Dupa impresia buna pe care mi-a lasat-o Retribution Falls m-am hotarat sa ma mai bucur si eu de o carte in limba nativa asa ca am precomandat si volumul urmator. Cam cu vreo doua luni inainte cred ca s-a intamplat fericitul eveniment. Exista un profesionalism desavarsit pe directia asta in afara, pentru ca sa fim seriosi cine garanteaza la noi la o carte va aparea la un interval de cateva luni? Va zic eu. Cam nimeni.

Lasand la o parte subiectul delicat a sosit si momentul mult asteptat in care postasul mi-a livrat cartea direct la adresa specificata pe site. In prima faza am avut un mic soc pentru ca aveam in maini ditamai cartoaia de 400 de pagini si un format (pe inaltime) cam de doua ori cat un paperback Nemira.  In rest coperta e coperta cu ilustratie ok si un finisaj deosebit lasand impresia unui produs finit  extrem de  bine lucrat.

Desi eu as recomanda sa fie citit si primul volum, si asta chiar daca nu exista o legatura de neratat intre cele doua, in primele pagini autorul va spune tot ce trebuie sa stiti ca sa “aterizati” cum trebuie in atmosfera romanului. Chris Wooding abordeaza o tehnica clasica, in paralel cu derularea actiunii introduce mici interludii pentru fiecare personaj important, sub diverse forme, pentru a ne familiariza mult mai usor cu dramele personale si modul de a fi al fiecaruia. Fiind o carte cu multe pagini  chiar nu se grabeste deloc si are “timp” sa detalieze fiecare gest si sa disece orice actiune in parte. Read more…

Little Brother a fost primul roman de Cory Doctorow pe care l-am citit (desi recenzia de la Makers a fost prima postata). De fapt, in ciuda neajunsurilor, Little Brother e cartea care m-a convins ca autorul merita efortul de a-l citi si pe hartie (electronica), nu doar pe internet.

De la prima pagina am avut aceeasi senzatie pe care am descris-o in recenzia de la Makers – Little Brothers e pentru noi, cei care nici macar nu facem o pauza intre a citi W1n5ton si a intelege Winston… si intelegem chiar lucruri complexe de genul “if u c4n r34d this u r3411y n33d t0 g37 l41d” Cartea e plina de referinte la lumea “moderna” a internetului, genul de lucruri care fac parte din viata de zi cu zi a unui pusti de 17 ani, asa cum e Marcus sau W1n5ton, personajul principal: wikis, Pirate Party, Fark, Worth1000, B3ta (desi mi se pare greu de crezut ca Marcus sa fi jucat vreodata Wolfenstein, avand in vedere ca jocul a aparut in 1992 iar personajul e nascut cam tot atunci…). Doctorow nu mentioneaza si BoingBoing, dar probabil este si el pe lista de lecturi a lui Marcus.

In esenta, Little Brother are toate ingredientele pentru a placea publicului-tinta (adica adolescentii): un protagonist simpatic si gasca lui, o poveste de dragoste, internet si tehnologie, lupta cu autoritatile. Din pacate, Doctorow exagereaza cu sustinerea convingerilor sale politice. Personajul negativ este guvernul american care este eeeevil, iar subtilitatile lipsesc: dupa un atac terorist, Departamentul de Securitate Interna face exces de zel si aresteaza oameni nevinovati in numele sigurantei nationale. Inchisorii la care ajung prizonierii i se spune in mod informal Guantanamo din Golf (ca sa nu exista vreo sansa ca cineva sa scape aluzia). In final isi face aparitia si faimoasa tehnica de tortura a waterboardingului.

Trecand peste asta, povestea te prinde. Simpatizezi cu Marcus, suferi alaturi de el, ii tii pumnii si te bucuri atunci cand reuseste. L-as felicita pe Doctorow si pentru ca a reusit sa scrie un copil credibil, care nu are idei geniale intotdeauna si ale carui planuri esueaza uneori in lumea adultilor. In ciuda abundentei de idei subversive si a glorificarii (justificate, in linii mari) a puterii internetului, in final povestirea revine in lumea reala, iar deznodamantul are loc cu sprijinul de neinlocuit al adultilor.

Pe langa actiune, am mai apreciat ceva la Little Brother: lectiile. Probabil e un caz de love it or hate it, dar mie explicatiile despre criptografie si protocoale SMTP chiar mi-au facut placere.

Per total, mi se pare ca politica ii strica romanului. In ciuda entuziasmului cu care am inceput s-o citesc, pana la sfarsit am inceput sa ma satur de aluziile (sau afirmatiile de-a dreptul) cum ca guvernul american este malefic si se ocupa cu inchisul si torturatul nevinovatilor. Dupa parerea mea, lucrurile de genul asta nu isi au locul in carti pentru adolescenti, ci eventual in analize politice pentru adulti. Chestie care ma duce la alta dilema: avand in vedere continutul, parintii s-au scandalizat din cauza unei scene (neexplicite) de sex?! Si eu care ma gandeam ca mai ingrijorator ar fi ca fii si fiicele lor sa saboteze organismele guvernamentale…

Millennium Press continuă proiectul antologiilor MILLENNIUM, care s-a bucurat de succes în rîndul iubitorilor literaturii F&SF. MILLENNIUM 1 a concentrat în paginile sale autori publicaţi de Millennium Press, iar MILLENNIUM 2 a avut povestiri apărute iniţial în paginile revistei Ficţiuni.

Seria va continua cu o antologie pe temă dată, grupînd texte româneşti originale. Selecţia este deschisă oricărui autor – debutant sau consacrat – în măsura în care textele trimise întrunesc criteriile impuse şi calitatea literară dorită.

Editorul antologiei va fi Adrian Crăciun, bun cunoscător al literaturii F&SF şi creatorul unuia dintre reperele de prim rang de pe harta virtuală a literaturii F&SF de la noi, blogul CititorSF (www.cititorsf.ro). Tema antologiei este

ROMÂNIA STEAMPUNK

Căutăm texte cu poveste / acţiune ce se desfăşoară în spaţiul geografic/cultural românesc, încadrabile în definiţia curentului steampunk. Steampunk-ul e un curent al literaturii de ficţiune speculativă care a început să se dezvolte la jumătatea anilor optzeci ai secolului trecut. Termenul se referă la ficţiuni ce-şi desfăşoară acţiunea în epoci istorice (sau lumi imaginare) în care puterea aburului este încă forma de energie cea mai utilizată – cele mai uzitate repere fiind secolul XIX şi Anglia victoriană – dar apar elemente fie de science fiction, fie fantastice, fiind prezentate tehnologii avansate aşa cum ar fi putut fi ele imaginate de trăitorii în epoca sau lumea respectivă. Tehnologiile acestea pot fi imaginare, precum cele prezente în opera lui H.G. Wells sau Jules Verne, sau unele care au apărut în realitate (computerele, de pildă), dar prezentate ca şi cum ar fi fost descoperite la o dată anterioară. În unele cazuri, ficţiunile steampunk pot fi istorii alternative, înfăţişînd puncte de divergenţă în dezvoltarea tehnologică faţă de realitate, cum ar fi utilizarea pe scară largă a dirijabilelor sau a maşinilor analitice (computere mecanice). Read more…

Antologia de fata, inchinata marelui Robert E. Howard (cel mai de seama si totodata si  initiatorului de necontestat al curentului de fata), Fritz Leiber si Michael Moorcock (scriitor ce a reiventat si slefuit genul cu personajul sau albinos) debuteaza cu un cuvant inainte din partea autorilor sai in care acestia traseaza si diseca istoria curentului Swords & sorcery. Curent ce se concentreaza mai ales asupra bataliilor si demonilor personali, asupra luptelor duse in camere secrete din temple misterioase, pe alei laturalnice din orase exotice sau in adancurile temnitelor si grotelor de nepatruns. Personajele deseori au o tinuta morala indoielnica, si nu in putine cazuri eroismul lipseste cu dezavarsire, acestia neincercand altceva decat sa-si salveze propria piele din vreo capcana in care au cazut chiar din vina si neglijenta lor.

Printre altele interesant este ca abia in 1961, intr-o scrisoare, Michael Moorcock a venit cu ideea botezarii curentului in epic fantasy, ironia sortii fiind ca pina la urma denumirea a fost acordata operei si directia pe care scria Tolkien si totodata celalalt revers al monedei fantasy. Ca sa va faceti o idee printre scriitorii noului val de Swords & sorcery, pentru ca in ultimii ani s-a observat o crestere semnificativa a acestora,  ar putea fi amintiti urmatorii, unii prezenti si in volumul de fata:  Steven Erikson, Joe Abercrombie, Scott Lynch, Tom Lyod, David Anthony Durham, Brian Ruckley, James Enge, Brent Weeks sau Patrick Rothfuss. Deci stati linistiti ca fanii genului au ce citi. Read more…

M-am apucat intamplator sa-l citesc pe Cory Doctorow. Aruncam privirea pe Boing Boing ocazional, dar nu pot sa spun ca gaseam in articolele lui Cory ceva deosebit fata de ale colegilor lui. Cred ca prima data cand am dat peste un text literar al sau a fost cand am gasit When Sysadmins Ruled the Earth intr-o antologie si am fost destul de entuziasmata incat sa-i fac o recenzie separata. Au urmat alte nuvele, cand cautam materiale pt umplut Kindle-ul, apoi Little Brother, apoi Makers.

N-o sa argumentez ca Doctorow e un mare scriitor, noul Martin sau Zelazny sau mai stiu eu cine. Scrie simplu, scrie fara pretentii, dar scrie despre noi.

Cine sunt acei “noi”? “Compun” de vreo 2 saptamani recenzia asta in minte si inca nu am gasit o definitie exacta. Noi suntem geeks – fie ca putem sa cream un nou internet paralel cu cel “oficial” (ca Marcus din Little Brother), fie ca suntem experti in programare, fie ca putem crea orice cu o imprimanta 3D (ca Lester si Perry din Makers), fie ca putem sa recitam in ordine alfabetica intreaga distributie a Star Wars, fie ca petrecem nenumarate ore pe internet citind speculatii despre cine e mama lui Jon Snow. Noi intelegem ca “puterea internetului” nu e doar o expresie bombastica si ca oamenii din cealalta parte a ecranului sunt reali. Noi stim ca jocurile video nu ne transforma in ucigasi in serie, ci chiar pot inlesni relatiile sociale. Noi ne dam seama ca a veni acasa si a juca Starcraft 2 nu e cu nimic mai rau decat a veni acasa si a te uita la Stirile de la ora 5. Noi traim conectati la retea fara sa devenim robotei fara sentimente. Noi putem sa intelegem tot limbajul folosit de Doctorow fara sa recurgem la Urban Dictionary sau la Jargon File (noi stiam de existenta Jargon File fara sa ajungem la site cu o cautare pe Google).

Cateva dintre exemplele de mai sus se refera la mine. Cateva se refera la prietenii mei. Toate sunt perfect normale in realitatea “mea” si in Makers.
Read more…

S.M. Stirling – The Sky People (2006)

Il apreciez pe SM Stirling pentru ca este un autor cinstit:  nu scrie scrie carti pulitzeroase, nici hard SF care sa-ti arda neuronii, dar nici nu pretinde ca ar scrie asa ceva. El stie ce scrie, cititorii stiu si ei si toata lumea este fericita.

“Sky People” este un retro-pulp modernizat combinat cu istorie alternativa, dedicat ‘pulpistilor’ consacrati. Suna paradoxal, insa asta este formularea care mi se pare cea mai potrivita: retro-pulp sub aspectul tematicii, modern din punct de vederii al scriiturii.

Aspectul dominant al setup-ul este faptul ca rusii au descoperit viata pe Venus in 1962. Si nu au descoperit niste microbi sau bacterii amarite, ci paduri cu insecte, pasari si animale. Ba erau si oameni surprinsi prin imagini. Ai zice ca deja orice urma de seriozitate s-a dus naibii din prolog, insa nu e deloc asa. Implicatiile si cadrul general sint mult mai bine lucrate decit in alte carti. Spre exemplu marea fisura in relatiile Sino-Sovietice nu se mai produce, chinezii si rusii devin foarte buni parteneri in programele spatiale, americanii conduc o alianta a teritoriilor de limba engleza, iar Europa continentala – Uniunea Europeana este condusa de Franta (prin urmare sint abia pe locul trei in cursa spatiala). Razboiul rece s-a racit de tot, fiind inlocuit de un fel de concurenta colegiala in programe spatiale. Read more…

Am fost (multumesc pentru corectie domnule Lazar) disparut pentru o perioada destul de lunga din motive obiective. Cer scuze colegilor de blog, dar nu prea am avut de ales.

In alta ordine de idei sper ca de acum acolo sa-mi fac simtita prezenta cu mai multe recenzii, stiri, aiureli. Teoretic ar fi trebuit sa se intimple mai repede, insa am fost intr-o ‘deplasare’ ocazie cu care am schimbat fusul orar de doua ori in cinci zile si mi-a trebuit mai mult de o saptamina sa-mi revin. Cu ocazia asta am reusit ‘performanta’ de a rata intilnirile cu toti cei cu care imi propusesem sa ma intilnesc. In plus de asta a trebuit sa fac unele lucruri pe care le-am tot pus in asteptare de-a lungul timpului.

Nu am reusit sa ma intilnesc cu prietenii, insa am reusit sa ma intilnesc cu cartile din poza de mai jos si nu numai.

Multumiri speciale lui Vlad Puescu si lui Costel Rangu care au facut intilnirea posibila, Nemirei si coordonatorului ce ‘le-a adus pe lume’. Am mai ‘intilnit’ si volume ale Paralelei45, bijuterii semnate de fratii Strugatki.

Cu chiu, cu vai am reusit sa onorez (in ultima clipa) invitatiile venite de Mircea Pricajan si de la Michael Haulica (multumiri inca odata). Cele doua ‘marete realizari’ le puteti citi in revista Suspans aici, si in revista Galileo Online aici. Sper ca or sa mai vrea si altele (dar am o indoiala).

Cum spuneam, voi incerca sa recuperez din timpul pierdut cu ceva recenzii din SM Stirling, Nick Sagan, Bradbury, Bujold etc. Vorba lunga…, asadar sa incepem cu Poul Anderson – vezi mai jos

UPDATE: A mai aparut o ‘opera‘ in Galileo. A fost predata prin 15 iulie, inainte de faza Eurocon – intre timp interesul pentru porcarioare din astea mi s-a taiat.

Poul Anderson – Tau Zero (1970)

Semintele lui “Tau Zero” au fost sadite inca din 1967 cind aparea in Galaxy Science Fiction povestirea “To Outlive Eternity”, romanul fiind o dezvoltare a textului scurt. Volumul a fost nominalizat la Hugo in 1971 si a pierdut in fata clasicului lui Niven, “Ringworld”. Dupa 2000 a fost retiparit de Gollancz in cadrul faimoasei serii SF Masterworks si in colectia limitata “Totally Space Opera”.

Cu ocazia asta am aflat ca exista un poem SF, “Aniara” scris prin 1956 de Harry Martinson, suedez din Suedia ca sa zic asa, laureat al premiului Nobel, ce prezinta tragedia unei nave ce rateaza intilnirea cu planeta Marte in urma unui accident si este aruncata in afara sistemului solar fara a se mai putea intoarce. Interesant este ca Pamintul din cartea lui Anderson este condus de Suedia, prin intermediul unui guvern mondial. Coincidentele nu se opresc aici: in anul cind “Tau Zero” vedea lumina tiparului, Apollo 13 avea un accident in drum spre Luna – misiunea initiala este abandonata si se ia decizia de a folosi gravitatia Lunii pentru a accelera nava inapoi spre Pamint. Incercarea a fost un succes, insa orice eroare de calcul ar fi avut ca rezultat catapultarea astronautilor spre infinit.

*

The Sad Tale of the Brothers Grossbart - Jesse Bullington

*

Recomandata de Vandermeer, doar de asta m-am si repezit sa o cumpar cu ceva timp in urma, The Sad Tale of the Brothers Grossbart promitea mult. Cel putin asa parea la prima vedere. Intr-o Europa macinata de greutatile epocii medievale, doi frati un pic sandilai se dedau la profanarea de morminte, la niscaiva crime de razbunare si in plus o mai pun din cand in cand si de cate o lupta apriga cu ce creatura monstruoasa le sare-n cale.

*

Din pacate insa, doar premisele au fost bune pentru ca Jesse Bullington nu m-a convins deloc cu stilul si modul sau de a aborda firul intamplarilor. Eu il cred ca a incercat sa obtina ceva mai special si sigur ca sunt persoane care apreciaza rodul muncii sale (hmm, nu ma intrebati de ce, ca nu cunosc motivul), insa eu am ramas cu impresia ca ceva nu se leaga, ca nu reuseste sa trezeasca deloc interesul cititorului pentru personajele sale si, lucrul cel mai important, pentru evolutia ulterioara a acestora.

*

As spune ca  uneori chiar nu e de ajuns sa-ti imaginezi niste creaturi mai speciale si ceva intamplari si sa le “arunci” intr-o carte. Partea buna e ca macar coperta e destul de interesanta, desi prea mult nu ma mai consoleaza asta acum.

***

Feed – Mira Grant

*

Feed este inca un roman postapocaliptic in care un virus naprasnic loveste lumea si transforma marea parte a populatiei in morti umblatori. Pina acum nimic nou sub soare. Ceea ce deosebeste Feed de restul romanelor este faptul ca ne aflam in anul 2035 si lumea s-a obisnuit asa de tare cu prezenta zombilor ca unii isi si filmeaza aventurile din sanul hoardelor si apoi  le uploadeaza pe net pentru ca aventurile sa fie impartasite lumii intregi. Deh, oamenii sunt cam plictisiti. Sau cel putin specimenele mai tinere si mai neastamparate.

*

Autorul disimulat (special) pentru romanul de fata in autoare ne ameninta apoi cu o intriga incurcata ce va pune in pericol destinele eroilor nu prea copti si cu chef de intrigi, insa eu din pacate nu am avut rabdare sa merg mai departe. Am citit vreo 30 de pagini si nu mi s-a luminat niciun beculet asa ca…next…

ps: sa stiti ca volumul de fata e abia primul din trilogia intitulata sugestiv, Newsflesh …da,da.. primul.

Dupa cum bine au observat si altii, cu romanul Plague Year, Jeff Carlson pare la o prima vedere sa continue traditia lui Michael Crichton in ceea ce priveste tehno-thrillerele futuristice. Desi este relativ nou pe piata scriiturii, Jeff Carlson a reusit sa ma impresioneze cu acest prim roman al sau, care a creat furori si in Statele Unite atunci cind a fost lansat, ca sa nu mai vorbim de bataia pe drepturile de autor dintre editori. Cartea de fata abordeaza deja clasicul scenariu al omenirii aflate in pragul distrugerii, scriitorul recunoscand ca a fost impresionat de mic copil de Ultimul Tarm a lui Nevil Shute si de alte asemenea texte.

Un laborator clandestin de cercetari scapa de sub control un experiment nanotehnologic, rezultand in contaminarea intregii regiuni aflate sub  bariera de 3000 de metri. Singurii supravietuitori sunt norocosii care au apucat sa se refugieze la altitudini considerabile,  nevoiti acum sa se lupte din toate puterile pentru a depasi  amenintarea molimei invizibile. In ciuda acestei grele lovituri, o mica parte din populatia americana reuseste sa se organizeze si, sub atenta indrumare a unor factiuni, de acum independente, ale armatei, reuseste sa se puna pe picioare. Din pacate, nu toata lumea impartaseste idealurile si sentimentele nobile ale doctorului Ruth Ann Goldman ce se trezeste aruncata intr-o cursa contracronometru pentru obtinerea unui vaccin. Si astfel ne trezim aruncati intr-o calatorie plina de peripetii, de-a lungul careia protagonistii vor descoperi cine se face responsabil de lansarea experimentului si cine le sunt cu adevarati aliati.

Daca pina acum am avut parte de sfarsituri de lume inlesnite de genetica (Oryx si Crake), de dezastre rezultate in urma razboaielor nucleare (Ultimul tarm), de invazii de organisme necunoscute sau de actiunea unor factori externi surprinzatori (Turbion, Ziua trifidelor), de aceasta data o serie de organisme artificiale nascute din imaginatia creativa a omului distrug orice misca. Nanotehnologia este un subiect relativ nou si a fost interesant sa ma familiarizez cu abordarea si viziunea absolut originala a scriitorului asupra acestui subiect. Read more…

Spinrad nu e printre preferatii mei in materie de literatura, dar in Imagini la ora unsprezece a avut o idee geniala: cum ar fi sa scoti bani din potentiala ta moarte? Nu e foarte greu, ai nevoie doar de un post TV semi-falimentar si de un grup de eco-teroristi nervosi.

Cand teroristii cu pricina pun stapanire pe postul TV, ii iau ostatici pe directorul postului, pe reporterul-vedeta si pe fata de la meteo si deturneaza stirile ca sa serveasca scopului lor. Dar directorului i se invart rotitele: daca esti ostatic si oricum trebuie sa produci emisiunile pe care le doresc teroristii, de ce nu ai folosi ocazia ca sa scoti postul din rahat? Un reality show in direct cu baietii rai e exact ce doreste publicul; ratingul creste intr-o zi cat altele in sapte si toata lumea castiga: teroristii isi transmit mesajul intregii Americi, iar ostaticii pot sa viseze la bani si faima – daca scapa cu viata.

Romanul este impartit in zile, iar primele doua-trei m-au facut pe rand sa rad, sa ma minunez de cat de actuala pare situatie (desi cartea e scrisa acum mai bine de 15 ani) si sa imi dau seama ca situatia nu e nici pe departe atat de fantezista cum ar parea la prima vedere. (Ah, da, daca va inchipuiati ca e un roman SF, nu e cazul.) Dan Diaconescu arestat, cu fanii in fata tribunalului si toate televiziunile discutand cazul? Suna cunoscut? Cam asa ceva, plus niste bombe si salvarea planetei.

Din pacate, dupa primele 200 de pagini, actiunea incepe sa stagneze. Incep sa se clarifice relatiile dintre teroristi si ostatici si intre teroristi insisi, dar lucrurile care erau distractive la inceput devin obositoare. De cate ori poti sa citesti despre cum directorul postului discuta cu directoarea firmei care redistribuie transmisia? Prea multa logistica si prea putina dezvoltare a actiunii.

Sfarsitul devine previzibil destul de devreme, dar nu asta e problema romanului. Sufera de un singur lucru: lungime. Chiar daca reuseste, din loc in loc, sa aduca o scena sau o idee care sa te captiveze, nu mentine aceeasi stacheta pe tot parcursul. Daca editorul ar fi taiat vreo 200 de pagini… rezultatul ar fi fost mult mai bun, dupa parerea mea.

Eu incerc sa vad partea pozitiva: cartea incepe bine si se termina bine. Primele interactiuni ale teroristilor cu ostaticii fac toti banii, iar interviurile din final reusesc sa arate destul de bine cum personaje atat de diferite ajung sa fie unite, macar temporar, intr-un tel comun. Daca reusiti sa ignorati partile plictisitoare si nu va asteptati la mai mult decat entertainment pur, nu cred ca o sa regretati ca ati citit Imagini la ora unsprezece. Dar exista si carti mai bune…

Am fost eu un pic sceptic in ceea ce-l priveste pe Joe Hill, mai ales ca Heart-Shaped Box nu parea ca suna a cine stie ce, dar cartea de fata mi-a schimbat total parerea. Dupa cateva pagini din Horns eram pe jos, aproape la propriu, de ce idei i-au trecut prin cap fiului tatalui sau. Il avem pe Iggy William Perrish, un tanar aproape normal, asta daca nu ar fi fost suspectat ca si-ar fi ucis si violat prietena (nu neaparat in ordinea asta) cu ceva timp in urma. Ei bine, intr-o dimineata dupa o bauta puternica flacaul nostru se trezeste cu un set de coarne dracesti de toata frumusetea. Si cum lucrurile bune nu vin intotdeauna singure, Iggy descopera ca s-a scapatat si cu niscaiva puteri specifice aferente unui asemenea purtator. Si sa te tii apoi ca incepe show-ul.  Primele 40-50 de pagini ale cartii sunt de pus in rama. Avand in vedere ca odata ce intra in vorba cu o persoana, respectivul nu se poate abtine sa nu-si dezvaluie adevaratele ganduri, anti-eroul nostru afla, cu stupoare in prima faza, ca lumea din jurul sau nu-l vede prea bine. Bine, el oricum stia, insa socul cel mare vine tocmai din partea propriei familii, ce-l considera vinovat de disparitia prietenei sale si nu e tocmai incantata de ce a ajuns progenitura lor, mai ales ca tatal a fost un muzician de succes si a putut sa asigure familiei un trai cu mult peste cel normal. Si daca mai adaug ca pe masura ce trece timpul Iggy observa ca are si abilitatea de a-si convinge interlocutorul sa faca orice nasty thing ce-si doreste in subconstient respectivul, sau macar il poate influenta in directia respectiva, distractia e asigurata. Read more…

Mega-antologia operei lui Zelazny nu a castigat Locusul, asa ca m-am enervat si m-am mobilizat in sfarsit sa scriu recenziile restante. In episodul de azi, primul volum din The Collected Stories of Roger Zelazny, Threshold.

Daca intrebi pe cineva “Cine e Zelazny asta?”, probabil o sa spuna ceva despre seria Amber sau Lord of Light. Cu putin noroc, o sa-si aduca aminte si de cateva alte romane – la noi au mai aparut Damnation Alley si This Immortal. Cu toate astea, probabil punctul forte al lui Zelazny a fost si a ramas intotdeauna proza scurta. Desi povestirile lui au fost colectionate in cateva volume, mai vechi si mai noi, foarte multe au ramas pe dinafara. Din acest motiv, acum cativa ani NESFA Press au anuntat ca intentioneaza sa adune toate povestirile lui Zelazny intr-o serie de 6 volume. Suna prea ambitios si prea frumos, asa ca m-am entuziasmat pe moment si am uitat peste cateva zile… pana la inceputul anului trecut, cand s-au tinut de cuvant si au publicat primul volum.

Ca sa fie clar de la inceput, The Collected Stories of Roger Zelazny nu e pentru oricine. La $29 volumul, o suma de $174 plus taxe postale nu e tocmai din categoria “bani de buzunar”. Pentru cei care sunt curiosi privind proza scurta a lui Zelazny, eu as recomanda The Doors of His Face, The Lamps of His Mouth. Pentru fani si colectionari in schimb, colectia de la NESFA Press e extraordinara.

Ca structura generala, fiecare volum contine povestiri, poezii, note (ale editorilor si ale autorului), articole ale altor scriitori care l-au cunoscut/au fost influentati de Zelazny, cateva curiozitati, plus cate o parte a unei biografii extinse.

Acest prim volum cuprinde:
* doua articole: Out of Nowhere, de Robert Silverberg, despre opera lui Zelazny, si Before Amber, de Carl B. Yoke, despre inceputurile “carierei” sale. Yoke a fost prieten si coleg cu Zelazny inca din scoala generala, si a colaborat cu el in adolescenta la o serie de povestiri despre doi monstri (Yok si Zlaz) care au diverse aventuri.
* 29 povestiri, de la cele cunoscute, ca A Rose for Ecclestiastes, la cateva scrise sub pseudonim
* 32 de poezii, printre care Braxa (poezia din A Rose for Ecclesiastes) si “the most famous prayer in science fiction and fantasy”, asa cum o numesc editorii, The Agnostic’s Prayer din Creatures of Light and Darkness.
* un articol scrise de Zelazny, Sundry Notes on Dybology and Suchlike, despre arta scrisului – putin cam haotic pentru gustul meu.
* prima partea a biografiei …And Call Me Roger, anii 1937 – 1964
* curiozitati: o jumatate de povestire publicata intr-un fanzin (al carui numar urmator nu a mai aparut, deci povestirea a ramas neterminata), o povestire (tot fara final) nepublicata, un scenariu de cateva pagini, tot neterminat, si una dintre povestirile din seria celor scrise cu Carl B. Yoke.
Read more…