Cititor SF

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

“O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ? Read more…

1.

Dreaming Jewel: SPOILERESC ŞI NICI NU-MI PASĂ DAR SĂ NU ZICEŢI CĂ NU V-AM ZIS!!!!!

Subiect: există o organizaţie secretă care reuşeşte să prevadă morţile iminente ale oamenilor bogaţi şi să-i protejeze contra cost. Numai că universul se încăpăţânează din ce în ce mai tare să îi omoare pe cei salvaţi – idee familiară oricui a văzut „Final destination” – periclitând la o scară din ce în ce mai mare vieţile celor din jur. Ian Bolden reuşeşte să fie un supravieţuitor tenace şi trebuie să răspundă la întrebarea finală: când te opreşti?

Concluzii: O concluzie scurtă ar suna în felul următor: vreau bani pentru timpul pierdut citind această carte. Pot şi îmi voi petrece următoarele câteva rânduri exprimând acelaşi lucru în cuvinte mult mai elegante dar reacţia mea sinceră, când am închis cartea, asta a fost.

Motivaţie: I-aş fi iertat multe dacă nu m-ar fi scos din minţi finalul. Când concentrezi tot romanul într-o întrebare fundamentală, în acest caz „pe câţi alţii i-ai sacrifica numai să trăieşti tu?”, atunci trebuie să dai un răspuns la întrebarea asta. Atunci când nu ai personaje (şi nu are), când acţiunea este liniară, atunci când tot ce ai este o întrebare fundamentală şi o alegere de asemenea fundamentală, mai mare decât propria ta persoană, nu este momentul pentru finaluri deschise: trebuie să ai coaiele să dai un răspuns la întrebarea aia. Altfel e laşitate, un păcat care scriitorilor nu li se iartă niciodată, în opera lor vreau să zic, în viaţă îi priveşte.

Pe lângă asta, cum ziceam, cartea nu are practic decât două personaje, bogătaşul Bolden şi colonelul Foster, iar acestea nu sunt personaje, sunt doar o grămadă de vorbărie. Nu le simţi reale, nu ştii cine sunt şi cum sunt, nu poţi să empatizezi cu ele. (Probabil tocmai din cauza asta dialogurile sună artificial).

De fapt, asta mi se pare o altă mare problemă a romanului: explică prea mult şi, cu toate astea, lămureşte prea puţine. Ni se explică de nu ştiu câte ori cum funcţionează aparatul şi cum acţionează organizaţia şi cum se aplică legea compensaţiei şi zău că nu era nevoie. Personajele vorbesc, raţionează, argumentează la nesfârşit, autorul însuşi ne explică gândurile acestora prin introspecţii mai lungi sau mai scurte dar nu ţi se transmite un strop din personalitatea lor şi nicio emoţie.

Apoi vin fisurile de logică: Read more…

Cea / Cel mai bun/a	Jen	DJewel	Kyo	Eddie	Aspoiu
Roman SF tradus	Drumul	Umbra tortionarului	Umbra tortionarului	Umbra tortionarului	Hyperion
Roman Fantasy tradus	Alegerea celor trei	Iuresul sabiilor	Iuresul sabiilor	Iuresul Sabiilor	-
Volum Horror	Chemarea lui Ctulhu	Chemarea lui Ctulhu	Chemarea lui Ctulhu	Chemarea lui Ctulhu	Chemarea lui Ctulhu
Volum romanesc	-	Intre bariere	Adrenergic	Intre bariere	Intre bariere
Antologie / Culegere	Tarimurile pustiite	Chemarea lui Ctulhu	Tarimurile pustiite	Tarimurile pustiite	Tarimurile pustiite
Proza scurta tradusa	Cind sysadminii…	Dupa Judecata de Apoi	Adanci, tot mai adanci, tunelurile (asta am votat! )	Adanci, tot mai adanci, tunelurile	Dupa Judecata de Apoi
Proza scurta romaneasca	Epidemia	A doua venire	Omul negru a venit	Saliera	A doua venire
Prezentare grafica	Dansind pe Marte	Umbra tortionarului	Adrenergic	Umbra tortionarului	Dansind pe Marte

Nu am reusit sa ajungem la un compromis, fiecare a tinut cu dintii de alegerea sa, asa ca va prezentam integral ce optiuni am avut. Nu am desemnat un cistigator anume, insa daca vreti neparat unul, se poate observa usor cine are mai multe ‘voturi’. Unii dintre noi au simtit nevoia sa-si motiveze alegerile – argumentele le gasiti mai jos. Read more…

ANALOG, IN CIFRE :

60 de ani de activitate

16 premii Hugo pentru cea mai bună revistă, în anii 1946, 1951, 1953-1957, 1961-1962, 1964-1965, 1973-1977

46 de texte premiate cu Hugo sau Nebula

***

1930, ianuarie - Astounding Stories of Super – Science #1; editor: Harry Bates.

Publica mai ales telenovele spaţiale, dar, pentru că plătea de patru ori mai bine decât competiţia, în prima serie a revistei au apărut şi autori importanţi precum Murray Leinster sau Jack Williamson.

1931, februarie - numele revistei se reduce la Astounding Stories

1933, ianuarie - se revine la titulatura iniţială.

1933, martie - grupul editorial Clayton dă faliment.

Toate numerele din această primă serie a revistei sunt disponibile la www.archive.org : 1930, 1931, 1932, 1933

***

1933, octombrie - reapare, publicată de Street & Smith; editor: F. Orlin Tremaine.

1934 - schimbare de fond a revistei, care începe să ceară texte celor mai renumiţi autori, plătindu-i “doar” dublu faţă de competiţie, şi instaurează o politică a “ideilor alternative” prin texte care explorau idei prăfuite din perspective noi. Într-un singur an, Astounding devine cea mai bună revistă de SF de pe piaţă, lucru dovedit de sumedenia de povestiri clasice apărute :

1934, ianuarie - Colosul, de Donald Wandrei

1934, aprilie – septembrie - Legiunea spaţiului, de Jack Williamson

1934, iunie - Lateral în timp, de Murray Leinster

1934, august - Ciocârlia din Valeron, de E.E. “Doc” Smith

1934, octombrie - Iluzia strălucitoare, de C.L. Moore

1934, noiembrie - Amurg, de Don A. Stuart

1934, decembrie - Bătrânul credincios, de Raymond Z. Gallum şi Atotputernica maşină de John W. Campbell Jr.

***

Mai toţi autorii celebri ai timpului au publicat in Astounding, printre alţii:

1935 - Stanley G. Weinbaum

1936 - H.P. Lovecraft

1937 - debutează L Sprague DeCamp, Eric Frank Russell Read more…

Obiectul Nekrotitanium face toti banii (28 de RON). Format de agenda, coperti cartonate, hartie usor grunjoasa, care intensifica iluzia de “carte veche” pe care o dau paginile sepia, murdarite artistic. Ilustratiile lui Roman Tolici (o serie de portrete/caricaturi ale personajelor, inchise in chenar oval, retro) sunt amuzante si mestesugite, detaliile savuroase aratand ca-s facute cu drag (mi-as dori un afis cu portretul lui Poe tinand un pahar de samagon…).

Cartea Nekrotitanium m-a lasat insa descumpanit. E amuzanta pe alocuri, dar umorul i se epuizeaza repede in sabloane de toilet humor,

Morcovul negru era atat de experimentat in a-si satisface poftele pe neobservate, incat Potapov si-a dat seama ca a fost violat abia cand a ajuns la portile exterioare ale inchisorii. Foarte suparat si plin de sperma lui Gosa, Potapov a hotarat in primul rand sa recurga la vodca…

si intoarceri din condei ale unor vorbe de duh standard

Decat fruntas la New York, mai bine militian de treaba la tara!

Personajele sunt atat de zarghite incat foarte curand nu-ti mai pasa ce li se intampla, chit ca vorbim de aventurile unor ucigasi in serie. E ca in filmele de serie B – dupa al treilea creier intins pe pereti, efectul gore se reduce la un cascat de plictiseala. Firul narativ e subtire si incalcit, intins la maximum si urmaribil doar de cei cu memorie de elefant; noroc ca volumul are doar 116 pagini, altfel n-as fi rezistat pana la sfarsit. Care sfarsit, de fapt, nu exista – cartea se incheie brutal, cu un “va urma” smecher si inutil.

In cele din urma, ce-i cu subtitlul “cyberpunk moldovenesc” ? Ei bine, exista o boare de fictiune stiintifica plutind deasupra textului, ca aburii de himca in ascunzisul babei Cozonac. In primul rand, declansatorul actiunii e dorinta unei bosoroage atotputernice de a umple padurile Moldovei cu nanoscorpioni programati sa ucida caprioare. In al doilea rand, e plina cartea de caini modificati genetic la Cernobal, spiritism cibernetic, centrale nucleare subterane si boli bizare cum ar fi sindromul aritmetic defazat sau mucegaiul neuronal. In sfarsit, dezvaluirea spectaculoasa dinspre final e pe cat de amuzanta pe atat de bizara (si e singura secventa din care s-ar putea, eventual, cladi un horror “serios” neaos) : punand stapanire pe toate cimitirele lumii, baba Cozonac vrea sa injghebeze o retea neuronala din cadavre, folosind puterea de calcul astfel dobandita ca sa descuie poarta Iadului si sa-l dea jos de pe tron pe Scaraotchi.

E jocul asta de-a cuvintele destul ca sa justifice o carte ? Eu cred ca nu. Pacat de prezentare; merita o poveste mai buna.

Bonusul editurii : primul capitol in PDF