Doctor Sleep – Stephen King

Doctor SleepIn 2009, Stephen King a facut un sondaj la el pe site: ce sa scrie mai intai, un sequel la The Shining sau urmatoarea carte Dark Tower? Doctor Sleep a castigat… dar oricum The Wind through the Keyhole a aparut prima. (De ce? Habar nu am.) Despre Doctor Sleep, King scrie: “If you’re looking for a return to balls-to-the-wall, keep-the-lights-on horror, get ready. And don’t say you weren’t warned.”

Fanii infocati trebuie sa-si pregateasca rosiile, pentru ca am fost la fel de incantata de Doctor Sleep ca si de The Wind through the Keyhold: nu prea tare. Cred ca ziua in care si-a ales sa scrie astea doua carti nu a fost prea inspirata…

(Puteti citi fara probleme mai departe, nu o sa dezvalui mai mult decat puteti afla si voi din blurb-ul cartii.)

Doctor Sleep reia povestea la 20 si ceva de ani dupa ce Danny si Wendy pleaca din hotelul Overlook. Danny (acum Daniel Torrance) si-a jurat ca nu va pune gura pe alcool… si, evident, nu s-a tinut de cuvant. Intr-o paralela cu tatal sau, Daniel trebuie sa ajunga in punctul cel mai de jos inainte sa se decida ca poata lupta cu alcoolul. Ani mai tarziu, Daniel decide ca trebuie sa se stabileasca undeva si intamplarea (sau nu?) face sa se opreasca intr-un orasel in care descopera doua lucruri: ca poate ajuta oamenii in ultimele clipe ale vietii (de unde si numele de Doctor Sleep) si ca Abra, o fetita cu o “stralucire” mult mai puternica decat a lui, incearca sa comunice. Personajul negativ, de data asta, e True Knot, un grup de batranei rablagiti care haladuie pe autostrazile americane in RV-uri si care sunt mult mai putin pasnici decat par.

Cele trei fire narative, luate separat, sunt interesante: lupta lui Daniel cu alcoolul, copila si apoi adolescenta Abra care isi descopera puterile, True Knot si modul in care isi duc existenta. Dar cand firele se intersecteaza… ceva nu merge.

In primul rand, senzatia mea a fost (in ciuda declaratiilor lui King), ca el mai intai a conceput cartea, iar abia dupa aia s-a gandit ca personajul principal va fi chiar pustiul din The Shining. In Doctor Sleep, alcoolul este cel care influenteaza actiunile lui Daniel, iar teroarea din Overlook e mentionata doar din cand in cand, de parca autorul isi mai aducea aminte ca scrie un sequel. Dupa primele capitole, in care Daniel chiar trebuie sa lupte (la propriu) cu demonii din hotel, conexiunea aproape se pierde. (In final actiunea revine intr-adevar in Colorado, dar locul ales putea la fel de bine sa fie cimitirul din Pet Sematary, de exemplu.)

In al doilea rand, grupul True Knot nu e nici pe departe la fel de inspaimantator ca fantomele Overlook-ului. Ideea in sine mi s-a parut desteapta – vampiri energetici deghizati in bosorogi -, dar realizarea a cam lasat de dorit. Poate e mai terifianta pentru americani, unde RV-urile si locatarii lor chiar sunt o priveliste comuna? In plus, motivatia finala a grupului mi s-a parut de-a dreptul hilara – [spoiler!] pe bune, in cateva sute de ani nu mai intalnisera nici macar o persoana cu pojar?! [/spoiler]

In al treilea rand, sfarsitul vine prea repede si prea usor. Totusi, apreciez faptul ca nu am ghicit detaliile exacte – chiar daca nu mi-a placut prea tare solutia lui King, macar nu a fost previzibila.

In al patrulea rand, am inteles ca Alcoolici Anonimi l-au salvat pe King de alcoolism, dar cred ca ne puteam lipsi de jumatate din intalnirile AA ale lui Daniel…

In concluzie, Doctor Sleep, ca sequel pentru The Shining, m-a dezamagit. Asta nu inseamna ca e o carte proasta – doar ca nu mi s-a parut nicidecum cea mai buna carte a lui King din ultimii x ani, sau reintoarcerea lui la “old school”, sau “keep-the-lights-on horror”. Personajul Daniel (privit fara conexiunea cu Danny) e bine creionat(cu tot cu interminabilele lui intalniri la AA!), Abra avea potential sa fie o Carrie din secolul 21 (despre Abra chiar mi-ar placea sa citesc un sequel), iar personajele secundare (doctorul John, Billy Freeman, familia Abrei), desi nu apar foarte mult, sunt memorabile. Probabil ca, daca nu as fi recitit The Shining fix inainte si daca nu as fi citit atatea recenzii pline de laude, Doctor Sleep mi-ar fi placut mai mult. Asa… mi-as fi dorit sa fie pur si simplu povestea unei fete cu puteri supranaturale care intalneste un fost alcoolic.

P.S. “Life is a wheel”, spune Daniel. “There are other worlds than these…”

10 Comments

  1. De acord în toate. True Knot nu e o ameninţare credibilă. Rose the Hat nu are back story, e de carton. Abra, la fel, nu trece prin nicio transformare. E un personaj perfect static. Toata intamplarea asta nu o afecteaza nicicum (sa fie asta intentia autorului? parca nici Danny din the Shining nu a fost un personaj mai dinamic). Doctorul e de fapt Jimmy Cody din Salem’s Lot, asa l-am vazut mereu cand actiunea il implica. Cel mai original si bine reliefat personaj mi s-a parut Snakebite Andi. De ea chiar mi-a pasat, chit ca dupa ce King s-a chinuit sa o defineasca, dedicandu-i aproape un capitol intreg, a aruncat-o in fundal, laolalta cu ceilalti RV-isti.

    Una peste alta, e un roman dezechilibrat, cam dezordonat, cu accentele puse cam haotic, un sequel cam fortat. Nu mai e o carte de atmosfera (ca The Shining), ci doar o colectie de imagini–adevarat!–originale (aburul “strălucirii” risipindu-se în aer, jobenul înclinat pe capul lui Rose, trenuleţul care îi transportă pe adulţi spre înfruntarea cu The True Knot, motanul Azreel, rulotele).

    Mai mult mi-a placut Under the Dome. 🙂

    • Good point – de ce s-a mai chinuit sa scrie un capitol intreg pentru Andi daca rolul ei in carte a fost fix zero? Daca ar fi insistat mai mult pe relatia ei cu Sarey, daca ar fi *facut* si ea ceva… daca….

      Mie Abra mi-a placut cel mai mult dintre personajele cartii, si m-am obisnuit ca toti copiii lui King sa fie super-inteligenti la niste varste mici, deci nu m-a mirat prea tare ca gandea cam la fel si la 3 ani, si la 13. (Danny mi s-a parut mai bine scris, dar tot facea niste conexiuni cam imposibile pentru 5 ani. Ma rog, n-am cunoscut niciodata indeaproape un copil de 5 ani :D)

  2. Aha, bine de stiut. Deci anul asta o sa-mi iau doza din King din Nosferatul lui Hill.

    • Nu trebuie sa ma crezi pe mine pe cuvant! Cartea are nspe mii de ratinguri cu 5 stele pe Goodreads. N-or fi toti aia fani spalati pe creieri…

      (Pana ieri n-am stiut ca numele cartii lui Hill ar trebui pronuntat Nosferatu. Nu mi-ar fi trecut prin cap intr-o mie de ani daca nu citeam pe wikipedia!)

      • Are o medie de 4.27 pe GR si 3.75 media prietenilor mei de pe GR, deci o carte de evitat. O carte de citit are invers. Si cu cat media generala este mai mica si media prietenilor mai mare, cu atat e mai probabil ca o carte sa-mi placa.

        NOS4A2 vine de la numarul masinii personajului principal si are legatura cu Nosferatu pentru ca acesta ii duce pe copii in Christmasland in schimbul unei anumite parti din sufletul acestora, parte cu care practic se hraneste.

      • Stii ca despre Charlie Manx, personajul negativ din NOS4A2, se pomeneste in Dr. Sleep?

        Danny listened in wide-eyed fascination. He had always thought the story of Bluebeard was the scariest of all time, the scariest there ever could be, but this one was worse. Because it was true.
        “Sometimes he said that he knew a bad man named Charlie Manx, and if I didn’t do what he wanted, he’d call Charlie Manx on the long-distance and he’d come in his fancy car and take me away to a place for bad children. Then Grampa would put his hand between my legs and commence squeezing. ‘So you ain’t gonna say a thing, Dickie-Bird. If you do, ole Charlie will come and keep you with the other children he done stole until you die. And when you do, you’ll go to hell and your body will burn forever. Because you peached. It don’t matter if anybody believes you or not, peaching is peaching.’
        “For a long time I believed the old bastard. I didn’t even tell my White Gramma, the one with the shining, because I was afraid she’d think it was my fault. If I’d been older I would’ve known better, but I was just a kid.” He paused. “There was something else, too. Do you know what it was, Danny?”
        Danny looked into Dick’s face for a long time, probing the thoughts and images behind his forehead. At last he said, “You wanted your father to get the money. But he never did.”
        “No. Black Grampa left it all to a home for Negro orphans in Alabama, and I bet I know why, too. But that’s neither here nor there.”
        “And your good gramma never knew? She never guessed?”
        “She knew there was something, but I kep it blocked away, and she left me alone about it. Just told me that when I was ready to talk, she was ready to listen. Danny, when Andy Hallorann died—it was a stroke—I was the happiest boy on earth. My ma said I didn’t have to go to the funeral, that I could stay with Gramma Rose—my White Gramma—if I wanted to, but I wanted to go. You bet I did. I wanted to make sure old Black Grampa was really dead.
        “It rained that day. Everybody stood around the grave under black umbrellas. I watched his coffin—the biggest and best one in his shop, I have no doubt—go into the ground, and I thought about all the times he’d twisted my balls and all the cigarette butts in my cake and the one he put out on my foot and how he ruled the dinner table like the crazy old king in that Shakespeare play. But most of all I thought about Charlie Manx—who Grampa had no doubt made up out of whole cloth—and how Black Grampa could never call Charlie Manx on the long-distance to come in the night and take me away in his fancy car to live with the other stolen boys and girls.
        “I peeped over the edge of the grave—‘Let the boy see,’ my pa said when my ma tried to pull me back—and I scoped the coffin down in that wet hole and I thought, ‘Down there you’re six feet closer to hell, Black Grampa, and pretty soon you’ll be all the way, and I hope the devil gives you a thousand with a hand that’s on fire.’ ”

      • Nici eu nu m-am prins de la inceput de faza cu Nosferatu…si cind mi-am dat seama, m-am “dezumflat”…

        • Prima sută de pagini din NOS4A2 promite big time. Scriitură, plot, imagini, tot ce vrei. Vervă.
          “Balls to the wall”, vorba tatălui. Mi-e că îl bate la fundul gol pe Papa King cu cartea asta, măcar pe acel King Duma Key încoace.

  3. Mie imi plac cartile scrise de el, si nu am tinut cont de ordinea cum le scoate pe piata…

  4. Pingback: 5 zile cu Stephen King: Doctor Sleep – închiderea cercului Shining | Razvan Van Firescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu