Câştigătorii premiilor The Kitschies 2014

kitschies_krakenOzekiAncillary Justice

S-au anunţat câştigătorii premiilor Kitschies de anul acesta. Astfel, juriul format din Nick Harkaway, Will Hill, Anab Jain, Annabel Wright, a considerat că “cele mai progresiste, inteligente şi interesante cărţi ce conţin elemente de literatură speculativă şi fantastică” din 2013 au fost: A Tale for the Time Being de Ruth Ozeki – câştigătoarea premiului The Red Tentacle pentru cel mai bun roman şi Ancillary Justice de Ann Leckie, câştigătoarea premiului The Golden Tentacle pentru cel mai bun debut.

A Tale for the Time Being (apărută la noi la editura Polirom), este una dintre cele mai bune cărţi science-fiction ale anului, fiind nominalizată la premiul Booker, având mari şanse să fie nominalizată şi la premiul Arthur C. Clarke şi aflându-se pe multe dintre listele cu nominalizări la Hugo pe care le-am văzut online.

Ancillary Justice (care a fost achiziţionată de Paladin) probabil că a câştigat detaşat premiul pentru cel mai bun debut. Am vazut-o prezentă pe majoritatea listelor online cu cele mai bune cărţi ale anului şi cred foarte serios că are cele mai mari şanse nu numai să fie nominalizată la toate premiile posibile din 2014, ci chiar să câştige cu uşurinţă Hugo, Nebula, Clarke, BSFA şi Locus, şi astfel să devină, alături de The City and the City, cea mai premiată carte SFF din toate timpurile.

One Comment

  1. Interesanta situatia cu Ozeki deja publicat in Romania. Nu e genul meu de lectura, dar se dovedeste ca romanele ce nu au o eticheta clara de sci-fi se publica si pe la alte edituri. Nu ca nu ar mai fi fost exemple. Chiar la POlirom.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu