea completa cu brio in orice titlu de antologie.

Nume mari au fost stranse in acest numar al antologiei McSweeney, dintre care i-as aminti pe Kelly Link ( care poate in urma premiului Hugo din 2005 a ajuns in aceasta antologie, publicata cam tot in acea perioada), Stephen King, Neil Gaiman, Michael Chrichton, Michael Chabon, Michael Moorcock, stransi sa faca echipa cu alti scriitori care mie imi spuneau prea putine, insa se pare ca nu sunt chiar la prima tinerete cum am crezut initial. Multe nume mari ce contrasteaza cu efectele cam reduse pe care ti le lasa povestirile alese. Remarcatii se dau in cu totul alte barci. Dar sa nu disperam, si sa-i luam la tocat, nu neaparat in ordinea numerelor de pe tricou.

Kelly Link in “Blana de pisica“, ne propune o poveste exclusiv pentru adulti, cu imagini destul de dure in care isi dau concursul vrajitori si vrajitoare impreuna cu copiii si pisicile aferente gospodariei, in care vrajile contribuie din plin la o actiune de razbunare, in jurul careia este tesuta toata intriga. Neil Gaiman, genial in unele carti de altfel, mi s-a parut destul sters cu o povestea subtirica si cam simpla inspirata parca din filmele americane de suspans cu buget redus. Daca in volum McSweeney cu numarul doi, de la noi, Stephen King prefata cu o povestire viitorul sau roman “Lisey Story“, de aceasta data, sper sa nu ma insel, cred ca este o povestire din universul ciclului “Dark Tower “( nu am citit-o, dar am banuit prin prezenta pistolarului si a altor elemente) in care trebuie sa te inarmezi cu un grad ridicat de atentie si rabdare pentru a putea urmari actiunea sub influenta negativa a unei abundente destul de mari de denumiri de personaje si locuri prezentate. Cel putin eu, am avut o problema. Michael Moorcock a gasit un titlu “Cazul canarului nazist” mult mai intrigant decat povestirea din antologia de fata, ce urmareste defacerea itelor crimei nepoatei lu Hitler de catre un detectiv metatemporal (?!), cu inspiratie in cazul real al sinuciderii, nepoatei acestuia, cu care se si banuia ca ar fi avut o legatura amoroasa, Angelika Maria “Geli” Raubal, si o poveste retrasa de la tipar a lui John Buchan, un romancier scotian. Nici Crichton si nici Chabon, ultimul ce incheie si antologia, nu aduc nimic senzational sau deosebit in peisaj. Sa nu ma intelegeti gresit, povestirile nu sunt rele, insa nu au suflul de incredibil sau puterea de a te transporta intr-o lume cu elemente fantastice, de a te face sa tremuri si sa te infiori, cu cartea`n mâna, alaturi de personaje.

Povestirile remarcate, si implicit autorii lor ar fi, “Dansul nalucilor” de Sherman Alexie, in care spiritele celor morti pornesc sa vaneze rudele urmasilor unui razboi demult trecut, “Cazul Solnitelor” de Aimee Bender, unde un detectiv duce la bun sfarsit elucidarea unui caz de dubla omucidere, “Galeata lui Chuck” de Chris Offut, ce urmareste eforturile scriitorului de a-si termina povestirea pentru antologia de fata si sansa nesperata pe care o primeste de la un prieten cercetator, “Altfel, Haosul” de Nick Hornby, ce-si imagineaza intruziunea in existenta unui tanar a unui video casetofon cu functii deosebite, si efectele ulterioare pe care le are asupra acestuia. “Generalul” de Carol Emshwiller avea potential, insa sfarsitul este prea brusc si cam dramatic. “Tedford si Megalodonul” de Jim Shepard este, de asemenea, o poveste in care necunoscutul si suspansul sunt bine intretinute si care vorbeste despre propria himera ce ne bantuie pe toti, si idealurile greu de atins pe care ni le propunem, si, uneori, ne condamna la sacrificii extreme .

In final, daca as trage o linie as constata ca scriitorii care nu-mi spuneau nimic mi-au lasat o impresie mai buna fata de cei consacrati si nu pot decat sa regret ca antologia nu a avut succesul scontat la noi ( si probabil numarul doi a fost si ultimul), insa ma gindesc ca si pretul destul de ridicat si acum, sa nu vorbim de 2005, a avut o mare influenta. Ambele volume, vol. 1 si vol. 2 al antologiei, le gasiti pe adresa de web a editurii Nemira la reducere 50%.