Cititor SF

Pe cuvintul meu de pionier ca m-am bucurat cand Ursu si Maicu au anuntat ca lucreaza la aceasta antologie. Pe cuvint ca ma asteptam la macar doua-trei surprize placute care sa-mi dea motive sa le zic unora “Vedeti bai! Nu-i ca-n filme!”. Iar ilustratia copertei este, dupa parerea mea, una din cele mai atragatoare, unde mai pui ca-i si romaneasca… Horia a fost foarte amabil si mi-a trimis un ARC  pe care l-am “bagat in lucru” imediat. Multumesc.

Si a inceput dansul… Chestia aia cu “Nu-i ca-n filme!” s-a adeverit cu varf si indesat, insa exact in directia opusa fata de ce am sperat eu. Dupa tiparul consacrat…

The Good

Pentru ca e primul lucru care il vezi la o carte, o sa mai spun inca odata ca ilustratia este superba, cum mai rar vezi pe cartile romanesti. Mi-a adus aminte de seria lui Mieville…

Multe nume, multi autori – astfel poti sa-ti faci o imagine cat de cat de ansamblu asupra a ce se mai scrie in fictiunea fantastica romaneasca. Un mix interesant de nume consacrate, autori mai putin prolifici si cateva debuturi pe hartie.

Se remarca povestirile “Testamentul de ciocolata” si “Plimbarea de seara”. Sa detaliem un pic:

-                          “Testamentul…” este probabil cea mai buna povestire romaneasca scrisa in ultimii ani. Are tot ce-i trebuie si mixeaza foarte inspirat doze de mister si indicii echilibrate si bine asezate, personaje foarte misto si detalii care fac diferenta, toate acestea contribuind la constructia unei atmosfere de exceptie. Desi din prisma ideei poate fi considerata “doar o alta poveste cu fantome”, mestesugul lui Marian Coman o transforma in “altceva”.

-                          In “Plimbarea…” Florin Pitea incearca sa prezinte in mod plastic o idee care parea uzata, …am impresia ca dinsul o duce un pic mai departe. La baza este prezumtia ca viitoarele inteligente artificiale nu vor reusi sa asimileze notiuni ce tin exclusiv de lumea organica cum ar fi nasterea, moartea, sentimentele sau dorintele. In cazul de fata este vorba despre o astfel de inteligenta care isi indeplineste sarcinile la infinit, desi scopul, obiectivul urmarit prin indeplinirea acestor sarcini a disparut demult datorita ciclului natural al vietii organice… Cel putin asa am interpretat eu. Se vede ca autorul e in bransa – scriitura e frumos construita si curgatoare. Toate merg bine pina la un punct cand…

The Ugly Truth Read more…

Am citit acum ceva timp povestirea scriitorului Dănuţ Ungureanu lecturata de acesta in cadrul ultimei sedinte a cenaclului ProspectArt, si m-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre ea. Daca tot am mai vorbit si de alte texte ale scriitorilor romani care mi-au placut, m-am gandit ca v-as atrage mai usor atentia si poate v-as si convinge sa-l abordati, eventual sa va lasati si o parere, ca nu strica, mai ales avand in vedere ca exista pe piata si volumul Basme Geostationare (editura Bastion, 2008 -foto dreapta-), in care se afla culese mai multe texte ale autorului, volum pe care si eu mi-am propus sa-l parcurg pina la finele anului in curs.

Ce este evident inca din start in textele lui Dănuţ Ungureanu este ca are abilitatea de a construi un text anticipand in mare masura dorintele unui potential cititor. Si asta in ciuda faptului ca, dupa cum se poate observa si din romanul Asteptand in Ghermana, in care universul descris este unul de factura cyberpunk, autorului ii place sa valorifice si sa abordeze aspecte ale unei lumi virtuale bogate, cu elemente si un vocabular propriu, in dese cazuri, mai dificil de abordat de catre un cititor ocazional de science-fiction.

Avand o experienta literara in spate, scritorul nu mai are dificultati in a construi personaje veridice, dialoguri savuroase si naturale, un fir narativ coerent si o echilibrare bine proportionate a planurilor, reusind sa anuleze din fasa orice impresie de falsitate sau stangacie in discutiile eroilor (aspect foarte important). Totusi, la textul de fata, as putea identifica o mica inadvertenta in limba vorbita de personaje, foarte aproape de cea specifica combinatorilor si manglitorilor din cartier, limbaj ce contrasteaza puternic cu dispozitia naturala a acestora de a filozofa foarte usor pe diverse teme. Situatia poate fi observata treptat, pe masura ce inaintezi in text si personajele abordeaza in mod surprinzator o gama larga de termeni existentiali, mult peste constructia si istoricul individual sugerat. Lasand la o parte acest aspect mie mi s-a parut un text agreabil, ce se citeste nu neaparat  prea usor, dar cu placere, dispunand de o intretinere continua a curiozitatii, de situatii si evolutii ale actiunii, neasteptate.

Dar sa va zic si cate cuvinte despre actiunea povestirii. Hipercubul Paişpe este atins de boala Kron, o cunoscuta devoratoare universala de parseci si urmeaza sa fie evacuat in cateva zile de toti locuitorii sai. Intr-o lume in care MamaMatrice face legea, personajul central al povestirii, Gaepa, planuieste la sugestia unui prieten bun, Moşul Gonflabil, o mutare in Hipercubu’ Nouă. Doar ca Gaepa are un secret bine tainuit care il impiedica sa paraseasca in legalitate granitele Hipercubului Paişpe.

Care este el si cum (dar mai ales daca) va reusi el sa fenteze autoritatile, Controlul Spaţiului mai precis, aflati doar citind povestirea Ultimul mesaj e veşnicia de pe site-ul SRSFF, adica aici. Lectura placuta!

Aseara mi s-a adus la cunostinta existenta a doua texte cu ceva samanta de science fiction in constructie. Este vorba de Zborul cantalogului si  Racla lu’ Caracla, lucrari  semnate de Adrian Buzdugan (prezent cu texte in publicatia online Nautilus – Rotoghila, Zantiacii, Capela excomunicaţilor, Soarele răsare-n asfinţit -, revista Helion, etc.)

Nu va speriati, textele nu sunt foarte intinse asa ca se citesc rapid, Racla lu`Caracla este chiar foarte scurta, insa spatiul folosit este arhisuficient pentru ca scriitorul sa-si transmita mesajul.

Ambele sunt strabatute de situatii si experiente caracteristice zilelor noastre si proprii societatii romanesti, autorul aratand cu degetul si parodiind numeroase tare ale sistemului dar si mentalitatea autohtona; texte sunt presarate cu reflectii filosofice (nu neaparat agresive si prea detaliate) si doze concentrate de satira si haz de necaz.

Nu mi se intampla des si nu prea gust povestirile cu o constructie similara celor de mai sus, insa de aceasta data situatiile prezentate chiar au reusit sa-mi smulga cateva zimbete.  Aveti mai jos citeva propozitii cu rol de teaser, doar cat sa va faceti o idee si poate, de ce nu, sa va convinga sa cititi in intregime textele.

Zborul Cantalogului

Scobeam nişte fluiere şi mă gândeam la ale mele, când Landru Cabestan m-a sunat şi mi-a zis că centrala nucleară e închisă din motive de securitate. L-am întrebat dacă se impunea şi prezenţa mea, dar răspunsul a constat în nişte pârâituri şi-atât.

Când ne-am întors, oraşul intra în carantină. Generatorul de abur explodase, sărise capacul superior şi se dislocaseră structurile de suspensie ale barelor de control special. Pe scurt, un dezastru!(…)

.. Dar momentele de acalmie s-au frânt repede, serverele au picat unul după altul, apoi sateliţii… sau invers.

Cursele cu ATV-uri au prins şi ele un timp, atât cât s-a mai găsit benzină şi motorină la pompă.

Zile în şir am stat ca-n concediu, la televizor.

Racla lu’ Caracla

Mă gândesc să alipesc şi Africa. Dar asta la modul serios! S-o trag puţin mai în sus, spre bătrânul continent. Foştii preşedinţi de pe-acolo au fost de-acord, în plus, se va dezvolta şi turismul. Mi-au trimis chiar un pachet cu bunătăţuri tradiţionale, pliante şi vor să fac lobby pentru sloganul: „Înapoi, la origini!”.

Ca să păstrez pământul cucerit, trebuie să ţin oamenii ocupaţi! Savanţii, în loc să mai stea degeaba şi să se chiorască la stele, sunt prinşi acum în chestia asta cu Africa… Şomerii vor dispărea! Ei vor fi gardienii bine plătiţi ai noilor închisori necesare, iar pensionarii, LA MUNCĂ!

Mike Resnick este un scriitor mişto. Şi nu numai pentru că a luat 5 premii Hugo la categoria povestiri sau pentru că este nominalizat practic anual la această categorie. Ci pentru că a găsit un fel de a povesti în care desfăşurarea imaginaţiei nu este prin nimic îngrădită de căldura şi simplitatea cu care îşi creionează personajele.

Fie că scrie despre extratereştri, roboţi, fantome sau magicieni, povestirile sale sunt, în final, despre ce înseamnă a fi om, cu bunele şi cu relele inevitabil amestecate în natura umană. Nu-i vorba atât de ceea ce spune cât de felul în care spune povestea şi de uşurinţa cu care te împinge, pe nesimţite, spre concluzia pe care o doreşte. Şi despre faptul că reuşeşte să creeze nişte finaluri în acelaşi timp triste şi pline de speranţă.

Povestirile pe care le-am ales sunt disponibile în engleză, pe Internet, unde le-am găsit şi eu. O să pun linkuri la fiecare. Scrieri ale lui Resnick au fost publicate şi în revistele româneşti de SF&F.

Travels with my cats. Prima povestire de Resnick pe care mi-au căzut ochii, la instigarea lui voicunike. O să merg şi altădată pe mâna lui, că ştie ce să recomande.

Câştigătoare a premiului Hugo în 2005, este povestea lui Ethan Owens care, în copilărie, cumpără din întâmplare o carte de călătorie în ediţie limitată. Intitulată “Travels with my cats“, cartea, scrisă de o oarecare Priscilla Wallace, îl va ţine treaz toată noaptea prin felul în care autoarea descria ţările exotice pe unde umblase.

Peste ani de zile, cu toate visele de glorie şi aventură de odinioară pierdute fără urmă, Ethan se stabileşte într-un orăşel de provincie, fără alte aşteptări decât o viaţă liniştită. Recitind la un moment dat cartea preferată a copilăriei sale,  decide să afle mai multe despre autoare… numai pentru a descoperi că aceasta a murit cu mult înainte ca el să se fi născut, la numai 34 de ani, fără să fi scris altceva. Dar, în aceeaşi seară, două pisici, una albă şi una neagră se ivesc pe veranda casei lui iar în urma lor apare însăşi tânăra femeie. Read more…

Dupa cum va anuntam ieri v-am pregatit o serie de surprize. Astazi  este randul uneia literare.

Scriitorul Costi Gurgu a avut bunavointa de a ne oferi textul povestirii “Minunata Caoara” spre a-l posta pe blog. Ii multumim din suflet si va invitam la lectura.

Eu cred ca si aceasta povestire confirma imaginatia debordanta pe care o poseda si capacitatea de a jongla credibil cu mai multe forme ale fantasticului. Chiar sunt curios ce impresie o sa va lase si voua.

Bio:

Romane

Retetarium (Tritonic, 2006)

Colectie de povestiri

Ciuma de Sticla (ProLogos, 2001)

Antologii editate

Vremea Demonilor (Omnibooks, 2001),

Cronicile Singelui (ProLogos, 2002)

Radharc  (Millenium, 2005)

A cistigat 21 de premii  printre care Marele Premiu la Colocviul National de Science Fiction de la Calarasi pentru povestirea “Ciuma de Sticla”, premiul Uniunii Scriitorilor, Alexandru Odobescu, pentru debut in volum, pentru “Ciuma de Sticla” si locul II la premiile Vladimir Colin, pentru acelasi volum. Locul II la premiile Nemira si premiul Atelierului Kult pentru “Retetarium”, precum si premiul Conventiei Nationale de SF&F pentru nuvela “Copiii Domnului”, publicata prima oara in antologia “Vremea Demonilor”. Cu “Retetarium” a cistigat si premiul Vladimir Colin in 2008.

Click aici pentru povestire sau o mai puteti gasi si la paginile de sus.