• F Ardelean

Podcast-uri despre cărţi

Am început să ascult podcast-uri acum mai bine de 5 ani şi în primii ani ascultam exclusiv podcast-uri legate de literatura speculativă. Însă o dată cu trecerea anilor, cu creşterea volumului de literatură speculativă în limba engleză pe care o citesc şi a faptului că am devenit tot mai informat şi mai la curent cu ce se întâmplă afară, interesul pentru astfel de podcast-uri a scăzut, crescând în timp pasiunea pentru celelalte podcast-uri literare, cele care se ocupă cu literatura în general. Astfel, am ajuns ca acum acestea să le depășească pe primele, după cum se vede în continuare.

Podcast-uri despre literatura speculativă pe care le ascult relativ regulat:

Coode Street Potcast – în care criticul Gary K. Wolfe şi antologatorul Jonathan Strahan, discută despre toate chestiunile science-fiction, şi în plus, au de multe ori invitaţi care de care mai interesanţi (ex. Episode 259: The best of the year with Paul Kincaid and Adam Roberts).

Midnight in Karachi – cu interviuri faine, realizate de Mahvesh Murad, chiar inima celui mai mare oraş al lumii musulmane (ex. Episode 32: Kameron Hurley).

The Writer and the Critic – în care scriitoarea australiană de fantasy şi horror Kirstyn McDermott discută cu criticul Ian Mond despre 2 cărţi în fiecare lună (ex. Episode 41: ‘Hild’ and ‘Station Eleven’).

Podcast-uri literare pe care le ascult aproape săptămânal:

Book Riot – este podcast-ul favorit în acest moment, realizat Jeff O’Neal şi Rebecca Schinsky, doi oameni care lucrează în industria editorială şi care conversează cu extreme de multă inteligenţă şi umor nu doar despre cărţi şi recomandări de carte, ci şi despre toate ştirile legate de industria de carte apărute în ultimele zile (inclusive despre cărţi SF şi ştiri legate de literatura speculativă) (ex. Episode #133: There’s Only One Pie sau Episode #135: 2015 Holiday Recommendation Show).

Literary Disco – Tod, Julia şi Rider sunt toţi trei scriitori, dar în acelaşi timp adevăraţi “book nerds”, au o minunată prietenie şi produc cele mai delicioase discuţii despre cărţile favorite sau mai puţin favorite (ex. Episode 87: Revisitish).

Books on the Nightstand – Michael şi Ann sunt doi oameni care lucrează la Random House, şi care realizează un podcast ce a depăşit 300 de episoade în care discută în profunzime despre cărţi, librării şi industria editorială (ex. Episode #359: Cornucopia Redux).

Slate’s Audio Book Club – în care Katy Waldman împreună cu alţi critici de carte de la Slate, discută despre câte o carte pe săptămână, fără să aibă prejudicii în legătură cu literatura speculativă (ex. The Audio Book Club Meets The Martian).

Dear Book Nerd – un podcast Bookriot, în care se dezbat multele şi diversele probleme pe care le au cei numiţi „book nerds” (ex. Are You Buying Too Many Books?)

All the Books – tot un podcast Bookriot, în care Liberty Hardy discută cu diferiţi invitaţi despre noile cărţi apărute în ultima săptămână (ex. Episode #29: Books We Are Thankful For sau Episode #31: Best Debuts of 2015).

Get Booked – tot un podcast Bookriot, în care Amanda Nelson împreună cu învitaţi diferiţi de la un episod la altul, conversează despre recomandări pe o anumită temă (ex. Episode #8: Holiday Recommendations!)

One Comment

  1. Cool cool.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu