Gravity

2013_gravity_movie-wide

Şi înainte să se lanseze Gravity, 2013 se anunţa un an bun pentru filmele science-fiction. În ciuda multelor lor defecte, Star Trek Into the Darkness, Pacific Rim şi Elysium, au fost trei filme făcute cu mult talent şi profesionalism, ceea ce nu se poate spune despre majoritatea filmelor de gen. Iar faptul că realizatorii lor sunt trei regizori foarte de diferiţi din toate punctele de vedere, este extrem de încurajator.

Însă a apărut fenomenalul Gravity şi 2013 s-a transformat dintr-un an bun pentru filmele science-fiction, într-un an excepţional. Gravity nu numai că are încasări fabuloase (ţinând cont că este un film science-fiction cu accente horror care se petrece în spaţiu şi în care apar numai două personaje), dar va fi mai mult ca sigur şi filmul cel mai apreciat de critici din 2013 (are un nemaivăzut de mult 96 pe Metacritic, când, de exemplu, filmele cu cele mai mari note din 2012Zero Dark Thirty şi Amour, au avut 95, respectiv 94). Oare când s-a întâmplat ultima dată ca publicul şi criticii să fie de acord cu privire la cel mai bun film al anului? 1972, The Godfather?

Mai mult, oare de când nu a mai fost un film science-fiction cel mai bun film al anului? În 2010, a fost Inception, dar cred ca The Social Network sau Black Swan au fost mai reuşite. Cu Avatar, Star Trek şi District 9, 2009 a fost şi el un an foarte bun pentru science-fiction, dar cred că niciunul dintre cele trei nu se ridică chiar la nivelul celor mai bune filme ale anului. Probabil ca în 2004, Eternal Sunshine of the Spotless Mind a fost cel mai bun film al anului, mai reuşit decât Million Dollar Baby, care a câştigat Oscarul. Poate că cel mai bine se aseamănă anul 2013 cu anii 1982 şi 1979. În 1982 s-au lansat E.T. sau Star Trek II: The Wrath of Khan, iar peste toate tronează Blade Runner, după părerea mea cel mai bun film al anului, cu mult deasupra lui Gandhi, Tootsie sau Missing al lui Gavras. 1979, anul capodoperei lui Tarkovski – Călăuza, a fost nu numai unul foarte bun cu filme science-fiction – Alien, Mad Max, Star Trek, ci şi cu filme ca Apocalypse Now, Kramer vs. Kramer sau Toba de Tinichea, unul dintre cei mai buni ani din istoria cinematografiei. Însă probabil că abia în 1968 găsim un film science-fiction care a fost clar cel mai bun film al anului – 2001: O Odisee Spaţială, peste restul filmelor care au fost Olivier!, Once Upon a Time in the West, Rosemary’s Baby sau Planeta Maimuţelor. Şi astfel se creează chiar o simetrie frumoasă, pentru că Gravity, nu numai că este unul dintre puţinele filmele science-fiction care se petrece în spaţiul cosmic atât de drag cărţilor SF, dar este şi un descendent direct al filmului realizat de Stanley Kubrick şi Arthur C. Clarke.

2001-a-space-odyssey-gravity-double-feature

Dacă nu l-aţi văzut deja la cinematograf, nu ştiu mai aşteptaţi. Ar fi păcat să aşteptaţi să-l vedeţi la televizor, pentru că atât cinematograful, cât şi 3D-ul sunt parcă născute pentru capodopere ca şi filmul lui Alfonso Cuaron, care merită văzut şi revăzut din faţa Marelui Ecran.

18 Comments

  1. Am vazut Gravity la IMAX. A fost super 😀

  2. Într-adevăr, circăraia merită văzută 3D, pe ecran cât mai mare, va umfla câteva Oscaruri. Pe ecran mic nu cred că are vreun farmec intriga simplă.

  3. Vazut, placut , dar pana la capodopera cred ca mai e distanta lunga.
    Daca scoti 3D-ul din film nu ramane mare lucru, ori un film cu adevarat valoros impresioneaza prin tot, nu doar prin efecte speciale, indiferent ca-l vezi la cinema sau acasa.
    Ca sa raman la filmele enumerate, incercati sa-l puneti alaturi de Nasul, Calauza, Blade Runner. O sa constatati ca nu prea sta in picioare comparatia. Parerea mea.

  4. @A. Buzdugan @albinuta

    Tocmai am sosit de la a 2-a vizionare a filmului.

    Gravity are atat de multe straturi incat nici nu stiu de unde sa incep.

    In primul rand Gravity este unul dintre extrem de putinele filme science-fiction in care personajul principal este o femeie. Studioul chiar i-a cerut lui Alfonso Cuaron sa schimbe personajul principal din femeie in barbat pentru ca filmele in care personajele principale sunt barbati au incasari mult mai mari. Cuaron a refuzat pentru ca vroia sa spuna povestea unei femei si nu a unui barbat (singurul care le-a mai rezistat marilor studiori este Riddley Scott in Alien). In Alien si Gravity, femeile nu numai ca sunt un personaj princial, ci sunt chiar singurul personaj principal, iara asta e un lucru minunat si foarte rar nu numai in filmele SF, ci in intreaga istorie a cinematografiei. Nasul, Calauza, Blade Runner sunt filme atat de centrate pe experienta barbateasca, incat pentru mine au ajuns destul de greu de revazut. Si niciodata in istoria cinematografia SF o actrita nu a fost lasata sa straluceasca asa de luminos ca si Sandra Bullock in Gravity.

    In al doilea rand, nici pomeneala ca 3D-ul sa fie coloana vertebrala a filmului. Filmul este probabil una dintre primele 5-7 capodopere tehnologice din intreaga istoria a cinematografiei, dar nu datorita 3D-ul in sine, ci a integrarii fenomenale dintre 3D si miscarile lungi si nebune ale camerei si cadrele fenomenale. Cuaron a construit un film in care totul, personajele, 3D-ul, camera, sunetul, spatiul cosmic actioneaza intr-un tot atata de organic incat greu mai poti gasi un astfel de film. Gravity este in acelasi timp un film de arta si un film comercial, iar asta e din din nou extrem de rar in cinematografie.

    In al treilea rand Gravity demonstreaza ca filmele pline de efecte speciale nu trebuie sa fie superficiale. Ele te pot cuprinde si trage in lumea lor, te pot provoca atat vizual cat si intelectual. Iar faptul ca poti realiza filme profunde si de arta, dar in acelasi timp pline de efecte speciale si cu succes la public, s-ar putea sa fie unul dintre punctele de cotitura ale artei cinematografice.

    Si in al patrulea rand mesajul filmului este cel putin tot atat de profund ca si cel din 2001. De unde sa incep?
    – este un film despre sufletul omului la fel de mult pe cat este despre spatiul cosmic
    – este un film despre lumea interioara a unei femei de 40 de ani din zilele noastre
    – este despre cum o femeie poate sa supravietuiasca singura, fara barbati
    – este un film very hard science-fiction, care ne deschide ochii atat in legatura cu fortele fizicii, cat si in legatura cu tehnologia din jurul nostru; forta gravitatiei unul dintru lucrurile definitorii pentru fiinta umana si nu vad de ce ar fi mai putin importanta deschiderea ochilor nostri cu privire la rolul ei, decat deschiderea lor cu privire la adulter in Anna Karenina, de exemplu
    – este despre cum exista evenimente in viata noastra dupa care plutim fara tinta si fara tel
    – este despre cum daca suntem destul de puternici puteam profita de alte evenimente pentru a ne reconstruit, reforma si renaste; vezi scena in care Stone, dupa ce se sufoca, ia pozitia de fetus si renaste
    – este despre spatiul cosmic si despre cat de costisitor si aproape imposibil este sa supravietuiesti in el
    – este despre cum noi oamenii avem nevoie pentru a supravietui de gravitatie, atat fizica cat si sufleteasca
    – se intreaba daca inainte sa ajungem in armonie cu spatiul, nu ar trebui sa ajungem in armonie cu Pamantul
    – este despre cum suntem creaturi formate de apa si gravitatie, despre cum acestea doua sunt de fapt aliatii si nu dusmanii nostri; scena finala in care se rememoreaza evolutia omului de la fiinta acvatica pana la cea bipeda, este la fel de memorabile ca si cea a lui Kubrick cu osul si nava spatiala.

    Iar acestea sunt doar cateva dintre temele care imi vin acum in minte.

    O sa inchei cu recenzia unui critic de film femeie:

    “We humans have adapted to Earth’s force of gravity and rely on it daily. It hugs us to the Earth without our giving it a moment’s thought. For women, it’s almost a curse — it pulls our skin downward, makes our breasts sag. Many of us curse it — we long for weightlessness. But after watching Gravity, nothing feels more welcome.”

    This movie, my friends, IS a masterpiece! 🙂

  5. Dragă Tudor, circăraie, după părerea mea, e orice film 3D, fără excepție; urmează tradiția 2D-ului de la sfârșitul sec. XIX, e o consecință firească a pirateriei masive din debutul sec.XXI și, de departe, mai are drum lung până a păcăli la modul serios simțul „artistic”. 🙂 Doar după ce voi vedea filmul și 2D mă voi putea dumiri dacă are și ceva genial în el. Detaliile, înșelătoria (aproape) perfectă a imponderabilității, efectele speciale sunt un deliciu, dar, greu de crezut că un astronaut gen Ryan ar putea ajunge în spațiu. Doar dacă accepți convențiile aventurii/ premisele false te poți bucura nestingherit și de metaforele simpliste, de metafizica bulevardieră americană. Ca cinefil hârșit și mare amator de informație științifică îl consider un film bun spre foarte bun, prezintă credibil (pentru cei care nu știau deja) că avem șanse aproape nule de a ne îndepărta de Pământ.

    • Banuiesc ca atunci cand spui “metafizica bulevardieră americană”, te referi de fapt la cea central-americana, nu? 🙂 Cuaron este 100% produsul scolii mexicane de film si daca este vreo legatura intre el si Hollywood este pentru ca regizorul mexican a schimbat cate putin filmul american cu fiecare dintre peliculele sale in engleza: Harry Potter and the Prisoner of Azkaban, Children of Men si Gravity. Deci corect ar fi fost sa-l ironizezi spunand “metafizica bulevardieră mexicana”. (desi nu vad cum metaforele legate de evolutie sunt metafizica, dar asta e o alta discutie)

      Iar un film ca si Gravity nu s-a mai putut face pana acum in mai mult de un secol de cinematografie, tocmai pentru ca 3D-ul a fost esential in realizarea lui. La fel cum un film despre viata lui Van Gogh nu se poate face fara culoare sau un film despre Imperiul Roman fara, sunet, 3D-ul este absolut esential pentru un film despre spatiu si imponderabilitate. Filmul nu s-a nascut pentru a face 2D-ul cat mai perfect, ci s-a nascut pentru a reda realitatea si experienta umana cat mai fidel. De asta s-a adaugat sunetul, apoi culoarea si acum 3D-ul. Este evolutia fireasca in incercarea de a face ca experienta vizionarii unui film sa se apropie cat mai mult de ceea ce traieste omul in realitate. Nu suntem obisnuiti cu 3D-ul pentru ca suntem invatati cu 2D-ul, dar ne vom obisnui la fel cum a fost cu sunetul sau culoarea.

      La sfarsit voi spune o poveste. Despre mine, pentru ca nu e politicos sa spun povesti despre altii. De multe ori nu sunt de acord cu ceea ce spun cei care si-au facut o profesie din a se pricepe la filme (sau carti). Dar mai ales atunci cand exista o aproape unanimitate intre criticii de peste tot (asa cum am vazut la Gravity), nu raman la neacordul meu si la increderea ca sunt mai priceput la filme decat majoritatea criticilor. Incerc sa vad in primul daca nu este o problema cu mine, cu perceptia mea cu privire la film, cu prejudecatile mele. Revad filmul, il regandesc si de cele mai multe ori il redescopar. Iar aceste redescoperiri sunt chiar mai minunate decat ceea ce simt cand un film imi place de la prima vizionare. Umilitatea asta mea cu privire la arta si la capacitatea de o intelege, imi aduce permanente satisfactii, ca sa zic asa 🙂 Sfarsit de poveste 🙂

      • Tudor,

        Nu e vorba de a ma considera mai priceput decat criticii profesionisti, dar unanimitatea nu a fost si nu trebuie sa ajunga niciodata criteriu in aprecierea unei opere de arta.
        Unanimitatea creaza fals confort mental si distruge potentialul spirit critic, mai aleas in epoca copy-paste, unde educatia nu mai e bazata pe discernamant ci pe acumularea de informatie.
        Nu inseamna ca opinia unanima este neaparat gresita, ci doar ca n-ar trebui sa ne abandonam propriile idei si principii doar pentru ca majoritatea gandeste altfel.
        Exemplele sunt numeroase, incepand cu opiniile cvasi-unanime din epoca despre scoala impresionista,
        si teminand (sau nu) cu zecile de refuzuri ale editurilor privitor la manuscrisele de debut ale unor Stephen King si J.K.Rowling.
        Cred ca fiecare dintre voi stie multe alte exemple similare cand posteritatea a infirmat, de cele mai multe ori sever, aparenta unaninimitate anterioara.
        Poate ca, intr-adevar capacitatea mea de intelegere este limitata, cultura literara sau vizuala este limitata la stereotipurile epocii, dar nu inteleg sa abandonez propriul exercitiu critic din teama de a fi in afara tendintelor si evaluat ca atare.
        Recunosc, de multe ori mi s-a intamplat si mie ca la revenirea asupra unui film sau carte sa descopar
        nuante si intelesuri noi dar asta probabil ca face parte, asa cum spuneai, din evolutia fireasca.
        De altfel, sunt perfect de acord cu ultimele tale enunturi privitor la umilitatea in fata operei de arta.

        Si ca sa incheiem intr-o nota mai vesela, apropo de valoare, unanimitate si discernamant in epoca actuala :
        recent, J.K.Rowling a scris sub pseudonim un roman politist. Vanzari modeste, cateva mii de exemplare.
        Cand intr-un final s-a dezvaluit cine este autorul real, vanzarile au explodat pana la cateva milioane.
        Morala poate s-o traga fiecare.

        Toate bune.

        • Nu am spus nimic de unanimitate. Am spus doar ca e un motiv de reflectie si reanaliza pentru mine, daca o majoritate care se pricepe mai bine la un lucru are o parere diferita de mine legata de acel lucru. Atata tot.

          Nu stiu daca comparatia cu Rowling e buna. Faptul ca a fost dezvoluit cine este autorul a dus doar la cumpararea cartii de catre milioane de oameni. Atat. Nu inseamna ca fost si apreciata de majoritatea celor care au citit-o.

  6. Dragă Tudor, până la un punct îți înțeleg pledoaria, se vede că ți-a plăcut foarte mult „Gravity”, totuși, circăraia lui Cuaron (dă-mi voie să numesc în continuare filmul 3D o circăraie, atâta timp cât e ridicol de departe de curenta percepție a lumii înconjurătoare) n-are nimic mexican în ea. Nu știu cât de puternic e suflul lui în industria de film americană („Children of Men” mi s-a părut chiar un film slab, obositor), dar pot să văd că în 20 de ani americanizarea lui e aproape completă. Repet, vreau să-l vizionez clar, în 2D ca să văd ce rămâne după ce dispar elementele de circăraie, abia atunci mă voi putea pronunța în privința lui, nu mă interesează opinia mulțimii (de critici). Până una alta, cred că va avea cel puțin 3 nominalizări la Oscar, între care Bullock cu șanse reale la a doua ei statuetă, cu o mică observație însă, personajul e falș, nu pot să cred că NASA ar da verde la toți traumatizații în spațiu… hai să fim serioși, băieții de la Warner nu i-au lăsat bani pe mână să facă filme după cum îl taie capu’ și sufletu’ lui de Pancho Villa… PS: Arta de calitate nu prea are treabă cu evoluția tehnicii… există filme alb-negru excelente despre pictori și filme mute grozave, iar elația dintre om și univers e în ograda metafizicii.

    • Nu stiu daca exista filme alb negru despre Van Gogh. Dar daca exista sunt in mincinoase atat in relatie cu pictorul cat si cu spectatorii. Sa te uiti la un film alb negru despre Van Gogh, e ca si cum ai asculta Beethoven urmarind doar harsitul acului pe placa. Si sa fim seriosi! Si filmele alb negru au fost rezultatul tot al evolutiei tehnicii. Exact la fel cum au fost cartile, muzica clasica sau filmele 3D.

      In legatura cu Cuaron nu cred ca are rost sa discutam mai mult. Ne diferentiem prea tare. Eu nu o sa dau niciodata verdicte finale in legatura cu un artist, cu opera lui, cu faptul ca e americanizat sau nu, cu faptul ca si-a vandut sufletul banilor. Nu e stilul meu sa judec asa de aspru un artist si opera lui, dupa cum cred ca ti-ai dat seama din ceea ce scriu 🙂 Dar nu am nicio problema cu cei care o fac. E loc pentru toata lume.

      Insa pe langa 2D, eu zic sa te uit la Gravity si alb-negru si fara sunet. Sau chiar cu 16 frame-uri pe secunda, asa cum erau filmele fratilor Lumier 😛

      PS: Nu o sa aiba 3 nominalizari la Oscar, ci 10. Pot sa dau si in scris si pot sa le si enumar 🙂 : Best Picture, Best Director, Best Actress, Best Editing, Best Production Design, Best Cinematography, Best Sound Mixing, Best Sound Editing, Best Visual Effects, Best Original Score 🙂

  7. Dragă Tudor, prea mult suflet pui! Am spus „cel puțin 3 nominalizări” (de care sunt sigur-sigur), iar în privința lui Cuaron n-am mers chiar atât de departe, americanizare în sens de asimilare, de acceptare și mânuire a vulgarizării de tip hollywoodian. Eu, pur și simplu, îmi recunosc limitele! 🙂 Conservator cum sunt, obișnuit cu miile și miile de 2D văzute, încă NU pot aprecia just un film 3D. Trebuie să-l văd și neultratehnologizat (în afara cortului de circ) ca să-i pot aprecia corect valoarea artistică. În privința necesității sincronizării artei cu evoluția tehnologiei dă-mi voie să am o părere radical diferită. Sunt capodopere alb-negru (sonore sau mute) după care niciun regizor n-ar îndrăzni să facă vreun remake. Andrei Rubliov, Intolerance, Metropolis, La Strada, Casablanca, Rashomon, Cei șapte samurai, Lista lui Schindler, A saptea pecete, Frânghia, Timpuri noi, Luminile orașului plus altele, sute (încercările vor fi întotdeauna sortite eșecului, ca în cazul lui Psycho). Și suntem de acord cumva, Gravity e un film bun, pentru tine e o capodoperă, pentru mine… ei bine, după ce-l voi vedea și 2D 🙂 voi ști unde e, între 7 și 8,5.

  8. Și dacă tot îți plac necondiționat filmele despre spațiu, nu uita să cauți Europa Report (2013), un film care nu trebuie judecat prea aspru (n-a avut un buget de peste-o sută de milioane de dolari ca Gravity).

    • Asta cu “iti plac neconditionat” este lovitura sub centura? 🙂 Adica daca imi place mediocrul Gravity, imi place orice film despre spatiu? Nici pomeneala sa-mi placa majoritatea filmelor SF in general si cele despre spatiu in special. Cartile lui Clarke, Reynolds sau McAuley sunt mult peste majoritatea filmelor despre spatiu. Majoritatea filmelor SF sunt pentru cei care nu citesc SF. Dupa parerea mea un film SF trebuie sa faca ceea ce nu poate sa faca o carte SF; altfel nu-i vad rostul. Kubrick in 2001 face ceea nicio carte nu poate sa faca (o dovedeste chiar cartea lui Clarke). La fel Cameron in Avatar sau Nolan in Inception. Si la fel Gravity face ceea ce nicio alta fictiune SF nu a reusit vreodata sa faca – o totala imersiune a privitorului in spatiul cosmic. Si asta in mare parte datorita 3D-ului. Filmul s-a nascut datorita revolutie tehnolgice pentru ca facea ceea ce celelalte arte nu puteau face, a evoluat impreuna cu tehnologia si va evolua impreuna cu tehnologia; tehnologia este cea care a pastrat, pastreaza si va pastra individualitatea filmului fata de celelalte arte.

      Si apropo de “neconditionat”. Eu zic ca am adus destule argumente pentru care consider ca Gravity, si nu alt film, este o capodopera. Aprecierea mea este extrem de “conditionata” de aceste argumente. Cel care a adus argumente gen “circăraie” si “metafizica” cu siguranta ca nu am fost eu 😛

  9. Domnule Tudor Ciocârlie, mă tem că această discuție despre „Gravity” trebuia să aibă loc într-un mediu privat, în subsolul articolului se vede treaba că vă simțiți permanent lezat sau chiar atacat, ceea ce, în mod clar, este rodul unei neînțelegeri. Nu mă mână nicio răutate gratuită, nici nu mi-am făcut din detronarea „Gravity” de pe soclul pe care l-ați pus (just sau nu, prea puțin importă) vreun scop în viață. Mi-am îndemnat chiar câțiva apropiați să meargă la film ca să ne dumirim cu ce avem de-a face. Am făcut legătura cu celălalt articol legat de experiența explorării spațiului și m-am gândit să vă recomand și mai puțin norocosul (dpdv al finanțării) Europa Report, care cred că vă va plăcea, desigur, într-o mai mică măsură. Atât și nimic mai mult.

    • M-am gandit ca poate se refera la celalalt articol si de aceea am recitit comentariul sa vad daca vorbeste despre spatiu sau filmele despre spatiu. Ceea ce m-a derutat au fost “filmele”. Insa nu vroiam sa par nedrept si nesimtit in comentariul meu si de aceea am pus la sfarsit atat un semnul intrebarii cat si un zambet. Oricum, imi pare rau pentru neintelegere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu