Ce cărţi science-fiction recomandăm?

DSCN1383

Citind excelentul articol al Ninei Allan despre strâmbăturile de nas ale criticilor la adresa literaturii de ficţiune, mi-am adus aminte de un foarte vechi articol scris de Horia Nicola Ursu în care recomanda cinci cărţi „pentru cei care au prejudecăţi în privinţa sefeului” şi în care îi întreba pe cititori care ar fi recomandările lor. Aceştia nu au stat mult pe gânduri recomandând cele mai diverse romane de la Flori pentru Algernon până la Războiul Bătrânilor. Am vrut atunci să scriu şi eu un post în care să intru în dialog cu acel articol, dar m-am luat cu altele şi uite aşa, au trecut câţiva ani.

Cred că multă lume nu a înțeles exact ce dorea Horia. Pentru că dacă vei recomanda Războiul bătrânilor unui cititor pentru care Portretul unei doamne reprezintă sublimul în literatură, va arunca cu cartea după tine. Şi fel se va întâmpla cu majoritatea cărţilor SF. Nici măcar Dune nu-l poţi da unui cititor cu o relaţie de durată cu mainstream-ul, pentru că va strâmba din nas la defectele romanului lui Frank Herbert, defecte care îi vor ascunde privirii minţii lucrurile extraordinare pe care această carte le face.

Din propria mea experienţă, bazată pe conversaţii şi recomandări, există patru categorii de cititori cărora le poţi recomanda cărţi SF.

Prima, şi cea mai comodă, este cea a iubitorilor (de o noapte sau cu o relaţie de lungă durată) de SF. Sunt cei care vor citi fără prejudecăţi o carte recomandată şi cu care vei putea discuta apoi despre calităţile sau neajunsurile acesteia, în relaţie cu istoria genului, fără a fi nevoie de nici un fel de justificare a calităţilor SF-ul în general.

A doua categorie este cea a copiilor şi tinerilor care sunt compatibili şi atraşi de literatura fantastică din motive pe care nu le voi dezvolta aici. Acestora le poţi recomanda foarte uşor marea majoritate a cărţilor SF care au trecut de proba timpului. Trebuie doar să conţină acţiune, personaje interesante, şi „the sense of wonder”. Şi chiar dacă multe dintre lucrurile mai profunde le vor scăpa, recitirile vor rectifica acest lucru (o spun din proprie experienţă). Cred că este foarte uşor să-ţi placă atunci când eşti foarte tânăr SF-ul. O dovedeşte faptul că pentru fiecare dintre noi, dragostea pentru science-fiction a început cu cărţi diferite. Primul roman SF citit de mine a fost Orasul şi stelele de Arthur C. Clarke, care mi-a plăcut enorm. Dar sunt sigur că şi dacă citeam prima dată Dune sau Fundaţia sau Ubik aş fi fost la fel de prins în braţele SF-ului. Să faci un tânăr să iubească SF-ul este foarte uşor.

A treia este cea a celor care au fost fani science-fiction în tinereţe, dar care apoi au încetat să mai citească literatură speculativă. Acestora, atunci când îl întreabă „De ce îţi place SF-ul?”, China Mieville le răspunde „Dar ţie de ce nu-ţi mai place SF-ul?”.

A patra şi cea mai complicată este a celor care nu au citit niciodată science-fiction (dar majoritatea cred că ştiu ce înseamnă SF-ul) şi a celor care au citit doar literatură speculativă de calitate proastă.

O să iau categoriile în ordine inversă.

Cititorii exclusiv de mainstream au în general idei total greşite despre literatura speculativă, bazate pe neştiinţă, filme sau pe cărţi SF slabe. Pentru ei SF-ul înseamnă doar extratereştrii, sau uneori planete străine, utopii, apocalipse, nave stelare, telepatie, universuri alternative, mutanţi, super-genii, călătorii în timp sau universuri paralele. Toate teme extrem de neinteresante, care duc la escapism ieftin şi fără nicio relevanţă pentru lumea actuală. Marea lor problemă, însă, o identifică foarte bine Nina Allan şi este reprezentată de faptul că aceştia nu se simt deloc confortabil cu sentimentul de înstrăinare pe care îl provoacă literatura speculativă (aşa cum face James Wood în momentul în care lecturează părţile fantastice din The Bone Clocks al lui David Mitchell). Ei se simt cel mai confortabil doar atunci când o carte recreează cât mai aproape de realitate lumea înconjurătoare şi locuitorii ei. Recomandările făcute lor vor fi cele mai complicate pentru că un sentiment prea accentuat de înstrăinare va produce abandonul după primele pagini. Rezolvarea (o spun tot din proprie experienţă) este să le arăţi că science-fiction-ul poate să fie şi SF, şi bine scris, şi relevant pentru lumea înconjurătoare, însă folosind lucrări în care elementul speculativ este reprezentat în general de doar o singură temă majoră. Astfel de cărţi pot fi:

  • cărţi cu extratereştrii: Mâna stângă a întunericului de Ursula K. Le Guin
  • cărţi cu planete străine: Solaris de Stanislaw Lem
  • cărţi cu utopii: Deposedaţii de Ursula K. Le Guin
  • cărţi cu apocalipse: Random Acts of Senseless Violence de Jack Womack
  • cărţi cu nave stelare: Ritual de trecere de Alexei Panshin
  • cărţi cu telepatie: Dying Inside de Robert Silverberg
  • cărţi cu universuri alternative: The Lathe of Heaven de Ursula K. Le Guin
  • cărţi cu mutanţi: Wild Seed de Octavia Butler
  • cărţi cu super-genii: Flori pentru Algernon de Daniel Keyes
  • cărţi cu călătorii în timp: Replay de Ken Grimwood
  • cărţi cu universuri paralele: The City & The City de China Mieville

Nu la fel de complicat este să recomanzi cărţi science-fiction tinerilor sau celor cărora le-a plăcut SF-ul în tinereţe, pentru că aceştia nu vor da înapoi de la senzaţia de înstrăinare, ba chiar o vor primi cu plăcere. Atenţie însă, nu fiţi prea darnici şi să-i loviţi cu romane prea complexe şi care necesită o bună experienţă anterioară cu literatura speculativă. Astfel, cărţi de recomandat tinerilor şi celor cărora le-a plăcut SF-ul în tinereţe ar fi:

  • Războiul bătrânilor de John Scalzi
  • Dune de Frank Herbert
  • Hyperion de Dan Simmons
  • Turbion de Robert Charles Wilson
  • Revelation Space de Alastair Reynolds
  • Steaua Pandorei de Peter F. Hamilton
  • Ubik de Philip K. Dick
  • Jocul lui Ender de Orson Scott Card
  • Dans în oglindă de Lois McMaster Bujold
  • China Mountain Zhang de Maureen F. McHugh
  • Războiul etern de Joe Haldeman
  • Marte roşu de Kim Stanley Robinson
  • Dervish House de Ian McDonald

Cel mai uşor este de făcut recomandări celor care citesc relativ constant science-fiction. Acestora, funcţie de preferinţele fiecăruia, le poţi recomanda oricare dintre cărţile de mai sus, dar şi romanele de mai jos, despre care zic eu că sunt pentru cititorii avansaţi:

  • Nova de Samuel R. Delany
  • Use of Weapons de Iain M. Banks
  • Lumină de M. John Harrison
  • Oraşul abisului de Alastair Reynolds
  • Accelerando de Charles Stross
  • Anathem de Neal Stephenson
  • Fata modificată de Paolo Bacigalupi
  • Războiul liniştit de Paul McAuley
  • Ancillary Justice de Ann Leckie

În încheiere ar mai fi de spus că există şi cărţi science-fiction atât din complexe din toate punctele de vedere (proză, structură, personaje, teme, ştiinţă) încât finalizarea entuziastă a lecturii lor ar putea fi echivalentă cu doctoratul în science-fiction:

  • Babel-17 de Samuel R. Delany
  • Blindsight de Peter Watts
  • Embassytown de China Mieville
  • The Quantum Thief de Hannu Rajaniemi

26 Comments

  1. Eu l-as recomanda pe Roger Zelazny 🙂

    Evident tine si de gusturi, dar eu as taia unele romane de pe listele astea:
    – Turbion are o structura aiurea care-i anuleaza suspansul si prea multe rezolvari scoase din palaria de magician.
    – Lumină e exact genul de carte pe care cei din afara SF-ului o arata cu degetul: excesiva prin imagini si in final nu spune absolut nimic.
    – n-am citit Embassytown, dar dupa Perdido Street Station n-as mai citi prea curand China Mieville. Ii place prea mult sa descrie tot felul de chestii care n-au nici o relevanta in roman si povestea in sine e cam plina de clisee.

    • Pe Zelazny l-am recomandat mai mult cand am facut recomandari de fantasy.

      Pentru mine o carte nu trebuie sa aiba o rezolvare finala ca sa spuna foarte multe. Nu stiu in ce limba ai citit Light, dar traducerea aparuta la Tritonic este foarte slaba. Eu consider acesta trilogie una dintre cele mai importante din istoria SF-ului.
      http://revista-galileo.ro/cea-mai-importanta-trilogie-din-istoria-sf-ului/

      Perdido este un roman de debut cu toate defectele inerente. Urmatoarele 2 volume din seria Bas-Lag sunt mai bune si cam tot ceea ce a scos apoi Mieville e cel putin la fel de bun.

      • Intr-un fel asta il recomanda pe Zelazny, partea SF nu e atat de evidenta pentru cititorii incepatori 🙂

        eu am auzit alte pareri ca urmatoarele romane din seria Bas-Lag ar fi mai proaste, deci… 🙂
        probabil o sa mai citesc candva ceva de el, dar nu f. curand! 🙂

        am citit in romana Light, de la Tritonic intr-adevar (in paranteza fie spus, nu e singurul de la Tritonic unde traducerea lasa de dorit), dar ma indoiesc ca din cauza asta nu mi-a placut. sunt unele pasaje si idei foarte bune, dar ansamblul nu mi se pare ca se potriveste coerent. poate cu celalate parti iese ceva in final, dar nu mai am intentia de a continua…

        • Da, intrebarea “Ce preferi Perdido sau The Scar?” este foarte buna ca sa-ti dai seama daca persoana se pricepe sau nu la SF 🙂 Daca zice Perdido, atunci fugi 🙂 Iron Council este inconfortabila pentru multi din cauza idelilor socio-politice, dar este cu usurinta cea mai bine scrisa dintre cele 3. Eu daca as face un curs despre New Weird as folosi pentru exemplificarea lui Mieville, Iron Council, nu Perdido sau Scar.

          Cat despre Harrison, mie romanele “far-future” imi plac cat mai incoerente 🙂

          • Mie Perdido mi-a placut cel mai mult dintre cele trei volume ….

            SI in general primul volum are acea raza de originalitate necesara pentru ca un cititor sa aleaga sa parcurga si volumele urmatoare. De ex si la K Hurley e la fel. Primul te loveste, restul …hmmm..discutabil. Depinde din ce punct de vedere privesti. Lucru valabil si pe la alte serii.

            Fara primul ce a pus baza universului respectiv, nu ar mai fi venit restul…

            • Nu cred ca se poate compara seria Bas-Lag cu trilogia Bel Dame Apocrypha. Romanele lui Hurley sunt o trilogie adevarata, iar cele ale lui Mieville sunt extrem de diferite intre ele din foarte multe puncte de vedere si singurul lucru comun este ca fac parte din acelasi univers. La Hurley poate veni oboseala, dar la cele 3 ale lui Mieville mai putin, pentru ca nu fac nici pe departe acelasi lucru.

              • Eu le compar…Sincer nu analizez asa de adanc toate aspectele astea pe cat o faci tu.

                Absolut intamplator am ales seria lui Hurley, ca puteam sa numesc, de exemplu, trilogia lui Joe Abercrombie sau chiar si seria Dune. Unde la fel se observa o anumita prospetime la debut pentru ca apoi ideile sa nu te mai surprinda chiar asa tare….

                Dar cred ca discutam despre nuante diferite. Eu doar vroiam sa-ti zic ca nu mi-e rusine ca mi-a placut mai mult primul volum a lui MIeville si nu sunt asa de interesat daca respecta tiparele clasice ale unei trilogii sau nu.

                Imi pare rau ca nu a mai continuat macar cu un alt volum sau o serie de nuvelete, povestiri (una nu e de ajuns) ca mai erau destule lucruri de dezvoltat.

  2. eu cred ca Fata modificata n-o poti recomanda, din multe puncte de vedere. primul pentru mine ar fi transmiterea mutatiilor de la plante la oameni, care e… pfff, nu vreau sa jignesc pe nimeni… da’ prea din cale afara. nu e asta cursul evolutiei (daca teoria evolutiei chiar n-are cusur). apoi metoda lui tampita de a scrie povestea si pe urma de a aplica matasea aia de cuvinte in alte limbi. matasea broastei, pan’ la urma! ar mai fi explicatiile fara pic de rost apropo de calorii si cum incearca el sa puna la punct un mecanism care sa mearga povestit si impletit cu natura umana. deraierile lui catre scene marunte, personale, fara pic de importanta in “the big picture”, care merg in filme, dar nu sa le si povestesti. una peste alta… e un fel de lady gaga, fara profunzime!

  3. Eu i-as imparti mai simplu pe potentialii cititori de S.F. in doua categorii simple. Prima, cea a visatorilor, a nostalgicilor de povesti din copilarie, care vor, simplu, sa evadeze in alta lume. Aici ar intra V. Vinge, Bradbury, R. Silverberg, GRR Martin si partial sau ulterior Asimov, Wilson sau F. Herbert. A doua categorie e mai “tricky”, cea a cautatorilor de raspunsuri, a exploratorilor, a celor ce urmaresc coerenta unui univers si logica unor tehnologii viitoare. Sunt cei ce vor sa gaseasca raspunsuri fundamentate. Aici as nominaliza scriitori “tehnici” ca Robinson, McAuley, si partial Greg Bear, PK Dick sau Alastair Reynolds. Din experimentele mele pe spatele prietenilor am observat ca e destul de greu sa gasesti cititori care sa imbratiseze ambele categorii.
    In functie de potentialul cititorului se poate trece la un pas urmator, care sa adune ce e mai bun din ambele categorii: P.F. Hamilton, daca cel in cauza are tendinte spre space-opera, Mieville sau Lucius Shepard, daca tinde spre fantasy, horror, sau Simmons si Card daca ii place o scriitura eleganta cu tente reflexive.

    Insa pentru neinitiati ar fi cateva carti cu care nu se da gres:

    Jocul lui Ender
    Hyperion
    Sfarsitul copilariei

    • “Eu i-as imparti mai simplu pe potentialii cititori de S.F. in doua categorii simple (…) cea a visatorilor si (…) cea a cautatorilor de raspunsuri.”

      Eu nu cred ca acestia sunt “potentiali” cititori pentru ca majoritatea lor citesc sau au citit si le-a placut SF-ul. Cea mai grea categorie e cea a celor dispretuiesc SF-ul si care nu am citit niciodata SF sau au citit doar SF de proasta calitate. Si pentru care literatura realista este sublimul. Cu ei nu o sa ai succes cu o carte cu extraterestrii care face un truc atat de ieftin (recunoscut si de Card) ca si stabilirea unei legaturi emotionale cu cititorii prin maltratarea copiilor.

      Ceea ce spui tu este foarte corect si poate fi si aceasta o discutie. Ce carti recomanzi functie de tipul de cititor SF. Dar asta se refera la o minoritate din populatie care citeste (populatie care in majoritatea ei nu citeste SF) careia ii place SF-ul sau macar e deschisa spre SF si crede ca s-ar putea sa-i placa.

      • Ei, plecam de la premisa ca potentialii cititori de SF accepta noul si vor sa-si imbogateasca universul personal cu lecturi speciale. Daca am avea de-a face cu “hateri” cautatori de nod in papura, i-am lasa sa-si vada de ale lor :). Putem sa ne dam seama in care din cele doua categorii s-ar incadra si fara ca “potentialul” (vad ca ti-a placut asta 🙂 ) sa fi pus mana vreodata pe vreo carte SF.
        Intr-adevar, pe Ender nu l-as recomanda unor cititori versati, desi cartea ascunde mult mai multe decat trucul copilului maltratat. E mai mult o carte de initiere in lectura in general. Pentru ceilalti, poate Hyperion, cred ca macar una din cele sase intamplari variate din carte i-ar putea cuceri.

    • Eu am citit carti din ambele categorii si atunci cred ca sunt “un visator in cautare de raspunsuri”. :))) Seria lui Ender ramane un personal favorite si o carte pe care o recomand cu mare drag “neinitiatilor”.

  4. Pingback: Orașul Ambasadei | GOLEM 14

  5. Toate cartile recomandate sunt foarte bune. As mai adauga trilogia probabilistica de Nancy Kress ca si easy reading. Am vazut in comentarii ceva ce m-a intristat, un cititor de SF caruia i se pare absurda o idee SF, argumentand ca “nu e asta cursul evolutiei”. Vreau sa-ti transmit, draga cititorule: Lasa-ti mintea sa iasa din carapace, altfel vei fi dezamagit profund de extraordinar, stiinta si fantastic.

  6. Mihai Gherghe

    Salut,
    Am intrat de curand si eu in lumea asta a literaturii SF si pot sa spun ca am capatat o obsesie de care sunt mandru pentru stilul respectiv. Din pacate am intrat in zona in care nu ma mai impresioneaza orice subcategorie a SF-lui si caut momentan opinii si propuneri pt. romane hard sf. De aceea, dand peste articolul asta al tau am observat ca ai resuit sa clasifici, relativ, cititorii si vin cu rugamintea sa ma ajuti cu cateva titluri.
    Preferatul meu e Arthur C. Clarke cu seria Odiseea spatiala (mai putin a 3-a odisee in care, dupa gustul meu, autorul a cam “dat rateu” indepartandu.se de tema lui principala, entitatea superioara omului, si de elementele metafizice care mentineau o atmosfera de suspans) dar si Randez vous cu Rama. M.a fascinat impactul pe care ti.l transmite autorul atunci cand, obisnuit intr.o maniera realista de toate detaliile ingineresti, apare cate o enigma inexplicabila prezentata si tratata intr.o perapectiva cat se poate de omeneasca. Pe aceeasi lungime de unda e si Solaris a lui Stanislaw Lem insa aici apar si teme filosofice pe care, de altfel, le apreciez in aceeasi masura.
    Recent, “am facut cunostinta” si cu Philip K. Dick, mai exact, cu Ubik si Omul din castelul inalt si am fost surprins de faptul ca in Ubik, actiunea, desi asemanatoare cu cele ale filmelor proaste de actiune din anii ’80, m.a tinut in suspans de la inceput pana la sfarsit. Am in plan sa citesc Timpul dezarticulat si Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch. Par interesante si au niste recenzii bunicele.
    Momentan, citesc Neuromantul de Wiliam Gibson dar, sincer nu stiu cum rezist. Ma simt bombardat de prea multa actiune si limbaj de cartier cu care nu prea tin pasul. Totusi, vreau sa o termin … E prea premiata sa ma dau batut :)).
    Deci? Ce parere ai? Ce imi recomanzi?

    • Neuromantul prin natura temele (retele digitale, inteligenta artificiala, lumea virtuala, etc) a imbatranit mult mai repede decat Dune, de exemplu. Greu sa mai citesti acum un roman care incearca sa prevada viitorul apropiat si a carui lume nu seamana deloc cu lumea din secolul XXI.

      Ai dat multe exemple din subgenuri diferite 🙂 Ca sa-mi clarific, vrei recomandari hard SF in limba romana?

      Atunci hard SF si un fel de urmase ale 2001 sau Rama ar fi: Razboiul linistit de Paul Mc.Auley (Paladin), 2312 de Kim Stanley Robinson (Nemira) sau Amintirea albastra a Pamantului de Alastair Reynods (Nemira). Toti trei scriu un hard SF mult mai bogat in personaje interesante decat Clarke. Cele 3 de mai sus se petrec ca si romanele lui Clarke in Sistemul Solar, dar, atentie, nu exista niciun fel de extraterestru in ele. In schimb au ceva si mai interesant decat extraterestrii, care pana la urma sunt o simplificare; au fiinta umane care au colonizat si supravietuiesc pe tot felul de locuri din Sistemul Solar, care de care mai interesante, locuri ca ii transforma in extraterestrii mult mai interesanti decat in multe alte romane SF.

      Eon de Greg Bear (Trei) este un hard SF din acelasi subgen ca si Rama – adica “big dumb object”.

      Poate cel mai hard SF dintre autorii de hard SF este Greg Egan. Din pacate in Romania nu i-au aparut cele mai bune romane. Cele care au aparut la noi sunt scara lui Schild (Nemira) si Distres si Carantina (demult la Teora).

      Tot ceea ce scrie Alastair Reynolds este hard SF din viitorul indepartat combinat cu mai multa sau putina space-opera. Prefectul si Orasul abisului (Trei) sunt pline de big ideas si mistere extraterestre.

      Singurul, dupa parerea mea, care scrie cu adevarat hard SF in viitorul indepartat este Hannu Rajaniemi in romanul Hotul cuantic (Nemira).

      ————————————————————————————————————————–

      Sfasierea cerului de Ursula LeGuin (Trei) este la fel de buna ca si cele mai bune romane ale lui Dick.

      Alte romane SF pur care au aparut la noi si pe care le consider varfuri ale genului sunt: Turbion de Robert Charles Wilson (Nemira), Hyperion de Dan Simmons (Nemira), Foc in adanc de Vernor Vinge (Nemira) sau Orasul ambasadei de China Mieville (Paladin).

      • Mihai Gherghe

        Wow … Sunt foarte incantat de faptul ca n.am auzit de majoritatea titlurilor de mai sus :))… Apreciez entuziasmul si ajutorul raspunsului tau.
        Inca o intrebare mica pe care am uitat sa o mentionez mai sus … Ma mai tenta la un moment dat sa incep Radioul lui Darwin de Greg Bear(Trei). Imi place subiectul pe care il abordeaza insa nu sunt convins de calitatea textului. Asa ca ma intereseaza, strict, din punctul tau de vedere cum ai apreciat romanul? Bineinteles, asta doar daca l.ai citit.
        Oricum, merci inca o data pt. ajutor. Succes in continuare! 🙂

        • Radioul lui Darwin nu este printre romanele bine scrise ale lui Bear. In plus vederile asupra evolutiei s-au schimbat destul de mult fata de sfarsitul anilor 90 cand a fost scrisa cartea.

  7. Dar Peter F. Hamilton nu recomanda nimeni? :))

    Eu as incepe prin a recomanda niste distopii precursoare precum Fahrenheit 451, Brave New World sau 1984.
    Apoi niste Gayman pentru a introduce si niste bucati bune de fantastic urban bine povestit si amuzat si as continua cu carti care, dupa dai la o parte SF-ul de suprafata, prezinta analize sociale bine puse la punct, precum romanele Ursulei Le Guin, Anne Leckie, Clarke sau Frank Herbert

    Apoi as trece la Asimov si incet-incet as urca spre space opera si hard SF.

  8. Toata lumea lauda Babel 17 dar nimeni nu-l publica in romana. Mai asteptam si Blindsight de Peter Watts, si Accelerando de Stross…

  9. Nimic despre Arkadi și Boris Strugațki. Cărţi precum Piciul, Scarabeul în muşuroi, Valurile liniştesc vîntul . Nimic ? Şi Neurmantul este de actualitate. http://www.antena3.ro/high-tech/supervirusul-informatic-stuxnet-de-vanzare-pe-piata-neagra-poate-inchide-centrale-electrice-baraje-113908.html

  10. Pingback: Cum am ajuns sa citesc SF&F | Cititor de SF&F si de multe altele…

  11. Pingback: Orașul Ambasadei | Florin Stanciu

Leave a Reply to kyodnb Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu