Cititor SF

A fost un weekend interesant pe blogurile autorilor de SF. Sau, cum a ajuns cunoscut, inca un Amazonfail.

Putina istorie:
1. In aprilie 2009, rankurile multor carti LGBT au disparut misterios de pe Amazon. Problema de baza de date, excludere intentionata? Nici macar reprezentantii Amazon n-au parut sa fie de acord, iar blogosfera si Twitter au explodat de indignare.
Detalii aici (pe scurt) si aici (pe lung).
2. In iulie 2009, Amazon a sters de pe Kindle-uri o anumita editie a unei carti. Aveau dreptate, intr-un sens, pentru ca e-bookul fusese incarcat pe platforma self-service de cineva care nu avea drepturi de autor pentru el, dar ironia face ca respectiva carte sa fie chiar 1984, de George Orwell. Oamenii si-au primit banii inapoi, dar multi au fost iritati de ideea ca Amazon poate oricand sa-ti stearga textele pe care le-ai cumparat. Pe care le-ai inchiriat, mai degraba.
Mai multe detalii aici.

Vinerea trecuta, toate cartile Macmillan au disparut brusc de pe Amazon. (Printre altele, grupul Macmillan cuprinde si Tor Books, editura la care publica numerosi autori SF apreciati (si cunoscuti pe internet) – lista completa aici). S-a speculat ca e o eroare; altii s-au inflamat instantaneu; s-au discutat teorii ale conspiratiei. Ceva mai incolo, am aflat cu totii care era explicatia: Amazon si Macmillan nu s-au inteles in legatura cu pretul si data la care e-bookurile editurii vor aparea pe Kindle. Amazon vroia sa impuna un pret maxim de $9.99, Macmillan vroia ca noile aparitii sa porneasca de la $14.99 si sa scada in timp. Nimeni n-a cedat, asa ca Amazon a refuzat sa mai vanda vreo carte de la Macmillan – fie ea electronica sau pe hartie.

Rezultatul a fost… multa galagie. Autori ca John Scalzi, Tobias Buckell si Charlie Stross au bloguit mai mult sau mai putin nervosi, lumea a injurat, alternativ, site-ul si editura… iar noi am chibitat de pe margine.
Read more…

SF-ul romanesc este cel mai maret, valoros, inaltator, extraordinar intre SF-urile acestei galaxii. Scriitorii romani sint cei mai mari, tari si talentati, asta in mod neconditionat. La fel de neconditionat operele lor sint cele mai superbe, mirobolante, minunate. Dragi tovarasi si pretini in ale SF-ului, va urez un 2010 si mai mirobolant, cu cit mai multe realizari si succesuri! Uraaa, uraaa, uraaa!!!

Revenind la normal, pentru mine contactul cu SF-ul romanesc este o sursa neintrerupta de surprize. Unele au fost placute, alte insa… Inca de anul trecut cind am fost asa de “invidios” si am spus la modul destul de finut ca “Razboiul Reginelor” este un terci (lucru mai apoi oarecum confirmat de recenzia lui “Torquemada”) incepuse sa pluteasca asa prin aer o fel de putoare specifica, confirmata mai apoi de acelasi personaj cu barba prin, citat aproximativ, “laudele in public, pe scena cu reflectoare si fanfare, criticile undeva intr-un colt retras, pe intuneric si fara martori, urmate obligatoriu de scuze (petru ca ti-ai permis), sau si mai bine, tine-le pentru tine”. De ce? Parafrazindu-l pe maestrul Toma Caragiu, pentru ca “asa-i in fandom”, in cel romanesc. Read more…

Hmm, chiar ma gandeam cat o sa dureze pina la o noua gafa, marca Tritonic…

De data asta “eroul” este Andrei Ruse, proaspatul autor al romanului “Soni”, intens promovat in mediul virtual, insa nu de editura ci de catre scriitor. Se pare tanarul debutant in ale romanului este suparat pe faptul ca la Tritonic se vorbeste o limba romana precara care si-a facut loc si in cartea lui (si in multe alte carti), iar in comunicare sensul cuvitelor este deturnat (se pare ca la editura Marti inseamna Joi de ex). Povestea este cam aceeasi: carte cu o gramada de greseli, termene incalcate, bani ioc, promovare ioc, respect ioc. Inca o victima pe lista. Situatia a escaladat insa foarte rapid si se pare ca “avocati”, acest cuvint blestemat, a fost mentionat de ambele parti. Desi Ruse este departe de a fi unul dintre preferatii mei in materie de atitudine (este unul din cei care fac urat la critica publica, sau “se amuza” la parerile celor care nu le-a placut opera), sint convins ca a adunat destule  dezamagiri pina la inflamarea de fata.

DAR, domnul Ruse uita ca a lucrat la Tritonic si a facut si el ceva victime, unele chiar notorii intre cartile aparute cu ceva vreme in urma. Ba chiar a avut si ceva atitudini “hribistice” la adresa unora care si-au luat jucariile si au plecat din editura. Uita si de mladioasele limbi plimbate peste “obrajii” sefului, atunci cand interesul o cerea…

Totusi Andrei Ruse nu ar trebui sa fie asa de suparat. In fond si la urma urmei, Tritonic la adus in compania selecta a altor scriitori neplatiti, precum Marian Coman, Costi Gurgu, sau Mitoceanu, si cati or mai fi…

In alta ordine de idei, bossul Tritonic a fost intr-un glorios turneu de promovare, turneu declansat, se pare, tot la auzul magicului “avocat”. Intre timp drepturile/titlurile achizitionate de Michael Haulica cu ceva vreme in urma si nepuplicate inca au inceput sa expire… Poate se va gasi o alta editura interesata.

Update 1: Oana zice ca nu-i adevarat ce am scris eu, ci ca turneul a fost de placere. Si mai zice ca se intelege bine cu Bogdan Hrib si ca nu-l pupa niciunde.  Asa sa fie.

Update 2: Si mai zice Oana ca sint curat nesimtit. Aceasta remarca, venind de la ea, ma flateaza (pardon, era sa zic “ma flatuleaza”). Multumesc. In definitiv, cine se aseamana, se aduna (uneori in turnee).

Ca tot veni vorba de frustrarile noastre, am fost surprins sa vad cum Kyo a fost injurat “explicit” de catre un adolescent intarziat, pasionat de Harry Potter si fotografiatul “la pelea goala” in oglinda, cu celularul (dar nu ala a lu’ King); si a fost injurat deoarece a avut tupeul sa intrebe pe ce baza respectivul domn a recomandat “Razboiul Reginelor” daca el nu a citit… nici macar jumatatea mea. A avut si galerie, care a apreciat corespunzator vorbele de duh si “inchiderea gurii lu’ ala”. Si mai aflam de la autoare, a nu stiu cata oara, ca ni s-a pus o pata…

Si dupa ce ca sint frustrat, m-am si enervat. Si cred ca ar fi cazul sa punem capat acestei “discutii” deraiate.

Desi am subliniat de nenumarate ori ca ce am scris este doar parerea mea de cititor, pur subiectiva, am fost luat in balon cum ca ma dau (ne dam) “experti”, “mari critici” etc., evident, la misto. Am adus argumente la care nu am primit decat replici care ne “explicau” cum ca suferim de crize de personalitate, frustrari, sintem “parveniti”, snobi culturali, ca ar trebui sa mai mergem la scoala (Hogwarts probabil), ba chiar ca sintem niste denigratori nesimtiti pentru ca nu ne-a placut cartea si am avut curajul sa spunem asta (pentru ca “unii foarte destepti si culti nici macar nu indraznesc sa critice, odata cu intelepciunea si cultura literara convietuieste si bunul simt”, sic!). Oana, plina de imaginatie, a folosit (mai corect spus manipulat) diverse fragmente de comentarii asa cum a crezut ea ca ai servesc mai bine, ne-a dedicat cateva melodii (aici am fost putin dezamagit, asteptam niste manele grele dupa cum virajul discutiei), ba chiar am fost invitati gratios sa “Scrieţi voi, că la critici sunteţi buni. Editaţi voi, tot din acelaşi motiv. Şi, cu o rugăminte majoră, nu îmi mai futeţi neuronul. Nu vă place, nu cumpăraţi şi scutiţi-mă.”. Dar m-am si amuzat un pic cu “Horia s-a referit la Tolkien doar ca gen, adică fantasy clasic, nu că aş fi cumva predecesoarea lui”, precum si cu neputinta unora in a identifica pe un anume domn Vucea.

Avand in vedere cele scrise mai sus, precum si ultima iesire la rampa a lui Shauki  cred ca numai incercarea de a citi, respectiv de a avea o opinie legata de respectiva scriere a fost o mare greseala, greseala ce nu se va repeta. Dar daca tot am comis-o m-am bagat in hora asta de Ferentari, apoi sa joc atunci si sa va explic la modul direct.

1.       “Razboiul Reginelor” este una dintre cele mai proaste carti pe care mi-am aruncat ochii (si in acest moment nu imi vine in minte nici una mai proasta de atat).

2.       In tot ce am citit scris de Oana, in “Stapanul”, “Razboiul…” sau fragmentele publicat pe blog, nu razbate nici o urma de talent, ba chiar autoarea este intr-un dur razboi cu limba romana literara.

3.       Fiecare scriitor/blogger are fanii pe care ai merita.

De aici inainte, eu si Kyo, nu vom mai discuta despre “Razboiul Reginelor”, Oana Stoica-Mujea, sau alte chestii care au legatura cu subiectele respective. This is the end of it.

PS. Probabil ca nu voi reusi niciodata sa-mi explic prezenta lui Horia-Nicola Ursu la o anumita lansare…

PPS. Despre frustrarea romaneasca – un eseu foarte fain semnat de Balin Feri. Nu are legatura cu “frustrarile” de fata…

Atentie! Articol de recesiune, lung si fara poze.

Ideea acestui articol mi-a incoltit in cap dupa ce am citit maretul articol din New Scientist, articol in care autorul se intreaba  daca genul science fiction este pe moarte. Nu stiu de unde le tot vin ideile acestea unora. Da, nu este o chestie originala, nu este nici macar noua. Este o intrebare veche de aproape 50 de ani, care tot apare in perioadele cand economia merge prost.

In primul rand ipoteza lor de lucru este eronata. Se vehiculeaza idea ca SF-ul s-ar lua la intrecere cu stiinta, si ca, na!, stiinta a progresat asa de mult incat SF-ul este cam obsolete. Asta in priviinta lumilor sau viitorului imaginat. Cat despre SF ca literatura sau parte a literaturii, se pare ca este doar “semi-respectable”. Dar totusi sint si parti din SF in general, care par autorilor destul de selecte, si ne sint date ca exemple “Star Wars” si “Matrix”. Din pacate cam asta este la ce se gandesc cei ne-avizati cand aud de SF, Sci-Fi sau cum vreti sa-i spuneti, inclusiv cei de la New Scientist. Chestia e ca scriu despre o chestie despre care nu prea au habar…

Inca de la inceputul anilor ‘60 a aparut ideea SF-ului muribund, pe fondul unei relative acalmii economice, perioada in care un mare numar de reviste de gen au disparut iar ritmul aparitiilor editoriale a scazut simtitor. Multi din autorii momentului s-au resimtit, inclusiv Robert Silverberg care a perceput fenomenul cam asa: ” un fel de mare imperiu prabusit, care a colapsat intr-o ciudata decadere provinciala”. Cred ca este elocvent faptul ca in 1961, premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin a fost castigat de un simpozion cu titlul “Cine a omorat SF-ul?” A murit SF-ul atunci? Pai nu prea, chiar din contra. Poate selectia s-a inasprit, dar lucrarile bune au trecut, autorii talentati nu au disparut. Philip K. Dick, Poul Anderson sau Cordwainer Smith, pentru a da cateva exemple, au avut contributii importante in acea perioada. Tot atunci exponentii noului val isi faceau debutul: Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Kate Wilhelm pentru a numi cativa.

Toata treaba s-a repetat spre sfarsitul anilor ‘70, o gramada de articole simandicoase sau savante explicau de ce totul s-a sfarsit pentru SF. Unii s-au panicat, gandindu-se sa treaca la mainstream. Si, iarasi, lucrari importante au aparut in acea perioada “sterila”, nume mari precum James Tiptree, Jr., Frederik Pohl, Gene Wolfe sau John Varley au avut ceva de spus. In 1991 s-a intamplat inca odata, si inca odata in 2001 (desi valurile au fost mai mici), si pe pare ca se intampla si acum. Poate se va repeta in 2021, si tot asa… Fara doar si poate, perioadele respective au avut si “victime”, asa cum probabil o sa fie si acum. Nu vreau sa dau nume, insa unii autori probabil sa o sa fie nevoiti sa-si ia si alt job pe linga scris, debuturile vor fi mai putine, publicul o sa vada ca unele premii nu sint acordate cum erau odata, etc. Cu toate acestea, cartile bune vor fi tot bune, scriitorii talentati vor scrie in continuare, si SF-ul cel muribund va fi resuscitat si de aceasta data.

Revenind la New Scientist, desi titlul pare incisiv, articolul in sine e doar barbologie, fara focus, fara directie. Mai nasol e ca si cei sase crai ai SF-ului nord american raspund cam anemic, fara convingere, poate in afara de Gibson care are totusi ceva de spus. Restul sint doar raspunsuri politicoase care nu spun nimic. Iar Margaret Atwood o face de-a dreptul lata. In acceptiunea respectivei doamne, cei care citesc SF sint doar niste adolescenti intarziati care viseaza planete cu sau fara dragoni pe ele, nave spatiale, savanti nebuni, chestii cu ochii rosii si asa mai departe. Brrrr!

Read more…

In numarul din Octombrie 2008 al revistei Nautilus, domnul Victor Martin (VM) a semnat un fel de articol critic referitor la curentul New Weird, implicit, la antologia cu acelasi titlu aparuta la Millennium Press. Desi recunoaste ca nu a citit nimic si intalnim in articol si afirmatii de genul “De autori precum M. John Harrison, Clive Barker, Michael Moorcock, China Mieville, K.J. Bishop, Jeff VanderMeer, Steph Swainston, Ian R. MacLeod, Jay Lake, Hal Duncan, Brian Evenson, Jeffrey Ford, Leena Krohn, Alistair Rennie, care voiau si mai vor sa scrie fantasy altfel decit J.R.R. Tolkien, nu s-a prea auzit.”, dansul are o parere foarte ferma despre scrierile lor, parere care intr-un cuvint se rezuma la: maculatura. Mai grav este ca domnul respectiv trage aceasta concluzie bazanduse pe niste inchipuiri, pe critica blurb-urilor de pe coperta, pe baza comunicatelor de presa, precum si pe baza recenziei semnate de Kyo (Bogdan Lascu), recenzie care nu i-a cazut bine.  Foarte rapid, autorul pierde focusul initial, totul devenind doar un pretext pentru expunerea diverselor frustrari legate de cyberpunk, Jurnalul SF, premii, anglo-saxoni, praz, peste etc. Evident, reactia a venit foarte prompt din toate directiile, in toate registrele, de la bascalie pina la indignare, iar VM a fost executat sumar. Ridicolul a devenit chiar tragic cand, din greseala, VM a incercat sa-si sustina parerea printr-un comentariu postat sub un alt pseudonim, spunind in acelasi timp ca nu a citit antologia respectiva, dar ca este o carte foarte proasta… na!

Victor Martin - Brrr!!!

Cum unul din comentariile bascalicioase mi-a apartinut, ma asteptam la o reactie “de duh” a domnului VM, reactie care a venit sub forma unui articol numit “Criticii şi comentatorii spaţiului virtual”, in revista virtuala Pro-Scris. Speram la ceva coerent, insa, sincer, nici nu stiu cum as putea combate respectiva polologhie. Caci nu e nici o afirmatie, nici o idee acolo… Se desprind cateva tehnici de “socializare” virtuala, care, in cel stilul cel mai New Weird posibil, sint aplicate (si aplicabile) chiar autorului:

1.       “Sunt mult prea multe materialele care nu au nici un comentariu, dar, deocamdată, e „trendy” să ai blog, site”, de exemplu revista de critica literara Pro-Scris.

2.       “Mulţi sunt chiar „scriitori de site sau blog”, în sensul că lansează o lucrare literară sau o idee şi tot ei vin cu comentarii, sub diverse pseudonime. În felul asta, vor să dea iluzia că spaţiul administrat de ei are mulţi vizitatori şi pot chiar „să agaţe” comentatori care există în realitate.”  de exemplu, cateva din pseudonimele domnului VM – Ioana Mogosan, Bebe (cel rau), Cristi.

3.       “Pornesc de la un text, chiar şi de o calitate îndoielnică, şi ajung cu comentariile, undeva, departe, într-un punct fără nici o legătură cu textul.” Exemplu – orice articol “critic” scris de VM

4.       “Comentatorul talentat şi cu o viziune culturală diversă, chiar dacă nu prea vastă, poate scrie un text mai valoros decât comentatorul talentat, dar cantonat într-o anumită formă de cultură, dar, pe Internet, nu vorbim despre niciunul dintre aceştia” exemplu – VM

5.       “Când comuniştii au luat puterea, nu au avut formatori de opinie. Ei s-au format singuri, după ureche. Necazul lor a fost că s-au format prin autoîndoctrinare şi au băgat „lecţii politice” şi în generaţiile următoare; era uşor de anticipat că nu vor sta veşnic la putere, iar din romanele produse „la cerere”, inclusiv science fiction, nu va rămâne mare lucru.” Wtf?! exemplu – vezi punctul 3.

6.       “Nici puzderia de târguri şi expoziţii de carte nu rezolvă problema. Acestea au început să semene cu târgurile de zarzavaturi; adunătura de VIP-uri nu mai impresionează, pentru simplul motiv că acestea, ca şi cărţile lansate cu pompă, a căpătat miros de prefabricate preambalate în salopete Armani.” Exact punctul 3.

7.       “Perspectiva îmbogăţirii din vânzarea cărţilor SF e iluzorie, chiar şi numai din cauza faptului că scriitorii pasionaţi de acest gen sunt consideraţi psihopaţi. Sunt consideraţi psihopaţi până la o masă critică la care sunt preluaţi de mainstream, ca şi cum, în literatură, se poate trece, ca la fotbal, în Liga Întâi.” … iar punctul 3, deja m-am plictisit.

8.       ” Necazul nu constă în migrarea către virtual a criticilor „realizaţi” sau faptul că ei au fost realizaţi de Securitate sau de conducerea de partid şi de stat, ci apariţia unor critici sau comentatori tineri cu reflexe formate pe tiparul psihologic al înaintaşilor lor direcţi. Ca spaţiu socializant, Internet-ul a înlocuit „munca de la om la om” cu o muncă de la o mulţime de oameni la om.” Sa mai zic ceva?! Si tot asa…

9.       Ete una directa “Cei ce nu reuşesc să se integreze în melanjul străinătăţii, se întorc cu pretenţia de a ne da lecţii; datorită obedienţei românului faţă de tot ce nu îi e specific, aceştia chiar reuşesc să impresioneze, dar nu pentru mult timp. Pleacă alţii şi se întorc cu alte mofturi.” Si ete ca nu ma recunosc. D-aia de cate ori emit ceva, spun ca e doar parerea mea. Si prefer neintegrat aici (desi nu e cazul) decat integrat la Craiova.

Cam atat cu aceasta “emanatie” despre blogeri (desi mai mult de jumatate au fost alte “cauze”).

Mai departe domnul VM ne spune despre “Neuromantul”, roman care nu i-a placut, desi am vaga impresie ca deja nu-i placea inca inainte sa citeasca prima fraza a volumului. Oarecum simpatizez cu dansul, cybepunk-ul nefiind chiar genul meu preferat, dar pina la a afirma ca “„Neuromantul” lui Gibson nu se înscrie în genul science fiction”, si apoi “Cyberpunk-ul nu e SF” e un pic de cale lunga si cam fortata. Fortata de faptul ca “Nu cunosc cyberpunk-ul decât prin prisma admiratorilor români ai subgenului din jurul defunctului „Jurnal SF”, adică un curent teribilist tip dadaismul sau paradoxismul.” si de vesnica iubire dintre VM si cei care au publicat vreodata in Jurnalul SF. In sfarsit, fiecare care cu gusturile lui, chit ca etichetarea unui subgen doar dupa lectura unui singur volum… Macar nu avem cazul New Weird (adica 0 volume cetite).

Dupa aceste critici “da duh”, urmeaza PROZA. In netarmurita sa imaginatie combinata cu fenomenalul talent al domnului de fata, dansul a produs textul cu titlul “Comentarii”. Sub titlu scrie frumos “Autor: Victor Martin”. Poate autor al modificarilor de nume, caci textul, in integralitatea lui, a fost copiat de pe site-ul revistei Nautilus (vezi postul cu nefericita incercare “Blestemul Casei Diavolului”). Singura contributie a “autorului” este “cenzurarea” numelor adevaratilor autori. Sa fie un pamflet? Sa fie un nou stil literar?, “un curent teribilist tip dadaismul sau paradoxismul”?, plagipunk?…

No, gata! Am pierdut destul timp cu acest post!

La final un ultim citat din “Bebe”: “Daca am o parere e si din cauza ca,la Revolutie, si eu am murit putin; mi-am castigat acest drept.” Asa e, aveti inclusiv dreptul elementar DE A DEBITA PROSTII, chiar daca nu e stipulat explicit in constitutie, insa va rugam sa nu ne mai abuzati cu acest drept. Exercitati-l in privat.

Adieu.

Administratia Bush, pe linga nocivele si evidentele efecte politice, sociale si economice exercitate si resimtite in intreaga lume, a antrenat in cavalcada pentru profit (chestie care paradoxal, ne-a tarat in cea mai grozava criza economica din ulitimii zeci de ani) chiar si lumea literara. Unii au produs volume avertisment gen “Spook Country”, altii, mai inclinati catre marketing si dolarei au produs romane de proslavire a heroismului si desteptaciunii luptatorilor anti-teroristi americani. Printre cei din urma sint si cativa cunoscuti de-ai nostri, precum Ben Bova, Greg Bear sau Bruce Sterling, mai sugubeti de felul lor, care au crezut ca o sa faca bine la buzunar oarece osanale catre viitorii super luptareti anti-tero.

Pornind de la faptul ca “terorist” poate fi oricine sau orice produce teroare (chiar si intunericul sau King), prin analogie, gama de chestii anti-teroriste este foarte larga. Asadar, intreprinzatorii nostri autori (de fapt ai lor) au avut la dispozitie o recuzita impresionanta, numai buna de fi upgradata in nota SF.  Si ei si-au facut meseria cu varf si indesat: sateliti sofisticati, arme biologice selective, robotei, bombite inteligente, hackeri, softuri complicate, etc.

Prima problema e ca de aici lipseste originalitatea si surpriza. Adica Bush i-a cam batut deja pe toti la ploturi cu demolarile alea controlate dublate de avioane de neindentificat, plus o racheta cat se poate de americana (cica avion) trantita intr-o aripa a Pentagonului, “intamplator” pregatita de renovare. Ce sa mai zic de “urmarile” cu armele de distrugere in masa din Irak , sau marii finantari ai terorismului, talibanii cu papuci, kalasnikov si magar care nu au nici dupa ce bea apa (pe vremea cand erau rusii acolo nu se numeau teroristi). Scriitorii in cauza s-au straduit, aplicand celor deja existente o gramada de imbunatatiri sefeistice, insa baza tot aia e. Si aia buni ai bat pe aia rai.

A doua problema e ca cei inclinati spre lectura s-au cam saturat de mult de toata demagogia si fervoarea anti-terorista, fiind preocupati mai mult de pretul petrolului, pretul razboiului, sau de dezastrul economic ramas in urma “eroului”. Probabil ca o astfel de carte nu numai ca nu ar fi cumparata, dar nu cred ca ar fi citita nici daca ar fi primita cadou. Pentru ca nu e chef si nu e timp.

Cam asta se intampla unde piata de carte e mare, este imensa in comparatie cu Romania. Tocmai de aceea nu inteleg de ce unele editurii de la noi sufera de sindromul ochelarilor de cal. In cautarea “lozului cel mare”, ajung sa se indragosteasca de anumite etichete cum ar fi “thriller”, aruncand in acea galeata inclusiv incercari nereusite (comercial vorbind) ale unor cunoscuti si respectati autori de SF, care, in mod evident, si-au construit reputatia si bunastarea (adica vanzarile, bai!) pe alte titluri. Avand in vedere entuziasmul exagerat si sperantele puse in respectivele volume, tare imi e teama ca vor gusta iarasi din cupa amara a dezamagirii.

Ce se mai intampla prin ograda SF-ului nostru in aceste zile amortite…

Pai s-a lansat New Weird la Millennium. Cartile autografiate cred ca sint in drum spre nerabdatorii cititori. Ma astept ca in urmatoarele zile netul sa fie inundat cu pozele autografelor respective… Asta e bine.

A aparut Nautilus nr.8. Michael Haulica semneaza un editorial foarte misto. Cred ca si eu sint vizat, asta e. Am facut greseli si mi-am pus tarana in cap pentru aia. Nu sint primele, si sigur nici ultimele. Ca sint carcotas, se stie de ceva vreme. Ce sa fac, nu pot sa fiu asa bun la suflet ca Voicunike. Chiar il invidiez pentru atata bunavointa si rabdare pe acest “tata ranitilor SF”. Ma consolez observand ca dupa o vreme se mai satura si el si da in clocot… Mai imi trece insingurarea.

Chestia mai putin fericita e ca nu avem decat o povestire noua (aia semnata de Ivanescu e mai veche), pe numele ei “Siberia”,scrisa de Dario Pecarov. Inca nu am citit-o dar dupa primele paragrafe pare o chestie lucrata. De ce numai una ? Poate ca lumea a fost in vacanta, poate Mike a pus mina pe cutit si a respins multe povestiri slabe… nu stim inca. Asteptam un indiciu de la guru. Chiar daca in numarul din august au aparut si cateva povestiri slabute, asta nu a fost deloc un lucru rau. Mie chiar mi-a placut asa, diferentierea tinerelor sperante fiind mai clara si mai usoara… Si a dat sperante la publicare celor care ar vrea sa scrie (chit ca este o revista virtuala).

In schimb avem recenzii, unele ok, altele de-a dreptul proaste, de fapt niste rezumate. Speram ca stacheta calitatii s-a mai inaltat un pic dupa campania Nemira, care a produs cateva recenzii exceptionale (e drept ca au fost si multe penale). N-a fost sa fie… Pot doar sa sugerez ca autorii recenziilor bune din campania sus amintita ar putea fi “recrutati” si la Nautilus. Sint convins ca ar fi incantati sa contribuie.

Dupa ce a batut apa in piua in numarul din august, Gheracostea spune lucrurilor pe nume de data asta. Chiar mi-a placut, pasajul urmator mergandu-mi la suflet: “a scrie intr-o limba cu o circulatie mai mare decit in spatiul romanesc ar obliga o vizualizare a unui alt tip de public, cel care trebuie cucerit, nu unul pe care il ai de-a gata si pe care poti sa il acuzi de incultura, nepasare, snobism etc. Ar fi renuntarea clara la izmenita  “eu scriu pentru mine si pentru cine ma intelege” si asumarea a “I want to take on the world!”. Ne lipseste un spirit de cuceritor in literele romanesti, implicit in SF-ul romanesc.” Pentru mine e clar ca acel “alt tip de public” este deja aici, in Romania. D-aia se vand autorii de limba engleza si romanasii nu prea. In opinia mea, “ei” se ascund in spatele asa ziselor opere profunde & pretentioase, neintelese de cititori, cica! De fapt pur si simplu nu sint in stare sa scrie comercial, cu cap si coada, cu personaje credibile si intriga captivanta. Ultima tentiva de acest gen, “America One”, s-a terminat in balarii… Apropo, mi-am adus aminte de o faza dintr-un film in care un “artist” isi introducea in partea dorsala diverse vopsele, pe care le “proiecta” cu deosebit talent (actiune insotita de binecunoscutele unde sonore) pe niste panze albe, in fata audientei impresionate de actul “creatiei”. Toate gurile exclamau la unison “Wow!”, insa toata admiratia politicoasa se termina brusc cand venea vorba de a cumpara o astfel de “opera”. De fapt nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu niste basini, fie ele artistice sau multicolore, nici vorba sa mai si plateasca pentru asa ceva. Chestia asta este o extrema, insa ideea de baza este aceeasi.

La un moment dat ma preocupa ce e “Fandomul”, acest cuvint fermecat, vehiculat cu subinteles intre cei care publicau (din pacate mai ales critica) sau doar se bagau in seama cu SF-ul. Teoretic fandomul ar trebuie sa fie un fel de comunitate a celor cu interese si pasiuni comune, comunitate ce ar trebui sa promoveze si sa popularizeze respectivele pasiuni, preocupari etc. Totul suna foarte bine pina acum. Si am fost foarte bucuros sa gasesc un site intitulat “RomaniaSF Online – Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror din Romania”. Dar bucuria mea a fost scurta… In afara de cateva articole destul de vechi (2006) semnate de HNU, guru si inca cativa, aparute parca din greseala pe acolo, avem de a face cu un ghiveci lung si tulbure. Cred ca boss-ul de pe acolo e Mugur Cornila (omul care este in spatele ImaginaStore), si care, din pacate il regreta pe Ceausescu. Ehh, chiar nu le poti avea pe toate… Mai avem ceva speculatii la mina a treia cum ca americanii (vesticii in general) sint nefericiti si e vai de capul lor. Eu pot sa confirm ca da, sint foarte vai de capul lor, si d-aia vor sa emigreze in Romania si sa-l cloneze pe Ceausescu, si mai vor si abonament life-time la Sci-Fi magazin, dar numai daca e administrat de un comitet de SFalvare nationala. Apropo, prin februarie 2008 pe acest site se spunea ca respectiva revista este bine merci si are abonati cu miile . Mai sint ratacite si niste recenzii-rezumate-reclame la diverse volume vandute de Imagina Store, ceva anunturi matrimoniale din fandom, acelasi review pe linga subiect la “America One” semnat de Victor Martin… Cel mai tare m-a distrat meciul Catalin Ionescu vs. Cornel Secu vs. restul lumii. Pentru cateva minute bune m-am simtit ca si cum as fi fost pe blogul Mileanca! Cand am aflat ca Secu e prof de romana, si inca unul cu pretentii, mi-am dat seama de unde vine stilul literar desavarsit, citez “Două editoriale au fost ceva mai aspre, nu cred că au pus pe “jar” mai mult de 3-4 oameni, toţi găşcăriţi de multă vreme, unul dintre ei, purtător de cioc, crezându-se un fel de mafalda cyber-punk-fantasy-horror-B.D.” Sau “Nu am nimic împotriva inginerilor adevăraţi, făcuţi şi nu contrafăcuţi, tăietori de frunză la câinii oricărui sistem social, plimbători simandicoşi de hârtii şi băutori de tutun şi cafea prin cotloane şi birouaşe.” Cred ca acum stiu de unde a copiat dom’ Madularu… Si apoi, si asta zice de cluburi si gasti?! Dupa aia vine Ionescu si zice si el “Monşer Maître este de bine că încerci, cu ardoare, să-ţi transformi porecla în renume, fie prin nimicitoare cruciade împotriva deviaţioniştilor, detractorilor, trădătorilor, ereticilor etc. fie păstorindu-ţi supuşii ca un adevărat despot luminat al proletariatului helionic. Pe mine însă va trebui să mă scuzi, sunt alergic atât la dictatorii profesionişti, din liga naţională, cât şi la cei amatori, regionalii cu ifose de globalizare. Şi voi continua să acţionez în consecinţă.”

Ce zic eu de fandom: bai, daca asta e fandomul, sau “miscarea SF” sau cum vreti sa-I ziceti, cu tot respectul, cacati-va pe el (sau poate ati facut-o deja) si pastrati-l pentru voi ca noua nu ne trebe. Pfui, mi-e sila…

Update – Sep 4 : Pina in 15 octombrie posturile mele o sa fie rare si scurte din lipsa de timp.  O sa raspund la comentarii insa distractia principala o sa fie furnizata de kyodnb. In alta ordine de idei, o sa incerc sa inchid categoria numita “kkt”, implicit posturile polemice legate de “miscarea SF” romaneasca. Zic ca o sa incerc pentru ca ma cunosc… Vreau sa fac ce pot sa sustin SF-ul fara sa ma mai intereseze capra vecinului, fie ea cat de mutanta, aberanta si caraghioasa, inspirat de atitudinea lui MDP si Mike (yep, omu’ se mai schimba!). O sa ne concentram pe carti, filme, promovarea editurilor care fac treaba (mica sau mare, dupa caz ), promovarea autorilor romani care ne plac (daca si ei vor asta) si promovarea pasiunilor noastre in general. Sper sa ma tina…

In primul rand 2007 a fost un an de rahat din punct de vedere editorial. Cu greu s-au putut aduna 5-6 nominalizari pe categorie, cu tot cu reeditari. “Made in Romania” avem doar trei volume, din care unul este castigatorul detasat la categoria cartilor proaste. Putin a lipsit ca si “Waldemar” sa apara pe lista neagra… Numarul de voturi reflecta numarul de cititori SF & F activi pe net in general, activi pe bloguri in special, nimic spectaculos.

La categoria SF a iesit fruntas Iain M. Banks, urmat de Dozois si Cory Doctorow. In opinia mea acest podium indica perfect cartile valoroase aparute in 2007, precum si maturitatea celor care au votat. Joe Haldeman a fost penalizat exemplar pentru “subtietatea” cartuliei sale (rusine SFWA!). O mentiune speciala pentru “Steaua Pandorei” care a concurat si pe lista neagra – se pare ca mai multi cititori au considerat respectivul, pardon, respectivele volume ca fiind cele mai proaste decat cele mai bune…

La Fantasy, George R.R. Martin nu avea cum sa piarda, urmat la mare distanta de Bujold. Poate in 2008 mai multe sanse cu “Paladinul Sufletelor” (daca o sa apara…)…

Despre volumele bastinasilor nu pot spune nimic, comentariile celor avizati fiind binevenite.

La carti proaste, “castigator” este George Lazar. Cartea cu nume ciudat parea controversata inca inainte de vot, insa acum m-am convins ca nu o sa o citesc niciodata. Peter F. Hamilton (zis si “Mazgaliciul”) vine pe locul doi la pierdere de vreme si bani… Preludiul Dune, hmm, daca ar fi fost listat grupat probabil ar fi adunat mai multe bile negre decat “Steaua Pandorei”, chestie total irelevanta pentru fanii Dune (la fel cum e de irelevant faptul ca Brian nu a mostenit nimic din talentul lu’ tac-su, sau ca Anderson scrie “la norma”). Cu toate notitele lu’ tatuca Frank (oare chiar exista asa ceva?!), viteza cu care sint scuipate pe piata volumele (anu’ si caramida) nu miroase a bine. Recunosc ca tituluri ce trezesc vechi amintiri, precum “Jihadul Butlerian”, nu ma lasa indiferent…

Probabil se aplica si la cei care scriu sau editeaza astfel de carti. Asta e concluzia unor domni ce activeaza in sistemul educational romanesc. Ete…

Urmarind niste comentarii de pe site-ul revistei Nautilus, referitoare la o povestire a lui Ciprian Mitoceanu, am dat peste un blog al domnului Constantin Madularu, ceva cu InfoMileanca, plus ceva de genul “pentru mai multe informatii vizitati…”. Pe moment chiar am crezut ca ar fi ceva in plus, insa intre timp m-am convins ca era doar spam in comments (niscai copy & paste de pe blogul Tritonic). Si vad eu pe acolo pe linga niste chestii pioase si bisericoase, un post recent foarte acid, insa in aceeasi masura dezlanat, incoerent si total lipsit de argumente. Se pare ca bloggerul in cauza avea ceva de impartit cu un anume “xyzw” (despre care nu stiu nimic si mi se rupe), probabil un meci cu injuraturi “virtuale”. Pe mine ma maninca limba si zic ca apropierea celor doua teme, bisericoase si injurioase, e cam nepotrivita, si ca nu pricep ce vrea de fapt sa zica (pentru ca nu am dat de urma acelui “x…” pe blogul respectiv sa vad care-i baiul; insa am gasit ceva comentarii sterse, de fapt cam singurul tip de comentarii de pe respectivul blog). Imediat sint pus la punct de user-ul “epitet” (inregistrat pe Blogger in aceasi zi, probabil numai pentru a da replica) cu niste fraze taioase si la fel, fara argumente. Singurele chestii invocate sint, citez: “aspoiu eu zic sa lasi sf-ul si fa si tu ceva mai pamantesc…..citeste o carte (nu sf) .. eu zic sa incepi cu niste fabule, nu mai comenta la un “post” la care tu nu ai nici o treaba” sau, atentie, “specific romanilor e faptul ca, comenteaza incoerent, ilogic, absurd, neclar, anormal, straniu, contradictoriu, negandit, nepotrivit, irational si ABERANT … specific mai ales romanilor care citesc SF”. Avand in vedere stilul si constructia “literara”, as putea baga mina in foc ca este vorba de acelasi domn Madularu. Si apoi vine user-ul “3minator” si mai baga si el: “aspoiu (?) pare a fi copia mai spoită a lui csizvi… Totuşi, la fel de curajoasă.” si mai departe, “Corb la porc nu-şi scoate ochii! Or something…”. Da domnilor, chiar nu am nici o treaba nici cu blogul, nici cu postul vostru. V-am vizitat din greseala, dar si mai tare regret faptul ca am avut tupeul sa comentez. Eh, asta e.

Cireasa de pe tort abia acum urmeaza: cei doi (sau trei?) domni sint PROFESORI in Mileanca. Daca domnul Madularu e prof de romana, nici cu harakiri nu mai spala onoarea. Dar poate totusi nu este… Oricum, faptul ca specimene care emana astfel de dume ajung in sistemul educational este bizar. Dar ce nu este bizar in acest fantastic colt de lume? Mai grav e ca bizarul este normal. Se zburleste parul pe mine cand ma gandesc la elevii dansilor… Ha! uite o idee de roman Fantasy!

In caz ca suferiti de curiozitate sado-masochista si vreti sa vizitati blogul respectiv, considerati-va avertizati: site-ul e impodobit ca o sorcova cu reclame agresive, orice click rezultant in cascade de pop-up-uri.

Mai intai cartile bune – de mai bine de o saptamana Nemira livreaza “Turbion” (RC Wilson) si “Cainii de Diamant / Zile pe Turcoaz” (A Reynolds). Despre primul volum am tot scris pe aici (Wilson e preferatul momentului iar Spin e No.1 in lista mea), iar “Revelation Space”-ul lui Reynolds o sa aiba un post dedicat pentru ca merita si o sa am mai mult timp de bloguit.

O sa am timp mai mult pentru ca, cred, o sa renunt la filme. In ultima vreme dezamagirile se tin lant. Parca toti producatorii, scenaristii si regizorii s-au tampit. Sau ne cred pe noi tampiti. Dezamagirile acestui weekend sint “Doomsday” si “Starship Troopers 3 – Marauder”. Primul e un amestec total idiot de Mad Max, 28 Days After si I Am Legend. Multa violenta, ceva canibalism, niste efecte speciale de rahat, prostie cu galeata, h-eroina cu cizme lucioase si nadragi negri strinsi pe cur care bate mutanti, si cam atat. La sfarsit m-am uitat la nevasta-mea si am zis amandoi intr-un glas: “Ce panarama!”. Si asa s-au dus doua ore in care puteam sa fac draq altceva… “Starshit 3″ a inceput asa de nasol, iar impresia artistica a fost asa de jalnica incat nu am cuvinte… permise sa comentez. De data asta dupa 15 minute i-am dat eject si m-am apucat sa citesc.