Nominalizările mele la Hugo plus cărțile citite și necitite din 2013

Acum, la o zi după încheierea perioadei de nominalizare pentru premiile Hugo, cred că ar fi un moment bun pentru un scurt bilanţ al lecturilor apărute în 2013. Citesc în acest moment sau am citit 29 dintre romanele SFF apărute în 2013: 19 sunt science-fiction (SF), doar 10 fantasy (F), 6 sunt debuturi (D) şi 10 sunt scrise de femei. 29 este cel mai mare număr de cărţi pe care l-am citit vreodată înainte de încheierea perioadei de nominalizare pentru Hugo şi Locus, şi, pentru că încerc să am o părere cât de cât informată atunci când votez, sunt destul de mulţumit de el.

Spre deosebire de 2012, niciunul dintre romanele alese mai cu grijă în 2013, nu pot spune că m-a dezamăgit. Până şi despre The Explorer, singura carte care m-a nemulţumit mai serios, mi-am schimbat părerea după ce am citit The Echo, al doilea volum al tetralogiei The Anomaly.

Tot spre diferenţă de 2012 când mi-a fost destul de greu să nominalizez 5 dintre romanele pe care le-am citit, de această dată cărţile pe care le-am nominalizat la Hugo s-au distanţat (chiar dacă nu cu mult), de cele aflate de la poziţia 6 în jos.

Categoriile sunt în ordinea descrescătoare a cât de mult mi-au plăcut cărţile, dar ordinea în cadrul categoriei va fi alfabetică a numelui autorilor. Citatele sunt din recenziile mele din Galileo sau Cititor SF.

Nominalizările la premiul Hugo pentru cel mai bun roman

 bennet_americanelsewhere_tpAncillaryJustice_TPThe Adjacentneptune's broodviolent-century-lavie-tidhar 

American Elsewhere de Robert Jackson Bennett  (F)

Nici unul dintre cele trei romane ale lui anterioare nu face acest lucru atât de bine ca American Elsewhere, care este cea mai bună carte a lui Bennett dintr-o serie fenomenală de cărţi foarte reuşite. American Elsewhere este pentru mine, până acum, cea mai bună carte a anului şi abia aştept să mă cufund în scrierea americană cu care Bennett ne va lovi anul viitor.

Ancillary Justice de Ann Leckie (Imperial Radch #1) (SF, D)

Ancillary Justice este una dintre puţinele creaţii artistice care au puterea de a vă schimba într-o proporţie importantă nu numai percepţia legată de propria voastră individualitate, ci şi felul cum veţi percepe diferenţele dintre voi şi sexul opus, aruncând o lumină nouă asupra importanţei acestora în definirea vieţii voastre de zi cu zi. O carte provocatoare, fascinantă şi curajoasă până la inconştienţă, Ancillary Justice este cu siguranţă nu numai unul dintre mai importante debuturi din istoria science-fiction-ului, ci poate chiar cel mai reuşit roman SF al acestei deceniu.

The Adjacent de Christopher Priest (SF)

Sentimentul de vis pe care îl degajă această carte, personajele enigmatice care sunt pe rând fotografi, piloţi, iluzionişti sau asistente, conexiunile abia zărite cu celelalte romane ale lui Priest, povestea de dragoste ce transcende timpul şi spaţiul, proza perfectă, distopiile neobişnuite, scrisorile de dragoste la adresa avioanelor Spitfire, dar şi la adresa piloţilor care au bombardat oraşele germane, stilul imersiv, fac din The Adjacent cea mai bună lectură din 2013, până acum. Christopher Priest devine din ce în ce mai bun şi din ceea ce prietenul său M. John Harrison spune, acesta este doar începutul, pentru că în următorii ani Priest urmează să ne taie răsuflarea cu ceea ce ne va oferi.

Neptune’s Brood de Charles Stross (SF)

Toate aceste fac din Neptune’s Brood un roman extrem de inteligent și o lectură fascinantă. Mai mult, deşi autorul construiește un viitor îndepărtate, temele legate de circulaţia banilor, sistemul bancar şi în special de datoria impusă generaţiilor viitoare de înaintaşii lor, sunt mai actuale ca niciodată. Astfel, Neptune’s Brood nu este numai un science-fiction pur la cele mai înalte standarde, ci şi probabil, cea mai bună carte din incredibil de diversa carieră a lui Charles Stross.

The Violent Century de Lavie Tidhar (SF)

Stilistic, The Violent Century este unul dintre cele mai interesante romane pe care mi-a fost dat să le citesc. Deşi nu este deloc o lectură uşoară, ci una care cere efort din partea cititorului, The Violent Century este una dintre cele mai satisfăcătoare şi mai plină de minunăţii cărţi din ultimii ani.

5 SF-uri aproape la fel de bune ca şi primele 5

Lexicon 2c03Love minusGemsignsStrange bodies 

Lexicon de Max Barry (SF)

Lexicon este un thriller care poate rivaliza cu oricare dintre vârfurile genului. Explorarea inedită a unor teme care păreau epuizate – ca identitatea, puterea limbajului, sugestibilitatea, viaţa privată -, personajele centrale care trăiesc, plâng, se bucură, suferă şi mai presus de orice sunt puternice pentru că folosesc cuvinte, construcția atentă şi în detaliu a societăţii Poeţilor, acţiunea mereu palpitantă şi cu răsturnări de situaţie, toate acestea fac din Lexicon o lectură superbă şi, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune romane ale lui 2013.

Abaddon’s Gate de James S.A. Corey (Expanse #3) (SF)

Deşi am avut ceva rezerve după ce am citit Caliban’s War, acestea au fost pur şi simplu spulberate de Abaddon’s Gate, care este una dintre cele mai reuşite space opera din ultimii ani. Plină de personaje foarte bine realizate, acţiune, dramă, umor, confruntări umane fierbinţi, dar şi planetare care te lasă cu gura căscată, această carte încheie cu brio o serie formidabilă. Sigur că evenimentele rămase deschise vor continua în romanul de anul viitor, dar chiar dacă seria s-ar fi terminat acum, eu aş fi fost mai mult decât mulţumit. Prima trilogie Expanse s-a sfârşit, însă eu deja număr zilele până când va începe următoarea.

Love Minus Eighty de Will McIntosh (SF)

Love Minus Eighty este înainte de toate o poveste de dragoste cum nu a mai fost scrisă alta până acum. Îmi este greu să găsesc o alta la fel de interesantă şi de relevantă pentru lumea în care trăim. Citiţi-o şi voi, şi încercaţi să găsiţi o altă carte care să vorbească mai bine despre tot ceea ce înseamnă relaţiile interumane din secolul XXI. Vă asigur că nu veţi găsi.

Gemsigns de Stephanie Saulter (®Evolution #1) (SF, D)

Recenzia în curând în Galileo.

Strange Bodies de Marcel Theroux (SF)

Recenzia în curând în Galileo.

2 fantasy-uri aproape la fel de bune ca şi primele 5

NOS4A2_cover a03

NOS4A2 de Joe Hill (F)

Absolut memorabilă, NOS4A2 este la fel de reuşită ca The Shining, The Stand sau It, cele mai bune romane ale lui Stephen King. În 2013, când Stephen King a publicat un roman horror bunicel (Doctor Sleep), iar Joe Hill a scris o capodoperă, ştafeta de rege al genului a fost predată de tată fiului. Avem parte în literatura horror de o dinastie, dar asta nu ne supără deloc. Trăiască regele!

The Tyrant’s Law de Daniel Abraham  (The Dagger and the Coin #3) (F)

Este aproape imposibil de descris cuiva care nu a citit această serie, felul în care Abraham, folosind toate temele obişnuite ale epic-fantasy-ului, creează ceva ce nu s-a mai scris până acum. Eu sunt uimit de abilitatea cu care acest scriitor creează aproape la perfecţiune în orice gen îşi propune. Asemănarea cu China Mieville, poate părea forţată, dar nu este, pentru că amândoi scriitorii au dovedit faptul că se mişcă cu o uşurinţă rar întâlnită în multe dintre subgenurile literaturii speculative. Singurul meu regret este că, spre diferenţă de China Mieville, Daniel Abraham, a ales să scrie poveşti în aceleaşi lumi, în loc să creeze mereu altele noi.

4 maeştrii care nu au dezamăgit

Proximaocean-gaiman_____FINAL-front800hQW 4On the Steel Breez

Proxima de Stephen Baxter (Proxima #1) (SF)

Însă e greu să-i reproşezi lui Baxter personajele, când tot restul este la superlativ în această carte: un Sistem Solar colonizat ştiinţific pe care-l simţi că trăieşte şi metabolizează, un Pământ care încearcă să-şi revină după traumele post-umane, geopolitica viitorului, inteligenţe artificiale cu puteri uriaşe privite cu suspiciune de umanitate, o apocalipsă de mărimea unui întreg sistem solar, universuri paralele, sfârşitul timpului şi al universului, naşterea planetelor şi, mai presus de toate, o doză de xenobiologie de o minunată complexitate şi veridicitate.

The Ocean at the End of the Lane de Neil Gaiman (F)

Pentru mine nu există nici o altă formă de literatură mai potrivită pentru a vorbi despre copilărie, decât cea fantastică. Comparativ cu tot ceea ce dezvăluie Oceanul de la capătul aleii despre copilărie, majoritatea creaţiilor realiste par anoste, monocrome şi mincinoase. Şi cum ai putea până la urmă să vorbeşti despre copilărie şi să nu foloseşti ustensilele literaturii speculative: magia şi magicul, monştrii şi prietenii supraomeneşti, universul ascuns şi balta-ocean, groaza şi minunarea, uitarea şi amintirile, pierderile şi regăsirile. De asta Oceanul de la capătul aleii este nu numai cea mai bună carte pe care a scris-o Neil Gaiman vreodată, ci şi unul dintre cele mai grozave romane despre copilărie pe care ni le-a dat literatura vreodată. Nu-mi amintesc ca vreo altă carte să fi vorbit la fel de bine despre ceea ce înseamnă să fii copil, înconjurat permanent de fantastic şi de adulţi care se află în universuri paralele, despre cum uităm tot extraordinarul şi fantasticul pe care îl aveam în noi când eram mici şi despre cât de puţin ne amintim copilăria, care, deşi ne formează pentru a fi ceea ce devenim, se retrage lăsând în urmă un mare gol. Acest gol a fost în mare măsură umplut în mine după lectura acestei cărţi. Citiţi-o neapărat şi voi şi lăsaţi-vă purtaţi de oceanul amintirii, al regăsirii copilăriei şi al întregirii.

Evening’s Empires de Paul McAuley (The Quiet War #4) (SF)

În ciuda faptului că Evening’s Empires nu s-a aşezat, ca şi celelalte cărţi ale seriei, pe primul loc în topul meu al celor mai bune cărţi ale anului, romanul acesta rămâne o creaţie formidabilă plină de sense of wonder, lumi diverse, civilizaţii pitoreşti, teme interesante şi speculaţii fascinate, şi confirmă faptul că seria The Quiet War este una dintre cele mai reuşite din întreaga istorie a SF-ului.

On the Steel Breeze de Alastair Reynolds (Poseidon’s Children #2) (SF)

Deși cu o intrigă mai puţin zgomotoasă decât cărțile seriei Revelation Space, On the Steel Breeze este încă un roman scris de Reynolds care va fermeca şi încânta cititorii. Povestea e centrată în jurul unei fascinante întrebări: este posibil ca o Civilizație Galactică să se nască într-un univers ca al nostru, unde călătoria cu viteze mai mari decât cea a luminii nu este posibilă? Răspunsurile sunt chiar mai interesante decât întrebarea, și arată că subgenul space-opera poate să fie încă proaspăt şi interesant.

5 scriitoare extraordinare

œF�Shattered PillarsFete-stralucitoareAscension Karen Lord

Fortune’s Pawn de Rachel Bach (Paradox #1) (SF, D)

Singura dezamăgire a fost finalul. Este adevărat că acesta este doar primul volum al seriei, dar parcă prea a fost aruncat pe fereastră întregul timp pe care cititorul l-a investit alături de Devi, în timp ce aceasta încerca să descopere misterele ce înconjurau nava Glorious Fool şi straniul ei echipaj. Însă finalul nu umbreşte faptul că Devi este un personaj aproape unic în SF-ul militar. Şi, la fel ca Breq din Ancillary Justice, care nu poate diferenţia sexele, sau Alana din Ascension, care suferă de una dintre ele mai crunte dizabilităţi, şi personajul central din Fortune’s Pawn ne poartă într-o călătorie cum nu s-a mai scris până acum în subgenul space opera.

The Shattered Pillars de Elizabeth Bear (Eternal Sky #2) (F)

Însă, poate tocmai datorită faptului că Elizabeth Bear sacrifică din acest punct de vedere volumul din mijloc în beneficiul ultimului, am mari speranţe că a treia carte a trilogiei va fi cu adevărat o experienţă literară formidabilă.

The Shining Girls de Lauren Beukes (F)

Dar asta nu trebuie să vă facă să evitaţi The Shining Girls. Va fi cu siguranţă unul dintre cele mai reuşite horror-uri ale anului, însă să o deschideţi ştiind că asta veţi primi, iar science-fiction-ul nu este nici măcar atât cât a fost în 11/22/63 al lui Stephen King.

Ascension de Jacqueline Koyanagi (SF, D)

Într-o literatură în care majoritatea personajelor centrale au fost bărbaţii albi, heterosexuali şi perfecţi, Ascension este o adevărată gură de aer proaspăt şi un debut care mă face să mă gândesc cu încântare şi nerăbdare la ceea ce poate realiza science-fiction-ul în următorii ani.

The Best of All Possible Worlds de Karen Lord (SF)

Odată cu dispariţia prematură a Octaviei Butler, coroana acestui tip de science-fiction, aşa zisul „soft SF”, inteligent, atent la toate nuanţele sociale şi la tot ceea ce reprezintă femeia, a rămas să fie purtată de cel mai mare scriitor de SF în viaţă: Ursula K. Le Guin. Din fericire, o dată cu apariţia lui Karen Lord, Nnedi Okorafor sau N.K. Jemisin, autoarea americană poate să fie liniştită, pentru că urmaşele ei sînt în mare formă, iar soft SF-ul pare mai puternic ca niciodată.

5 încercări care merită tot respectul

No returnLadybirdDrakenfeldThe Explorerthe-machine-by-james-smythe

No Return de Zachary Jernigan (SF, D)

De multe ori, această carte este atât de vie şi de crudă încât devine extrem de inconfortabilă pentru cititor. Dar aceste momente sunt compensate de cele de tandreţe umană şi de frumuseţe subtilă, care vă vor lovi la fel de puternic. Un roman care se citeşte pe nerăsuflate, dar care îţi şi taie răsuflarea, No Return va fi cu siguranţă unul dintre cele mai importante debuturi ale anului.

The Year of the Ladybird de Graham Joyce (F)

Graham Joyce spune o minunată poveste cu fantome, dar, ca toate poveştile bune cu fantome, această carte nu este despre oameni morţi, ci despre minţile celor vii.

Drakenfeld de Mark Charan Newton (Lucan Drakenfeld #1) (F)

Am început această carte dorind să citesc o poveste poliţistă interesantă, dar Drakenfeld mi-a oferit mult mai mult: o lume de care am fost fascinat şi despre vreau să aflu mai multe şi un personaj pe care am ajuns să-l îndrăgesc pentru frumuseţea luminoasă pe care o emană. O combinaţie între Suetonius, Agatha Christie şi Raymond Chandler nu ar trebui să funcţioneze, însă în mâinile pricepute ale tânărului scriitor britanic, Drakenfeld devine una dintre cele mai interesante lecturi din 2013.

The Explorer de James Smythe (Anomaly Quartet #1) (SF)

Este păcat că Smythe nu a avut mai mult curaj, pentru că The Explorer este bine scrisă, de un scriitor pe care cu siguranţă îl voi urmări în viitor. Ce pot să vă recomand eu? Citiţi primul capitol şi, dacă vă place foarte mult şi sînteţi mari fani ai temei „naufragiaţi în spaţiu” cu parfum de horror, atunci vă puteţi încumeta să parcurgeți cele 200 şi ceva de pagini rămase. Dacă nu, atunci mai bine aşteptaţi apariţiile lunii februarie, care se anunţă mai reuşite.

The Machine de James Smythe (SF)

Nu cred că voi putea vreodată spune despre o carte de-a lui Smythe că mi-a plăcut la nebunie, dar voi reveni mereu şi mereu la scrierile lui, pentru că au o putere întunecată de seducţie cu totul specială şi pentru că sînt diferite, atît între ele cît şi faţă de ceea ce se scrie în mod obişnuit în literatura speculativă. Aş vrea ca mai multe dintre scrierile de science-fiction să fie atît de întunecate, sufocante, sinistre şi claustrofobe.

Acum citesc

183186691579094012814333 

A Calculated Life de Anne Charnock (SF, D)

Recenzia în curând în Galileo.

Sister Mine de Nalo Hopkinson (F)

Recenzia în curând în Galileo.

A Stranger in Olondria de Sofia Samatar (F, D)

Recenzia în curând în Galileo.

2 Comments

  1. Genul prinde din ce in ce mai mult. Ma gandesc ca mai ales din cauza multitudinii de filme care au fost realizate in ultima perioada. Efectele speciale, vizuale, sonore, probabil ca au contribuit la apropierea oamenilor de science fiction.

  2. mie mi se pare ca the violent century seamana cam tare cu x-men, una la mana, si a doua ca e scrisa atat de scenic, de parca autorul implora in genunchi – hai, bre, nu faceti si voi un film, va rog io… bine, asta e o impresie dupa ce am parcurs numai 20% din carte, dar promit sa o termin. poate imi schimb parerea, cine stie (i wonder..).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu