Amintirea Pământului – Orson Scott Card
Nu, hotărât, nu există carte ca “Jocul lui Ender”. Nu printre cărţile scrise de Orson Scott Card, cel puţin alea care au apărut în România. Sigur, ar mai fi “Vorbitor în numele morţilor“, poate, dar deşi ridică întrebări interesante, aia e de cu totul altă categorie.
Revenind la “Amintirea Pământului“, primul volum din seria “Întoarcerea acasă“, recent publicat de Nemira, ei bine, se simte acut că este primul volum dintr-o serie. Autorul este preocupat de trasarea cadrului general pe care urmează să construiască, probabil, în restul seriei: facem cunoştinţă cu personajele importante şi ne dumirim în ce fel de univers are loc acţiunea. Dacă povestea s-ar încheia aici, te-ai întreba de ce naiba ai citit-o. (Şi în acest aspect iarăşi nu se compară cu “Ender”, care poate fi luat şi ca lucrare de sine stătătoare).
Am făcut comparaţia cu Ender ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi şi la ce să nu vă aşteptaţi. Să trecem însă la subiect.
Cândva, cam cu vreo cinci-şase pre-queluri nescrise în urmă, omenirea a distrus Pământul dar a reuşit măcar să se salveze pe sine. Oamenii au lăsat dezastrul în urmă şi au colonizat cinci planete, plasând Terra în grija unui computer numit “Păstrătorul Pământului”, care are menirea să vegheze la refacerea acestuia. Peste 40.000 de ani, pe planeta Harmony, una dintre cele cinci colonii, omenirea trăieşte sub supravegherea unui computer numit “Sufletul Suprem”. Read more…








Recent Comments