Cum se elimină protecţia cărţilor digitale

Pentru că multă lume ezită în a cumpăra carte electronică românească de pe Elefant din cauza faptului că formatele disponibile sunt doar epub şi pdf, şi pentru că li se pare greoaie procedura prin care pot ajunge la lectura efectivă, m-am gândit să explic mai jos care sunt paşii prin care cartea electronică ajunge pe calculatorul vostru şi prin care puteţi elimina protecţia care vă împiedică ilegal şi imoral atât să fiţi proprietarul unui lucru pe care aţi dat bani, cât şi să-l lecturaţi de pe cititorul pe care îl deţineţi.

Cumpărarea

Procesul achiziţionării este foarte simplu. Adăugaţi produsele în coşul de cumpărături, le plătiţi cu cardul, apoi veţi primi un email cu linkurile de unde să puteţi da jos cărţile.

email

Adobe Digital Editions

Problema este că din cauza protecţiei ceea ce daţi jos prin aceste linkuri vor fi nişte fişiere cu extensia acs (o extensie Adobe), care se pot deschide doar de către programul Adobe Digital Editions, pe care îl găsiţi aici şi pentru care este necesar să vă creaţi un cont. După instalarea Adobe Digital Editions, fişierele cu extensia acs vor putea fi încărcate în acest program şi astfel vor fi disponibile în formatul epub. Cărţile epub încărcate în Adobe Digital Editions le găsiţi efectiv în directorul “My Documents” / “My Digital Editions” sau dacă daţi click dreapta pe o carte şi selectaţi “Show File in Explorer”.

ADE

Scoaterea DRM-ului (Digital Rights Management)

Pentru a deveni cu adevărat proprietarul cărţilor pe care aţi dat banii va trebui să eliminaţi protecţia care nu vă permite decât un număr limitat de dispozitive de pe care să le citiţi, iar acestea nu pot fi decât dispozitive care citesc formatul epub. Pentru a elimina DRM-ul fie folosiţi programe ca şi Epubee, fie faceţi ca şi mine, adică vă instalaţi Calibre (cel mai bun program de gestionare a bibliotecii voastre electronice) şi apoi încărcaţi conform acestor indicaţii un plugin (“DeDRM_plugin” pe care îl găsiţi în directorul “DeDRM_calibre_plugin” aflat în această arhivă zip).

deDRM

plugins

După efectuarea acestor etape, în momentul în care veţi încărca o carte cu protecţie DRM în Calibre, acest program va elimina automat protecţia şi astfel veţi putea atât converti cartea epub în orice format doriţi, cât şi să o lecturaţi pe oricât de multe dispozitive.

calibre

Prima dată durează puţin mai mult pentru că trebuie instalat Adobe Digital Editions, creat un cont, instalat Calibre şi încărcat plugin-ul. Apoi însă, timpul de la primirea email-ului cu link-urile pentru cărţi până la eliminarea DRM-ului şi începerea lecturii de pe un Kindle, de exemplu, nu va dura mai mult de 1-2 minute.

Vă doresc cumpărături digitale cu mult spor şi lectură plăcută.

2 Comments

  1. Multumesc! 😀

    Chiar aveam vreo doua puse deoparte si uitasem cum am deschis ultima oara cartile protejate 🙂

    Trebuia sa caut prin arhive 😀

    Mai simplu asa 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu