In alta ordine de idei sper ca de acum acolo sa-mi fac simtita prezenta cu mai multe recenzii, stiri, aiureli. Teoretic ar fi trebuit sa se intimple mai repede, insa am fost intr-o ‘deplasare’ ocazie cu care am schimbat fusul orar de doua ori in cinci zile si mi-a trebuit mai mult de o saptamina sa-mi revin. Cu ocazia asta am reusit ‘performanta’ de a rata intilnirile cu toti cei cu care imi propusesem sa ma intilnesc. In plus de asta a trebuit sa fac unele lucruri pe care le-am tot pus in asteptare de-a lungul timpului.

Nu am reusit sa ma intilnesc cu prietenii, insa am reusit sa ma intilnesc cu cartile din poza de mai jos si nu numai.

Multumiri speciale lui Vlad Puescu si lui Costel Rangu care au facut intilnirea posibila, Nemirei si coordonatorului ce ‘le-a adus pe lume’. Am mai ‘intilnit’ si volume ale Paralelei45, bijuterii semnate de fratii Strugatki.

Cu chiu, cu vai am reusit sa onorez (in ultima clipa) invitatiile venite de Mircea Pricajan si de la Michael Haulica (multumiri inca odata). Cele doua ‘marete realizari’ le puteti citi in revista Suspans aici, si in revista Galileo Online aici. Sper ca or sa mai vrea si altele (dar am o indoiala).

Cum spuneam, voi incerca sa recuperez din timpul pierdut cu ceva recenzii din SM Stirling, Nick Sagan, Bradbury, Bujold etc. Vorba lunga…, asadar sa incepem cu Poul Anderson – vezi mai jos

UPDATE: A mai aparut o ‘opera‘ in Galileo. A fost predata prin 15 iulie, inainte de faza Eurocon – intre timp interesul pentru porcarioare din astea mi s-a taiat.

Precizez ca situatia mi s-a parut demna de semnalat, si sper ca restul echipei Cititor SF sa ma ierte pentru initiativa personala

Sursa: http://www.srsff.ro/2565/nominalizari-eurocon/

Update: Snapshot 22 iulie, ora 13:25. Remarcati ‘incremeneala’ a nu mai putin de 6 candidati. Celelalte categorii au cam de 3 ori mai putine voturi.

Si o notificare de la ‘conducere’: “In atentia celor care reclama anularea votului sau observa disfunctionalitati: va rugam sa precizati userul (nickname) cu care ati votat precum si pe cine ati votat. Plangerile sau reclamatiile pe alte site-uri nu sunt luate in considerare“. Asta sugereaza ca nu prea sint siguri ce si cum au anulat.

Tot azi am aflat din comentariile adminului ca cenzura s-a oficializat: “Marian Coman: comentariile sunt moderate pe acest site si asa vor fi inca o perioada“. In comentarii multe raspunsuri in doi peri la argumentatii cenzurate. Transparenta opaca.

Intr-un fel ma bucur ca s-a dus naibii acest model de business idiot.

Intr-un fel imi pare rau pentru editurile ramase si fara bani, si fara carti.

Imi amintesc ca acum o vreme bateam toba cu librariile virtuale si boicotarea Divertei…

Mereu o tzeapa noua!

Nu am reusit sa ajungem la un compromis, fiecare a tinut cu dintii de alegerea sa, asa ca va prezentam integral ce optiuni am avut. Nu am desemnat un cistigator anume, insa daca vreti neparat unul, se poate observa usor cine are mai multe ‘voturi’. Unii dintre noi au simtit nevoia sa-si motiveze alegerile – argumentele le gasiti mai jos.

Cel mai bun roman SF tradus:

Aspoiu:  Primele alegeri au fost “Drumul” si “Umbra…”, insa am avut ceva indoieli cu privire la traducerea primei (pina la urma vorbim de carti aparute in romana), iar cartea lui Wolfe nu este completa, nu are final. De fapt Soarele Nou este un roman in patru parti, nu o tetralogie. Asadar am ramas cu “Hyperion”.

Dreaming Jewel: Este frumoasă, complexă şi imprevizibilă şi scrisă cu ceea ce aş numi o cruntă premeditare, pe care o observi abia la a doua lectură, când reuşeşti să-ţi mai iei ochii de la culorile covorului şi să te uiţi un pic şi la ţesătură. Cred că şi a treia oară tot o să mai descopăr chestii şi asta-i pentru mine cartea ideală, pe care n-o epuizezi de la prima lectură.

Eddie: E science fantasy, nu science fiction, si amatorii de John Scalzi s-ar putea sa strambe din nas. Inainte de toate, insa, e literatura.

Cel mai bun roman Fantasy tradus:

Dreaming Jewel: Cea mai bună carte din seria “Cântec de gheaţă şi foc”, în care Martin ne dă peste cap toate ideile pe care ni le făcuserăm despre personaje şi despre posibilul curs al acţiunii, demonstrându-ne că nu există alb şi negru şi nici personaje protejate de autor.

Eddie: Noroc ca Nemira a publicat Festinul Ciorilor tot anul acesta, altfel Martin avea toate sansele sa ocupe locul intai si anul viitor

Cel mai bun volum Horror tradus:

Aspoiu: Lovecraft… e ceva de speriat!

Dreaming Jewel: Lovecraft. Tata Lor. Ce altă explicaţie mai vreţi?

Eddie: Chemarea lui Cthulhu, Cel care susoteste in intuneric, Cosmarul din Innsmouth… ma opresc aici, ajunge.

Cel mai bun volum romanesc:

Aspoiu: Cea mai usoara alegere. Dorel ‘ruleaza’!

Dreaming Jewel: Pentru amestecul de umor  şi sensibilitate cu care ne povesteşte şi pentru naturaleţea cu care face fantasticul să derive din cenuşiul lumii rurale.

Eddie: Cyberpunk de mahala – subiecte familiare tratate in mod original de un stilist desavarsit.

Cea mai buna antologie – culegere:

Aspoiu: Pentru jumatatea buna. Dupa parerea mea singura antologie a lui JJA care merita tradusa (pe jumatate)

Dreaming Jewel: AAAA, ba nu am să fiu niciodată de acord ca Tărâmuri Pustiite să fie antologia anului, e pe jumătate ratată. Eu votez cu Lovecraft, aşa, de-a naibii! De ce? Vezi mai sus!

Eddie: Jumatatea cea buna din TP o face insa o carte mai buna decat celelalte antologii aparute anul acesta. E o parere subiectiva, evident…

Cea mai buna proza scurta tradusa:

Aspoiu: Ideea fresh, executie buna. Martin il calca pe calcaie – imposibil sa nu compari scrierile lui Martin cu povestirile sale clasice – probabil asta a fost motivul locului doi in preferintele mele.

Dreaming Jewel: Astronauţi şi Judecata de Apoi? Păi e cea mai tare idee de post-apocalipsă peste care am dat în ultima vreme, plus că e şi mişto dusă la capăt de autor.

Eddie: George R R Martin isi demonstreaza maiestria recicland o idee clasica prin prezentarea actiunii din doua puncte de vedere opuse si asemanatoare in acelasi timp. Finalul mi-a trecut fiori pe sira spinarii. Oltion ? Idee simpatica, dar n-a avut nici pe departe acelasi efect ca “Tot mai adanci, tunelurile”.

Cea mai buna proza scurta romaneasca:

Aspoiu: Truta & Corn & Ungureanu sint cei trei care au produs SF de calitate in 2009, opinia mea (din pacate am ratat volumul lui Manolescu). Truta primeste votul meu pentru executie excelenta, setup si atmosfera absolut inedite in SF-ul romanesc.

Dreaming Jewel: “A doua venire”, pentru că are ceea ce povestirilor made in Romania le lipseşte adesea: personaje bine conturate şi o lume care nu este doar o schemă de fundal.

Eddie: Doi candidati care sufera de aceeaşi meteahnă  – finalul nesatisfacator. Epidemia e “mai SF” si are avantajul unor imagini percutante (scena vinatorii e senzationala). A doua venire are personaje mai vii si un stil mai prietenos. Pentru mine, cea mai buna povestire a anului nu e insa nici una din ele… ci “Saliera” lui Florin Manolescu, pentru ca nu tradeaza nici un moment mestesugul scrisului

Cea mai buna prezentare grafica:

Aspoiu: Multe carti cu ilustratii interesante, unele mai ’stilate’, altele mai comerciale. Foarte frumoase ilustratiile volumelor lui Wolfe. Surpriza cea mai placuta insa a fost ilustratia antologiei bashtinoase “Dansind pe Marte…”. Chiar ma intrebam cind o sa mai vedem ceva ilustratii romanesti de calibrul celor produse pentru Mieville.

Trebuie sa spun si ce nu mi-a placut anul asta: decizia absolut imbecila in privinta ilustratiei pentru “Drumul” – probabil ca a venit din acelasi ‘putz al gindirii’ care a dorit lansarea cartii impreuna cu filmul, si care a scos ‘iarna atomica’ la vinzare pe coperta.

Dreaming Jewel: Eu votez cu “Umbra Torţionarului”. La început am fost de părere că este prea puţin tributară canonului şi că nu o să atragă curiozitatea cititorilor de SF dar trebuie să recunosc că are o eleganţă anume.

Eddie: Personal, apreciez coperta lui Bruce Pennington la Umbra Tortionarului. De remarcat insa si efortul lui Alex Popescu pentru Dansand pe Marte.

"un lagăr de concentrare infinit"

Incep prin a observa ca editorialul cu pricina se numeste “Literatura si noile medii”. Deci “literatura”, nu altceva.

Se pare ca domnul Truta este ingrijorat deoarece ” Orice prostie scrisă de cineva pe noile medii poate supravieţui şi va supravieţui obligatoriu oricărei catastrofe.”.  In primul rind din punct de vedere tehnic, nu prea cred ca este valabila afirmatia. Orice catastrofa care poate distruge o carte de hartie poate la fel de bine sa distruga si mediile la care face referire autorul. Plus alte ‘catastrofe’ specifice mediilor respective. Legat de pret, nu stiu cit de ieftine sint pentru altii, dar de dragul comparatiei, cred ca mediile respective sint mai scumpe decit un pix si un caiet.

In continuare autorul se (ne) intreaba daca volumele tiparite pe hirtie mai au rost.  Au si nu prea. In mod clar cartile tiparite au reprezentat pentru o perioada indelungata literatura (si multe alte lucruri bune), insa lucrurile se schimba. La fel cum scrisorile au fost inlocuite de telefon si e-mail, la fel cum banii se hartie sint inlocuiti de carduri. Cartile de hirtie nu vor dispare, insa incet dar sigur vor deveni mai mult obiecte de colectie, in acelasi fel in care manuscrisele originale sau cartile caligrafiate artistic au devenit obiecte (nu literatura) dupa Gutenberg. Sint convins ca si in acele vremuri existau oameni de bine ingrijorati de soarta cartilor scrise manual sau de faptul ca masele vor avea acces mai mult, mai ieftin si mai rapid la carti (cultura, informatie, cunostiinte).

Mi-e greu sa vad legatura intre carti ca literatura si diveritele platforme gen wordpress sau facebook. Pentru mine in mod clar acele chestii sint doar pentru comunicare, in nici un caz nu vor naste literatura. Degenerarea limbajului scris nu cred ca are legatura cu mediile, multi dintre cei ce folosesc jargonul (care a exista dintotdeauna, insa adaptat vremurilor), il folosesc in primul rind in comunicarea orala. Multi vorbesc o romana de balta, si dupa cum o vorbesc asa o si scriu. E este clar ca in scris sint mult mai vizibile carentele de exprimare si de gramatica, dar aceastea exista cu sau fara bloguri, cu sau fara asa numitele retele de socializare. In definitiv, acestea sint doar instrumente, si dupa regula cunoscuta: “crap in, crap out”. Asadar, crap-ul exista oricum, inainte de fi scris.

Emoticoane?! Hai sa fim seriosi. Faptul ca respectivele sint folosite intr-un text (de altfel fara pretentii in afara de a comunica, mai bine sau mai rau, ceva) nu vor deveni niciodata literatura. Este doar o moda, la fel cum au fost si caciulile de vulpe polara, blugii turcesti sau sucurile Tec. O sa vina o vreme cind emoticoanele o sa devina ‘lame’, sectorul ‘cool’ fiind ocupat de altceva.

Iarasi nu inteleg legatura intre jocurile video sau tipii care prizeaza te miri ce mucegaiuri halucinogene si literatura. De fapt poate exista o legatura: la fel ca un scriitor sau cititor de SF, ceilalti incearca ca sa traiasca o fantezie, un vis, fiecare in felul lui, mai inspirat sau nu. De fapt analogia poate fi extinsa la orice scriitor sau cititor de fictiune, la cei ce vizioneaza filme, etc.

Aspectele de mai sus, jargonul, realitatea virtuala, reteaua globala, chiar si ciupercile erau considerate literatura cind erau prezente in scrieri cyberpunk, dar iata ca atunci cind se intimpla, sint daunatoare.

Paragraful urmator trateaza in prima parte legenda urbana conform careia romanii nu mai citesc. Sau in orice caz citesc mai putin decit acum 20 de ani. Argumentul cel mai puternic pare a fi prabusirea tirajelor. Poate ar fi util de reamintit cite titluri erau disponibile acum 20 ani. Poate ar fi util sa ne amintim ca jumatate din cartile de pe rafturi erau mai mult sau mai putin legate de PCR sau nea Nicu. Si ar fi la fel de util sa ne amintim cum vinam carti, inclusiv in engleza (inclusiv membrii SRSFF) si cum visam sa le vedem traduse (desi in sinea noastra stiam ca nu se va intimpla). Normal, cind scoti o carte vandabila pe an, fara concurenta, cred si eu ca tirajul e mare. Deci legenda asta spune ca romanii erau mari cititori culti pe vremea aia, desi nimeni nu stie de fapt ce si cit. Surprinzator, aceeasi romani culti au batut orice record anterior cind a a venit vorba de primele carti cu tenta pornografic-maculatoristica (da, da, Sandra Maro) imediat dupa asa zisa revolutie. Si mi se pare normal ca tirajele pe titlu sa scada cind in loc de  5 carti se publica sute. Dar, evident, nimeni nu stie de fapt cit de mari sint tirajele de acum.

In partea a doua se acrediteaza ideea noile medii prolifereaza ‘terciul cultural’, cu alte cuvinte “literatura” care se publica pe internet (desi nu cred exista asa ceva, cu citeva exceptii) este de fapt proasta si, prin urmare, ultra-efemera. Ma repet, dar nu am ce face: nu cred ca cei ce scriu pe bloguri sau MySpace spe exemplu intentioneaza sa faca literatura sau arta. Insa nu doar literatura este vizata de catre autorul editorialului, ci si celebritatea. Pare ca domnul Truta gaseste deranjanta posibilitatea si usurinta cu care oricine poate sa-si faca cunoscute gindurile si opiniile. Dar, de dragul demonstratiei, sa urmarim citeva aspecte: acest editorial a fost publicat pe un website, domnul Truta are blog, primul lucru concret realizat de catre SRSFF a fost sa deschida un website, 50% dintre membrii SRSFF au blog sau posteaza activ pe internet, majoritatea au postat pe siteul organizatiei, autorul celor mai lungi comentarii (record absolut) este tot un membru SRSFF… Si totusi internetul nu este pe placul dinsului, sau in orice caz faptul ca oricine poate scrie prostii pe internet.

Dar prostiile sint proliferate si prin tipar. Ar fi fost poate util daca domnul Truta ar fi citit postul intitulat “TOPUL PREFERINŢELOR COAFEZELOR, VÎNZĂTOARELOR ŞI DACTILOGRAFELOR” (majusculele sint ‘de la ei’), de pe blogul vecin si prieten numit, culmea, “Cultural SF… Learnings”. Dupa cum se observa, “gasteropodele” lucreaza si pe piata de carte tiparita. Nu numai ca dau banii pe maculatura (este totusi de laudat ca citesc), dar unele scriu si publica carti de hirtie. Adica, pe romaneste, o scriere proasta este la fel de proasta pe hartie, internet sau e-ink.

Ultima gaselnita a editorialului este o pledoarie patetica anti e-readere. Desi s-a spus de multe ori ca o pagina de e-carte arata fix la fel cu varianta de hartie, pentru Marian Truta “Cuvintele, lipsite de suportul de hârtie, vor arăta la fel, pe orice pagină îmbibată cu tehnologia e-ink, precum nişte deţinuţi tunşi chilug şi care mărşăluiesc monoton şi veşnic printr-un lagăr de concentrare infinit.” Pina la urma hirtia este un suport, iar tiparul este o modalitate de disemina informatie si cultura, la fel este e-ink si un e-reader. Multe avantaje sint pur si simplu ignorate: pretul cartilor, viteza de livrare, comoditatea lecturii, si nu in ultimul rind ecologia cea prost inteleasa. Sint convins ca in urma cu mii de ani au fost destui care au vazut inlocuirea tablitelor de lut si piatra cu hartia si cerneala ca pe o mare catastrofa livreasca.

La final, parerea mea este ca cei vor sa scrie (sau scriu deja) pot profita de noua accesibiltate, iar ceilalti au libertatea de a citi sau nu, de a le place sau nu… Si in vremurile lui Balzac, Dickens sau Sofocle au existat scriitori si scrieri slabe, dar nu au supravietuit trecerii timpului, indiferent cum si pe ce erau scrise. La fel, din anii 50-60 am ramas cu Bester, Delany sau Dick, si nu cu ceilalti 90% slabi. La fel se va intimpla si acum, chiar daca unii autori beneficiaza de reclama, sau, ca sa fiu un ton, ‘hype’, scrierile lor vor fi supuse trecerii timpului care nu are rabdare cu baloanele de sapun. “No enemy, but time…”

Revenind la editorialul de fata, sincer as fi preferat ca Marian Truta sa investeasca acest timp si efort intr-o noua povestire, si nu intr-un nou articol ‘contra’. Cu exceptia lui Liviu Radu ale carui non-fictiuni au un caracter informativ, restul articolelor SRSFF dau senzatia de lupta de dragul luptei. Organizatia pare mai degraba ocupata sa demonstreze ca restul lumii este proasta (mai ales anglosaxonii la care visam acum 20 de ani si cititorii lor), iar numai dupa ce lumea va recunoaste ca e proasta poate vor putea trece la altceva mai constructiv sau educativ.

PS. Asteptam cu maxim interes editorialele contra cinematografiei 3D, contra robotilor si navelor spatiale. Neaparat cu metafore.

PPS. Stiati ca: Romanul “Razboiul Batrinului” scris de catre anglosaxonul John Scalzi si tradus de catre Marian Truta a fost mai intai publicat pe blogul autorului, abia apoi fiind vindut catre o editura? Nu ca ar fi ‘o mare literatura’, insa ca idee…

]]> http://www.cititorsf.ro/2010/02/15/contraeditorial-sf-medieval/feed/ 20 http://www.cititorsf.ro/2010/02/02/ultimul-amazonfail-kindle-vs-macmillan/ http://www.cititorsf.ro/2010/02/02/ultimul-amazonfail-kindle-vs-macmillan/#comments Tue, 02 Feb 2010 08:21:29 +0000 Jen http://www.cititorsf.ro/?p=8607 A fost un weekend interesant pe blogurile autorilor de SF. Sau, cum a ajuns cunoscut, inca un Amazonfail.

Putina istorie:
1. In aprilie 2009, rankurile multor carti LGBT au disparut misterios de pe Amazon. Problema de baza de date, excludere intentionata? Nici macar reprezentantii Amazon n-au parut sa fie de acord, iar blogosfera si Twitter au explodat de indignare.
Detalii aici (pe scurt) si aici (pe lung).
2. In iulie 2009, Amazon a sters de pe Kindle-uri o anumita editie a unei carti. Aveau dreptate, intr-un sens, pentru ca e-bookul fusese incarcat pe platforma self-service de cineva care nu avea drepturi de autor pentru el, dar ironia face ca respectiva carte sa fie chiar 1984, de George Orwell. Oamenii si-au primit banii inapoi, dar multi au fost iritati de ideea ca Amazon poate oricand sa-ti stearga textele pe care le-ai cumparat. Pe care le-ai inchiriat, mai degraba.
Mai multe detalii aici.

Vinerea trecuta, toate cartile Macmillan au disparut brusc de pe Amazon. (Printre altele, grupul Macmillan cuprinde si Tor Books, editura la care publica numerosi autori SF apreciati (si cunoscuti pe internet) – lista completa aici). S-a speculat ca e o eroare; altii s-au inflamat instantaneu; s-au discutat teorii ale conspiratiei. Ceva mai incolo, am aflat cu totii care era explicatia: Amazon si Macmillan nu s-au inteles in legatura cu pretul si data la care e-bookurile editurii vor aparea pe Kindle. Amazon vroia sa impuna un pret maxim de $9.99, Macmillan vroia ca noile aparitii sa porneasca de la $14.99 si sa scada in timp. Nimeni n-a cedat, asa ca Amazon a refuzat sa mai vanda vreo carte de la Macmillan – fie ea electronica sau pe hartie.

Rezultatul a fost… multa galagie. Autori ca John Scalzi, Tobias Buckell si Charlie Stross au bloguit mai mult sau mai putin nervosi, lumea a injurat, alternativ, site-ul si editura… iar noi am chibitat de pe margine.

Intr-un final, “razboiul” s-a terminat cu doua declaratii: una a CEO-ului Macmillan, care a explicat putin situatia si a spus ca nu cedeaza, apoi alta a celor de la Amazon care au acceptat preturile impuse.
(Partea mea preferata e “[W]e will have to capitulate and accept Macmillan’s terms because Macmillan has a monopoly over their own titles”. Duh?!)

Dreptatea e, probabil, undeva la mijloc. Macmillan nu are dreptul decat sa stabileasca la ce pret cumpara cineva cartile de la ei, nu si la ce pret le vinde (daca ies in pierdere, problema lor); Amazon si-a atras injuraturile tuturor cu miscarea de “nu va place, teapa, nu va mai listam cartile”. Pe noi nu ne afecteaza foarte mult, dar putem sa ne facem o idee despre cum functioneaza industria cartilor intr-o tara mult mai dezvoltata in aceasta privinta. Si sa ne distram – cel putin eu – citind numeroasele reactii pro si contra.

O postare echilibrata si care explica situatia cu mai multe detalii decat mine (sau decat ceilalti bloggeri) poate fi gasita aici, pe blogul lui Scott Westerfeld. Poate din cauza ca Macmillan nu ii publica decat o parte din carti…

Dragi sefisti,

Postul anterior a fost bazat in mod clar pe informatie neverificata si evident, eronata. Imi asum integral responsabilitatea si prezint scuze publice Societatii Romane de SF si F, precum si cititorilor nostri pentru situatia creata. Da, Antologia “Alte Tarmuri”, are ISBN.
Totodata imi cer scuze colegilor de blog, in special lui DreamingJewel pentru aceeasi situatie.

Cu aceasta ocazie (nasoala) confirmam ca pentru aceasta editie a Premiilor CititorSF vor fi eligibile numai textele publicate in 2009 pe suport inregistrat ISBN sau ISSN. Acest criteriu o sa fie aplicat pentru toate editiile viitoare.

Aspoiu

SF-ul romanesc este cel mai maret, valoros, inaltator, extraordinar intre SF-urile acestei galaxii. Scriitorii romani sint cei mai mari, tari si talentati, asta in mod neconditionat. La fel de neconditionat operele lor sint cele mai superbe, mirobolante, minunate. Dragi tovarasi si pretini in ale SF-ului, va urez un 2010 si mai mirobolant, cu cit mai multe realizari si succesuri! Uraaa, uraaa, uraaa!!!

Revenind la normal, pentru mine contactul cu SF-ul romanesc este o sursa neintrerupta de surprize. Unele au fost placute, alte insa… Inca de anul trecut cind am fost asa de “invidios” si am spus la modul destul de finut ca “Razboiul Reginelor” este un terci (lucru mai apoi oarecum confirmat de recenzia lui “Torquemada”) incepuse sa pluteasca asa prin aer o fel de putoare specifica, confirmata mai apoi de acelasi personaj cu barba prin, citat aproximativ, “laudele in public, pe scena cu reflectoare si fanfare, criticile undeva intr-un colt retras, pe intuneric si fara martori, urmate obligatoriu de scuze (petru ca ti-ai permis), sau si mai bine, tine-le pentru tine”. De ce? Parafrazindu-l pe maestrul Toma Caragiu, pentru ca “asa-i in fandom”, in cel romanesc.

Cam in aceeasi perioada primeam emailuri in care domnul Sorin Camner spunea ce mult apreciaza dinsul ce facem noi cu “CititorSF”, aprecieri urmate de invitatia de participa la fondarea SRSFF. Desi se presupune ca eu fiind mai batran ar fi trebuit sa fiu mai prudent, desi Kyo imi spusese ceva de genul “ceva nu-i regula”, m-a luat valul si am acceptat, ba l-am luat si pe Kyo pe respectivul val. A urmat o perioada “de miere”, insa lucrurile s-au albastrit cand discutiile au ajuns la nivel de detalii, drept urmare am iesit din Societate tot asa cum am intrat, adica repede. Motivele au fost simple: incompatibilitate la nivel de principii si stil. In scurt timp ni s-a confirmat ca bine am facut si am “demisionat” inainte de lansarea oficiala, deoarece primul articol postat pe site-ul asociatiei, cel semnat de Danut Ungureanu a confirmat acele incompatibilitati, confirmare intarita cu varf si indesat de tevatura ce a urmat postului “Cu Societatea in public” de pe blogul lui Mircea Pricajan, el insusi proaspat membru la acea vreme. Au fost citeva frecusuri intre mine si unele personaje din Societate (Kyo si el lovit la gramada), sicane care au ajuns la punctul culminant cu acele comentarii semnate de “Agrofufa” cu chelie ce uita sa lase spatiu intre virgula si cuvintul ce urmeaza (asta asa, sa stie ca stim), insa per total lucrurile s-au linistit si pareau sa fi intrat daca nu in normalitate macar intr-o stare de non-combat.

Si a fost bine pentru o vreme…

Si apoi a venit “Dansind pe Marte”… Si am scris despre ea… Evident ca ce am scris este prin definitie subiectiv. Majoritatea au luat postul asa cum a fost. Discutiile au fost in limite normale, am avut placerea sa vedem interventii din parte lui Marian Coman, Florin Pitea, Ana-Veronica Mircea, Stefana, Buzduganu’, HNU, Costi Gurgu, alti comentatori obisnuiti ai blogului sau altii noi. Si a fost bine pina a aparut Ben Ami, mare autor prezent in antologie, foarte suparat ca nu am apreciat opera la valoarea pe care dinsul o dorea. Lucrurile au deviat destul de repede si sigur, interventiile specimenului glisind intre acuzatii cum ca de fapt nu am citit povestirea sa (poate nu am citit nici una pina la urma) si sugestii cum ca daca scrii ca nu ti-a placut si consideri slab un text romanesc este dovada de nesimtire si rea vointa fata de “oamenii de bine”. Sincer nu stiu cine sint de fapt oamenii de bine: autorii? editura? Horia nu a aparut teribil de afectat, si daca era afectat sint sigur ca avea mijloacele de a riposta si inca viguros (ca-i bun de gura, stim).

Intre timp am mai gasit un autor imbufnat: Mircea Coman. Pentru cine nu stie, dinsul este autorul textului “Cybervals” care deschide antologia mai sus mentionata. Textul am fost pus la gramada cu cele banale din cauza lipsei motivatiei, asta in opinia mea. Iata ce zice dinsul: “Aş mai avea de spus numai că unele din criticile dure din cadrul atelierKULT aduse catorva din textele antologate de Michael Hăulică au drept semnatari personaje cu state vechi între oamenii de condei ai fandomului românesc, iar aceştia conchid că respectivele texte întrunesc condiţiile minimale pentru a putea apare pe hârtie, pe câtă vreme recenzia de pe site-ul Cititor SF e semnată de un pseudonim deocamdată fără identitate. Cel puţin pentru mine.” Afla domnule autor ca eu sint unul din potentialii cititori de SF, potential consumator al productiilor dumitale. Eu nu am o identitate anume sau un “nume” in SF, insa daca vrei sa scrii pentru criticii cu staif ii poti gasi pe cei cativa interesati de SF (numarati pe degetele de la o mina) si sa le trimiti direct textile, fara a mai trece prin traumele carora te expui publicind spre lectura plebei. Urmeaza si nelipsita si total nepotrivita comparatie cu Dozois si ni se aminteste ca si anglo-saxonii produc texte slabe. Produc si inca incomparabil mai multe si mai proaste decit romanii, insa asta nu trasforma textele din antologie in texte bune.

Si mai apoi a venit “Alte Tarmuri”… Si am scris si despre ea… Si iar a venit Ben Ami cu rencenzia postului scris de grupul de rauvoitori, vine si Sorin Camner care trimite discret la colt aratindu-ne o recenzie profesionista care se bate cap in cap cu postul nostru mai ales in privinta textului “Titanic”, un cyberpunk americanesc chinuit si obosit. Brusc si subit sint descoperite valorile cyberpunkului romanesc (mai ales atunci cind sint luminate cu lanterna profesionista), asta dupa ce intr-un post cel putin ironic plasat pe blogul personal se zicea asa: “Trebuie sa va spun ca steampunkul brazilian, mi se pare la fel de fascinant si remarcabil precum cyberpunkul romanesc, space opera hotentota, new weird-ul papuas si high tech urban fantasy-ul din Sulawesi.”. Autorul frazei este nimeni altul decit cel care semneaza prefata “lemnoasa” a antologiei SRSFF. Totusi antologia cuprinde numai putin de trei (3!) texte cyberpunk. Adica ai nostri sint buni oricum. In spiritul “phun”-ului, lucrurile devin tot mai interesante. Dupa ce am aflat ca s-a “distrat” cu postul nostru (iar pe cei care au scris de bine i-a recompensat cu multumiri, asa, in spiritul metalitatii “o atentie, o ciocolata, o punga de cafea, un Kent”, obiceiuri bine inradacinate in capul unora obisnuiti sa “unga” rotile sistemului pe principiul “o mina spala pe alta”) domnul Sorin revine cu “Eu sunt, doar, o umila persoana care chiar are curajul sa faca ceva. Nu sa scriu pe bloguri, sa ma dau mai destept decat sunt, sunt un umil ingineras, ce stiu eu, ci incercand sa misc ceva. Iar atubnci cand niste persoane care in afara unor vorbe n-au facut absolut nimic, isi permit sa batjocoreasca, si nu ma joc cu cuvintele, un text al unui SCRIITOR, pentru ca imi este extrem de greu sa cred si mi-ar fi extrem de jena sa aflu ca n-au inteles, am toate motivele sa consider ca sunt jignit personal.”. Acum sincer nu stiu daca se referea la mine sau la Eddie, insa atunci cind justifici te miri cum ca populatia de culoarea X e mai cu motz decat populatia de culoarea Y, aia se cheama rasism. Iar daca se referea la Eddie, omu’ a adus o gramada de argumente in sprijinul afirmatiei sale, chestie pentru care Liviu Radu i-a multumit. Acestea fiind spuse nu inteleg ce i s-a pus in git, si mai ales de ce lui.

Desi in general imi e drag, Voicu nu s-a putut abtine si ne da o gramada de sfaturi pretioase: “Parerea mea este ca toti “meseriasii” care isi dau cu parerea ar trebui sa scrie si ei si sa publice inainte de a se da mari atotstiutori!”, “Comentariul de mai sus este adresat in mod special acelor detractori si nemultumiti de antologia SRSFF, daca nu le convine sa faca si ei o antologie!’. Orice replica e de prisos.

Mircea Coman revine cu noi pilde: “Ar mai fi de adăugat şi că, despre Paul Cernat, wikipedia spune: „Este lector universitar doctor la Catedra de istoria literaturii române a Universităţii Bucureşti. A colaborat cu cronici literare şi eseuri la numeroase publicaţii culturale din ţară, Dilema, Dilema Veche, Dilemateca, suplimentul Vineri al revistei Dilema, Observator cultural, Suplimentul cultural al revistei 22, Idei în dialog etc. A participat în calitate de critic de cenaclu la Cenaclul Litere, condus de Mircea Cărtărescu. Este specialist în avangarda literară interbelică. Este autor a nenumărate prefeţe şi studii critice.” Despre Jen, wikipedia spune foarte multe, dar mă tem că nimic n-are legătură cu recenzoarea noastră de la „Cititor SF”. Sigur că nu sunt sigur, pentru că n-am parcurs toate sutele de itemuri pe care le-am obţinut căutând după acest cuvânt-cheie. M-am plictisit după prima pagină. Oricum, despre Aspoiu, wikipedia nu spune nimic. Asta-i sigur.”. Si inca una: “Fireşte că fiecare are dreptul la opinie. Mai ales din postura de cititor. Dar, atunci când nu prea înţelegi, e mai bine să nu-ţi faci imediat părerile publice, ci să le confrunţi mai înainte cu ale prietenilor apropiaţi. Altfel rişti doar să atragi brutal atenţia prin sentinţe ilare, iar data viitoare când deschizi gura, să nu te miri dacă întregul auditoriu, recunoscându-te, devine deodată neatent. În literatură nu e chiar ca-n politică. Adică nu câştigă mereu cel ce se-nscrie primul la cuvând, având apoi grijă doar să strige cât mai tare.” Evident, marul discordiei este tot “Titanic”, pretendetul absolut pentru “Cel mai cretinel text al antologiei SRSFF”.

Am mai aflat de la Mircea Coman ca atunci cind scrii de bine se cheama ca ai “ ţinuta intelectuala şi obiectivitate profesională”, mai ales daca se pupa cu parerile proprii. Iar daca scrii ca nu-ti place se cheama ca ai “puncte de vedere mai degrabă superficiale”. Deh, omu’ cit traieste invata.

Am fost surprins si de reactia lui Balin Feri la criticile lui Victor Martin. Nu ca as fie eu mare pretenar cu cel din urma, insa chestia aia plagiatul e cam prin porumb. Adica dragul nostru BeeF vede in “În „Restricţia”, Balin Feri nu face altceva decât să rupă mici secvenţe din filme şi să le pună cap la cap. Are multe inadvertenţe şi mult prea multe erori de logică. Scriitura e neglijentă, sintactic, iar timpurile verbelor nu se corelează. Orice început e greu. Faptul că nu are idei şi se axează pe fraze brute, luate din cărţi, nu discreditează un tânăr fără experienţă, tocmai din aceasta cauza, tinereţea.” o acuzatie de plagiat si-i cere acuzatorului sa precizeze filmele si cartile. Asta imi aduce aminte cum citeva capete infierbintate i-au sugerat lui Scalzi sa-l dea in judecata pe Cameron pentru faza transferului “mintii” in alt corp din mult discutatul “Avatar”. Intra timp lista de chestii “furate” s-a marit considerabil. Sint oarecum dezamagit ca Balin Feri isi prinde mintea cu balariile lui Victor Martin… Totusi nu inteleg de ce acele “articole” sint gazduite de SRSFF. Oricum apar in “Proscris”.

Si cum politica este o curva iar relatia mea cu nucleul dur/activ este fucked-up oricum, o sa duc un pic lucrurile dincolo de antologie. Atunci cind a fost anuntat volumul am intrebat daca o sa fie doar membri publicati (avind in vedere “istoria” comuna mi s-a parut o intrebare potrivita). Replica ironica a fost cum ca nu ar trebui sa fiu ingrijorat ca sint si ne-membri. Acum e rindul meu sa fiu ironic – uite ca sint numai membri. Sa nu ma tromboniti cu Genescu care nu era membru acum o luna, pentru ca sint convins ca se stia ca o sa devina membru. Si cu toate ca militati impotriva “productiilor cretinele”, din punctul meu de vedere aveti citeva in antologie. Dar e ok, pentru ca sint scrise de membri. Cu alte cuvinte SRSFF umbla cu ocaua mica, aplicind masuri diferite dupa cum pica bine la interes. Dar este ok inca odata, pentru ca o fac pe banii lor.

Sint curios daca membri mai putin activi precum Mircea Pricajan, Ana-Veronica Mircea sau Lucian Merisca au fost intrebati daca sint interesati sa  publice… Eh, doar un gind al meu.

Pe fondul celor de mai sus am fost tentat sa las balta marele SF romanesc. Sa nu-l mai citesc deloc, sa nu ma mai intereseze deloc, sa-i las pe patronii de societati, prezidenti, oameni de bine cu pagina Wiki, editori, traducatori, critici cu CV, autori, fani entuziasti sa-si duca mai departe miutza, linistiti, astfel incit SF-ul romanesc in lipsa de Aspoi, Jeni si alti rauvoitori sa infloreasca, sa creasca si sa domine lumea precum arienii lui Liviu Radu. Si mi-am dat seama ca de fapt nu sint doar rauvoitor, ci SINT EXTREM DE RAUVOITOR, si nu vreau cu nici un chip sa las SF-ul romanesc sa domine lumea. Asa ca pentru toti Mujii, Benii, Amii, Mecenele SF, Agrofufii, Martinii si alti oameni de bine va promit ca anul care vine vom avea si mai mult “PHUN”! Deci:

La Multi Ani drag fandom! Si la mult Phun in 2010!

PS. Nu stiu de ce dar am senzatia ca fandom se inrudeste cu “fandoseala”. Poate ne lamureste “V”.

PPS. Am citit doua capitol din “Ingerul Pazitor”. Doamne pazeste! E cu AMERICANI! Si e nashpa! Si l-am lasat balta. Stiu, sint superficial, asa ca am trecut la un anglo-saxon clar mai slab, unu’ Brad Buri. Cre’ ca-i ruda cu Brad Pit din filmu’ ala idiot a lu’ Buratino.

Asadar, sa incepem…

Mass market paperback

“Rift” este un volum mai vechi al autoarei seriei “The Entire and The Rose” (care se pare ca va fi quadrilogie), serie din care am inceput primul volum si spre disperarea mea a ramas la stadiul de ‘inceput’. Cel de fata exceleaza la world building si poate fi incadrat fara retineri la space opera.

Am avut norocul sa gasesc “Eternal Light” intr-o editie mai veche, practic neatins, un volum de space opera foarte reusit, aflat pentru multe vreme in ‘out-of-print’ (Gollancz il reediteaza acum in seria limitata “Totally Space Opera”).

Chris Roberson (proaspat nominalizat la Sidewise) este prezent cu doua volume care combina space opera cu istoria alternativa – rasbel interstelar intre coloniile imperiului aztec si cel chinez…

Adam Roberts (nepublicat in RO dar prezent pe site-ul SRSFF cu un eseu despre premiile SF) a produs ceva mai demult “Stone”, un roman space opera de calibru greu, care o sa stea umar la umar cu greii, in aceeasi “Totally Space Opera”

Hmm, sectiunea asta 100% space opera… dar mai urmeaza si altele.

Evident, Octavia E. Butler

Aproape-integrala unei autoare ‘high level’, castigatoare a noua premii, printre care Locus, Hugo si Nebula. Doar “Kindred” lipseste de aici, pentru ca nu ma atrage deloc tematica respectivei lucrari.

Trade paperback

In top doua colectii semnate Ursula K. Le Guin, una de povestiri, alta care aduna patru nuvele, toate lucrarile insa facand referire la Ekumen. V-am spus ca sint ‘fan’ Ekumen?

Jack Vance cu un roman SF care, desi are un plot mai reusit decat alte scrieri ale sale, nu face decat sa dea ocazia dezvoltarii aspectelor oarecum auxiliare povestii – detaliile fac diferenta.

Black Ships, roman de debut (2008) pentru Jo Graham – Eneida rastalmacita in nota dark fantasy. Daca nu ma insel, ’sechela’, “Hand of Isis”, e deja pe piata.

Un alt debut insa alta recolta (1977) – “The Ophiuchi Hotline”, primul volum din trilogia “Eight Worlds” ce are un subiect bestial. Vreau si “Gaea”!

Probleme cu Singularitatea, sau altfel spus doua volume ce l-au propulsat pe Vinge in plutonul fruntas – toate romanele sale care urmat au castigat Hugo (astea au fost doar nominalizate).

“Heavy Planet” este un omnibus ce aduna tot ce a scris Hal Clement in legatura cu Mesklin, inclusiv “Mission of Gravity” si “Starlight” – mester mare in Hard SF.

Greg Bear a scris si carti bune, nu doar thrillere cu teroristi – astea doua din poza sint din  cele foarte bune. Inca un mare scriitor de SF (hard ce-i drept) fara titluri semnificative publicate in RO. Inca imi aduc aminte de intiativa Nemirei de acum ceva ani de a publica “Eternity” dupa nu stiu ce proces de gandire executat cu emisferele curului – oricum a fost prima si singura carte publicata din “The Way”. In alta nota, umbla zvonul ca Warner a luat drepturile de ecranizare, inclusiv pentru un al treilea viitor volum… zic de “Forge of God”.

Hardcover

De Scalzi, Buckell si Schroeder nu mai zic decat ca sint continuari in seriile incepute acum 2-3 ani (dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca eu ‘votez’ cu Schroeder dintre astia trei, na!)

Paul Melko tocmai a castigat Compton Crook Award pe anul asta cu romanul din poza, roman ce poarta pe coperta o ilustratie semnata de Daniel Dociu (poza mare la capatul postului).

Colectia lui Joe Hill (stiti voi, ala cu ‘pile’)

“The Cleft” este un fantasy ‘in antichitate’, la fel cum este si “Lavinia” – Eneida iar!, insa dintr-un unghi insolit, cel al Laviniei.

Un alt Schroeder, “Lady of Mazes” – Ringworld reciclat si adus la zi, un fir narativ epic si mai ’soft’ – un fel de prequel pentru “Ventus”.

Larry Niven si Edward Lerner se intorc la Ringworld, mai bine spus se intorc cu 200 de ani inainte de Ringworld – EPIC!

S.M. Stirling vine cu doua volume de ‘retro-SF’, semipulpoase – in anii ‘60, in plin razboi rece si cursa pentru cucererirea spatiului, se descopera ca Venus este o jungla luxurianta plina de viata dar si de secrete (”The Sky People”), iar Marte are o clima in range-ul Afganistan-Sahara (”In the Courts of the Crimson Kings”).

Antologii & Colectii

De data asta o sa incep de jos in sus, cu David G. Hartwell (se stie cine e si ce cravate poarta):

“Dark Descent” – antologie ‘istorica’ de horror

“The Hard SF Renaissance” – titlul spune totul

“Visions of Wonder” – antologie ‘istorica’ care aduna lucrari semnificative pentru perioadele si curentele din SF, plus cateva eseuri semnate de oameni avizati.

Dozois-ul cu numarul 25, un pic intarziat.

Biografia “Tiptree” – am stat de ceva vreme cu ochii pe ea, insa cand am vazut-o in lista de ‘memorabile’ a MDP-ului…

“Redshift” a o antologie cu nume grele editata de Al Sarrantonio – subtitlul “Extreme Tales of Speculative Fiction” spune ceva despre ambitiile proiectului, insa rezultatul final nu prea e pe masura lor (asa mi-a zis ‘un vecin’).

Doua colectii retrospective, completate cu eseuri si alte chestii ‘interne’ despre cariera a doi barosani: Larry Niven – “N-Space”, si Poul Anderson – “Going for Infinity”.

…si ultima “The Chains That You Refuse”, colectia de short works a prolificei Elizabeth Bear (soft SF & fantasy).

Si sa nu uit de ‘poza’ desenata de Dociu. Gata!

-         Le adresăm comentatorilor de pe acest blog rugămintea să nu mai recurgă pe viitor la insulte şi atacuri la persoană şi să nu confunde dreptul la liberă exprimare cu dreptul – discutabil – de a jigni interlocutorii.

-         Punctele de vedere diferite cu privire la valoarea unei cărţi sau a unui autor sunt în continuare bine-venite dar ele trebuie să ia forma unui dialog civilizat, cu argumente.

-         În cazul în care cineva nu poate respecta această regulă simplă, în primă instanţă comentariile sale injurioase vor fi şterse, fiind menţinute numai acelea care se pot încadra într-o discuţie politicoasă.

-         Dacă persoana în cauză persistă, va primi avertisment şi, dacă o ţine tot aşa, cu regret va trebui să recurgem la banarea pentru un anumit interval de timp, în speranţa că o tură de stat pe margine va fi suficientă. Noi sperăm să nu ajungem aici.

Fireşte, aceste reguli sunt valabile şi pentru autorii blogului.

Am fi putut să introducem moderarea comentariilor dar preferăm să lăsăm discuţiile libere, ca şi până acum, şi să facem apel la înţelegerea comentatorilor. Mai ales că, în majoritatea lor, au demonstrat că ştiu cum să reacţioneze în contact cu opinia adversă.

Nu dorim trafic bazat pe scandal şi credem că nici cititorii blogului nu doresc asta. O atmosferă în permanenţă tensionată nu serveşte nimănui. Ca oameni care se declară iubitori de cărţi ar trebui să fim capabili de discuţii mai elegante şi mai articulate decât aceia care consideră că “intelectual” e o insultă. Altfel înseamnă că am citit cu toţii degeaba, pentru că nu suntem cu nimic mai buni.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă promitem pe viitor mai multe discuţii despre cărţi şi mai puţine certuri.

Tocmai am avut o premonitie cum ca Uplift-ul lui Brin VINE! Nu mi-am putut da seama daca o sa fie Iunie sau Iulie (imaginea era cu ‘purici’), insa sigur o sa fie VARA. Il asteptam pe Vlad cu confirmarea sau cu tacerea, care tot aia inseamna… sau (de ce nu? ) cu coperta “Sundiver”-ului.

Pina una alta A APARUT interviul realizat de Cristian Tamaş. Il gasiti aici.

Scriem recenzii!

O serie de date statistice :

Cel mai vizualizat post : Vot 2008 – Rezultate! 4,006

Top 3 cea mai vizualizata recenzie scriitor strain :

• Ilion – Dan Simmons 618
• Cromozomul Calcutta – Amitav Ghosh 498
• Hyperion – Dan Simmons 484

Top 3 cea mai vizualizata recenzie romaneasca:

• Jumatate de recenzie… 883
• Vincent Nemuritorul – Bogdan Suceavă 539
• Marian Truta – Vremea renuntarii 323

Referrers (de unde au venit) Top 5

• uglybadbear.wordpress.com 3,638
• WordPress Dashboard 898
• michaelhaulica.wordpress.com 606
• culturalsflearnings.blogspot.com 575
• vyrclozone.wordpress.com 561

Clicks ( unde s-au dus), Top 10 :

• uglybadbear.wordpress.com 2,349
• michaelhaulica.wordpress.com 1,655
• culturalsflearnings.blogspot.com 1,536
• anaveronica.wordpress.com 990
• millenniumpress.ro 659
• nemira.ro/blog 630
• nautilus.nemira.ro 614
• mirceapricajan.wordpress.com 559
• vyrclozone.wordpress.com 511
• bibliotecababel.wordpress.com 501

Top termeni de cautare

• cititor sf 1,149
• cititorsf 106
• cromozomul-calcutta 89

Si o imagine generala :

Sa ne auzim sanatosi la 500.000 !

De data asta “eroul” este Andrei Ruse, proaspatul autor al romanului “Soni”, intens promovat in mediul virtual, insa nu de editura ci de catre scriitor. Se pare tanarul debutant in ale romanului este suparat pe faptul ca la Tritonic se vorbeste o limba romana precara care si-a facut loc si in cartea lui (si in multe alte carti), iar in comunicare sensul cuvitelor este deturnat (se pare ca la editura Marti inseamna Joi de ex). Povestea este cam aceeasi: carte cu o gramada de greseli, termene incalcate, bani ioc, promovare ioc, respect ioc. Inca o victima pe lista. Situatia a escaladat insa foarte rapid si se pare ca “avocati”, acest cuvint blestemat, a fost mentionat de ambele parti. Desi Ruse este departe de a fi unul dintre preferatii mei in materie de atitudine (este unul din cei care fac urat la critica publica, sau “se amuza” la parerile celor care nu le-a placut opera), sint convins ca a adunat destule  dezamagiri pina la inflamarea de fata.

DAR, domnul Ruse uita ca a lucrat la Tritonic si a facut si el ceva victime, unele chiar notorii intre cartile aparute cu ceva vreme in urma. Ba chiar a avut si ceva atitudini “hribistice” la adresa unora care si-au luat jucariile si au plecat din editura. Uita si de mladioasele limbi plimbate peste “obrajii” sefului, atunci cand interesul o cerea…

Totusi Andrei Ruse nu ar trebui sa fie asa de suparat. In fond si la urma urmei, Tritonic la adus in compania selecta a altor scriitori neplatiti, precum Marian Coman, Costi Gurgu, sau Mitoceanu, si cati or mai fi…

In alta ordine de idei, bossul Tritonic a fost intr-un glorios turneu de promovare, turneu declansat, se pare, tot la auzul magicului “avocat”. Intre timp drepturile/titlurile achizitionate de Michael Haulica cu ceva vreme in urma si nepuplicate inca au inceput sa expire… Poate se va gasi o alta editura interesata.

Update 1: Oana zice ca nu-i adevarat ce am scris eu, ci ca turneul a fost de placere. Si mai zice ca se intelege bine cu Bogdan Hrib si ca nu-l pupa niciunde.  Asa sa fie.

Update 2: Si mai zice Oana ca sint curat nesimtit. Aceasta remarca, venind de la ea, ma flateaza (pardon, era sa zic “ma flatuleaza”). Multumesc. In definitiv, cine se aseamana, se aduna (uneori in turnee).